Nina TĂRCHILĂ: Azi nu ne mai iubim

Azi nu ne mai iubim

 

azi nu ne mai iubim; e-o zi de vară
ai cărei zori i-am îngropat de-aseară.
eternitatea a erupt tăceri
rememorând cărări spre nicăieri,
adâncuri de-ntuneric ni se-nclină
peste priviri de rană și rugină,
sub talpa ta mai geme-un colț de cer
plângând albastru-n ochiul meu stingher,
sub talpa mea se zbate o aripă
pulsând incert a veșnică risipă
și zvârcolind, călcăm cu inimi goale
printre dileme existențiale.
mă dezlipești de tine sângerând,
eu te strivesc cu pasu-mi de pământ
și ne tăiem în linia subțire
care desparte ura de iubire.

ne deznodăm aripile uscate
și-n haos zborul nostru, cade, cade …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

29 Martie 2019

Elena VOLCINSCHI: Ce-i ființa mea?

CE-I FIINȚA MEA?

 

Trimiți spre mine ades săgeți stelare,
Ca să mă amețească rând pe rând…
Tu vrei să clocotesc val înspumat de mare,
S-au vrei numai ispita s-o simt fremătând?

Cu muguri moi îmi împresori grădina
Vrei toamna-mi să m-asmută în adorare
Când eu doar îmi așez în liniștiri hodina
Pe leagănul petalelor de dalbă floare.

Sunt încă vie și simt fremătând
Un dor tomnat, nepotolit, cromatic,
Încă pot să renasc din slăbiciuni de gând
Ca o ispită când își saltă imboldul apatic.

Ce-i ființa mea? Un sanctuar de doruri,
Unde trăirea își toarce vie clipa
Și-n care recunosc, mai rătăcesc fioruri,
Pe care le împarte cu nesăbuință, pripa.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Nostalgii din anotimpuri, 2019)

 

Camelia BUZATU: Așteptând

Așteptând

Pe străzi pietroase-mi plimb bătăliile pierdute
la galop trece timpul pe fantoma unui cal
clătinarea pletelor lui aduce ploi
precum aluatul pierdutului acasă pământul se pliază
pe toate să le cuprindă
aș vrea zic
și tocmai mi se naște o tânguire ce-adună câteva secunde
așa precum celor morți la răspântii aruncate
aș vrea zic
la întoarcere să-mi fie adusă o speranță
s-o pieptăn s-o legăn și s-o mângâi
la încheietura anilor are-un bănuț
n-aș vrea s-o cheme Fata Morgana
în rest voi aștepta cuminte prea cunoscuta labă de gâscă să se deseneze
așezând cuvintele-n cerc voi inventa un joc de-a destinul
plopii-mi vor crește-n casă
eu voi fi doar bucata aceea de carne care n-a știut ce să facă dintr-o bucată de suflet
precum un țurțure spart îmi va suna căderea.

–––––––––-

Camelia BUZATU

29 martie 2019

 

 

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Tu vânt nebun

Tu vânt nebun

Tu vânt fioros ce-mi suflii mânie,
Ce marea sârneşti, de-n urlet mă frânge,
Adu-mi din neant în gând simfonie
Ca-n mine s-aud cum plouă, cum ninge.

Aş vrea să-mi trimiţi un zâmbet de înger
Să-mi crească grădină pe versul meu frânt,
Să-mi pui aripi noi, să nu pot să sânger
Când zbor anevoie pe zări de cuvânt.

Furtuni îmi stârneşti şi-n vis închisoare
În mine ard frunze-n copaci veştejiţi,
Aş vrea să cobor din timpul ce doare
Când ţipă la mine în zori osândiţi.

Silabe de gând stârneşti în rafale
Coroane de flori îmi prinzi pe eteruri,
Prin nori mă ascunzi în clipe fatale…
Şi mor câte-un pic cu tine în geruri.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

27 martie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Vis angelic

VIS ANGELIC

 

În falduri răcoroase noaptea cădea
mi-am pregătit perna cu liniște și vise,
candela arunca o lumină tremurătoare
sufletu-mi părea o câmpie cu narcise.
Știu că-mi ești aproape, am pleoapele ușoare,
mă vei călăuzi pe un drum minunat
vegheat de umbra unor păsări călătoare
spre ziua de mâine-câmp nearat.
Ce frumoasă călătorie, nesperat de dulce,
corăbii senine pe-un cer plin de astre,
noapte bună,înger al meu ocrotitor,
aiazmă parfumată în pocale albastre.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

28 martie 2019

 

(Din proiectul literar în lucru POEME CU ÎNGERI, 2019, autoare, Dunia Pălăngeanu, ilustrație  Dana Sandu)

 

Anna-Nora ROTARU: Reînviere…

REÎNVIERE…

Am obosit căutând prin lume-n lung și-n lat,
Prin cețuri și prin ploi, ninsoare și furtună…
Mi-e sângerândă talpa, de-atâta ce-am umblat
N-am prea văzut nimic, mare lucru n-am aflat,
Nici sub lumina soarelui, până ce el s-apună
Nici în nopți sub clar de lună…

M-a cuprins înstrăinarea, rămas-ai fără grai,
Cuvintele mi-au amuțit, vocea nu-mi îngână…
Pe Pământ tot căutai să găsesc un colț de rai,
Dar parcă n-avui loc, pentr-o viață, un alt trai,
Iubire nu mai simt, vreo strângere de mână,
Nu-mi mai curge sânge-n vână…

Nici nu mai înțeleg, de-i cald afară, ger aprig,
De sufletu-mi îngheață sau în iad se coace…
Oricât mă răzvrătesc, n-am putere nici să strig,
În humă scormonesc, în adânc mă fac covrig,
Că, negăsind vreun loc, încolo sau încoace,
Am să-mi fac din lut găoace…

S-aștept cuminte, sub rădăcinile de brad,
Ascultând suflul pământului, pulsul în țărână…
Într-o primăvară poate, sub soare să răsad,
Vlăstar pios spre ceruri, cătând al meu razvad
Și sorbind izvorul vieții, din al Zeilor fântână,
M-oi face Zână din păgână,

Având alt chip și trup, sufletul c-un alt veșmânt,
Am s-aștern uitarea, ca perdea, pe ce-a fost tern…
Din larvă, crisalidă, ca fluture am să m-avânt,
Spre-o lume nouă mie, c-un altul crezământ,
Unde-mi va domni iubirea și sentiment matern,
De-acum și pururea, etern…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

28 martie 2019

Dorel SCHOR: Zbor austral

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să călătoriţi cu avionul şi să aveţi locul alături de un grec din Australia. Mie mi s-a întâmplat şi, vă rog să mă credeţi că e o experienţă interesantă, instructivă şi plăcută. Aveam locul într-o formaţie de trei fotolii înguste, în aşa fel că în stânga se afla soţia mea şi culoarul, iar in dreapta domnul Costas Papaghianis din Australia şi fereastra ovală.

Când s-a instalat, am fost chiar amabil şi l-am ajutat să-şi aranjeze bagajul de mână. Era o persoană de vârstă mijlocie, de talie mijlocie şi părea să fie şi de condiţie mijlocie, altfel n-ar fi călătorit la clasa turist. La început nu i-am dat prea multă importanţă şi, probabil, în ochii lui, nici eu nu valoram prea mult. Până când ni s-a servit masa. Atunci ne-am cunoscut mai bine. Vecinul meu a insistat să primesc de la el un ou fiert, pe motiv că ţine regim şi oricum nu-l mănâncă. M-am simţit obligat şi i-am oferit, în schimb, compotul. A fost atât de încântat încât i-am şoptit soţiei că poate ar fi cazul să-i cedeze şi ea compotul. Asta l-a cucerit definitiv…

După masă a venit ceasul confidenţelor. În primul rând, ne-am recomandat. Omul a scos o carte de vizită elegantă, cu o adresă care m-a impresionat pentru că era în engleză… I-am dat-o pe a noastră. Apoi, dânsul ne-a relatat că este proprietarul unui restaurant grecesc la Melbourne, unde se poate mânca cea mai bună musaca de la antipozi. I-am spus că am apreciat foarte mult o asemenea musaca la Megalopolis, în Peloponez, la care dînsul a replicat că nici nu se compară… În mod firesc, ne-a ivitat la restaurantul lui, urmând să locuim câteva zile la dânsul. Soţia sa se va bucura foarte mult de oaspeţi, au o casă mare şi deranjul nu contează, chiar dimpotrivă…

I-am oferit şi noi ospitalitate şi, ca să compensez musacaua, i-am promis că-i tratez definitiv mătreaţa. Ne-am strâns mâinile precum doi oameni de stat care semnează o înţelegere şi schimbă documentele parafate, în faţa camerelor de televiziune. Restul călătoriei a decurs banal, am reuşit să mai aţipim din când în când, nimic special.

Mult timp după călătoria respectivă, mai povesteam prietenilor cum la trei zile după pomenitul zbor, m-am trezit acasă cu domnul Costas, cum m-a îmbrăţişat şi şi-a depus valizele în salon, cum a cerut a doua zi să-i fac rost de componente şi cum în a treia zi a preparat personal o musaca cum nu s-a mai pomenit în Israel şi cum a mai rămas încă o săptămână la noi, până ce s-a epuizat respectiva mâncare şi nu a mai avut un fir de mătreaţă în păr. Şi cum apoi l-am condus la aeroport şi cum nu s-a despărţit de noi până ce nu am promis solemn că-i vom întoarce vizita cât mai curând posibil.

Trebuia să mă gândesc, susţin amicii mei, că promisiunea mea are şanse inegale, din moment ce schimbul de invitaţii s-a făcut în cursa Atena – Tel Aviv şi nu, de exemplu Atena – Melbourne. Şi că după ce şi-a terminat sejurul dinainte comandat, la Ierusalim, era uşor ca omul să-mi onoreze invitaţia. Cât priveşte reciproca, mai va, că doar n-o să plec la mama dracului numai să mănânc musaca de oaie şi să văd cum ţopăie cangurii. Oricum, e totuşi reconfortant să ştii că undeva departe, un prieten e gata orişicând să te invite la masă, împreună cu soţia.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

28 martie 2019

Marin BEȘCUCĂ: sânge acum cules de vampir

…și e atâta loc sub soare!
la câți pieptul ne frige…
inimă, la câți, nu mai stă-n piept!
dacă dragoste nu e…he-he-he-he!
un strop de răbdare, un pic!
într-un tremur și-a lăsat oful un Poem,
se trebuie să-l zmulg,
s-a veni și mângâiul…
totul e-n să știi să aștepți,
totul!
dar cine e și totul ăsta?
cine se crede, mă rog…
l-am întâlnit pe stradă,
l-am întâlnit la concertul zăpezii,
l-am întâlnit în simfonia lacrimei din rouă,
l-am întânit la serata din buciumul
ce sună-n jalea nu știu mai cui
și nu știu mai cui…sunt atâtea centenare
că o să dăm sfinții afară din calendare…
DILIMANDJARO se vede și el!
dar n-am apucat să vă spun,
azi i-a cerut lui Mărțișor o gură de cafea…
să-l fi văzut cum dezlilithiza aburul, hm!
nu mă mai miră nimic, dar Orologiul tot pomenește
despre ceva jocuri de umbre în dincolo de miez,
am zis că sunt strigoii…ntz!, ei…
noi ne vrem palatele noastre, pachistaneze!
vom zmulge atâtea raze din Soare până ce vom cânta
pe scenă la Direcția9…!
haida-de, le-am mai zis,
voi vă credeți prin găurile secrete din munți?
aci suntem la doi pași de Nistru,
dar printre noi respiră Prutul…
el mai pomenește câteceva dinspre Centenar,
dar…o lasă mai an,
când bădicul costarican va fi euroi!
gurile rele pomenesc ceva legături cu dlS.
dar eu nu m-am macovei după ele,
sunt atâția din tagma aia că mi s-a făcut milă de Siret,
i-au furat ucrainenii un șiret…
treabă de ecartament!
ori noi acum suntem cu radarul,
iar unor proști li se pare insultă că rușii simulează,
ce bine că-n genunchi nu sunt creieri,
ce teorie a lui Thales s-ar ieși-ntre tibie și peroneu!
dar să nu-l trecem cu vederea pe Ildirim,
încă Cea mare ne mai dă calcani…
Veto vrea o grupoziționare pe Insula șerpilor,
dar se opun guvizii:
peste noi nu se trece!
și Sulina bate pasul pe streche,
știe previziunea cu oamenii cumsecade,
iar pe troglodiți vor să-i pună să sugă gazele din sonde,
spre bucuria proștilor care n-au loc la nicio masă
și vor merge la Dunăre, să bea apă tulbure…

—————————-

Marin BEȘCUCĂ

(din volumul în curs de apariție
MONSTRUL DE PE DILIMANDJARO)

Ioana CONDURARU: Poesis

Jocul primăverii

 

A început pe câmpul umed
Să mijească iarba crudă,
Coborând în valuri vântul
Mângâie desimea udă.
Jucăușă, Anca-alergă
Întrecându-se în zbor
Cu a fluturilor zarvă,
Tot cerând un ajutor,
De la meii care plâng
Râtâciți de a lor mamă,
Ea mlădie, spic de dor,
Îi adună și desmiardă.
Părul aurit din coamă
Zălud zboară peste umeri,
Părând o mândră năframă
Încărcată cu dragi nuferi.
Râsul evelin răsună
Ca o strună de vioară
Și în șoapta ei adună,
Versul blând de primăvară.
Gene lungi acopăr ochii
Ce sclipesc ca două stele,
Iar din buze delicate,
Cad pe brațe floricele
De mac roșu aromat,
Este versul de iubire
Care visu-a inundat
În a nopții adormire.
Enigmatică, copila
Adunând în suflet soare,
Rupe-n mână firmitura
De iubire -înșelătoare
Aruncând-o peste plai,
Să răsară busuioc
Culegând în luna mai,
Sperând la dulce noroc.
Acest joc al ei cu viața,
E dorința arzătoare
De-a gustă din plin dulceața,
Înflorind mărgăritare.
E un vis spre fericire,
E un vis născut din dor
Cu a astrului lucire,
În popasul zorilor.

 

Pași cu dor

Mă poartă pașii
tot mai des,
în grădina cu cireși
hrănindu-mă din amintiri,
anii frumoși,
minunați miri.
Miraj văd pe unde trec,
simțind în suflet dor nebun,
cănd rătăceam îmbrățișați,
pe căi de vise și de fum.
Ne culcau florile de tei
în nopțile cu dor aprins,
unde or fi anii-acei,
cu rugăciuni în paradis!
Cuvinte dulci îmi picurai
pe geana visului de jad,
ducându-mă la porți de rai,
dar ce păcat, m-ai înșelat.
Te-ai pierdut în amintiri,
pe alte căi cu trandafiri
iar floarea s-a topit candid,
tot rătăcind spre asfințit
nu-mi ești nici înger nici iubire,
un nebun dor
ce a rămas în amintire.

 

Mai port ninsoarea

Pe glezna sufletului meu,
Se mai lasă lin ninsoarea,
Parcă-a uitat și Dumnezeu
Să dăruiască Primăvara.

În loc de merii înfloriți,
La geam bat fiori de ghiață,
Și sunt în taină logodiți
De iarna ce ne rânde-n față.

Pe ochii doritori de soare,
Se lasă lacrimi de smarald
Și astă primăvară doare,
Când țurțuri peste clipe cad.

Mai port ninsoarea în cuvinte,
Mai port ninsoarea în priviri
Parcă-s deschise jurăminte,
Să înghețăm acum de vii.

Privesc la timpul curgător,
E văduvit de frumusețe
Iar primăvara-i numai dor,
Sclipind pe aștri crud, tristețe.

Continue reading „Ioana CONDURARU: Poesis”

Vasile COMAN: Dor de-acasă…

Mi-am visat azi-noapte, mama…
Şi am plâns în vis de dor…
Se făcea, că ea, sărmana
M-aştepta de sărbători.
Şi la fel ca înainte
Tot în lacrimi şi tăcută,
Printre doruri şi cuvinte
Sărutam mâna muncită.
Mâna sfântă-n mângâiere…
Mâna ce a scos cenuşă
Dintr-o vatră, ce-n durere
Arde dorul, plâns, în uşă.
M-a primit cu brațele deschise
Şi ca pe un prunc în faşă
M-a cuprins cu lacrimi sfinte…
-Ce dor îmi este de-acasă!

Nu mai vreau să plec măicuță…
Ține-mă la pieptul tău…
Ca o floare pe-o crenguță,
Să m-alini…când dau de greu…

19 decembrie 2017 / 19 decembrie 2018 Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN