Doina DRĂGUŢ: O carte despre un scriitor, dar și despre o epocă

Volumul „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” se înscrie într-o categorie aparte a cărților dedicate personalităților literare: aceea în care biografia individuală devine, treptat, document al unei epoci culturale.

Cartea pornește de la destinul unui scriitor și ajunge la configurarea unui adevărat profil de om al cetății culturale. Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, jurnalist, istoric literar și promotor cultural, Al. Florin Țene este urmărit în multiplele sale ipostaze, care nu sunt prezentate ca activități disparate, ci ca manifestări ale aceleiași vocații: slujirea cuvântului și apărarea memoriei culturale.

Titlul volumului este, din această perspectivă, mai mult decât o formulă encomiastică. El funcționează ca o teză de lectură. „Slujirea cuvântului” desemnează atât actul creator, cât și activitatea de recuperare, promovare, organizare și transmitere a culturii.

Cartea nu urmărește, așadar, exclusiv ceea ce Al. Florin Țene a scris, ci și ceea ce a făcut pentru ca literatura să circule, pentru ca scriitorii să se întâlnească și pentru ca memoria culturală să nu se destrame.

Una dintre calitățile fundamentale ale volumului este aceea că nu separă artificial biografia de creație. Drumul început la Drăgășani, continuat prin București, Baia Mare, Târgu Mureș, Bruxelles și Cluj-Napoca este urmărit ca proces de formare a unei personalități intelectuale.

Drăgășaniul dobândește, în această construcție biografică, statutul unei adevărate matrice spirituale. Aici se naște viitorul scriitor, aici își începe activitatea culturală și aici, la numai șaptesprezece ani, întemeiază Cenaclul „Gib I. Mihăescu”.

Este un detaliu biografic cu valoare simbolică. Încă din adolescență se conturează ceea ce va deveni una dintre trăsăturile definitorii ale destinului său: vocația de întemeietor.

Al. Florin Țene nu se mulțumește să fie autorul care scrie individual, în spațiul intim al bibliotecii. El creează contexte pentru ceilalți, organizează, stimulează, promovează. Din acest punct de vedere, biografia sa poate fi citită pe două axe complementare: biografia creatorului și biografia constructorului de instituții culturale.

Această dublă perspectivă constituie una dintre ideile cele mai fertile ale cărții.

Un alt merit al volumului este încercarea de a ordona o operă de mare întindere și diversitate. Poezia reprezintă nucleul originar. Debutul poetic este consemnat în revista „Tribuna”, iar debutul editorial se produce prin volumul „Ochi deschis”, în 1974, urmat de „Fuga statuilor”, în 1979. Ulterior, creația poetică se dezvoltă prin numeroase volume, în care apar recurent teme precum timpul, memoria, călătoria, natura, Dumnezeu, existența și condiția creatorului.

Semnificativ este faptul că titlurile volumelor poetice indică o preocupare constantă pentru raportul dintre cuvântși gândire: „Sămânța din interiorul Cuvântului”, „Germinația cuvântului de sub zăpadă”, „Eseul, metaforă a gândirii logice”, „Poezia ca ceremonie a textului”. În această perspectivă, poezia lui Al. Florin Țene nu este prezentată doar ca exercițiu de sensibilitate, ci și ca formă de reflecție asupra existenței.

Ulterior, scriitorul se afirmă ca romancier, dramaturg, eseist, critic literar și istoric literar. Cartea insistă asupra acestei pluralități nu pentru a produce un inventar bibliografic, ci pentru a demonstra caracterul organic al unei opere care refuză limitarea la un singur gen.

În proză, una dintre direcțiile importante o reprezintă recuperarea unor destine individuale și transformarea lor în imagini ale unei epoci.

Seria romanelor biografice este deosebit de relevantă. Personalități precum Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu devin personaje ale unei literaturi aflate la granița dintre document și ficțiune.

Formula „între realitate și poveste”, prezentă în titlurile mai multor asemenea cărți, exprimă tocmai această poziție intermediară. Documentul furnizează materia primă, în timp ce literatura îi conferă acesteia formă narativă și perspectivă interpretativă.

Este una dintre zonele în care autorul volumului biografic identifică în mod justificat o constantă a creației lui Al. Florin Țene: interesul pentru destinul individual ca vehicul al memoriei colective. Romanul nu mai este, astfel, doar povestea unui personaj. El devine o formă de reconstituire a unei lumi.

Poate cea mai importantă categorie interpretativă a volumului este aceea a memoriei.

Memoria apare sub multiple forme: memorie individuală, familială, locală, literară, jurnalistică, generațională și națională. Cartea observă că, atunci când Al. Florin Țene scrie despre scriitori persecutați sau despre destine afectate de regimul comunist, el încearcă să recupereze nu doar biografii, ci și epoci.

În acest context, titlul „Rechizitoriu împotriva uitării” poate fi considerat o adevărată formulă-sinteză pentru o parte importantă a operei sale: uitarea devine adversarul simbolic al scrisului; scrisul păstrează; cartea conservă; biografia recuperează; istoria literară fixează; jurnalismul consemnează. Prin urmare, literatura devine, în concepția pe care volumul o desprinde din opera lui Al. Florin Țene, o formă de rezistență împotriva dispariției memoriei. Această interpretare conferă întregii cărți o coerență filozofică.

Un aspect care merită subliniat este relația dintre literatură și jurnalism. Experiența jurnalistică începe devreme și continuă de-a lungul deceniilor. Ea contribuie la formarea unei priviri atente asupra realității și explică, în parte, preocuparea ulterioară pentru consemnarea timpului.

În volume precum „Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei”, „Îndrumător pentru tinerii ziariști” și seria „Pagini de conștiință – Ziariști și scriitori”, jurnalismul este reconsiderat ca formă de memorie culturală. Această perspectivă este importantă deoarece refuză reducerea jurnalistului la statutul de simplu producător de informație. Jurnalistul devine martor al timpului. El fixează clipa. Iar ceea ce este fixat în cuvânt poate deveni document pentru generațiile viitoare.

Dimensiunea critică și eseistică a personalității lui Al. Florin Țene este bine reprezentată prin enumerarea și contextualizarea volumelor de profil: „Arca lecturii”, „Prizonierul oglinzilor paralele”, „Ochiul magic al metaforei”, „Aventură prin dicțiunea ideilor”, „Critica între artă și știință”, „Aventurile ideilor printre metafore”, „Poezia ca ceremonie a textului” ș.a.

Se conturează astfel profilul unui scriitor care nu trăiește literatura numai prin creația proprie, ci și prin lectura celorlalți. Această dimensiune este esențială. Criticul și cronicarul devin mediatori între carte și public, între autor și cititor, între generații. În fond, întreaga activitate critică a lui Al. Florin Țene pare să se înscrie într-un proiect mai larg de circulație a valorilor literare.

Al. Florin Țene este, deopotrivă, scriitor și întemeietor. De la Cenaclul „Gib I. Mihăescu”, întemeiat la Drăgășani în adolescență, la Cenaclul „Nord”, apoi la alte cenacluri și reviste, activitatea sa demonstrează o concepție comunitară asupra culturii. În 2006, această vocație se concretizează prin înființarea Ligii Scriitorilor din România. Documentul consemnează existența unor filiale în țară și în străinătate și a unor reviste editate sub egida organizației. Este un moment important nu numai biografic, ci și simbolic. Adolescentul care aduna tineri în jurul unui cenaclu ajunge, după decenii, să creeze o organizație literară.

Scara se schimbă, dar vocația rămâne aceeași. De aceea, activitatea lui Al. Florin Țene nu poate fi măsurată exclusiv prin numărul cărților. Ea trebuie raportată și la reviste, cenacluri, oameni promovați, antologii și proiecte culturale.

Una dintre cele mai sugestive idei ale volumului este aceea potrivit căreia întreaga activitate a scriitorului poate fi interpretată ca o construcție de punți: punte între generații; punte între scriitori; punte între România și diaspora, punte între literatură și jurnalism; punte între creație și critică; punte între trecut și prezent.

În această interpretare, cuvântul însuși devine instrument de legătură. Cartea, revista, cenaclul și Liga Scriitorilor sunt forme instituționalizate ale aceleiași vocații de a apropia oamenii prin cultură. Este o interpretare convingătoare deoarece oferă unitate unei activități aparent greu de cuprins prin diversitatea sa.

Un capitol cu valoare aparte este cel consacrat mărturiilor scriitorilor despre Al. Florin Țene. Aici discursul biografic este completat de perspectiva celor care l-au cunoscut, l-au citit sau au colaborat cu el. Mărturiile converg asupra unor trăsături precum munca, dăruirea, promovarea culturii, memoria, curajul și preocuparea pentru literatură. Virginia Paraschiv consideră că personalitatea sa reprezintă un fenomen care merită cercetat, în timp ce alte mărturii subliniază prolificitatea și activitatea de promotor cultural.

Pentru o carte cu caracter biografic, aceste mărturii sunt importante deoarece oferă un al doilea plan al portretului: portretul construit de comunitatea literară. Ele nu trebuie însă confundate cu evaluarea critică propriu-zisă a operei. Valoarea lor este în primul rând documentară și testimonială. Tocmai această distincție poate fi utilă într-o eventuală ediție revăzută a volumului.

Din altă perspectivă, volumul prezintă un avantaj major: concentrează o cantitate considerabilă de informație biografică, bibliografică și culturală. Cronologia, lista operelor, referințele la reviste, premiile, distincțiile, activitatea organizațională și mărturiile contemporanilor construiesc un corpus util pentru viitoarele cercetări dedicate lui Al. Florin Țene.

O cercetare definitivă asupra operei ar presupune, dincolo de inventarierea bibliografică, analiza directă a textelor literare, confruntarea bibliografiei cu edițiile existente, verificarea documentelor și separarea foarte clară a faptelor documentate de interpretările sau mărturiile personale. Această observație, însă, nu diminuează valoarea cărții. Dimpotrivă, îi precizează statutul: volumul poate fi considerat o importantă bază biografică și documentară pentru o viitoare monografie critică propriu-zisă.

Este cu atât mai relevant cu cât documentul consemnează o operă care, până în 2026, ajunge la o impresionantă diversitate de genuri: poezie, roman, teatru, eseu, critică, publicistică, interviu, monografie și istorie culturală.

Un element remarcabil este continuitatea creației. Bibliografia prezentată în volum ajunge până în anul 2026, când apar noi volume de istorie, poeme filosofice, teatru, oratoriu, poem și roman. Această productivitate târzie nu trebuie privită doar cantitativ. Ea indică o persistență a vocației creatoare. La 84 de ani, scriitorul continuă să publice și să se întoarcă spre teme fundamentale: Dumnezeu, omul, istoria, memoria, cultura, condiția creatorului.

În acest sens, biografia nu se închide. Ea rămâne deschisă.

Finalul cărții introduce un simbol deosebit de puternic: întoarcerea la Drăgășani. Locul nașterii, al copilăriei și al primelor experiențe culturale devine, după decenii, spațiul în care numele scriitorului este fixat printr-un bust și prin noi omagii culturale. În 2026 este consemnată apariția unor lucrări dedicate lui Al. Florin Țene și legătura acestora cu dezvelirea bustului său la Palatul Culturii din Drăgășani.

Simbolic, cercul se închide. Copilul pleacă din orașul natal. Scriitorul străbate decenii de cultură română. Iar numele său se întoarce la locul de unde a pornit. Nu numai prin amintire, ci și prin monument.

„Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” este, în primul rând, o carte a recuperării. Ea recuperează un destin literar. Recuperează o bibliografie. Recuperează oameni. Recuperează reviste și cenacluri. Recuperează fragmente de istorie culturală. Și, mai presus de toate, recuperează ideea că literatura nu este numai o activitate individuală, ci poate deveni formă de comunitate și de memorie.

Al. Florin Țene apare din paginile volumului ca o personalitate polivalentă, greu de încadrat într-o singură formulă. Poetul coexistă cu prozatorul; romancierul cu istoricul literar; jurnalistul cu eseistul; criticul cu animatorul cultural. Aceste ipostaze nu se exclud, ci se completează. Poate că aceasta este, în ultimă instanță, semnificația profundă a titlului: „o viață în slujba cuvântului”. Nu doar o viață de autor, ci o viață de mediator, întemeietor, recuperator și păstrător al memoriei culturale.

Un scriitor poate lăsa în urmă cărți. Un constructor cultural poate lăsa în urmă și instituții, reviste, comunități și oameni. Iar documentul pe care îl avem în față insistă tocmai asupra acestei a doua dimensiuni.

Într-o epocă în care memoria culturală este amenințată de fragmentare și uitare, o asemenea carte își dobândește o justificare suplimentară: aceea de a fixa în scris traseul unei existențe consacrate culturii.

„Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” nu este încă monografia critică definitivă a scriitorului. Este însă un dosar biografic și cultural amplu, o sinteză documentară și un punct de plecare necesar pentru viitoarea cercetare a unei opere vaste și a unei personalități care a înțeles literatura nu doar ca act de creație, ci și ca act de responsabilitate față de memorie, comunitate și limba română.

Într-o formulă care ar putea rezuma întreaga carte, destinul lui Al. Florin Țene pare construit sub semnul unei convingeri simple: cuvântul trebuie scris, transmis și salvat de la uitare.

Doina DRĂGUŢ

Tabăra literară „De Amicitia” la ceas aniversar

,,Poate că literatura nu este altceva decât felul lui Dumnezeu de a lăsa oamenilor scrisori fără destinatar, știind că fiecare suflet le va deschide atunci când va avea nevoie de ele.” (Mariana Moga)

Tabăra Prieteniei Literare „De Amicitia”, organizată anul acesta în cetatea culturală a Târgu Mureșului, ajunsă la cea de-a X-a aniversare, a fost răspunsul nostru, al celor prezenți, la invitația și îndemnul dumnezeiesc, adresat sufletelor iubitoare și avide de cultură, într-un moment în care aveam cea mai mare nevoie de prietenie, de amiciție. Chiar și alegerea locației pentru desfășurarea activităților taberei parcă ne-a fost predestinată la ceas aniversar: Hotel-restaurant „AGORA” – Agora fiind piața publică din orașele Greciei antice, care servea drept centru pentru viața economică, politică și culturală.

Tabăra de creație, organizată și anul acesta de fondatoarea Mariana Moga, scriitor și promotor cultural, s-a putut bucura de participarea unui însemnat număr de scriitori din aproape toate colțurile țării, dar și de români stabiliți în străinătate. Aceștia sunt membri ai unor asociații literare sau publicistice precum Uniunea Scriitorilor din România, Liga Scriitorilor din România și Uniunea Ziariștilor din țara noastră, și anume: Mariana Moga, Nastasica Popa, Maria Vaida, Marioara Vișan, Luminița Postolache, Adriana Șerb, Carmen Tania Grigore, Mirela Ianuș Dinga, Aura Nicoleta Lupșescu, Daniela Vâlceanu, Silvia Giurgiu, Arpad Toth, Dorin Ștefănescu, Viorel Birtu Pârăianu, Daniel Luca, Nicolae Toma, Angelina Nădejde, Zenovia Zamfir, Tănasă Costina, Carla Katty Blaja, Cosmina Pânca.

Onorați am fost avându-l alături de noi pe domnul Nicolae Băciuț, o personalitate culturală, un scriitor remarcabil, cu o impresionantă „colecție” de operă literară, care a susținut lansări de carte, dar și un fascinant recital de poezie. Nu degeaba se spune că Nicolae Băciuț este scriitorul cu cea mai impresionantă memorie. Are darul rar de a reda, ore în șir, poezii și texte literare, fără să fie nevoie să citească. Recită cu naturalețe, cu expresivitate și cu o uimitoare fidelitate, ca și cum fiecare vers ar fi fost așezat pentru totdeauna în memoria sa.

La el, memoria nu este doar o capacitate extraordinară a minții, ci și o formă de iubire pentru cuvânt și pentru literatură. Îl asculți și ai sentimentul că poezia nu este recitată, ci trăită. (Mariana Moga).

Istoricul taberelor literare „De Amicitia” este legat, fără îndoială, de personalitatea și implicarea neobosită a celei care a condus această grupare literară timp de un deceniu, și anume scriitoarea Mariana Moga. Prin perseverență, devotament și cu o imensă dragoste pentru literatură și omul de cultură, ea a contribuit la constituirea și dezvoltarea unei comunități literare de excepție, demonstrând că pasiunea pentru creația literară și publicistică are puterea de a-i apropia pe oameni, ilustrând, încă o dată, că prieteniile de calitate se formează în preajma cărților, printre creatorii și pasionații de literatură.

„Originară din orașul Sebeș, județul Alba, scriitoarea și ziarista Mariana Moga a devenit un statornic promotor cultural, a cărei activitate literară s-a desfășurat pe mai multe coordonate, plecând de la volumele de poezie, cărțile de proză scurtă, romane, legende pentru copii și continuând cu analiză literară pe care le-a publicat. O componentă esențială a activității sale este legată de promovarea, în țară și în străinătate, a scriitorilor români contemporani, fapt dovedit atât prin organizarea taberelor literare ce poartă marca „De Amicitia”, cât și prin alcătuirea unor antologii de excepție, precum volumul colectiv, sugestiv intitulat „Catalog literar românesc”, apărut la Editura Castrum de Thymes, în 2024, și recenta antologie aniversară „Cartea care m-a ales”, tipărită în acest an aniversar.

Desigur, despre antologiile și lucrările de referință pe care le-a realizat, despre scrierile de poezie și proză pe care le-a tipărit, ar fi multe și frumoase lucruri de spus. Mă voi limita, însă, la menționarea faptului că activitatea sa literară și culturală a fost apreciată, de-a lungul anilor, prin acordarea de numeroase premii și distincții, obținute în cadrul unor concursuri și festivaluri literare din România și din străinătate.

Mariana Moga este inclusă și în „Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de Pretutindeni”.

Astfel o caracterizează Liliana Moldovan, scriitor, președinta Ligii Scriitorilor, filiala Mureș, pe Mariana Moga. Domnia sa a avut amabilitatea de a fi prezentă, în urma invitației doamnei Moga, în această tabără, alături de o parte dintre membrii Cenaclului literar „Aurel Filimon” din Târgu Mureș.

Ne-au încântat cu poezie autorii Andrei Guțu și Cosmina Pânca, cu muzică populară Simina Mureșan, și cu muzică folk, cantautorul Nelu Pelaghie.

Au fost lansări de carte:

– Marioara Vișan, cu volumul „Cumpăna nostalgiei”, prezentat de Mariana Moga, scriitor; Daniel Luca, scriitor și critic literar; prof.dr. Maria Vaida, scriitor și critic literar.

– A fost lansat primul volum de teatru al scriitoarei Mariana Moga, „KPI: Karmă, Panicǎ și Isterie”, prezentat de Nicolae Băciuț, Maria Vaida, Daniel Luca și Nicolae Toma;

– Volumele „Ninsori de fluturi” și „Același țărm de mare, alte dialoguri”, de Nastasica Popa, au fost prezentate de Nicolae Băciuț, scriitor, critic și promotor cultural; Daniel Luca, scriitor și critic literar; prof.dr. Maria Vaida, scriitor și critic literar; Mariana Moga, scriitor.

A recitat scriitoarea Marioara Vișan, membră U.S.R.

– Volumul „Viața și moartea lipsită de glorie a lui Papadache”, autor Nicolae Toma, a fost prezentat de criticul literar Daniel Luca, după care a urmat o ședință de autografe.

– Volumul „Clepsidra cu sentimente”, un volum anual, colectiv, a fost prezentat de Zenovia Zamfir și Mariana Moga. Acest volum aduce, an de an, prin extragere la sorți, două locuri sponsorizate în 50% pentru membrii participanți la antologie.

Deliciul taberei au fost conferințele susținute de scriitoarele: Maria Vaida – cu tema „Dirijorul Sergiu Celibidache – un sfânt al muzicii”; Mirela Ianuș Dinga – cu tema „Forța ascunsă a personajelor feminine la Homer”; Zenovia Zamfir – cu tema „Cultura și iubirea de aproapele, o lucrare vie și nepieritoare”, cu prezentarea volumului „Gânduri pentru mai târziu”; Daniel Luca – cu tema „Remember: Valeriu Drumeș”.

Conferințele au stârnit un viu interes, astfel încât au urmat discuții libere și întrebări din partea celor prezenți.

Nu a lipsit din program Medalionul Nicolae Băciuț – 70, cu miniexpoziție de carte, autografe, prezentarea revistelor „Cadran” și „Vatra veche” și recitalul de poezie al maestrului Nicolae Băciuț.

Scriitorul Daniel Luca, membru U.S.R, a prezentat revista „Thymes”

Momentul Cornel Udrea, in memoriam, a fost marcat prin prezentarea lucrării „Între două zâmbete, o eternitate”, de către Mariana Moga și Nicolae Băciuț, cu intervenții și amintiri, la care au participat toți autorii.

Ca în fiecare an, a avut loc concursul de poezie „Ecou pentru alt mâine”. Premianții au obținut diplome, cărți și trofee: Premiul I – Silvia Giurgiu; Premiul II – Dorin Ștefănescu; Premiul III – Luminița Postolache; Mențiune – Nastasica Popa și Adina Popescu

S-au vizitat obiective turistice ale orașului Târgu Mureș: Palatul Culturii, Muzeul de Artă – expoziția de păpuși, Cetatea medievală, Biblioteca Teleki-Bolyai, Grădina Zoologică și Catedrala din Târgu Mureș, o adevărată capodoperă arhitecturală.

Ultima seară a taberei din acest an a fost dedicată în totalitate aniversării a 10 ani de la înființare. Muzica, dansul, poezia, florile, șampania și tortul au fost nelipsite.

În semn de recunoaștere profesională, scriitorul Nicolae Băciuț și Editura „Vatra veche” i-au oferit doamnei Mariana Moga o diplomă de excelență în management cultural, doamna Codruța Băciuț i-a oferit un buchet de trandafiri, ASCIOR – Filiala Năvodari i-a oferit o plachetă la ceas aniversar, iar Marioara Vișan – un tort imens în formă de carte.

Apoi, noi toți, într-o mare îmbrățișare, am cântat „La mulți ani!” taberei dragi.

Mulțumind cum se cuvine și staffului Hotelului Agora din Târgu Mureș, care ne-a oferit condiții optime pentru desfășurarea activităților, cu speranța și bucuria revederii, dar și cu tristețea despărțirii.

Mulțumim mult, Mariana Moga, pentru că și anul acesta ai adunat la un loc o parte din marea familie a prieteniei! Să îți dea Dumnezeu sănătate și să ne aduci împreună încă mulți ani de acum încolo!

La revedere, tabără dragă…

Nastasica Popa – UZPR

Nicu TĂTARU: O BIOGRAFIE A VOCAȚIEI CULTURALE

Cronică la volumul Marianei Bendou „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului”

Al. Florin Țene între biografie, operă, jurnalism și vocația întemeierii

Volumul „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului”, semnat de Mariana Bendou și apărut la Editura Napoca Star în anul 2026, se înscrie în categoria lucrărilor de biografie culturală, având o structură complexă, situată la interferența dintre monografie, eseu documentar, critică literară, istorie culturală și memorialistică. Chiar subtitlul – „biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii” – indică ambiția unei perspective integratoare asupra unei personalități literare plurivalente, pentru care creația și acțiunea culturală constituie expresii ale aceleiași vocații.

Cartea Marianei Bendou nu urmărește doar inventarierea unei opere sau succesiunea unor date biografice. Ea construiește imaginea unui destin în care omul, scriitorul și întemeietorul cultural se află într-o relație de permanentă continuitate. Prologul, sugestiv intitulat „Un om, o viață, o bibliotecă”, propune de la început cheia de lectură a întregului demers: existența lui Al. Florin Țene trebuie înțeleasă nu numai prin ceea ce a scris, ci și prin ceea ce a creat în jurul cărții, al limbii române și al comunității scriitoricești.

Mariana Bendou optează pentru o biografie intelectuală, în care geografia existenței devine, în același timp, geografie spirituală. Drăgășaniul, Bucureștiul, Baia Mare, Târgu Mureș, Bruxelles-ul și Cluj-Napoca nu sunt simple repere ale unei cronologii personale, ci spații ale formării și afirmării. Autoarea urmărește, astfel, un traseu circular, în care locul natal revine constant ca matrice afectivă și simbolică. Însuși orașul Drăgășani apare în volum ca loc al începuturilor, al copilăriei, al primelor întâlniri cu literatura și al primei vocații de întemeietor. La numai șaptesprezece ani, viitorul scriitor înființează Cenaclul literar „Gib I. Mihăescu”, fapt interpretat de Mariana Bendou ca primul semn al unei vocații care se va manifesta de-a lungul întregii vieți.

Unul dintre meritele importante ale cărții constă în felul în care surprinde pluralitatea vocațiilor lui Al. Florin Țene. Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, jurnalist, istoric literar și promotor cultural, autorul apare nu ca o simplă sumă de identități profesionale, ci ca o personalitate organică. Mariana Bendou insistă asupra unității profunde a acestor manifestări: în toate se află aceeași credință în puterea cuvântului de a conserva memoria, de a transmite experiența și de a crea comunitate.

În acest sens, poezia ocupă un loc fundamental. Debutul poetic, volumele de versuri, diversitatea tematică și continuitatea creației sunt urmărite în perspectiva unei opere pentru care cuvântul reprezintă, simultan, instrument de cunoaștere, expresie a memoriei și formă de reflecție asupra existenței. Mariana Bendou observă sugestiv apropierea dintre „cuvânt” și „gând” în imaginarul și în titlurile lui Al. Florin Țene, subliniind dimensiunea reflexivă a poeziei sale.

În ceea ce privește proza, cartea pune în lumină preocuparea scriitorului pentru relația dintre destinul individual și istoria colectivă. Romanul devine un spațiu al recuperării memoriei, al reconstituirii unei epoci și al interpretării unor existențe marcate de marile rupturi istorice. Un loc aparte îl ocupă romanele biografice, în care documentul și imaginația se întâlnesc. Formulele „între realitate și poveste”, prezente chiar în titlurile unor volume, definesc o modalitate specifică de a transforma biografia documentară în construcție literară.

În această direcție se înscriu evocările unor mari personalități ale culturii și spiritualității românești: Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu. Mariana Bendou evidențiază faptul că, pentru Al. Florin Țene, recuperarea unei vieți reprezintă totodată recuperarea unei epoci. Biografia devine astfel un instrument de reconstrucție a memoriei culturale.

O dimensiune distinctă a cărții este aceea dedicată literaturii memoriei și confruntării cu dictatura. Autoarea urmărește preocuparea constantă a lui Al. Florin Țene pentru destinele celor persecutați în timpul regimului comunist, pentru libertatea de conștiință și pentru datoria morală a scriitorului de a nu lăsa trecutul să cadă în uitare. În această perspectivă, scrisul capătă valoarea unui act de conservare spirituală.

Tema jurnalismului completează în mod firesc această concepție. Pentru Al. Florin Țene, jurnalistul este, în interpretarea Marianei Bendou, un martor al timpului, iar jurnalismul este o formă de fixare a clipei. Titlul „Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei” devine, în fond, o formulă definitorie pentru întreaga sa filosofie culturală: ceea ce este trecător poate deveni memorie prin intermediul cuvântului.

Cartea acordă o atenție considerabilă criticului, eseistului și istoricului literar. Mariana Bendou inventariază direcțiile majore ale acestei activități: cronica literară, eseul, reflecția asupra raportului dintre literatură și gândire, istoria jurnalismului și recuperarea personalităților culturale. În această diversitate se conturează figura unui autor pentru care creația proprie nu exclude preocuparea pentru opera celorlalți. Dimpotrivă, scriitorul este prezentat ca un constructor de punți între texte, generații și conștiințe.

Această metaforă a punții reprezintă una dintre cele mai fertile idei interpretative ale volumului. Mariana Bendou sugerează că întreaga activitate a lui Al. Florin Țene poate fi înțeleasă ca o lucrare de legătură: între generații, între România și diaspora, între literatură și jurnalism, între creație și critică, între trecut și prezent. Cartea, revista, cenaclul și organizația culturală devin, toate, forme ale acestei vocații de a uni.

În acest context, unul dintre capitolele centrale ale biografiei este activitatea de întemeietor cultural. De la Cenaclul „Gib I. Mihăescu” și Cenaclul „Nord” până la Liga Scriitorilor din România, traseul lui Al. Florin Țene este prezentat ca expresia unei credințe profunde: literatura nu trebuie să rămână izolată, ci trebuie să creeze comunitate. Autoarea formulează limpede această dublă dimensiune a personalității sale: există biografia creatorului, măsurată prin cărți, și biografia întemeietorului, măsurată prin oameni, cenacluri, reviste, filiale și proiecte culturale.

Din această perspectivă, înființarea Ligii Scriitorilor din România, în anul 2006, reprezintă nu un episod izolat, ci maturizarea unei vocații care începuse încă din adolescență. Cartea demonstrează că Al. Florin Țene nu s-a mulțumit să creeze pentru sine, ci a creat și cadre instituționale în care și alți scriitori să poată publica, comunica și participa la viața culturală.

Un capitol important este consacrat receptării critice a operei. Mariana Bendou nu se limitează la propria perspectivă, ci convoacă opinii ale unor critici și scriitori care au comentat diferite cărți ale lui Al. Florin Țene. Sunt reținute aprecieri referitoare la documentarea amplă, construcția romanescă, dimensiunea memorială și socială a prozei, precum și la caracterul biografic și istoric al unor volume. Receptarea critică este, astfel, prezentată ca parte integrantă a destinului unei opere.

Interesantă este și poziționarea cărții Marianei Bendou în seria lucrărilor dedicate scriitorului. Volumul se înscrie într-o tradiție critică și monografică în care apar nume precum Petrică Birău, Mariana Cristescu și Voichița Tulcan Macovei. Acest fapt demonstrează că opera lui Al. Florin Țene a depășit condiția creației individuale pentru a deveni ea însăși obiect de studiu și interpretare.

Din punct de vedere metodologic, „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” se distinge prin caracterul său interdisciplinar. Mariana Bendou utilizează documente biografice, mărturii, interviuri, cronologii, referințe critice, note și trimiteri bibliografice. Fotografii provenite din arhiva personală și documente ale epocii contribuie la caracterul documentar al lucrării. În același timp, tonul autoarei nu devine niciodată strict inventarial. Ea introduce, în numeroase secvențe, o dimensiune eseistică și afectivă, care transformă biografia într-o evocare vie.

De altfel, autoarea își definește implicit propriul demers ca pe o sinteză între document și sensibilitate, între monografie și eseu. Cele două părți ale cărții se completează reciproc, iar fotografiile, mărturiile și trimiterile documentare conferă volumului valoare de monografie culturală, fără a-i anula caracterul eseistic.

Titlul însuși al cărții concentrează întreaga filosofie a demersului. „O viață în slujba cuvântului” nu este o formulă ornamentală, ci o definiție a unei existențe. Cuvântul apare ca vocație, profesie, formă de cunoaștere, memorie, responsabilitate și solidaritate culturală. Prin această interpretare, Mariana Bendou oferă o imagine unificatoare asupra unei personalități care ar putea părea, la prima vedere, dispersată într-o multitudine de domenii.

Ceea ce rămâne în finalul lecturii este imaginea unei existențe în care scrisul și acțiunea culturală sunt inseparabile. Al. Florin Țene apare ca poet și prozator, dar și ca jurnalist; ca eseist și critic, dar și ca istoric al literaturii și al jurnalismului; ca autor, dar și ca promotor al altor autori; ca om al cărții, dar și ca întemeietor de instituții culturale.

Mariana Bendou reușește să surprindă această pluralitate fără să piardă unitatea interioară a personajului său biografic. Ideea centrală este aceea a vocației. Într-o lume în care multe destine culturale se consumă în limitele specializării, Al. Florin Țene este prezentat ca un spirit al sintezei și al continuității. Scrie, publică, organizează, promovează, cercetează și păstrează memoria.

Prin urmare, cartea Marianei Bendou depășește statutul unei simple biografii omagiale. Ea constituie un document de istorie literară contemporană și o contribuție semnificativă la înțelegerea unui fenomen cultural. Viața lui Al. Florin Țene devine, în paginile sale, nu numai biografia unui scriitor, ci și povestea unei epoci, a unei comunități literare și a unei idei fundamentale: aceea că literatura nu poate exista fără memorie, iar memoria nu poate dăinui fără cuvânt.

În această lumină, expresia care sintetizează cel mai bine demersul Marianei Bendou ar putea fi: o biografie a omului, o cartografiere a operei și o monografie a vocației culturale. „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” fixează în memoria contemporaneității imaginea unui scriitor pentru care ultima pagină nu este un sfârșit, ci începutul unei noi forme de dialog cu lumea.

Volumul Marianei Bendou se impune prin bogăția materialului documentar, prin perspectiva sa integratoare și prin capacitatea de a transforma biografia într-un demers de istorie culturală. Este o carte despre un scriitor, dar și despre condiția scriitorului contemporan; despre o operă, dar și despre instituțiile care fac posibilă circulația literaturii. În centrul acestei construcții rămâne figura lui Al. Florin Țene, creator și întemeietor, pentru care, așa cum demonstrează întreaga carte, a sluji cuvântul a însemnat a sluji cultura română.

Prof. Nicu Tătaru

Bibliografie

BENDOU, Mariana, Florin Țene – O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2026.
BIRĂU, Petrică, Florin Țene – Literatura ca mod de viață, Editura Eurograph, Colecția „Mnemosyne”, 2005.
CRISTESCU, Mariana, Familia Țene – Destine contemporane, 2013.
MACOVEI, Voichița Tulcan, Florin Țene – Atitudini literare la începutul secolului XXI, Editura Napoca Star, 2019.
SASU, Aurel, Dicționarul Scriitorilor Români, Editura Paralela 45, 2006.
SIMION, Eugen (coord.), Dicționarul General al Literaturii Române, vol. T–Z, Academia Română, 2009.
ȚENE, Al. Florin, Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei.
ȚENE, Al. Florin, Pagini de conștiință – Ziariști și scriitori, volumele I–III, 2025.
ȚENE, Al. Florin, Oglinda Ligii Scriitorilor – o altfel de istorie a literaturii române, în colaborare cu Voichița Pălăcean Vereș și Gavril Moisa.
ȚENE, Al. Florin, Orice călimară poate să devină un Vezuviu, 2019.
ȚENE, Al. Florin, Eseul, metaforă a gândirii logice.
ȚENE, Al. Florin, Poezia ca ceremonie a textului.

Ben TODICĂ: Un ultim cuvânt pentru Petre Gheorghiu-Dolj (6 iulie 1938 – 20 august 2026)

Astăzi, la microfonul radioului nostru, rostim cu greu un nume pe care ne-am fi dorit să-l mai auzim multă vreme printre noi: Petre Gheorghiu-Dolj.

La 20 august 2026, Petre a plecat dintre noi și a trecut la cele veșnice. Pentru lumea teatrului și a filmului, Petre Gheorghiu-Dolj a fost un actor cu o carieră impresionantă, construită între două lumi. A cunoscut scena Teatrului Național din Craiova și cinematografia românească, iar după stabilirea sa în Australia, în 1988, a continuat să joace cu aceeași pasiune, lăsându-și amprenta în numeroase producții australiene, cu peste 80 de roluri în filme și seriale.

Pentru noi, cei de la 3ZZZ – programul în limba română din Melbourne, Petre a fost însă mai mult decât un actor. A fost coleg, susținător, prieten și unul dintre oamenii care au înțeles că un radio comunitar nu înseamnă doar microfoane, emisiuni și cuvinte rostite în eter. Înseamnă oameni. Înseamnă memorie. Înseamnă legătura dintre cei plecați de acasă și locul pe care îl poartă în suflet.

Petre a fost parte din această poveste. Și poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de a rămâne: să fi trecut prin viața oamenilor lăsând în urmă nu numai roluri și imagini, ci și amintiri. Noi, cei care l-am cunoscut și am stat alături de el în această mare familie a radioului românesc din Melbourne, nu vom uita vocea lui, prezența lui și dragostea lui pentru lumea artistică și pentru comunitatea românească.

Pentru că radioul este, înainte de toate, o memorie vie. Iar oamenii care au trecut prin el nu rămân doar în arhivele emisiunilor. Rămân în noi.

De astăzi, când microfonul se va deschide, va exista și un loc gol. Un loc pe care nu-l va putea ocupa nimeni. Dar în radio, ca și în memorie, oamenii nu dispar cu adevărat. Uneori pleacă doar din fața noastră și rămân în vocea pe care o păstrăm, în poveștile pe care le spunem despre ei și în tăcerea dintre două cuvinte.

Poate că aceasta este adevărata putere a radioului: aceea de a păstra, dincolo de timp și de distanță, o voce omenească.

Petre, vocea ta nu se va pierde. Va rămâne în amintirea noastră, în poveștile pe care le vom spune despre tine și, poate, în acea clipă de tăcere care se așterne peste studio atunci când ne vom aminti că ai fost aici.

Îți mulțumim pentru anii în care ai fost alături de noi. Îți mulțumim pentru artistul care ai fost, pentru colegul care ai fost și, mai ales, pentru omul care ai fost.

Ai venit în Australia purtând cu tine o parte din România și ai lăsat aici o parte din tine. Noi o vom păstra. Iar când, într-o zi, vom vorbi din nou despre oamenii care au construit, cu discreție și cu suflet, comunitatea românească din Melbourne, numele tău va fi printre ele.

Pentru că există oameni care trec printr-un loc și oameni care lasă un loc schimbat prin trecerea lor.Tu ai fost unul dintre aceștia.

Drum lin spre lumină, Petre!

Din partea colegilor de la 3ZZZ – programul în limba română din Melbourne, transmitem familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au iubit și prețuit cele mai sincere condoleanțe.

Și poate că, atunci când vom porni din nou microfonul și vom rosti primele cuvinte ale unei noi emisiuni, undeva, în spatele vocilor noastre, se va afla și memoria lui Petre.

Pentru că un om nu pleacă niciodată cu totul atât timp cât există cineva care își amintește de el.

Petre, nu te vom uita! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!

Ben Todica

Silvia HODAȘ: Noaptea Muzeelor la Sate – Muzeul Sătesc din Sauca

Proiectul „Noaptea Muzeelor la Sate”, inițiat în 2023, a prins contur și în județul Vaslui. Multe muzee sătești, care adăpostesc bogate colecții etnografice, și-au deschis larg porțile pentru publicul iubitor de frumos, de istorie și tradiție.

Am fost invitați la evenimentul cultural desfășurat în comuna Laza, sâmbătă, 29 august 2026, organizat de Rodica Bulboacă, fondator și administrator al Muzeului Sătesc din Sauca. Manifestarea, desfășurată sub egida „Anul Constantin Brâncuși – 150 de ani de la naștere”, a avut loc în două locații: Biserica din Laza și Muzeul Sătesc din Sauca – „Unde-s mâinile muncite?”. La Biserica din Laza, sub tematica: „Sculptură în lemn – Credință, Meșteșug, Tradiții”, a putut fi admirată o colecție de linguri din lemn aparținând preotului Andrei Crețu și o colecție de lămpi cu gaz aparținând lui Lavin-Florin Teslariu. Acestea au fost prezentate de preotul Corneliu Halapciug. Apoi a fost vizitat și interiorul bisericii, unde a putut fi admirată bogata sculptură în lemn realizată de meșterul Vasile Carp.

În cuvântul său, Corneliu Halapciug a apreciat cele două colecții, subliniind valoarea lor documentară și culturală. Colecția de linguri din lemn ne poate spune povesti despre istorie, cultură, meșteșug și viața de odinioară a comunităților, în timp ce colecția de lămpi cu gaz, expusă în clopotnița bisericii, readuce în atenție obiecte care au făcut parte din viața de zi cu zi a oamenilor de altădată.

Preotul Andrei Crețu a vorbit despre crestăturile de pe linguri care reprezintă diferite simboluri, oferind câteva exemple. A subliniat faptul că fiecare meșter, un adevărat creator, și-a lăsat amprenta peste generații. Colecția sa este impresionantă: cuprinde aproximativ 200 de exemplare provenite din diferite zone ale țării.

Lavin-Florin Teslariu a prezentat, cu multă pasiune, exemplarele de lămpi cu gaz expuse și a demonstrat modul de funcționare a câtorva dintre acestea. Locul ales pentru expunerea lor, clopotnița, are semnificații profunde legate de trecerea timpului, de chemarea la rugăciune și de marcarea momentelor esențiale ale vieții. Lumina devine, astfel, și un simbol al călăuzirii și al drumului spre cunoaștere. Piesele din colecție, aparținând unor perioade diferite, au impresionat prin design, forme și dimensiuni.

După această întâlnire plină de încântare, pătrunși de lumina și pacea acestui loc, ne-am îndreptat spre satul Sauca, la Muzeul Sătesc, acolo unde am fost întâmpinați, conform tradiției, cu pâine specifică locului, preparată din făină de grâu și făină de porumb. Gestul a fost încărcat de semnificație și ne-a transmis încă de la intrare că în incinta muzeului vom întâlni ospitalitate, respect și binecuvântare.

După ce fiecare dintre noi s-a înfruptat din pâinea rumenă și pufoasă, am pășit cu emoție în încăperile destinate expozițiilor și atelierului de lucru. Gazda noastră ne-a transmis un gând care definește, poate, cel mai bine spiritul acestui loc: „Când intri în muzeu, simți că te urmăresc strămoșii și te îndeamnă prietenos să te așezi pe jilțul învechit. Exponatele sunt dovada vie că strămoșii au marcat și au creat adevărate opere de artă”. Și, într-adevăr, oriunde ți-ai îndrepta privirea, fiecare exponat te face să te gândești la strămoși, la mâinile care l-au lucrat, la gospodăriile în care aceste obiecte au fost folosite și la poveștile care s-au transmis din generație în generație.

Am admirat toate colecțiile aflate în patrimoniul muzeului, ne-au fost oferite explicații și ne-au fost împărtășite frumoase povești și legende legate de unele dintre obiectele tradiționale. De altfel, multe din obiectele expuse provin de la meșteri locali: costume populare, covoare și obiecte vechi utilizate în gospodărie, care dezvăluie tainele unei vieți rurale de altădată. Fiecare exponat a avut o anumită semnificație în gospodăriile țărănești și păstrează o parte din memoria comunității.

Muzeul are și un rol educativ prin activitățile desfășurate cu elevii din școlile comunei, dar și cu cei din Vaslui. Rodica Bulboacă ne-a spus cu mândrie despre faptul că, prin intermediul diferitelor proiecte, muzeul a avut ca oaspeți profesori și elevi din mai multe țări: SUA, Germania, Franța, Grecia, Turcia, Polonia, Croația, Finlanda, Portugalia, Spania și Italia.

Pentru întreaga sa activitate, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la promovarea artei și culturii românești la nivel național și internațional, Rodica Bulboacă a primit o Diplomă de Excelență din partea Ligii Scriitorilor Români – Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui.

Vorbind despre gastronomia și tradițiile locului, organizatorii au creat atmosfera unei clăci autentice, un obicei străbun prin care gospodarii satului se adunau pentru a ajuta o familie să finalizeze o anumită activitate agricolă, de gospodărie sau de meșteșug și textile. Bineînțeles că, la aceste activități, erau integrați și tinerii pentru a învăța tehnici de lucru. Claca nu era doar un mijloc doar de întrajutorare, ci și un prilej de a cânta, a spune glume și, într-un cuvânt a socializa.

Primul invitat a fost cunoscutul interpret de muzică folk Romică Brunchi. Prin cântecele interpretate, ne-a întors în timp, pe vremea copilăriei, pentru ca apoi să ne readucă în prezent, într-o realitate ce uneori poate fi dură. Muzica populară a fost interpretată de elevul Robert Ailioaie și de tinerele soliste, îmbrăcate în frumoase costume populare, unele țesute și cusute chiar în atelierul muzeului: Ștefania Maria Bostan, Amalia Gache, Sofia-Maria Hâncu și Laura Pușcașu.

Momentul poetic, plin de emoție, a fost susținut de membrii și simpatizanții Ligii Scriitorilor Români – Filiala „Movila lui Burcel”: Petru Grădinaru, Daniel Gache-Pascariu, Silvica Gruia, Viorica Marcu și Lideriu Onuț. Acestor clipe de frumos li s-a alăturat și elevul Rareș Nane care a expus și câteva din tablourile sale.

Au adus zâmbete și bună dispoziție printr-un umor spumos Dănuț Alincăi, Ioan Hodaș, precum și Silvia și Ioan Hodaș printr-un dialog umoristic apreciat de cei prezenți.

Un alt moment specific muzeului a fost cel gastronomic. Gospodinele implicate în acest proiect au pregătit gogoși și plăcinte coapte la vatră, chiar în cuptorul din muzeu, pe care le-au oferit cu drag tuturor.

La activitate au participat primarul Mardare Constantin-Adrian și viceprimarul Ilie Mihai-Marian. În cuvântul lor, aceștia au apreciat întreaga manifestare cultural-artistică, munca depusă de organizatori, participarea numeroasă a sătenilor și invitaților și au adresat felicitări tuturor celor implicați. S-a alăturat evenimentului și profesorul Ilie Vasile. În luarea sa de cuvânt, a menționat importanța și valoarea amenajării muzeului.

Din partea Consiliului Județean Vaslui a fost prezent președintele Ciprian-Ionuț Trifan. A apreciat activitatea desfășurată de doamna Rodica Bulboacă și a subliniat faptul că ceea ce organizează la muzeu are un important impact educativ asupra tineretului.

La realizarea acestei adevărate sărbători au contribuit: Asociația „Bujorii din Laza”, Primăria și Consiliul Local Laza, Parohiile Laza și Sauca, Liga Scriitorilor din România – Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui, dar și sătenii. Sufleul acestei reușite manifestări culturale a fost meșterul popular Rodica Bulboacă, cea care a adunat laolaltă tineri și adulți, păstrători ai tradiției locale, oameni care nu și-au uitat de rădăcinile.

Muzeul s-a născut din dragoste pentru trecutul, cultura și arta populară, din dorința de „a păstra vie identitatea, punte de legătură între generații”, după cum ne-a mărturisit Rodica Bulboacă. La final, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea și reușita evenimentului, prin care tradițiile și obiceiurile locului sunt menținute vii și transmise mai departe.

Prin existența acestor valori în muzeu și prin grija meșterului popular Rodica Bulboacă, satul nu se va pierde și nici identitatea culturală a oamenilor din satele comunei Laza. În încheiere a transmis un mesaj care sintetizează întreaga sa activitate și menirea acestui muzeu: „Patrimoniul muzeului sătesc din Sauca, nu este al meu, eu doar îl administrez gratuit. Este moștenirea noastră, a nepoților noștri, pentru oricine dorește, să poată vedea acest patrimoniu”.

Au moderat: preotul paroh Corneliu Halapciug, Rodica Bulboacă, Delia Chirica și Daniel Gache-Pascariu.

Felicitări organizatorilor, invitaților și celor implicați direct în această frumoasă manifestare culturală!

„Noaptea Muzeelor la Sate” este un prilej de a ne întâlni cu o părticică din istoria poporului român, cu tradițiile și obiceiurile de odinioară, valori care trebuie repuse în lumină și redate patrimoniului cultural pentru a fi transmise noilor generații.

Silvia Hodaș

UZPR, Filiala Iași & AJRP, Montreal (Canada)

Al. Florin ȚENE: GLORIE LIMBII ROMÂNE

Mi-e dat să-mi potrivesc bătăile inimii

și să-mi pun visele la dospit

în dulcea și adânca Limbă Română.

În ea, fiecare vorbă e fântână

din care își beau umbra străbunii,

fiecare literă e un fagure de lumină

picurat în degetarul de foc al macilor,

iar sunetele poartă în ele

cercurile de anicior ale arborilor seculari,

unde fiecare fibră veghează o baladă

și fiecare nod ascunde o lacrimă de doină.

Patria acestei limbi nu are granițe de piatră,

ci de Istorie și de Dor.

E tărâmul pe unde Miorița încă își mai paște tăcerile,

unde cuvintele au fost dăltuite cu răbdare

la izvoarele nestinse ale neamului.

Cum ai putea muta fântâna departe de izvorul ei?

Cum ai putea smulge limba

din pământul care a hrănit-o?

Am spart adesea coaja de nucă a cuvântului,

căutând miezul și înțelesurile ascunse.

Am dat de dulceața mierii,

dar și de gustul de zgură al suferinței și al urii;

am simțit fiorul și vibrația eminesciană

purtând prin veacuri înțelepciunea lui Anton Pann,

ca o sămânță mereu gata să germineze în suflet.

Și din sămânță am deschis o altă cale,

o altă speranță, o nouă poartă spre infinit,

până când n-a mai rămas decât puritatea,

măduva vie și nepieritoare a Limbii Române.

În fiecare vorbă dăinuiște un oier,

un țăran simplu cu mâinile arse de soare,

care face holda să cânte sub adierea vântului,

scriind imnurile acestui pământ

cu fierul plugului pe pergamentul reavăn al brazdelor.

Rostiți doar un singur cuvânt în limba noastră!

Rostiți-l în șoaptă și veți simți

și gustul mângâietor al mierii,

și vijeliile reci ale veacurilor trecute,

și parfumul reavăn al câmpiilor înflorite.

Rostiți un cuvânt în Limba Română

și veți auzi din nou mângâierile calde ale mamei,

dar și vorbele tatei, grele și meșteșugite,

așezate la temelia casei ca o piatră de neclintit.

Ascultați un plugat vorbind cu propriul său ogor:

veți vedea cum cuvintele trec firesc

din vechile hrisoave uitate în versul eminescian,

așa cum ploaia binecuvântată pătrunde până la rădăcini.

Aceasta este eternitatea ei nelimitată,

aceasta este gloria ei neîntreruptă:

de a rămâne veșnic verde,

ca frunzele de pe o cetină seculară

ce infruntă timpul, furtunile și bucuria.

Autor: Al.Florin Țene

George VOICA: De Ziua Limbii Române

Aud o limbă veche, traco-getă,

ce vine, val, Bizanț după Bizanț,

că roua-acestui colț de pe planetă,

se face, la români, un dulce lanț,

care cuprinde, -Argeș, și pe Ana;

,,Învățături Teodosie Neagoi”;

văd tresărind, la Dintr-un Lemn icoana;

lacrimi umplând fântânile, șuvoi …

E ziua ta, bujorul meu de munte;

tu, limbă dusă-n brațe de țărani,

iar între ei și noi este o punte,

ce strălucește de cinci mii de ani!

În toiul verii, pârgă ești în mine;

ne răcorești, precum izvor curat,

căci Eminescu-n faguri de albine,

sămânța ta, ca-n brazde, -a semănat!

Eu vin de sub mesteceni, din Surpate,

și-n murmur lin, hlamida ta o țes,

că vreau s-o port, de-acuma,-n libertate

și-n ea să pun tot cerul ce-am cules!…

Autor: George Voica, 10 august 2026

Surpate, Vâlcea

Limba română, limba dorului

M-am născut

să iubesc Cuvântul,

fior tăcut ce bate

în orice inimă de înger…

L-am rostit

și am învățat

să iubesc Viața.

Am învățat să-i ascult tăcerile

și să-i caut sensul

printre silabe și visuri.

Dintre toate cuvintele

pe care le-am așezat în suflet,

unul a rămas mereu cu mine:

dorul.

Dorul e, pentru mine, sinonim cu limba română. Un cuvânt care nu doar se rostește, ci se simte. Un cuvânt care, în limba noastră, pare să cuprindă o lume întreagă și să atingă, cu o profunzime aparte, cele mai sensibile locuri ale sufletului. Are o muzicalitate aparte, o încărcătură pe care o simt legată, indisolubil, de rădăcinile noastre.

De aceea, dorul a devenit simbolul dominant al liricii și al creațiilor mele. Pentru că în el se adună o parte din ființa noastră, din memoria, sensibilitatea și bogăția noastră spirituală.

Mi-e dor de tot ce e bun și omenesc,

Mi-e dor de pasul timpului firesc

Ce călca prin iarba copilăriei mele.

Mi-e dor să îmi lipesc tâmpla de stele.

Astăzi, de Ziua Limbii Române, mă întorc cu recunoștință la limba în care am învățat să iubesc, să visez, să sufăr și să sper – limba în care un singur cuvânt poate spune, uneori, cât o întreagă poveste. Pentru mine, acel cuvânt va rămâne mereu „dor”.

La mulți ani, Limba Română!

Autor: Lavinia Elena Niculicea

Zilele Culturale ale Vasluiului: O sărbătoare a cuvântului scris

14 august 2026. Cu prilejul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui, la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătaru” a avut loc o manifestare culturală dedicată cărții, literaturii și valorilor locale.

În cuvântul de deschidere, prof. Gelu Bichineț, directorul instituției, a vorbit despre importanța Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui și despre rolul manifestărilor de acest gen în promovarea culturii. Acesta a anunțat cele două momente importante ale întâlnirii: lansarea numărului 19 al revistei „Milesciana” și prezentarea volumelor de proză „Lacrimi din piatra tăcerii” și „Două flori albastre într-un zarzăr”, semnate de scriitoarea Angelica Manole.

Revista „Milesciana”, publicație a Bibliotecii „Nicolae Milescu Spătaru”, a fost prezentată de redactorul-șef, Liliana Moga, care a vorbit despre Colegiul de redacție, responsabilitatea fiecărui membru și munca depusă pentru realizare unei publicații de valoare. A dat citire listei de colaboratori din țară și din diaspora, evidențiind menirea revistei de a promova oameni, fapte și scrieri care merită să fie cunoscute. A subliniat: „Ne-am propus să scoatem la lumină valorile locale, faptele și scrierile lăsate în umbră. (…) Vă invităm, dragi cititori, să întoarcem împreună paginile acestui număr aniversar și să devenim, la rându-ne, exploratori ai propriilor noastre rădăcini și a unei istorii care continuă să ne uimească și să ne inspire”.

A urmat cel de-al doilea moment, mult așteptat de public: lansarea volumelor semnate de Angelica Manole. Într-un frumos și emoționant expozeu, prof. Gelu Bichineț, după ce a trecut în revistă și alte evenimente importante care au avut loc, de-a lungul timpului, la data de 14 august, a prezentat-o pe poeta și scriitoarea Angelica Manole, reliefând valoarea scrierilor sale, dar și destinul Omului Angelica Manole, care a reușit să treacă în viață, cu mult curaj, peste multe și grele obstacole.

La eveniment a participat din partea Primăriei Municipiului Vaslui, viceprimarul, prof. Valeriu Caragață. Acesta a înmânat autoarei, în semn de recunoștință și prețuire, pentru întreaga activitate literară, o plachetă oferită cu prilejul Zilelor Culturale ale municipiului și a adresat câteva cuvinte de apreciere și mulțumire pentru contribuția la viața culturală.

Prezentarea celor două romane autobiografice a fost susținută de scriitoarele Silvia Hodaș, Ana Văcărașu și Corina Matei Gherman, care au oferit publicului perspective diferite, dar complementare asupra universului cărților.

Primul volum prezentat a fost „Lacrimi din piatra tăcerii”, despre care a vorbit prof. Silvia Hodaș. A subliniat caracterul profund dramatic al cărții: „Romanul este, în esență, drama femeii din satul tradițional românesc, un roman despre suferință, durere, multe lacrimi, violență familială dusă la extrem, dar și despre lupta Anei pentru supraviețuire și renaștere de fiecare dată, asemenea Păsării Phoenix. Prin această carte, autoarea a transformat suferința în literatură și tăcerea în cuvânt. Romanul poate fi un punct de plecare pentru o dezbatere între generații: concepția despre căsnicie a tinerilor de astăzi, mai liberi în alegerea propriului destin și mentalitatea generațiilor de odinioară, adesea îngrădite de tradiție și normele comunității.”

Tematica primei cărți se continuă în cel de-al doilea volum, intitulat sugestiv „Două flori albastre într-un zarzăr”.

În intervenția sa, scriitoarea Ana Văcărașu a realizat o analiză fină, din perspectivă psihologică a fenomenului violenței domestice dus la extrem, într-o căsnicie care a durat 13 ani. Personajul principal, Ana, găsește puterea de a rezista violențelor verbale și fizice și de a se ridica de fiecare dată: „Dumnezeu i-a pus Anei, lumină pe chip, pe care a răspândit-o din plin, iar credința și puterea interioară au ajutat-o să meargă mai departe.”

Scriitoarea Corina Gherman a completat această perspectivă, subliniind că a fost „o perioadă tristă pentru Ana și nici regimul de atunci nu i-a fost prielnic să crească patru copii. Rugăciunea profundă a ajutat-o să răzbată, să dărâme ziduri și, în cele din urmă, să se elibereze.”

Pictorul și scriitorul Calistrat Robu, președintele Ligii Scriitorilor din România, Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui, a remarcat că „nimic nu e întâmplător”, făcând legătură simbolică între lansarea acestor volume și ziua de 15 august cu profundă semnificație religioasă.

„Cărțile acestea generează multă tristețe, revoltă și amărăciune, dar Ana a reușit să se elibereze”, a adăugat Gelu Bichineț și, cu emoție, i-a oferit cuvântul autoarei Angelica Manole. Aceasta a vorbit despre ceea ce a determinat-o să-și aștearnă povestea în paginile cărților sale: „Am scris cartea «Lacrimi din piatra tăcerii», în care am povestit viața mea, viață în care am tăcut mult și am strâns lacrimi cât să ud un ogor. Cartea este ca un protest pentru legile prea ușoare față de agresiunile și violența soților. Este și pentru femeile care spun că nu au ce face, trebuie să-și accepte destinul până la capăt! Nici nu știți voi, dragilor, ce puternice sunteți! Voi dați viață, nu lăsați pe alții să vă ia viața voastră!”

Cuvântul autoarei a emoționat. Mărturiile sale au transformat lansarea într-un adevărat moment de reflecție asupra demnității feminine și puterii de a o lua de la capăt cu mult curaj și încredere.

Într-o atmosferă încărcată de emoții și sentimente, au dorit să adreseze cuvinte de apreciere autoarei: Vera-Lia Rusu, director al CCD Vaslui, Elena Chitic, Florica Decuseară, Angela Patrichi, Maria Porumb, Angela Rusu și Geta Zaharia.

Au citit din creațiile autoarei sau din creațiile proprii Valentina Petraru, Petru Grădinaru și Viorica Marcu, contribuind la înfrumusețarea momentului artistic.

Un zâmbet pe buzele tuturor au adus scriitorii umoriști Ioan Hodaș, prim-vicepreședintele LSR, Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui, prin interpretarea unor poezii umoristice și Doru Melnic, prin cunoscutele sale declarații de dragoste. Momentele lor au fost răsplătite cu aplauze îndelungate.

Evenimentul s-a încheiat cu sesiunea de autografe, în cadrul căreia autoarea a oferit cititorilor cărțile sale, primind flori și mesaje de prețuire.

Evenimentul a reunit creatori de frumos, oameni de cultură Vaslui, Bârlad, Iași și Galați, oameni ai bibliotecii, prieteni ai autoarei.

Directorul instituției gazdă, prof. Gelu Bichineț, a moderat cu înțelepciune și pricepere, scoțând în evidență esența celor două romane, inclusiv din perspectivă psihologică și socială. Au fost abordate cauzele și posibilele soluții pentru combaterea fenomenului violenței în familie, o problemă care privește întreaga societate.

Publicul, iubitor de literatură, a fost minunat, s-a dovedit a fi receptiv la toate momentele care s-au derulat pe parcursul întâlnirii.

Momentele importante ale manifestării, care vor rămâne peste timp, au fost imortalizate prin fotografii și înregistrări video de scriitorul Calistrat Robu și ing. Ioan Vârlan (Iași) și de jurnalistul Jenică Rusu (Vaslui).

Silvia Hodaș

UZPR, Filiala Iași & AJRP, Montreal (Canada)

Ben TODICĂ: Ziua Minerului: În anii ’60-’80

În fiecare an, pe data de 6 august, sărbătoream în Ciudanovița, sus pe dealul Golgotei, Ziua Minerului, zi în care îi comemoram pe minerii uciși în timpul Grevei de la Lupeni din anul 1929.

Dis-de-dimineață eram treziți de orchestra fanfarei din Jitin, satul vecin, de unde Nenea Chise, șoferul, îi aducea cu renumita sa mașină „Molotov”. Traversând localitatea minieră în drum spre dealul Golgotei, fanfara vestea începutul sărbătorii. Era ziua în care întreaga comunitate lua parcă o pauză de câteva zile. Sus pe deal, îmbrăcați în straie de sărbătoare, reprezentanții minelor de la București, Timișoara și ai Exploatării Miniere Banat – Sovrom Kvartit prezentau bilanțul realizărilor. Totul se încheia cu spectacole muzicale, întreceri sportive, decorații oferite fruntașilor muncii și mese îmbelșugate, cu tarabe improvizate ale tuturor instituțiilor alimentare din Banat.

Tatăl meu a lucrat 39 de ani în minele de uraniu și, aproape în fiecare an, era decorat cu diferite insigne în această zi, până când, într-un final, a primit Medalia Muncii, distincție care îi oferea anumite privilegii, precum călătorii gratuite și participarea la diverse evenimente naționale. Eu, sora mea și fratele meu eram mândri de tata; iar mama, deși se bucura și ea, spunea mereu că ar fi fost mai bine să-i dea bani decât încă o insignă, ca să ne fie viața mai ușoară.

Cu o seară înainte, oamenii primeau suluri de hârtie roșie pe care scriau cu cretă albă tot felul de sloganuri și urări adresate partidului și „conducătorilor noștri iubiți”. Acestea erau așezate în ferestre, astfel încât, pe toată lungimea localității, străluceau felicitările și steagurile tricolore din balcoanele blocurilor. Întreaga populație era îmbrăcată în haine de sărbătoare.

Noi, copiii, ne bucuram să gustăm din toate bunătățile de sezon și, în mod special, din pepeni, lubenițe și struguri. Nu mai vorbesc despre orchestrele de muzică populară și ușoară din Banat. Veneau ansambluri multiculturale – bănățene, sârbești, nemțești și ungurești – iar printre atracțiile cele mai așteptate era și un meci de box între echipa Minerul și „restul lumii”.

Soseau autobuze din toate localitățile Banatului. Fripturi, mititei, crenvurști și bere din belșug. Muzica și discursurile răsunau în toată valea și printre munți prin sistemul de radioficare sovietic, întins de-a lungul stâlpilor cu difuzoare. Artiști de seamă apăreau pe marea scenă proaspăt construită, aduși din întregul Banat, iar noi, copiii, alergam în spatele scenei, acolo unde stăteau inginerii de sunet cu uriașa stație de amplificare rusească, mare cât un dulap sau o ladă de zestre. Ne fascinau lămpile aprinse, indicatoarele și „ochiul magic” care controla volumul sunetului de pe scenă.

Eram liberi. Părinții erau ocupați cu petrecerea. Familiile erau aduse cu autobuzele din șantier și, într-o atmosferă de picnic, așezate pe pături sau pe foi de cort, grupate pe familii ori pe echipe muncitorești, petreceau întreaga zi în sărbătoare. Seara, în aceeași manieră, erau duse înapoi acasă. După încă o zi de odihnă, oamenii coborau din nou în adâncuri.

Întotdeauna așteptam această sărbătoare mai mult decât orice altă zi a anului. Era ziua în care erau omagiați ortacii din întreaga țară și comemorate victimele accidentelor de muncă din minerit. Era ziua în care toți ne simțeam o singură familie.

Ben Todică