La cenaclul literar ,,Artur Silvestri “ al Ligi –Medalionul literar ,,În septembrie se numără și… cărțile”

Sub acest generic s-a desfășurat ședința de cenaclu a Ligii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, în Sala Armelor de la Cercul Militar din Cluj Napoca, după o binemeritată vacanță de două luni, condus evident de scriitoarea prof. Voichița Pălăcean Vereș.
În prezența unui auditoriu foarte numeros s-a cântat Imnul Ligii Scriitorilor, compus de scriitorul dr. Mihai Ganea.
Apoi a luat cuvântul scriitorul Iulian Patca, prezentându-și noua carte ,,În liniștea unui popas”, apărută la editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2023.
A luat cuvântul apoi distinsul scriitor prof. Al. Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, prezentând revista SCURT CIRCUIT OLTEAN – redactor șef Ștefania Marineanu, revista ”Freamăt “, editată de Filiala Maramureș a Ligi Scriitorilor, condusă de scriitoarea Băițan Felicia Carmena. În cuvântul său, președintele national al Ligi Scriitorilor a prezentat și a analizat cărțile: ”Căderea în paradis“ de scriitorul buzoian Mihai Sălcuțan,” În pas liric printre amintiri“ de Petre& Dan Neicuțescu, “Elada, dragostea mea “ de Ilie Serediuc, președintele Filialei Nord-Est-Iași, “Un univers pierdut, lupta cu eternitatea“ de Maria Someșan, “Spitalul de îngeri” de Dumitru Buțoi, președintele Filialei Timișoara a UZPR, “Secvențe cotidiena “ de Ștefania Marineanu, președinta Filialei Olt a Ligi Scriitorilor,”Sfântul Alexis Toth “ de istoricul Bianca-Bogdana Iuga, “Natura creștină“ de Alexandru Blaga și ”Bio Metaforizare extremă“ de Vasile Dan Marchiș. În continuare Al.Florin Țene a evidențiat filialeie Ligi Scriitorilor din Iași, Baia Mare, Olt, Vâlcea, Buzău, Galați, Constanța pentru activitățile desfășurate pe timpul veri și pentru frumoasele manifestări dedicate Zilei Limbii Române, a cărui părinte este Al.Florin Țene, singurul în viață, pe lângă regretații Cornelu Leu și Ligya Diaconescu.
În amplu cuvânt al său președintele national al Ligi Scriitorilor a prezentat și a analizat cartea ”MIHAELA CD și opera sa în opinia criticului literar AL. FLORIN ȚENE”, apărută în 2023 la prestigioasa editură Globart Universum din Montreal, Canada, la care senior editor este bine cunoscutul jurnalist și om de televiziune JOHNNY CIATLOS-DEAK. În cuvântul său, Al.Florin Țene a subliniat că Mihaela și Johnny ciatlos-Deak sunt adevărați promotori culturali, și prin activitatea lor neobosită promovează cultura română pe mapamond mai mult decât Centrele Culturale finanțate din bugetul statului Român. În acest context a lăudat site-ul “Moara lui Gelu “, susținut de dascălul Gelu Dragoș, revista “Luceafărul” din Botoșani, ziarul “Curierul național“ și revista “Constelații diamantine “, condusă cu profesionalism de scriitoarea Doina Drăguț care publică în paginile lor creații ale membrilor Ligi și activitatea filialelor acestei organizații profesionale. Al.Florin Țene a spus că Liga pe care a înființat-o și o conduce este o școală de literatură care promovează valorile neamului românesc din România taincă și profundă.
În aceeași ordine de idei a fost prezentată cartea ”Viața filozofului Petre Țuțea între realitate și poveste” de Al. Florin Țene.
Pentru această carte de excepție distinsul scriitor Al. Florin Țene a primit prin Prea Sfinția Sa Paisie Sinaitul, Episcopul vicar patriarhal, o elogioasă apreciere în scris și semnată, care a fost citită în fața celor prezenți și pe care o redăm mai jos:
”Stimate Domnule Al. Florin Țene, confirmăm primirea la Cabinetul Patriarhala volumului Viața filozofului Petre Țuțea între realitate și poveste, al cărui autor sunteți, publicat la editura Napoca Star în anul 2023, pe care ați avut amabilitatea să îl oferiți Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea sa vă transmite alese mulțumiri pentru volumul oferit și se roagă lui Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă dăruiască sănătate și ajutorul Său sfânt în viață și în activitatea pe care o desfășurați .
Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,
Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal ”
În continuare poetul și publicistul Vasile Dan Marchiș a prezentat noul număr (22)/ septembrie-noiembrie 2023 al revistei Sintagme codrene, din Baia Mare, al cărui fondator este.
S-a trecut la un moment aparte, prin aducerea în evidență a unor scriitori clasici, în binecunoscutul discurs ”Memoria calendarului”, prezentat de scriitoarea prof. Lucia-Elena Locusteanu.
În această temă a evidențiat pe unii mari scriitori născuți în luna septembrie, cum ar fi: George Bacovia, Mihail Kogălniceanu, George Coșbuc, Augustin Buzura, trecând în subiect aspecte despre opera acestora.
În minutele următoare au fost prezentate următoarele cărți :
– O iubire de la răsărit până la apus, de Maria Someșan;
În Siberii de gheață, de Rodica Fercana;
Cu sufletul între două continente, de Lucreția Mititean și Ioan Mititean;
Scriitorul Macedon Tofeni a prezentat numărul 3 al revistei Glasul Armadiei, apărută la Năsăud, și apoi a recitat două poezii dintr-un grupaj de versuri scris recent, după cum a afirmat chiar domnia sa.

Poetul și publicistul Vasile Dan Marchiș a prezentat noul număr (22) al revistei Sintagme codrene, din Baia Mare, al cărui fondator este.
A urmat apoi un moment foarte important, prin acordarea de către domnul Al. Florin Țene, președințele Ligii Scriitorilor, a distincției VIRTUTEA LITERARĂ, scriitoarei Rodica Fercana, membră a Ligii Scriitorilor din România, Filiala Năsăud.
Domnul Iulian Patca, președintele Filialei Cluj a Ligii scriitorilor, a anunțat că scriitorul Vlad Sărățilă Paomi, care fiind de față, a fost primit în rândul membrilor Ligii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Așa cum ne-a obișnuit la toate întrunirile, scriitorul prof. Vasile Sfârlea a evidențiat rolul unor importanți scriitori, oameni de cultură și istorici care au îmbunătățit prin realizările lor rostul omenirii din vechi timpuri și până azi.
De altfel conducerea Ligii Scriitorilor a ajuns la un acord comun ca poetul și publicistul Vasile Dan MARCHIȘ să fie desemnat ofițer de presă, pentru a reda în scris cu lux de amănunte aspecte de la ședințele cenaclului Ligii Scriitorilor și ,de asemenea, și de la alte evenimente care se vor desfășura în cadrul acestei formațiuni literare.
Următoarea ședință de cenaclu va avea loc în data de 26 octombrie 2023.

Vasile Dan MARCHIȘ

Ofițer de presă al Ligi Scriitorilor Români

Mihai TUDOR: România – un stat mafiot

„Comunismul a pierdut  partida. Comuniștii însă au câștigat-o. E ca și cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta.”

Lucian Boia, citat din cartea sa „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”, editura Humanitas, 2016.

Afirmația din titlu cred că nu mai miră pe nimeni ținând cont de evoluția statului român și a instituțiilor sale în ultimii 33 de ani, după evenimentele dramatice de la sfârșitul anului 1989, evenimente care nici până astăzi nu au fost elucidate, iar justiția nu a condamnat vinovații din spatele lor.

Nu voi face o analiză a evenimentelor scurse în această perioadă. Ea poate fi găsită în alte lucrări ale autorului acestor rânduri. Mă voi referi doar la motivele și cauzele actualei crize sistemice intolerabile a statului roman și voi încerca să-mi motivez afirmația tranșantă cu care mi-am început expunerea.

Cauzele corupției generalizate sau mai bine zis endemice care aproape că au paralizat funcționarea normală și eficientă a statului sunt foarte vechi și se pierd în negura timpului. Metehnele, obiceiurile, comportamentul și mentalitatea cu care se confruntă astăzi societatea românească s-au creat în timp datorită ocupanților care s-au perindat și au stăpânit, vremelnic sau nu, aceste meleaguri.

Fiind o țară mică, dar foarte bogată (cel puțin eram cândva), nu am dus lipsă de invadatori care și-au pus amprenta, chiar și fizic, nu doar economic, cultural sau comportamental asupra autohtonilor. Mă tem că ocupația otomană, apoi cea fanariotă și terminând cu cea sovietică, pentru a mă referi la cele mai importante, au lăsat urme mult mai adânci decât alte popoare care ne-au cucerit (exceptând romanii care stau la baza etnogenezei poporului roman), și care au rămas bine impregnate în mentalul colectiv al nației române.

Peșcheșul, bacșișul, ciubucul sau astăzi șpaga sunt trăsături dominante ale caracterului românului. Fără ele nu poate exista, iar statul cu instituțiile sale nu poate funcționa. Să fim bine înțeleși, nu toți românii sunt hoți și corupți, însă la nivel social așa se întâmplă lucruri

Nu am pus doar noi monopol pe corupție, dar nu cred că este bine și nici nu avem ceva de câștigat dacă știm că există și alte popoare sau națiuni care suferă de această meteahnă deloc onorabil.

A venit apoi comunismul impus de ocupantul sovietic care a deformat și mai mult corpusul social deja viciat. După cum bine se știe comunismul a suprimat proprietatea privată. Totul aparținea statului, adică nimănui, așa că toată lumea a profitat, fiecare după posibilități și nevoi, pentru că toată lumea trebuia să trăiască sau să supraviețuiască după caz.

Nemaiexistând competitivitate, rentabilitate a muncii, concurență sau valoare ca în capitalism, românii au învățat să se adapteze la noile condiții, adică să se facă că fac, conform dictonului de atunci „voi vă faceți că ne plătiți, noi ne facem că muncim.”

S-a produs nu doar o cruntă degradare materială, socială și economică ci și o dereglare majoră morală, etică și de percepție a valorilor cu care ne confruntăm astăzi și care ne întârzie parcursul democratic și ne afectează la nivelul deciziilor personale sau de grup.

Odată cu re(integrarea) în instituțiile euro-atlantice avem șansa să modernizăm și reformăm instituțiile, să ajungem la bunăstarea dorită, dar în primul rând să învățăm să respectăm și să aplicăm temeinic ce înseamnă reguli, proceduri și legi coerente și eficiente fără de care nu se poate construi un stat viabil și puternic.

Revin la afirmația din titlu și cred că marea majoritate a societății constată, din păcate, veridicitatea ei. Noua clasă și elită politico-economică desprinsă din sistemul comunist controlează și s-a infiltrat în domeniile cheie ale statului (justiție, poliție, mass-media, servicii secrete, armată, administrație, sănătate sau cultură) și datorită relațiilor și legăturilor vizibile sau invizibile create și consolidate reușește să exploateze și să devalizeze, cu succes aș spune, avuția națională.

Politica este privită ca posibilitate de îmbogățire rapidă și cu cât mai puțin efort, și nu pentru ceea ce ar trebui să fie scopul și rostul ei esențial, adică rezolvarea treburilor stringente ale țării. Și, de multe ori, cei care încalcă legea scapă nepedepsiți sau primesc pedepse „cu dedicație” fiind eliberați înainte de termen.

Aceste lucruri se cunosc, iar exemple de abuzuri și infracțiuni repetate și dintre cele mai grave zguduie societatea și fac nenumărate victime nevinovate. Le amintesc doar pe cele de la Colectiv, crimele de la Caracal, azilele groazei din Voluntari, moartea lăuzei de la Botoșani, accidentul mortal de la 2 Mai sau mai nou exploziile de la Crevedia.

Vor reuși instituțiile statului să-și facă în sfârșit datoria și să meargă până la capăt? Se vor face reformele mult așteptate și se vor curăța instituțiile de „pilele” de partid și de nepotismele care le blochează activitatea? Vor exista concursuri și numiri politice transparente și pe criterii de integritate morală și probitate profesională sau se va merge pe filierele obscure și corupte ale partidelor ca până acum?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt așteptate de prea mult timp de societatea românească. Statul, până acum, a fost incapabil să se ridice la nivelul așteptărilor populației și a eșuat. Reformele necesare funcționării sale au fost întârziate sau nu au fost făcute. Românii sunt profund dezamăgiți și își caută salvarea în țările dezvoltate din Occident.

Țara are nevoie de speranță și de încredere în revirimentul care se lasă atât de mult așteptat. Vor reuși conducătorii statului român să câștige încrederea cetățenilor săi și să rezolve problemele acute și grave ale țării? De răspunsul la această întrebare poate depinde chiar existența sa în viitor. Deocamdată cetățenii săi mai au încă răbdare…

Autor: Mihai Tudor,

Sinaia, 27.08.2023

Confesiuni de colecție cu jurnalistul și scriitorul Al. Florin Țene

„Orice călimară poate să devină un Vezuviu.”

Născut la Drăgășani, la 13 iunie 1942, Al. Florin Țene este un important și cunoscut jurnalist, dar și un valoros și prolific polihistor – scriitor, dramaturg, poet, critic literar, filosof, istoric – în egală măsură redactor de reviste și animator cultural, într-un cuvânt, o personalitate a vieții spirituale contemporane.

Având o prodigioasă activitate de peste o jumătate de secol pe tărâmul jurnalismului, Domnia Sa este și o prezență constantă în domeniul literaturii, semnând până acum 97 de cărți de poezie, proză, romane, teatru, critică literară, eseuri. Este Președinte al Ligii Scriitorilor Români, membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe.

Răsplătit cu numeroase distincții, diplome și premii (este suficient să enumerăm: Diploma de jurnalist european, oferită de Comisia Europeană, 1996; Marele Premiu de Poezie, Uzdin, Serbia, 2000; Premiul pentru Poezie al Revistei „Poesis” – Festivalul Blaga, Sebeș, 2000 etc.), Al. Florin Țene este autorul a peste 6.000 de articole de presă, fiind membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Tanța TănăsescuȘtim că v-ați născut la Drăgășani unde, pe când erați elev în clasa a X-a a liceului din această localitate, ați înființat pe lângă Casa de Cultură de aici un cenaclu literar. Ați făcut facultatea la Baia Mare și ați lucrat în presă, atât în București, cât și în provincie. În prezent, locuiți cu familia la Cluj. Puteți să ne spuneți dacă Ardealul v-a atras dintotdeauna, sau stabilirea dumneavoastră în această metropolă transilvană a fost rezultatul unei conjuncturi? Cum ați ajuns, așadar, la Cluj? Ce diferențiază spiritul ardelenesc de cel oltenesc, căruia, prin naștere, îi aparțineți?

Al. Florin Țene: Înainte de a răspunde la această întrebare, mi-a venit în minte zicerea lui Immanuel Kant care spunea: „Omul a fost făcut dintr-un lemn așa de noduros, încât e un lucru îndoielnic că s-ar putea ciopli vreodată din el ceva absolut drept”. După Institutul Pedagogic am lucrat ca profesor de limba română la Școala Primară din satul Valea Seacă și în comuna Tarna Mare din regiunea Maramureș, publicând articole în ziarele din zonă: „Pentru Socialism” și „Steagul Roșu”. Pe când eram student la Institutul din Baia Mare am înființat în cadrul Bibliotecii Regionale cenaclul literar „Nord”, împreună cu poeții Vasile Radu Ghenceanu și Ion Ghiur Pauleana.

Ivindu-se un post de redactor la Stația de Radioficare din Drăgășani, orașul meu natal, m-am mutat la Drăgășani. Aici înființasem în 1958, pe când eram elev la liceul din localitate, cenaclul ,,Orizont” ce a funcționat în cadrul Casei de Cultură. Inițial l-am numit „Gib Mihăescu”, însă Comitetul Raional de Partid ne-a interzis să-i dăm numele scriitorului născut la Drăgășani, datorită romanului ,,Rusoaica“. În 1966 Comitetul Regional Pitești ne-a aprobat să-i dăm numele scriitorului amintit. La ședințele cenaclului au citit din creațiile lor: Virgil Mazilescu, Radu Vasile, viitorul prim ministru, fiind coleg de clasă cu mine, Doru Raiciu, Nicolae Cochinescu, viitorul procuror șef, Doru Moțoc, Ion Vasile, tatăl lui Radu Vasile, prof. Emil Istocescu, exeget al operei lui Gib Mihăescu etc. În cadrul Stației de Radioficare difuzam în fiecare zi o emisiune de o oră cu reportaje, medalioane literare, informații din cadrul instituțiilor din localitate, și,  în 1967, când s-au desființat din toată țara Stațiile de Radioficare, am lucrat ca redactor șef la ziarul „Lumina de pe Lotru” de la Voineasa. Era ziarul sindicatului Hidrocentralei de pe Lotru.

Datorită faptului că, în 1977, ne-a fost demolată casa părintească din Drăgășani, împreună cu părinții și copiii ne-am mutat la Cluj, din dorința părinților să fim alături de sora mea, care era profesoară de biologie la un liceu din capitala Ardealului.

T.T.: Ați debutat ca poet la vârsta de 18 ani dar, pe lângă poezie, ați cochetat și cu alte genuri literare: roman, dramă istorică, critică literară. Fiind un autor prolific, ideea de a face critică literară, în mod deliberat, fiind în cunoștință de cauză, având calitatea de autor, vi se pare a fi fost un atu, cum puțini critici se pot lăuda (cel mai cunoscut caz fiind acela al lui George Călinescu) sau pur și simplu a fost o întâmplare?

A.F.T.: Am început să scriu prezentări de cărți pe când eram elev de liceu și conduceam cenaclul ,,Orizont “, pe care le citeam în ședințele de lucru. Am început să public cronici de carte pe când eram redactor la Stația de Radioficare Drăgășani, pe care le citeam în acea oră zilnică a emisiunii pe care o difuzam. Însă, prin 1966, am început să public cronici de carte și prezentări în revista „Argeș” din Pitești, pe când era redactor șef poetul Gheorghe Tomozei. În ziarul săptămânal „Curierul primăriei” din Cluj-Napoca și în revista „Cetatea culturală”, unde eram redactor, susținute financiar de către Primăria clujeană, am avut rubrici permanente în care publicam cronici literare ale cărților sau analiza unor expoziții de pictură, inclusiv eseuri pe diferite teme. Iar în prezent public analize critice, cronici, eseuri, în revista „Agora Literară”, oficiosul Ligii Scriitorilor, unde sunt director și președinte național al acestei organizații profesionale.

T.T.: În tinerețe ați avut șansa să cunoașteți la București o serie de personalități ale timpului respectiv. Care dintre acestea v-au rămas în amintire? V-am ruga să ne istorisiți o întâmplare legată de aceste personaje, sau chiar mai multe. Care dintre ele v-au fost model sau ghid spiritual?

A.F.T.: „Singura prietenie de preţ este cea care s-a născut fără motiv”, spunea Arthur van Schendel. Acest principiu mi-a călăuzit viața. Astfel că, în perspectiva unei amiciții, în anul 1960 i-am luat un interviu lui Mihai Beniuc, acasă la dânsul, în strada Grădina Bordei. Interviul l-am publicat în „Informația Bucureștiului”, discutând în biroul acestuia la un ceai servit de soție. Și, uneori, admirând galeria de tablouri pe care o avea pe pereți. De la dânsul am învățat multe privind construcția poeziei. Pe atunci eram elev la Școala Tehnică Poligrafică „Dimitrie Marinescu”, aflată în București, pe strada Argeș. La rugămintea mea, acesta a venit la o șezătoare literară în clubul școlii. Tot în perioada aceea, l-am vizitat acasă pe Zaharia Stancu, împreună cu  tatăl meu, cu care fusese coleg de școală la Turnu Măgurele. Am avut bucuria să-i citesc câteva poezii, pe care le-a oprit pentru „Gazeta Literară”. Acele poezii au apărut peste un an fiindcă paginile revistei de pe Bulevardul Ana Ipătescu erau ocupate cu romanul fluviu „Rădăcinile sunt amare”. În anii aceia, împreună cu poetul Virgil Mazilescu, care era student la Filologie, am vizitat-o acasă, în Cotroceni, pe soția lui Ion Minulescu, doamna Claudia Millian. Mai târziu, prin anii ‘70, m-am împrietenit cu scriitorul, editorul, traducătorul și eseistul Mircea Ciobanu, care lucra ca redactor la Editura „Cartea Românească”. În biroul dânsului i-am prezentat un ciclu de poeme și, citindu-mi poezia „Amurg de întoarcere”, mi-a spus, entuziast, redau textual: „O astfel de poezie se scrie la o sută de ani! ”. Cu acest prilej l-am cunoscut și am devenit prieten bun cu poetul Florin Mugur, căruia îi citeam poezii, la fel îmi citea și el, la o bodegă de alături, unde serveam o cafea cu nechezol. Mircea Ciobanu mi-a fost mentor o perioadă de timp, până când Dumnezeu l-a luat la Dreapta Sa.

T.T.: După o prolifică colaborare la  reviste literare precum „Tribuna”, „Steaua” și multe altele, se poate spune că ați cunoscut îndeaproape mediul scriitoricesc din România. După anul 1989, în breasla Uniunii Scriitorilor au intervenit anumite situații care v-au determinat să înființați în 2006 „Liga Scriitorilor Români”, având peste 39 de filiale în țară și în străinătate. Care au fost, pe scurt, motivele pentru care ați luat această decizie?

A.F.T.: Primind o bursă în Belgia, împreună cu filosoful Gabriel Andreescu, din partea doamnei ambasadoare Karen Foog, am constatat că în această țară democratică erau mai multe asociații scriitoricești, toate cu drepturi egale și finanțate de statul belgian. Venind în țară, m-am interesat dacă  mai funcționează fostele uniuni ale scriitorilor din țările ex-lagărului socialist. În urma acestor investigații, am constatat că toate s-au desființat și au apărut alte organizații pe baze democratice. Numai la noi a rămas Uniunea Scriitorilor, înființată pe principiu sovietic și stalinist. Datorită acestei evidențe, m-am gândit că e necesar să democratizez mișcarea scriitoricească de la noi. Astfel, am înființat Liga Scriitorilor Români. În prezent, această organizație are 39 de filiale, dintre care 12 în străinătate, și edităm 19 reviste, fără să primim finanțare de la bugetul statului. Edităm numeroase antologii, anuare, inclusiv cărți. Oficiosul Ligii Scriitorilor, revista ,,Agora Literară“, care apare trimestrial, este  foarte bine apreciată de cititori, făcând parte din cele mai onorabile reviste din peisajul jurnalistic din țara noastră.

T.T.: Sunteți unul dintre susținătorii ideii proclamării datei de 31 august ca zi dedicată sărbătoririi limbii române. De aproape un deceniu, românii din țară și din străinătate celebrează această zi cu entuziasm, organizând evenimente și manifestări specifice. Ce resorturi intime v-au îndemnat să susțineți această idee magistrală și ce simțiți când vedeți că milioane de români răspândiți pe toate meridianele globului sărbătoresc în această zi limba română, de fapt o propunere ce vă aparține și dumneavoastră?

A.F.T.: În 2010 am publicat un volum de poeme „Sonată pentru creșterea ierbii”, la Editura Carte și Arte, București, editură condusă de  scriitorul Corneliu Leu. Eram amici, în spiritul unificării limbii române de pe cele două maluri ale Prutului. Discutând împreună, am ajuns la concluzia că e necesar să oficializăm și la noi în țară Ziua Limbii Române, așa cum Moldova de peste Prut o făcuse cu câțiva ani buni mai înainte. Au fost persoane care ne-au sugerat să o sărbătorim pe 15 ianuarie, însă noi am dorit să o sărbătorim în aceeași zi cu moldovenii noștri, pe 31 august, în spiritul unității limbii și al poporului de pe ambele maluri ale Prutului. Astfel, am făcut un memoriu către Parlamentul României, conținând propunerea pentru sărbătorirea Zilei Limbii Române. Eu, la audiență cu domnul Tăriceanu, am subliniat că vin cu această propunere și din partea celor câteva sute de membri ai Ligii Scriitorilor. Audiențele au continuat ca o presiune din partea noastră – Corneliu Leu, Al. Florin Țene și Ligya Diaconescu – asupra birocrației care era la forul din Palatul Parlamentului. Până la urmă am reușit. Ca urmare, Liga Scriitorilor a organizat în fiecare an, începând cu 2011, „Ziua Limbii Române” la Sinaia, Jupiter, Eforie Nord, Olănești, Cluj etc. La aceste manifestări au participat scriitori români din țară, Canada, Anglia, Franța, Italia și, bineînțeles, din Moldova de peste Prut.

T.T.: Familia Țene (dumneavoastră, dar și fiul, Ionuț Țene, și soția dumneavoastră, poeta Titina Nica-Ţene) este puternic implicată în viața culturală (presă, literatură, activism cultural etc). Cum reușiți să aveți o asemenea energie și spirit întreprinzător pe tărâm cultural, desfășurată atât în țară cât și în străinătate (sunteți sufletul unor numeroase inițiative creatoare, fondator de cenacluri, întâlniri, congrese și concursuri scriitoricești, evenimente culturale ș.a.)?

A.F.T.: Iubind literatura, Limba Română și prietenia cu iubitorii cuvântului, scriitorii, ne-au făcut să fim slujitori neobosiți ai culturii române. Nu numai noi trei, ci și băiatul nostru cel mare, Florin, care lucrează la televiziune. Acesta, din punct de vedere tehnic, face emisiunea de la Cetate cu poetul Dinescu. Sentimentul iubirii de Limba Română l-am înveșnicit în poemul „Gloria Limbii Române, din care redau un fragment, fiindcă poemul este un fluviu și  a apărut într-o carte cu același titlu despre istoria Zilei Limbii Române, volum editat în anul 2022:

Mi-e dat să-mi rostesc gândurile

să visez

în Limba Română,

fiecare cuvânt un fagure,

ca mierea luminii în degetarul macilor,

ca vârsta arborilor în cercuri,

în fiecare din ele trudește un străbun,

veghează o baladă.

Patria Limbii Române e Istoria

acestor plaiuri păscute de Mioriţa,

modelate de doine

şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit

cu grijă

la izvoarele dorului.

Ea nu poate fi mutată,

cum nu se poate înstrăina fântâna

de izvoare.(…)

T.T.: Referindu-ne la domeniul jurnalistic, vă rugăm să ne povestiți cum au fost primele dumneavoastră contacte cu presa, cum vi se păreau redacțiile ziarelor și revistelor din epoca debutului Domniei Voastre?

A.F.T.: Primele articole le-am publicat în ziarul regional „Secera și Ciocanul”, ce apărea la Pitești. Am și lucrat în tipografia de la Găvana. Am publicat în ziarul ,,Înainte” din Craiova, fiindu-mi amic ziaristul, scriitorul, profesorul Marian Barbu. Am făcut pe zețarul, pe mașinistul de la tiparul înalt. Îmi plăcea mirosul de cerneală tipografică de la marea rotativă,  întinsă pe 2 etaje, de la Casa Scânteii. Am fost corector nopți întregi la ziarul de șantier „Lumina de pe Lotru”. Pentru mine, redacțiile ziarelor și revistelor îmi păreau sanctuare ale cuvântului sfințit de înțelepciune. Pășeam în camerele redacțiilor cu sfială și vorbeam în șoaptă.

T.T.: Având o asemenea longevitate în presă, cunoscând și bunele și relele din evoluția presei românești, cum ați defini în câteva cuvinte presa de atunci, comparativ cu presa de azi? Ce anume este pozitiv și ce anume vi se pare negativ în jurnalismul contemporan?

A.F.T.: Presa de atunci avea responsabilitatea cuvântului scris, cu toate că slujea o ideologie a unei noi ere sclavagiste. Presa de astăzi, în numele libertății, iresponsabilizează esența cuvântului.

T.T.: Vă rugăm să adresați tinerilor confrați din presă, jurnaliștii din zilele noastre, câteva sfaturi și îndemnuri pentru activitatea lor, în condițiile destul de vitrege pe care presa le traversează în prezent.

 A.F.T.: În anul 2019 am publicat două cărți, una la Editura UZP și alta la Napoca Star, având ca titlu comun „Orice călimară poate să devină un Vezuviu”, așa a spus-o Balzac, având o prefață semnată de regretatul prieten Doru Dinu Glăvan, în care scria:  „Nostalgic și sentimental, Al. Florin Țene nu-și uită niciodată originile și, scormonind prin Lada cu amintiri, se întoarce mereu la anii fragezi, când, alături de foștii săi colegi de clasă, Radu Vasile, fostul prim-ministru, Mugur Isărescu, Virgil Mazilescu, ori istoricul Ilie Vulpe, punea la cale șotii sancționate prompt de profesorul Mușulescu, care îi punea pe recalcitranți la colț, pe coji de nucă, așa că, de teamă, iar nu din conștiință, învățam. Parcurgând suita de eseuri și comentarii critice pe teme diverse, și deopotrivă de incitante, de la Heidegger la Nietzsche și de la Socrate la… Patapievici (văzut ca model invers) regăsim un amestec suav de idealism liric, altoit pe un solid fundament cărturăresc. Aventurile ideilor, cartea scriitorului și ziaristului Al. Florin Țene, în structura academică a demonstrațiilor sale, o carte puternic polemică, croită după chipul și personalitatea vulcanică a autorului ei”.

Dragi ziariști tineri, luați cuvintele regretatului Doru Dinu Glăvan ca o lecție pentru voi. Nu uitați că la baza jurnalismului stă cultura. Studiați, studiați, studiați!

T.T.:La finalul acestui interviu, pentru care vă mulțumesc și vă doresc în continuare ani mulți și bogați în creații, vă invit să adresați un mesaj colegilor noștri din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

A.F.T.: Dragi colegi, nu uitați: noi suntem conștiința neamului, ochii, urechea și CUVÂNTUL.  

 Interviu realizat de Tanța Tănăsescu / UZP

Titina Nica ȚENE: MINUNEA

Era 13 august 1991. Eu, împreună cu colega  mea de la TRIBUNA, Lenuța Câmpean, am pornit spre Gherla, cu trenul, la casa părinților ei. Urma ca în 15 august 1991, să mergem la Sf. Mănăstire Nicula, să văd icoana făcătoare de minuni a fecioarei Maria. Lenuța mă auzise ce dorința arzătoare aveam să ajung odată acolo. Cum zodia racului e cea mai bună dintre toate, ea fiind rac, m-a invitat la părinții ei în Gherla. Părinții ei, oameni buni la suflet și cu foarte mult bun simt, s-au simțit stânjeniți. Mama ei a zis:

– Vai, Lenuța, draga mamei, cum de ai adus pe colega ta fără să mă anunți? Ce îi dau eu să mănânce?

În gradina casei, râdeau în soare, roșii mari, adevărate, cum numai în copilărie văzusem.

– Nu vă faceți probleme. O roșie adevărată. e cea mai bună mâncare.

 – Da? Am și ciorbă de fasole verde și salată de vinete. E postul Sfintei Marii.

Am mâncat cu cea mai mare poftă și bucurie. Noaptea am dormit într-un pat care era orientat cu fereastra spre pădure. Era așa de aproape pădurea, venea așa aer curat, că am dormit tun. Dimineața, mama Lenuței Câmpean ne-a sfătuit să mergem pe jos, spre mănăstire, acum, în data de 14 august, dacă dorim să ajungem la icoana mult iubită, mai ușor. Drumul până acolo mi s-a părut un vis. Fluturii alergau prin florile de câmp, cântau păsărele, oameni, pâlcuri, pâlcuri, mergeau, cântând, spre Mănăstirea Nicula. Când am ajuns acolo, era o mare de oameni. Am încercat să intrăm pe partea dreaptă. Oamenii s-au bulucit, ne-au împins și ne-au scos afară din rând. Soțul îmi spusese de acasă, că dacă e foarte greu de ajuns, să plec spre casă. Viața e importantă și pot să mă rog și acasă unde am icoana făcătoare de minuni, copie.

Am încercat pe partea stângă. Același rezultat.

În gândul meu nu era altceva decât să ajung la mult râvnita icoană. Am mai stat deoparte cam o oră și am încercat prin fața Mănăstirii. Oamenii s-au bulucit din nou și au luat-o, pe sus, pe colega și prietena mea, Lenuța Câmpean, și au dus-o, cu valul în interiorul Mănăstirii. Ea, disperată, că eu, musafira ei, rămăsesem afară, s-a dus la preotul care era cu ordinea și a zis:

– Mama mea a rămas afară! Așa i-a venit în minte atunci, doar nu eram mama ei.

Nu a băgat-o în seamă, cum era și firesc. Eu rămasă afară, îmi luasem gândul de a mai ajunge la icoană. Stăteam, resemnată, deoparte.

Un preot iese în pragul ușii și face ordine:

– Vă rog frumos, lăsați un culoar liber la intrarea în Mănăstire!

Imediat mi-a trecut prin gând că acum o să intre, nestingherit, Petre Roman, premierul României, pe care îl văzusem cum sosise într-o mașină, de lux, neagră.

Spre marea mea stupoare, preotul spune:

– Să intre Doamna Titina Tene. Nu îmi venea să cred, ochilor și urechilor, ce auzeam. Eu, Titina, dintr-un sat, pierdut în lume, Ușurei, jud, Vâlcea, mutată în Cluj, să am această onoare. Când am ajuns în fața icoanei, nu puteam să îi văd chipul, de lacrimile care îmi șiroiau, fără să vreau, ca un râu eliberator. Numai Maica Domnului a putut să facă această minune. A simțit cât doream să o văd. Nici prietena și colega mea, Lenuța Câmpean, nu și-a explicat întâmplarea.

Ne am întors acasă, mândre și fericite, povestind cu lux de amănunte, părinților Lenuței, ce am trăit.

Părinții ei nu mai sunt, dar am înțeles că, în viață, poți întâlni oameni, o singură dată și să nu îi mai uiți niciodată.

Autor: TITINA NICA ȚENE

Marian P BELCIUG: Moartea diamantului

Ultima lacrimă din cer a căzut pe Pământ direcționar 

Izbind ca trăsnetul diamantul râvnit de lumea aleasă 

Despicând în două cristalul de carbon milenar

Dezvăluind lumii istoria lui spinoasă:

scos din noroi cu mâinile goale,

șlefuit în Antwerp, în proporții ideale,

evaluat la Londra, vândut în Singapore,

Făcut cadou într-un palat din Bangalore.

.

Despicat, sângerând de moarte, în șoaptă 

Diamantul, în puritatea-i fără ascundere,

A cerut lacrimii divine ca jumătatea dreaptă 

Să fie pusă în Muzeul Afacerilor Fară Răspundere

unde plăcerea

nu vorbește cu durerea,

bogăția

sfidează sărăcia,

nedreptatea 

ia în derâdere cinstea,

înavuțirea

nu-și găsește fericirea.

.

Jumătatea stângă, șopti diamantul pe moarte,

Să fie dat pentru copilul cu picioarele goale, 

Fără părinți, abandonat de societate,

Care l-a scos din sedimentele vechi fluviale.

Jumătatea aceasta, din partea inimii mele,

Va fi de ajuns copilului pentru hrană,

Să învețe să citească, să-și scrie numele

Să devină persoană. 

.

Copleșită de abuzul de exploatare

Săvârșit de omul care legii nu-i cunoaște cuvântul 

Lacrima s-a prăbușit de întristare 

Și-a plâns de a înecat Pământul –

și împreună cu el –

profitul,

făcut la negru,

nenorocitul!

Autor: dr. Marian P Belciug, Canada