Alexandra GĂLUȘCĂ: Poeme

Toamna-n poezie

 

Coboară toamna pe portativ
Stoarce lacrimi cerul nourat
Frigul câştigă teren definitiv,
Lumina străbate visul rourat

 

Vântul șuieră melodie tristă,
Prin copacii de frunze goliți,
Toamna dirijează ca o artistă,
Norii-s la ora de dans şcoliți

Păsările au fugit de prea frig
Urşii au intrat la hibernare,
Eu prin amintiri te văd şi strig
Prin a clipelor dragi depănare

E toamna pe rime şi cuvinte
Frunzele arămite tremură, cad
Gândul scrie poezia cuminte,
Pe fila cărții cu miros de brad,

 

Îmbrățişează-mă

 

Îmbrățişează-mă,
Doar tu, sărută-mă,
Fără tine viata mi-e deşartă,
Te-am căutat prin lumea toată
Îmbrățişează-mă, iubeşte-mă,
Nu mă lăsa să plec niciodată.
Un curcubeu să-mi daruiesti
În culori calde să mă-nveleşti
Întotdeauna să mă recunoşti.
Îmbrățişează-mă, poartă-mă
De la mare, la stele şi lună,
Chiar de-i vreme rea sau bună.
Îmbrățisează-mi inima-n suspine
Fă-o să bată numai pentru tine
Într-un cântec de dragoste celest
Numai pentru tine şi de tine-nțeles.
Mângâie-mă cu iubirea purului amor
Vreau să-mi simt trupul pătruns de fior
Îmbrătisează-mi sufletul cu pasiune
Şi nu -l mai lasa să plece niciunde
Sufletele noastre împerecheate
Vor depăşi orice grele obstacole

22 iunie 2016

 

Embrace me

Embrace me,
Only you, kiss me,
Without you my life is wasted,
I’ve been looking for you all over the world
Embrace me, love me,
He never let me go.
A rainbow to give me
In warm colors to dress me
Always recognize me.
Embrace me, wear me
From the sea, to the stars and the moon,
Even in bad weather or good.
Embrace my heart in sighs
Have her fight for you only
In a song of heavenly love
Only for you and for yourself.
Comfort me with the love of pure love
I want to feel my body throb
Embrace my soul with passion
And don’t let him go anywhere
Our souls mated
They will overcome any major obstacles

Continue reading „Alexandra GĂLUȘCĂ: Poeme” →

Mia UNGUREANU: Iubirea mea nebună…

Din fiecare creangă de copac,
Mi se coboară-n poală-o amintire.
Mă-ntreb de ce? Dar nu știu ce să fac.
Tresar deodată!.. Mă gândesc la tine.

Din stelele-adormite-n bolta nopții,
Sub cerul fără fund,culeg Iubirea.
Secundele-n coloană-mi dau emoții
Un fluviu nesfârșit, e nemurirea.

Pământu-i liniștit și-adânc vibrează…
Lumină- albastră curge dintr-o stea.
Tu te strecori în fiecare frază,
Venită din neant, de undeva … ,

Și mă cuprinzi încet, mă iei de mână.
Îmi dăruiești mănunchiuri mari de flori.
Stingi cu-n sărut, Iubirea mea nebună.
Cu-al tău surâs, mă primenești în zori.

Ascunde-mă, la tine-n gând Iubire!
Și lasă-mă din când în când să sper.
Printre safire, vreau să-ti fiu sclipire,
Lângă Luceafărul aprins pe cer.

Iar când lumina nouă se strecoară,
Peste copacul vieții ce-a-nverzit.
Din vârf de plop Iubirea mea fugară,
Abia la tine-n prag s-a liniștit.

Cu gândul cel din urmă, tot la tine,
Se-ntreabă-n taină, ce să facă ea?
Se uită-n jur și-adoarme cu suspine…
Iubirea mea nebună, iubindu-te te vrea!

———————————-

Mia UNGUREANU

01 octombrie 2019

Gavril Iosif SINAI: toamna roadelor înșiruite

toamna roadelor înșiruite

 

străbat cu gândul fața ta senină
apropiat de gura ta
mănânc din tainice rostiri
îmi lași apa de râu
curge prin mine departe
și muntele i-atât de aproape.
din limpezirea ochilor mă preling lacrimă
curg ca un timp
frunze de toamnă în imaginea
cu îngeri la scăldat
sunt atât de curați în chipul copiilor
care se duc către școală
și vin cu un ghiozdan încărcat
drumeții orizontale și verticale
pe o pârtie de priviri cu roade
din cifre și litere zemoase.
ascult un poem și te știu grijuliu
Dumnezeu după poame în grădina din sat
unde mai ieri cei dragi iubeau
sărutau ziua dintr-un copac
cât cer ai pus în inima lor la păstrat
după ce adunai rugăciuni coapte
tare bune de mâncat
i-ai lăsat să se joace printre psalmi.
acum m-am pus la așternut
gânduri de-acasă dragi amintiri
în timp ce clipele sunt fecioare
la șezătoare așteaptă iubiri
dintr-un vers dintr-o cântare
din locuri pe care le știu.

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

Octombrie 2019

 

Gheorghe PÂRLEA: Rugă pentru toamnele mele

 

RUGĂ PENTRU TOAMNELE MELE

MOTTO: Roadele creştine au şi ele toamnele lor.

 

Rupe-mi lanţurile, Doamne,

Lasă-mă să ies din mine

Şi mai dă-mi vreo două toamne,

Să-mi coc roadele creştine!

 

Inimii găseşte-mi cheie,

Că mi-i dăltuită-n piatră

Şi-i închisă-n ea o zmeie

Care stinge focu-n vatră!

 

Şi odată ce-i deschisă,

Unge-mi-o cu sfânta-Ţi tină,

Dă-i speranţa cea promisă,

Umple-o, Doamne, de Lumină!

 

Dar Te tog să ai răbdare,

Dă-mi Lumina cu încetul,

Că-ntunericul mi-i mare

Şi-ndărătnicit procletul!

 

Şi lungeşte-Ţi mila, Doamne,

După cât de-ncet mi-i pasul,

Rabdă-mă vreo două toamne,

Până-mi hotărăşti ispasul!

 

———————————

Gheorghe PÂRLEA

Imagine sursă facebook

 

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Pescarii

Pescarii

 

Obosită de-ntuneric noaptea vie zori adună
Trupul toamnei se îmbracă cu fiori de vânt nebun,
Printre diguri colţi de barcă muşcă razele de lună
Apa mării se deşteaptă printre bancuri de barbun.

Ies pescarii pline de mreje din barăcile bătrâne
Şi pornesc pe drum de ape doar de flerul lor ştiut,
Bătături le cresc în palme de la ramele hapsâne,
Ca nişte fantome oarbe trag de plase nori mâncând.

Răsăritul îi sărută cu bujori de foc pe frunte
Prin tăcerea amorţită pescăruşi îi urmăresc,
Valuri mari şi săltăreţe având pletele cărunte
Le trimit stropi de mânie şi-n destin îi întăresc.

Trag la rame cu ardoare zi de zi pentru o pâine
Mai franzelă sau mai neagră după cheful lui Neptun,
Truda lor neobosită printre tainele marine
Le aduce demnitate şi borş magic la ceaun.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

Octombrie  2019

Imagine: facebook

Mariana Zorița TURDA: Priviri, gânduri, întrebări

Mă uitam în depărtare…
Și vedeam cum mă apropi
De un vis ce nu știu dacă ,
Într-o zi se va-mplini.
Te vedeam cu ochii toamnei…
Și a frunzelor culori…
Mă uitam în depărtare…
Și visam la zboruri noi.
Ce sa fie -n gândul meu ?
Toamna vieții…sau tristeți ?
Și mă uit în depărtare…
Văd cum frunzele plutesc
Și mă-ntreb…ce este oare ?
Glasul toamnei…sau sunt eu ?
Ce-mi șoptește cu glas moale
Ce te ține-n depărtare ?
Du-te…nu lăsa ca viața
Să rămână fără sens !
Este el ce te așteaptă
În al vieții apogeu,
Este el ce îți oferă…
Zborul fluturelui vara
Ce cu drag mângâie floarea.
Este trenul într-o gară…
De-l vei pierde…știu și eu ?
Ce faci suflete atuncia ?
Suferi iar…și iar…mereu ?
I-ați vacanță de la viață
Ce ai dus-o până ieri !
Dar…mă uit în depărtare…
Nu e nimeni…sunt doar eu.
Eu cu gândurile mele…
Eu, cu vise…și -ntrebări.

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

Mirela ONEA: Pe căi răzlețe (poeme)

Inițiem priviri de fulger
Și ne trasăm același țel,
Chiar dacă pare o utopie
Noi îl urmăm, credem în el .

Și deghizați în doi himerici,
Năluci prin noapte alergăm,
Scriem iubirii cu țidule
Pe un fir de rază noi dansăm.

Și câteodată mai năstrușnici
Ne supărăm, fără să vrem.
Pornim pe căi răzlețe,
Unde…apoi ne intersectăm.

Când îmi promiți din ceruri aștri,
Te cred moment, clipă, minut…
Chiar dacă știu că tu confunzi
Minciuna cu un jurământ.

Și invocând drept axiomă,
Sculptat în suflet te găsești.
Iubire, dragoste profundă,
Cu tine sunt.. cu mine ești…

Continue reading „Mirela ONEA: Pe căi răzlețe (poeme)” →

Emilia POENARIU SERAFIN: Eu

Eu

 

Cu un suflet rupt în coate și așa de cănd mă știu
Apăsat, de colo, colo, prin întreaga existență
Cu viața în spinare ca-ntr-o lungă penitență
Dar cu dorul de dreptate, prosternarea în pustiu.

Gând ce străbate destine, conștiință ce nu doarme,
Aplecată spre durere când zac semenii pe stradă
Când nu-i ochi să îi cinstească ori nu-i altul să îi vadă
Ori e ofilit de sete, ori e îndoit de foame.

Ori un umăr spre a plânge, ori un trup ce-ntinde mâna
Ori un clocot ars mai molcom, ori o grijă-n neuitare
Ori izvorului ce bea lacrimi, ori ulciorul cu mâncare
Ori o rază de lumină pe care-o întinde Luna.

Ori un clopot prins în turlă care bate când e gata,
Ori un sunet spart de neguri ce vibrează când se sparge,
Ori un cerb fără coroană ce-n tăcerea lui n-ar rage,
Ori un petic de zăpadă care nu cunoaște pata.

Toate sunt, uitată-n toate, și aceasta pot fi eu,
Nici prea mare și nici mică dar îi recunoști tot pasul,
Sunt o cruce din progadii ce-și așteaptă parastasul,
Și mă trec din toate cele ! Când ? O știe Dumnezeu !

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Octombrie 2019

George POTIRNICHE: Sfârșit de toamnă

Sfârșit de toamnă

 

Se-apropie zăpezile de iarnă
cu noptile-i prea lungi fara sfarsit,
asediul frigului imi lasa-n perna
cadenta unui crivat nesfarsit.

Podeaua scârțâie sub tălpi
mă strâng pereții fără de culoare,
stingher ca într-un cuib de vulpi
încălzesc privirea, la foc de lumânare.

Un braț s-a frânt în două
prin dezastru acesta inocent,
e-ntuneric, frig și plouă
peste tot în mine…și-n prezent.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

Marilena Ion CRISTEA: Dilema unei frunze

Dilema unei frunze

 

Ce ironie a sorții,
să te naști cu veleități de zburător,
să-ți pui haină-nflorata pentru primul tău zbor,
să-ți dai drumul spre lume, atât de ușor,
să te răsfeţi, bătând din picior,
privind, în balans, doar catre nor,
sfidând fața morții,
dar să nu poți zbura decât într-un singur sens..
Oh, ce îngust univers!
Și, zbori, inconștient, visător dus de vânt,
ireversibil, doar spre pământ!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești