Emma POENARIU SERAFIN: Mi-e tare-amară pita

Mă doare grija țării de nu pot s-o descriu
Și pana mea se frânge din lipsă de idei
Acum când patrioții își uită grija ei
Când prin trădări se-adună de zici că nici nu știu.

 

Miroase-a praf de pușcă de-aș vrea să mă înșel
Din margine de țară și până-n alt hotar
De cei plecați de-acasă prin morți de n-au habar
De mine din mocirlă, de tine, ori de-un el…

 

Văd scena țării goală, de public, veșnic gol
Să-mi iau bilet nu-mi vine de el nu aș râvni
Cu găuri la mansardă de prinde-a ploconi
La un actor sinistru să-și joace ultim rol.

 

Cu pași plecați din mine sunt tristul spectator
Cortina cade coaptă pe ochii tuturor
Acoperind nimicul, acoperind sufleor
Și bate gongul tare de spaima lui să mor.

 

Și plâng de grija țării din sufletul de scrum
Nu mai recunosc locul prin demolat decor
Dar unde-s spectatorii că mor de dorul lor
Un vânt ușor mă bate, prin fulgii mei de fum.

 

Din cap în cap de țară printr-un decor banal
Și bate miezul nopții, dar vai, nu mai tresar
Zbat colbul sub picioare, că n-are titular,
Ori sar să mă ia vântul în jocul său carnal.

 

Îmi caut altă scenă pe care-aș vrea să joc
Să-mi vând pe bilet viața, apoi să pot să mor
Cum nu i-am fost nici țării de mare ajutor
Cu mărăcini pe frunte la care le-aș da foc.

 

Nu vreau să mai văd piesa că m-aș intoxica
Prin scena cresc ciulinii că nu-i altcineva,
Mă doare-adânc de mine, dar mai adânc de ea
Mi-e tare-amară pita, ori n-o mai știu… mânca.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

29 aprilie 2020

Imagine: sursa internet

Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: Grecia, pași prin istorie, călător prin timp

Se spune, ca nicăieri nu-i mai frumoasă luna plină, decât atunci când urci pe Acrοpole! Deşi românca, aşa cum am fost, sunt şi voi fi, rădăcinile rămânând rădăcini, iubesc mult această ţară, Ellada – Hellas, cum e numele ei adevărat, (după cum la noi ar fi trebuit să se cheme Dacia sau Getia, poporul nostru, de romani fiind numiţi daci, de greci, geţi). Ellada deci, şi nu Grecia, numele de grecos, fiind dat umilitor de turci când au ocupat țara, acesta însemnând ceva în sens de iobag!

Deci, iubesc mult Ellada, care m-a adoptat de mai bine de 30 de ani, m-a onorat dându-mi cetăţenia greacă de pe la începuturi chiar, bucurându-mă de toate drepturile, fără nicio diferenţiere! Stabilită aici, am iubit acest popor plin de viaţă şi primitor, sufletist, în mijlocul căruia am trăit şi trăiesc cu cinste şi onoare, eu şi familia mea, împărţind cu el şi bune şi rele, trecând prin criză economică gravă, trece şi acum şi vă mai trece şi mai mult cu epidemia ce-a izbucnit! Am constatat de multe ori şi m-au durut discreditările lui pe plan european, mondial, împrumutate de multe popoare, unele din neştiinţă, altele din rea credinţă, încercând de-al minimaliza, de-ai acapara parte din teritoriul său, de-a-i pune la îndoială istoria, ba chiar şi de-a o fura, cum ar fi Turcia, în continuu conflict, apoi vecinii nordici, ce se cred macedoneni, adică urmaşii lui Alexandru Macedon, slăvi fiind şi de alte naţii, furându-i fără scrupule simbolurile, parte din istorie, având şi pretenţii teritoariale! Mă refer la acel mic stat, dar nu numai cu 2 mil. locuitori, format din albanezi, bulgari, turci, romi, sârbi bosniaci, de limba albană şi slavonă, format de Tito, F.Y.R.O.M. (former Yugoslav Republic of Macedonia) din motive politice, capitala Skopje, chipurile azi vrând să se cheme Macedonia sau Nord Macedonia, nume pe care poporul grec, pe bun drept se răzvrăteşte, aceia nefiind urmaşii lui Alexandru Macedon cum se vor, ci doar trăind pe o porţiune mică a Macedoniei de altă dată, numele, simbolurile aparţinând istoriei Greciei, Macedonia aparţinându-i ei şi numai ei! De aceea simt nevoia de-a scrie câteva cuvinte, gânduri, informaţii, nu ca fiind vreun ambasador ci doar ca simplu om, căruia îi place să cerceteze, să descopere, să cunoască, documentându-se ca cititor şi filtrând adevărurile, pentru a fi cât mai obiectiv şi drept!

Istoria unei ţări, a unui popor, nu poate fi trasă exact cu compasul, definită, vorbindu-se de oameni care în cursul existenţei lor, nu au fost statici, s-au deplasat, însă când s-au format ca stat, atunci şi-au pus granitile lor, pentru care au luptat cu lăcrimă şi sânge şi se lupta, fiind pe-acel loc din moşi-strămoşi, graniţe ce trebuiesc respecate! Aşa scriind şi cunoscându-se adevărata istorie, nepusă la îndoială de oamenii de ştiinţă cu conştiinţă, este indiscutabil că Grecia este leagănul civilizaţiei pe acest pământ! Pe lângă instituții, politică, democrație, educație și spirit civic, Grecia antică a lăsat moștenire Romei și mai apoi Europei moderne o știință cutezătoare, o cultură strălucitoare şi nu numai ei, ţinând cont că doar pentru un vot, în America nu s-a vorbit limba greacă! De asta, când imperiul Roman a cucerit Grecia, Cicero a spus, că deşi noi v-am cucerit, de fapt voi ne-aţi cucerit” prin toată civilizaţia pe care au găsit-o, au învăţat-o, au însuşit-o fireşte şi-au dus-o strălucit pe mai departe! Să nu uităm, că sute şi mii de cuvinte din vocabularul grecesc, se întâlnesc răspândite în mai toate limbile, stând la baza lor expimand terminologii, noţiuni şi cunoştinţe de bază în toate domeniile!

Aşadar, iată câteva contribuţii la civilizaţia întregii omeniri, în diferite domenii:

  • Știința a înregistrat în Grecia antică performanțe remarcabile în planul teoretic; în cel al experimentului și tehnologiilor, o autentică dezvoltare s-a constatat abia în epoca elenistică. Totuși, Ellada a propulsat știința ca mod de cunoaștere a omului, a lumii și a Universului printr-o serie de descoperiri epocale.
  • Matematica: Arhimede sec III i Hr, dezvolta mecanica fluidelor și geometria; a fixat legile fundamentale ale hidrostaticii; a inventat numeroase mașini de război, considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai antichității și unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor, fiind primul matematician universal, realizările sale înscriindu-se în numeroase domenii științifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie. Carl Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de știință din întreaga istorie a civilizației umane. Alt nume de rezonanţă, Pitagora (secolul VI î.Hr.) întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realități, teoria numerelor și a armoniei şi i se atribuie descoperirea teoremei geometrice și a tablei de înmulțire ce-i poartă numele şi împreună cu Euclid (secolul III î.Hr.) pun bazele geometriei plane. Graţie teoriei pitagoreice aflam teorii despre număr ca monada, par şi impar, doimea nedefinită, care împreună cu monada vor da naştere la numere, până se ajunge la 10, numărul perfect, care este suma primelor patru numere (1+2+3+4=10), apoi Generarea universului sensibil (al lucrurilor), Armonia universală, Teoria despre muzică, Cosmogonia cu referire la planete, considerate 10 (al zecelea numit Antihton sau Contrapamant) toate sferice mişcându-se în jurul focului central, nu a soarelui ci, a ceva numit Sufletul Universului, apoi Muzica Sferelor- după care, fiecare planetă produce un sunet diferit, conform mărimii și vitezei sale de mișcare. În acest fel ia naștere un sunet armonic produs de sferele în mișcare, muzica sferelor, pe care noi nu o percep fiind obişnuiţi cu ea şi deasemeni Teoria sufletului, Pitagora crezând că sufletul este pur și nevinovat, dar se află închis în trup ca într-un mormânt. Interesant, nu?
  • Fizică: tot Arhimede (secolul III î.Hr.) prin cele menţionate mai sus, dar şi alţii!
  • Astronomie: Aristarh din Samos (n. 310 î.Hr. – d. 230 î.Hr.) a fost un astronom și matematician grec, primul care a susținut că Pământul se rotește în jurul Soarelui, afirmând existența sistemului heliocentric anticipând cu multe secole mai târziu pe Copernic; A fost și primul astronom care a estimat dimensiunile Soarelui și Lunii, ca și distanța de la această până la Pământ. Interesant, nu?
  • Istorie: Herodot (484 – 425 î.Hr.), „părintele ISTORIEI”, bazându-se pe observarea directă și studierea tradițiilor și ale altor surse de informare; el prezenţa și primele informații scrise, culese de la „fața locului”, despre traci și geți. Tucidide (460 – 425 î.Hr.), cu opera sa capitală Istoria Războiului peloponeziac, a dezvoltat metoda cercetaţii științifice critice, folosind surse literare și epigrafice! Apoi Democrit- ” considerat părintele DEMOCRAŢIEI „, de care azi se tot vorbeşte, uitându-se intenţionat de unii, cine a avut ideea şi de unde-i provine numele, numai democraţie astăzi nefiind!
  • Geografie: Strabon, considerat „părintele GEOGRAFIEI” în lucrarea sa „Geografia” în 17 volume, descriind locuri, popoare, climă, etnografie, mitologie, un bogat izvor de cunoştinţe din lumea antică. Pytheas din Marsilla (Descrierea Oceanului și Periplu) a măsurat distanța până la Soare și a stabilit legăturile între maree și fazele Lunii. Eratostene din Cirene a evaluat lungimea circumferinței Pământului. Pitheas, care a interprins o călătorie de explorare a Europei de N-V în 325 i.Hr, fiind primul care a cunoscut şi descris nopţile polare, gheaţa polară, mareele şi conexiunea lor cu luna; Pausanias, mare geograf şi el!
  • Medicină: Hippocrate din Coş (460 – 377 î.Hr.) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice. Este considerat „părintele MEDICINEI”, fondator al Școlii Hipocratice de Medicină. Această școală intelectuală a revoluționat medicina Greciei antice, a inițiat observația clinică și a introdus în lumea medicilor „Jurământul hipocratic”. Au mai fost Areteus, Herophilos, Galenus, Democede…
  • Poezia și muzica au marcat îndeaproape viața publică și privată a vechilor greci. Iliada și Odiseea, atribuite legendarului Homer, echivalau cu un fel de „Biblie a grecilor”, exaltând eroismul, virtuțile războinice, viața „cavalerească”. Prin opera lui Homer s-a cimentat unitatea culturală a Greciei și s-au educat generații de tineri în spiritul elenismului. Hesiod, prin Munci și zile și Teogonia, cultiva idealurile omului simplu, ale agricultorului, căruia i se datorau, în perioadele de liniște, stabilitatea și prosperitatea cetății. Apoi Pindar- poet antic, Sofocle – poet tragic grec şi împreună cu Eschil şi Euripide, pun bazele TRAGEDIEI clasice greceşti, Aristofan – mare dramaturg grec, considerat „parintle COMEDIEI „, Herodot, Tucidide şi alţii!
  • Pictura, sculptura, arhitectura au evoluat de la maniera hieratică din epoca arhaică la atitudini din ce în ce mai corespunzătoare realităților umane. Corpul omului și omul, în general, au stat în centrul atenției artiștilor. Pictura, sculptură și arhitectura și-au unit eforturile pentru edificarea de mari complexe de cult, cetății, elemente de etalare a puterii, prestigiului și solidității acesteia. Printre sculptorii renumiţi la vremea aceea au fost Agesandros, Athanadoros şi Polidoros, care au compus grupul Laocoon, Fidias, Callikrates, Lisip, Dedal, Praxiteles… Sculptura, pictură și arhitectura au fost astfel combinate încât să creeze temple somptuoase și locuri pline de culoare, răspândite fiind şi prin Asia Mică şi-n ţările din sudul Mediteranei, lăsând amprenta gravată în vreme a trecerii grecilor, toate în decursul incursiunilor lui Alexandru Macedon! Sculpturile au fost mult mai colorate decât ne imaginăm, deoarece statuile grecești, care astăzi, spălate de timp, par a fi o artă atât de sobră, din marmora albă, erau de fapt, pictate complet, echipate cu tot felul de podoabe, că, de exemplu, ochi aplicați, care, probabil, le confereau o aparență strălucitoare. Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe Acropolis (citadelă), pe cea mai mare înălţime pietroasă, numită şi „stanca sfânta”- în jurul căreia, încă de-atunci, 2500 de ani în urmă şi de-a lungul timpurilor s-au format ciclic aşezări până la a se ajunge la Atena de azi. Toate aceste temple au fost înălțate în a doua jumătate a secolului V î.Hr. (culme a perioadei clasice) deasupra celor vechi distruse din timpul războaielor cu perşii şi urme ale cărora se pot deosebi şi astăzi, vechea Acropole, ce datează încă de mai înainte, din sec. VI. IHr. În timpul ocupaţiei otomane, s-au făcut multe stricăciuni şi devastări a templelor, precum şi-n timpul ocupaţiei germane, ce-au asediat-o punând în vârf steagul lor; aici vreau să semnalez o mare fisiognomie a istoriei moderne, ce zilele astea pe 30 martie a decedat, în vârstă de 98 de ani, Manolis Glezos, un grec politician de stânga, erou al Rezistenței Naționale, jurnalist și scriitor. Împreună cu Lakis Santa, au realizat dintre primele acțiuni de rezistență în Grecia ocupată și mai pe larg în Europa ocupată de Axa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când în noaptea de 30-31 mai 1941, plini de entuziasmul tinereţii, riscându-şi viaţa, au coborât de pe stânca Acropolei din Atena drapelul Germaniei naziste. Încă se mai văd şi astăzi semnele trecerii lor în pe-alocuri marmora sfârtecata de ovide! Pe lângă Parthenon, pe Acropolis se mai află și mai micul templu al zeiţei Atena, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stâlpi sculptați sub formă de femei) și o mare poartă de intrare, numită Propylea. Pericle (aproximativ 495 – 429 î.Hr.) a fost un general, orator și om de stat atenian. A fost conducător al Atenei între 443 și 429 î.Hr., timp în care a inițiat numeroase reforme democratice, care au transformat orașul într-un centru politic, cultural, artistic și economic al lumii grecești. A construit Partenonul, noul Erechtheion⁠ și altele. Lucrările de construcție au fost supravegheate de Fidias, care a creat și colosala statuie a lui Zeus, considerată una din cele 7 minuni ale lumii antice, de 13 m înălţime din fildeş, ornată cu aur dar şi a zeiţei Fecioarei Athena, în interiorul Parthenonului de 13 m înălţime şi ea, tot din fildeş şi aur de 1140 kg, distrusă prin veacul III d.Hr de un foc izbucnit în templu, dar şi o altă statuie gigantă a zeiţei Promachos Athena (luptătoarei), de vreo 40 de m înălţime cu tot cu coloana pe care se afla, din cupru, purtând coif şi o suliţă în mâna sus ridicată având o lungime mult mai mare ca cea a Parthenonului şi care domina cu măreţie, fiind văzută de la mari distanţe, chiar de pe mare de vapoarele ce pluteau. A fost făurita tot de Fidias prin topirea sulitelor sfărâmate, scuturilor şi săbiilor ostaşilor morţi din razboie persane. Statuia a rămas până în 465 d.Hr, apoi au mutat-o în Constantinopole, devenit capitala Noii Rome, ca trofeu pentru protecţia Imperiului Bizantin şi-apoi distrusă de religioşii fanatici! Arhitecții Parthenonului propriu-zis au fost Callicratis și Ictimus. Reliefurile clasice cele mai frumoase și sculpturile din fronton făceau parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Multe sculpturi din ele aparțin pe nedrept de vreo 80 de ani, fiind sustrase, însuşite de pe timpul războiului de diverşi acaparatori şi vânzători de artă şi deţinute acum în colecția Elgin, în British Museum din Londra, însă Parthenonul însuși supraviețuiește ca o ruină nobilă şi aşteaptă răbdătoare, să-şi vadă comorile ce-i aparţin, luând locul de unde lipsesc de zeci de ani, alături de celelalte. De toţi ataţi ani Ellada îşi cere înapoi aceste reliefuri şi sculpturi, ca făcând parte din patrimoniul naţional şi universal, muzeul londrez însă, în ciuda atâtor intervenţii refuza cu pizma, sub fel de fel de pretexte neviabile, unul şi cel mai ridicol fiind acela că sunt mult mai bine protejate decât cele ce se afla la Acropole ce domina de 2500 de ani… de semnalat ca vizitatorii le văd azi deteriorate, vopsite chipurile pentru păstrare în condiţii de mucegai şi chir mulţi londrezi dorind să fie întoarse la patria-mamă.

– Filozofia – Anaximandru, Anaximene, Thales din Milet, Pitagora, Platon, Socrate, Aristotel, Democrit, Epicur, Celsus, Heraclip, Hypatia din Alexandria, şi mulţi alţii… Sofiștii, Socrate, Platon și Continue reading „Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: Grecia, pași prin istorie, călător prin timp”

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Homo mimeticus

            De multe ori stăm la televizor şi, uitându-ne, din greşeală, la emisiuni de ştiinţă, ne uimesc infinitele capacităţi de mimetism ale fiinţelor vii, de la ciupercile otrăvitoare care aromesc a trufe, dar te fac să latri, la gândacul ce semănă perfect cu un băţ uscat şi nu este înfulecat de păsări, până la şarpele de culoarea pietrelor care îţi dă fiori de admiraţie abia după ce ai călcat pe el. Eiii, gândeşti, dacă şi oamenii ar putea să se… Nici prin cap nu-ţi trece că oamenii, mă rog, doar unii dintre ei, folosind marea inteligenţă cu care au fost căpătuiţi de Creator, sunt capabili de performanţe mult mai mari. Cei ce l-au cunoscut pe Spiridon Târtiţă au avut prilejul de a constata pe viu acest fapt.

            Spiridon se născuse, aparent ca un copil normal, mai ales că taică-său fiind de profesie paracliser nu prea avea metode de a depista în mod oportun superinteligenţa fiului său. De altfel, a şi murit la timp doborât de ciroză, că prea îl enerva pe părintele paroh evaporarea subită a vinului de împărtăşanie. Imediat după naştere, Spiridon a mimat cu o tehnică ireproşabilă tipul de copil plângăcios, bubos, pârâcios şi foarte antipatic, apoi ca şcolar tipul cretinoid care ia note mici, este rău şi agresiv cu toţi colegii, dar lingău cu profesorii. Iar asta, ultima, i-a reuşit de minune! Toată lumea a respirat uşurată când Spirel a terminat şcoala şi s-a dus la profesională. Aici a fost numit Spirache şi s-a transformat în tipul ucenicului trândav cu bască şi salopetă unsuroasă, care ia şuturi în fundul cam gras, castane în cap şi este alintat cu vorbe de duh specifice ca: „Bă, Spirache-n gura mă-tii, scoală dă pă strung, că putrezeşte sub tine!” şi altele de aceeaşi factură, cum se obişnuieşte în mediul muncitoresc.

            Daaar, culmea, a absolvit şi această înaltă şcoală, reuşind să nu fie strivit de vreun motostivuitor şi devenind brusc un tânăr de viitor, încadrat în câmpul muncii, tot cu bască şi salopetă, acum însă şi privire şmecheră, ţigară în colţul gurii, plus gura plină de nobilele idealuri ale timpului său. Striga din rărunchi pe unde apuca: „patriei, cât mai mult cărbune cocsificabil (beton, oţel, ciment, acid cianhidric, sau locomotive, însă nu şi ulei de candelă, că poporul doar nu mănâncă rahaturi d-astea). Şi, deşi era lăcătuş mecanic necalificat, îşi păstrase intactă capacitatea de a turna profesionist din orice poziţie, calitate care-l ridica mult în ochii şefilor. Cum la modă erau linsul şi pupatul fără scrupule, mai ales dacă aveai ca ţintă fundul marelui conducător şi al savantei de nevastă-sa, tânărul Spiridon se transformă în cea mai catifelată limbă, plus cele mai fierbinţi buze din aria sa de cuprindere. Reuşi astfel, însoţit de înjurăturile, admiraţia, ura, dispreţul şi invidia celor din jur, să ajungă în structurile de conducere ale partidului. Dovedea cu probe că nătărăii care făceau, cu sau fără talent, aceleaşi exerciţii de pupat şi lins erau doar nişte bieţi amatori pe lângă el. El avea har! Or, cu asta nu te pui! Întrucât nu avea o meserie practicabilă (aia de lăcătuş rămăsese la stadiul embrionar), fu numit ideolog al noilor succese obţinute sub ilustra conducere şi publică în presa vremii tot felul de articole scrise de mercenarii condeiului, sub pseudonimul D. Pumnul. Se vedea de departe că tov Spiridon era un om al vremurilor sale, un vizionar al socialismului triumfător, om de omenie, bun şi drept, hotărât şi energic. Pe scurt, tăia în carne vie! Numai că…

            Într-o zi de iarnă, pe când se îndrepta îngândurat spre bufetul gării să ia una mică, se trezi în mijlocul unor oameni care strigau de mama focului tot felul de lucruri foarte ciudate cu libertate, libertate, jos tirania, huooo, democraţie, mâncare, căldură în casă, drepturile omului şi alte tâmpenii. Nici nu apucă măcar să se mire, fiindcă instinctul său mimetic îl metamorfoză brusc. Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Homo mimeticus”

Eugenia BUCUR: Diviziune

Diviziune

 

Mă topesc perechiile frumoase…
Două cireşe, două pâini, două mâini,
Firea omului în haină de mireasă
Şi firul de soare ce-mi intră pe geam!
Rămâne sufletul, copil rătăcit, în privire,
În aripa unei păsări ce o pune pe cer
În seninul inimii pline de nevinovăție,
Purtând în mâna întinsă tuturor
ADN-ul din începuturi.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

30 aprilie  2020

Dorel SCHOR: O singură idee (ziceri)

*   Blestem asiatic – fie să trăiești în timpuri interesante!

*   Dacă are o singură ideie, e foarte normal să fie fixă.

*   Un domn adevărat nu înjură nici când are dreptate.

*   Când nimeni nu știe nimic, toată lumea știe tot.

*   Un politician știe ce se va întâmpla, apoi îți explică de ce nu s-a întâmplat (W. Churchill).

*   Corona – Câte zile poate fi purtată o cămasă de noapte?

*   Sunt pesimist și nu mai vreau să am dreptate.

*   O prostie se poate ușor acoperi cu o prostie și mai mare

*   Mint pentru că dacă  spun adevărul adevărat nu mă crede nimeni…

*   Șansa nu favorizează decât mințile pregătite (Louis Pasteur).

*   Nu poate fi dus la bun sfârșit ceea ce nici nu ai început (citat).

*   Dacă contul meu e gol și al tău la fel este co- vid.

Continue reading „Dorel SCHOR: O singură idee (ziceri)”

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Duelul literaților

          Poetul Angel Strungăreaţă sărută aproape pasional volumul său de debut şi scrise pe unul din ele o dedicaţie, de fapt, mai mult o odă, deoarece îl dăruia marelui critic, pentru ca acesta să-şi spună părerea, iar pe baza acesteia Poetul să intre în marea galerie a celor consacraţi. Desigur, cu beneficiile de rigoare.

            Marele Critic primi volumul şi îşi pregăti uneltele pentru o temeinică analiză literară: sticla de votcă, un burghiu, fierăstrăul, trei cuţite, barda şi ceva chibrituri, ca să fie la nevoie. Nu a fost. După câteva săptămâni de muncă (a se înţelege cam cinci minute pe la miezul nopţii), volumul era făcut rumeguş, iar rezultatele comunicate poetului printr-o epistolă ce trebuia ţinută în retortă, având ea un caracter foarte acid. Aflat de tot atâta vreme în criză de insomnie, la primirea epistolei, poetul simţi cum în creier îi explodează iambii, troheii, spondeii, dactilii, ba chiar şi ceva safi, precum grăunţele de porumb când se fac popcorn (foste floricele, dar nu de stil). Puse mâna pe telefon şi mimând o criză de nebunie (poeţii pot foarte uşor să facă asta, cu rezultate remarcabile) formă numărul criticului şi timp de câteva ore bune schimbară metafore şi hiperbole de o mare frumuseţe lingvistică, valorificând din plin uriaşul potenţial folcloric. Din păcate, aceste bijuterii culturale sunt pierdute pentru totdeauna, ele fiind ireproductibile chiar şi în filmele americane cu bandiţi mexicani. Însă datorită faptului că situaţia s-a repetat cel puţin o dată la trei zile, timp de ani şi ani, ceva-ceva trebuie să fi rămas, măcar în subconştientul colectiv al marilor creatori de poezie.

            Istoria literaturii nu consemnează dacă disputa s-a încheiată prin decesul, eventual asasinarea, vreunui împricinat, cert este că cei doi nu au fost văzuţi împreună nici măcar la parastase, evenimente, precum bine ştim, foarte apreciate în rândul acestei nobile bresle. Cum însă nici un fenomen literar nu scapă neobservat, s-a constatat după puţină vreme de la debutul duelului intelectual al celor doi corifei, că societatea de telefonie încurajează prin reclamă agresivă pături largi ale populaţiei să se dedice scrisului, mai cu seamă poeziei, ba chiar şi criticii literare. Concomitent se observă că, de la o vreme, autorităţile susţin prin acţiuni directe sau subtile, pe creatorii sau criticii care vor să emigreze. În curând, ne vom putea mândri cu o mare cultură specifică, transfron- talieră, ba chiar, acum este posibil, universală.

            Aşa să ne ajute Dumnezeu!

———————————–

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ

Iași, 30 aprilie 2020

 

 

Florentina SAVU: Simfonia vieții (versuri)

Gândurile mele-s licurici prin noapte
Care-ți luminează clipe-ntunecate,
Spre soare te poartă cu atâta dor
Și-n drag te-nfășoară ca pe un odor,

 

Cântece de greieri mi-s vorbele toate
Cu ele te-ncânt chiar de-s voalate,
Simfonii prin noapte îți cânt la ureche
Prin visele tale fără de pereche!

 

Mi-aș dori să-mi vezi lumina din gânduri,
Și să-mi scrii cu ea doar câteva rânduri,
Pagini de iubire să-mi așterni pe vise
Așa cum pe pernă ieri ți-au fost trimise,

 

Lumina din noi s-o amestecăm
Și în curcubeu să o preschimbăm,
Să ne colorăm cel mai frumos trai,
Să simțim că suntem călători prin Rai!

 

Vorbele cântate să le prinzi din zbor
Și să mi le-ntorci pline de amor,
Simfonia vieții să ne-o ascultăm
Și la braț prin lume-ncântați să intrăm…

 

Ca doi prinți din basme să ne ducem traiul,
Și un bun tovarăș să ne fie naiul,
Să cântăm lumina și vorbele toate
Iubindu-ne-ntruna pe zi și pe noapte!

 

 

NUCUL MEU

Prin nucul ce străjer la poartă
A stat atâția zeci de ani,
Astăzi doar vântul mai dă roată,
În suflet simt c-am bolovani…

 

Azi bietul nuc trage să moară,
Coroana îi este uscată,
Inima-ncepe să mă doară,
De plâns și fața mi-e umflată!

 

Vântul îi mișcă crengile
Care trosnesc mereu a jale,
Topitu-i-s-au frunzele,
La umbra lui nu mai am cale…

 

De mic copil m-a mângâiat,
Mi-a dat iubire și răcoare
Azi însă-i mort și-nsingurat
Și e tot mai uscat de soare,

 

Curând va fi tăiat de-o drujbă
Și-n lemne de foc transformat,
Voi sta în lacrimi lângă sobă
Să-mi încălzesc trupu-nghețat…

 

Așa cum și-a dăruit viața
La fel și moartea ne-o va da
Da-n locul lui va sta speranța
Ce-o răsări din nuca sa,

 

Acolo în pământ am pus
O nucă din alți ani păstrată,
Parc-am știut că-i vine-apus
Nucului meu de altădată…

 

Din al lui suflet s-o-nălța
Un pom, din ce în ce mai mare,
Prin el viața va tresălta
Și-n veci va fi biruitoare!

La mulți ani, de Ziua Pământului!

 

 

VÂNT ȘI SOARE

Vine, din norul ăstei vremi,
Un vânt prea rece și nervos,
Ai vrea de el să nu te temi,
Să iei din viață ce-i frumos…

 

Și îi fac vântului cu mâna
Și îi zâmbesc cu indulgență
Deși mi-a stricat săptămâna
Eu zilnic îi acord clemență!

 

Continue reading „Florentina SAVU: Simfonia vieții (versuri)”

Melania RUSU CARAGIOIU: cinic

                cinic

                              

                              Trepădând năvalnic, gândul
                         Mă întreabă: De ce oare

                               Simt un spin, care mă doare-n

                               Fiecare os – de-a rândul ?

 

                                Cu pomadă piperată

                                Mi-am culcat picioru’-n pungă;

                                Cât izolarea-a fost lungă,

                                N-am avut zi alinată !

 

                                Coronvirus e de vină ?

                                Sau, paharul,  de cristal ?

                                Simt că moartea mi-e vecină !

 

                                Beau din ultimul pocal;

                                O aștept cu masa plină

–––––––––––––––

Melania RUSU CARAGIOIU

Montreal, Canada, aprilie, 2020

 

 

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Marea cultureală

             În Marea Cetate a Culturii se desfăşoară, sub semnul deplinelor împliniri, Marea Şedinţă a Marelui Consiliu de Cultură, respectiv şedinţa săptămânală, aceea pentru analiza Marilor Proiecte încă Nerealizate. Marele Consilier Şef se uită sever, peste ochelari, la Marii Consilieri de Rând, apoi şi la Marele Consilier Mic, dă din cap a dojană şi spune cu glas adânc:

            – Băiiii, scroafa-i moartî-n cotineaţî şî ni paşti mazilu’ că anu’ aista-s alejeri şî-ş’ dă sama bizonu’ cî la capitolu’ culturî am pus-o di mămăligî cu toati şeli, chiar şî cu fotbalu’ unde am cam băgat banu’, da di ieşât n-o ieşât nica. Şi-i di făcut bre, cum bini zâşe Lenin acu şeava vremi-n urmî? Cî ne-am cam băgat chişioarili în tot şi-o şerut iştia di trii ani ş-acu’ dac-a hi sî hie, cu votu’ şeala uninominal, ajunjim iară în învăţământ sî predăm la clasîli şealea di copchii năroz’ cu problemi di comportament. Ş-acoluşa, cam ştiţi cumu-i, nu vă mai spui io… Hai, s-aud acu’ cum ieşâm din belé!?

            Marea Consilieră Blondă zâmbi fermecător, aşa cum făcea totdeauna şi ridică mânuţa ei grăsuţă, încărcată de inele şi brăţări. Primi drept de cuvântare din partea şefului, plus o privire drăgăstoasă, deşi făcea parte dintr-un partid de opoziţie şi se avântă în propuneri:

            – Draji comeseni io spui sî faşim on concurs di deseni pi asfalt cum am văzut io-n Paris, cân’ am fost în documentari şîî, mai am ş-o propuneri di afaşeri cu ocazia aiasta. Noooi, adicî noi di la culturî, închiriem cu numa’ doi euro mietru’ di asfalt pi toati trotoarili din şentru, copchiii sî aducî cretî şi bureţ’ di acasî, iar după şi terminî di desenat, şterji cu buretili şîîî, avem şî trotoalu’ curat, am băgat şî nişti bani la jăb, plus o acţiuni di culturî ca-n ocşident, di nu mai poati sî spui niminea nişi cârc! Apoi, di Paşti, faşim o fugărealî cu muierili cu tava di ouî roş, tot pin’ şentru şî tot cu taxî ca sî sî râdî lumea di eli, un concurs naţional cu oamini di la oraş şî di la sati, di beut beri cât poati fiicari şî câştigătoru’ nu plăteşti, adica be pi moca, cî plătesc şeilalţ’, dublu, iar banu’ îl scoatim di la negustor, cî aranjăm cu el dinainti. Şîî, ar mai hi o cursî cu bişicleti, trotineti şî trişicleti, di zâua copchilului, o batai cu perni în parc, pi părechi şî pi echipi, tot aşa cu perni adusî di acasî şî cu taxî di ecolojizari, sau, una bunî di tăt, o întreşeri di spart bostani cu capu’ întri şei di la vali cu şei din deal, cî iştia sî dujmănesc di trii veacuri. Şi-ar mai hi şî altili, da’ n-aş vre sî sî superi colejii, încheie Marea Consilieră Blondă alocuţiunea, aruncându-şi cu graţie pletele peste umăr, mişcare absolut senzaţională, ce-i adusese de fapt şi numirea în acest consiliu. Pe feţele celorlalţi Mari Consilieri se putea citi o mulţime de sentimente, însă nimeni nu avea timp de fleacuri. Problematica zilei era una arzătoare!

            – Hmmmhhh, hmâhhh spuse Marele Consilier Veteran, un adevărat miracol al supravieţuirii politice. Dragii miei, în spiritul celor rostite de distinsa şi extrem de iubita noastră colegă, doresc, însă numai cu permisiunea domniilor voastre, să mai fac unele mici completări. Putem, de exemplu să continuăm, evident la noi cote de exigenţă, vechea tradiţie a jocului de table în faţa blocului, printr-un concurs jurizat de mari maeştri ai domeniului, mă refer la foştii muncitori de la combinat, desigur noi, cei de la cultură, asigurând un cadru de o inegalabilă frumuseţe în parcul central, cu măsuţe şi băncuţe închiriate cu ora. Sau, de ce nu, partide de tras cu arcul în maidanezi, o activitate ce poate readuce în prezent, nobilele tradiţii cinegetice ale vechilor locuitori de pe aceste meleaguri, sau, mai bine chiar, un festival de fluierături cu degetele-n gură, un concurs de căruţe-viteză cu etnicii din cartiere, care au asemenea atelaje pregătite tot timpul, o întrecere între tinerii neîncadraţi în muncă, la spart seminţe, pe secţiuni, de floare, sau bostan. Vă mulţumesc pentru îngăduinţă şi vă promit că mă voi implica personal, fără preget şi neobosit, în toate aceste nobile acţiuni.

            Toţi consilierii aplaudară! Eeee, se cunoştea stofa de om şcolit la de mult defunctul institut Ştefan Gheorghiu…

            – Mdaa, mdaaa, io zâc cî pentru az’ sî gătăm, propuneri avem distuli, dacă or mai hi şî altili le-om vide noi pi parcurs, numa grijî mariii, poporu’ sî hiie mulţămit şi noi sî dovedim cî cultura-i Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Marea cultureală”

Maria HOTEA: Suntem precum două făclii (poeme)

 

E plaja pustie în noapte doar un felinar
Lumina lui se întrece cu strălucirile de jar,
Al iubirii refren răsună în noaptea albastră
Sub stele îmbrățișați trăim iubirea noastră.

 

 

Stau sufletele noastre și ascultă în tăcere
Cântul magic cel trăiesc cu nespusă plăcere,
Ca două stele suntem ce feeric strălucesc
Ce-n tăcerea nopții în șoapte doar își vorbesc.

 

Suntem precum două făclii ce în inimi se aprind
Ne învăluie magia iubirii ce naște dorințe în gând,
În noapte se pierd două umbre pe-o plaje pustie
Drumul ni-l luminează doar luna cu o rază argintie.

 

Mâinile noastre se unesc în calde îmbrățișări
Ochii privind cerul înstelat se ascund în visări,
Palmele tale îmi mângâie chipul cu blândețe
Când un zâmbet pe buze vrea să se răsfețe.

 

În brațele tale totul în jur se pierde în noapte
Buzele noastre se unesc într-un sărut însetate,
Îți simt răsuflarea caldă ce îmi da în trup un fior
E un semn de iubire ce se naște dintr-un dor.

 

Doar plopii în noapte se unduiesc în adieri de vânt
Sub cerul înstelat ne pierdem fără să rostim un cuvânt,
Adoarme tăcerea peste buzele noastre lin în șoapte
Până-n zori iubirea în trupurile noastre dorințe împarte!

 

 

Cum pot să te uit

 

În vesmântul iubirii ne-am îmbrăcat
Într-o noapte albastră cu cerul înstelat!
Numai luna cu razele argintii ne privea
Sufletul meu, cu ardoare pe tine te dorea.

 

Continue reading „Maria HOTEA: Suntem precum două făclii (poeme)”