Rexlibiris Media Group: MUZICOLOGUL ROMÂN DR. CORINA UNGUREANU-KISS INVITATĂ ÎN GERMANIA LA ANIVERSAREA A 250 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI LUDWIG VAN BEETHOVEN

“Beethoven bei uns” este un proiect “Auftakt” realizat  pe 14 și 15 decembrie 2019 în întreaga Germanie de Asociația Culturală Beethoven de la Bonn, unde a luat parte și muzicologul român Dr. Corina (Ungureanu) Kiss. În numai două zile acest proiect a cuprins 825 de acțiuni: concerte, lecturi, prelegeri și spectacole. Ca și în urmă cu 250 publicul a avut oportunitatea  de a savura muzica lui Beethoven în cercuri mici private acasă, biserici, instituții, centre culturale sau săli de concerte.

Dr. Corina Kiss pianistă, compozitoare și muziciană de excepție, a prezentat la Centrul de formare înaltă din NRW-Neuss trei lucrări cu  pian: „Rondo în Si bemol major pentru pian și orchestră”, „Tripul concert op.56 pentru pian, vioară și violoncel”, „Fantesia Corală op. 80 pentru pian, cor și orchestră” și cartea „Unsterbliches Genie der Universalmusik” (Geniul nemuritor al muzicii universale) de Ionel Muntean unde Corina Kiss a scris prefața:

„…Din punct de vedere muzicologic acest Album  în care se îmbină în mod armonios Maximafilia cu Istoria Muzicii, pune într-o nouă lumină, lumea compozitorilor și artiștilor care au avut legătură cu procesul componistic și interpretativ a creației lui Beethoven.

  Continue reading „Rexlibiris Media Group: MUZICOLOGUL ROMÂN DR. CORINA UNGUREANU-KISS INVITATĂ ÎN GERMANIA LA ANIVERSAREA A 250 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI LUDWIG VAN BEETHOVEN”

Prof. univ. dr. ing. Corneliu NEAGU: EVOLUȚII ACADEMICE ÎN CATEDRA TCM ÎN PERIOADA 1980-2000

Începând cu anul 1980, în “Economia Socialistă Multilateral Dezvoltată”, nevoia de ingineri cu specializarea TCM (Tehnologia Construcţiilor de Maşini), devenea din ce în ce mai mare. Ca răspuns la acestă comandă socială, numarul de locuri alocat Politehnicii din Bucureşti pentru specializarea menţionată este majorat cu 30%. Astfel, numărul studenţilor admişi în anul întâi, la această specializare, ajunge la cifra de 320. Această majorare a numarului de studenţi a generat oportunităţi de promovare a unor cadre didactice tinere pe posturi de titulari ai unor cursuri. Cursul de Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) va avea, începând cu anul universitar 1983-1984, trei serii paralele (A, B, C). La seriile A şi B erau titulari Prof. Dr. Ing. Ionel GAVRILAŞ şi Conf. Dr. Ing. Ion GHEORGHE. Pentru seria nou apărută (seria C) este desemnat titular Şef Lucrări Dr. Ing. Corneliu NEAGU. Cele trei serii paralele s-au perpetuat şi după evenimentele dramatice din iarna anului 1989, care au condus la căderea comunismului în România. Turbulenţele, spontane sau provocate, ce au avut loc în facultate la sfarşitul anului 1989 si începutul anului 1990, conduc la recuzarea de către studenţi a titularilor de la seriile A si B. Locul acestora va fi preluat de Şef Lucrări Dr. Ing. Aurelian VLASE, la seria A, şi Şef Lucrări Dr. Ing. Marian GHEORGHE, la Seria B. Titularii celor trei serii, Aurelian VLASE, Marian GHEORGHE și Corneliu NEAGU, au hotărât, în consens ca, de la an la an, să permute seriile la care vor preda, ca simbol al « egalitaţii » academice a celor trei titulari. Prin hotărârea biroului de conducere a catedrei, şef al colectivului de disciplină TCM a fost numit Corneliu NEAGU, acesta având vechime mai mare de predare a cursului la învățământul de ingineri–zi. În anul 1990 Facultatea de Tehnologia Consrtucţiilor de Maşini (TCM) îşi schimbă denumirea, devenind Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice (IMST). Sub coordonarea catedrei TCM, se înfiinţează specializarea Ingineria şi Managementul Sistemelor de Producţie (IMSP), a cărei denumire va deveni, mai târziu, Inginerie Economică Industrială (IEI). În cadrul noii specializări se formau ingineri având cunoştinţe tehnice şi economice avansate în domeniul sistemelor şi proceselor de producţie. În planul de învăţământ al noii specializări au apărut discipline de graniţă, care să facă îmbinarea între abilităţile tehnice şi cele economico-manageriale ale absolvenţilor. Disciplina directoare a specializării a fost denumită Ingineria Sistemelor de Producţie (ISP), având derulare pe trei semestre : ISP1 şi ISP2 în semestrele 7 si 8 (anul de studii 4), iar ISP3 în semestrul 9 (anul de studii 5). Fiecare parte se încheia cu examen separat şi notă proprie în catalog. În Biroul de conducere al catedrei TCM, s-a hotărât ca predarea cursului ISP1 să intre în sarcina profesorului Marian GHEORGHE, iar cursurile ISP2 şi ISP3 în sarcina profesorului Corneliu NEAGU. Unii colegi de la catedra de Management Industrial au avut opoziţii în legătură cu atribuirea cursului de ISP3 profesorului Corneliu NEAGU, punând la îndoială competenţele titularului în problemele de organizarea producţiei. Personal, am dovedit, încă de atunci şi o pot dovedit şi acum, că pregătirea mea în acest domeniu a început încă de pe vremea când învățam la Şcoala Profesională de Ucenici din Fieni (1958-1961). De aceea am postat aici diploma primită la absolvirea şcolii, care ilustrează faptul că au existat două discipline fundamentale, una de Tehnologia Meseriei şi alta de Organizarea Producţiei, ambele promovate cu nota 10 (zece).

De altfel, la absolvirea acestei şcoli am realizat un proiect de diplomă, care avea ca temă « Reparaţia capitală a unei mori de ciment ». Proiect foarte compex, ce cuprindea tratarea temei atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere organizatoric. Îmi amintesc că am formalizat partea organizatorică a  reparației capitale cu ajutorul diagramelor GANTT. Se întâmpla pe vremea când persoanele pornite împotriva mea, la preluarea cursurilor ISP2 și ISP3, mai jucau încă „la marelle” pe trotuarul din fața blocului. Trebuie să precizez faptul că Școala Profesională de Ucenici din Fieni, fiind continuatoarea Școlii de Arte și Meserii de dinainte de cel de al doilea război mondial, oferea elevilor săi competențe recunoscute atât la nivel național cât și la nivel internațional. Este cunoscut faptul că specialiștii formați la Școala Profesională din Fieni au construit fabrici de ciment, nu numai în țara noastră, ci și în alte țări, precum China, Iran, Irak, Siria etc. Pregătirea elevilor punea accentul pe inovare și mai puțin pe rutină. Îmi amintesc că, fiind confruntat cu problema reparării unor cuplaje de la podul rulant care se defectau foarte des, am realizat (proiectare-execuție) prima mea invenție: dispozitiv de danturat la interior cu freză disc-modul. Era în anul 1963, la vârsta de 19 ani.

(Dispozitiv de danturat la interior cu freză disc-modul)

Invenţia s-a născut dintr-o nevoie a atelierului mecanic (aşa cum se spune în teoria dezvoltării produselor): realizarea coroanelor cu dantură interioară ce intrau în componenţa cuplajelor de pe podurile rulante din halele de materie primă pentru fabricarea cimentului. Tehnologia anterioară de danturare cuprindea următoarele faze: trasarea danturii interioare după dantura exterioară a piesei conjugate coroanei; prelucrarea danturii interioare prin mortezare după trasaj; ajustarea dinţilor prin pilire şi controlul fiecărui gol al danturii cu șablon din tablă. Dispozitivul, conform invenţiei, a permis reducerea timpului de prelucrare a danturi interioare de 4,8 ori. Totodată precizia danturii a crescut foarte mult, asigurând o durată de exploatare a cuplajului de 3 ori mai mare. Dispozitivul se mai folosea încă pe la sfârșitul anilor ’90, înainte ca fabrica de ciment să fie cumpărată de firma Heidelberg. Calculul angrenajelor acestui dispozitiv l-am făcut conform celor învățate din cărțile ilustrului profesor universitar Emil Botez, ANGRENAJE, edițiile 1949 și 1953. Roțile dințate mi-au jalonat destinul, fiind prezente pregnant în viața mea de student și de cadru didactic universitar. Subiectul fabricării roților dințate a fost prilej de îndelungate dezbateri cu profesorul Ionel Gavrilaș la examenul de Tehnologia construcțiilor de Mașini (TCM) din anul 5 de studii universitare.

Așa cum am arătat în placheta „UN PROFESOR BIZAR”, profesorul Ionel Gavrilaș „m-a ținut” la examen de la ora 8 AM până la ora 7 PM (11 ore). La încheierea examenului, știind că am fost propus pentru un post de asistent în catedră, mi-a zis să-l caut în toamnă întrucât n-a avut timp să mă examineze și din cursurile facultative de Tehnologii Neconvenționale. Nu pot încheia subiectul incitant al roților dințate fără a menționa că acest subiect a fost prezent și la examenul de admitere la doctorat, în anul 1972. Președintele comisiei de admitere a fost chiar Marele Prof. Dr. Docent Emil Botez. Doresc să le spun colegilor mai tineri că admiterea la doctorat se făcea pe baza unui examen riguros, cu probă scrisă și probă orală. Conducătorii de doctorat erau puțini, iar candidații mai mulți decât locurile oferite de Ministerul Învățământului.

Roțile dințate au fost prezente în viața mea și în cadrul contractelor de cercetare-dezvoltare realizate cu industria, cu deosebire în cazul echipamentelor de prelucrare a suprafețelor sferice prin strunjire și frezare. Solicitările în acest domeniu erau foarte mari, în contextul în care Nicolae Ceaușescu ceruse imperios fabricarea în țară a produselor care necesitau cheltuieli valutare pentru a fi cumpărate din țările occidentale. Aș dori să menționez faptul că partea aplicativă a tezei mele de doctorat s-a concretizat în proiectarea și realizarea de echipamente tehnologice de prelucrare a articulațiilor sferice pentru turbinele de 330 MW. Aceste articulații se importau din Franța. Prin asimilarea lor în fabricație la IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele din București), conform tehnologiei și echipamentelor dezvoltate în cadrul tezei de doctorat, s-au obținut economii valutare de un milion USD/an. Continue reading „Prof. univ. dr. ing. Corneliu NEAGU: EVOLUȚII ACADEMICE ÎN CATEDRA TCM ÎN PERIOADA 1980-2000”

Liliana DEREVICI: Zi de aleasă înălțare duhovnicească prin prezența arhimandritului lector univ. dr. BENEDICT VESA în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Cluj-Napoca

Anul satului românesc s-a încheiat astăzi 29 decembrie 2019 în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca prin prezența și slujirea unui oaspete de seamă, arhimandrit, lector universitar, doctor BENEDICT VESA. Sufletele credincioșilor au vibrat în iubire, înălțându-se la Ceruri, ascultând cuvântul de învățătură plin de elocvență și dragoste pe care ni l-a pus la inimă preacuviosul părinte arhimandrit.

Plecând de la Evanghelia care s-a citit astăzi, prima duminică după Nașterea lui Hristos părintele a concluzionat:

–         Domnul Hristos este descris în căutarea omului și

–         Omul se găsește în fața chemării pe care i-o face Dumnezeu

 

Întâlnirea dintre Dumnezeu și om depinde de aprecierea omului care este chemat să aleagă, deci depinde de alegerea omului. Harul mântuitor al lui Dumnezeu, lucrarea Lui s-a arătat:

–         tuturor oamenilor

–         se dă gratuit, nu condiționat, Dumnezeu ne iubește ca un părinte, nu pentru ceea ce facem ci pentru ceea ce suntem și nu ne părăsește dacă greșim

–         această lucrare mântuitoare a lui Hristos este liberă, nu se impune, nu obligă ci îl cheamă pe om la mântuire, fiind o chemare, o șansă pe care ne-o dă Dumnezeu

Această chemare are două semnificații, așa cum specifică părintele arhimandrit:

1.       semnificația istorică-momentul care vine după Nașterea lui Iisus Hristos, când îngerul Domnului s-a arătat lui Iosif cerându-i să ia pruncul său și pe mama acestuia și să plece în Egipt deoarece Irod căuta să ia viața pruncului despre care auzise că va deveni Împărat și pentru a nu-i face concurență. Acest eveniment istoric este reprezentat prin persoane istorice:

–         dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare care a primit ascultarea de a fi ocrotitor , părinte a lui Iisus Hristos

–        prorocul David, Domnul născându-se din neamul lui David

–         Iacob, ruda Domnului, verișorul Domnului, care a devenit primul episcop al Ierusalimului

Termenul cheie care descrie conținutul Evangheliei este : CHEMAREA, pe care Iisus Hristos o adresează unor persoane așa cum și Apostolul Pavel a fost chemat încă din pântecele mamei sale să-l primească pe Iisus Hristos în el și să-l vestească și celorlalte neamuri. Viața noastră fiind scurtă, singurul lucru important este să-l descoperim pe Hristos și să-L împărtășim și celorlalți, bucurându-i.

2.       semnificația duhovnicească și personală- Hristos se naște în mijlocul neamului său dar neamul său nu l-a primit. Dumnezeu face tuturor această chemare specială, Sfânta Liturghie este pentru toată lumea dar în special pentru păcătoși. Azi îl vedem pe Hristos pribeag, n-are unde să-și plece capul, prieten cu cei ce se simt părăsiți, singuri, care nu au familie care să le ofere dragostea de care au nevoie, cei izgoniți și cei hăituiți. Hristos este alături de orice suferință. Crăciunul se prăznuiește cu cei dragi dar mai ales cu cei care au nevoie de ajutor. Să ieșim deci în întâmpinarea celorlalți. Aceasta este CHEMAREA pe care Hristos ne-o face azi, să devenim frați, El ne cheamă pe toți cei ce ne simțim osteniți și împovărați la odihna pe care ne-o dă.

În final părintele protopop paroh dr. DAN HOGNOGI a adus cuvinte de mulțumire, prețuire, dragoste și apreciere preacuviosului părinte arhimandrit BENEDICT VESA, dăruindu-i o icoană pictată pe sticlă care reprezintă Nașterea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.

Mulțumim și noi părintelui paroh pentru deosebita zi oferită nouă prin acest invitat special, un om luminat consacrat lui Dumnezeu și bisericii.

Dăm slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate!

—————————-

Prof. Liliana DEREVICI

Cluj-Napoca

29 decembrie 2019

Dumitru DRĂGHICESCO: Înflorirea divinului în uman

Înflorirea divinului în uman. – Credința, care este forma adecvată a savoir-ului în științele sociale și morale, este manifestarea concretă a aspirațiilor infinite ale sufletului uman, care, așa cum am spus și am repetat deseori, sunt manifestarea în om a acestei virtualități a lui Dumnezeu inerent naturii umane.

Strict vorbind, dorințele profunde și esențiale, aspirațiile indezrădăcinabile ale oricărui suflet uman sunt în ele germenul însuși al divinității; aceasta este sămânța care trebuie să germineze, să creadă și să explice, cu mijlocul evoluției creatoare a umanității – în trecut, dar infinit mai mult în viitor – pentru a realiza din plin divinitatea. Pentru aceasta se găsesc în sufletul uman și nu se găsesc în nici o altă formă vivantă (73 bis). Aici este de

(73) „Astfel, viziunile şi aspiraţiile către Dumnezeu ale celor care nu se caută pe ei înşişi, ci caută binele umanităţii nu sunt doar profeţii dar începutul însuşi al realizării profeţiilor. Se poate explica astfel că evreii au fost cea mai mare naţiune profetică a lumii. Refuzul lor energic de a crede că ruina lor este un fapt definitiv, irepresibila lor speranţă de regenerare a omului şi încrederea lor încăpăţânată în justiţia divină, îi fac mult mai mareţi în înfrângerea lor decât alte popoare în triumful lor, şi le dau mijlocul de a face din decadenţa lor şi din destrucţia puterii lor politice baza unei mai înalte vieţi spirituale.” (CAIRD, Fondamental Idea of the Christianism, op cit., pp 80-81.)

(73 bis) ”Astfel, schimbarea esenţială pe care creştinismul a introdus-o în maniera de a gândi este că viaţa divină încetează de a fi trimisă într-un viitor oarecare, care să fie pe pământ sau în cer, sau dincolo de mormânt. Ea este realmente o viaţă viitoare, dar în sensul în care o sămânţă are un viitor în planta care eclozează din ea, dar principiul acestui viitor fiind deja prezent în ea.” (CAIRD, pp.100+101).

asemenea rațiunea pentru care evoluția creatoare, care a încetat în toată întinderea regnului vieții, se continuă cu omul social. Sub înțepătura dorințelor sale, omul gândește, face eforturi, ca și cum el ar acționa pentru a realiza fericirea sa, destinul său, dar în fapt pentru realiza divinitatea pe care o conține în germene, și fericirea sa va consta în a o realiza prin identificarea sa progresivă cu ea. Divinitatea nu este deci doar rațiunea de a fi, scopul progresului nostru, ea este de asemenea cauza, sau mai degrabă garanția. Ea dă un sens vieții noastre, existenței noastre, eforturilor noastre. Fără ea, progresul nostru este fără rațiune și eforturile noastre cad în neant.

Efectiv, Dumnezeu se dezvoltă în umanitate în măsura în care se augmentează, cu societățile umane, cooperarea între oameni. simpatia și caritatea, traducându-se printr-o solidaritate din ce în ce mai vastă. În aceeași măsură, vor augmenta știința și prin aceeași libertate și putere a omului și, prin urmare de asemenea, bunătatea sa, perfecțiunea sa morală. Totul se va face ca printr-un recul progresiv și neîncetat al limitelor actuale ale facultăților noastre, printr-o suprimare progresivă și neîncetată a obstacolelor pe care le întâlnesc aspirațiile noastre și eforturile noastre către perfecțiune.

Continue reading „Dumitru DRĂGHICESCO: Înflorirea divinului în uman”

George ANCA: Mirarea reîncarnării

Primus lector cum auctore. Nu aveam acorduri cu India pe anii noştri. Vreau să ştiu dacă eşti în Roma. Femeia e din Aachen, fugise în 76, cand a murit Lupeasca. Regele în portbagajul lui Ribeiro. Uitare agendată în caffe Amnezia. Nu m-am culcat pe lulea. Vezi cum te-mpinge pasul.

Nu aşa des, că-l devalorizăm. Se învecinează cu cine vrea ea. De ce (nu) l-aş arde pe Gorki? Successful failure, improbale dreams, class(room) killers, rhizoms of knowledge. Alerg după coada unui iepure de la Paris. Knocking at our own door. Azi e marţi şi mâine miercuri.

Şi Pestalozzi a trecut printr-o şcoală tehnică. Yoga la cosmonauţi. Nu orice lege e morală. Căţeaua Geea alungată. Publish or perish. Empty figure on an empty stage (Beckett). Fundamentalism vs irony. Să se vorbească în orice secundă a planetei despre ei.

Inscripţia se văruise şi numai care ştiam scrisul mai descifram îngânat mesajul de ieri. Fascism aestheticizes politics, while communism politicizes art (Walter Benjamin). Îi place să povestească în germană. Viaţa e făcută să te bucuri de ea. Ne urmăresc aceşti elveţieni.

Horiana Arghira Boterez îşi sună ceasul oprit la ora fixă în fiinţă. La Rohia, am 40.000 volume. Maria Tereza, catolică înfocată. Generalul Bukov a demolat 1700 biserici şi mănăstiri. Cum e cu reconvertirea lui Giovanni Papini, de la ce la ce, ateu, a paralizat.

Am Odobleja original, cu semnătura lui. Inima albă de supărare. Curajul a slăbit. Anahoretie, inacţiune. Se merge pe secvenţe. Măcel ideologic. Ne-a târât la comunişti. Cenzura Marelui Anonim. Limbajul ăsta polemic nu se potriveşte în filosofie, e din politică. Stalin ne-a salvat.

La Focşani ne-am înfundat. Am ochit un tren de poştă + adăpost deasupra capului – am scris pe el Arad cu de la mine putere – ne-am dus, încet, încet, până la Arad – la prefectura judeţului, ce cautaţi aici – Paşcanii îs resortaţi (?) – îmi caut tatăl. Galbenul nu poate strica omenirii.

Continue reading „George ANCA: Mirarea reîncarnării”

Varga István ATTILA: Clipele pierdute, în scaunele vieții

Poemul adormit

 

Umede clipe,

Neputând …

A fi trăite,

Netrăit…

în Infern,

al Flăcărilor

încinse…

De iubiri,

Trecătoare…

trecute

 

Iubiri,

Decăzute,

Răstignite…

de Păcate.

Păcătoase,

Necrezute.

Ce ne mint…

Prin ele,

Căutându-ne.

 

 

Poemul retrezit I

 

în scaune…

Printre scaune,

Trăite…

și retrăite…

Stau.

ascultând

Glasuri,

Glasul…

Zădărnicind

rostirile.

 

Fără sens.

Fără ținte.

Țintind în gol

Continue reading „Varga István ATTILA: Clipele pierdute, în scaunele vieții”

Eleonora SCHIPOR: Colinde și tradiții de iarnă de neuitat la Cupca

Cupca este un sat cu vechi și frumoase tradiții ce se transmit din generație în generație.

          Deosebite sunt sărbătorile de iarnă din acest frumos sat bucovinean. Reamintim cititorilor noștri că este printre puținele sau unicele sate bucovinene unde de Crăciun se colindă trei zile și trei nopți la rând.

*

          Nespus de frumoase sunt sărbătorile de iarnă la CIE Cupca, unde micuții de la grădiniță, elevii claselor primare, mijlocii și superioare sub îndrumarea educatoareloir, învățătoarelor, profesorilor și diriginților de clasă, administrației școlii, ajutați de părinți și rudele apropiate pregătesc un concert ale obiceiurilor de iarnă cum mai rar întâlnești. Frumoasele costume naționale, vechile obiceiuri ale Plugușorului, Caprei, Ursului, Cerbului, Căluților, colindelor, cântecelor, dansurilior, glumelor, fie vechi, sau îmbinate pe ici pe colo cu nuanțe moderne dau sărbătorilor de aici un colorit aparte. O muncă deosebită depun în aceste zile de la finele lui decembrie conducătorii și diriginții de clasă, pregătind scenarii, organizând repetiții, având grijă de decor etc. Mai ales sunt ocupați elevii, diriginții și părinții claselor a 11-ea, care sunt principalii moderatori ai carnavalului de revelion.  Lor le revine și misiunea de a decora sala de sărbătoare, a împodobi tradiționalul brad, a amenaja totul frumos și cu gust. Acest Carnaval  din fiecare an, care este un adevărat spectacol ce nu poate fi redat în cuvinte, trebuie pur și simplu văzut. An de an, se schimbă elevii, profesorii, decorul sălii, dar mereu rămâne același farmec și frumusețe deosebită ale acestor minunate tradiții de iarnă.

*

*

          Ele, aceste sărbători de iarnă, cu farmecul lor aparte, le rămân în suflet pentru totdeauna, cu magia lor deosebită, cu urările de bine, pace, sănătate, împliniri, realizări, bucurii, speranțe, vise frumoase, împăcare sufletească, binecuvântare cerească și Un An nou fericit.

          Fie ca acest an, ce în curând ne pășește pragul să fie bun, pașnic, rodnic, deosebit în toate.

          LA MULȚI ANI!!!

——————————-

Eleonora SCHIPOR,

CIE Cupca, Ucraina

Camelia FLORESCU: Dansând cu tata de Ignat

Copiii miloși n-au ce să cate’ la tăiatul porcului în ajun de Craciun în gospodăriile oltenești. Nici copii, nici adulții. Oltenii au o superstiție că animalul moare mai greu dacă îl deplângem cu păreri de rău prea mari iar carnea sau șoricul nu se frăgezesc din acest motiv.

Tata era mândru nevoie mare, că deși visase să aibă băieți, de-acuma amândouă fetele lui, eram mai „bărbate” când venea vorba de sacrificatul nutriilor (creșteam nutrii!) și al porcului de Crăciun. Când eram prea micuțe, venea soțul unei vecine, Rina, unchiul Grigore din partea mamei (aciuit de tânăr din Moldova pe la noi, la Craiova) și mama, toți ajutau să fie pus porcul jos. (bine, unchiul Grigore era mai mult de formă invitat, el era milos din fire și-și făcea mereu de treabă tocmai când era scos din coteț „mnealui”, așa că greul cădea pe mama și pe soțul vecinei Rina – uite-mi scapă acum cum îl chema!)

N-ați văzut mai mare forfotă în casele oltenilor, ca în ziua de Ignat (noi întotdeauna respectam ziua de 20 decembrie; așa moștenise tata de la bunicu’, ce fusese chiabur și sacrificau mai mulți porci odată să aibă timp să-i pregătească și să-i împartă celor în nevoie). De dimineață (ce zic eu? de foarte de dimineață) bunica și mama roboteau, pregătind în ce să prijoane măruntaiele animalului, puneau vase uriașe pe aragaz să-încălzească apa pentru spălatul mațelor, cârpătoare de lemn mari sau mici mereu la-îndemână, mirodenii, greutăți de fier de 2 sau 3 kilograme de la cântare, ca să preseze burta după ce o pregăteau, Doamne, o întreagă logistică, ce mai la deal, la vale…

Tata ascuțea meticulos cuțitele. Niciodată în ziua tăierii. Întotdeauna cu două zile înainte. Era treabă serioasă. Nimic nu trebuia să ne surprindă nepregătiți. Deși pe măsură ce creșteam noi, paiele erau peste tot, în toate curțile gospodarilor, înlocuite cu butelii de aragaz pentru pârlitul porcilor, tata nu voia să audă. Paiele frăgezeau șoricul. Îi dădeau alt gust. Și-apoi mai chichiricios ca tata prin gospodărie, n-am cunoscut oltean. Așa că eram martorele răsturnării unor uriași baloți de paie lângă cotețul din spatele casei noastre. Dacă era iarnă grea, ne pregăteam haiducește și ne-îmbrăcam cum se cuvine, de la șosete groase, căciuli, mănuși, până la încălțăminte ușoară, călduroasă, antiderapantă. Pentru că nimeni nu dorea să alunece când ne opinteam cu porcul sub noi și să-l scăpăm prin curte (s-a-întâmplat odată, deși de un Paște, deci pe soare, cu berbecul dovedit sub noi, să-i slăbim strânsoarea și el să dea să se ridice, spre spaima noastră că ne va lua în coarne si deliciul pisicilor din vecini care lingeau dârele de sânge de pe lângă locul sacrificării).

De țuica de prune ați auzit ce minuni face ? Olteanul știe de când Universitatea Craiova era echipa de fotbal cântată de folkiști ca fiind „O iubire alb-albastră, campioana unei mari iubiri”, că țuica de prună este recunoscută drept brand de țară și e denumită „Ochii lui Dobrin” (hai, că dacă nu știți cine era Dobrin, mă-nchid în beciul amintirilor și îmi deplâng copilăria în care oricine știa cine era Dobrin, Balaci, Cămătaru (Cami), Cârțu, etc…)

Ei bine, porcul la noi în curte, se asezona cu “Ochii lui Dobin”. Ce asomare, ce prostii inventate de UE? Se aducea o vadră lângă oblonul pe care se sacrifice animalu’ și se bea cu țoiu. (de câte ori femeile în grabă nu erau să-încurce vedrele, cea cu apă de clătit mâinile și cea cu țuică de clătit gâtlejele!). Cine să-l fi refuzat pe tata dacă era solicitat să ajute la tăiatul și mai ales la pregătitul porcului? Vreun gagă din vecini, gard de gard cu noi (ai lu’ nea Costică – par egzamplî – cum râdea bunica de ei prin bătătură)  nici nu mai trecea de la el la noi în curte, cerea țoiu peste gard…Se ciucea pe vine când simțea că-l ia valul și de-acolo sfătos ajuta cu îndemnuri: „Mă, Benonică, mă, taie mușchiulețu’ de-a lungul, mă, să iei deceașa, din partea alălaltă, mă și să lași niscai carne pe slănină, să iasă jumările gustoase!”. Sau către bunica (nelipsită de la un așa ritual, încă de când plecase bunicu în război și mânuia singură cuțitul sau satâru’ la tăiatul porcului): „Daică, lasă mata trebăluiala prin bătătură, că iete, sunt ăștia micii mai verzi la oase, nu ca noi… ia de te hodinește colea lângă gard pe dăinăușul copilelor!” (Dăinăușul, rămăsese înțepenit de când apăruseră în curtea noastră niște zdrahoni de copii, ai nu știu cui, veniți să se joace cu noi și malaci așa cum erau, stricaseră scrănciobul. Tata prijonea pe el, pentru că era lângă cotețe, vasele cu uroaie pentru cloțe și pentru cocoș.) sau „Țățică, păi nu-l tămâiarăți, bre, că a mea așa face, că destul îl drăcuie tot anul?!“

Noroc că până la intrarea României în UE, ai noștri (mama și tata) consimțiseră să se mute cu noi la București, unde la început locuiam la bloc. Îmbătrâneau și noi nu mai doream să-i vedem muncind din greu sau crescând animale. (mare supărare a fost pe tata când a înțeles că ne facem casă doar așa „să vă beți cafeaua într-o curte cu gazon de iarbă, nu tu un arac de vie, de roșie, un vrej de fasolică țucără, ceva ??? o guițătură, un boboc de rață?”). Pentru că ar fi avut de tras autoritățile cu un căpos de oltean made în Cornu, copilărind via Plenița… El tăia porcu’ cum avea el chef, nu ținea de regulile altora ci numai de ale lui, învățate de la bunici. El ascuțea cuțitele și testa lamele din timp cum am spus, dar niciodată n-a chinuit animalul… era maestru. Alții prin alte curți transformau Ignatul într-un act sadic mai ceva decât torturile de la Guantanamo.
Continue reading „Camelia FLORESCU: Dansând cu tata de Ignat”

Vasile FILIP: Viața în culori naturale

În anul 2010, scriitoarea Vavila Popovici publica primul volum de ,,Articole, eseuri”, lucrare care se alătura în chip nu doar complementar, ci și armonios, unei opere literare înscrisă ferm pe drumul afirmării. Tipărise deja 11 cărți de poezie și 7 de proză, toate primite cu largă deschidere de critica de specialitate, dar și de publicul cititor.

Iată că, la sfârșit de an 2019, autoarea ne oferă cel de al 10-lea volum din acest serial, care în mod sigur nu se va opri aici. Lansân-du-se în ,,Zborul minunat al gândului”, Vavila Popovici nu se desprinde, totuși, de imaginea reală a Pământului. Ea străbate cu răbdare și cu interes cărările vieții și o portretizează în culorile ei naturale, într-o paletă impresionantă, mai ales prin sinceritatea cu care își face cunoscute opiniile. Temeiul demersului este exprimat chiar în prima pagină, sub titlul mai sus pomenit: ,,Omul și-a pus întrebări și își pune în continuare, a căutat de-a lungul vremurilor, și caută și astăzi răspunsuri la problemele mari ale vieții”.

Tocmai unor astfel de întrebări caută să dea răspunsuri, conștientă fiind că ,,Fiecare gând este mișcător, liber, fără a fi încorsetat de timp și de spațiu (…). Gândul creează o atmosferă, o lume, naște și dezvoltă dorințele și excită pasiunile, fiindcă el este energie pură, este spirit, este viață”.

În această viziune, care nu este doar una pur filosofică, autoarea abordează o tematică diversă și oferă cititorilor tablouri incitante la gândire și la exprimarea propriilor opinii. La fel ca și în anterioarele volume din acest ciclu, spațiile preferate sunt filosofia (,,La ce ajută filosofia?”. ,,Filosofia lui David Hume”, ,,Filosofia, religia și știința”, ,,Filosofia, religia, știința și politica – Socrate și Platon” și alte câteva capitole, în care sunt invocate numele lui Aristotel, Zenon, Seneca, Epictet, Plotin, fericitul Augustin, Toma de Aquino); artele (,,Flamenco – o fereastră deschisă spre sufletul Andaluziei”, cu un motto sugestiv  din Deborah Blythe – Ascultă-ți sufletul și dansează pe melodia pe care dorește el să cânte, ,,Doru Popovici – Ultimul zimbru”, tot cu un motto, dar din Ludwig van Beethoven – Muzica este mediatorul între viața spirituală și cea trupească, ,,Festivalul de dans american – Pilobolus”); cetățeanul, societatea, politica (,,Despre compasiune, dezinteres și cruzime”, ,,Succesul unei românce”, ,,Perfidia guvernării post-comuniste”, Despre onestitate și mitocănie”, ,,Blândețea vs. agresivitatea”, ,,Vicleniei îi plac întuneciunile vieții”, ,,Civilizație și barbarie”, ,,Despre istorie, fie ea și politică”, ,,Mahalagismul zilelor noastre”, ,,Ieșirea din peșteră”, ,,Întâlnirea Trump_Iohannis la Casa Albă”, ,,Caut un om cinstit, un om cu bun simț”, ,,Îngâmfare și modestie”, ,,Politica – în prag de moțiune”, ,,Pace sau război?”, ,,Despre vanitate”).

Mi-am asumat riscul de a fi cumva acuzat de abuz, pe motiv că am citat atât de multe titluri de capitole, dar, declar pe proprie răspundere, am comis fapta în mod deliberat, în dorința de a-l determina pe cel ce va citi aceste considerații să caute cartea și, evident, să o citească. De ce procedez astfel? Pentru că nu socot utilă… repovestirea unei cărți, fapt ce are ca efect direct descurajarea lectorului. De ce să mai citească el cartea, de vreme ce prefațatorul sau recenzentul îi dă mură-n gură?

Continue reading „Vasile FILIP: Viața în culori naturale”

George ANCA: A pierde

      (Intonaţie) Bună ziua (în 30 intonaţii). Paşte, calule, iarbă verde. A venit tramvaiul. Blindleistung. Ce-am avut (nimic) şi ce-am pierdut (tot).

         Din pierdere, pe zăpadă: Mefisto, la Muntele Nebun. Fugi, Argillan! Zgomotul îl trezi pe Tripitaka. Infern, 1954, p 222 – Parpanghel sbură pe urma lui. Beowulf cu-a sa viaţă a plătit. Abdiel contra Satan. Ora Aurora.

        Andromaha, Hecuba, Elena bocesc pe Hector şi oasele nescrumite încap în aur. Down-under, erosul supravieţuirii permutat în iniţiere. Rik omeric cu Budai, nobil austru. Târgovişte-Troia(Isarâk)-Kurukshetra. Satyrikon gitan, operă bufă. Nu şi-au dat seama că e taică-meu. Skanda. Yuddha-kanda. Ulis cu Diomed în tabăra traţienilor. Olimpischer Fruhling.

          Morţii zăpezii, aumbră. Indiliada. Sunase regina cealaltă, de la potop. Şagă genocidară. Iohosemprevoglia. Mihai Gramatopol: „un plat Petru Creţia, un absolut inacceptabil Florea Fugaru care confunda pe Homer cu Budai-Deleanu”. Puşi l-a văzut de mai multe ori  mâncând  la scriitori. Ţeapă Catavolinos. Bar Abbas. Zăpada-rasă-albă. Hora pe scut. Nu venişi de mladă verde?

          În filmul îngheţului, se pune în vedetă scrisul Paradise Lost. În Anatolida, Abel încercând să-şi trezească fratele, Cain, din somn: ‘Mai bine jos despoţii! De jos, din rădăcină / Să moară tirania!’ răcneşte, se răpede, / Ia furios măciuca şi capul drept în două / Lui Abel îi despică. Tot Heliade: O, Milton, treci la rându-ţi! John Milton, scăpat de puşcărie, dar orbit, şi-a dictat, la 60 de ani, Paradise Lost (1667) şi totuşi a fost acuzat de plagiat. Din Rai pierduţi, pân’ om mai ortoman / Ne-ntoarce-n locul binecuvântat. Cine să mai aibă ochi pentru Paradise Regained? I who ere while the happy Garden sung, / By  one Man’s disobedience lost, now sing / Recovever’d Paradise to all mankind.

*

          (Mache) Toarasi, pai nu vedeti ca astia nen vatza sa facem ca iei ! Pai da, ca noi ie la ordinu lor ! Cine ia adus pa malagambisti la putere, nu americanii ? Siacum nen vatza sa fim cuminti, casa nu sa sparie aia de la FMiu si sa nu le mai dea bani la malagambisti !
Toarasi, americanii astia nea pacalit de doo ori, odatan 44 si odatan 89 !
Daca vreti sa ne mai pacaleasca, odata , naveti decat, da sa stiti ca chinejii nu nea pacalit niciodata Iei ie singurii care ne mai puate scuate dinca catun care nea bagat malagambistii ! Sa stiti ! Ca daca vine 2 milioane da chineji la noi, ca sa copenseze peia dea plecat in Spania si Italia, pai noi in doi ani ne revenimim ! Sa vedeti dumneavoastra de no fi asa! Traiasca poporu chinez frate cu poporu roman !Asa sa nea jute Hu Jintao ! Semneaza: Mache Psderie Abasador Estraordinar si Plindapotential al Republicii Populare Chineze la ziare.com

          Toarasi, sane fie rusine, finca ungurii sa strans 100000 da unguri ! Si noi nu ien stare nici sa ne strangem, ca sa nu mai spun ca si aia care sa strans, sa luat la bataie n3iei ! Pai iaz vazut voi peia la unguri ca sa batut intre iei ? Nu ! Pai sia tunci, ce vreti sa spuneti can Bucuresti nu ie unguri ? Ba sa stiti ca ie ! Da aia isi vede da treaba lor, ca nu cred i,o cai plateste aia de la Budapesta casa fie cuminti ! Asa ca cel mai bine ie tot cu chinejii ! ii punem sa aduca pestisoru ala da aur care indeplineste 3 dorinte, face zidu sil umple cu apa ! Si cu asta, am scapat da tuate grijile ! Sa traiti !Asa sa nea jute Hu Jintao !

*

          (Îngheţ) A vărsat pe piept şi a îngheţat. Caldă baliga viţeilor. Carne congelată în cârlige. Ciorapii se deslipesc de talpă. Renunţ la oameni îngheţaţi, la arbori şi societăţi, pentru pojghiţele prinse pe tot ce întâlnesc. Nimic viu şi uscat, în spatele uşii înţepenite a grajdului. Porcul orb l-aş fi făcut să se culce în noroi îngheţat, la gâdilăturile mele.

          Pe casă, şiţele se lipiseră sub zăpadă. Tata-mare s-a mai uitat o dată în grajd. Fără să spună ceva, a mărit pasul după ce a ieşit pe poartă. Nu-şi aminteşte cine a trecut pe lângă el, dacă a trecut cineva. Eu credeam că s-a petrecut vara, ar fi mai sigur, că oile nu fug iarna la poalele pădurii, şi nici lupii nu se aud cu foşnet şi jaf, bănuiesc. N-au cum să se împartă pe dreapta şi pe stânga drumului, unii – spre fosta podină  a bătrânului, căci nu se mai cunoaşte nimic în marginile adevărate pe îngheţ. Şi când i s-a ridicat părul, văd asta tot pe vară, decât sub căciulă, care i-ar fi diminuat poate chiar teama. Nu ştiu nici de ce vorbea despre lumină a serii sau a lunii. Seara, sau a doua zi seara, precis că n-a gustat din carnea de oaie salvată. Nu ştiu dacă era iarnă, dar drumu-l cunosc.

          Privesc şiţele strânse, gata să se sfărâme sub un deget. Îmi închipui că plec pe zi, altfel m-aş poticni în coasta cu bolovani imobilizaţi de huma încleiată. Aş dezveli, virtual sau cu vârful bocancului, pământul, să-l simt galben. Pe deal, am în faţă vreo doi kilometri netezi, cu un contur etern, pe care şi-l aminteşte poate şi un copil de trei ani, de când l-am adus de mână pe drumul câmpului. Atunci se dezgheţaseră multe bălţi şi el se muia prin toate, inconştient, faţă cu limpezimea prin care iarba putredă renăştea. Să fi fost mai furios pentru bălăcirea lui, gândindu-mă cum erau cu un timp în urmă, trăgându-l de mâini aş fi crezut că aud pârâitul din care-l smulgeam inutil.

*

          (Scena) Copacii îmi sunt fericirile. În foşnetul snopilor, pe Calea Robilor. Sunt o umbră de porumbel. O iarbă-nfiptă-n vânt. Goleam dovleacul de seminţe, îi făceam două găuri pentru ochi, un nas, o gură, apoi mişeleşte aprindeam un foc în el, cineva să se sperie. Am mai vărsat din palmă un chip de argint viu, şi câţi înecaţi în Olt, temelii argilei, păsări, flăcări în vatră. Soarele a răsărit pentru ciocârlie. Puteai trece din camera rece în globul soarelui, să îţi topeşti durerile naşterii. Tristeţe fiecărui în fredonare stărui. Cumpără-mi pomul de la faţa cu semn de cuţit, nu cea mai frumoasă din hainele vechi, nu zările vânzătorului de minuni.

          Capra-Dionysos, Berbecul-Apollo, Calul-Chiron. Atmosfera imperiului turc de odinioară. Dame, văluret. Băieţii îşi îngroaşă vocea. Strigături inocent pornografice, negare (a mioritismului?), nu că baciul ar fi Zamolxe, iar ucigaşii Titanii. Zamolxe se joacă pe Gugu/Cogaion, cu Prometeu spectator pe alt munte. Drumul de la dramaturg la piesa lui are formă de cerc, de zero, şi numai într-un miraj această aureolă luminează prologul în proscenium. Succes la public, celălalt autor. Tăcere înainte de trecerea la fapte. Compară-te cu pleava alchimiştilor. Ruda creatoare făptuieşte un paradis pentru nerude. Stradă-bodegă, stradă-grajd, stradă-casă, în Şacote, păi asemenea Turn-stradă-palat în Richard al III-lea.Ce face taică-meu, i-a putrezit şi părul? Peste fata din barcă se surpă malul. Teatrul lecuieşte incoerenţa.

          Scena, cum vezi, e foarte largă. Masele corale şi figuraţia pot, prin urmare, circula în culise cu înlesnire. Această imensă lărgime a scenei se motivează prin faptul că podeala ei (platoul) e, în realitate, compusă din cinci podele identice, culisând una după alta, pe şine îngropate în parchetul de sub ele pot fi înlocuite una prin alta, rulând pe bile. Pe toate podelele (afară de una, al cărei loc gol va fi totdeauna la dreapta podelei pe care joacă actorii) se montează decorurile cerute de piesa care se prezintă. Pe când, pe o podea, joacă actorii în decorul actului în curs de reprezentare, maşinişti, în culise, demontează decorul utilizat şi montează alt decor, dacă mai e nevoie. Cu modul acesta se pot face iute schimbările de decoruri şi se pot reprezenta capodopere nejucate pentru că spectacolul ar fi prea lung. Astfel scăpăm şi de exigenţele scenei turnante (maşinării complicate, decoruri greu de montat etc.), o vechitură nepractică.

*

          (Străin) Seara avem să aud, pe motiv că vorbisem despre străinătate, cum eu n-aş vorbi româneşte pe înţeles. L-am repezit pe cel atât de scrupulos fără a fi român. Dar nici românii nu aveau întotdeauna chef să mă asculte. M-am gândit că pot însă irita limbajul şi să-l accept doar eu în devenirea lui spre inexpresivitate sau logică sau ce s-o cere – poate coruptibilitate.

          Ce se întâmplase cu străinul din grupul nostru românesc nici n-avea nevoie de vreo exprimare în genul: nu pot să-mi închipui cum este când ai mâncat, dormi, nu te trezeşte nimeni… Şi tot astfel. Nici n-o să povestesc sau să vorbesc despre întâmplarea aceasta. Doar încăpăţânarea străinului susţinând într-o românească perfectă: o să-i scoată ochiul – atâta merită să spun.

          Când ne împărţisem în două, iar cei care plecaseră se despărţiseră şi ei, în grupul care trebuia să fie urmărit se afla şi alt străin, care nu voia s-o recunoască, din cine ştie ce mentalitate familială. Se hotărâse să-l lege, iar noi să râdem. Străinul nostru a spus într-o doară şi n-a fost luat în seamă: o să-i scoată ochiul.

          De sus, zăpada strălucea prea tare şi dădea culorii închise a siluetelor din vale ceva orbitor. Se distingea, deşi violent, că ultimul era cel urmărit. Toţi se înghesuiseră pe marginea dinspre vale. În urmă, străinul părea să se conformeze silit.

          Au tăbărât unii asupra altora, în vale.

          Numai pe unul, care se culcase singur nebănuind nimic, l-au legat cu sfoară subţire, i-au pus în gură un şervet, iar când îl urcau pe coastă a căzut docil şi poate că-şi scosese ochiul în vreo cută de pământ îngheţat.

*

          (Pedepse) S-au bătut, am auzit şi parcă am şi văzut, fraţii între ei, dar şi surorile au stricat ce aveau fraţii. Cred că şi merii de la soră se înghesuiau la un timp cu ai fraţilor şi celorlalte surori.

          La partea opusă, a treia, nu a doua, a fost unul care a trăit cu fiica lui, pe o uliţă de care uitasem, adică ocolisem fără voie tot satul care începea cu casa incestuoasă. Tot acolo se mai şi tăiaseră cu toporul câţiva pentru avere şi poate nu era chiar aşa, dar satului străin nu-i ştiam decât crimele, când eram copil, satului meu doar miracolele, când eram copil. Acum, să se fi schimbat?

          Să stau doar la scena de sub cireşul amar, cu bărbatul gol şi cu femeia goală, plus alte femei îmbrăcate. Continue reading „George ANCA: A pierde”