Gheorghe Constantin NISTOROIU: Jipa Rotaru/Marius-Adrian Nicoară-Constantin Prezan-Ion Antonescu în slujba făuririi României Mari

Pentru realizarea laborioasei şi grandioasei lucrări îţi trebuie curaj, răbdare, voinţă, preţioasă trudă, osteneală binecuvântată, pregătire profesională, misiune, venerare pentru Înaintaşi, cinstire pentru Neam şi pentru Dumnezeu-Părintele ceresc al Naţiunilor binecuvântate, fiindcă elaborarea subscrisă spiritului-creştin te împodobeşte cu o vastă, rafinată, puternică şi pretenţioasă documentare.

   Nu poţi aparţine unui Neam creştin-ortodox binecuvântat de Mântuitorul Hristos, prin nume, nici în trecut, nici în prezent, nici în viitor, dacă nu-i cunoşti Tradiţia, Religia, Cultura, Istoria, Filosofia, Jertfa, Onoarea, Demnitatea, Crucea şi Învierea!

   Dacă nu eşti un nume, nu rămâi nici cifră, fiindcă colbul uitării o acoperă continuu!

   Nu poţi să păşeşti pe urmele veşnice ale marilor Înaintaşi ai Neamului Dacoromân, dacă nu îţi pregăteşti în sufletul tău frumos, creştin ortodox, bucuria de aţi încadra paşii cercetării, în cadenţa binemeritată de a prezenta onorul Seniorilor Istoriei!

   Cei doi destoinici Militari ai Armatei Române: JIPA ROTARU-comandor marină (r), prof. univ. dr., şi MARIUS-ADRIAN NICOARĂ-comandor aviator (r), conf. univ. dr., au avut, curaj, răbdare, bunăvoinţă, recunoştiinţă şi dăruire  pentru Teza lor, care încununează marele Pantheon al Istoriei circumscrisă Adevărului.

   Cei doi binecunoscuţi istorici/ comandanţi militari şi-au concentrat dispozitivele cercetării pe aliniamentul însuşirilor strategice, pe versantul voinţei ostăşeşti, pe defileul câmpurilor de elaborare, pe asaltul surpriză al Adevărului care, cucereşte Cetatea realităţii istorice a momentului respectiv prin  venerarea aurei Marilor Eroi.

   Autoritatea fiecărui cercetător, cutezător, gânditor, cunoscător, educator, propăvăduitor, călăuzitor, autor, mărturisitor este de fapt o conlucrare misionară cu Adevărul divin-unica Autoritate care, conferă Crucea şi Apoteoza Marilor Înaintaşi!

   Pe lângă mândria lor pentru ROMÂNUL frumos, pe lângă croiala estetică, majestuoasă a uniformei regale, pe lângă rezistenţa de a purta permanent pe umeri onoarea ROMÂNULUI biruitor şi veşnic, pe lângă cadenţa spiritului cavaleresc, pe lângă moştenirea ambiţiei marilor clasici cronicari, pe lângă demnitatea lor ostăşească încununată cu misiunea de înaltă virtute militară ca: formatori de şcoală, de caracter, de patriotism, de dreaptă credinţă, pe lângă împlinirea lor istorică, pe lângă documentarea laborioasă, pe lângă acurateţea ştiinţifică, pe lângă acrivia încadrării faptelor istorice în citadela Adevărului, istoricii militari JIPA ROTARU şi MARIUS-ADRIAN NICOARĂ ne oferă o lucrare de referinţă, un prinos de cultură, o tendinţă şi o ispită academică, un îndemn întru cunoaşterea şi a altor fapte aflate într-o altă lumină istorică, o chemare întru cinstirea Înaintaşilor, o invitaţie la Adevăr, o rămânere întru demnitate, o alegere întru prezentul de-apururea.

   Prinosul nostru de recunoştiinţă se subscrie prinosului lor de venerare a marilor noştri Eroi-Martiri ca Dar închinat slujirii şi jertfirii lor întru Strămoşi şi Străbuni.

   Sunt cazuri fericite, dar destul de rarisime când o lucrare de o asemenea atitudine  cu o profundă încărcătură documentară, cu o amplă cercetare laborioasă cum este cea prezentă să se asume nu numai ca lucrare de sinteză, dar şi ca istorie.

   Cei doi binecuvântaţi istorici/ comandanţi militari aprind în sufletul lor mare, flacăra inimii flamurei militare, o voinţă de cremene carpatină, o plămadă de dacoromânism într-o ROMÂNIE care trebuie să reînvie pururea cea MARE.

   CONSTANTIN PREZAN-născut în leagănul creştin al tradiţiei, urcă toate treptele Şcolilor de înaltă formare Militară, adăugându-se fiecărui grad până la ultimul-cel de Mareşal, după ce s-a clădit pe câmpul de instrucţie, după ce a avansat în perimetrul poligonului, după ce a eclipsat zorii Şcolii din Apus, după ce l-a consiliat pe permanentul şovăitor-regele Ferdinand, după ce a adus onoare şi a condus cu mândrie Şcoala Militară Română, după ce a primit botezul focului alături de Divizia 7 în cel de-al Doilea Război Balcanic, după ce a primit confirmarea slujirii Armatei de Nord, după „Bătălia Trecătorilor”, după ce a fost desfiinţat Grupul de armate General Prezan, după ce a scris cu curajul, tenacitatea, patriotismul, iscusinţa, autoritatea sa alături de jertfa supremă, sacră a Armatei Române: CEA MAI ISTORICĂ şi MAI MARE BĂTĂLIE a Neamului după vestitele izbânzi seculare ale marilor Voievozi, cea din vara fierbinte a anului 1917, pe culmile sacrificiului demnităţii ostăşeşti de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, după ce a fost uşor trecut în rezervă, după reactivarea şi conducerea cu entuziasm, cu curaj, cu intuiţie şi izbândă a Campaniei Armatei Române între 1918-1919, contra armatei bolşevice sovietice şi a celei maghiare a lui Bela Kun, după toate acestea Mareşalul PREZAN  a rămas un mare ROMÂN!

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Jipa Rotaru/Marius-Adrian Nicoară-Constantin Prezan-Ion Antonescu în slujba făuririi României Mari”

Anna-Nora ROTARU: Poeme

MAGIA UNEI NOPȚI DE IARNĂ

 

E iarnă, tăcere, liniștea e amorțită…
Se prelinge noaptea peste casă și pe geam…
Mi se-mplântă o senzație, ca lamă ascuțită,
În dansul fulgilor de nea, să mă prind înlănțuită,
Cu florile nopții-n păr și-ale iernii ce strângeam,
Să le-aștern pe-al gândului meu ram…

Mijește luna pe boltă, printre nuferii de nori,
Foșnește vântul înghețat, tremură crengile seci,
Sub povara omătului, din lungile ninsori,
Zile-ntregi, pe fruntea nopții și-a aurei de zori,
Împrăștiind difuz lumina palidă peste poteci,
Cu cristaline, razele ei reci…

Ce minunat e, mă duce gândul parcă în ispită,
Să deschid cufărul cu amintiri, la tot ce adoram…
La visul alb al tinereții, la iubirea-mi cuibărită,
La trăirile ce mă făceau odată, atât de fericită,
Înălțându-mă-n vârtej, spre culmi de vis zburam,
De emoții vibrând mă-nfioram…

Privirea-mi se inundă cu fulgii dalbi ce se topesc,
Prelingându-se pe suflet, argint viu ce-ncă se zbate…
Te caut prin ninsori, vreo speranță să-mi cârpesc,
Pe umărul tău să-mi șed tâmpla și dulce s-ațipesc,
Atât cât inima din piept voi-va incă a mai bate
SI pulsul tău în sânge a-mi străbate….

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme”

Vasilica GRIGORAȘ: Valenţiu Liviu Mihalcia iese la rampă cu ,,Trei prieteni”

M-am delectat în ultimele zile cu un volum de debut, semnat Grisha Onedin, apărut la Editura Oscar Print, Bucureşti, 2015. Dacă nu cunoşti autorul în persoană, nici nu bănuieşti că este vorba de un pseudonim literar. Şi asta pentru că unitatea dintre pseudo-numele autorului, numele a trei personaje, prietenii (Misha– moldoveanul Mihai, Saşa–rus şi Yura-ucrainian) şi Chişinău, capitala Republicii Moldova, locul unde se petrece o parte a acţiunii acestei proze scurte este intrinsecă.


Povestirea curge lin ca un râu de câmpie, cu apa limpede ca de cristal, al cărui clipocit este doar un sursur discret. Acţiunea povestirii are început de poveste, ceea ce, la prima vedere induce ideea că este o carte pentru copii, în realitate o scriere pentru toate vârstele. Cartea place de la primele pagini, te îmbie să sporeşti în lectură şi să urmăreşti năzdrăvăniile celor trei copii fericiţi care se întâlnesc, se joacă îmbrăcaţi în costume de indieni ca în filmele cu cawboy şi se exprimă într-un „adevărat Babilon, un talmeş-balmeş de română, rusă şi ucrainiană”, dar „rupeau şi ceva engleză” pentru că erau „puşti deştepţi”, colegi de clasă, fiecare cu aptitudini şi înclinaţii frumoase: Mihai „premiant, urmează şi cursurile şcolii de muzică, specialitatea vioară”, Saşa „talentat la sport” şi Yura iubeşte matematica şi fizica, de aceea pentru el „orice trebuie explicat, nimic nu rămâne neelucidat”.


Petrec împreună clipe minunate, însă timpul zboară pe neobservate şi „fiecare a luat drumul lui în viaţă”: Mihai ajunge violonist, Saşa, un mare atlet şi campion, iar Yura, profesor de matematică. Nimic nu i-a despărţit, însă „anii au trecut şi au ajuns la vârsta pensionării”, după anii ’90.


Saşa avea de mulţi ani sădită în suflet dorinţa de a vizita America, de a vedea marea metropolă, New York. Acum era posibil acest lucru şi de comun acord încep pregătirile. Toate formalităţile sunt aranjate cu ajutorul unui prieten american al lui Saşa, Enzo Bernini, fost campion olimpic şi mondial la atletism, pentru a întreprinde această călătorie în perioada sărbătorilor de iarnă.


Spre deliciul cititorului, cei trei prieteni au parte de o serie de peripeţii, escapade, întâlniri neaşteptate cu parfum de sărbătoare şi miracol, trăiri frumoase alături de oameni minunaţi. În plină iarnă, îmbrăcaţi doar în halat şi papuci, se rătăcesc precum fulgii de nea purtaţi de vânt şi hălăduiesc în neştire, iar pe una din străzile New Yorkului trăiesc o adevărată aventură.


Cum era şi firesc, fiecare avea la purtător un bagaj cultural, artistic, spiritual. Pentru Mihai, la loc de cinste se afla muzica românească, în principal cea clasică, pe lângă un repertoriu universal bogat. Îl întâlnesc pe Moş Crăciun şi pe un bărbat care cânta la o vioară veche. Petrec ceva timp împreună, în care Mihai cântă melodii în engleză dedicate Moşului, apoi în sclipitoarea stradă newyorkeză, Mihai deschide izvorul muzical românesc al fiinţei sale şi-i dă drumul cu graţie în văzduhul american, impresionând auditoriul trecător prin zonă, care-i răsplăteşte cu generozitate gestul său. În momentul în care cânta „Balada” de Ciprian Porumbescu, opreşte şi parchează lângă trotuar, alături de ei o maşină de lux. Şi ne spune autorul că „Muzica a pătruns şi în interiorul limuzinei, Pe bancheta din spate, un domn în vârstă, asculta nemişcat, cuprins de uimire şi plăcere. Totodată un fior l-a străbătut. Această muzică i-a trezit amintiri. În subconştient, cunoştea melodia, îi apăreau crâmpeie de imagini şi locuri în mijlocul cărora parcă a trăit odată, precum şi personaje pe care le-a întâlnit cândva i se perindau fantomatic prin faţa ochilor.”


Împreună cu prietenii săi, îmbrăcaţi la patru ace, participă la petrecerea de Crăciun şi de Revelion, la invitaţia celui care i-a admirat în stradă, un ,,american foarte bogat”, cu adânci rădăcini româneşti. Acolo, parcă au intrat într-un palat fermecat din basmele pentru copii. „O sală impresionantă, cu o sumedenie de candelabre care ţâşneau din tavan”, „muzica în surdină, acoperită pe alocuri de murmurul vocilor şi al râsetelor”. „clinchetul paharelor de cristal, pline cu şampanie întregeau, precum nişte clopoţei, marele recital al sunetelor”.


Din volum se desprinde bucuria de a trăi frumos, dragostea pentru semeni, înţelepciunea de a urma parcursul firesc al vieţii. Eroii povestirii trăiesc cu sentimentul că sunt posesorii unei tinereţi veşnice şi se comportă ca atare. Captivantă este lectura pasajului în care este prezentată relaţia de familie a prietenului lui Saşa, atletul american care trăia în continuare povestea de dragoste cu soţia sa, în ciuda faptului că ea „trăia în lumea ei”. Autorul, el însuşi un iubitor de literatură, muzică, artă, în diferite paragrafe descrie minuţios modul de înterpretare a unor lucrări muzicale şi a dansului, iar prin cuvinte delicate scoate în relief talentul şi harul celor care interpretează ori se află pe ringul de dans.
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Valenţiu Liviu Mihalcia iese la rampă cu ,,Trei prieteni””

Daniela PÂRVU DORIN: Privind înăuntru…

Privind înăuntru…

 

Oglinda e numele meu de zidire
Timpul e cinic
Copilăria puțină,
Cred că se apropie sfârșitul de secol al sufletului meu
Îmi scot din cufere amintirile,
Și le ard ca pe niște fotografii vechi,
Am tot trăit începuturi dar nu până la capăt…
Am deschis o fereastră dinspre mine, azi
Cea Spre interior,
Celelalte le-am bătut în scânduri,
Ca viata să mi-o pot ține în viață!
Am strâns de pe jos cuvintele frumoase
Aruncate de cei care nu le-au înțeles
Am pus flori în răni adâncite de așteptare
Să le acopăr sau să le vindec, nu mai știu…
Iubirea avea pentru mine flux și reflux
Inventând în mine spectacolul
Am jucat zi de zi, fără regizor și fără sufleor
Mult timp până și pietrele cu care s-a aruncat în mine
Și pe care le-am tot strâns
Le-am pictat și le-am înșirat pe linia orizontului,
iubirea și moartea te înalță la fel!
Sau poate rămân lipite de geam ca florile
Privind înăuntru
Dar și așa… în liniștea asta pândită
În sufletul ce-și dublează mărimea
te tot aud cum treci prin inima mea…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

30 decembrie, 2018

Anatol COVALI: Bucurie!

Bucurie!

 

Ce bucurie!
Văd viaţa-mi toată
împresurată
de poezie.

Rimele-adie
şi mă desfată,
ritmul mă-mbată
cu armonie.

Mă-nalţ spre soare-n
zboruri rebele
cu aripi grele,
biruitoare.

Fără-ncetare
cioplesc în stele
visele mele
fremătătoare.

Orfeu din mine
un altul este.
Urcă pe creste,
Icar devine.

Poartă-n retine
zboruri celeste,
nu mici proteste
şi uri meschine.

Iubesc doar ce e
frumos în lume
chiar dacă-am brume
pe curcubeie.

Încă-n bordeie
stă al meu nume,
dar voi şti cum e
şi-n căi lactee.

————————————–

Anatol COVALI

București

30 decembrie, 2018

Ana PODARU: Poesis

transparenţă

prindeţi lebedele şi fluturii albi
tundeţi pomii înmuguriţi
dintre zidurile trupului meu
culegeţi crinii înfloriţi
să nu se comnfunde anotimpurile
lăsaţi-mi verdele pădurilor
rădăcinile ierbii

ce frumos ning cuvintele-n cimitirul
florilor de gheaţă

mi-e teamă de puterea iernilor calde
ce-mi topesc literele sub streaşina minţii

mi-e mâna prea aspră şi rece
soarele a făcut ţurţuri
ce seamănă cu pleoapele mele

atunci când muşchiul moale-mi înveleşte trupul
când rădăcinile plopilor mă înjunghie
lăsaţi fluturii albi să zboare
şi lebedele
să nu mai confund anotimpurile

 

Fulgi de zăpadă
-sonet-

Ai spus că vine iarna peste noi…
că ne vom pierde noaptea prin zăpadă,
eu te-am rugat să ne desprindem goi
de-acest pământ, dar nimeni să nu vadă.

Pierduți am fost prin fulgi ca doi condori,
ne-am îmbrăcat cu straiele zăpezii,
pluteam sculptând arcuşuri şi viori,
cântam zdrobind furtunile amiezii.

Purtam în irişi albe flori de gheață,
în trupul nostru rece viscolea:
,,Adorm iubite, ninge sau e ceață?”
,,Răspunde-mi!”peste gându-mi troienea.

,,Să nu adormi!” mi-ai spus… ,,mai arde foc”,
la pieptu-ți cald mai e un singur loc…

——————————–

Ana PODARU

30 decembrie,  2018

 

Nastasica POPA: Strai ancestral

Strai ancestral

 

Un sfârșit…un final peste-un an
Colosal,magistral sau astral…
Vine altul în strai ancestral,
Trecător pe sub cer boreal,
Închinând un sărut pe rostral.

Cu bune și rele…îmi este
Pe umerii mei pare firesc
Știu … puterile nu îmi sporesc,
Când anul ar vrea să îmi lase
Pe tâmple,ghiocei ce-nfloresc.

Sporește în piept deznădejdea,
Dar ultimii pași mi-i avântă,
Sărbători fericite,-mi cuvântă
Și-n brațe mă prinde Voinicul,
Noul an, o lacrimă-mi zvântă!

Speranță și-un gând de mai bine,
Încredere-n forțe Divine…
Pe brațe stau muze-n Lavine!
Surpriza,ca daruri primite
Din miezul de noapte survine.

Mă prinde de brâu,mă dansează
Prin vremea ce abia a trecut,
Unde-am greșit,ce rău am făcut…
Și povața din grai i-o ascult
Pășesc pragul nins…în anul născut!

 

*ancestral-strămoșesc
*astral-sideral/ce provine de la aștri
*boreal-din emisfera nordică
*magistral-perfect,desăvârșit
*rostral-o sculptură în relief simbolizând victorii
*lavine-masa mare de zăpadă -avalanșă
*survine-a se întâmpla pe neașteptate

——————————-

Nastasica POPA

30 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Cânta o vioară

Cânta o vioară

cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia asta nu vine
aștept în neștire un gând pe pământ
e frig afară și ninge în cer
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
e frig iar în mine și mă ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri rănite
zăpada se adună în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga mi-e înghețată de dor
mă despart iarăși de lume
mergând la întâmplare pe cărări ce astăzi mă dor
uneori veneam prin ploaia de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe cioburi de suflet
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăcit sub un cer
era frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu’i nimeni în cale
vântul bate și bate
picură pe rană fulgii rămași
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în țara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

30 decembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Apusul

APUSUL

Fereastra deschisă spre mare
adună miresme la ore târzii,
din geana rănită a zării apare
apusul întins pe trei herghelii.

Cai sprinteni aleargă pe valuri,
cu nările reci dezlipite de trup,
adulmecă umbre căzute pe maluri
când orele serii rănite se rup.

Tu încă mai stai pe terasă,
cu părul lăsat între aripi de vânt,
și ochii plecați peste karma rămasă
din încă netrecerea ta pe pământ.

———————————————–

Corneliu NEAGU

30 decembrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Poem pentru tine…

POEM PENTRU TINE…

De-atâta așteptare m-am destrămat
luna și ea -i o urmă de glonte
(nu știu să-ți spun
de ce mi-s rănile forforoscente
de ce mă doare în tot corpul un bărbat
discursul omului singur către el însuși
eu l-am inventat…
și uite, tocmai azi
fac voia sufletului ce-l caută pe celalalt…)
de zeci de ori am murit
când nașteri am avut doar una-
mărturisesc al dragostei botez
și -arunc urna cu cenușa…
pentru prima oară
mi-e dor de așteptarea ce-mi scoate afară sufletul
vertical pentru mine e când mă adun
și pot sculpta în aer o coloană
pe lipsa alteia dar nu oricum,
chiar mi-aș dori să te iubesc!
fără să știu de ce și cum să-ți spun…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

30 decembrie, 2018