Maria FILIPOIU: RĂDĂCINILE LIMBII ROMÂNE (versuri)

 

DEZRĂDĂCINARE DE LIMBA ROMÂNĂ

 

De la ruși vine un ecou sinistru,

Pe piscuri să-l ridice Munții Carpați.

Că români captivi între Prut și Nistru,

Pentru uniune au fost judecați.

 

De limbă română dezrădăcinați,

Prizonieri în imperiu nedorit,

Din neam românesc au fost rusificați,

Să ducă dorul de graiul moștenit.

 

Iubirea de neam pentru părinți și frați

Le-a fost închisă în temnițe rusești,

Pentru eroism a fi sacrificați,

De vor învățământ în școli românești.

 

Deschisă este plaga României,

Pe chipul țării tăiat la hotare,

Cât neam din pământul Basarabiei

Se luptă pentru România Mare.

 

Prin vieți răzbate visul re-ntregirii,

Cu generații sacrificate-n veci,

Pentru idealul sfânt al Unirii,

Din conflicte armate-n războaie reci.

 

 

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!

-pamflet-

 

Trezește-te, române,

Din beția democrată,

Că la urmași rămâne

O țară falimentată!

 

Să uiți de sărăcie,

Te-ai dus în țară străină,

Slugă fără simbrie.

Dar te-ai rupt de rădăcină.

 

Țara ta și neamul tău

Parcă au fost blestemate,

Să trăiască tot mai rău

În guvernări democrate.

 

La frâiele puterii,

Stânga și Dreapta să urce,

Cu arma dezbinării,

Adversari sunt puși pe cruce.

 

Lărgind cercul slăbiciunii,

Cu reforme populare,

Varsă-n văzul națiunii,

Sacul gol la indexare.

 

Speranța e în schimbare,

Cu nou scrutin la votare.

Dar fără deșteptare,

Democrația dispare.

 

Deșteaptă-te, române,

Din somnolența visării!

Să duci pe-naltă culme,

Prin vremuri, destinul țării!

 

 

DE DORUL ȘI IUBIREA POEZIEI

 

Pe-aripi de primăvară înalț privire,

Ce-n iarnă mi-a legănat dorul sub pleoape,

În slove de gând să regăsesc iubire,

De „al nouălea cer” să fiu mai aproape.

 

Lacrimă zdrobesc în petale de cais,

Jertfire să duc fluturilor din ierbar.

Amintirea îmi dezbrac pe-al nudului vis,

Când noaptea mă plimbă pe umbre de cleștar.

 

Din ochi mi se prelinge fluid verde-crud,

Când pe ram de gând cade roua zorilor.

În stele îmbrac sufletul de lacrimi ud,

La îngeri să urce pe-al dorului izvor.

 

Cu sufletul golit de-al osândei păcat,

Pe-aripa gândului voi înălța mister

În slovele cuvântului înveșmântat,

Speranța să-mi lege într-un petic de cer.

 

Cu-al muzei spirit lipit de sufletul meu,

Cămașa poeziei aș vrea s-o îmbrac.

Năzuință să-mi înalțe la Dumnezeu,

Prin raiul îngerilor să o port un veac.

 

Cu nori să-mi plouă lacrima în rădăcini,

De dorul și iubirea versului nescris.

Sufletul sângerând de-ai străinilor spini,

Să-mi scrie amintiri pe legendarul vis.

 

 

SABIA CUVÂNTULUI

 

Din boltă albastră în condei să-mi cadă

Enigma sorții ce a zidit misterul

Iubirii mele troienită-n zăpadă,

Am ascuțit cuvânt, ca să despic cerul.

 

Cu el mi-am disecat inima iubirii,

De-mi curg în vene, doruri însângerate.

Și îmi inundă speranța fericirii,

Când dorințe în suflet sunt ferecate.

 

Cu valul timpului i-am spălat trecutul,

În idei curate să-i îmbrac viitor.

Spre rai dumnezeiesc să-i duc începutul

Dintr-un destin menit de cerul ochilor.

 

Pe brațele gândului îmi port cuvântul,

Cu jertfa ochilor în viscoliri de dor,

Când glasul suferinței mi-aduce sfârșitul

Și-mi duce reverie-n ochi de cititor.

 

La mulți ani Limbii Române!

La mulți ani poporului român!

 

––––––––-

31 august – Ziua Limbii Române

Maria FILIPOIU

 

Continue reading „Maria FILIPOIU: RĂDĂCINILE LIMBII ROMÂNE (versuri)”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Autoritatea Academiei sub stricta veghere a Preşedintelui Ioan Aurel Pop

„Du sublime au ridicule

   il n’y a qu’un pas!”

 

   Instituţia în sine în afară de Biserica Ortodoxă a lui IISUS HRISTOS, care este divino-umană, poartă pecetea personalităţii care o fiinţează, care o defineşte, care o împlineşte, care o desăvârşeşte, care o marchează pururea.

   O instituţie niciodată nu naşte o Fiinţă, un Om, o Personalitate, un Geniu, o Persoană, ci numai Harul divin, care însufleţeşte totul, chiar şi instituţia.

   Totdeauna un Om, care întruneşte Personalitatea, Geniul, Persoana, chemată, aleasă şi hărăzită de Sus, prin misiune profetică naşte o INSTITUŢIE, ca HERALDICĂ a aristocraţiei Neamului, care devine o Apologie/ Apoteoză a Cerului.

   Astfel:

   IISUS HRISTOS – VIAŢA, CREAŢIA, ISTORIA, ŞTIINŢA, CULTURA, BISERICA.

   ŢĂRANUL – blazonul ţărânii sacre şi al Ierbii verde de Acasă.

   PREOTUL – simbolul slujirii Teoforice, Hristoforice, Duhoforice, Marioforice.

   POETUL – ambasadorul frumuseţii lirice.

   FILOSOFUL – purtătorul cugetărilor sublime.

   ARTISTUL – meşterul Tainelor divine.

   ÎNVĂŢĂTORUL – magistrul elocinţei şi-al conduitei morale.

   PROFESORUL – temelie şi stâlp al Culturii spiritual – religioase.

   OŞTEANUL – îmbrăţişarea eroismului strămoşesc legendar.

   TEOLOGUL – sensul slăvirii dumnezeeşti – sumă a diversităţii întru unitate.

   ACADEMICIANUL – teză – sinteză intercultural – științifică.

   ISTORICUL – călăuza realităţii întru sanctuarul Adevărului revelat.

   FIZICIANUL – oracolul legilor ancestrale cereşti.

   MEDICUL – simbioză a Cerului şi a Pământului întrupată omului religios ca suflet şi

   trup – comuniune hristică.

   ARTISTUL popular – graiul divin sălăşluit în cântarea prin care Neamul cuvântă.

   MARTIRUL – renaşterea transcedentală a vieţii întru FIINŢA veşnică.

   MĂRTURISITORUL – arderea sofianică a dăinuirii întru Rugul Aprins al Filocaliei.

   SFÂNTUL – întruparea Omului drept măritor creştin întru Dumnezeu.

   Aşadar, niciodată, un regim, o doctrină, o ideologie, o eră, o epocă despotică, dictatorială, democrată (populată cu vulgul uniformizării, sau tăvălugul egalizării nimicurilor cu esenţa), nu poate conspira împotriva PERSONALITĂŢII, căci, ar însemna uzurparea INSTITUŢIEI, ar fi ceva împotriva FIRII, a ARMONIEI cosmosului creat şi a FIINŢEI veşnice – Dumnezeirea.

   Toate INSTITUŢIILE capătă AUTORITATE sacră numai sub sceptrul imperial al DEMNITĂŢII ORTODOXIEI Creştine!

   Nici Sinodul, nici Parlamentul, nici Guvernul, nici Preşedenţia, nici „pas la/ cu pas”, nici un alt forum nu au drept de VETO, asupra instituţiei respective, decât OMUL şi OPERA – VALOAREA sensului lor creştin ortodox universal.

   Şi atunci?!?

   Când se întâmplă o astfel de anomalie politică, o anume stârpire intelectuală, care conduce la uzurparea Ştiinţei precum demiterea academicianului Nicolae – Victor Zamfir din funcţia de Director General  al Institutului Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, toate Instituţiile, toate Asociaţiile care poartă flamura demnităţii, dar şi Omul ca chip al Adevărului trebuie să ia ATITUDINE!

   Aura Instituţiei străluceşte prin Chipul hărăzit, chemat şi ales de Dumnezeu, care punctează Istoria dincolo de vremelnicie, spre veşnică lumină, precum: marii Ierarhi Andrei Şaguna, Vaarlam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Melchisedec Ştefănescu, Irineu Mihălcescu, Gurie Grosu, Antonie Plămădeală, Iustinian Marina, ori alţi profeţi şi oameni providenţiali ca Petru Cercel, Dimitrie Cantemir, Mihail Eminescu, Bogdan P. Haşdeu, Nicolae Densuşianu, Emanoil Gojdu, Aurel Popovici, Theodor M. Popescu, Vasile Pârvan, Nicolae Paulescu, Traian Brăileanu, Iorga, Ion Nistor, Liviu Stan, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Buzatu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Barbu Şt. Delavrancea, Brâncuşi, Coandă, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nichifor. Crainic, Dumitru Stăniloae, George Manu, Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Vasile Băncilă, Ernest Bernea, Ioan Ianolide, Constantin Noica, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Demostene Andronescu, Virgil Maxim, Virgil Mateiaş, Dan Botta, Dan Lucinescu, Duiliu T. Sfinţescu, Virgil Constantin Gheorghiu, Zoe D. Buşulenga, Mihail Diaconescu, Ioan Aurel Pop, Nicolae Victor Zamfir, Jipa Gheorghe Rotaru, Constantin Moșincat, Grigore Stamate ş.m.a.

   Numai PERSOANA – Icoana creştin ortodoxă chemată şi aleasă este hărăzită de Dumnezeu să devină AUTORITATE spirituală între vremuri şi peste vremuri.

   Nici o lege, ordonanţă, ideologie, ipocrizie, laşitate, mârşevie, fariseism nu pot prăvăli semeţia unui Pisc ce poartă pe umerii săi milenari statornicia carpatină.

   Doar ipocrizia, inconştienţa, ingratitudinea, impostura, imoralitatea ignobililor inşi!

   Când o persoană de talia academicianului Nicolae-Victor Zamfir înconjoară cu personalitatea sa pământul de la un capăt la altul, când admiraţia sa urcă până la cer, vine insa ignobilă-nimeni instaurând nimicnicia, „ameninţare reală de blocarea evoluţiei clar ascendente a cercetării ştiinţifice româneşti la nivel mondial. Proiectul E.L.I.-N.P. înseamnă investiţii în tehnologii de vârf, unice în lume, valorificarea inteligenţei româneşti la cel mai înalt nivel şi, nu în ultimul rând, readucerea României a tinerilor plecaţi tocmai din cauza lipsei infrastructurii performante de cercetare.” (Academia Română (https://www.art-emis.ro/academia română) – 19 August 2020.

   Insa nu este o persoană bazată pe o cunoaștere revelată, pe o comuniune hristică, ci o individă blazată pe comunitarism.

   Cinstire Biroului Prezidiului Academiei Române!

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Autoritatea Academiei sub stricta veghere a Preşedintelui Ioan Aurel Pop”

Ecaterina CHIFU: LIMBA ROMÂNĂ, DULCEA LIMBĂ A UNIRII

„Multe e dulce şi frumoasă!

Limba ce-o vorbim!

Altă limbă-armonioasă!

Ca ea nu găsim.”

(Gheorghe Sion – „Limba românească”)

 

Limba „dulce şi frumoasă” (Gheorghe Sion – „Limba românească”), o limbă ca un fagure de miere” (M. Eminescu – „Epigonii”), „limba veche şi-nţeleaptă” (M. Eminescu – „Scrisoarea II), „limba vechilor cazanii” (Alexe Mateevici – „Limba noastră”) are la bază limba vorbită dintotdeauna pe pământul românesc, cizelată prin veacuri de vorbitorii nativi ai acestei străvechi vetre de cultură şi civilizaţie şi înfrumuseţată prin creaţii literare orale şi scrise, multe aparţinând culturii universale.

Ea a fost şi va fi un factor de coeziune, de unire permanentă între românii de pretutindeni, un suport deosebit pentru spiritualitatea românească, în care a înflorit cultura română, prin opere ce au ajuns în universalitate.

Cei cu „inima română” sunt cu adevărat uniţi în „cuget şi simţiri”, căci există un anumit fel de a gândi şi de a simţi româneşte, imprimat de componenta psihică a unui popor străvechi, blând şi înţelept, greu încercat de-a lungul istoriei sale atât de zbuciumate.

Limba română, prin structura sa, prin lexicul bogat şi expresiv este cea mai vie dovadă a identităţii şi continuităţii neamului românesc. Visul unirii tuturor românilor a fost şi va fi cel mai frumos ideal al unui neam ce doreşte să trăiască în spaţiul său străvechi, de la „Nistru pân’ la Tisa” (M. Eminescu – „Doina”). Limba română, a fost şi va fi mereu limba unirii românilor de pretutindeni, ea păstrându-şi armonia, muzicalitatea prin timp şi spaţiu.

La baza ei, este limba veche a dacilor, devenită limba matrice a Europei, căci cei care au dus-o în lume pe diferite căi au păstrat caracterul unic al limbii române, oferind un sistem gramatical coerent de structurare a comunicării, cu ajutorul unor lexeme ce redau multiple noţiuni şi vom demonstra aceasta în cartea viitoare: „Limba dacilor, limbă universală” în care susţinem că limba daco-geţilor este limba matrice a limbilor europene, că etruscii desprinşi din daci plecaţi din Maramureş au dus-o cu ei departe de Dacia ca şi păstorii ajunşi în Alpi. Etruscii s-au îndeletnicit cu exploatarea şi prelucrarea metalelor. S-au stabilit în nordul peninsulei italice, chiar şi în Latium, locul unde s-a format limba latină, o limbă a clerului şi a administraţiei, devenită limbă a culturii elitelor europene, nu o limbă a popoarelor europene, formate prin migrarea dacilor spre vest, prin „roire”, cum susţine dl. cercetător Gabriel Gheorghe, popoare care sunt unite atât prin legături de sânge, cât şi prin legături spirituale, tradiţii culturale, asemănările lingvistice fiind evidente până în zilele noastre.

„Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”(Mihai Eminescu), de aceea ea este un prim factor unificator al neamului românesc. „Limba noastră cea română” cum o numeşte poetul Grigore Vieru are un farmec şi o poezie aparte, fiind o limbă fonetică, foarte muzicală. De aceea, trebuie să-i reţinem şi să facem cunoscute tuturor versurile sale: „În al limbilor tezaur/ Pururea o să rămână/Limba doinelor de aur,/ Limba noastră cea română.”(Grigore Vieru)

Prin farmecul rostirii, prin armonia şi muzicalitatea ei, limba română poate fi considerată ea însăşi o operă de artă, în permanentă transformare, îmbogăţire şi înfrumuseţare, căci „Limba este întâiul mare poem al unui popor”, după cum a scris Lucian Blaga. În limba română au fost scrise versurile patriotice ce au însufleţit generaţii şi generaţii, care au aspirat şi aspiră la unirea tuturor românilor, ca acestea: „Pe-al nostru steag e scris unire, /Unire-n cuget şi simţiri/ Şi sub măreaţa lui umbrire,/ Vom înfrunta orice loviri.” (Versuri: Andrei Bârseanu, muzica:Ciprian Porumbescu).

„Limba este cartea de nobleţe a unui neam”  afirmă Vasile Alecsandri, care a înnobilat frumoasa limbă română prin creaţiile sale. Jules Michelet, istoric francez, spunea când vorbea de limba română că „graiul poporului român este un suspin şi o lacrimă îi tremură în viers”(Jules Michelet – „Histoire de la Roumanie”).

Continue reading „Ecaterina CHIFU: LIMBA ROMÂNĂ, DULCEA LIMBĂ A UNIRII”

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Întâlnirea

 

Jocuri de linii, de umbre, de lumini, clare,

fără egal, plutesc pe-obraz,

se întrevăd prin lazuritul din priviri.

Regină devine, pentru o zi, în frumuseţea

colorată în nuanţe aurii, melancolice

– culori cum n-ai mai văzut -,

împrăştiate, ca un abur,

pe pânza care-ţi captează inima!

 

Cuvintele urcă, în acelaşi timp cu ea, spre cer.

Mii de vise, cu ochii deschişi

pentru poveşti de fericire!

Mii de vise, frumoasă reverie, două fugi spre-acelaşi punct!

 

Farmec şi fermecător! Ai nevoie de timp

pentru-a asculta, a observa,

a contempla

şi a iubi o lume mai bună,

pribegi trecători prin viaţă, ca nişte inimi!

La intervale regulate, totu-i simbol,

traversează spaţiul încântător.

În spate, pădurea de copaci mângâie peisajul paradisiac.

O paletă de culori întrepătrunse subliniază

o clipă nostalgică

de adaptare la un alt ritm!

O mână s-a relaxat, în timp ce cealaltă

a susţinut

un cap cu bucle de-abanos.

În intenţie, o minune, o bucurie divină!

Cu vârful degetelor abia-i atingi braţele,

acoperite de voaluri diafane de un mov vrăjitor.

Ochii ei sinceri, visători, cu privirea-ntr-o parte,

de o delicată candoare!

Iubirea care rămâne!

O prinţesă de ieri şi de azi!

Ah, soarta mea!

Tu cine eşti? De ce aşa un dor? întrebi.

Credinţă şi mister! Ardentă apropiere!

 

În imagine, un întreg univers – picături în mişcare,

potirul cu mir, un portret,

o pictură discretă, realistă-n splendoare!

Privind-o în adâncuri – o tainică durere,

istovitoare sete, nelinişti înfloresc.

Povestea călătoare

emană parfum suav de floare.

Sub perna ta, aievea, un zâmbet ai ascuns.

 

Rătăcit, confuz, nu poţi să-nţelegi,

dar, crezi sau nu,

primăvara

este fără frică, mereu inocentă!

 

 

Clipa de taină

 

Rătăcitori. Intersecţii  sinaptice.

Prin miracolele întâmplate, într-o nesfârşită căutare,

acolo, la începutul cuvintelor, în adâncimea lor,

din prezentul rostuit o lumină strălucitoare

străbate cerul, ţărmurile se ridică,

volute ritmice, înalte şi limpezi,

se estompează,

asemeni stropilor de apă.

 

Orele bogate, fragile, se întorc de unde au plecat,

cu bucurii şi lacrimi, cu arşiţa şi amarul durerii,

cu zâmbetul pe buze şi dorul etern.

Clipele nemărginite sunt trăite intens,

fără timp, fără spaţiu,

se înalţă şi zboară ca un fulg.

 

În adâncimea lor, cotropitoare simţiri,

cuvinte moi, dulci, întrepătrunderi.

La marginea inimii respiră cuvinte nespuse.

Nesecată fântână cu apă vie!

 

Amar şi dulce, convieţuind atât de strâns înlănţuite.

Plutind prin faldurile dorinţei, aripi îţi cresc,

fremătând la gândul unei îmbrăţişări.

Năvalnică, suverană, caldă, iubirea

înlătură barierele, creşte totul,

se scaldă în priviri, şterge lacrima,

mângâie cerul, cuprinde abisul.

 

Vindecătoare vibraţii, vârtej de trăiri!

Timpul se dilată sau fuge uimitor,

ziua nu mai trece firesc, în linie dreaptă,

topeşte totul în jur.

 

A înţelege, a ierta…

Iubirea e cheia, e sărbătoarea vieţii,

miraculoasă lumină, azimă de simţire.

 

În zbor, cu aripi de porumbel,

o rugăciune a inimii, a inimii de copil.

Într-o pace lăuntrică, o împărtăşire prin abandon,

o sfântă bucurie a prezenţei de sine,

o taină, o taină a iubirii.

 

 

Aşteptarea…

 

Aşteptarea
e atunci când ai auzit că-n piept îţi arde dorinţa de tine,

hai, smulge durerea din floarea tăcerii, durerea care-i umbreşte ochii,

te uiti în jur şi vezi cum braţele cuprind doar neantul,

un vis, o lume spectrală în care te pierzi în apa vie a iubirii,

chiar dacă pământul de sub tălpile noastre se mişcă,

asemeni nisipurilor mişcătoare,

în aer dispari dacă nu te simt lângă mine,

un vis inspirat din repetare,

face parte din tine,

înăuntru îl simţi, renăscându-te.

 

Da, iubitule!

Ţine-mă, să nu-mi dai drumul!

Dincolo de marginile lumii se revarsă speranţele ei.

Noi suntem viaţa, noi suntem apa vie

cu tainele luminii

în aventura cunoaşterii,

lutul facerii, fericit în roua iubirii!

 

 

Îți cade-n gând a lacrimă

 

În inima pădurii, taina devine sângele verde din adâncuri,

ca niște îngeri, fire de aur se mișcă prin ea.

În taina nopții, ineditul gândurilor

recidivează

să ușureze povara celor plecați.

Iubești prima atingere cu brațele ei invizibile.

Tentativă. Palpitant. Interzis.

 

Cuvântul e trăirea. Îți cade-n gând a lacrimă.

Îți cade pe trup și te-nfiori. Îi cazi pe trup și o-nconjori.

Îi cazi pe trup a patimă.

În fâșii te rupi pe la răscruci de viață.

Ca o sirenă, inima îți cântă,

te provoacă,

te răscolește, te scufundă.

Mâinile se sprijină de cuvinte,

inima de inimă, sufletul de suflet.

 

Din cioburi, curcubeu te-ai face pe trupul ei.

Stele pe cer, lacrimi în ocean.

A liniște îți este.

Crește, adie și iarași crește.

Și lumină, și pasiune, și fior.

Când fiecare pleacă de unde a venit,

în neant, din neant,

există, oare, în tine o parte numită “Tu”?

 

Într-un timp care nu se mai conjugă,

dintr-un ocean de verbe, un suras, o atingere,

fiorul este aici încă o dată

și inima entuziasmată sare înăuntru

pe măsură ce ritmul curge în ape turbionare.

Gata să se avânte, căderea

va fi mult mai adâncă în nostalgia iubirii.

 

Într-o zi firul se rupe a neliniște. Inima se sfărâmă.

Îi mulțumești c-a existat ca o stea.

Însingurați, înfrigurați,

ne pierdem pașii

în speranța și așteptarea regăsirii.

Prin fața ochilor, fiecare iubire își are răstignirea,

moartea și renașterea ei.

 

Din vise țâșnesti să înțelegi simplitatea.

Atunci când sosește momentul,

primăvara îți deschide ferestrele,

legând copacii de cer.

În solitudine, pacea înflorește pentru inima rănită,

iar mai târziu, lumina îți stinge durerea

să-ți dezvăluie

zorii calzi ai unei noi zile.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (3) – OARE O FI GREU SĂ-ȚI IEI UN DOCTORAT ÎN ȘTIINȚA DE A CONDUCE O PRIMĂRIE ?

„Tempora mutantur, nos et mutamur in illis!” (Timpurile se schimbă, iar noi ne schimbăm cu ele!) (Publius Ovidius Naso)

Deși lucrez în mediul academic ieșean, vin des (acasă) la Cluj-Napoca. Mi-e dor de oraș, mi-e dor de prieteni, mi-e dor de bucătăria transilvană… Pur și simplu, mi-e dor! Anul acesta, pandemia a decis să mă rețină mai mult față de ultimii ani de când trec Carpații de la Est la Vest și viceversa. Cred că aș fi un foarte bun ambasador pentru realizarea „Autrostrăzii Unirii” Iași – Târgu Mureș cu legătură Cluj-Napoca – Oradea – Budapesta. Consorțiile internaționale din care fac parte ar răspunde afirmativ la o asemenea inițiativă. Într-una dintre interacțiunile avute în luna iulie a.c., aveam să mă trezesc că acceptam să intru într-o competiție electorală, din start inegală.

Deloc surprinzător, întrebările pe care le aud azi din partea celor care au aflat de prezența mea în această competiție, le adresasem, la rându-mi, celor care mă îmbiaseră. Am acceptat, în primul rând, fiindcă îmi pasă de concetățenii mei. Îi asigur pe cei care nu mă cunosc, convinsă că ceilalți îmi sunt alături, că pot avea încredere în capacitatea mea de a conduce un municipiu de talia unei metropole europene. Într-o perioadă controversată și tulbure pe care o traversează și țara noastră, vreau să le spun clujenilor că au posibilitatea să răspundă sfidărilor vremurilor pe care le trăim nu prin acțiuni politicianiste partizane, ci prin rațiune, prin reacții bazate pe logică, cu rezultate palpabile.

Cluj-Napoca este o Cetate a culturii, a științei. Este un oraș universitar recunoscut drept un fief al învățământului de nivel European. Mai mult, Universitatea “Babeș-Boyai” (UBB) este singura universitate din România regăsită în prestigiosul clasament internațional Shangai al universităților din întreaga lume, ARWU (Academic Ranking of World Universities), păstrându-și și în acest an, poziția 701-800. Mai mult, aceeași Cetate Universitară a dat un Președinte al Academiei Române, după două mandate succesive și complete de rector la UBB. De ce locuitorii săi nu ar avea și un Primar pe măsura mândriei potențialului intelectual al Cetății? Principala mea calitate, dincolo de realizările care vădit reflectă un efort susținut, dedicat și responsabil, scot la iveală faptul că sunt adepta unor metode înnoitoare, radicale de rezolvare a crizelor ce afectează municipiul Cluj-Napoca: poluare, lipsa unor perspective încurajatoare privind dezvoltarea unor domenii de activitate durabilă, creatoare de locuri de muncă pentru tinerii absolvenți de școală sau de universitate etc.

***

Continue reading „Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (3) – OARE O FI GREU SĂ-ȚI IEI UN DOCTORAT ÎN ȘTIINȚA DE A CONDUCE O PRIMĂRIE ?”

ZAMFIR ANGHEL DAN: IZVORUL LIMBII ROMÎNE

       Care este, de fapt, izvorul limbii române? În mod  special nu scriu cu î din â pentru că eu consider î ul ca o literă specifică limbii române. Școala Ardeleană a  luptat în felul ei spre a scoate în evidență limba română în zona  Transilvaniei.

        Nu sunt de acord nici cu ,,năzbâtiile,, lingvistice  făcute de academicienii romîni după anii 90. De dragul de a fi băgați și ei în seamă au virusat limba română cu niște prostioare de ale  lor că uneori nici nu mai știi cum este  corect să scrii.

       Noi trebuie să onorăm lupta totală a celor care au întreținut și păstrat limba romînă de la începuturi pînă azi.

        Dacă vă amintiți, Carpii, sau dacii liberi, a fost singura parte a Daciei care nu a fost total cucerită și influențată de  romani.

         Acolo s-a  păstrat izvorul limbii române!

 

Ca să edificăm subiectul definitiv- nu uitați că de acolo a izvorât EMINESCU-esența limbii române!

        Și nu numai. Mulți dintre noi recunoaștem dulcele grai moldovenesc, bucovinean, ardelean. Sudul României, din păcate, fără vina lui, a fost și este  contaminat rău.

        Să vă dau un exemplu auzit de mine în nordul Bucovinei, satul Igești, la  câțiva km de Cernăuți.

         Noi zicem- mie nu mi-e  foame.

             Ei spun- mie nu mi-e  a mânca !

Simțiți parfumul versului eminescian?

        Apoi, spre  rușinea mea, de Sărbătoarea Limbii Române, am auzit prima dată la Chișinău. Se știa și vorbea, nu zic nu, și la București, dar prin cercurile literare,,,cred. În Basarabia, în Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: IZVORUL LIMBII ROMÎNE”

Valeriu DULGHERU: 31 DE ANI DE SERBARE A LIMBII ROMÂNE ÎN BASARABIA

„Sărut vatra şi-al ei nume / Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume /Limba noastră cea română”.

(Grigore Vieru. Limba noastră cea română)

Mult Stimați Prieteni !!!

Vă felicit sincer cu a 31 aniversare a Limbii Române în Basarabia, la care participă din ceruri și se bucură irepetabilii Ion și Doina Aldea Teodorovici (https://www.youtube.com/watch?v=cx6nJq_GhlE)

La 31 august 1989 Sovietul Suprem al RSSM cu majoritate covârşitoare adoptă legile de funcţionare a limbilor (din 341 deputati, contra au votat 43, unul s-a abţinut). Din acest moment limba moldovenească (română) devine unica limbă de stat a RSSM, iar limba rusă – limbă de comunicare interetnică. Ulterior ziua de 31 august va deveni sărbătoare naţională oficială. În acea zi memorabilă, în grevă totală sau parţială se aflau: la Tiraspol – 44 întreprinderi de stat; Bender – 35; Chişinău – 31; Râbniţa – 25; Comrat – 18; Bălţi – 7; Ceadîr-Lunga – 5.

A fost un eveniment major, așteptat de românii din Basarabia de apr. 50 de ani, pe parcursul cărora regimul diabolic sovietic rusesc a trimis în surghiun în Siberia Limba Română, a rusificat totul ce se putea de rusifica, a dus o politică de deznaționalizare acerbă, după care ștabii de la Kremlin credeau că au dezrădăcinat complet elementul românesc din basarabeni.

S-au greșit acești ștabi de la Kremlin și cozile de topor. Ca și pasărea Phoenix românismul, limba română, a renăscut din cenușa focului ținut aprins aproape 50 de ani.

Să facem o retrospectivă a evenimentelor care au precedat acest mult așteptat eveniment.

Evenimente mai mici, care ulterior au crescut ca gogoloșul de zăpadă până la zeci de mii au avut loc de la sfârșitul anului 1987 și pe parcursul întregului an 1988. O să ne oprim doar la unele evenimente legată de Limbă, care s-au desfășurat în a. 1989/

La 4 ianuarie are loc o întrunire a intelectualităţii rusofone, la care este desemnat un grup de iniţiativă pentru crearea Interfrontului. Din grup au facut parte A. Andrievskij, A. Safonov, N. Babilunga, A. Bolşakov, A. But, A. Liseţkij, V. Solonari. A fost pus începutul luptei împotriva Limbii române.

La 19 februarie în Piaţa Victoriei din Capitală are loc un nou miting neautorizat, la care participă circa 10000 de simpatizanţi ai Mișcării Democratice (MD).

La 26 februarie circa 20000 de manifestanţi ai MD au blocat circulaţia transportului în centrul Capitalei şi au scandat în faţa CC: „Vrem limbă şi alfabet!”, „Daţi-ne istoria noastră!”, „Jos mafia!”, „Jos birocraţia!”, „Am pierdut încrederea!”. S. Grossu a încercat să potolească mulţimea promiţând că în două săptămâni vor fi făcute publice proiectele de legi privind funcţionarea limbilor.

La 12 martie a avut loc un nou miting neautorizat în faţa CC al PCM (MD a cerut, dar nu a obţinut autorizarea) cu tema apropiatelor alegeri (din 26 martie) în SS al URSS. Pentru prima oară de asupra coloanelor de manifestanţi a fost ridicat DRAPELUL TRICOLOR. Au loc noi altercaţii cu miliţia în cadrul manifestaţiei. Noul ministru de interne V. Voronin vorbeşte despre „dirijori” şi „grupuri de asalt” în rândul manifestanţilor. Presa oficială începe o campanie grosolană de defăimare a MD şi a Cenaclului „Alexe Mateevici”.

La 19 martie la Teatrul de Vară are loc un mare miting-maraton de şapte ore. La miting au acceptat să participe primul secretar al CC al PCM S. Grossu, preşedintele Prezidiului SS A. Mocanu,  preşedintele Consiliului de Miniştri I. Calin ş.a., care au încercat să răspundă la un şir de întrebări. În rezoluţia mitingului se cerea din nou publicarea de urgenţă a proiectelor de legi pentru a se evita noi manifestaţii neautorizate.

La 26 martie au loc alegerile în Sovietul Suprem al URSS. Din partea Moldovei deputaţi au devenit: I. Druţă, G. Vieru, D. Matcovschi, M. Cimpoi, I. C. Ciobanu, E. Doga, N. Dabija, I. Hadârcă, A. Grăjdieru şi alţi militanţi pentru renaşterea naţională.

La 31 martie în premieră, orăşelul Kutuzov este rebotezat în Ialoveni. De asemenea, au fost publicate în presa pentru dezbateri proiectele legilor privind funcţionarea limbilor elaborate de oficialităţi şi care declarau limba moldovenească ca limbă de stat, iar limba rusă – limbă de comunicare interetnică. Chestiunea trecerii scrisului moldovenesc la grafia latină urma să fie soluţionată în alte legi.

Mitingul din 9 aprilie organizat de MD, la care au participat 25000 de oameni, a votat unanim proiectul USM privind limba se stat şi trecerea la grafia latină. A fost cerută retragerea imediată din discuţie a proiectelor oficiale calificate ca mostre ale incompetenţei politice şi juridice.

La 15 aprilie Prezidiul Sovietului Suprem revine la problema funcţionării limbilor, răspunzând astfel la Scrisoarea deschisă a grupului de deputaţi ai URSS, promiţând să dea publicităţii până la sfârşitul lunii aprilie proiectul de lege privind trecerea la grafia latină. În presă reîncepe valul de discuţii.

La 17 mai prin decizia Biroului CC al PCM este destituit din post redactorul-sef al ziarului „Moldova Socialistă”, pentru „păcatul” de a fi publicat proiectul alternativ al legii privind funcţionarea limbilor elaborat de Institutul de limbă şi literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Doar protestul ferm al colectivului ziarului şi ameninţarea cu o grevă a mass-media au constrâns CC să-şi anuleze decizia.

În seara zilei de 17 mai a fost grav accidentat deputatul poporului din URSS, scriitorul, redactorul-sef al revistei „Nistru”, Dumitru Matcovschi, cutremurând întreaga opinie publică.

La 20 mai în Sala mare a USM şi-a desfăşurat lucrările Congresul de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocat de grupul de iniţiativă al MD. La Congres au partucipat delegaţi din 30 de raioane şi oraşe, precum şi delegaţi ai Mişcării ecologice „Acțiunea verde”, Cenaclului „Alexe Mateevici”, Ligii democratice a stidenţilor, Asociaţiei istoricilor, Societăţii de culturaMoldova” din Moscova. Congresul a adoptat Programul şi Statutul FPM.

La 4 iunie în Piaţa Victoriei are loc primul miting autorizat al FPM. Piaţa a fost inundată de flamuri tricolore. La miting s-a cerut eliberarea neîntarziată a demonstranţilor arestaţi la 12 martie, fapt care s-a şi întâmplat după mai multe ore de negocieri.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: 31 DE ANI DE SERBARE A LIMBII ROMÂNE ÎN BASARABIA”

Mircea Dorin ISTRATE: ȚINEȚI LIMBA NEPIERITĂ

ȚINEȚI  LIMBA  NEPIERITĂ

 

Moșii noștri, înțelepții, pusu-ne-au în gând povață,

Să-nvățăm că doar credința  și cea limbă țin în viață

Neamul nostru din-ceputuri, până-n ziua de apoi,

Ca să fim pe huma noastră și în bine și-n nevoi.

 

Că doar limba și credința dau speranță și putere

C-al nost neam, ce-i vechi cât lumea, niciodată nu va piere,

Iar de-om ține între graniți pe acei care vorbesc

Limba noastră strămoșească, vom ajunge în ceresc.

 

Numai limba românească are-n ea cuvântul DOR,

Ce doar noi îl înțelegem, îl simțim, ne poartă-n zbor,

Ne ridică în tăria cerului  cel însfințit,

Ne alintă, ne mângâie în smerit și-n fericit.

 

Și-apoi câte mii cuvinte cu-alte mii de înțelesuri

Dau în  rând din fiecare minunate alte sensuri,

Ce fac limba noastră vie, dulce ca o primăvară,

Ce de-oalinți în al tău suflet, ții în tine o comoară.

 

MAICĂ, DOINĂ, NEAMUL, ȚARA,  HUMA, toate-s lăcrimate

Și cu viața noastră-ntr-una din vechime-s apărate,

De-asta marile cuvinte au în ele cea putere

Ce ne fac eroii zile, când ea, patria, ne-o cere.

 

Țineți limba nepierită, țineți datina străbună,

Țineți sfinte obiceiuri de din vremea cea bătrână,

Și păstrați dulceața limbii, ceea veche, din-ceput,

Ca să știm că suntem umbra timpului  pe-aici trecut.

*

Limba noastră românească e un figure de miere,

Dați-i sfântă-nchinăciune să își ia din noi putere,

Că de-o ținem în onoare, în curat și în cinstire,

Fi-vom ici, pe huma asta, timp lungit, spre veșnicire.

 

31.08.2020 – Ziua Limbii Române

 

 

PUTEREA  SLOVEI  SCRISE

 

Vă desprindeți din icoane zugrăvite pe-al nost’ suflet

Corifeilor de limbă și simțire românească,

Voi ce-ați lustruit cuvântul cela vechi să strălucească,

Ca s-adune laolaltă românescul nostru cuget.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: ȚINEȚI LIMBA NEPIERITĂ”

Al. Florin ŢENE: GLORIE LIMBII ROMÂNE

GLORIE LIMBII ROMÂNE

 

Mi-e dat să-mi rostesc gândurile

să visez

în Limba Română,

fiecare cuvânt un fagure,

ca mierea luminii în degetarul macilor,

ca vârsta arborilor în cercuri,

în fiecare din ele trudeşte un străbun,

veghează o baladă.

 

Patria Limbii Române e Istoria

acestor plaiuri păscute de Mioriţa,

modelate de doine

şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit

cu grijă

la izvoarele dorului.

Ea nu poate fi mutată,

cum nu se poate înstrăina fântâna

de izvoare.

                       

Am spart coaja de nucă

a cuvântului şi peste înţelesuri am dat

de bine, dulci ca mierea,de ducă

şi ură,

avea gust de zgură

dar şi de păcat,

simţeam eminesciană vibraţie,

înţelepciunea lui Pann din gură în gură

era în sămânţa gata de germinaţie.

 

Am spart coaja seminţei cuvântului

şi-am dat peste altă sămânţă,

un alt înţeles, o altă cărare,

o altă speranţă,

o clanţă

pentru o altă,

o altă…

                                               

până rămâne

măduva Limbii Române.

 

În fiecare cuvânt e un oier,

un ţăran

care face holda să cânte

imnurile acestui pământ

scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente

ale brazdelor.

 

Rostiţi un cuvânt în limba noastră

şi veţi simţi

şi gustul mierii

şi vânturile veacurilor

şi mirosul câmpiilor.

 

Rostiţi un cuvânt în Limba Română

şi veţi auzi

mângâierile mamei

şi vorbele tatei grele ca piatra

din temelia casei.

 

Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului

şi veţi vedea cum trec cuvintele

din hrisoave în versurile eminesciene

precum ploaia în rădăcini.

Aceasta este eternitatea ei,

gloria ei

de a fi mereu

ca frunzele pe o cetină seculară.

–––––––––––––-

Al Florin ŢENE

Cluj-Napoca

31 August 2013

(de Ziua Limbii Române)                                 

 

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (12)

MOTTO: „ A nu fi iubit este doar un ghinion, a nu iubi este o nenorocire”. (Albert Camus)

Albert Camus (n. 7 noiembrie 1913 la Dréan, Algeria – d. 4 ianuarie 1960 la Villeblevin, Franța) a fost romancier, dramaturg și filozof francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor și întemeietor al  unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă, cu deosebire, prin două eseuri filozofice: Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat – 1951. Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând, în ansamblu, raportul dintre individ și societate. În 1942 apare celebrul său roman STRĂINUL, apoi alte două romane, CIUMA, în 1946 și CĂDEREA în 1956. În dramaturgie s-a remarcat cu piesele de teatru CALIGULA (1938), NEÎNȚELEGEREA (1944), STAREA DE ASEDIU (1948) și CEI DREPȚI (1949).

 

ULTIMA ORĂ

 

La marginea nopții întârzie somnul

în gândul rămas lângă ușă stingher

pe franje de karma ce umplu ecranul

cu doruri căzute de-a valma din cer.

 

Le văd la fereastră venind încărcate

cu dulci amintiri regăsite-n trecut,

ce vor să-mi aducă, pe căi neumblate,

surâsul jertfit într-un ultim sărut.

 

Iar buza-mi crispată, rămasă rănită

în visul ce-ți caută umbra prin cer,

mai tremură încă, de-atunci neoprită,

sub ochii-mbrăcați în armură de fier.

 

Se scurge-n pendulă și ultimă oră

în care speranța mă duce-n trecut

să-mi caut destinul privind de la proră,

bătrân marinar…, pe vapor nevăzut!

 

Tatiana Doina Popovici:  La limita dintre seară și noapte („la marginea nopții”), Eul liric, aflat între stare de veghe și somn, își amintește iubirile trecute care defilează pe ecranul amintirilor, umplut cu „doruri căzute de-a valma din cer”. Așadar, prima strofa surprinde Eul liric aflat între realitate și vis.

În a doua strofă, Morfeu îl cuprinde în brațele sale și, la fereastră, apar doruri „cu dulci amintiri regăsite-n trecut”. De fapt „karma” este o defilare a vieții trecute care lasă urme asupra vieții prezente sau a celor viitoare. Karma este conceptul reîncarnărilor în filosofia indiană. Amintirile vor să-i aducă poetului, „pe cai neumblate” imaginea surâsului „jertfit într-un ultim sărut”. Eul liric este încă „în visul” ce „caută umbra” iubitei „prin cer”. Tot în vis, poetul, prin Eul său liric, simte rana ultimului sărut pe buza ce „tremură […] de-atunci neoprită/ sub ochii-mbrăcați în armură de fier”

Imaginile din strofele a doua și a treia se referă la iubiri care dispar  odată ce „se scurge-n pendulă și ultima oră” dintr-o noapte în care  „speranța” îl duce pe poet în „trecut”,  Eul liric aflându-se între vis și realitate, căutându-și destinul   „privind de la proră/ bătrân marinar…, pe vapor nevăzut!”.

Prima strofa se refera la starea dintre realitate și vis, următoarele două se refera la vis, iar ultima surprinde Eul liric între vis și realitate. Această pendulare între realitate și vis, vis, vis și realitate este specifică poetului Corneliu Neagu care dă valori expresive unor obiecte cunoscute și folosește oniricul pentru a le exprima.

În cele patru strofe, a câte patru versuri, cu rima încrucișată apar metafore ca: „la marginea nopții”, „gând stingher”, „franje de karma”, „rămas stingher” (prima strofa), „dulci amintiri” (inversiune), „căi neumblate”, „surâsul jertfit” (a doua strofa), „buza crispată”, „buza rănită”, „armură de fier” (a treia strofa) și „bătrân marinar” (inversiune), „vapor nevăzut” (a patra strofă). Pe lângă metafore, autorul folosește personificări: „gândul rămas lângă ușa”, „buza… mai tremură încă”, „ochii-mbrăcați în armură”.

            Cuvintele: nopții, visul, somnul, ecranul, umbra aparțin oniricului, iar: gând, fereastră, surâs, ochii, pendula, prora, marinar, vapor, franje aparțin realității. Alternarea lor pune în lumină un tablou în care apare și un element cosmic, „cer”. Titlul este alcătuit dintr-un numeral ordinar cu valoare de adjectiv – „ultima” și un substantiv ce reprezintă o unitate de timp, „oră”.

Corneliu Neagu: ULTIMA ORĂ este un poem de factură expresionist-onirică în care franje de amintiri, de dor și de karma interferează într-un spațiu-timp cu manifestări care marchează Eul liric cu sentimente foarte puternice. Pe parcursul celor patru strofe ale poemului, cititorul este purtat pe căile nevăzute ale visării neîngrădite, prin „umbrele” trecutului pentru a găsi perspective noi ale speranței.

În prima strofă, pe fondul insomniei („întârzie somnul”), gândul rămâne „lângă ușă stingher/ pe franje de karma […] cu doruri căzute de-a valma din cer”. Aceste doruri (strofa a doua) vin încărcate cu „dulci amintiri” ce vor să-i aducă poetului, „pe căi neumblate”, „ surâsul jertfit într-un ultim sărut”. În strofa a treia gândul, transformat în vis, „caută umbra” iubitei (subînțeles, dispărută) „prin cer”. Iar buza poetului, rămasă „crispată” după acel ultim sărut, ”mai tremură încă, de-atunci neoprită,/ sub ochii-mbrăcați în armură de fier”. În ultima stofă „speranța” îl duce pe poet „în trecut” să-și caute „destinul privind de la proră”, ca „bătrân marinar” de pe un „vapor nevăzut!”. Speranța se scurge prin ceasul cu pendulă la „ultima oră”, fapt ce sugerează vârsta senectuții, încărcată cu amintiri.

Poemul ULTIMA ORĂ a fost publicat mai întâi în revistele on-line LOGOS & AGAPE și CONFLUEȚE LITERARE, primind aprecieri favorabile din partea cititorilor. În august 2020 a fost inclus în Antologia lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020.

TĂCERILE

 

Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,

când mă cuprind și le ascult pe toate! –

revin din arcul frânt al unui curcubeu

cu lungi păreri de rău nevindecate.

 

În preajma mea le simt în fiecare zi,

stând adunate-n umbrele opace –

de-acolo îmi recită zeci de poezii

sperând că ar putea să mă împace.

 

Dar versurile cadențate mă rănesc,

cu doruri stând pe gânduri răsfirate,

din poarta neuitării ele-mi amintesc

că v-am iubit ca un nebun pe toate.

 

În gândurile mele vă iubesc și-acum,

chiar dacă toamna vieții ne desparte –

veniți, lăsând părerile de rău pe drum,

să mai citim poeme dintr-o carte!

 

Când zorii se vor prinde de fereastră,

veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere

și florile privind-mă duios din glastră

cum încă-adun poeme prin unghere.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (12)”