Ana URMA: Despre cărţi, cu respect şi sensibilitate

Seninul din inima cărţilor, volum recent apărut, autor Vasilica Grigoraş este al doilea din seria referinţe critice, după Izvoare nesecate – însemnări despre oameni şi cărţi, aceeaşi editură Pim, anul 2016. Propriile cărţi, bogata experienţă ca profesor, apoi studiul şi exerciţiul asiduu ca specialist în domeniul bibliografic întru facilitarea  accesului la informaţie după anii 1990-1991, implicată fiind în cercetarea, identificarea şi restituirea unor documente interzise în vechiul regim, o recomandă pe Vasilica Grigoraş ca om al cărţilor. Cu generozitate şi respect faţă de cuvânt acordă atenţie scrisului mai multor autori făcându-ne cunoscută propria viziune asupra poeziei sau prozei contemporane. Imprevizibilul, metafore memorabile, lirismul involuntar, abilitatea de a schimba registre, ludic sau grav, transpar în dorinţa autoarei de a ne împărtăşi bucuria descoperirii unui text reuşind să ne facă complici seninul-ui din inima cărţilor, prin lectură.  Prefaţată şi postfaţată încă din stadiul de manuscris de către scriitorul, eseistul şi criticul literar Nicolae Busuioc (Iaşi),  respectiv scriitoarea, poeta şi jurnalista Veronica Balaj (Timişoara), cartea este o culegere de recenzii publicate online sau în periodice de literatură, începe cu câteva citate despre carte şi se încheie cu referinţele critice ale unor cunoscuţi oameni de litere, culese din perioada 2001 – 2019.

Aruncând o privire asupra cuprinsului observ că sub lupa criticului s-au aflat douăzeci şi cinci de titluri: proză, poezie clasică şi modernă, interviuri, haiku, senryu şi gogyohka, şi evident autorii, prin personaje sau mesajul cărţilor. O diversitate de genuri literare sunt interpretate minuţios şi responsabil din perspectiva cunoscătorului fiecărui gen, acestea regăsindu-se şi în propriile volume. Discursul fluent, uşurinţa şi capacitatea de a diseca conţinutul, evocarea situaţiilor şi descoperirea talentului autorilor de a crea şi planta personajele în propriile scenarii realiste, romantice,  metafizice etc.,  sunt surprinse şi creionate  în adevărate exegeze, presărate pe alocuri cu judecăţi de valoare asumate: pilde, îndemnuri, remarci. Vom întâlni pe parcursul lecturii nume sonore ale poeziei actuale: Valentina Teclici, Simion Bogdănescu, Mariana Gurza, Girel Barbu, Anna Nora Rotaru, Brânduşa Dobriţă, Lorena Gabriela Gheorghe, şi nu în ultimul rând poeţii-autori şi volumele lor de haiku:  Cezar-Florin Ciobîcă, Dan Norea şi Eugen Deutsch, Maria Oprea, antologator şi subsemnata beneficiind de o cronică elaborată la volumul Urma Soarelui.    Gravitând în jurul eului liric şi mergând pe firul textelor, autoarea ilustrează cu pasaje aducând un spor de frumuseţe şi expresivitate spontană prin reflecţii proprii, din care nu lipsesc punctele de reper, termenii de comparaţie, sugestiile lirice. Ar fi nedrept să analizăm modul de abordare al fiecărui autor prezentat în acest spaţiu, însă putem spune că stilul degajat, sinteza şi viziunea de ansamblu captivează, antrenează şi ne atrag în mod plăcut atenţia.

Dacă poezia autorilor de mai sus îmi este în parte cunoscută datorită propriilor lecturi, pot spune că nota de inedit al volumului este dată de  prezentarea romanului: Căutând după mere – un dialog amical. Un dialog rod al muncii a doi scriitori cu destine diferite, diferiţi ca personalitate şi formaţie profesională dar asemănători prin naturaleţea  fiinţei, lucida analiză a vieţii, gingaşa acurateţe a iubirii...(n.a.). Ben Todică, artist-muncitor plecat de pe meleaguri vasluiene, de ani buni cetăţean australian, prin popria strădanie devenit beneficiar al celor mai noi şi sofisticate mijloace ale tehnicii, şi Pavel Rătundeanu-Ferghete, intelectualul-ţăran, cunoscătorul direct al vieţii satului participant activ şi observator implicat al comunităţii în care trăieşte. Fire nevăzute ale destinului fac ca cei doi autori să se întâlnească şi să făurească împreună… o carte. Stiluri diferite a doi patrioţi, în a căror opinie scrierea este o rugăciune iar pâinea şi pacea sunt liturghia luminii. Relatările în amănunt despre ţară şi oameni, despre locuri şi fapte, despre transformări  şi conservare a unor valori legate de obiceiuri şi tradiţii, scot la iveală asperităţile vieţii într-un dialog cu inserţii filozofice tinzând spre sacru, o spovedanie în doi… o upanişadă (George Anca), lăsând să se înţeleagă că  autorii poartă în sufletul lor o Românie abisală.  Cartea este considerată un roman social al contemporaneităţii. În aceeaşi notă elaborată este prezentat volumul Răspântiile (pg. 33), autor Dan Plăeşu. Aflăm că este alcătuit din şapte miniromane insolite. Autoarea face trimitere la simbolistica biblică a numărului şapte şi artele nipone bazate pe minimalism: ikebana, haiku, senryu etc., făcând o paralelă inspirată între miniromanele lui Dan Plăeşu şi nuvelele lui Ernest Hemingway. Cu aceeaşi dedicare explicită vom descoperi peste mai multe pagini referinţe la romanul Vinovatele meandre (pg. 143), acelaşi autor Dan Plăeşu. Un roman de sertar, scris înainte de 1989, apărut şi premiat U.S.R. în  2011, filiala Galaţi. Poetul şi eseistul Ioan Nicolae Muşat, fondatorul ASCIOR Buzău,  este prezentat cu cele două cărţi-document de susţinere a ortodoxiei: Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava, proză şi Paştile tău, Doamne, poezie. Din cele două cărţi, transpare mesajul autorului sau strigătul de ajutor adresat omului, societăţii, umanităţii aflată într-un vizibil proces de degradare. Soluţia redresării în viziunea autorului fiind înălţarea în spirit prin cunoaştere a valorilor religioase, prin smerenie, credinţă, iubire, răspândirea învăţăturilor creştin-ortodoxe. Deduc din cronica prezentă că scriitorul Ioan Nicolae Muşat se află în continuă armonie şi Continue reading „Ana URMA: Despre cărţi, cu respect şi sensibilitate”

Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “

Ședința cenaclului “Artur Silvestri “ din data de joi, 30 mai a.c., deschisă de președinta cenaclului, scriitoarea Voichița Pălăcean Vereș, s-a desfășurat sub genericul   spuselor lui Theodore Parker: “Carțile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândești cel mai mult.”

             Președinta de cenaclu a subliniat faptul că în sală sunt prezenți membrii ai Ligii Scriitorilor din Baia Mare: Virginia Paraschiv, dr.Mihai Ganea, și din Gherla, scriitorul Teodor T Ungureanu,. Apoi a dat cuvântul președintelui național al Ligii Scriitorilor, care, așa cum a intrat în tradiție, a făcut o retrospectivă a activităților filialelor  acestei organizații profesionale, arătând că în prezenta perioadă au fost alegeri în filialele din județele: Olt și Iași.

            În continuare președintele a prezentat și discutat cărțile și revistele primite de la scriitorii din țară: despre revista „Moldova literară „ , revistă ce apare sub egida Filialei Ligii Scriitorilor Iași, având ca realizator pe neobositul scriitor Mihai Știrbu, a spus că în peisajul revuistic din țara noastră această publicație este una din cele mai bune din punct de vedere al calității materialelor publicate, dar și din punct de vedere estetic și tipografic. A mai prezentat revista bănățeană “Suflet nou “ și cărțile: “Martorii răstignirii “ de Vasile Cocarcea,  “Ape adânci “și  “Când se întorc rândunelele “ de Nan C.Ilie,  “Percepții “ de Ana-Cristina Popescu, ”Rătăcitoare umbre” de Rodica Iva Dascălu”,”La ceas aniversar” de Gh.Șoptirean”, ”Tartorii roșii” de Constantin Mitachi’’ și ’’Lamura’’ de Paraschiva Cărbunar și Livia Băcia. În continuare a mai prezentat cărți Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligii Scriitorilor: “Lacrimi de râs “ de Eugen Burghelea , “Mult râvnita primăvară “ de Vasile Gh.Pascal “ , “ Arbore în surâs“ de Paraschiva Cărbunar, “Înțelepciunea lui Godot “  de V. Umbreanu“, “Rază de soare “ de Vasile B. Gădălin “.

            Apoi, Al.Florin Țene a prezentat cele cinci volume al scriitorului dr.Mihai Ganea, intitulate “Testamentul filozofic “ și revista “ Porțile nordului“ pe care o editează împreună cu scriitoarea prof.Virginia Paraschiv.

            După acest moment dedicat grupajelor de cărți, Voichița Pălăcean Vereș a prezentat cartea “Când amintirile se-ntorc “ de Ioan Ghiolțean, arătând că autorul are vârsta onorabilă de 95 de ani, și, între coperțile acestui volum de Continue reading „Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “”

Florin-Cezar CĂLIN: Forma rebelă a poeziei mele…

Forma rebelă a poeziei mele…

 

– Stai ascunsă-n Infinit, printre stele căzătoare!,

(timpului să-i fii rebelă … legănată-n val de mare).

… în alcovul conştiinţei … rima ta piere în şoapte,

ca o stea-n amurg târziu, deşteptată-n miez de noapte

Te trezești scriind poeme … pe pereții goi ai morţii,

… şi faci şezătoare-n zări, doar cu patimile sorții.

”- Nu te-asemeni cu nimic, căci eşti muza din cascadă!”,

… curgi ca roua de pe stânci, ce în braţe-mi stă să cadă.

 

Despărţiţi de Universul … care încă se mai teme,

… ai răpit tu visului, rima sa, mult prea devreme.

… mi-ai pătruns adânc în suflet, foarte-ncet, pic după pic,

lăsând uzul raţiunii … fără dreptul la nimic.

 

– Aminteşti lumii astrale … că ai fi doar candoare!,

… şi mi te prelingi din braţe doar să zici că-mi faci favoare.

eşti izvor ce-adapă viaţa … printre stânci cu mii de creste.

… sau o-nchipuire-a firii, ce mi-a fost dată ca zestre.

 

– Tu eşti apa ce adapă … setea mea nimicitoare!,

(scut la mesele minciunii, deseori încântătoare).

… umbră răcoroasă-n viaţa-mi mistuită de păcate,

şi-o speranţă a-mplinirii … care încă n-are acte.

 

Te-ai născut din norii reci, prefăcuţi în stropi de ploaie,

…o rebelă-n dorul meu … mutilată în războaie.

stai ascunsă printre aştri sau în slova ta de veci,

… umplând inimi de iubire pe-acolo pe unde treci.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

 

 

 

Alexandra GĂLUȘCĂ: ,,Poezia este locul unde mă refugiez să mă încarc de frumos, culoare și parfum…”- Interviu cu Alexandra GĂLUȘCĂ

Mai întâi aş dori să-ți mulțumesc pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!

Ioan POPOIU : Eşti născută la Timişoara, pe malul Begăi!
Ce ne poți spune despre familia ta, părinții?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Adevărat că sunt născută la Timişoara.
Pe atunci, părinții mei erau aici, studenți la medicină. Locuiau cu părinții mamei, bunicul fiind avocat.

Pe când aveam un an, tata, terminând facultatea, a fost repartizat medic în Apuseni, peste 10 sate de mineri săraci şi bolnavi de T.B.C., ce lucrau în condiții foarte grele .Locuiam la Gura Barza si tata colinda dealurile călare până la bolnavii din acele sate: Țebea, Gura Honț…., apoi a fost directorul Spitalului din Brad, timp de opt ani de zile.

Mă îngrozeam când auzeam sirena ce anunța destul de des accidentele din mină si vedeam lumea îngrozită fugind la mină.

Tata intra în mina ce se prabuşea să dea primul ajutor. Iubea oamenii şi, zi şi noapte, alerga la bolnavi, le făcea chiar rost pe banii lui de medicamente. Mama şi tata erau foarte iubiți şi apreciați.

Ioan POPOIU: Cum a fost copilăria ta?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Până la vârsta de zece ani, petrecuți în Apuseni, am fost foarte fericită. Alergam pe dealuri, culegeam flori, măceşe, coarne, nuci, alune, zmeură…

Aici am învățat să călăresc cei doi cai, Bubi şi Dorel, caii pe care tata îi călărea, mergând la bolnavi. Îi iubeam nespus si chiar mă mutasem cu ei în grajd. Nu mâncam fără ei, dormeam după amiază în fân. Cu ei colindam dealurile din jur.

Ioan POPOIU: Spui în biografie că viața te-a purtat de pe malul Begăi, pe malul Dunării,  la Brăila.Ce s-a întâmplat?

Alexandra GALUȘCA: Eu aveam nouă ani, când m-am mutat cu familia la Brăila, in urma examenului tatălui meu de  medic primar, el a fost numit aici, şef de secție la interne.

La un an de la mutarea noastră la Brăila, tata a decedat in urma unui accident de maşină. A fost luat din tren de un coleg in maşina sa, să ajunga la Iaşi, la un simpozion internațional de medicina internă.

Ioan POPOIU: Unde ai facut şcoala şi liceul?

Alexandra GALUȘCA: Clasele unu -patru le-am făcut la Brad. Ca să ajung la şcoală, treceam pe un pod suspendat peste Criş, ce se balansa când alergam .Imi era foarte frică primavara, când apele se umflau si chiar luau podul.

Clasele V-Vlll le-am urmat la Braila, la Școala 14, cu profesori minunați și, datorită lor, am intrat la liceul Gheorghe Murgoci cu media 10. Din clasa a X-a, am fost in clasa specială de mate-fizică, demixtată experimental, cu 24 de fete. Aici am avut noroc de profesori emeriți, ce ne-au format pentru viață.

Ioan POPOIU: Ce amintiri ai din acești ani?

Alexandra GALUȘCA: Amintiri frumoase. Am fost o fată foarte curtata de băieți, ce îmi dedicau poezii, cântece, dar mama nu mă lăsa in afara liceului decât cu prietenele mele.

Adevărul  era că imi plăcea mult să citesc si timpul îl petreceam mult intre cărți.

Fiind clasa de mate -fizică, eram abonata la Gazeta matematică, fizică, chimie si lucram foarte multe probleme Da, se făcea scoală pe vremea aceea!

Făceam parte si din echipa de teatru a liceului, de volei.

Ioan POPOIU: Ce a urmat după liceu?

Alexandra GĂLUȘCĂ: După liceu, am urmat (după posibilitățile materiale de atunci, o pensie de urmas fff mica, făcută din pensia tatălui, ce nu avea 10 ani vechime si pe care o împărțeam cu bunica), Şcoala Tehnică Sanitară din Braila. Aici, am avut norocul de a avea pe tot parcursul școlii bursă de merit.

Ioan POPOIU-Ai facut şi o facultate?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Nu am reuşit, m-am căsătorit la terminarea Şcolii Tehnice Sanitare. In anul doi de stagiu, mi-am cunoscut viitorul soț, pacient la chirurgie. Ne-am căsatorit şi cei 48 de ani de căsnicie i-am dus împreună, la bine şi la rău, cu iubire, intelegere, prietenie.

Ioan POPOIU: Ai un băiat și   nepoți! Despre viata ta personală ce poți sa ne spui?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Am un băiat fizician si informatician, de la care am patru nepoti studenți : 2 băieti şi 2 fete, copii excepționali şi de care suntem foarte mândri.

Eu acum sunt pensionară, după 41 de ani de lucrat la Spitalul de Urgența Braila, în radiologie.

Ioan POPOIU: Când ai descoperit cărțile?

Alexandra GĂLUȘCĂ: De când nici nu ştiam să citesc…

Părinții, bunicii îmi citeau poveşti, basme, poezioare.

Stiu că nu stiam să citesc si mă  învățaseră  poezii din Eminescu -Luceafarul, Labis-Moartea Caprioarei, Fabule.

Cum am început să citesc, tata mi-a pus in mână Legendele Olimpului, vol Fratilor Grimm,1001 de nopti (in traducerea lui Camil Petrescu, ),Creangă, Petre Ispirescu ….

În clasa a V-a, am descoperit pe Jules Verne şi lumea lui fantastică, ce azi a devenit realitate. Am devorat opera lux Alexandru Dumas, pe Winetoo, Old Shaterand, Fratii Jderi a lui Sadoveanu, Slavici, Rebreanu, Arghezi, Blaga, Bacovia, nu mi-a scapat nimic. Am citit cu o foame teribilă literatură universală-Ibsen, Cehov, Balzac, Thomas Mann, George Eliott, Baudelaire, Moliere …….

Ioan POPOIU: Literatura e o pasiune pentru tine?

Alexandra Găluşcă: Ziua în care nu citesc, pare lipsită de sens, de aer.

Ioan POPOIU: Când ai început să scrii versuri?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Lucrând la Spitalul de urgență, am văzut multă suferință şi moarte. Aveam nevoie să găsesc un drum, pe care să mă întorc mereu în miezul tainelor din mine şi l-am aflat scriind poezie. Fiecare poezie e o perfuzie ce mi-a încărcat sufletul de frumos și bucurie. Am descoperit că tot ce-ți imaginezi frumos poate deveni realitate. Am aflat că de fapt granița dintre frumos si urât, bine şi rau, nici nu există, că te poți găsi acolo unde vrei tu să fii, să fii ce-ți doreşti.

Fără de gândurile frumoase aşternute pe hârtie, pictură, artă intr-un cuvânt, suntem goi, un pumn de oase fără suflet, prin care trec toate necazurile şi durerile lumii.

Ioan POPOIU: Ce este poezia pentru tine?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Pentru mine poezia este „grădina înflorită a sufletului meu”, unde mă refugiez să mă încarc de frumos, culoare, parfum de floare. Aici am găsit alinare, în momentele grele.

Ioan POPOIU: Ai un crez poetic? Pentru ce scrii?

Alexandra Găluşcă: Cred cu convingere că poezia, ca de altfel arta, poate schimba lumea în bine.

Deviza mea este: „ARTA să cucerească lumea, nu ARMA” şi dacă ea se adevereşte, atunci vom răspândi binele, pacea, iubirea pe Pământ.

Una din primele mele poezii ce mă defineşte:

O picătură de cerneală

În lumea asta sunt doar un punct,
Un grăunte de nisip, dar distinct,
Cu-n suflet mare şi ochi de mură,
Păr auriu din soare şi maci pe gură,

Sunt un fulg de nea din alba iarnă,
Sau un pumn din gradină de țărână,
O picătură din apa clară de izvoare,
Un bob de rouă pe o colorată floare

Sunt o notă cântată dintr-o simfonie,
O clipită din a Universului nebunie,
O rază luminoasă dintr-o steluță,
O petală catifelată dintr-o panseluță

Sunt doar o idee aşternută pe hârtie
O boare pe o floare în luna martie,
Dar sunt cineva când scriu poezie
Să aduc bucurie cu această ocazie

Sunt o picatură albastră de cerneală,
Ce scrie pentru voi şi-și dă osteneală,
Să fac o lume cu înțelegere şi pace,
Şi să trăim în armonie cum ne place

Ioan POPOIU: În 2016, ai început să postezi în spațiul virtual!
Dar înainte nu ai încercat să publici?!

Alexandra GĂLUȘCĂ: Înainte, nu am publicat nimic. Nu mă gândeam că ceea ce scriu va plăcea cuiva.

Din păcate, prea târziu întelegem ce e viața şi că un gând frumos, de bine, un sfat pot schimba în bine pe cei din jurul tău.

Ioan POPOIU: După Facebook , ai început să publici în Antologii! Ce ne poți spune?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Pentru mine, internetul a fost o uşă deschisă prieteniei, frumosului. Aici mi-am exprimat public gândurile, mi-am etalat sufletul și, datorită acestui fapt, mi-am facut mulți prieteni poeți, jurnalişti, scriitori, pictori, caricaturişti, artişti, cântareți, muzicieni, oameni de cultură, nu numai din România. Aceştia m-au încurajat să scriu, să public.

Ioan POPOIU: În ce Antologii ai apărut?
Ne poți da câteva titluri?

Alexandra GĂLUȘCĂ: Mulțumesc în mod deosebit omului de cultură, poetei, editoarei, d-na Rodica Elena Lupu, ce m-a încurajat să scriu, să public și care m-a publicat în editura Anamarol, în antologia internațională „Întâlnirea poeților”, apoi în opt Antologii, Carmen, în Metamorfoze şi în cea mai dragă mie antologie, „Unire în cuget şi-n simțiri”, Apulum-Bălgrad-Alba Iulia 1decembrie 1918 -1 decembrie 2019”.

Acum urmează să-mi apară zece  poezii despre frumoasa Dunăre, într-o Antologie despre Dunăre.

Ioan POPOIU: În 2017, a apărut primul tău volum! Cum a fost?

Alexandra GĂLUȘCĂ: De sfânta sarbătoare a Floriilor, in 2017, am primit acasă, prima mea carte de poezie în vers alb, „Gânduri din gradina mea”, cu o prefață scrisă de omul de cultură, poet, membru în Uniunea Scriitorilor, D-na Rodica Elena Lupu.

A fost o împlinire sufletească, o bucurie pe care doream să o împart cu toți prietenii mei.

Ioan POPOIU: Despre ce era vorba în volum?
A fost răspândit?
Continue reading „Alexandra GĂLUȘCĂ: ,,Poezia este locul unde mă refugiez să mă încarc de frumos, culoare și parfum…”- Interviu cu Alexandra GĂLUȘCĂ”

Vavila POPOVICI: Filozofia, religia, știința și…politica (2)

„Cunoaște-te pe tine însuți și Fii înțelept, e totuna. – Platon

 

   Dacă Pitagora – despre care am vorbit în eseul trecut – își îndemna învățăceii să-i asculte vorbele într-o tăcere pioasă, Socrate (470 î. H.-399 î. H.) era un vorbitor pătimaș, glasul lui răsuna în conversațiile pe care le utiliza, ajutându-l la exprimarea clară a adevărurilor. Astfel, dialogul se potrivea de minune cu firea lui exuberantă. N-a lăsat nimic scris, dar ideile lui filozofice au fost astfel reconstituite în scrierile elevului său Platon și în cele ale continuatorului – Aristotel.

   Se spune că Socrate a văzut în vis, pe genunchii săi, un pui de lebădă căruia îi crescuseră deodată aripile, și care zburase după ce scosese un sunet puternic și dulce. Ziua următoare, Platon i se prezenta ca discipol, iar Socrate a recunoscut în el lebăda din vis. Aceasta „lebădă” spunea mai târziu despre Socrate că „a fost un om loial, sincer și amabil, stăpânit de puternice sentimente morale și religioase, plin de spirit și umor, totdeauna cu răspunsul gata atunci când era nevoie, plin de curaj civic și gata să înfrunte pentru dreptate, furia poporului”. Deși avea un caracter nobil, însuflețit mereu de luminarea tineretului și de binele poporului, a fost acuzat că săvârșește nedreptăți, că strică pe tineri, că nesocotește pe zeii în care crede statul și că, se închină la alte zeități. Condamnat fiind, a preferat să bea paharul cu cucută, dând astfel omenirii o pildă minunată de cetățean care respectă legile țării sale și poate muri senin și demn. Socrate ar fi putut să fugă din Atena după ce a fost judecat și declarat vinovat, dar a ales să rămână, să respecte legea înmânată de un juriu format din atenieni. Înainte de moarte a fost înconjurat de ucenici fideli și atenți, care-i sorbeau cuvintele, în vreme ce el – imperturbabil și luminos — sorbea otrava nedureroasă oferită de temnicer.

   A fost un om profund religios, ceea ce îl deosebea de sofiști care erau impregnați de scepticism. Pentru Socrate Zeii statului atenian erau niște puteri vii, a căror importanță pentru viața poporului n-a pus-o la îndoială. El a crezut chiar și în preziceri și oracole, pe care le considera, ca de altfel și contemporanii săi, a fi indicații divine cărora le da ascultare cu inima plină de pioșenie. Cu toate acestea, Socrate era filozoful care căuta neîncetat temeiurile raționale și în problemele religioase. Avea credința că Divinul, Logosul se revelează în sufletul și conștiința morală a omului, vocea care-l oprește pe om să facă fapte care-i primejduiesc sufletul. Socrate vorbea și despre o singură Divinitate, ceea ce însemna că el depășise totuși politeismul antro­pomorf al concetățenilor săi, pe care nu-l mai accepta din motive morale. Totuși, filozoful nu s-a atins de formele înalte ale religiozității poporului. Se poate spune însă cu siguranță că la Socrate era vorba de convingerea că în lume domnește o Rațiune mai înaltă și că rațiunea omenească este o parte din această Rațiune universală, care este temelia ordinii morale a lumii și a existenței adevărate a omului. Concepția lui era că procesul lumii și al vieții omenești are în ultimă analiză un adânc sens moral. Ideile lui descoperă convingerea că tot ceea ce se întâmplă în lume este dirijat de o putere divină și această putere o identifica cu Binele, Adevărul și Frumosul. Este motivul pentru care unii dintre Părinții Bisericii îl numesc pe Socrate – creștin, iar zugravii bisericilor noastre îl zugrăvesc pe zidurile externe ale lăcașurilor sfinte, ca unul care „s-a ridicat cu gândirea lui până la marginile creștinismului”. Divinitatea este identică la Socrate cu „Providența” , o Providență care nu este independentă de voința omului, dar nici nu înlătură libertatea de voință a acestuia. Astfel lasă să se înțeleagă că omul trebuie să se hotărască în toate împrejurările vieții, ca un spirit liber, și cu credința că numai ceea ce este moral are valoare veșnică.

   Socrate avea și umor, în sensul în care unele erori ale vieții trebuie acceptate cu ușurință, mai ales dacă ele sunt lipsite de valențe negative. Drept exemplu, cu privire la căsătorie, sfătuia: „Orice ar fi, însoară-te! Dacă-ți iei o soție bună, vei fi fericit. Dacă-ți iei o soție rea, deveni filozof.” Socrate voia să se cunoască pe sine și să deprindă și pe alții să facă acest lucru, adică să filozofeze, căci pentru el, nu exista decât o singură viață trăită cu sens – viața în filozofie. Numai așa omul poate deveni bun și fericit. Sufletul își are ființa sa în virtutea ce se fundamentează pe cunoașterea de sine.

   Platon(427-347 î.Hr.) a vrut pentru suflet le cele adevărate podoabe: cumpătarea și dreptatea, curajul, libertatea și adevărul. Alături de profesorul său – Socrate și de cel mai cunoscut student al său – Aristotel, a reprezentat culmea gândirii filosofice antice. Platon a pus bazele filozofiei Occidentale și ale științei. Dincolo de importantele sale contribuții care au ajutat la închegarea filozofiei, științei și matematicii pe continentul european, Platon este adesea considerat ca fiind unul dintre importantele personaje fondatoare ale religiei și spiritualității occidentale. Influența lui asupra gândirii creștine a constituit un act de adâncă meditație pentru Fericitul Augustin de Hipona, unul dintre cei mai importanți teologi și filozofi din istoria Creștinătății.

   Platon a fost considerat cel mai mare gânditor idealist al acelei perioade. A trăit într-o perioadă de timp a istoriei Greciei foarte frământată când, după un regim democrat al lui Pericle (443-429 î. H.) toate valorile recunoscute anterior se modificaseră. Gândirea sa părea ca ruptă de realitate în acel moment, sistemul lui filozofic având la bază Ideea. Apărea pentru prima dată desprinderea de materie. Gândirea sa mitică i-a permis realizarea unei opere cu valențe literare. Cele mai cunoscute mituri se referă la dreptate și nedreptate, la adevăr, la dragoste. Aproape toate scrierile platoniciene poartă forma dialogului – capodopere ale prozei clasice grecești – , Socrate fiind pretutindeni prezent, conducând discuția cu măiestrie. Și totuși iese în evidență ideea de bază a filozofiei lui Platon, aceea că adevărata realitate o constituie Ideile, cea de frumos, de bine, de adevăr.

   S-a născut în Atena, într-o familie aristocratică cu strămoși iluștri. Numele său de naștere a fost Aristocles, dar a primit porecla de Platon, datorită pieptului său lat. În jurul vârstei de 20 de ani a devenit un ucenic fidel al lui Socrate, pe care nu l-a părăsit niciodată, până la condamnarea la moarte a acestuia. Fiind bolnav însă, Platon nu a putut participa la ultimele momente din viața maestrului său.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Filozofia, religia, știința și…politica (2)”

Gabriela RAUCĂ: Poesis

Reflecții în albastru

 

De n-ar fi cerul, care să se ‘nalțe
Peste oceanul viu, străpuns de stânci,
Ar dispărea din apă dulci nuanțe,
Creând un monoton de umbre-adânci.

De n-ar fi munții, care să separe
Cerul senin ori presărat cu nori,
De-albastra, clara și întinsa mare,
N-ai ști dacă înoți, sau dacă zbori.

De n-ar fi marea cu-ale sale valuri,
Ar plânge ceru-n haosuri adânci,
Ar dispărea și vraja de pe maluri
Și cântul sacadat, lovind în stânci.

De n-ar fi vântul, cu a lui plutire,
Pe-obrazul rumen, mângâiat de soare,
N-ar fi, ca briza, părul să-ți răsfire
Și să te-alinte, cu a ei răcoare.

De n-ar fi ochii limpezi, să privească
Această îmbinare de minuni,
N-ar fi nici mintea, ca să izbutească
În inimă, pe rând, să le aduni.

 

Pastel în roșu

 

E inimă, e sânge, e trăire
Și-o dulce, vie și gingașă floare,
E tot ce se cunoaște în iubire
Ori viața însăși, strânsă în culoare.

 

E fierbințeală, foc și pasiune
Și e dogoarea miezului de vară,
Tot ce în suflet simți ca o minune,
E vraja mării-n farmecul de seară.

Continue reading „Gabriela RAUCĂ: Poesis”

Simon JACK: Survolare

Survolare

 

Dincolo de arătătorul cuvântului meu
stau virgule aztece în buzunarul
inimii din dreapta,
tot acolo
sunt rămășițele unui eu duplicat
în foșnetul ploilor de catifea,

în partea stângă nu am inimă
am doar căderea Constantinopolului
și câteva aripi de năduf
cu mirosul tău cântând la flaut,

creștetul clipei îl am în frunte
între doi ochi de Pitagora,
un vis conservat în lacrimi obtuze
survolează deasupra umerilor

cu un Michelangelo copil
în somn,
și eu mă scurg tăcut
în lume !…

————————–

Simon JACK

Israel

Mai 2019

 

Aurel CONTU: Degringoladă

Degringoladă

 

n-ai vrea decât să ajungi cât ma repede acasă
aventura zilei printre atâtea lucruri lipsite de sens
e pe sfârșite
întrebările nepuse
ochii holbați
goliți de umoarea vitroasă
rămân fără răspunsuri și fără reacții
îmi aprind o țigară ca să nu fac un atac cerebral

și asist resemnat cum viața îmi așează pe umeri tot cerul
în bătaie de joc

știind că nu-l pot lua cu mine-năuntru

unde să-nghesui atât infinit
atâta albastru

abia mai este loc pentru o boare de aer curat

ultima frântura de liniște
rămasă de ieri
într-o cutie de chibrituri pe jumătate goală
nu mai are puls

disperarea se zbate ca o pasăre neagră
din colț în colț

de obosit ce sunt mă prăbușesc între fotolii

voi fi foarte singur la noapte cu fâșia această de cer
năruită în prag
cu stelele aceste risipite pe dealuri
cu lumina quasarilor triști înfiptă în gât
departe
foarte departe de țărm

n-a mai rămas niciun capăt de pod de unde s-arunci o ancoră…

——————————–

Aurel CONTU

29 mai 2019

Gia STANCULET: Cum să te strig, Iubire?

Cum să te strig, Iubire?

 

Dorința-n cupe pline o-nchid azi în poeme,
Pe fruntea mea se pleacă uimiri adevărate,
Se-aprind apusuri goale prin rimele din vreme,
Iar gândul plin îmi este de-nduioșări uitate!

Fragilă-ți umbra pleacă, de amintiri străină,
E scrisă-adânc în palmă o taină de neșters…
Cum să te strig, Iubire, prin vorbe ce alină,
Când mări adânci de stele trăiesc uitate-n vers?

Prin timp să nu mă pierd, te rog tu mă învață,
Albastrul tău curat în suflet să-l adun,
Să te respir adânc mai mult de-o viață,
Cum să te strig, Iubire, ce nume să îți pun?

—————————-

Gia STANCULET

29 mai 2019

Ioana CONDURARU: Așteptând

Așteptând

 

Zorii se revarsă tainic peste gândul abătut,
Aducând suav iubirea pe o geană de zenit
Și mă las purtată iară de speranța efemeră,
C-ai s-apari ca o minune să îmi dai clipa boemă.

E o magie ancestrală dimineața de topaz,
Ce se lasă adorată de a florilor extaz,
Iar prin raze diafane fluturii în vals plutesc,
Dăruind sclipiri de aur universului lumesc.

Și privesc prin ochii vremii astă viață trecătoare,
Cum se duce printre valuri și iubiri înșelătoare
Dorind pe aleea lunii să revii în noapte- albastră,
Aprinzând acea făclie care s-a stins la fereastră.

Așteptând, vai, un cuvânt și un sentiment angelic
Îmi răzbate al meu gând dăruindu-mi dor feeric,
Pentru clipa revederii ce se lasă adorată,
La un ceas când fericirea se vrea iar îmbrățișată.

———————————-

Ioana CONDURARU

29 mai 2019