De-a lungul istoriei oamenii au fost creatori de mituri datorită necunoașterii mediului înconjurător și a unor fenomene naturale. Oamenii de neanderthal când au devenit conștienți că sunt muritori au creat contranarațiuni care să-i ajute să se împace cu acest adevăr. Pentru a trece peste această realitate, pe care o considerau nefastă, au inventat povești pentru a-și așeza viețile într-o perspectivă mai extinsă, care le-au revelat o proformă ascunsă și le-au creeat sentimentul că, în pofida dovezilor contrare, deprimante și dezordonate, viața are noimă și valoare.
În general, mitologia nu poate fi separată de ritualuri. Multe mituri nu pot fi despărțite de o dramă liturgică și nu pot fi înțelese într-un cadru profan. Cele mai spectaculoase mituri sunt despre limita vieții umane. Mitul creionează necunoscutul: povestește despre acele fenomene și lucruri pentru care la început nu avem cuvinte. În concluzie, mitul țintește în inima unei mari necunoscute și a unei necuprinse tăceri. Mitul nu este, nicidecum, o poveste relatată de dragul de a fi spusă. El ne arată cum trebuie să ne purtăm.
Mitologia vorbește despre un alt plan care există paralel cu propria noastră lume, pe care, spre suprinderea noastră, o sprijină. Credința în această realitate nevăzută, dar foarte puternică, uneori numită lumea divină, reprezintă tema de bază a mitologiei.
Conform filosofiei perene, tot ce se întâmplă în lumea aceasta are un corespondent pe tărâmul divin, care este mai îmbogățit, mai puternic și mai de durată de cât al omului. Fiecare realitate de pe pământ nu e decât o iluzie a arhetipului ei, tiparul originar fiind doar copia sa imperfectă. Miturile au creionat o formă și o înfățișare explicită unei realități pe care oamenii au intuit-o.
În cultura științifică a omenirii, de cele mai multe ori, avem noțiuni simpliste ale divinului.în antichitate, zeii erau rareori ființe supranaturale, care trăiau o existență metafizică. mitologia nu povestea despre teologie, în sensul nostru de astăzi, ci despre experiența umană.
Mitologia a fost creată pentru a ajuta oamenii să facă față condiției de viață nesigură. I-a ajutat pe indivizi, aceste materii vii gânditoare, să-și găsească locul în lume și direcția reală. De-a lungul vremurilor, începând din ancestral, oamenii au dorit să știe de unde au venit. Și astăzi se pune întrebarea, dar pentru că începuturile omenirii se pierd în cețurile preistoriei, au creat mituri despre strămoșii noștri. Acestea nu sunt bazate pe evenimentele din trecut, dar ajutând oamenii în schimb să explice evenimentele venite din istorie, îndrumându-i în schimb să-și explice atitudinile din prezent cu privire la mediul, vecinii și obiceiurile societății. De asemenea, omenirea dorește să știe încotro se îndreaptă, așa că a imaginat povești care vorbesc despre o experiență postumă, deși, așa cum vedem, nu există multe mituri care au în vedere imortalitatea ființelor umane. Divinitatea ne-a ajutat să explicăm experiența transcedenței. Filosofia perenă exprimă simțământul omului că ființele umane și lumea materială sunt mai mult decât se vede.
Experiența transcendenței a contribuit întotdeauna să îmbogățească experiența umană. Omul este înclinat să caute clipele de extaz, înălțat pentru o clipă mai presus de noi înșine. În asemenea perioade, omul are impresia că trăiește mai intens decât de obicei, socotind că întreaga lume este a lui. Religia a fost de-a lungul istoriei una dintre cele mai tradiționale modalități de a ajunge la capacitatea extazului, iar, dacă omenirea nu mai găsește modalități de a atinge extazul în lăcașurile de cult, caută în altă parte: artă, poezie, rok, dans, droguri, sex sau sport. Asemenea poeziei sau muzicii, și mitologia ar trebui să deschidă omenirii extazul, chiar și în fața morții și a disperării pe care o poate simți omul în perspectiva dispariției.
Oamenii sunt unici în păstrarea deschiderii pentru joc, scrie Johan Huizinga în „Homo ludes „(în traducerea lui H.R.Radian, Editura Humanitas, București, 2012 ). Dacă trăiesc în condiții artificiale ale captivității, animalele își pierd simțul ludic atunci când se confruntă cu realitățile dure ale vieții în sălbăticie. Dar, oamenilor adulți le place jocul cu diferite posibilități și asemenea copiilor, continuăm să ne creăm lumi imaginare. În artă, eliberați de constrângerile rațiunii și logicii, concepem și combinăm forme noi care ne îmbogățesc viețile și care – credem noi – ne spun ceva important și profund ,,adevărat“. Același lucru se întâmplă și în mitologie, omul are o ipoteză, o aduce la viață prin mijlocirea unui ritual, acționează asupra ei, îi urmărește efectele asupra vieții noastre și tot omul descoperă să a reușit să înțeleagă ceva mai mult din enigma tulburătoare a lumii noastre.
În concluzie, un mit este adevărat pentru că este util, nu pentru că ne dă informații reale. Dacă nu ne oferă o cunoaștere mai bună a înțelesurilor adânci ale vieții, înseamnă că nu și-a atins scopul. Natura umană nu se schimbă prea mult, și multe dintre miturile omenirii, create în societăți care nu puteau fi cu mult diferite de cea europeană, pun în discuție temerile și dorințele oamenilor cele mai importante. În condițiile când clerul nu ne poate instrui în folclorul mitic, poate că artiștii și scriitorii creativi pot să preia acest rol clerical și să aducă o perspectivă nouă în lumea noastră debusolată și atinsă de rău, de droguri și războaie.
Al.Florin Țene
