Eleonora SCHIPOR: Nesecatul dor de Eminescu

Dintotdeauna mi-a plăcut poezia lui Eminescu. De când am învățat prima sa poezie. Eram prin clasele primare. La noi acasă se vorbea de cultură, literatură, tradiții. Regretații mei părinți vorbeau frumos de Eminescu, ca și de alți mari clasici ai lumii. Mama mea Viorica, a avut un frate, Dumitru, Dumnezeu să-l ierte, care fusese student la politehnică. Era un mare pasionat de Eminesu, le recita și celor de acasă versurile lui. Pe urmă, prin clasa a 6-ea se pare, într-o vară, păscând văcuța pe marginile imașurilor, din satul meu de baștină Pătrăuții de Jos, am învățat pe de rost 100 de poezii de ale poetului. Țin minte aveam o carte mare, groasă, cu copertele cafenii. Era de la bibliotecă.

Fiind în clasele mari sorbeam cu nesaț totul ce găseam la bibliotecă despe Eminescu. De fapt dragostea de lectură o păstrez până azi în suflet. Țin minte și acum minunatele lecții de literatură predate de regretatul nostru profesor Dumitru Ștefureac. Trăia parcă acele versuri, acele momente când ne vorbea de marele poet, ca de altfel de toți marii clasici ai literaturii. La o lecție în clasa a 9-a, am recitat pe de rost „Luceafărul”. Prezent la lecție era și șeful de studii de atunci, și el profesor de limba și literatura maternă dl Vasile Gavriliuc. Până acum, când ne întâlnim, deși au trecut mulți ani, își aduce aminte de acea lecție. N-am uitat-o și n-o voi uita niciodată.

Studentă fiind am început să procur cărțile Poetului. Mai întâi în limba moldovenească de atunci. Doar la librăria „Luceafărul” puteam găsi rareori câte o carte cu versurile sale în limba română.

Pe parcursul anilor participând lea felurite întâlniri, prezentări de carte, Simpiozioane, conferințe, cenacluri literare am avut ocazia să procur, să primesc în dar mai multe cărți dedicate Poetului nepereche, dar și cele cu opera-i nemuritoare. Astfel am sclipuit o mini-bibliotecă eminesciană. Am și câteva portrete de ale poetului, unul din ele fiind chiar pe peretele din camera principală a casei.

Cu mai mulți ani în urmă am scris o poezie, dedicată celui mai mare poet al nostru. A fost publicată în toate ziarele noastre bucovinene, am publicat-o în mai multe reviste și almanahuri din România, dar și în cartea mea de versuri „Lumea miraculoasă a poeziei”. Datorită poetei și traducătoarei ucrainene Maria Gulei, am și varianta ucraineană a acestei poezii. Am publicat-o în mai multe săptămânaluri ucrainene.

Iată de data asta am pregătit o mică expoziție personală, cu doar câteva din cărțile de și despre Poet. Nemaivorbind de almanahurile, ziarele, revistele pe care dacă, ar trebui să le expun ar ocupa toată casa.

Anual organizăm și la școală ( CIE Cupca) diferite expoziții, alteori lecturi literare, ședințe ale cenaclului literar „Lămâița” unde vorbim, citim, scriem, publicăm și gândim la Eminescu și la valoarea operei sale.

Și în biblioteca de la Pătrăuții de Jos, anual, în preajma zilei de 15 ianuarie și 15 iunie sunt organizate expoziții, întâlniri cu poeții locali, cu elevii școlii medii. De toate acestea are grijă bibliotecara-șefă d-na Maria Ștefureac.

De fapt, despre Eminescu și rolul său în literatura română, în literatura universală trebuie să vorbim în permanență, pentru ca tânăra generație să aibă și un cult al marelui poet. Astfel ne păstrăm valorile, limba, credința, identitatea…

Eminescu e poetul…

Mai presus de legea firii

Și de viață în cuvânt,

Eminescu e Poetul –

Taină, vis și legământ.

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Nesecatul dor de Eminescu” →

Ionuț ȚENE – La moartea unui revoluționar anticomunist clujean: Aurel Coltor!

Vestea trecerii la cele veșnice a revoluționarului anticomunist Aurel Coltor nu a fost neapărat o surpriză, pentru că acesta era suferind de mai multă vreme. La 81 de ani, o boală te poate răpune fulgerător. Am participat pe 21 decembrie 2020 la manifestările dedicate Revoluției din Decembrie 1989 și l-am văzut pe Aurel Coltor undeva discret, retras, bolnav în mulțime. Era prima dată când vocea sa nu s-a mai auzit tunător la monumentul Stâlpi Împușcați din fosta Piață a Libertății sau la cel cu flacăra veșnică din Cimitirul Eroilor. Aștepta cred, supărat, marea trecere. Aurel Coltor era foarte trist, deoarece nu s-a făcut dreptate revoluționarilor clujeni. Cei vinovați de împușcarea și uciderea a circa 30 de clujeni în decembrie 1989 erau liberi și își mâncau cu opulență concupiscentă pensiile speciale. Nu au plătit pentru represiunea de la Cluj din decembrie 1989. Mai mult, cei vinovați au primit grade și medalii din partea statului de după 1990. Tristețea și revolta lui Aurel Coltor am înțeles-o. Mi-o spunea de fiecare dată când mă întâlneam cu el. ”– Ionuț, s-a murit la revoluție ca tot ei să ne conducă, să primească pensii speciale și să ne fure!” Asta îmi spunea de fiecare dată când ne vedeam. Mai mult, în ultimii ani avea chiar un regret, că prin ieșirea lui și a revoluționarilor în stradă nu au făcut decât să cauționeze un regim post-comunist corupt, un sistem militarizat în care primează veniturile speciale în dauna poporului tot mai sărăcit, colonizat și umilit. E adevărat că nu afirma ca unii dintre ceilalți revoluționari ”– Am ieșit degeaba în stradă în decembrie 1989”. Nu spunea asta și pentru a păstra memoria vie a celor care au murit pe 21 decembrie 1989 cu un glonte în cap, lângă el, ca pictorul Lucian Matiș sau au căzut răniți ca actorul și poetul Călin Nemeș și care, apoi, s-a sinucis din scârbă față de manipularea securistică a regimului Iliescu. De 30 de ani, Aurel Coltor, la fiecare comemorare a revoluției din decembrie 1989 tuna de la microfonul manifestărilor împotriva criminalilor ascunși în rândurile armatei și securității. Sesiza o ironie a sorții ca să vadă că manifestările erau organizate de armata din rândurile căreia ofițeri și soldați au tras în populația civilă. În fața generalilor, coloneilor și soldaților prezenți, Aurel Coltor acuza, an de an, armata că ascunde vinovații. Erau de multe ori momente stânjenitoare, dar personal i-am înțeles durerea lăuntrică a revoluționarului post-decembrist. O altă durere a sa ca președinte al asociației pentru adevărul revoluției era că prin secretaritul pentru revoluționari s-au acordat circa 10 mii de certificate de revoluționari pentru niște oameni care nu au fost la revoluție. Aurel Coltor spunea că el nu ieșit în stradă petnru beneficii, impozite scăzute, terenuri și spații comerciale primite gratis de la stat, ci pentru libertate. Dorea să se facă ordine în rândul celor cu ceritficate pseudo-false.

”Cei care au preluat puterea în decembrie 1989 și-au văzut doar interesul lor, s-a furat Revoluția. La noi e o democrație cu specific românesc, interesul particular și de grup contează, nu interesul național. Sunt oameni care nu au fost la Revoluție dar au certificate, iau bani de la stat, este o pată neagră pe imaginea răniților. Sunt foarte mulți profitori ai Revoluției, 10.000 de luptători sunt falși, nimeni nu face curățenie să scăpăm de acești indivizi”, a conchis Coltor pentru site-ul cluj24.ro. Aurel Coltor nu a fost un fricos, ci a ieșit în după amiza zilei de 21 decembrie în stradă. Acolo Continue reading „Ionuț ȚENE – La moartea unui revoluționar anticomunist clujean: Aurel Coltor!” →

Doina Zăvoianu: Scriitori clujeni gratulați cu diplome la Gala Excelenței Gutenberg din Arad

Cu ocazia manifestărilor culturale organizate de Salonul Gutenberg din Arad, sub sigla Universul cărții, condus de scriitoarea profesor Florica R. Cândea, în cadrul Galei Excelenței Gutemberg, 2020, scriitorii clujeni Titina Nica Țene și Al.Florin Țene au fost gratulați cu “Diploma aniversară “, pentru ”creșterea calității revistei și implicarea deosebită în promovarea acesteia în mediile socio- culturale arădene, naționale și ale diasporei românești”.

Această recunoștiință este un simbol al respectului și aprecierii celor doi scriitori care o viață întreagă au slujit limba română, literatura neamului nostru, atât prin cărțile publicate, cât și în revistele pe care le-au editat..

Doina Zăvoianu

Germain DROOGENBROODT: Întrebare

Întrebare

Pământule, ești oare mai mult
decât simplă scânteiere din lumina dintâi,

copil orfan și schilodit
rătăcitor prin Infinit?

Vițel cu trupul aurit
ce-a-mprumutat aripi de înger

în vreme ce stăpânul lui, de zor
se înveștmântă-n straie de profet
tot propăvăduind minciuni drept adevăr

De-abia se mai aude lin, departe
știutul fâlfâit de-aripă
al inimii ce bate.

Germain Droogenbroodt

Traducere Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din: “Contraluz”, Point Editions

IOAN MICLAU despre CEZARINA ADAMESCU (Restituri)

“Florile-s gânduri, iar gândurile devin flori pe câmpia literară”

(Ioan Miclau-2009)

“…Desigur, cine va încerca a privi ceva mai adânc acest subtitlu “Florile-s gânduri iar gândurile devin flori pe câmpia literară”, va sesiza izvorul inspirator folosit , deoarece, in literatura română doar B.P.Hașdeu vorbea despre acea câmpie literară în care scriitorii si poeții erau scototiți asemenea florilor din câmpie, fiecare având frumusetea culorii si a parfumului ei, iar în final, peisajul unei arte adevărate.

Greu a înțeles asta până și Titu Maiorescu ministrul Culturii acelei vremi, cum în acest peisaj coloristic artele primesc stralucire si armonie, robustete si o perenitate mereu îmbogățită. Pe când, acea ierarhizare de valori aducea o stare de dispute între valorile noastre autentice referitor la Mihai Eminescu si Vasile Alecsandri, dispute încorporate ulterior sistemului de critica literară pe intinsul mai multor decenii, dacă nu secole.

Revenind la scriitoarea și poeta zilelor noastre Cezarina Adamescu, vreau să se observe, desigur cu deplină satisfacție, apariția unui fenomen literar si de creație care din nou va da criticii literare românesti ocazia a defini o autentică valoare, care azi lumineaza ca o lumina stelară arealul culturii și literaturii noastre.

Asadar, precaut, îmi admit chiar o sinceră critică pentru îndrazneala mea de a face referiri la adresa personalitătii si a prodigioasei opere a doamnei Cezarina Adamescu. Mai ales că in corespondența noastră scriitoricească admiteam, scris negru pe alb, că ma simt mai mititel in raport cu domnia sa. Stând desigur si eu în dimensiunea mea!

Cu convingerea totuși, că și această prezentare va fi o contribuție adusă la volumul referirilor si aprecierilor celor de specialitate în plan present si viitor, am adunat acest manunchiu de impresii si admirații cu tot respectul ce îl port scriitoarei gălățene!

“… Una dintre porțile de intrare in lumea imaginatiei si creatiei literare a doamnei Cezarina Adamescu, prin care se descoperă cu prisosință universalitatea gândirilor si framântarilor, arderilor interioare din care izvorăsc scrierile talentului său atotcuprinzator, încărcat de frumuseti artistice luate din realitatea vietii de zi cu zi, va fi fără îndoiala acea superbă șoptire de credință si iubire recent scrisă sub titlul“Poezii pascale”. De Sfintele Pasti – Triumful Vietii asupra Mortii, si publicate in Revista de opinie si atitudine “Ecoul”-ARP-Bucuresti, 2009.

Efervescența talentului ei, caracterului ei întotdeauna treaz si bine orientat, face posibile marile realizări. In lumea poveștilor copiilor, în lumea prozatorilor, al poeziei, lucrarile sale vin ca niște fluvii, rânduite într-un plan précis, păstrându-și albiile de comori prinse în tematicile deosebite pe care imaginația dumneaei, scânteetor le surprinde. Curg melodios spre Marea cea Mare, adica a facerii acelei Opere care, asa cum spuneam mai sus, critica literară, viitorimea, vor avea un adevărat munte de aur si lumini din care îsi vor putea alimenta spiritul si mintea!

Iată cum începe una din poeziile, poartă de intrare, despre care făceam referire, “Triumful Vieții asupra Morții”: “Cu logica noastră îngusta si slabă / In loc sa-ȚI fim recunoscatori pe vecie / Noi Te-am ucis, Doamne / Nimeni altcineva decat noi / Te-am ucis fără scrupule/” Ca-ntr-un tablou virtual se răsfiră imagini fugare.Aceste imagini fugare, sunt redate apoi sub forma de sintagme, uneori deosebit de dureroase, rugaciuni de indreptare, cum sunt urmatoarele: ”Iubirea Însăși strivită de ură”, ”Pământ al măștilor de carnaval” ”Creatorul ucis de creatură” ”Cum mai poți răbda Mantuitorule / Să fii răstignit la infinit! Caci numai Tu esti ușa spre Paradis!”.

Deci, observăm de îndată acea calitate creștină care de fapt definește și însoțește gândirea si expresia verbului său creator. Găsesc perfectă si cu har cugetarea scriitorului Stefan Dumitrescu, atunci când afirma cum scriitorii talentați si nemuritori sunt aceia pe care Dumnezeu îi formează. Scriitoarea Cezarina Adamescu este întradevar una ridicată de Dumnezeu si Duhul Sfant care sălășluiesc în cugetul si ființa scriitoarei.

Morala sănătoasă nu lipsește niciodata în munca sa scriitoriceascaă Generozitatea sufletească este prezentă în tot ceea ce face, în relatiile cu oamenii generozitatea ei se așează în cele mai frumoase cuvinte, de o cultură aleasă, în același timp știind ce e modestia ca ingredient al înțelepciunii si sincerității. Toate acestea permit, de altfel sunt strict necesare, scriitorilor care făuresc scrieri pentru lumea copiilor povești si povestiri adecvate varstei lor , adecavate unei bune creșteri si educatie, ideile trebuiesc bine alese, însasi scriitorul sa fie un adevărat pedagog, exemplar el insuși!

De o aleasa sensibilitate doamna Cezarina dovedește o naturală chemare, cu o pătrundere aproape biologică înspre sufletele copiilor, cu gentilețe, cu iubire, cu înțelegere, ea înăsi parcă trăindu-și propria ei copilaăie. Fără a greși se poate remarca deja înalțimea sa spirituală care îndeamnă si deschide orizont spre o adevarata școală al viitorului, ridicarea unei generații sănătoase, morale, harnice, cu respect pentru credință, pentru iubire, cu respect pentru Limba, istoria și traditia neamului căruia aparținem.

Toate acestea le-am înțeles eu si din paginile revistei “Cărticica Romanească pentru Copii”, revista on-line, concepută tocmai pentru a servi acestei idei mari si nobile căreia scriitoarea gălățeană s-a dedicat cu toata puterea ei creatoare.

Cezarina este mândra si se bucura de sfintele sale locuri natale, considerând orașul ei Galați o adevarată perlă pe marginea Dunării! Și are dreptate căci este orașul acesta legat de mari fapte istorice înca de pe vremea lui Vlad Tepeș. Era ca o poartă ce oprea navaliri barbare sau primea oaspeți de bună credință! Pe aici se făcea comerț cu celelalte lumi, apele Dunarii duceau corabiile daco-romane spre Marea Neagra si Mediterana, spre marile porturi ale Orientului. Deci este legitimă iubirea ce o poartă locului natal.

Apoi, mai are dumneaei o convingere anume, despre care mărturisește foarte limpede, de aceea mă simt îndatorat a o dezvalui aci, spre a intelege oricine ce înseamna a fi un scriitor la care întradevăr cugetul-cuvântul-fapta formeaza un întreg, un întreg zidit pe bunatate si nu pe răutate! Această convingere ne-o spune cam asa: “Se spune ca un exeget e cu atat mai bun cu cat este mai rău. Conform acestui paradox, consider că, no sa pot fi nicicând bună, fiindcă sunt incapabilă sa fiu rea. Si nici n-o doresc, de fapt, cu pretul acesta. Pentru ca prețul ar fi pentru mine incomensurabil”. Convingerea asta ne-ar face mult bine fiecăruia, doar numai să ne-o însușim!

Născută la 1951, viitoarea poetă, prozatoare, eseistaă dramaturg, editor, avea să îsi înceapă studiile elementare in orașul natal Galati, la Școala elementară nr.28. Urmează Liceul Mihail Kogalniceanu, profil umanistic, promoția 1970, la zi, Galati.

Continue reading „IOAN MICLAU despre CEZARINA ADAMESCU (Restituri)” →

Voichița Tulcan Macovei: În căutarea tipului de literatură a scriitorului Dan Brown, cu referință la romanul său „Origini”

Fragment din cartea „Origini”- Romanul unei lumi moarte”, Editura Multimedia Internațional, Arad, 2018

Cap I

LITERATURĂ FICȚIONALĂ ȘI LITERATURĂ ȘTIINȚIFICĂ

Omul este ființa înzestrată de Creator cu cele mai profunde și subtile calități: dorința de cunoaștere, capacitatea rațională de a analiza lumea și starea sa, dar și cu tendința ascensională, dorința de a ajunge mereu mai sus. Aici se încadrează și puterea sa creativă.

De unde aceste calități speciale?

De la Creatorul său, Acela care a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră: el să stăpânească (…) peste tot pământul.(…). (Geneza 1, 26)

Doar omul are aceste calități care îl face invincibil între toate ființele Universului. El le exploatează la maximum, spre folosul său și al comunității. Omul nu este, însă, întotdeauna conștient de faptul că, oricât de mari sunt șansele sale de înălțare și explorare a Cosmosului, nu i s-a dat șansa (puterea) de a ajunge în cel mai înalt punct al cunoașterii. Numai Dumnezeu, Ființa Supremă și Sursa întregii cunoașteri, are puterea de a cunoaște totul.

Au rămas pentru noi, în istoria culturii (literatură și religie), foarte multe cazuri în care creaturile lui Dumnezeu s-au măsurat cu El, încercând chiar să-L egaleze. Minima rațiune că Supremul, Absolutul, este unic și nu poate fi egalat, nu funcționează întotdeauna în cazul omului. Din ce cauză? Din cauza mândriei, a orgoliului, despre care Dumnezeu spune în cuvântul lăsat nouă, că este sentimentul care duce la cădere. Putem explica acest lucru pe toate scările existenței.

Lucifer, îngerul lui Dumnezeu, aflat în cel mai înalt rang printre îngerii Cerului, a fost cel mai aproape de Creator, bucurându-se de locul său privilegiat. Mândria l-a făcut să creadă că ar fi putea fi și el Dumnezeu. Pentru acest lucru a fost pedepsit, fiind alungat din Cer.

La fel a pătimit și primul om, Adam, care, pentru că a nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu a fost aruncat din „lumea edenică” pe Pământ.

Foarte mulți creatori ai lumii au dezbătut în operele lor acest motiv al „neascultării”, al „barierei” dintre Dumnezeu și om. Marele poet al românilor, Mihai Eminescu, are în nuvela „Sărmanul Dionis” (1872) excelentul exemplu al unui tânăr explorator al timpului și al spațiului, care ajunge, prin visul său, pe Lună. Vrând să treacă barierele acestui spațiu paradisiac, zise unui înger: „<- Aș voi să văd fața lui Dumnezeu>, dar acesta îi răspunse:< -Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți>. Tânărul nu se oprește însă, căci gândul său vorbește singur: „< Oare fără să știu nu sunt eu însumi Dumne…>. Nu sfârșește însă cuvântul, căci < Sunetul unui clopot uriaș – moartea mării, căderea cerului- bolțile se rupeau, glazura lor albastră se despică și Dan se simți trăsnit și afundat în nemărginire. Râuri de fulgere îl urmăreau…,<O, gând nefericit! Aiuri el>”.

Există, așadar, literatură ficțională care pune probleme de subiectivitate a cunoașterii, care evidențiază în chip romanțios căutările minții și ale psihicului uman. Din astfel de căutări s-au născut și operele de „science fiction”- o modă a sfârșitului de secol XIX și începutul secolului XX. Au fost scrieri cu un mare impact asupra adolescenților aflați în expansiunea oricărui tip de cunoaștere. Astfel de opere ficționale atrag prin construcția subiectului, prin problematica dezbătută, dar mai ales, prin suspansul și puterea influenței asupra sufletului. În egală măsură și prin nenumăratele întrebări pe care le nasc în mintea și sufletul cititorilor.

Acest gen de scrieri literare au început să dispară odată cu înaintarea omenirii mereu mai mult în secolul XX, secol al modernizării, al tehnologizării și al cibernetizării, elemente care au dat împliniri cunoașterii umane.

Există și o literatură ficțională speculativă (Speculative fiction), sau „hard science fiction” care depășește subiectivitatea și romantismul ca elemente de tehnică în construcția operei literare. Astfel de scrieri folosesc informații din diferite domenii ale științei, încercând să imagineze o istorie viitoare a omenirii pe baza notelor trecutului, dar și ale noilor informații ale științei. Amintim numele scriitorilor Robert A. Heinlein, John W. Campbell, sau George R. R. Martin, cunoscut pentru fanteziile din epica în cinci volume „Cântec de gheață și foc” (1996-2012), ecranizat de HBO în „Urzeala tronurilor”.

Universul creativ al omenirii a așezat, însă, întotdeauna la loc privilegiat literatura științifică. Spre deosebire de literatura ficțională, aceasta cuprinde lucrările, descoperirile savanților, apărute în special, odată cu perioada Renașterii. Este vorba despre lucrări originale care au adus dovezi puternice, contribuind la schimbarea gândirii, provocând și susținând progresul și civilizația omenirii: Nicolas Copernic, Galileo Galilei, Johannes Kepler. Numele lui Albert Einstein, frații Lumière, Henry Coandă, John Logie Baird, au rămas în istoria umanității pentru că au sprijinit, prin eforturile lor, prosperitatea existenței omului.

Secolul XX a însemnat o explozie a științelor, ducând, începând cu sfârșitul secolului și continuând cu primele decenii ale secolului al XXI, la apariția unor noi științe precum fizica atomică, astrofizica, chimia nucleară, biochimia, astrobiologia. Dezvoltarea științelor a asigurat și progresul tehnicii și microtehnicii. Era computerelor a luat amploare prin apariția și dezvoltarea microcomputerelor, a supercomputerelor, care au răspuns mereu mai mult nevoilor primordiale ale omului. Tendința de dezvoltare a informaticii, coroborată cu dezvoltarea sistemelor complexe ale tehnicii și microtehnicii a dus la apariția inteligenței artificiale.

TIPUL ROMANULUI ȘI SCOPUL CĂRȚII „ORIGINI” , DE DAN BROWN

„Origini” este considerat un roman ficțional, cu ample infuzii din domeniul ultimelor descoperiri ale științelor și ale microtehnicii, care au sprijinit dezvoltarea inteligenței artificiale. Criticii literari, cronicarii, au stabilit deja, la câteva luni de la apariție, că este un best seller precum „Codul lui Da vinci” (2003), dar și „cea mai bună carte scrisă de Dan Brown până acum (2017)”. Prin cărțile sale (best sell-uri), Dan Brown a devenit unul dintre cei mai cunoscuți oameni de pe Planetă, revista TIME desemnându-l deja în 2005 „printre cei mai influenți 100 de oameni din lume”. Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: În căutarea tipului de literatură a scriitorului Dan Brown, cu referință la romanul său „Origini”” →

Doina Zăvoianu: De Ziua Națională a Culturii Române

Scriitorul Al.Florin Țene a fost gratulat la Toronto cu Diploma “Promovarea Limbii și Culturii Naționale“

În cadrul unei manifestări culturale ce a avut loc la Toronto, din Canada, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii Române și a sărbătoririi zilei nașterii Poetului Național Mihai Eminescu, din 15 ianuarie 2021, scriitorului Al.Florin Țene, președintele national al Ligii Scriitorilor i s-a acordat din partea Romanian Canadian Group și al Revistei UNIVERSUL DIPLOMA “Promovarea Limbii și Culturii Naționale “ pentru întreaga activitate de-o viață în promovarea prin studii și poezii a personalității și operei eminesciene.

Doina Zăvoianu

Gheorghe Giurgiu: 15 Ianuarie 2021 la Dej

În dimineața zilei de 15 Ianuarie 2021 am citit cu multă plăcere ediția specială Al. Florin Țene din ”Confluențe literare” : ”Poeziile lui Eminescu – izvor de inspirație pentru compozitori”. Un articol foarte bine documentat și binevenit, această temă fiind puțin abordată. Sunt necesare aceste raze de lumină de Ziua Culturii Naționale, mai ales că această sărbătoare nu se desfășoară sub cele mai favorabile auspicii. Pe lângă pandemie, se manifestă unele atitudini răuvoitoare, atât față de ”poetul nepereche”, Mihai Eminescu, cât și față de specificul național românesc în cultură, față de națiune și cultură, în general.

Despre Eminescu, George Călinescu spunea că este ”cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”, iar noi trebuie să prețuim atât pe Eminescu, cât și cultura și națiunea română. Românii trebuie să participe la dialogul între națiuni prin identitatea lor națională și culturală.

Azi, 15 Ianuarie 2021, în condiții de pandemie, la Dej a avut loc o festivitate la bustul lui Mihai Eminescu, creație a sculptorului Ion Lucian Murnu și dezvelit în 14 ianuarie 1993.

În 15 mai 1996 am participat la dezvelirea unei plăci comemorative cu efigie Eminescu, realizată de sculptorul clujean Vasile Rus-Batin, pe peretele Școlii Nr. 3, Dej, azi Școala Gimnazială ” Mihai Eminescu”, Dej. Pe această placă se află o inscripție cu următorul conținut: ”În drumul său de la Cernăuți la Blaj, ”făcându-și pelerinajul românesc cu bățul în mână”,Mihai Eminescu a poposit la Dej în mai 1866”.

O altă bucurie pe care mi-a adus-o ediția specială Al. Florin Țene din ” Confluențe literare” este referirea la compozitorul dejean Guilelm Șorban. Spun dejean, întrucât Guilelm Șorban s-a născut la 10 februarie 1876 la Arad, dar cea mai rodnică perioadă a vieții a trăit-o la Dej: din 11 octombrie 1901, până la 7 iulie 1923, când a decedat, fiind înmormântat în Cimitirul Dealul Florilor din Dej.

Casa compozitorului, dr. Guilelm Șorban s-a aflat în Dej, pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 49, dar a fost demolată în iulie 1986 , odată cu casele altor personalități dejene, de către autoritățile comuniste, pe locul lor ridicându-se blocurile din Cartierul 1 Mai. Înainte de demolare, de pe casă s-a recuperat placa comemorativă din bronz, cu efigie, creație a sculptorului Vasile Rus-Batin, pusă în 1976 și care avea următorul conținut: ”În această casă a locuit compozitorul ardelean G. Șorban, autorul cântecului ” Mai am un singur dor”, care a fost cântat de toate neamurile pământului”. Emil Lazăr, în cartea ”Someșeni uniți în spiritul Eminescu”, Editura ASTRA, Dej, 1999, la pagina 298 precizează că o placă comemorativă cu același conținut a existat pe această casă, dar a fost distrusă în timpul ocupației hortyste a Ardealului de Nord. După demolarea casei, placa comemorativă pusă în 1976 a fost reașezată pe o altă casă a familiei Șorban din satul Stoiana, comuna Cornești, județul Cluj, prin grija fiului compozitorului, prof. univ. dr. docent Raoul Șorban.

Cine se plimbă în Pracul Mare din Dej poate admira bustul compozitorului Guilelm Șorban, dezvelit la 26 iunie 1971. Autorul bustului este tot sculptorul Vasile Rus- Batin.

Un alt monument ”G. Șorban”, numit ”Lira”, realizare a aceluiași sculptor, Vsile Rus-Batin , soclul fiind conceput de arhitectul dejean Dorin Munteanu, a fost dezvelit în zona fostei case demolate, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la moartea compozitorului , la 7 iulie 1998, din inițiativa ASTRA Dej, Despărțământul ”Dr. Teodor Mihali”.

Dejul și dejenii au organizat foarte bine, în februarie 1976 Centenarul nașterii compozitorului Guilelm Șorban, care a compus muzica unor cântece pe versurile lui Mihai Eminescu, a lui George Coșbuc, dar și a altor poeți. Cântecele ”Mai am un singur dor”, ”Pe lângă plopii fără soț”,”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”Pe umăr pletele-i curg râu”,”Dorurile mele”, ”De-aș avea”, ”Nu mai sunt pe luncă flori…”,”Eu mă duc, codrul rămâne…”,”Cine n-are dor pe vale”,”Cucuruz cu frunza-n sus”, vor dăinui de-a lungul generațiilor. Pe melodia cântecului ”Cucuruz cu frunza-n sus” se cântă Imnul Statului Izrael.

Dintre comunicările prezentate la sesiunea organizată în cadrul Centenarului , amintim:”Locul lui G. Șorban în cultura muzicală românească din Transilvania” (prof. Zeno Vancea), ”Guilelm Șorban-omul și artistul” (George Sbârcea), ”Personalitatea lui G. Șorban exprimată prin compozițiile sale pentru pian” (conf. univ. Enea Borza), ”Compozitorul G. Șorban-om de adsministrație și cetățean patriot” (prof. Emil Lazăr).

Dr.Guilelm Șorban a fost, după Marea Unire, primul subprefect român al fostului județ Someș (Comitatul Solnoc-Dăbâca), prefect fiind tribunul național, dr. Teodor Mihali. A fost și prefect al județului Someș între 1 și 28 ianuarie 1922.

În cadrul Centenarului nașterii compozitorului a urmat un concert cu piese din creația lui G. Șorban, sub conducerea muzicală a profesorilor Teodor Sechei și Tiberiu Morariu.

Creația compozitorului Guilelm Șorban a fost cunoscută și în afara granițelor României. În 1896 apar la Leipzig, iar în 1900 la Viena, ”caietul” cu ”Zece cântări poporali româneșci” și ” Albumul de compoziții românești”. Tot la Leipzig apare și cartea poștală cu liedul ”Mai am un singur dor”. Continue reading „Gheorghe Giurgiu: 15 Ianuarie 2021 la Dej” →

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE – Deșteaptă-te, Române, cu „Geniul” României!

1. „Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! DAR CE FEL DE ROMÂN? Român care vrea a-şi însuşi monopolul patriei, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu. NAŢIONALITATEA trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte şi se respectă adânc se pronunţă arareori! Hebreii (evreii) cei vechi n-aveau voie să pronunţe numele dumnezeului lor! IUBESC POPORUL ROMÂNESC FĂRĂ A IUBI SEMIDOCŢII ŞI SUPERFICIALITĂŢILE SALE!”.

+ + +

„OMUL” e cel mai înaltă și mai nobilă operă de artă a naturii; într-un sens și mai nobil el ar trebui să fie și cel mai frumos „op” de artă al artei, al propriei sale puteri creatoare, libere, conștiente și morale.

+ + +

„DUMNEZEU E UN ATOM, UN PUNCT MATEMATIC, PUNCTUL COMUN UNDE SE LOVESC TOATE PUTERILE PĂMÂNTULUI SPRE A CONSTITUI ORGANISMUL DE LEGI, SISTEMA COSMICĂ”.

+ + +

„Cine neagă astăzi pe Dumnezeu neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut, fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ- căci degenerează fizic și degenerează moralicește”.

+ + +

„LEGILE UNUI POPOR, DREPTURILE sale nu pot purcede decât prin el însuși. Civilizația poporului nostru consistă nu în adoptarea cu deridicata (forța) de legi, forme, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăți ale sale. Un popor – oricum ar fi el are dreptul de a-și legiu (face) trebuințele și tranzacțiunile (afacerile) ce rezultă din necesitatea și trebuințele caracteristice poporului său”.

+ + +

„DE CE CRISTOS E AŞA DE MARE? PENTRU CĂ PRIN IUBIRE A FĂCUT CA CEARTA ÎNTRE VOINŢE (OAMENI) SĂ FIE IMPOSIBILĂ. CÂND IUBIREA ESTE, – ŞI EA ESTE NUMAI CÂND E RECIPROCĂ – ŞI RECIPROCĂ ABSOLUT VA SĂ ZICĂ UNIVESALĂ; CÂND IUBIREA E, CEARTA E CU NEPUTINŢĂ, ŞI DE E CU PUTINŢĂ, EA NU E DECÂT CAUZA UNEI IUBIRI PREÎNNOITE Ş MAI ADÂNCI DE CUM FUSE-NAINTE”.

+ + +

„CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE, / ȚARA MEA DE GLORII, / ȚARA MEA DE DOR? BRAȚELE NERVOASE, / ARME DE TĂRIE, / LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR!”.

+ + +

„Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă / Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! Atunci când după moarte răsplată nu v- aşteaptă, / Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, / Egală fiecare şi SĂ TRĂIM CA FRAŢI!”.

Continue reading „PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE – Deșteaptă-te, Române, cu „Geniul” României!” →

Ionuț ȚENE: Regizorul Costa Gavras cu filmul ”Adults in the Room” demască cinismul finanțiștilor și supunerea U.E. intereselor germane!

Cred că orice european ar trebui să vadă filmul lui Costa Gavras din 2019 ”Adults in the room”, care developează conducerea Uniunii Europene ca o prelungire a intereselor germane și a unor bancheri cinici preocupați doar de bani și numere. Filmul este o radiografie despre criza creditelor din Grecia anului 2015, când partidul de stânga, cu nuanțe radicale, Syriza, condus de Alexis Tsipras, încearcă să renegocieze statutul țării cu Comisia Europeană de la Bruxelles. Regizorul Costa Gavra surprinde genial psihologia unor politicieni greci naivi veniți, prin votul popular de stânga la putere, în Atena, care au crezut că pot negocia cu eurobirocrații de la Bruxelles o refinanțare a băncilor elene și o iertare sau restructurare a datoriilor istorice. Costa Gavra reușește cu o distribuție de excepție să dea viață liderilor guvernului grec, care în anul 2015 au luat drumul Bruxellului, ca să renegocieze datoria istorică a țării, lovindu-se aici de cinismul unor birocrați numiți, care erau marionetele guvernului de la Berlin și a bancherilor care controlează financiar Uniunea Europeană. Actorii principali Christos Loulis, Alexandros Bourdoumis, Ulrich Tukur, Daan Schuurmans, Christos Stergioglou interpretează realist o epopee a unei țări umilite de birocrați cinici, care își văd doar propriile interese sau ale guvernului german, care conduce de facto Europa. Filmul demască artistic o U.E., ca o prelungire a intereselor Germaniei. Regizorul franco-elen Costa-Gavras a fost premiat pentru „contribuţia sa deosebit de originală la inovarea cinematografiei contemporane” la Festivalul de Film de la Veneţia, unde renumitul cineast, câştigător al unui premiu Oscar, a prezentat noul său film, un lungmetraj dedicat crizei datoriei externe a Greciei. Prezent la Veneţia în 2019, cineastul a prezentat filmul „Adults in the Room”, adaptat după cartea omonimă publicată de Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanţe al Greciei, ce descrie negocierile purtate de Grecia în 2015 pentru reeşalonarea datoriei sale externe. „Există o politică foarte confuză în Europa, care trebuie să se cureţe de acest lucru într-o bună zi, dar nu în maniera în care s-a curăţat pe parcursul ultimilor ani”, a declarat Costa-Gavras. „Sper că toate aceste lucruri se vor schimba”. Jean Claude Juncker, șeful UE, este creionat de regizor ca o parodie, un politician fără putere reală, un executant pus pe glume.

Filmul spune adevărul cu un curaj nedisimulat despre cinismul exprimat din birourile Comisiei Europene. Yanis Varoufakis a fost liderul uneia dintre cele mai controversate și impresionate lupte din istoria politică recentă când, ca ministru de finanțe al Greciei într-un guvern radical, el a încercat să renegocieze relația țării lui cu Uniunea Europeană, provocând furia elitei politice și financiare a Europei. Dar adevărata poveste despre ceea ce s-a întâmplat este aproape necunoscută deoarece cele mai multe afaceri ale Europei se întâmplă în spatele ușilor închise. În cartea lui Varoufakis, Costa-Gavras a găsit subiectul filmului său – o poveste despre o Europă guvernată de un grup de oameni cinici deconectați de problemele politice, culturale și umane, obsedați doar de numere și bani. Filmul este o poveste despre o tragedie, despre un outsider din politică, un bărbat care a luptat pentru o cauză pierdută și care nu a fost indiferent în fața suferinței oamenilor. Alexis Tsipras i se plânge lui Yanis că Comisia Europeană îl ține ca un pește prins în firul cu cârlig al undiței, care îl ridică la suprafață apoi îl lasă în apă până va obosi și va semna Memorandumul impus de Troica financiară: FMI, Comisia Europeană și BCE, care de fapt controlează cu o mână de fier politica continentului și a Greciei. Angela Merkel îi cere lui Alexis Tsipras, primit prin învăluire ca un rege într-o vizită la Berlin, să-l dea afară pe tânărul finanțist elen care făcea politică doar de patru luni și care era siderat de cinismul birocraților de la Bruxelles, care ascultau doar de Berlin și bancheri. Pentru ei, Grecia era o suma de numere. Yanis se revoltă în fața acestor patru sau cinci birocrați controlați din umbră de păpușari necunoscuți și le spune franc în față că pentru ei votul poporului elen care nu vrea austeritate nu contează. ”De ce să mai facem alegeri dacă pentru voi nu contează, atunci?” Regizorul Costa Gavras descrie personajele europene ca niște roboți fără spiorit sau suflet. Liderii eleni nu știau cu cine negociază de fapt: cu marionetele sau păpușarii. Cine stătea în umbră? Până la urmă Tsipras care se întâlnește cu cancelarul german Angela Merkel și realizează că Berlinul conduce de facto Europa ca pe o colonie. Aceasta îi cere ferm demiterea lui Yanis, care ca ministru de finanțe dorea renegocierea Memorandumului care impunea Greciei o dictatură finanțistă ce sărăcea și mai mult poporul, cu circa 70 la sută din venituri. În spatele ușilor închise sau la mese intime din hotelurile Bruxellului birocrații germani îi cer lui Yanis să vândă porturile grecești unor firme germane, cu bani luați tot de la băncile grecești. Costa Gavras surprinde cinismul politicienilor germani care vor să preia toate activele de stat ale poporului grec cu banii băncilor Greciei, dar datoriile să le plătească tot poporul grec.

Continue reading „Ionuț ȚENE: Regizorul Costa Gavras cu filmul ”Adults in the Room” demască cinismul finanțiștilor și supunerea U.E. intereselor germane!” →