Napier, NOUA ZEELANDĂ
CĂLĂTORIA SPIRITUALĂ
A MARIANEI GURZA
ÎNTRU VEŞNICIE
Unele persoane sunt născute să răspândească
lumină, să atingă cu aripile gândurilor lor pe cei întâlniți întâmplător sau
pe cei care sunt atrași ca un magnet de lumina lor miraculoasă. O astfel
de persoană a fost Mariana Gurza şi pentru mine nu a fost o întâmplare
că am fost atrasă în mrejele luminii ei. Am cunoscut-o prin intermediul
prietenei mele de-o viaţă, Vasilica Grigoraș, care devenise prietenă cu ea,
atrasă, desigur, şi ea de lumina sufletului său armonios, generos,
vindecător, de preocupările similare şi de mintea sa revărsându-şi ideile
continuu ca un izvor de apă limpede. Asta se întâmpla la începutul anului
2012 când, între noi, a început să se înfiripe firul comunicării prin
emailuri. Coincidenţele pe care le-am descoperit ne-au uimit şi ne-au
apropiat şi mai mult. Mariana era născută în acelaşi an, lună şi zi ca şi
soțul meu, Robert Anderson, şi glumeam că erau fraţi gemeni. Mariana
avea doi copii, o fiică şi un fecior. Unul din numele de botez ale fetei ei
este Valentina, ca şi numele meu. Unul din numele de botez ale băiatului
Marianei este Vlad, ca şi al fratelui meu (Domnul să-l odihnească!).
Mariana, poetă creştină, numită şi „poeta cu suflet de înger” a vegheat
creaţiile altora, printre care şi pe ale mele şi le-a publicat cu generozitate
în revistele on-line, unde era parte din colectivul de redacţie şi, în special,
în revista ei Logos si Agape.
Îi citeam poeziile, cronicile de carte şi eseurile pe care le publica și-
mi îmbogățeam mintea şi sufletul cu descrierea locurilor pe care le
vizitase, cu prezentarea oamenilor de spirit şi de cultură pe care îi
întâlnise, cu introspecţia adâncă a cărţilor analizate, cu abilitatea de a
împleti cultura ei generală cu reflecţia întru crearea unor eseuri de
autentică valoare.
Dorul ei de străbuni, de bunici, de tatăl ei, ca o tânguire, avea
dimensiuni cosmice, ca şi dragostea dintre ea şi mama ei. M-am gândit
uneori că măicuţa Marianei, un alt înger care a plecat la ceruri cu un an
înaintea ei, a ştiut că a fost mai bine să-şi cheme fiica lângă ea, să-i ţină
divină companie, decât să o lase să trăiască printre muritori cu sechelele
lăsate de virusul care i-a devastat trupul.
În 2015 am invitat-o pe Mariana să colaboreze la primul volum al
antologiei bilingve Poetical Bridges – Poduri lirice şi „poeta cu suflet de
înger” a răspuns cu bucurie şi mi-a trimis poezii excepţional de profunde
şi de frumoase. La una din lansările antologiei, care a avut loc la
Biblioteca din Napier, Noua Zeelandă, pe 17 martie 2017, Mariana a fost
prezentă, indirect, şi prin intermediul uneia dintre poeziie ei, a oferit o
pagină de cultură românească celor prezenţi la lansare. Poezia „Ctitorie”
creată de Mariana Gurza a fost citită de poeta Mandy Pentecost, care s-a
documentat temeinic despre legenda Meşterului Manole, pe care a
povestit-o audienței corect şi nuanțat. A fost un moment magic.
Sufletul
mi s-a umplut de bucurie şi am fost extrem de recunoscătoare Marianei
că a scris o poezie ce a provocat interesul celor de aici. M-a impresionat
şi faptul că lecţia legendei româneşti despre sacrificiul creaţiei, legendă
atât de dragă neamului nostru, a fost prezentată de o poetă kiwi.
Cu toate că nu am reuşit să ne întâlnim „în carne şi oase”, ne-am
întâlnit adesea la modul spiritual prin colaborări, schimburile de idei din
mesaje, dar mai ales prin poeziile pe care ni le-am dăruit reciproc cu
ocazia zilelor noastre de naştere.
În 2012, cu ocazia zilei ei de naştere, i-am dedicat Marianei poezia
Pygmalion, care ştiu că i-a făcut sufletul să vibreze, fiindcă mi-a spus asta
într-un mesaj de mulţumire şi pentru că a publicat poezia în revista
Melidonium, chiar de ziua ei. Un an mai târziu, am inclus această poezie,
cu dedicaţia de rigoare în cartea mea, De la imposibil la posibil – From
Imposibil to Possible. Citez poezia „Pygmalion” în ambele versiuni,
română şi engleză :
Pygmalion
Poetei Mariana Gurza
Ca Pygmalion, am sculptat
Sensul vieţii mele în azurul credinţei.
Cu dalta albastră, de vioară,
Am ajustat sentimentele
Până au devenit tril în flautul lunii.
Cu dalta albă, de aripă,
Am sculptat crucea neagră
A ceea ce-am crezut că mi-a fost dat,
Încât trandafirii s-au stins împăcaţi.
Cu dalta cenuşie, de clepsidră,
Am cioplit speranţele
Până au doinit verde, în cuibul luminii
Şi-au umplut câmpia de poeme.
Cu dalta neagră, de granit,
Am sculptat ziua de ieri
Când apusul o lua-naintea răsăritului
Şi noaptea domnea ca o regină.
Cu dalta roşie, de flacără
Am sculptat ziua de mâine
În care Galateea prinde viaţă
Şi viaţa-n mine arde torţă
Luminând calea miilor de poeme
Simţite şi nerostite.
Pygmalion
To the poet Mariana Gurza
Like Pygmalion, I carved
The meaning of my life
In the azure of faith.
I adjusted my feelings
With the violin blue chisel
Until they became trill
In the moon’s flute.
With the white wing chisel
I carved the black cross
Of everything I believed was given to me
So, the roses faded peacefully.
With the grey chisel of an hourglass
I carved hopes
Until they sang green songs
In the light’s nest
And poems blossomed on the field.
With the granite black chisel
I carved the day from the past
When the sunset ran before the sunrise
And night reigned like a queen.
With the fire red chisel
I carved the day in the future
When Galatea was born
And my life is a burning torch
Igniting the path of thousands of poems
Felt and unexpressed.
În 2017, am dedicat Marianei, tot de ziua ei, poezia „Uneori, pe
Mariana Gurza aripile o dor”:
Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor
Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor
de-atâtea Gânduri nocturne
care lasă urme de zbor,
albastru Paradox sentimental
pe marea trecere.
Nevoia de a sfida tăcerea
Dansează Lumini şi umbre
orbitoare şi sumbre.
Din care colţ al Universului se-aude
corul îngerilor ca un răspuns?
Tăcerea devine biblie,
rugăciune fără de apus.
Şoapte gândite, Ultimul strigăt
venite hăt din Univers,
deschid căile credinţei
cu umilinţă de vers.
Gânduri nocturne celest luminate,
Dumnezeu şi umbră.
Eu încă mai sper
să am o plecare provizorie,
să mă pot întoarce,
şi să fiu tânăra femeie din vis.
Să-ţi spun: Vezi, n-am murit,
n-am vrut să te las
singur cu umbra mea!
Cu toate că moartea
e doar un drum…
De-aceea,
eu n-am să mor niciodată
cu adevărat.
Totul e un simulacru
de moarte.
E doar şaradă.
Mariana Gurza a ştiut că „moartea e doar un drum”, o călătorie a
spiritului și că ea va continua să fie briza existenţei, alinând tot ce-a iubit
şi-a suferit. Şi a avut dreptate, pentru că amprentele de lumină pe care le-
au lăsat aripile ei pe sufletele celor care au cunoscut-o, iubit-o, apreciat-
o, admirat-o… sunt VEŞNICE.
Uneori, când aripile poetei cu „suflet de înger” mă ating, nu le simt
nici durerea, nici tristeţea ci imensa împăcare şi linişte de pe potecile
Raiului.
Grădina Botanică, Napier
Dacă ar fi trăit, scriitorul Ion Gheorghe Pricop ar fi împlinit anul acesta, pe 15 aprilie, 76 de ani şi roadele scrisului său, fie că ar fi fost proză, eseistică sau poezie ar fi continuat să hrănească mintea cititorilor cu idei noi, pline de frumuseţe clasică şi înţelepciune despre neam, cultură, istorie.
Dr. Selina Tusitala Marsh (n. 1971) este poetă şi intelectuală de origine samoană, tuvaluană, scoțiană și franceză. A fost prima persoană originară din Pacific care a obţinut doctoratul în limba engleză, la Universitatea din Auckland, unde predă acum scrierea creativă și studii literare maore și pacifice.
„Tic-tac, Tic-tac…”
În PARNASUL românesc, Vasilica Grigoraş a intrat relativ târziu, cu paşi discreţi, subtili, dar siguri. Autoarea vine spre poezia modernă din sfera liricii de inspiraţie niponă, încununată de numeroase premii şi menţiuni primite de-a lungul anilor pentru esenţa şi imaginile strălucite create în senryu, gogyohka şi, în special, în tanka şi haikuurile publicate în limba română şi în ediţii bilingve (română-engleză).