Marian P BELCIUG: Când treci pragul tragediei

Nu ești total optimist în privința vieții 

Căci știi că există răul – moral, metafizic, natural

Nu ești total pesimist în privința vieții 

Căci știi că există frumusețea și binele este real

.

Dar când ești lovit năprasnic de tragedie

Maturitatea ta legată de viață nu ajunge

Căci otrava rănii dă anxietății drojdie

Iar puterea-ți de a face față vieții se frânge 

.

Când sănătatea trupului în care exiști se năruie   

Când iubirea vieții tale este înghițită de trădare 

Când greutatea poverii pe care o porți te biruie

Când agonia tristeții nu are asemănare 

.

Când ești părăsit și-n competiția vieții toți te înving 

Când chinga durerii sufletești este terminală 

Când nu poți privi lumina și ochii speranței se sting        

Când eșecul îți revendică identitatea personală 

.

Caută cu atenție în viață și vei găsi 

Cel puțin o persoană în lume care te iubește

Căreia îi pasă de tine, nu te va părăsi 

Și-a cărei dragoste de răul lumii te ocrotește!

.

Și apoi, caută în sertarul cu nestemate de viață

Unde încă este ceva la care poți să privești înainte! 

Căci știind că cineva te iubește și ai la ce privi în față 

Este îndeajuns să te ridici din cenușa fierbinte.

.

Dr. Marian P Belciug, Canada, 17.01.2024

Al Florin ȚENE: Dor de Oltenia mea

Mă mai întorc uneori unde la naștere

am respirat prima bulă de aer curat

și Oltul scapără lumini pe coame de dealuri

pe când îmi adun amintiri pe urmele  din sat,

iar frunzele toamnei se bronzează pe maluri.

.

Stau la umbra nucului de mult tăiat meditând

și aud țăranul săpându-și bordeiul

mă arde tristețea istoriei din gând

știind că vremurile au fost iuți ca ardeiul

și că în anul acesta n-a mai înflorit teiul.

.

Doamne, îmi este pielea tăbăcită de soare

de vânturi și arșițe de pe lângă Jiu

chiar dacă mă mai întorc pe-o câte-o cărare

mă salută Jianu cu hangerul într-un târziu

haiducul furându-mi creionul să nu mai scriu.

,

Aud piatra cioplindu-se singură văzându-l pe Brâncuși

și stâlpul prispei înălțându-se-n coloană

pe când câmpia deal se face în urcuși,

iar istoria evadează dintr-o consoană

și vremea o veghează Ecaterina c-un cartuși.

.

Mă odihnesc uneori la umbra viței de vie

Și sug la sânul unui strugure must pelin

De amețește clipa pe-o pagină de poezie

Când îl ascult pe Gib venit pe-un cer senin

Să-mi zică de Rusoaica fermecată de Răgălie.

.

Mi-e dor Doamne de un dor de dor

Să mă întorc nici eu nu știu unde

Mi s-a încurcat în tâmple o pană de cocor

De-mi sunt gândurile înalte și rotunde

Să mă întorc, nici eu nu știu, în zbor

Și unde?

Al.Florin Țene

Marian P. BELCIUG: Dacă vrei să fii iubit de lume

Dacă vrei să fii iubit de lume,

trebuie să iubești libertatea morală

totală,

să-ți placă experimentul social

care pune pe piedestal

înțelepciunea pubertății,

egocentrismul adolescent,

gândirea indecentă,

lipsa de efort, de talent.

.

Dacă vrei să fii iubit de lume,

trebuie să-ţi placă frivolitatea, ipocrizia, minciuna,

să arăți înțelegere pentru omul care iubește lenea,

să te ferești să dai sfat care cere autoexaminare

şi care pe omul leneș, frivol, mândru, necinstit

îl doare.

.

Dacă vrei să fii iubit de lume –

şi vei avea vreodată ceva de criticat –

scuză-te îndelungat,

blamează-te pe tine,

arată ca nu este nimic serios

în faptul odios

care cere să fie înfierat

și din cauza căruia morala socială,

încrederea în om,

au decedat.

.

Iar dacă inima ta nu te lasă

şi nu poți trece cu vederea

minciuna, ipocrizia, frivolitatea, decăderea

şi aduci oamenilor aminte

de judecata morală,

respectul față de om,

compasiunea socială,

atunci trebuie să fii mulțumit

că vei rămâne neobservat

şi nu vei fi niciodată invitat

să guști din tortul popularității,

al adunărilor oficiale,

hedoniei materiale,

care aduc lumea împreună

şi o duc de râpă.

Autor: dr. Marian P. Belciug, Canada

Al.Florin ȚENE: Lumină pentru Mama

În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,

Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,

De am greşit, îmi port şi-acuma vina

furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

.

Îmi port crucea plecării mele din sat,

Alergând după fluturi sub cerul depărtării,

Iar dacă, uneori, am căzut în  păcat,

 Îţi cer iertare, mamă, la ceasul înserării.

.

Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi,

Eu, lumânării zilei mă închin sfios,

De Sus, ştiu, tu prin lume mă urmezi

Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.

.

Iubire şi cald era mamă lângă tine

În universul casei în amintire rămas,

Dar o chemare încolţea, pe-atunci, în mine,

Destinul îmi pregătise-un Pegas…

.

De-atunci colind prin păduri înşelătoare

Tezaur de invidie, ură şi venin.

Am mai venit la casa albastră pe-o cărare

Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin.

.

Aşteptai tăcută cu fruntea de fereastră

Aveai în ochi aşchii de întuneric

Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră

Doar el mă cuprindea în mieziul sferic.

.

O iubire de tine îmi intră-n sânge, mamă,

Cu ghiocei, muşcate şi miros de pelin,

Dojana-ţi blândă aş lua-o acum în seamă

Şi m-aş întoarce acasă pe urme de senin.

.

Un dor îmi coboară în inimă de casă

De truda tatei, a ta şi de înserate mângâieri,

Însă urma voastră de aer rămasă

Când o ating se preface-n ieri

.

În fiecare zi îţi aprind din inmă lumina,

Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,

De am greşit, îmi port şi-acuma vina

Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

Al.Florin ŢENE

Marian P BELCIUG: Condamnarea bivolului

Fabula lui George Topîrceanu, „Bivolul și coțofana”,

A fost scoasă din manualul școlar cu voci răstite, 

Căci recompensa bivolului pentru ce făcea cucoana

Era minimă, comparativ cu efortul păsării asuprite

Că bivolul puternic, cu statut social impunător, 

Exploata nemilos pasărea corvidă

Că dădea un exemplu uman dezgustător 

Încurajând o relație economică perfidă

.

Impulsionat de decizia comisiei școlare

Cățelul a intentat și el bivolului proces

Că refuzul bourului de-a-l accepta în spinare

A fost un gest discriminator – de neînțeles,

Că epitetetul „potaie” i-a adus defăimare 

Că dauna morală este colosal de mare.

.

Tribunalul Regnului Animal pentru Drepturi și Egalitate

A admis acuzațiile cățelului în regim de urgență 

A analizat argumentele cu meticulozitate

Și plin de entuziasm a dat un verdict fără clemență –

și anume:

Bivolul este vinovat sub toate punctele din acuzare, 

A demonstrat abuz, duritate, toxicitate masculină, 

Iar prin refuzul de a nu-l duce pe cățel în spinare

A comis discriminare deplină –

pedeapsa fiind:

Reeducare urgentă prin curs de justiție și echitate

Urmat de un proces public de căință 

Concomitent cu ștergerea din arhivele falsificate

A înscrierilor că bivolul este animal de folosință.

Și-apoi exilarea condamnatului în câmpia dezolantă 

Pentru un timp de singurătate și autoblamare, 

Iar reintegrarea în societate să fie aprobată 

Numai după sterilizare!

Iar autorul fabulei,

care se-ascunde în istoria 

literaturii,  

când va fi găsit,  

să fie adus în piața publică

și ponegrit!

Autor: dr. Marian P Belciug, Canada

Marian P BELCIUG: Moartea diamantului

Ultima lacrimă din cer a căzut pe Pământ direcționar 

Izbind ca trăsnetul diamantul râvnit de lumea aleasă 

Despicând în două cristalul de carbon milenar

Dezvăluind lumii istoria lui spinoasă:

scos din noroi cu mâinile goale,

șlefuit în Antwerp, în proporții ideale,

evaluat la Londra, vândut în Singapore,

Făcut cadou într-un palat din Bangalore.

.

Despicat, sângerând de moarte, în șoaptă 

Diamantul, în puritatea-i fără ascundere,

A cerut lacrimii divine ca jumătatea dreaptă 

Să fie pusă în Muzeul Afacerilor Fară Răspundere

unde plăcerea

nu vorbește cu durerea,

bogăția

sfidează sărăcia,

nedreptatea 

ia în derâdere cinstea,

înavuțirea

nu-și găsește fericirea.

.

Jumătatea stângă, șopti diamantul pe moarte,

Să fie dat pentru copilul cu picioarele goale, 

Fără părinți, abandonat de societate,

Care l-a scos din sedimentele vechi fluviale.

Jumătatea aceasta, din partea inimii mele,

Va fi de ajuns copilului pentru hrană,

Să învețe să citească, să-și scrie numele

Să devină persoană. 

.

Copleșită de abuzul de exploatare

Săvârșit de omul care legii nu-i cunoaște cuvântul 

Lacrima s-a prăbușit de întristare 

Și-a plâns de a înecat Pământul –

și împreună cu el –

profitul,

făcut la negru,

nenorocitul!

Autor: dr. Marian P Belciug, Canada

Marian P BELCIUG: Recviemul omului deștept 

Oamenii deștepți erau subiect de conversație la bere,

Printre amicii din schița lui Caragiale, persoane intrigante,

Dar nu inteligența lăudată a oamenilor deștepți la vedere

Face subiectul acestei poezii extravagante

.

Este vorba de inteligența născută din cunoaștere,

exersarea îndelungată a cortexului cerebral,

gândire, analiza critică a textelor literare,

explorarea semanticii și adevărului fundamental

.

Din efortul de focalizare a atenției și divizare,

raționamentul deductiv, simboluri matematice,

abstractizarea proprietăților fenomenelor înconjurătoare,

sporirea fluenței verbale și memoriei semantice

.

Din examinarea cerințelor etice și morale,

evaluarea critică a comportamentului social,

exersarea voinței și puterii de amânare,

efortul de autocunoaștere – un atribut esențial

.

Din controlul impulsivității în gândire și exprimare,

conștientizarea impactului tău asupra celor din jur,

cunoașterea respectului și nuanțarea lui în utilizare,

analiza critică a evenimentelor când lucrurile nu merg șnur

Dar mai ales este vorba de inteligența născută din înțelepciune,

din ceea ce Creatorul tău îți dezvăluie,

din cunoașterea așteptărilor Lui față de tine

fără de care totul în viață se năruie 

.

Numai atunci, când efortul acesta va fi terminat

Va deceda omul deștept, hilar,           

Darul inteligenței tale va fi respectat,

Iar tu vei fi declarat om inteligent și moral.

.

Autor: dr. Marian P Belciug, Canada

Al. Florin ŢENE: Au înflorit nucii de Sfântul Gheorghe

Aleargă primăvara desculţă prin sat

Şi stele au căzut în nucii grădinii

Dimineaţa nu s-au mai stins, n-au mai plecat

Au rămas ochiuri de izvoare la rădăcina luminii.

.

În apele lor închegate, tremurând în cupe de muguri

Se zămislea rodul de sevă, răcoare…

Luminau crengile ca nişte ruguri

Şi raze picurau, uimite de soare.

.

O, stelele pe punţile nucilor au căzut

Cu hlamidele lor muiate în lumină

Şi nu s-au pierdut,

Au rămas inimi pe vechea tulpină.

.

Păsările odihnindu-şi zborul înalţă un tril

Pe crengile nucilor la concert au venit şi cucii

E sfârşitul nopţilor zgribulite de april…

…Era noaptea Sfântului Gheorghe și înfloriseră nucii.

Al. Florin Țene

K.V. TWAIN (Diana CÂRLIGEANU): La Judecata de Apoi

La Judecata de Apoi

La Judecata de Apoi ce va fi într-o zi,

când voi fi pus faţă-n faţă cu instanţe

numite de unii supreme, suverane, de neclintit,

voi spune… Ce voi spune?

.

Voi spune, presupun, ceea ce gândesc de ceva timp.

.

Am trăit ce şi cum am putut, având în vedere Universul,

atavismul, ereditatea, impedimentele, neplăcerile,

eşecurile cauzate de factori exteriori mie,

prietenii falşi şi duşmanii implacabili,

slăbiciunile congenitale-adică-determinate,

în fine, tot ce mi s-a dat de către cei ce vor să mă judece.

Nu pot fi făcut responsabil pentru viaţa mea!

.

Se cer judecate—cu adevărat—Defectele Universului.

.

De-ar fi fost după voia mea Universul ar fi fost altfel, altceva,

ceva mai trainic, mai puţin precar,

mai infuzat de moralitate şi de memorie,

mai iubitor cu fiinţele sale (dacă tot le-a creat),

mai înţelept şi consecvent şi pios şi responsabil,

ca să eşuăm şi să ne prăbuşim mai puţin,

ca să ne iubim şi să ne înălţăm mai mult.

.

Cu alte cuvinte, aş fi creat aripi cu care se poate zbura.

.

Judecând Universul, l-am găsit vinovat — mai presus de toate —

de iresponsabilitate imoralitate iraţionalitate,

de incapacitatea de a rămâne singur (cum ar fi trebuit să fie),

de insuficienţă de Înalt, Întrebare, Îndoială.

Întrebare: E omul un bun tovarăş pentru Univers? Dar invers?

Acuz Universul, deci, de slăbiciune şi stupiditate.

Îi reproşez existenţa tuturor fiinţelor muritoare.

.

Îl condamn dur, potrivit, ca o Minte Suverană.

.

Universul şi-a deturnat destinul.

Greşind, ne-a obligat să greşim.

Universul trebuia să fie un calm eremit care bea ceai.

Deci zic, gândind la Eminescu: Câţi Arhei Insultaţi!

K.V. Twain, 2022

Lavinia Elena NICULICEA: Sunt Poezie…

Sunt Poezie

.

când privesc în ochii

clipelor

îmi înţeleg rostul

de bunăvoie și nesilită de mine

taina lui mâine

mi s-a lipit de vene

.

viața-i un sens giratoriu

unde speranța are prioritate

fără GPS

cu o emoție hoinară

deszăpezesc drumul către Rai

.

mi se face dor de mine însămi

inventez noi planete de simțire

în jurul universurilor paralele

în centrul cărora respiră licurici –

felinare la fereastra nopții

cu o perpetuă bătaie de aripi

.

stelele au curaj să se învârte

cu o rotaţie completă –

dor curbat spre cer

gravitaţia s-a oprit la acest feeling:

sunt poezie!

(din vol. Poet cu normă întreagă, Editura Betta, 2019, București, Lavinia Elena Niculicea)