Teodora PURLE: Martorul

            E aproape linişte. Şi tocmai când încercam să o surprind, apare el. Un zgomot! Îl simt cum se insinuează în liniştea calmă a nopţii, cuprinzându-mi întreaga fiinţă. Asistam neputincios la tot ce urma să se întâmple…

            Amânându-şi starea de visare în plin toi al nopţii, nu fără proteste şi mofturi, simţirile amorţite prind viaţă din nou, buimăcite, parcă-şi trăiesc prima zi de naştere cu inocenţa autentică a noului născut. În sfârşit s-au deprins cu zgomotul. Nu venea de departe şi nici de afară. Ciudat. Venea chiar din mine! Ce să fie oare acest zgomot nou? Cum oare „ceva” a reuşit să se desprindă de mine şi să devină „altceva”? Dar eu unde eram? Cum să asist, clandestin, la ceea ce se întâmplă chiar cu mine însămi şi, mai mult, să nu pot face nimic decât să observ pasiv în speranţa că nimeni nu mă va observa şi întreba nimic. Dar oare ce sau cine anume din mine însămi asistă?

            Suspendată între două lumi, a Eu-lui şi a Sine-lui, încercam să mă descotoresesc de povara zgomotului ce-mi sufoca necontenit liniştea, abia instaurată în sufletul meu, pe nesimţite, se sustrage precum un musafir care nu vrea să deranjeze. Şi totuşi a rămas…, prezenţa zgomotului devenind umbră, amprentă. Se pare că nimic nu se şterge cu adevărat, orice absenţă vorbeşte de fapt doar despre prezenţă, aşa cum în orice gol se oglindeşte întotdeauna un plin. Viaţa are memorie, ea se continuă şi dincolo de ea însăşi încât aproape că nu mai există nimic altceva decât VIAŢĂ. Şi, pentru că întrucâtva am reuşit să descifrez câteceva din misteriosul zgomot, o să vă povestesc un pic despre acest intrus ce locuieşte acum cu mine.

            Învăţ să umblu, deşi pot zbura. Mă tot împiedic de lumesc şi parcă nu mai ştiu paşii. Mă clatin aidoma unui copil care este învăţat să meargă şi care nu ştie dacă să se bucure sau nu de această cucerire dureroasă, cu genunchii mereu juliţi, gata de plonjon. De aceea, chiar şi atunci când umblu, privirea mea caută tot cerul. Şi încep să zugrăvesc bolta cerească cu gânduri abia răsărite din viaţa sufletului. Mă „citesc” şi mă „scriu”, conectându-mă tot mai des şi tot mai intens la Sursă, nu ştiu dacă cumva nu m-am mutat acolo, trăind emoţii puternice, intense şi cumulative, aidoma unui vulcan care stă să erupă, cuprins de momente de agitaţie şi pace, anunţând parcă că o să se întâmple ceva, bolboroseşte fără-ncetare în semn că încă nu s-a întâmplat nimic.

      Prin urmare, ceea ce caracterizează situaţia aceasta nu e o simplă trecere de la o stare la alta, ci mai degrabă este o transformare a ei, o devenire, este „ceva” devenit un „altceva”. E o alchimie. E un amestec complex de neastâmpăr şi pace întru dor, de descoperire şi bucurie întru creaţie, de vis şi exaltare întru viaţă, învălmăşite într-un mod tainic şi stângaci, aşteptând ivirea fascinantă a vibraţiei.

            Există vibraţii care nu pot fi transcrise, care nu au nume, pentru care nu există un corespondent lingvistic, în faţa cărora nu poţi exista ca spectator, dar care pot fi recunoscute numai de către cineva cu care te-ai simţit în rezonanţă, care ştie ce e zborul spre şi în sine însuşi, eliberarea de lumesc şi abandonarea întru veşnicie. Aceste minunate vibraţii îţi dau acel fior sublim ce-ţi inundă sufletul şi-ţi fluidizează întreaga fiinţă. Şi atunci nu mai poţi face nimic, căci totul curge şi nu mai ai de ales decât să te reverşi şi să curgi întruna, fără-ncetare, precum lava vulcanului, luând totul cu sine, vibrând laolaltă, nemaidorindu-ţi nimic decât să curgi, să devii, să fii! În faţa acestei puternice vibraţii, nu poţi decât să te minunezi şi să te bucuri că ţi s-a întâmplat ţie. Nu te poţi pregăti pentru această mirifică stare şi nu poţi alege nici momentul, nici locul, nici oamenii. Oricât vei încerca, nu va fi niciodată îndeajuns. Cum oare te-ai putea pregăti în faţa unui cutremur? Sau unde te-ai putea adăposti şi cât de departe ai putea ajunge atunci când vulcanul va erupe? Poţi fi oare vreodată pregătit? Şi dacă te-ai pregăti, la ce ţi-ar folosi? Oricum te va lua prin surprindere…Astfel că nu-i rămâne nimic altceva de făcut sufletului tău decât să se bucure de acest cutremur, singurul în stare să conducă la vibraţie şi exaltare, la o nouă formă de a fi.

            Îmi dau seama că nu este deloc facil să te abandonezi, să reuşeşti să te sustragi gândirii şi, mai mult, să te poţi bucura de această extatică stare sufletească. E atât de frumos să te cufunzi în adâncimile sufletului încât mi se pare singura realitate autentică care merită a fi trăită.

            Există un fel de nemurire a oamenilor care transpare din ţesătura divină care ne conectează pe toţi la creaţie, la UNUL şi care, o dată conştientizată, îţi trezeşte sufletul. Atunci înţelegi că a te dărui nu seamănă cu nimic altceva.

            A reuşi să te abandonezi înseamnă a ieşi din tine însuţi, a scăpa de propriul control al minţii şi a evada din propria-ţi închisoare şi a deveni Martor, propriul Martor, acela care nu face nimic, care doar observă, care nu poate fi atins de nimic în starea lui de pace şi bucurie. Martorul nu e nici Eul şi nici măcar ceea ce e dincolo de Eu. Martorul e acel Sine în care e cuprinsă toată existenţa lumii, dincolo de care nu mai există nimic. Este o stare mirifică a conştiinţei divine din om, care aşteaptă să fie descoperită, trăită şi dăruită.

            Alchimia abandonării întru dăruire e o taină, căci a te dărui nu înseamnă a te pierde ci, mai degrabă, a te recâştiga sub o altă formă, înseamnă într-un fel a te redobândi. Dar cunoaşterea de sine e cea mai grea, nu? Să dărâmi tot ce ai construit în atâţia ani, să faci dintr-o dată altceva decât eşti obişnuit să faci, să colinzi şi alte drumuri, neumblate încă, cu teamă şi prudenţă, sau cu o adâncă înflăcărare, păşind suav în necunoscut, uitând de tine, suspendându-ţi respiraţia pentru moment doar pentru simplul motiv că Fiinţa ta este cuprinsă pe de-a-ntregul de o tainică vibraţie şi care nu mai vrea altceva decât să o trăiască, nestingherită, pare o adevărată ficţiune dar care seamănă totuşi atât de mult cu ceea ce trăiesc chiar acum, într-o clipită abisală cam cât o veşnicie. Dar când nu mai poţi suporta preaplinul şi agitaţia, şi tensiunea, totul se cutremură sub ochii tăi căci, în sfârşit, vulcanul nu mai are încotro, nu mai este în situaţia de a alege şi atunci se eliberează de sine, abandonându-se brusc şi grav, cutremurând şi vibrând tot ceea ce întâlneşte în jur, zguduindu-ne obişnuinţele din temelii, descătuşat şi ireversibil se dăruie libertăţii, redobândindu-se pe sine.

            În tot acest timp, ştiu că am strâns toată lumea în mine şi am supus-o gândurilor şi emoţiilor mele. Cât zbucium! Câtă nelinişte! Câtă agresivitate! Am adunat lumea în mine pentru a o risipi apoi în cuvinte, în cuvinte neputincioase să vorbească, să exprime. Dar cum să exprimi oare inexprimabilul?!

            Neputinţa cuvintelor a creat însă magia spaţiilor goale. Ea dezvăluie chipul celui care, citind, trăieşte lumea într-un mod emoţional, senzitiv. Hermeneutica regăsirii eliberează şi înalţă Continue reading „Teodora PURLE: Martorul”

Alexandru NEMOIANU: O restituire excepțională, Preot Vasile Popovici – ,,Monografia comunei Pătaș”

În anii imediat anteriori izbucnirii Primului Război Mondial, Preotul Vasile Popovici publica,pe spese proprii, „Monografia Comunei Pătaș”.

În 2007 , „Societatea culturală ȚARĂ ALMĂJULUI” a republicat această lucrare, în editura Worldpress din Timișoara, sub îngrijirea lui Ileana Crasovan.

Această apariție publicistică are o valoare excepțională nu numai pentru Țară Almăjului ci pentru afirmarea mișcării de afirmare a identității locale românești, a „specificului” românesc, în general.


Părintele Vasile Popovici, autorul monografiei, a păstorit în satul Pătaș din ultimul sfert al veacului al XIX-lea și până în 1929. El era coborâtor dintr-un șir de preoți „grăniceri” și a fost tată și bunic de preot și învățător.


Pătașul este un sat așezat în Valea Almăjului, din Banatul muntos, care nu este altă decât o „țară” românească, „un cnezat de vale”, al cărui început nu poate fi așezat altundeva decât în vremea imediat post edenică. De altfel autorul arată limpede că satul, pomenit în documente încă în veacul al XV-lea, s-a alcătuit din așezări anterioare care au „roit”, după modelul satelor românești. Urmele acelor așezări anterioare erau vizibile la dată când părintele Vasile Popovici își alcătuia monografia.


Lucrarea adresează aspecte diverse; istorie, statistică, viață economică, viață socială, viață culturală. Numeroasele statistici, informație exactă (nume de familii, de locuri), informațiile despre port, obiceiuri culinare, etc., fac din această lucrare un document istoric cu valoare și semnificație cărturărească veșnică. Fără îndoială că cele mai emoționante sunt paginile care cuprind descrierea obiceiurilor locale: la naștere, nuntă, moarte și la diferite ocazii: Crăciun, An Nou, Paște, Sfântul Gheorghe, Sânziene, etc.


„Monografia comunei Pătaș” este un document istoric excepțional. Ea este de fapt o cronică de sat scrisă cu smerenie și cu o dragoste și înțelegere a vieții românești pe care puțini o mai au azi. Împrejurarea că monografia a fost scrisă în superbă și eroică limba a intelectualității ardealo-banatice de dinainte de „Marea Unire” îi conferă o dimensiune specială.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: O restituire excepțională, Preot Vasile Popovici – ,,Monografia comunei Pătaș””

Comunicat de presă – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România

Premiile UZPR pe anul 2019, „ACTA non verba”
Distincţii pentru jurnalismul la cele mai înalte standarde

Într-o atmosferă cu totul specială, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România acordat, în cadrul unei festivităţi online, Premiile pentru activitatea din anul 2019 a jurnaliştilor care au participat la concursul „ACTA non verba”. Juriul, alcătuit din personalităţi ale mass-media, a distins cele mai bune producţii jurnalistice din toate segmentele profesionale, care certifică, o dată în plus, standardele înalte la care profesează membrii Uniunii.

PUBLICAŢII – REVISTE – CARTE

Printre nenumăratele faţete prin intermediul cărora se exprimă jurnaliştii, publicistica se află la loc de frunte. Chintesenţă a discursului profesional, segmentul PUBLICAŢII – REVISTE – CARTE a prilejuit acordarea Premiilor UZPR unor profesionişti dedicaţi.

DUMITRU BUŢOI

Coordonator şi fondator al periodicului ,,Petrolistul” (1983-2015), fondator şi redactor şef al „Jurnalui Juridic”, redactor şef şi fondator al revistei de cultură ,,Luceafărul de Vest, Dumitru Buţoi publică materiale de presă cu un larg caracter social, însumând însemnări, reportaje, interviuri, portrete, realizând şi o importantă operă publicistică, în volume ca „Oamenii aurului negru”, ” Oameni şi destine”, 1999,” Oameni, foc şi apă”, „Septembrie de vis”, „Oameni şi miracole”, „Oameni şi amintiri”. Dumitru Buţoi a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru lucrările din Almanahul UZPR, 1919-2019.

ANA-CRISTINA POPESCU

Fondator şi redactor-şef al revistei online „În bătaia peniţei”, din Caransebeş, Ana-Cristina Popescu scrie permanent la ziarul „Caraş Severinul în şapte zile” şi colaborează frecvent cu diferite publicaţii: „Vatra Veche”, „Izvoare codrene”, „Mărturii maramureşene”, „Constelaţii Diamantine”, „Confluenţe Literare”, „Literatura de azi” sau „Agora Literară”. A publicat până în prezent 25 de volume de publicistică, teatru, romane, poezie, antologii şi o lucrare monografică despre localitatea Oţelu Roşu, primind Premiul. „ACTA non verba!” pentru volumul „Din tiparniţele presei”.

CORNEL CEPARIU

Cu o activitate remarcabilă în cadrul publicaţiei băcăuane ,,Context”, jurnalistul este o personalitate a presei din Bacău şi in ţară. Efervescenţa sa creatoare este legată de unele dintre cele mai cunoscute publicaţii, Almanahul de vară şi cel de iarnă ale revistei „Context”, precum şi de Almanahul anual ,,Sportul băcăuan”, printre puţinele de asemenea gen din România. Cornel Cepariu a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru activitatea jurnalistică la publicaţiile din Bacău, cunoscute şi apreciate în ţară şi peste hotare.

ŞTEFAN RADU

Jurnalist care care consideră că echipa din care face parte la revista „Context” şi Almanahul UZPR din Bacău este o adevărată „şcoală de presă”, Ştefan Radu adaugă de fiecare dată, prin articolele sale, încă o tuşă de profesionalism la imensa arie de cuprindere pe care o acoperă UZPR, vădindu-se un jurnalist pasionat, echilibrat, echidistant şi cu o reputaţie solidă. Pentru activitatea sa în cadrul Almanahului UZPR din Bacău, Ştefan Radu a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!”.

VICTOR EUGEN MIHAI – VEM

Reperele profesionale ale lui Victor Eugen Mihai, cunoscut în lumea presei şi a expoziţiilor internaţionale care i-au recompensat munca drept VEM, au o importantă componentă jurnalistică, cu atât mai relevantă cu cât caricatura de presă este o specie complexă, care cere un cumul de calităţi pe care VEM le demonstrează din plin. Desenele celui care este organizatorul Salonului Umorului Bacău, concurs internaţional de caricatură, au fost publicate în ziare, reviste şi cataloage din peste 50 de ţări şi au primit un mare număr de disticţii în ţară şi în străinătate.Victor Eugen Mihai – VEM a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru promovarea Uniunii în cadrul expoziţiilor de caricatură din ţară şi străinătate.

PRESĂ SCRISĂ

Componentă centrală a mass-media, presa scrisă este un segment profesional care cumulează în actul jurnalistic vaste cunoştinţe, altruism, pricepere, pregătire continuă şi pasiune pentru aflarea adevărului şi informarea publicului. Toate aceste calităţi vădite în materale de presă au stat la baza acordării Premiilor UZPR pe anul 2019.

DUMITRU ŢIMERMAN

În cei peste 30 de ani de activitate jurnistică, Dumitru Ţimerman, licenţiat în presă scrisă, jurnalist de radio şi televiziune, s-a dovedit un redactor de forţă, care şi-a pus amprenta asupra unui mare număr de publicaţii din Satu Mare. De-a lungul anilor, materialele sale au relevat, au inspirat, au reflectat şi au cuprins toate ariile de interes jurnalistic. În prezent este colaborator la ziarul „Gazeta de Nord-Vest” şi la televiziunea NORD VEST TV, din Satu Mare, continuând să fie un reper pentru jurnaliştii din ţară. Dumitru Ţimerman a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru materialele de presă din „Gazeta de Nord-Vest”.

VASILE VULPAŞU

Unul dintre jurnaliştii cei mai apreciaţi din Strehaia, Vasile Vulpaşu, este fondator şi director al ziarului independent judeţean „Informaţia de Strehaia”. Critic literar profund, publicist şi scriitor, Vasile Vulpaşu a reuşit să edifice o operă complexă, din postura de redactor, redactor-şef, precum şi colaborator la peste 50 de publicaţii din întreaga ţară. Remarcat în presă ca un jurnalist cu vastă experienţă, Vasile Vulpaşu continuă să activeze intens pentru creşterea prestigiului presei româneşti, Premiul UZPR „ACTA non verba!” fiindu-i acordat pentru articlele din „Informaţia de Strehaia”.

MIRON MANEGA

Jurnalist cu voce inconfundabilă, scriitor şi publicist de marcă, Miron Manega a scris peste 2.000 de articole la publicaţii reprezentative pentru presa românească – „Evenimentul Zilei”, „Naţional”, „Jurnalul Naţional”, „Săptămâna Financiară”, „Finanţiştii”, „Cuvântul Liber”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Baricada”. Cunoscut pentru raportarea sa la modelul Mihai Eminescu, Miron Manega activează neobosit, prin intermediul unui demers jurnalistic distinct, reflectat pe deplin în publicaţia „CERTITUDINEA”, pe care a fondat-o şi o susţine din anul 2017 şi pentru care a fost distins cu Premiul UZPR „ACTA non verba!”.

LIVIA CIUPERCĂ

Redactor literar la revista „Constelaţii diamantine”, din Craiova, Livia Ciupercă activează în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi în Asociaţia Română de Istorie a Presei. Colaborator reputat al unui mare număr de publicaţii din ţară şi de peste hotare, jurnalista are o bogată activitate, ce include cărţi, scenarii dramatice, articole de presă. Juriul UZPR a decis acordatea Premiului „ACTA non verba!” Liviei Ciupercă pentru piesa de teatru „UZP 100”.

TELEVIZIUNE

Domeniu al presei care are un impact major asupra publicului, televiziunea cere profesioniştilor din domeniu putere de convingere, capacitate de concentrare, rezistenţă şi cunoştinţe profesionale complexe. Oamenii de televiziune care au reuşit să se remarce prin producţii de excepţie în anul 2019 au fost selectaţi pentru acordarea Premiilor UZPR.

NICOLAE DINESCU

Preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”, coordonatorul Facultăţii „Spiru Haret”, directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Vâlcea, preşedinte al Asociaţiei „Veteranmont România”, Filiala Vâlcea, Nicolae Dinescu are o impresionantă carte de vizită pe domeniul sportiv şi o vastă experienţă ca jurnalist şi realizator de emisiuni de televiziune. Pentru activitatea sa în cadrul postului Vâlcea1 TV, Nicolae Dinescu a primit Premiul „ACTA non verba!”.

SORIN BURTEA

Jurnalist de televiziune binecunoscut, Sorin Burtea a realizat sute de reportaje şi emisiuni economico-sociale, inclusiv pentru radio, a coordonat producţii care au devenit repere în domeniu – „Reflector”, „Economia încotro?”, „Studioul economic”, „Ziua de mâine” – care au adus cote de audienţă record sau campanii tv de mare impact în opinia publică, precum „Învinge apele!”, din emisiunea „Interes general”, şi „Solicitaţi bonul fiscal!”, de pe TVR 1. Apreciat pentru profilul său profesional puternic, Sorin Burtea a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „Investiţi în România”, de la TVR1.

PETRU FRĂSILĂ

Exponent al felului în care jurnalismul poate potenţa orice pregătire profesională din alt domeniu, Petru Frăsilă şi-a pus o amprentă deosebită asupra breslei jurnaliştilor, ca fondator şi conducător al unor entităţi media de anvergură, dintre care se remarcă „TeleMoldova Plus” Iaşi, cu emisie, în prezent, în 14 judeţe din ţară şi în Chişinău. Petru Frăsilă a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „La un ceai cu Petru Frăsilă”, la „TeleMoldova Plus”, Iaşi

PRESA ONLINE

Considerate o poartă largă pentru accesul la materialele de presă profesionistă a cât mai multor cititori, media online au cucerit domeniul cu forţa şi viteza cu care se mişcă întreaga societate, şi implicit informaţia, în era tehnologiei „pe repede înainte”. UZPR a premiat cele mai relevante materiale de presă online din anul 2019.

ŞERBAN-PETRU CIONOFF

Condei remarcabil, personalitate implicată în comunitate şi în societate, un glas cu ecou deopotrivă în breasla jurnalistică, precum şi în opinia publică, Şerban-Petru Cionoff a activat cu determinare în cadrul unor publicaţii ca „Universitas”, „Scînteia tineretului” sau „Dimineaţa”, accentând teme de cel mi larg interes în materiale de certă valoare jurnalistică. Pentru realizările sale în cadrul publicaţiei „Jurnalul Naţional”, Şerban-Petru Cionoff a primit Premiul UZPR „ACTA non verba!”.

AL. FLORIN ŢENE

Membru corespondent al Academiei Americano-Română şi al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, voce distinctă a presei din România, jurnalistul a editat numeroase lucrări de importanţă publică şi a înfiinţat „Liga Scriitorilor din România”, care are 30 de filiale în ţară şi 12 în străinătate şi care editează 15 reviste în care se promovează literatura română autentică. Este fondatorul revistelor „Agora Literară”, „Regatul Cuvintelor”, „Constelaţii diamantine”, „Scurt circuit oltean” etc. A publicat circa 6.000 de articole de critică literară, anchete sociale şi economice şi a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru revistele online „Logos şi Agape” şi „Confluenţe literare”.

Continue reading „Comunicat de presă – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România”

Ovidiu Adrian OPREA: P-E-S-I-M-I-S-T-I-C-A (poeme)

DESCIFRARE

 

Pari că o jertfă astăzi, adusă la altar

În două lumi distante, o piatră de hotar;

Ce ţine despărţită copila şi femeia,

Contrast ce împreună, îţi conturează vrerea.

 

Misterul este voalul ce-ţi ține-acoperită

Dorinţa ta ascunsă, privirea-ţi despletită

Prin care vezi o lume de urâciuni şi rele,

Cu ochi ce-aduc căldură şi farmec prin unghere.

 

Rămâi mereu aceeaşi, cifrată fericire,

Copil, femeie, fată, dorită în iubire,

Privită de departe, de unii invidiată

De mulţi neînţeleasă, şi totuşi admirată.

 

Primește-acuma dragă, aceasta „descifrare”,

Şi-mi iartă îndrăzneală, sfioasa sărutare,

Ce fost-a astădată, doar pusă în cuvinte,

Puţine, neînţelese… şi poate chiar pripite.

 

 

DRAGOSTE LA A DOUA VEDERE

 

Parfumul ei dulceag şi tragic

Pluteşte încă-n mintea mea

Şi ca o taină dezbrăcată

Roşesc în gând privind la ea

 

Mă amăgeşte cu cuvinte

Îmbălsămate-n tonuri dulci

Priviri furate pe sub pleoape

Se întâlnesc şi nu se-ascund

 

Îmbrăţişări gândite-n minte

Şi făurite-n vis vulgar

Sunt amintirile ce schimbă

Tandem de joc în ritual

 

Sunt prins în cursa fermecată

De-atingeri magice-n discret

Pripite bănuieli de suflet

Ce îmi trezesc trăiri de-înec

 

Şi pribegit ne neputinţă

M-adap din sân catifelat

Când altoit în patima dorinţă

Mă resemnez că nu sunt…

Singur vinovat.

 

 

SOARTA

 

Hârleţ tocit şi obosit de suferinţa

Săpatului în lut şi-amestecat

Cu-atâtea vieţi şi vise spulberate

Ce dintr-o groapă şi-au făcut sălaş

 

Stă rezemat lângă o raclă rece

Şi-un timp ce pare foarte familiar

E mâna celui care ani de-a rândul

Săpat-a gropi sub raza unui felinar

 

Ce soartă crudă, să îţi sapi tu locul

Cu apăsări de talpă noroioasă

Şi mirosind sicriul proaspăt,

Să ştii că nu te mai întorci acasă

 

 

ANOTIMPURI

 

Adolescență tristă, o jună disperată

De ce m-ai păcălit și nu mi-ai spus în faţă

Şi ai lăsat ca perii cărunţi şi-ajunși în coamă

Să m-amăgească astăzi, visând după vreo damă.

 

Of, Tinereţe-soro, cu tine-am eu treabă,

N-ai vrut să-mi stai preajmă, ci ai plecat în grabă

Ştiai prea bine ceasul şi vremea căutării

Că n-au nici loc nici farmec, la ora pensionării.

 

Maturitate doamnă, de ce mă ţii de mână?

Nu-ţi fie frică dragă, eşti în control… stăpână!

Dar am o rugăminte, te rog fii cumpătată,

Că mintea-mi aiurită, se tare… încordată!

 

Şi tu măi Bătrâneţe, nu te grăbii ci-așteaptă,

Căci mâine nu se ştie ce-o scrie a noastră soartă;

Te bucură de anii ce nu îi cari în spate,

De viaţă, sănătate, şi-o inima ce bate.

 

 

GROAPA

 

Simbioza arogantă

De mormânt înăbuşit

Şi o brazdă temporară,

De pământ rostogolit

 

Cruce nouă şi vopsită

Într-un alb spre cenuşiu

Şi coroane zdrențuite

Atârnate-ntr-un târziu

 

Şi-o mulțime-ndoliată

De străini ce par că-s fraţi

Ce asculta-n rânduială

Slujba unui preot gras

 

Se boceşte şi se cântă

Murmurate vorbe dulci

Ce-s menite să paveze

Drumul nou al celui dus

 

Şi când toată adunarea

Schimbă doliul cu-n chef viu

Se începe frământarea

Pentr-un următor sicriu.

 

 

JURĂMÂNT

 

Legământ săpat în piatră

Şi-n al inimii hotar

Slove mari, adânci brăzdate

Pe-un cadou ascuns în voal

 

Continue reading „Ovidiu Adrian OPREA: P-E-S-I-M-I-S-T-I-C-A (poeme)”

Constanța – Doina SPILCA: Canon între infinit și neant (versuri)

Canon

 

Te-am rănit

cu o rază de soare,

irisul s-a zbătut

între verde și brun,

lăcrimând

cascadă-n amonte,

limpezind

sorginți pământene,

te-am rănit

cu o rază de gând

sufocând răsărișuri

de aduceri aminte,

te-am rănit

cu o vorbă

ca focul

vibrând

în sunet de adio

spre vovedenie.

 

 

Apatie

 

Himere robesc

încâlcite în haos,

par amintiri,

tragisme colombine

din matcă seacă,

le-aș răspica

între infinit și neant,

între EGO și EU,

între negru și lumină.

 

 

Iubire înstrăinată

 

Iubire,

o clipă

de sfială

te ucide,

Continue reading „Constanța – Doina SPILCA: Canon între infinit și neant (versuri)”

Alexandru NEMOIANU: Un act înțelept

Trăim într-o lume fragila și aproximativă. Este o lume care traversează vremea ei în convulsii, foarte adesea provocate și, până la un punct, controlate, de “puternicii” zilei, despre ale căror bune intenții ar trebui să nu ne mai facem iluzii. Este suficient să vedem modul în care criza “coronavirus” este străbătută. Dincolo de suferință socială putem vedea cum, acei “puternici” de care pomeneam, folosesc prilejul să își stabilească un control deplin, nelimitat, asupra societății și modul în care asistăm la o redistribuire economică absolut obscenă în folosul celor bogați. Trăim într-o lume care, tot mai evident, este stăpânită de cel rău și uneltele lui, o lume în care armele atomice și amenințarea cu războiul și teroarea înlocuiesc pe Îngeri, o lume în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu.

Un semn limpede al celor spuse mai sus este lipsa de respect pentru cuvântul dat, pentru făgăduința dată, pentru tratatul semnat. Iar cei care dovedesc în chip sfruntat, pe față, cinic, acest dispreț pentru cuvântul dat sunt “vârful de lance” al globalismului-sodomit, Statele Unite ale Americii.

În ultimii ani am putut vedea cum sistematic, bucată cu bucată, USA au anulat și încălcat tratat după tratat.

Tratatul pentru salvarea climei și mediului înconjurător, a fost anulat.

Tratatul încheiat cu Iranul, a fost anulat.

Tratatul despre limitarea armelor nucleare, a fost anulat.

Făgăduință că expansiunea NATO nu se va produce a fost călcată în picioare.

Pactul de neamesetec în trebuirile interne ale altor țări și de respectare a granițelor existente a fost călcat în picioare.

Făgăduința la renunțarea agresiunii și folosirea războiului au fost călcate în picioare și Serbia stă dovadă a acestui fapt.

Toate cele menționate sunt consecința aroganței demente și a faptului că a existat nefericitul moment istoric al existenței unei singure super-puteri. Legat de aceasta s-au alcătuit direct teorii imperialiste, a “dominației planetare” sau a”permanenței supremații”, teorii alcătuite de indivizi cu nume predestinate, Kagan, Wofowitz și alte mlădițe ale celor care se consideră “aleși”. Despre felul în care urmau să se comporte noii stăpâni limpede ne arată Adrian Zuckerman, ”alesul” numit ambasador al USA în România, atitudinea lui de jupan-proconsular. Un limbaj justificator a fost alcătuit noului imperialism, în care USA erau numită “statul indispensabil înzestrat cu „excepționalism”. Foarte ușor se poate vedea că vechi formule imperialist-rasiste ,gen “rasă superioară” și “spațiu vital”, se ascundeau în haina nouă. În acel moment istoric, acea super-putere, USA, s-a comportat lamentabil și și-a pierdut orice urmă de credibilitate morală. (Trebuie să fiu foarte clar.Când spun USA am în vedere administrațiile nevrednice și vremelnice și nu Țara și Poporul ei,care sunt victime ale unor politici demente.)

În momentul de față această lume uni-polară, Slavă Domnului, nu mai există, sau există numai în imaginația bolnav-criminală a unor cercuri zis “neo-conservative”. În momentul de față există forțe în lume care pot înfruntă imperiul globalisto-sodomit. Aceste forțe sunt Rusia, China, Turcia, Iran, India și aliații lor. Dar imperiul globalisto-sodomit, această fiară rănită de moarte, continuă să promoveze răul. Prin așa zisele revoluții”colorate”, prin Soros, prin OGN-uri, prin #rezist, prin “imbecilii utili”. O altă cale este cea de a folosi faptul că exista, în lumea pe care ei nu o controlează, încă stare sub lege, oameni care respecta cuvântul dat. Este tactică borfașului, care folosește mijloace necinstite în confruntarea cu omul cinstit. Un asemenea exemplu este modul în care a fost încercată infiltrarea în Rusia și a fost încercată determinarea a viitorului ei.

Imperiul globalisto-sodomit a crezut că a pus Rusia cu “botul pe labe” prin sprijinirea nesăbuitului alcoolic Boris Elțîn. Țara era în haos, economia era la pământ, sistemul de apărare era în criză. Dar iată că socoteala nu a ieșit. În mod providențial Rusia a ajuns să fie condusă de un om de excepție, Vladimir Vladimirovici Putin!

Pornind de la zero, cu răbdare, perseverență și enormă cumințenie, Rusia a ieșit din criză. Economia s-a stabilizat și întărit, sistemul de apărare al țării a fost refăcut și este în deplină măsură să respingă orice fel de agresiune (de fapt, în domeniile decisive, ale apărării de rachete și transportului de arme nucleare, Rusia are, în momentul de față, o superioritate calitativă netă) și mai ales Națiunea Rusă și-a recâștigat încrederea în sine, unitatea și mândria. Toate aceste lucruri au avut loc în paralel cu o renaștere spirituală gigantic, miraculoasă. Aceasta renaștere spirituală poate fi ilustrate prin evenimente ce au avut loc în Iunie 2020. În vreme ce USA este zguduită de o răscoală sociala și ideologică, o răscoală bântuită de idei sinistre, între care și anti-creștinismul, în Rusia, la Moscova, a fost inaugurată o gigantică catedrală aducând laudă lui Dumnezeu pentru libertatea țării. O mai mare deosebire, privind unde se găsesc valorile existențiale în USA si Rusia, ar fi greu de aflat. În Rusia se aduce slavă Ortodoxiei și în USA se cere distrugerea însemnelor creștine. Videat Deus et Judicet!

Nu este de mirare că în aceste condiții rata de aprobare a Președintelui Putin oscilează între un “minimum” de 75%  și o medie de 85-90%. Putin este în deplinul înțeles al cuvântului un conducător-patriot iubit de Neamul său!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Un act înțelept”

Ionuț ȚENE: Black Lives Matter este discriminatoriu, deoarece All Lives Matter!

În SUA nu are loc un simplu protest, ci o revoltă socială de tip neo-comunist, pe fundamente marxiste? Ca la orice mare “imperiu,” din timpuri străvechi, destructurarea vine în general din interior şi este ideologică, bazată pe lipsa de încredere şi a proiecţiei de viitor. Iconoclasmul împotriva fundamentelor morale democrate şi civilizaţiei americane se aseamănă cu revoluţia bolşevică din Rusia anilor 1917/1918, care a dus la totalitarism. Anarhia este anticamera dictaturii, iar ceea ce se întâmplă în marile metropole americane este preludiu unei posibile revoluţii iconoclaste marxiste, care dărâmă la propriu pilonii democraţiei americane pentru a implementa arbitrariul şi direcţiile de propagandă comunistă, în stil Pol Pot sau Mao, dar cu ajutorul filosofiei marxist – leniniste şi sub apanajul virusului chinez.

Pornită de la o revoltă firească, în urma asasinării brutale şi criminale a unui infractor afro-american de către un poliţist alb, protestul firesc este de fapt pentru anumite forţe subsidiare, paravanul implementării revoluţiei de tip comunist în SUA, cu ajutorul extremei stângi din universităţile americane devenite pepiniere ale culturi marxiste, construită de fapt pe intoleranţă şi ura faţă de o reală diversitate. E un paradox folosit de Marx din dialectica hegeliană.

Ne batem pentru toleranţă cu o intoleranţă atroce, demnă de Lenin şi Stalin. De fapt, Black Lives Matter este un slogan discriminatoriu. Din acest slogan se înţelege că numai afro-americanii au drept la viaţă? Restul trebuie să accepte auto-umilirea şi tăcerea?

În realitate, în faţa lumii, All Lives Matter este sloganul corect, pentru că toate vieţile contează, şi ale celor albi, galbeni, eschimoşilor sau arabilor. De fapt, extrema stângă americană se foloseşte de nemulţumirea „noului proletariat”, pe bună dreptate revoltat de discriminare, dar ca un instrument a introducerii unei noi ordini sociale sau a „new brave world”.

În stil marxist li se zgânderă orgoliul celor oprimaţi din comunitatea de culoare, că ei au drepturi mai multe pentru că au fost oprimaţi secole şi revolta le este justificată, aşa cum a făcut partidul bolşevic cu proletariatul în 1917, în realitate nu muncitorii au ajuns la putere în Rusia sovietică, ci o mână de tirani sângeroşi, o sectă intolerantă îmbătată de puterea absolută. URSS a fost o corporaţie. Credeţi că cei care se folosesc de Black Lives Matter îi vor scoate pe afro-americani din ghetoruri, sărăcie şi discriminare, în realitate în stil hegelian şi pur marxist sunt masă de manevră pentru cei care vor să radă istoria democraţiei în SUA pentru o nouă revoluţie în stil bolşevic, în care o sectă minoră, corporatistă, vor să stăpânească „imperiul” în interes propriu, aşa cum au făcut adepţii lui Lenin în imperiul ţarist.

În SUA, odată cu dărâmarea statuilor se dărâmă de fapt fundamentele democraţiei şi toleranţei. Să dărâmi statuia lui George Washington, fondatorul SUA nu are legătură cu democraţia şi civilizaţia, ci cu totalitarismul de tip comunist. Cei care vor să pună mâna pe putere, nu mai au nevoie de Cervantes, Andrew Jackson sau statuia lui Napoleon, toate devastate, pentru că simbolurile lumii vechi, care au dus la progresul, democraţia, civilizaţia şi prosperitatea americană, îi împiedică pe adepţii cultului lui Marx, să facă din această măreaţă ţară o Cambodgie a intoleranţei absurde a khmerilor roşii sau o „revoluţie culturală” în stilul lui Mao? În Occident se vandalizează statuile lui W. Churchill sau Wodrow Wilson, acele personalităţi care au pus stavilă comunismului în 1919 şi nazismului în 1945 şi au tras „cortina de fier” peste mâinile hărpăreţe ale lui IV Stalin. Credeţi că este întâmplător? Statuile celor care au salvat lumea de nazism şi comunism sunt vandalizate sau interzise în universităţi, iar monumentele lui Marx şi Lenin stau în picioare sau se ridică ca ciuoercile după ploaie în SUA sau Germania. Fără eroismul lui Churchill, în oraşele europene azi am fi avut statuile lui Hitler sau Stalin.

Continue reading „Ionuț ȚENE: Black Lives Matter este discriminatoriu, deoarece All Lives Matter!”

Ileana VLĂDUȘEL: Gustul copilăriei

Plec departe, pe o aripă a navei din hârtie, într-o lume ce încape în buzunar, împachetată în petecuțul rămas din basmaua cu ciucurii rupți de mâna năzdrăvană a unui copil fără griji că va fi certat, în căutarea lui Harap Alb și a căluțului fermecat să -i umplu staulul cu jar.

În spate cu un rucsac plin cu jocurile copilăriei, pieptăn clipele și le descurc, așezată peste prag de timp. Privesc cărarea ce mă așteaptă cuminte, să mă poarte spre inima pădurii unde am ascuns sub frunze, coji de pozne și cârlige pentru praștia cu capetele rupte. Umbre din ochiul lunii cad peste acoperișul pădurii și calcă fără să strivească amintirea, purtând în spate cochilia cu vise.

Sar cu gândul peste un pârleaz și mă așez la umbră de fag, scot rucsacul și-l pun sub cap și încep să depăn cu drag…

Curg printre degetele răsfirate ale timpului, povești. Simt pe buze, încă proaspăt, gustul de cireș, mă întind cu trup firav spre ramul verde și nopții îi promit un vis. Mă crede…

Tremură în vânturi iarba dezbrăcată de tristețe, nicio grijă nu străbate timpul copilăriei în timp ce fluturi se ridică întinzând aripi de curcubeu și înflorind, se sparg în străluciri de clipe peste pământul copilăriei, înverzind.

Printre pietre curg înfloriri de cer, cu ape cristaline și pe șes, alerg cu miei și cu pițigoii și încet sub pleoape, visele se adună, ferestre către viața ce mă îmbie.

Înmuguresc în clipe zâmbete și umbra înserării mă cheamă să-mi arate la poala ei cum merii coboară către iarbă și-n ispitiri mă îndeamnă să le încălzesc în palmă, rodirile de floare și amintiri cu soare în mine-și fac răzoare.

Văd pozne coapte în gând și dorul meu flămând se întinde să le prindă de sus de lângă grindă de unde au fost lăsate în soare să se scalde.

Merg clipele degrabă la mine în piept să-și facă din amintiri scrânciob și încep încet să înnod, pe firul vieții plin, povești ce-n mine vin, bucată cu bucată, de parcă niciodată nu au plecat și încep în șiruri lungi să țes.

În zâmbet de copil, așa de dulce, viu, lipsit de orice grijă, stă clipă lângă clipă, o viață fericită! Gustând din amintire, un măr și o gutuie, o pară mălăiață, un strugure, se-agață, peste privire, clară, copilăria iară.

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Gustul copilăriei”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni

   „Vă port în inima mea, şi în lanţurile mele,

   şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei,

   fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la aceeaşi

   Cruce şi la acelaşi har cu mine.”

(Apostolul PAVEL – Epistola către Filipeni)

 

„El a purtat păcatele noastre, în trupul

   Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă

   de păcate, să vieţuim dreptăţii.”

          (Apostolul Petru – Întâia Epistolă)

 

 

Sfântul PAVEL – Apostol al Dumnezeirii.

 

 

   Sfântul Pavel, chemat de Mântuitorul Iisus Hristos în mod expres şi ales pentru propăvăduirea Cuvântului Său în toată lumea, „la toate neamurile”, devine  Apostol al Dumnezeirii, respectiv a toată lumea. Prin călătoriile sale misionare, marele Pavel a resfinţit şi ţărâna sacră a Gliei noastre strămoşeşti. Epistolele sale au avut infinit mai multe călătorii spirituale, în timp şi peste timp, în spaţiu şi deasupra: încântând, înflăcărând, cutremurând, educând, fascinând lumea cu Evanghelia Iubirii lui Hristos.

   Opera filocalico-sofianică a Apostolului Pavel cuprinde o profunzime cu totul serafică, de o complexitate de neegalat în misiunea mesianică creştin ortodoxă.

   Unul dintre marii pătimitori pentru dragostea de Cer, de cerul Străbunilor şi de Pământul Vetrei Strămoşeşti, considerat de Generaţia sa şi nu numai, ca un Apostol al răstignirii Dumnezeului Hristos şi al Neamului său dac, Cavalerul Zenitului Carpatin, prigonit, persecutat, cu fraţii, tatăl şi camarazii săi azvârliţi, frânţi şi însângeraţi prin toate temniţele comuniste, consemna în Însemnările sale de la Jilava, că suferinţa înmuiată în balsamul celor patru Evanghelii, dar mai ales în Epistolele Sfântului Pavel, i-au oferit tăria nădejdii să iasă din „mlaştina deznădejdii.”

   Însemnările de la Jilava – aştern în memorialistica vremii zguduitoare o consecinţă a universului ateu concentraţionar, prin fascinante mărturii hristice întrupate într-o paradigmă a misticii suferinţei şi jertfei naţionalist creştin-ortodoxe.

   Puterea Mântuitorului Hristos l-a fascinat. Autoritatea magnificului Pavel l-a copleşit. „M-a impresionat, consemna Fiul Codrului: 1.Sinceritatea şi curăţenia sufletească a Sf. Pavel; 2. Viaţa integral creştină, fără pată; 3. Primejdiile şi suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4. Seninătatea şi chiar bucuria cu care primea aceste suferinţe; 5. Tăria de a mai încuraja şi pe alţii, ca să nu se mai clatine în faţa suferinţelor şi prigonirilor; 6. O dragoste sfântă de o înălţime zguduitore pentru toţi fraţii creştini sau copiii lui Duhovniceşti; 7. O râvnă neînvinsă şi rar cunoscută printre apostolii unei credinţe de a propăvădui neîncetat pe Mântuitorul Iisus, la toate neamurile; 8. Marea ştiinţă şi înţelepciune.”

   Sfântul PETRU  – Apostol al Crucii.

 

   Simon era un om simplu, obişnuit, familist, muncitor, evlavios, aprig, înflăcărat, gospodar, pescar. Un om situat în latura comună a obişnuitului, un om care n-ar fi ieşit niciodată din „largul” său, dacă nu venea chemarea şi alegerea de către Iisus.

   Drama Apostolului Petru nu a fost răstignirea sa fizică de către crudul împărat Nero, care i-a adus cununa Cerului, ci destituirea de către Episcopul de Roma, de la rangul de Apostol al lui Hristos la treapta de întâiul Episcop al Romei. Adică, o supremă răstignire spirituală. Pontiful catolic substituindu-se aşadar, ca „Vicar al lui Hristos”, a devenit suveranul Apostolului Petru, rămas în vasalitate până astăzi.

       PETRE ŢUŢEA – Apostolatul  IUBIRII

 

   Petre Ţuţea a rămas o cascadă mistică a gândirii aforistice revărsată tuturor primitorilor, ca o mireasmă liturgică a Ortodoxiei. Profetul nostru s-a îmbrăcat cu lumina CUVÂNTULUI în cea mai de preţ şi cea mai frumoasă haină de nuntă.

   În faldul diafan al literelor somptuoase Gânditorul valah creştin ortodox a urzit cu duhul adevărului primit, revelat, viaţa în regalul comuniunii dragostei Hristice: „Destoinicia noastră e de la Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai unui Nou Testament, nu ai literei, ci ai duhului, pentru că litera ucide, iar duhul face viu.” (Sf. Ap. Pavel-2 Corinteni, 3, 6-7)

   Grăirea lui Ţuţea era cea mai aleasă podgorie, iar licoarea cuvintelor musteau în om aţâţări de nestemate şi aromate azururi, precum o cuminecare de Sfânta Înviere.

   „Un om ca Petre Ţuţea, spunea Ion Coja, este ca vinul cel bun: nu-l poţi bea de unul singur.” (Petre Ţuţea În Conştiinţa Contemporanilor Săi. Articole, Evocări, Eseuri. Crestomaţie de Gabriel Stănescu. Ed. Criterion, Bucureşti-2010, p. 82)

    Destinul marelui gânditor creştin Petre Ţuţea a avut pentru Neamul dacoromân peste sensul metafizic, o valoare de sinteză, de chintesenţă ca o pliromă a dualităţii spirituale, unindu-le într-o cuprinzătoare trăire filocalică cu experienţa Suferinţei şi a Jertfei creştine asumate pentru Înaintaşi şi pentru Dumnezeu.

   El şi-a făcut din fire pavăză strămoşească, din cuget cântare şi rugă, din viaţă Cuvânt, din menire mărturisire, din ortodoxie românism, din credinţă flamură a unităţii naţionale, încorporând astfel, în Generaţia de aur a vremii sale, mai multe generaţii viitoare de români religios-spirituali: „Straşnică generaţie! Cea mai vitează din toată istoria neamului. Generaţia care a sângerat cel mai mult, dar a făcut cel mai mult. Au adus prin sacrificiul lor neamul românesc la deplină unitate, extinzând România de la Nistru până la Tisa, aşa cum au visat românii, toţi românii, de la regele Decebal şi până la copiii din parc. Sraşnică pregătire morală şi naţională trebuie să fi avut această fericită generaţie între toate generaţiile luptătoare ale neamului.” (Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri. Cugetări morale despre viaţa de toate zilele. Ed. Trinitas, Iaşi-2008, p. 54)

  Tăcerea gânditorului, care era mult mai rară decât comunicarea, te adâncea în profunzimea unei Taine mirifice, înfiorându-te serafic, copleşindu-te mistic. În tăcere, Cuvântul se înseninează în duh, în undă cosmică, pentru ca apoi să ţâşnească într-un torent de lumină: „Ţuţea îşi înălţa vocea ca un colţ de stâncă în mijlocul apei, ascuţit, semeţ, dureros de subţire spre vârf-nici o pasăre nu putea să se odihnească, ci doar să se învecineze, zburând, având în adâncuri nebănuita temelie a tăcerii, zonă în care nici un peşte nu tulbură apa şi nici o plantă nu-şi unduieşte podoaba.” (Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea. Ed. Lumina Credinţei, Bucureşti-2015, p. 78)

   Deşi poartă numele celuilalt apostol, Ţuţea este întru totul un PAVEL al Neamului.

Petre Ţuţea a unit în albia meditaţiei sale spirituale toate izvoarele limbajului, metalimbajul-cult: lingvistic, artistic, filosofic, teologic, mistic, filocalic, revărsând asupra realului, Delta cunoaşterii-taina Cuvântului, ca expresie definită a Totului revelat în actul creativ-sofianic, reverberând curiozităţi, clarităţi şi voinţă în individ şi esenţialul ca aprofundare într-o comunitate religioasă, întronizând astfel comuniunea naţională ca o unitate de har, de limbă şi de spirit ales. Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni”

Cătălin ANASTASE: Fotografie (poem satiric)

Foaie verde de piftie

Facem toți fotografie,

Facem clic sau facem clac,

Trei, cinci poze… tot un drac.

De vrei sa constati schimbare,

Sa faci chip din arātare,

Trage una, trage trei,

Trage câte poze vrei.

 

Nu uita în schimb o lecție,

Ca sā ai mata direcție

Când apeși declanșatoru’

Ai pus ochilor zāvoru’,

Când respiri chiar poți sā riști,

Ca imaginea s-o miști…

Nu holba ochii la șes,

Studiazā codrul des,

Fā din deste un dreptunghi,

Ca sā vezi din care unghi,

Fā și scharfu’ dinainte,

Sā ai claritate-n minte

Iar din blitz trāznesti oleacā

Lumineazā cât sā-ți placā…

Trepiedul sā-l fixezi

Sā fii liber, sā vibrezi

O secundā, douā, șapte

Peisaj cu lunā-n noapte!

 

Dacā nu te-ai sāturat

Hai, mai ia-ți un aparat!

–––––––––

Cătălin ANASTASE

Sydney, Australia

29 iunie 2020