Luminița ZAHARIA: Cântec de leagăn

Cântec de leagăn

cântecul de leagăn pe care

mi-l susura mama

crește în amintire ca un cozonac

pe care bunica îl ungea cu miere de busuioc

întru bună degustare și mega-noroc

totul se transformă peste timp

din fericire, înspre frumos

ca și cum dumnezeul de serviciu

lucrează pentru noi

meticulos

miraculos

mărinimos

imaginați-vă un prelucrător

de amintiri

care le-ar urîți

cum am mai suporta viitorul?

mai cântă-mi, mamă,

cum numai tu știi

pe note inventate de tine,

cu necuvinte

așa ca păsările îndrăgostite

și sfinte

.

Predestinare

ţin minte

în ziua naşterii mele

o cameră albă şi strîmtă

un tablou pe care scria scară de incendiu

şi scheme ciudate un labirint aşa ceva

un bărbat în halat alb spunea

o strînge cordonul de gît

o tanti probabil ursitoarea de serviciu

m-a cîntărit şi a dat din cap nemulţumită

o uşă cu geamul aburit

mulţi ochi aşteptînd venirea mea

un public vesel cred şi curios tare

un bec galben incert lumină chioară

la radio asaltată de paraziţi

connie francis cu oh this is my song

m-au închis patruzeci de zile în incubator

fix cît i-au trebuit mîntuitorului să se înalţe

cu un băieţel brunet cu ochi albaştri

nu ştiu cum îl chema nimeni nu s-a obosit să mi-l prezinte

poate se furişase singur acolo să mă apere de mine însămi

sau să înţeleg timpuriu cifra doi

mereu am trăit în camere albe şi strîmte

pe scări de incendiu am scăpat cu viaţă de cîteva ori

din labirint însă n-am ieşit niciodată

cordonul la gît oho de cîte ori

femei cu un cîntar unele în mînă altele în ochi

m-au hăituit fără oprire

publicul a rîs mereu în hohote la glumele mele

de-a uite viaţa nu e viaţa

m-au botezat luminiţă că becurile erau scumpe pe-atunci

cîntecul meu m-a urmărit neîncetat

singurul bun pe care n-au reuşit să mi-l ia

de dragul cifrei doi am ales o vreme matematica

am iubit un singur bărbat

dar nu ştiu de ce nu mai semăna cu băieţelul ăla curajos

acum mă întreb ce s-ar fi întîmplat

dacă mă năşteam pe un cîmp nesfîrşit

printre albine şi păsări gureşe

cu soarele tandru de septembrie deasupra

şi un nor în formă de potcoavă

Luminița Zaharia

Elena MITITELU: E semn că toamna se întoarce

E semn că toamna se întoarce

Încărunțesc copacii iară și vântul prinde să-i dezbrace,

E semn c-a mai trecut o vară, e semn că toamna se întoarce.

*

Încărunțesc din nou copacii, e semnul toamnei că se-ntoarce,

Prin frunzele roșii ca racii, e semn că vara e fugară.

*

Încărunțesc copacii-n pară, podoaba plapumă se face,

E semn c-a mai trecut o vară, e semn că toamna se întoarce.

*

Încărunțesc și timpul zboară, încă un an în plete-mi zace,

E semn c-am mai trecut o vară, e semn că toamna firu-și toarce.

.

Rondelul soliilor de toamnă

.

Toamna solii își trimite:

Nori și ploi, vânt și furtună,

Aruncate-n văgăună,

Ierburile pârjolite…

.

La sfat călătoare-adună,

Prin pomi frunze ruginite,

Toamna solii își trimite:

Nori și ploi, vânt și furtună.

.

Verii trena îi înghite,

Uscă iarba din pășună,

Când alaiul ei răsună,

Peste dealuri petecite,

.

Toamna solii își trimite!

.

Gândul meu cel mai durut

Mă rog la Îngerul cel Sfânt

Dorinţa-mi coaptă-n gândul meu,

Să mi-o asculte Dumnezeu,

Când m-o întoarce în pământ.

.

Din firul vieţii ce l-am tors,

Să mă aştearnă pe-un ştergar,

Sau boţ pe-o roată de olar,

Să ştiu că-n lume m-am întors!

.

În mâna fetelor frumoase,

Prin pânza din război să plâng,

Să râd cu ele, când se strâng,

La clăci mândre cămăşi să coase.

.

Să fiu o floare, râu sau pom,

Sau poate-un fir de busuioc

Pe ia ce o poartă-n joc

Şi printre oameni să fiu OM.

.

Din mine truditori să bea,

Ţinându-mă la pieptul lor,

Să-mi cânte doinele de dor,

În nopţile cu fir de stea.

.

Să nu mă lase zbor înfrânt,

Pe foi galbene uitate,

Prin trăirile-mi curate,

Să mă întoarcă în cuvânt.

.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu

Să calc din nou printre români,

Copii şi tineri şi bătrâni

Voioşi să-i văd în jurul meu.

.

Pe cei dragi, Doamne, pe ai mei,

Să-i ai, Mărite-n paza Ta,

Întoarce-i şi pe ei, de-or vrea,

Şi să ai grijă şi de ei.

.

E gândul meu cel mai durut,

Când m-oi întoarce iar în lut!

Elena Mititelu

Aura POPA: În suflet tot copilă (Poesis)

Pe mine

După mama,-aceea care
prima-n brațe m-a ținut
a fost toamna…-n drumul mare,
într-un timp de mult trecut
mi-a zâmbit și i-am zâmbit.
Mi-a cântat și i-am cântat.
Eu n-aveam de povestit
însă ea mi-a înșirat
multe… Vrute și nevrute…
Despre păsări, despre nori,
despre ceruri descusute,
despre fluturi, despre flori,
despre cum stă să picteze
și-n genunchi câte-o pădure
care uită să viseze
tooot cu gândul la secure…
De-nțeles, nu-nțelegeam
eu prea multe pe atunci
dar mi-a mai bătut în geam
și ne-am mai văzut pe lunci.
Ea-i la fel și-azi, neschimbată,
capricioasă pe-orice filă,
eu, la tâmple “întomnată”
dar în suflet tot copilă…

29.09.2016

Mie

Când spun toamnă,-mi vine-n minte
o cană de ceai fierbinte,
pledul frunzelor pe mine
pân’ la gât, șiruri aldine,
lungi de păsări migratoare
ce se pierd ca fumu-n zare,
pudra brumei peste toate,
ploi ce plâng, nenumărate,
legănatul lin al mamei,
clinchetul blând al aramei
în pădurea ce-n pruncie
îmi primea cu bucurie
pașii neastâmpărați,
de-explorare ahtiați,
zâmbetul neprețuit
al puiului meu iubit
și-ncă multe câte alte
ce-mi fac gândul să tresalte…
Când spun toamnă început
spun de fapt… Boțul de lut
care sunt într-un răpciune
prins-a rădăcini în lume…

Aura Popa, 29.09.2020

ZAMFIR ANGHEL DAN: UN SĂRUT PESTE FOC (Poesis)

SĂ FIE PETRECERE ÎN VERSURI, DE ZIUA MEA!

UN SĂRUT PESTE FOC

Mai pune iubita un sărut peste foc

să ardă mai tare acest noroc

de a te ține în brațe

de a ne iubi

la marginea toamnei

pierduți pe câmpii

și lasă deschisă geana ochiului tău

doar noi și lumina

cum ard să vedem

formele tale acoperite de jar

în care mă fierb și dispar

licărind a poveste de dor

și mă ia și mă lasă și aprinde-mă iar

mă întinde pe țărmuri de vise

și pe alei de altar

să mă scurg să mă vântur în clipa de azi

topit

în dogoarea

iubirii ce arzi

Mai pune iubita un sărut peste jar

să ardem mocnit pe alei de altar

Tu

ca o mireasă a toamnei de azi

Eu

ca frunzele sub care arzi

Și mă ia și mă lasă și aprinde mă iar

și mă scurge în vântul hoinar

al iubirilor fără hotar

.

DIMINEAȚĂ EMINESCIANĂ

Poetule,

dă-mi sărutul unui vers senzual

să îmi acopăr dorința cu un val de splendoare astrală

să mă întoarne în fluidele mele

coaptă pe jar

de poeme scrise de iubiții topiți în nuclee de stele

și în focar

Poetule,

cântă-mi un cântec de dragoste în doi

unde noi

goi de împotriviri

reinventăm unde din legea iubirii

desfăcându-ne atomii în particule de infinite atingeri

și dezlănțuiri ale coapsei încinse de mângâieri

dar nu toată mă rupe în bucăți de rime pierdute în scrisori

mai lasă și pentru mâine

o parte din mine să îți dea fiori

să te pună la umbră de stea călătoare

dorită de mine în venirile viitoare.

Poetule,

dă-mi din tine doar cântec și vers

să îmi astâmpăr melancolia în care ades

cad

pradă dorințelor juvenile.

Sau dă-mi-te numai pe tine,

poetule

Să devin și eu cum ești tu

Luceafăr de noapte și zi

luminând lumea de azi

și de mâine.

de ZAMFIR ANGHEL DAN, cartea – CUANTICE IUBIRI

Profesor dr. Marius TOPAN: A apărut volumul de critică literară și eseuri ,,Aventurile ideilor printre metafore“

Harnicul scriitor și jurnalist Al. Florin Țene este din nou în librării cu masivul volum de critică și eseuri, cuprizând 726 de pagini, având  în loc de prefață o analiză profundă semnată de Voichița Tulcan Macovei, intitulată ,,Filosofia-bază a dezvoltării literaturii și treaptă de înțelegere a existenței sociale“ în opera lui Al. Florin Țene.

            Volumul cuprinde 106 eseuri și cronici literare, constituindu-se într-un evantai  de idei despre literatură universală și în special literatură contemporană. Analizele profunde asupra evoluției literaturii române în perioada comunistă și al realismului socialist, sunt adevărate procese, lecții de morală și cinste.

            Pe ultima copertă președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști Doru Dinu Glăvan apreciază activitatea de-o viață a scriitorului Al. Florin Țene: ,,Scriitor şi jurnalist consacrat, cu peste 86 de volume tipărite în mai bine de patru decenii de activitate literară, dar şi aproape 6.000 de articole risipite în presa locală, naţională, dar şi de peste hotare, prezent deopotrivă în Dicţionarul General al Literaturii Române (coordonator, acad. Eugen Simion, 2009) şi Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonator Aurel Sasu, 2006), ca şi în Dicţionarul scriitorilor Români de Azi (ediţie de Boris şi Daniela Costin-Crăciun, 2011), ori O altfel de istorie a literaturii române (autori, Doru Ştefan Dâncuş, George Coandă şi Vali Niţu, 2013), mentor de şcoală literară şi lider al Ligii Scriitorilor Români, jurnalist profesionist, premiat de U.Z.P.R., în 2015 și  2020, la Concursul naţional de Presă Scrisă, Al. Florin Ţene (n. la Drăgăşani, jud. Vâlcea, 13 iunie 1942) revine, odată cu Aventura ideilor, la preocupările sale perene, filosofia ştiinţelor literare, dovedind astfel că deţine vocaţia distanţei şi a perspectivei.

Nostalgic şi sentimental, Al. Florin Ţene nu-şi uită niciodată originile şi, scormonind prin „lada cu amintiri”, se întoarce mereu la „anii fragezi”, când alături de foştii săi colegi de clasă, Radu Vasile, fostul prim-ministru, Mugur Isărescu, Virgil Mazilescu, ori istoricul Ilie Vulpe, punea la cale şotii sancţionate prompt de profesorul Muşulescu, care îi punea pe recalcitranţi „la colţ, pe coji de nucă”, aşa că, „de teamă, iar nu din conştiinţă, învăţam!”.

Parcurgând suita de eseuri şi comentarii critice pe teme diverse, şi deopotrivă de incitante, de la Heidegger, la Nietzsche, şi de la Socrate la … Patapievici (văzut ca model invers!) regăsim un amestec suav de idealism liric, altoit pe un solid fundament cărturăresc”.

            În continuare, tot pe ultima copertă, scriitoarea Galina Martea apreciază întreaga operă a renumitului scriitor: ,,Cu o carieră de amploare în arta scrisului, talentatul și neobositul scriitor Al.Florin Țene (prozator, poet, eseist, critic literar și de artă, publicist) există în astă viață cu misiunea sacră de a produce opere literare de calitate, acestea fiind recunoscute ca valori autentice în cultura națională română. Distinsul scriitor de-a lungul anilor a reușit să pună în lumină lucrări de mare calibru, abordând diverse genuri literare (poezie, proză, eseu, roman, analiză literară), astfel acumulând în palmares până la ziua de azi un număr de 85 de cărți editate. Pe lângă activitatea de scriitor, Domnia sa este un admirabil activist și manager cultural, în timp afirmându-se cu mult succes în calitate de fondator al diverselor cenacluri și reviste literare. Iar pentru a încuraja și mai intens activitatea scriitoricească din țară și Diasporă, Al. Florin Țene înființează în anul 2006 asociația profesională Liga Scriitorilor Români, fiind în același timp și președinte al acesteia. Așa fiind, Al. Florin Țene este un veritabil susținător al valorilor culturale românești, un promotor insistent în fructificarea vieții spirituale.”

            Și prin acest masiv volum, Al.Florin Țene ne dovedește că talentul său de poet, romancier,  cercetător, analist, eseist și critic literar, este o personalitate complexă, de loc de neglijat în Istoria Literaturii Române.

Profesor dr. Marius Topan

Constanța Abălașei-DONOSĂ: ,,Radiografia visului”, de Lavinia Elena Niculicea

Radiografia visului este o carte de poezii semnată de Lavinia Elena Niculicea. Cartea a apătut la Editura ANAMAROL, București, anul 2018, director Rodica Elena Lupu.  

Coperta este semnată de Roena Woolf.  

Prefața este semnată de prof. Nelu Barbu, scriitor.  

Desenele interior carte sunt executate de Lavinia Elena Niculicea.  

Cartea vede lumina tiparului datorită gestului de generozitate și de aleasă omenie a doamnei Dona Tudor, personalitate proeminentă prin: realizator de emisiuni TVR, corespondent special de război, profesor, scriitor, ofițer în rezervă – doctor în științe militare.  

Geneza cărții ,,Radiografia visului” implică și celelalte cărți apărute în anii; 2012 – Ploaie de gânduri: 2014 – Florile cerului: 2016 – Dansând cu cerul. Structura vizuală a celor trei cărți menționate, plus ,,Radiografia visului”, sunt încărcate de energie lirică și constitue prin relații de polaritate al unui ax de cuvinte, unirea a ceea ce se cheamă subiectivitate și obiectivitate. Acestea sunt încărcate cu energie care activează lectura armonioasă, seducția imperioasă a unor dorinți ale autoarei cât și melodicitatea unor poezii caligrafiate de voluptatea prin câmpuri de cuvinte desfășurate în sintagme (Gând de lumină, Fă-mă lumină, Bulbi de lumină, Muguri de cer, Axioma timpului)  

……………………………………………………..  

C-un gând  

străpung viața,  

să curgă din ea începutul,  

cum curge Lumina din răni.  

Primăvara îmi arată că e vie,  

a înmormântat atâtea ierni  

ca să ajungă la mine.  

O salut c-un vis  

și o rog să-mi spună  

secretul munților  

să pot înflori iar  

la tine-n suflet.  

– Gând de lumină –  

În poeziile unde autoarea folosește ca etalon lumina, însă nu numai, marea dorință a ei este uneori rigidă și impersonală. Expresiile stilistice, structuri ale unui întreg,citează realitatea, creația în receptarea acestei imagini.  

…………………………………………………….  

Sub călcâie, îmi așterne covorul roșu,  

să pot trece toate visurile  

într-un adagio dezmierdat de cocori.  

Rămași văduvi, copacii și-au tuns pletele:  

ispitiți de-un șarpe, umblă goi.  

Pe fruntea palidă,  

păsări îi sărută de noapte bună.  

Mamă, schimbă decorul acestui anotimp,  

c-un zâmbet,  

să mă îndrept spre viață.  

– Ceas capricios –  

Sunt și poezii ce le pot așeza în categoria spiritualității. Acestea o configurează pe autoarea lor, Lavinia Elena Niculicea, într-o iconografie a iubirii de Dumnezeu, simbolizatoare, salvând semnul de banalitate prin șocuri de cuvinte fiind în cele din urmă, un apel de comunicare.   

……………………………………………………………..  

Strâng în căușul palmelor  

clipe suave de primăvară,  

în mine renaște verdele  

pădurii,  

și sufletul nu-mi mai  

hibernează pe tărâmul iernii.  

C-un singur dor de Rai  

noi (re)inventăm primăvara.  

Iubite mă faci să zbor  

ca un unicorn  

spre visul Melpomenei.  

Dor de viață-  

Gândul poetei funcționează prin semnale (Vis, Mi-e dor, Te simt, Mi-e sete de alb, Dor de viață ).  

Toate imaginile din poezii domesticește magia poetei susținând natura, esteticul, calitatea de frumos.  

……………………………………………………..  

Mă simt pasăre  

pe vârfurile timpului,  

închid în piept pocalele visului.  

Cânt de la sfârțit spre început  

viața,  

descifrând misterul aripilor.  

Când credeam mai mult în zbor,  

furtunile mi le-au frânt,  

în mirajul zărilor albastre.  

Prin Logos, mă ridic în înălțimi,  

spintecând norii,  

binele să curgă șiroaie.  

Spintecând norii –   

Spintecând norii, tot binele să curgă peste tine, peste mine, peste cine scrie și îmbie dragostea în poezie!  

Constanța Abălașei-Donosă 

Ionuț ȚENE: Azi Horea a fost din nou tras pe roată

Horea și Cloșca se-ntorc în mormintele cuprinsului transilvan
Unde au fost decupați cu roata de stăpâni cruzi și barbari

Urmele pământului martirului mustește cu lacrimi de sânge
Să șteargă necredința celor care nu vor să fie copiii acestui pământ

Trădarea dăltuiește în bronz portretul călăului poporului român
Ca un cuțit de rugină în inima orașului de la umbra Făgărașilor
Ca o țepușă de venin în sufletul neamului nostru înșelat

Horea și Cloșca au fost trași azi pe roata istoriei nedrepte
Marionete trase cu cheia dansează rânjind în cercuri pătrate

Horea și Cloșca sunt zdrobiți din nou de roata erei vânzătorilor
În cetatea unde nepotul lui Horea, Craiul Munților are interzis să fie bronz
Horea și Cloșca rostesc lumii cu lancea că nu suntem popor de iobagi

Românii frământă zilnic pâinea din făina oaselor lui Horea și Cloșca
Pe care tineri curajoși o mănâncă cu poftă spre neuitare și răzbunare

Dealu Furcilor suntem toți cei care luăm pâine cu vin din sudoarea Ardealului

O ceață grea de trădare s-a lăsat peste burg așteptând furtuna lui Horea
Să risipească norii cu fulgere și soarele roșu ca sângele să spele rușinea

Ionuț ȚENE

Poesis : Emilia-Paula ZAGAVEI

Umbre pustii

Zăpezi medievale cu gust de amintire

Se cern tăcute pe strada uitată de iubire,

Umbre pustii dansează despletite

În inimi ce se vor mereu iubite.

Se-văluie de ceața căzută peste gând

Uitând de-a lor chemare lăcrimând,

Se-mpart în cete alese pe sprânceană

Sorbind câte-un cuvânt din călimară.

Penelul lor mustește în trecut,

Pustiul amarnic le devine scut.

Se joacă-n vise otrăvite de culoare

Privind cu grea trufie către soare.

Își scriu tăcerile gălăgioase

Și gândurile ce nu stau acasă,

Se dojenesc mereu cu un sărut

Trăind această viață mai acut.

Umbre tăcute, tainice blesteme

Călătorind mereu printre poeme,

Doruri fierbinți cu gust de scorțișoară

Fantome dragi pierdute-n vară.

Fulgi leneși de iubire să se lase

Peste amarul adunat în case,

S-omoare nepăsarea și cu ura

Că ele și-au uitat voit măsura.

DESCHIDEȚI UȘILE

Cu palmele bătătorite de doruri arzătoare,

Cu lacrimi adunate într-un colț de ștergar

Și-au adunat în nodul basmalelor altare

Ale chipurilor dragi, plecate-n depărtare.

Privesc de la fereastra căsuței aplecate

Ce-a cocoșat sărmana sub anii ce i-au nins

Acoperișul vechi, cu găuri pe la coate

Și streșini ruginite de lacrimi botezate.

Privirea o au uscată de muta așteptare

Curgând pe aleea simfoniei pașilor grăbiți,

Tăcerea arde-n vatră cu limbi asurzitoare,

Colorând aprig dorințe aflate-n suspinare.

Pământul gliei sub unghii îl poartă-n demnitate,

Habotnici, nu-nțeleg cum un străin să poată

Să risipească cu un gologan a noastră unitate,

Devenind stăpân peste străvechea cetate.

Ei nu-nțeleg defel, de ce ai lor nepoți

Azi sunt plecați în lume să își câștige banul,

De ce-n singurătate și fără strănepoți

Își macină existența departe azi de toți.

Nu înțeleg de ce sunt blestemați și uitați

În tristele cătune pustii și îmbătrânite,

Ușa nu le-o deschid nici măcar ai lor frați,

Își macină durerea în genunchi aplecați.

Privesc cu nostalgie în trecut,

Înlăcrimați și plini de deznădejde,

Străbunii au luptat și n-au pierdut

Vreo palmă a pământului durut.

Deschideți ușile bunicilor uitați,

Nu au nevoie de-avuții, de lucruri fără rost,

Deschideți porțile ce scârție și-i vizitați,

Mai mâine ei vor fi plecați între cei morți.

Adieri de dor:ANA MUNTEANU DRĂGHICI

De vrei să îți astâmperi dor de țară,

Plantează flori și în grădina de afară!

Vor crește lujeri de lumină

Și adieri de dor o să te-anine,

Dar trandafirii, sângerând câmpie,

Vor plânge dorul de-a ta glie

Chiar de-or părea cu spini mai puțini

Petale te-or atinge cu fior de chin…

Corole în culori de curcubeu

Vor presăra cărarea spre pământul tău.

Ai vrea să-i smulgi din rădăcină

Să-ți faci în suflet o grădină,

Dar vine vântul la răscruce

Și-așează florile în cruce

Și-o inimă de dor tresare

Mutând grădina iar în țară.

Doar cerul de deasupra noastră,

Petală imensă albastră,

Apropie de noi depărtarea

În adieri de dor cât zarea…

ANA MUNTEANU DRĂGHICI

Gala artelor, ediția a II-a:

UN REGAL FĂRĂ EGAL!

29 august 2021: zi de mare sărbătoare, religioasă, de suflet, de românism. Ziua limbii române din acest an a constituit un excelent prilej de a pune în valoare, o dată în plus, talente românești, aflate la vârsta adolescenței sau dimpotrivă, la cea a senectuții, într-o gală de zile mari.

Aflată deja la a doua sa ediție, Gala artelor, organizată de inimoșii Johnny Ceatlos Deak și Mihaela CD, s-a vrut a fi un moment de recompensare și de punere în valoare a tuturor celor care, prin talentul lor, au adus, în ultimul an, un plus de strălucire și de imagine  comunității românești din Montreal.

Sub egida editurii Globart Universum, editorul Johhny Ceatlos Deak și autoarea Mihaela CD au reunit în lumina reflectoarelor zeci de personalități talentate, de la adolescenți cu voci superbe până la artiști plastici, muzicieni, poeți și scriitori deja consacrați, care ne fac cinste și care, prin aportul lor, duc mai departe dulcele grai românesc și frumoasele tradiții românești.

Evenimentul a beneficiat, printre altele, de încântătorul decor al Domeniului Roman, de la Berthieville, unde patronul locului, Mihai Roman, s-a dovedit a fi o gazdă desăvârșită în acest „colț de rai românesc”, după cum foarte inspirat l-au numit Mihaela CD și Johnny Ceatlos Deak, amfitrionii întâlnirii.Artiștii invitați la Gala artelor au primit premii și diplome de excelență pentru eforturile lor de a pune în valoare talentul românilor pe parcursul anului trecut, într-o perioadă extrem de dificilă și de restrictivă. Și totuși, românii nu au abandonat. Cei mai mulți dintre ei au încercat și reușit, chiar și în vremuri de pandemie, să țină treaz spiritul românesc, în cele mai frumoase ipostaze ale sale: prin muzică, pictură, poezie.Pe parcursul a aproape 5 ore, am asistat la un adevărat regal cultural, unde cei prezenți s-au bucurat, au aplaudat, au dansat și într-un final au petrecut într-un stil autentic, românesc, de neuitat.

Cu aceeași ocazie, autoarea Mihaela CD a lansat 2 cărți de poezie, iar editorul Johnny Ceatlos Deak a propus cititorilor o antologie ce reunește peste 200 de autori, poeți și scriitori români din diaspora, în 5 volume, ediție de lux, tipărită în condiții grafice deosebite.

Felicitări, așadar, gazdelor, pentru efortul gigantesc de a organiza un eveniment de o asemenea amploare, pentru reușita de excepție de a reuni, pe aceeași scenă, 3 generații de artiști minunați, de români care fac cinste comunității noastre, dar și pentru dorința de a pune la locul binemeritat, în ciuda dificultăților, limba și cultura română, chiar și la mii de kilometri distanță de țară.

Așteptăm cu drag și cu mare interes ediția a III-a, deja în pregătire!

A consemnatIoana Poenaru
jurnalist MONTREAL