George POTIRNICHE: Astăzi, privesc infinitul…

 

Astăzi, privesc infinitul…

 

Astăzi, privesc infinitul…
peste stânci îmi rup aripa,
din rădăcina se cutremură pământul
și cresc din orizonturi, clepsidrele și clipa.

 

Din trupul nopții îți cioplesc icoană
cu lacrimi răstignite pe o cruce,
din morți răsună iubirea mea orfană
jumătatea mea de luna, Golgota ca s-o urce.

 

Se frâng în ceruri, îngerii iubirii
se face iarnă-n primăvară noastră,
ne îngropăm amar în legea firii
rătăcind privirea tristă… prin fereastră.

 

închis cu-o veche cheie și-un lacăt ruginit
cu ochii plini de patimi…privesc spre infinit!

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

6 mai 2020

 

Revista Logos&Agape

 

 

George POTIRNICHE: Te grăbesc să-ți aminteşti…

Te grăbesc să-ți aminteşti…

 

Scuturându-te de humă din abisul zdrențuirii
ai păstrat inelul nunții pe falanga cu capricii,
dezgolind aramă feții că o lege a rânduirii
s-au trezit din somn jurații, ca nebunii din ospicii.

Într-o ruga îngerească,am legat la ochi furtuna,
s-au aprins nemărginite lumânări flămânde n geamuri,
printre șirul de canoane, în miez de zi ardea doar luna,
tremurând retină morții, strălucind în mii de falsuri.

În ochii tăi priveam adânc, un deșert și niște munți,
emisfere întregi de drame și-o pădure de ciulini,
torturat până la sânge,mă durea cum poți să minți
cu atâta nonșalanță… tu și haitele de câini !

Dar mai este încă vreme, să ne spunem ce n-am spus,
pe motiv că se prăvale din vulcane lava-n gând,
ca un râu nestăvilit pe drumul scurt către apus,
te grăbesc să-ți aminteşti…că-n mormânt intrăm pe rând!

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

13 noiembrie 2019

George POTIRNICHE: Raiul tot, plin cu năluci!

Raiul tot, plin cu năluci!

 

Mă împiedic de amăgire și mă-nec în nefiresc,

sângerând pe frunză toamnei pasul ultimei dorinți,

cioburi ruginind…regrete nu mai vreau și e firesc,

să privesc în alte timpuri, către ochii tăi fierbinți.

Timpul zboară ne-nțeles,cu aripi dospite -n sânge,

herghelii de cai sălbatici rătăcind prin zodiac,

între resturi de-amăgiri și un apus care se frange,

despletesc dureri rămase într-o zodie de Rac.

În abisul nedreptății brațul meu s-a frânt în două

și-am simțit cum plânge iarba, printre umbrele de cruci,

înainte să mai crezi că e frig și-o toamna plouă.

îți mai las ceva cu acte… Raiul tot, plin cu năluci !

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

12 octombrie 2019

George POTIRNICHE: Sfârșit de toamnă

Sfârșit de toamnă

 

Se-apropie zăpezile de iarnă
cu noptile-i prea lungi fara sfarsit,
asediul frigului imi lasa-n perna
cadenta unui crivat nesfarsit.

Podeaua scârțâie sub tălpi
mă strâng pereții fără de culoare,
stingher ca într-un cuib de vulpi
încălzesc privirea, la foc de lumânare.

Un braț s-a frânt în două
prin dezastru acesta inocent,
e-ntuneric, frig și plouă
peste tot în mine…și-n prezent.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

George POTIRNICHE: Singurătate

Singurătate

Ce mult întuneric și frig e în mine
ostenită mi-e tâmplă căruntă,
Mă simt o povara ce timpul mă ține
și cucii îmi cânta un cântec de nuntă.

În jur e tăcere și totul mă strânge
pereții m-apasă, ore-s confuze,
Sunt un ghețar cu tăcerea în sânge
învățat să adorm cu amarul pe buze.

Se aude plânsul florilor din geam
și mă întorci din loc în loc,
În somnul meu nici vise nu mai am
cand arde destinul ca jarul in foc.

Pe semne că asta mi-e soarta
de nimic si de toate să n-am parte,
Din când in când doar vântul mai deschide poarta
si ploaia mai spală mirosul de moarte.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

22 septembrie 2019

George POTIRNICHE: Mă mint… că încă mă iubești !

Mă mint… că încă mă iubești !

 

Mă mint iarăși că mi-e bine,
mă mint în poze sepia defuncte,
mă mint în raze de lumini străine,
mă mint în mii de vise abstracte

Mă mint în cioburi de oglindă.
mă mint în zile …și în nopți,
mă mint în propria osânda,
mă mint că încă mă aștepți.

Mă mint mereu în orice clipă
mă mint că toate sunt firești,
mă mint că zbor într-o aripa,
mă mint… că încă mă iubești !

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

15 septembrie 2019

George POTIRNICHE: Rug de viață fără formă…

Rug de viață fără formă…

 

Ridic brațul către stele și mi-e teamă că n-ajung

să-mpletesc ca prima oara, o iubire-n absolut,

Axa somnului se frânge, drumul este atât de lung,

ruga pare un blestem, un exod cu iz de lut.

Jalea mă sugruma crâncen și pe umeri port un munte,

un ocean de-nempliniri, spumegat de valuri moarte,

O pedeapsă fără margini, dezbrăcată de veșminte…

la final destinul meu, orb când soarele-i departe!

Mă îngenunchează toamna ce îmi pare așa de tristă

simt povara timpului peste pasul cel din urmă,

Las durerea viei coapte, peste bruma ce-o degustă,

mie-mi pare tot mai greu… rug de viață fără formă!

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

16 august 2019

 

George POTIRNICHE: Amnezia alte-i veri…

Amnezia alte-i veri…

 

Mă dezbrac de primăvară și de iernile cu ger
simt privirea cum se frânge… metastaze de tăceri,
Adormită, neputința ca icoana într-un ungher
tihna încă-i consecvenţa, amnezia alte-i veri.

 

Dezolant prezentul cere un acord de evadare
însă ploile sunt aspre și mă arde -n piept otrava,
Curațându-mă de vină, orice zi e o- ncercare
și mă bântuie regretul viselor de mucava.

 

Tropote de herghelii, îmi dezlănțuie tot pulsul
paradoxul neputinței răstignește conștiința,
Demnitatea încă-i trează și exorcizează ceasul
o confuzie de gânduri, mi-a înfipt în piept …credința!

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

5 iunie 2019

George POTIRNICHE: Frământările sunt aprigi…rob în mantie de zale

Frământările sunt aprigi…rob în mantie de zale

 

Zilele, îmi par că-s lungi ca anii,
în suflet flutură un steag ce este mort,
Privirile mă dor de clipele prea stranii,
de insomnia minții muribundă-n inconfort.

Mă mint și-mi spun că totul este bine,
mă mint în inocența vremii și-n prezent,
Scrisorile lui D-zeu încă le port cu mine…
însă n-au efect ca stimulent.

Curge-n vene un Vezuviu dar oceanele mi-s goale,
neputință fierbe-n oase,prinse-n brațele de humă,
Frământările sunt aprigi…rob în mantia de zale,
pare totul fără cale peste -a negurei cutumă.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

28 mai 2019

George POTIRNICHE: Prin verdele de Mai

Prin verdele de Mai

 

Astăzi scriu cu sufletul cuminte,
Prin verdele de Mai, cu inimă de scrum,
Nici gustul de cafea nu este ca-nainte,
M-apasă întristarea şi de pietrele din drum.

E atât de mare primăvara,ce darnică-i cu noi…
În cât vara-i condamnată, nesupusă fără rost,
Prin absolut e numai iarna, te-aş aduce înapoi
Să înflorească iarăși muguri…din iubirea care a fost.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

11 mai 2019