poemul de dimineață

cu zorile luna s-a prins de lumina albă
cum să scriu un poem adormit în plapuma norilor
ai zice că tot ea vrea să stăpânească ziua fără ajutorul stelelor
când poemul deschide un ochi printre nori și-i cade degetul mare în cafeaua așezată pe un colț de idee
întinsă pe masă cu mintea o țin între mâini
să nu păteze cerul chemat ca o lampă
din zilele focului purtat printre rânduri de grote
în care pun să fiarbă acel poem cu aromă
de dimineață după cafea stalin semna condamnarea la moarte a prietenilor săi
spre sticla cu votcă aruncând mâinile și blestemele
să fugă în europa ciocanul și secera lui din rucsac
se prinde de șmecheria lui viitorul și-i sapă un continent în istorie
unde cade eu deschid ferestrele
tot mă frământ și poemul nu și-ar scoate măcar un vers
din paginile fără muze ce-au acoperit dimineața
pe întinderea albă mă țin ca tarzan de liană
vreau să scriu un poem lângă cafeaua de dimineață
să cadă versul în ea iar eu să îl prind așa crud
ca un primat la universitate

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

16 noiembrie 2019

poemul de noapte

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

12 noiembrie 2019

toamna amintirilor

frunzele copacilor din grădina
îngerului
cu aripi tomnatice
s-au legat
într-o carte
ne-am întâlnit
cu amintirile
din mustul pământului
unde s-au ascuns semințele noastre
florile chipurilor
purtate în brațele mamei
care alăpta
și astăzi
nu uită destinul
din mormânt să îl scoată
foșnesc prin frunze
pașii bunicilor
însoțiți de nepoți
spre grădiniță

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

7 noiembrie 2019

la câteva zilei distanță ghicitorul nu vrea să ajungă la destinație. s-a oprit în locul unde curtenii lui balac și-au făcut invitațiile la festinul blestemelor peste unii ieșiți de-a binelea din pielea robiei. arșita istoriei în venele calde din ochii profetului. un cer apăsător peste limbile incendiate de prezența mulțimii încorsetate între făgăduințe și firele zilelor arse de soare. fără anotimpuri între rozoarele lăsate pradă pustiului o caravană șerpuiește domol. un înger taie calea. i se simte mirosul de altar. fără aripi zborul se cheamă înălțare și promite zi de zi panorama edenului. un popor cu urme prin parcul lui dumnezeu înspăimântă deșertul. șapte altare ard viței și berbeci pe coline. aruncă ghicitorul priviri îmblânzite în spatele celui care trece observat de curiosul muritor. să treacă cu bine mulțimea așteptărilor în țara promisă. o stea se ridică pe cerul pornit de o vreme la vale lăsând în urmă oameni în cete hotare și vremi.

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

Octombrie 2019

un soare răbdător pe cerul care picură
în fragmente de zâmbete
la cules porumbul pe dealul fofelzii
câteva vrăbii gălăgioase
se sfădesc pe crengile unui păducel
zbrr… într-o clipă de spaimă
ies din cucuruz grohăind
doi mistreți
în fugă trec culmea
gândurile săgetează crusta timpului
nici că a fost nici c-o să fie
în palmele crude ca o jucărie știuletele
dezbrăcat de frunze
cade lângă opinca
vrăjită în gând un pantof
o lume deosebită între parfum și cafenele
ulițe largi pavate și calești
așa spunea în șezătoare
băiatul popii alexandru despre oraș
de bine pentru cine vrea de carte să s-apuce

mai pun de rugă

mai mult decât soarele la amiază

încălzești și topești inima rece ca piatra

om de plastic cu un buchet de flori de cenușă

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

Octombrie 2019

istorio-fobie

cercul verde al igienei pământului s-a închis în prietenii
împrejmuind timpul filozofilor la ora căderii frunzelor
când fiecare se culcă pe o rână a gândului amorțit
murmurând silabe bâlbâite de neofiți adormiți
lăsând rațiunea să scape printre degetele desenate pe nisip.

*

vedeți cum moartea vrea ca să spună