Revoluționarul Avram Iancu este o emblemă iconică a poporului român și a istoriografiei noastre. În cercurile revoluționare de la 1848-1849 a circulat zvonul că Avram Iancu a fost nepotul lui Horea, liderul răscoalei de la 1848. Aceast zvon a continuat până la sfârșitul vieții Crăișorului Munților, în 1872, și a intrat în mentalul colectiv sau chiar în cărțile de istorie, menționându-se acest lucru. Încă nu s-a făcut o genealogie foarte serioasă a urmașilor lui Horea, dar o înrudire dintre eroul revoluției române de la 1848 și legendarul răsculat, care a ridicat moții pentru drepturile și libertățile românilor de la 1784-1785 este posibilă. Născut la Vidra de Sus, în 1824, Avram Iancu era fiul lui Alexandru Iancu, un ”pădurar” și fost iobag, care s-a ridicat pe scara socială prin muncă cinstită. Bunicul Crăișorului Munților, Gheorghe Iancu, a fost preot ortodox şi a luat parte la răscoala lui Horea din anul 1784. Unele surse orale afirmau că Gheorghe Iancu ar fi fost rudă cu Horea. Bunicul său a trecut la cele veşnice probabil înainte de anul 1812. De la bunicul său, preotul ortodox, prin tatăl său Alexandru Iancu, a aflat Avram Iancu, în serile de iarnă, la gura sobei, dar și în verile la pădure, despre ridicarea moților conduși de Horea, Cloșca și Crișan pentru drepturi naționale, sociale și religioase, la 1784. Aceste legende despre Horea au intrat în sufletul adolescentului Iancu. Poate atunci s-a infiripat dorința acestuia să se ridice pentru libertatea românilor ardeleni. Tradiția creștin-ortodoxă a continuat în familia lui Avram Iancu. Fratele Crăișorului, Ioan a devenit preot ortodox, luând exemplul bunicului Gheorghe. Avram Iancu a crescut în tinda bisericii și a legendelor luptelor pentru libertate a lui Horea și s-a identificat cu revoluționarul moț de la 1784. Avram Iancu s-a considerat în timpul vieții ca nepot a lui Horea. Nu cred că acest om, cu sufletul curat și dorința de libertate a poporului român în inimă, ar fi mințit. Chiar dacă dovezile istorice încă nu a descoperit veriga directă a înrudirii cu Horea, ne putem baza pe tradiția orală din Munții Apuseni, privind faptul că Avram Iancu a fost nepotul revoluționarului de la 1848.

Există o mărturie istorică privind filiația Horea – Iancu în istoriografia română. În cartea „Românii din Munții Apuseni”, de T. Frâncu și G. Candrea, apărută la București, în 1888, se transmite un eveniment din viața revoluționarului Avram Iancu de la începutul revoluției de la 1848. „După contactul său cu școala ungurească, așa străine de simțămintele lui adevărate, în convorbirea pe care a avut-o în casa părinților săi cu tânărul înflăcărat Paul Vasvari, tocmai în preajma evenimentelor revoluționare, aminti, într-un puternic avânt sufletesc, că e nepotul lui Horia, care s-a născut în casa unde se aflau cu toții. Această izbucnire a lui Iancu ne arată îndeajuns cât de puternic se răsfrângea în sufletul său nu numai actualitatea cu inegalitățile ei între oameni, cu toate suferințele izvorâte dintr-o întocmire așa de nefirească a raporturilor sociale, ci și trecutul acela de lupte vijelioase și zvârcoliri spre dreptate, care împrumută și azi munților apuseni un înveliș de farmec deosebit”. Este un izvor istoriografic, bazat pe o mărturie orală, imediat după moartea Crăișorului, care ne confirmă faptul că Avram Iancu s-a identificat cu lupta lui Horea pentru libertatea și drepturile românilor, dar și în care recunoștea public că este nepotul revoluționarului de la 1784, fapt ce îi conferea, atât autoritate morală, cât și o recunoaștere a înrudirii de sânge, cu cel care s-a sacrificat pentru poporul român din Ardeal. Prezentându-se public ca nepot al lui Horea, revoluționarul Avram Iancu transmitea un mesaj de consistență și de continuare a tradiției unui neam de lideri ai poporului român, care trebuia urmat.

La 1784, Horea s-a proclamat ”Rex Daciae”, iar la 1848 Avram Iancu era recunoscut ca și ”Crăișorul Munților”, adică ”crai”, un rege al românilor din Ardeal. Deja s-a creat de facto legenda unei dinastii conducătoare a românilor ardeleni asupriți din Ardeal. Se preda simbolic ”lancea”, de la bunicul Horea, ca „rege al Daciei”, către nepotul Avram Iancu, ca și ”crai” al românilor din Ardeal, creându-se în mentalul colectiv o dinastie domnitoare de lideri puternici și carismatici ai neamului românesc, care se ridica pentru libertate și suveranitate în Ardeal. Nu întâmplător Avram Iancu a fost înmormântat la umbra gorunului lui Horea la Țebea, în 1872. Nepotul se întâlnea simbolic cu unchiul Horea în legenda istoriei românilor ardeleni.

Ionuț Țene

Trecuseră peste 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, și românii nu aveau legiferată o Zi a Limbii Române, așa cum aveau celelalte ”naționalități conlocuitoare” din țara noastră. Minoritățile naționale își afirmau propriile sărbători ale limbii maghiare, germane, ebraice, armene sau ucrainiene, dar românii nu aveau legiferată o Zi a Limbii Române. Era un gol spiritual și lingvistic, al elogiului limbii materne, pe care românii, prin instituțiile de stat, autoritățile centrale și locale nu-l umpleau. Așa că, începând cu anul 2009, un grup de scriitori inimoși, influențați de cultul lui Mihai Eminescu pentru limba română și istoria dragostei fraților noștri de peste Prut, din Basarabia, față de limba maternă prigonită de ocupația rusească din 1812, atât în vremea imperiului țarist, cât mai ales de regimul sovietic, au acționat inspirați de poezia ”Limba noastră” a lui Alexei Mateevici.

„Limba noastră” este o poezie scrisă de Alexei Mateevici (1888–1917), cuprinzând 12 strofe superbe de câte patru versuri. Poezia este un elogiu adus limbii române și un îndemn pentru prețuirea ei. Versurile acestui imn au fost scrise de către Alexei Mateevici la Congresul Scriitorilor din Basarabia din 1917, unde s-a hotărât trecerea la alfabetul latin și alte reforme naționale importante. Melodia a fost compusă de Alexandru Cristea. Această melodie pe versurile lui Alexei Mateevici a devenit stindardul luptei Frontului Popular din Basarabia la sfârșitul anilor `80 pentru emanciparea națională împotriva URSS și impunerea alfabetului latin. Republica Moldova a obținut recunoașterea oficială a statalității, la 2 martie 1992, când a obținut statutul de membru al ONU. Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost un document adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova. Documentul face referiri la „istoria milenară” și „statalitatea neîntreruptă” a românilor de la est de Prut în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora, consacră, pentru spațiul de la est de Prut, denumire oficială: limba română. Acest act fondator al Republicii Moldova din 27 august 1991 este marcat în fiecare an ca Ziua Națională a Republicii Moldova sau Ziua Independenței. La 22 iulie 1995, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat strofele poeziei „Limba noastră“ drept imn național și oficial al Republicii Moldova.

În fiecare an, începând cu 1992, în Republica Molodvei se sărbătorea la sfârșitul lunii august limba română, unde în centrul sărbătorii, la loc de cinste, era poezia ”Limba noastră” de Alexei Mateevici. Poetul Grigore Vieru, dar și Leonida Lari sau Mihail Cimpoi au devenit corifeii promovării sărbătoririi și cultivării limbii române în Basarabia. Sub inspirația însuflețitoare a acestui model de iubire românească a limbii materne, un grup restrâns de scriitori au luat inițiativa legiferării Zilei Limbii Române, pe 31 august. Această propunere legislativă a fost legiferată la inițiativa regretatului scriiitor Corneliu Leu, alăturându-se Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români și Ligya Diaconescu director al revistei internaționale STARPRESS, membră a Ligii Scriitorilor Români. S-a depus un memoriu, semnat de cei trei, ca în 31 august să se sființească, prin sărbătorire, Ziua Limbii Române. Propunerea legislativă făcută de scriitorii Corneliu Leu, Al. Florin Țene și Ligya Diaconescu a fost inițiată în 2011 și preluată de la inițiatori de către senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”. Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.În 2011, Ziua Limbii Române s-a sărbătorit pentru prima oară în Munții Bucegi, lângă Babele, unde au participat Corneliu Leu și Ligya Diaconescu. Și de atunci revista STARPRES, sub egida Ligii Scriitorilor organizație profesională condusă de scriitorul Al.Florin Țene, au organizat Ziua Limbii Române în diferite orașe ale țării, începând cu stațiunea Jupiter și sfârșind cu Olănești, unde au răsunat poezii ale scriitorilor români din țară și diasporă, cântece și jocuri populare, dar și comunicări tematice susținute de exegeți și scriitori români.

Astăzi, majoritatea instituțiilor centrale și locale ale statului român organizează festivități și activități cultural-artistice și educative legate de Ziua Limbii Române. Se organizează spectacole și serate literare, precum și conferințe sau recitaluri poetice în școli și universități de pe cuprinsul țării. Dintre inițiatorii acestei legi naționale fundamentale pentru poporul român, Corneliu Leu, autorul celebrei proze ”Romanul unei zile mari” a trecut în 2015 la cele veșnice, Ligya Diaconescu, care organiza la Mănăstirea Horezu serate dedicate limbii române, a murit neașteptat în 2020, răpusă de Covid, iar singurul dintre scriitorii inițiatori care mai trăiește azi, curând a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, este Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor din România. Lui îi pot spune emoționat, în această zi de sărbătoare, când sunt implicat în organizarea Zilei Limbii Române la Cluj-Napoca: Mulțumesc, tată!

Ionuț Țene