Al. Florin ȚENE: Spiritualitatea lecturii și a „Însemnărilor literare” în analiza Lilianei Moldovan

Am primit de la scriitoarea polivalentă, Liliana Moldovan, cartea „În albastru lecturii: însemnări literare”, apărută la prestigioasa editură Ecou Transilvan, care a văzut lumina tiparului anul acesta, pe când eram la  o frumoasă manifestare, în cadrul căreia se sărbătoreau 12 ani de la înființarea editurii.

De-a lungul timpului, am citit cu mare interes tot ce a scris această scriitoare talentată din Târgu Mureș, mai ales și pentru faptul că a scris prefețe la mai multe din cărțile mele și este biografa operei mele.

Titlul cărții m-a pus pe gânduri. De ce albastru? M-am documentat și am aflat că este culoarea considerată cel mai adesea simbolul a tot ce este legat de spiritualitate. Spre deosebire de roșu, el dă impresia de rece și îi predispune pe cei mai mulți oameni la meditație. Specialiștii în psihologie abisală îl asociază cu „relaxarea spirituală, cu un mod de viață liniștit, ușor și cumpănit”. Este culoarea Cerului, asociată în Egiptul antic cu Zeul Cerului, Ammon.

G Heinz-Mohr numește albastrul culoarea cea mai adâncă și cea mai imaterială, transparența vidului care va veni: în aer, în apă, în cristal și în diamant. De aceea albastrul este culoarea bolții cerești. Zeus și Yahweh își așează picioarele pe azur”. Amuletele de culoare albastră au darul de a anihila „privirile rele”. Mantia zeului scandinav Odhinn este albastră precum a Fecioarei Maria, care, poetic, este considerată „Crinul albastru”. În mitologia vedică, Vișnu reîncarnat în Krișna era vopsit în albastru. Învățătorul Iisus este și el reprezentat în veșminte albastre. „Albastrul, simbolul adevărului și al veșniciei lui Dumnezeu (căci ceea ce este adevărat este veșnic) va rămâne întotdeauna simbolul nemuririi omenești” (P. Portal).

China antică avea, față de albastru, o atitudine contradictorie. În arta tradițională ființele cu chipul albastru erau demonii și strigoii, la fel și zeul literaturii K̀uihsing, care, într-o zi s-a sinucis fiindcă i-a fost rănit orgoliul. Inițial nu a existat nici un cuvânt chinezesc pentru albastru, „ch ̀ing” desemnând toate nuanțele cromatice de la gri închis, bleu, până la verde, dar și drumul învățatului care se dedică studiului la lumina lămpii. „Lan”, cuvântul actual care definește culoarea albastră înseamnă, de fapt, indigo, culoarea hainelor modeste de lucru. Florile, ochii, panglicile și dungile de culoare albastră sunt considerate urâte și aducătoare de nenorociri, în timp ce în Europa „floarea albastră a romantismului” sugerează ideile spirituale înaripate. În China, elementul lemn era asociat Orientului și culorii albastre. În vechiul Mexic, în scrierile ilustrate, peruzeaua și apa erau redate în verde-albăstrui deschis, însă în simbolistica punctelor cardinale, el nu există.

În simbolistica populară central-europeană, albastrul este considerat culoarea loialității, dar și a lucrurilor misterioase (basmul „Lumina albastră”), a mistificării și a incertitudinii. În simbolistica politică, albastrul era asociat liberalilor (respectiv național-liberalilor). „Zidăria albastră”, sistemul tradițional al francmasoneriei, este ierarhia fundamentală a „celor trei grade”. În arta preistorică, precum și în cea a popoarelor care nu cunoșteau scrisul, albastrul era rar folosit, întrucât erau greu de găsit materiile prime pentru obținerea lui.

Cartea se deschide cu un „Cuvânt înainte” semnat de  Valentin Marica, care încă din primele rânduri esențializează: „...este o carte a cordialității. Dar mai întâi, e o carte-metaforă, căci Liliana Moldovan, cititor care crede cu adevărat că fără carte în tartarul necunoștinței, cum scria Dimitrie Cantemir, îi află Cuvântului freamătul de viață și, în același timp, curcubeiele de frumusețe.”

Tocmai aceste „curcubeie de frumusețe” fac ca aceste 64 de cronici să fie citite cu plăcere, fiindcă ele sunt scrise cu empatie și  „admirație adresată cărților care au intrat în raza lecturilor mele și, desigur, ca o profundă recunoaștere a talentului literar al celor care le-au scris.”-  așa cum scrie Liliana Moldovan în „Nota autoarei”, la care, încă de la început, talentatul poet Mircea Dorin Istrate, președintele Ligii Scriitorilor din România filiala Mureș , mai adaugă, în vibrantul poem dedicat autoarei, 6 strofe în care conchide:

,,Doamne, rugă fac la Tine, ține-ne-o pe ea-n toate,

Dă-i, că ai și poți, Mărite, ani și multă sănătate,

Să ne pună-n a ei versuri frumuseți și gingășie,

Că atâta azi nevoie-i, leac la inimă ne fie.” („Frumusețea din cuvânt”)

Încă de la început, cei trei au creionat un evantai policrom sentimental-analitic a personalității autoarei și al celor 64 de cronici din carte, care, practic, se constituie într-o istorie a literaturii contemporane, scrisă cu talent, cu sufletul și înțelegere pedagogică, ca un contra-punct la cronicile așa zise academice sofisticate, din care nu înțelege nimeni nimic, ale „criticilor de profesie”, la care făcea aluzie nemuritorul Eminescu: „Lăutându-te pe tine, ridicându-se pe ei!

Citind cronicile Lilianei Moldovan, am simțit că pătrund în sufletul autorilor, de mână cu scriitoarea, iar paginile despre anumite evenimente culturale și istorice sunt adevărate reportaje sentimentale, în care sunt evidențiate semnificația istorică a acestora, așa cum am descoperit în „Orizonturi mureșene – 2023” și „Sărbătorind Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități prin prezentarea volumului «Imagini de viață: Povești de viață a persoanelor cu dezabilități».

Cronicile din volumul Lilianei Moldovan sunt scrise în stil baroc, amintindu-mi, uneori, de unele texte ale lui Malraux și, de ce nu, Marquez. În numele unui purism estetic idealizant, cartea d-nei Liliana Moldovan e în  spiritul echilibrat al lui Lovinescu. Cel puțin din partea cuiva care, altminteri, are bune păreri despre eseistica neconcesivă și decopertantă a Martei Petreu. Vor fi fost Eliade, Cioran, Horia Stamatu, Aron Cotruș, Brătescu-Voinești niște lovinescieni? Să fi împărtășit tânărul Jebeleanu convingerile liberale ale „sburătoriștilor”? Ar fi prea simplu. Inocentând perioada, riscăm să explicăm păcatele anilor ’50 printr-o serie de etichete tabloidale, punând, de pildă, ultimii ani ai lui Sadoveanu sub semnul oportunismului etanș și uitînd că, totuși, scriitorul a avut întotdeauna simpatii stângiste (explicabile, cum s-a mai spus, psihanalitic, prin afinitatea față de familia modestă a mamei).

Am făcut această digresiune, pentru a putea avea termeni de comparație în peisajul literaturii noastre și a găsi aici, locul cărții  Lilianei  Moldovan. Ajung la concluzia, că autoarea cronicilor, de care facem vorbire, își are locul ei, alături de multe personalități amintite aici, sau care au fost omise de mine, ne intenționat.

Nu am să dau nume de cărți și autori abordați în această carte care este o istorie a Literaturii Române, ce se scrie sub ochii noștri, intenția mea este de a contura personalitatea Lilianei Moldovan ca  scriitoare și critic literar în plină afirmare.

Drumul acestei scriitoare este trasat deja iar, în mod sigur, în viitor, va scrie pagini memorabile, așa cum a făcut-o până acum, fiindcă are talentul analizei lucide, dar și talentul de a preface emoția adânc intuitivă în prelungi viziuni estetico-literare..

                                                                                    Al.Florin Țene

Silvia HODAȘ: MOMENTE DE ÎNALTĂ CULTURĂ ÎN ORAȘUL VASLUI

Pe 16 iunie 2024, la Vaslui a avut loc un eveniment cultural deosebit, desfășurat în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” – Lansarea volumului de poezie „Suflet îngândurat”, autor Viorica Marcu.

O zi frumoasă, cu soare arzător și care te conducea cu razele sale direct într-un lăcaș de cultură și istorie, acolo unde sufletul se umple de frumosul din poezie, muzică, artă decorativă, iar de la primii pași te întâmpină expozițiile realizate cu ocazia unor evenimente importante.

O sală plină cu oameni, doritori de a-și înnobila sufletul cu tot ce poate fi mai frumos.

Dr. Laurențiu Chiriac, de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în cuvântul de deschidere a evenimentului, a prezentat rolul Muzeului în cunoașterea istoriei poporului român, dar și în promovarea creatorilor de frumos, din toate domeniile.

Scriitoarea, înv. Angelica Manole, a moderat cu mult har și pricepere manifestarea cultural-artistică. A început cu prezentarea autorului Viorica Marcu, devenirea sa ca poet, cum a ajuns să realizeze tablouri din oase de pește și scoici.

Volumul de poezii „Suflet îngândurat” a fost prezentat de scriitor, prof. Silvia Hodaș, președinte al Subfilialei JUNIOR a Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iași, membru UZPR, Filiala Iași. Făcând incursiune în „sufletul îngândurat” al poetei, a descoperit: «Cu o rară sinceritate ne dezvăluie un suflet frământat de diverse probleme ale vieții. Viorica Marcu, un suflet sensibil, receptiv la tot ce o înconjoară călătorește în sufletul său, acea parte care rămâne veșnic. Mircea Eliade afirmă că: „Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru”. Sufletul său este: „freamăt în noapte”, „tunet de ploaie”, „fulg de zăpadă”, „floare de câmp”, „cântec frumos”, „zâmbet și plâns”. Lacrima e „roua din zori”, inima „cumul de șoapte”, iar gândul „petale de flori”. Din aceste definiri se ivește, de fapt, OMUL – un mic univers. În poezia „Aș vrea să fiu”, exprimă dorințe ce cresc treptat: „strop din roua parfumată”, „o binecuvântare”, „călăuză către soare”, „punte spre abis”, „piatră prețioasă”, „scris frumos”, „rază blândă”, „amintire” și încheie cu o constatare realistă: „Dar sunt un om cu calități și defecte».

„Amprentele sufletului sensibil se observă în versuri, un pozitivism magnetizant te îmbrățișează, un timbru radiant și de speranță se revarsă peste versuri și ajunge la tine, cititorule. Cuvintele sunt așezate în versuri cu pricepere, imaginile se perindă prin fața ta, uneori poți și auzi plânsetul sau râsul naturii, strigătele de bucurie ale copiilor, plânsetul părinților. Purtătoare de cuvânt a celor de o anumită vârstă care-i descrie frumusețea și acceptarea, o cuprinde nostalgia și confesiile încep să curgă.”

Silvia Hodaș a încercat să explice legătura dintre versuri și arta tablourilor din oase și scoici: „Autoarea fiind și meșter popular, a știut să împletească versurile cu elementele tradiției românești. Chiar m-am întrebat, ce legătură pot să fac între versuri și lucrările realizate din scoici și oase de pește, ce simbolistică poate ascunde această asociere. M-am gândit că: prin florile din scoici dorește să aducă marea mai aproape de oameni, iar lucrările din oasele de pește, din punctul meu de vedere, ar semnifica concepția, potrivit căreia, „nimic nu se pierde și nimic nu se creează, ci totul se transformă” (Antoine Lavoisier). Scoici și oase de pește? Poate o conexiune spirituală cu trecutul îndepărtat, cu apariția vieții pe pământ. Ce simbolism să fie, oare? Și m-am gândit că noi, oamenii, avem o legătură cu marea. A transformat aceste două materiale, elemente din natură, în tablouri de o frumusețe și unicitate aparte. Scoica, simbol al fecundității, a nașterii, asociată reînvierii, de călcare peste moarte. Peștele simbolizează legătura cu viața subpământeană, iar în biserica creștină îi cunoașteți simbolistica.”

Anca Iacob, consultant artistic C.J.C.P.C.T. Vaslui, în discursul său, a vorbit despre artistul plastic, Viorica Marcu, cum transformă oasele de pește și scoicile în tablouri de o rară frumusețe, despre migală și măiestrie. Cu lucrările sale a participat la diferite târguri de artizanat din țară și peste hotare, unde este invitată. Expoziția intitulată sugestiv „Flori din adâncuri” impresionează prin tematică și complexitate.

Autoarea, cu emoție în glas, și-a exprimat iubirea pentru poezie și pasiunea pentru crearea tablourilor. A mulțumit celor care i-au îndrumat pașii spre împlinirea visului, celor care au făcut tot posibilul ca „ziua aceasta să fie o sărbătoare a sufletului, o sărbătoare a frumosului”. Poeta se autodefinește în cuvintele de început: „Sunt floarea primăverii, mereu triumfătoare,

Albastrul cerului senin l-am prins în brațe,

Am decupat și-un colț din soare

Și l-am zidit în sufletul plin de speranță.”

Într-o prezentare Power Point s-au putut urmări: CV-ul literar, antologiile în care apar poeziile sale, concursurile la care a participat, diplomele obținute de-a lungul timpului etc.

Au recitat versuri din creația autoarei poeții Silvica Gruia și Angelica Manole, dar și alți iubitori de poezie. Apoi au luat cuvântul scriitori, prieteni, artiști populari, membri ai familiei. Toți au apreciat OMUL Viorica Marcu, poeziile de suflet din volumul de debut, dar și munca migăloasă pentru realizarea tablourilor din materiale mai puțin cunoscute.

Și cum românul e frate cu umorul, scriitorul Ioan Hodaș a încântat prin recitarea unor poezii umoristice cu temă de actualitate.

Muzica însoțește omul în orice moment al vieții. Au uimit prin interpretare la pian talentații frați Ștefan și Alexandru Șenchiu. Recital uimitor. Cântă extraordinar de frumos, cu multă pasiune. Aplauzele au fost din plin.

Spre final, a susținut un microrecital de muzică populară o frumoasă moldoveancă de șapte ani, Isabela Ignat, din partea Asociației Culturale Domisong, însoțită de prof. Carmen Trufia. Vocea minunată, costumul popular și melodiile interpretate au încântat publicul. S-au acordat Diplome de excelență tinerilor, din partea Subfilialei JUNIOR Iași.

În încheiere a avut loc Sesiunea de autografe și felicitările din partea celor prezenți.

Organizatori: poet Viorica Marcu și prof. dr. Ramona Maria Mocanu, managerul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui

Felicitări autoarei, Viorica Marcu!

Felicitări publicului minunat și organizatorilor!

Foto: Silvia Hodaș

Silvia Hodaș

Al.Florin ȚENE: Omul este ceea ce gândește, cel harnic sfințește locul și viitorul

                                    

            În cartea Proverbelor, poziția 23:7 descoperim textul: ,,Omul devine ceea ce gândește în inima sa.“ Astfel se explică că omul devine literalmente ceea ce gândește, caracterul acestuia fiind suma totală a gândurilor acestuia. Acele gânduri bune sfințesc activitățile întreprinse de om. Fapte ce ne duc cu gândul la scriitorul Ionel Marin, ctitorul revistei de cultură BOGDANIA.

            Fiecare acțiune a omului derivă din gândurile ascunse ale acestuia. Această realitate este valabilă inclusiv pentru acțiunile așa zis ,,spontane“ sau ,,nepremeditate“, și cele comise în mod deliberat.

            Orce activitate în folosul culturii pe care o îndeplinește scriitorul Ionel Marin este consecința gândirii, iar sentimentele, reacțiile sufletului, inclusiv bucuria și suferința sunt fructele gândurilor. Acele fructe ale gândului se materializează în paginile revistei pe care cu talent și sârg o editează promovând talente ale culturii naționale și nu numai. Omul este ceea ce crede că este, în plan mintal. Dacă în mintea omului există gânduri rele, acesta suferă. Dacă gândurile sunt optimiste, sincere, optimiste, ele conduc inevitabil la bucurie. Creșterea umană este un fenomen natural, și nu o creație artificială precum roboții. Legea cauzei și efectului este absolută și operează în egală măsură în lumea invizibilă a gândurilor și în cea vizibilă a obiectelor materiale. Un caracter nobil și plăcut lui Dumnezeu nu se naște întâmplător și nu este consecința norocului și al întâmplării, ci rezultatul natural al unui efort continuu și al unei gândiri corecte. El este efectul nemijlocit al cultivării pe termen lung a gândurilor curate. Un caracter animalic și needucat, lipsit de bunele maniere, este rezultatul cultivării continue a unor gânduri cu aceeași natură, adică rele, invidioase, criminale. Omul își creează singur caracterul și viața, dar așa cum le creează, le și poate transforma la fel de ușor prin voință și conștiință. Omul, prin gândurile sale, poate făuri uneltele prin care ne putem autodistruge, dar tot el poate crea la fel de bine instrumentele prin care poate construi un rai al bucuriei, puterii și al păcii interioare. În acest context pot spune că Ionel Marin, prin organizarea de concursuri de creații literare, creează viitorul pentru generațiile viitoare, nu distrugând ca vecinii de la Răsărit.

            Dacă omul face alegerile cele bune și corecte și dacă orientează gândurile către ceea ce este bun , se poate înălța către Perfecțiunea Divină., Dar dacă orientăm gândurile către răul cel mai rău, cum o fac dictatorii, omul coboară la nivelul fiarelor. Între cele două capete ale vectorului există variate tipuri de caractere umane. Exemplu astăzi: Papa Francisc este de partea binelui, Vladimir Putin este partea răului. Cu alte cuvinte, Ionel Marin este stăpânul destinului, al lui și-al tinerilor condeieri și propriul său creator.

            Felicit din inimă pe scriitorul Ionel Marin pentru tot ce face și întreprinde în folosul culturii și al generațiilor ce vin după noi.

                                                                                                Al.Florin Țene