Gavril Iosif SINAI: toamna roadelor înșiruite

toamna roadelor înșiruite

străbat cu gândul fața ta senină
apropiat de gura ta
mănânc din tainice rostiri
îmi lași apa de râu
curge prin mine departe
și muntele i-atât de aproape.
din limpezirea ochilor mă preling lacrimă
curg ca un timp
frunze de toamnă în imaginea
cu îngeri la scăldat
sunt atât de curați în chipul copiilor
care se duc către școală
și vin cu un ghiozdan încărcat
drumeții orizontale și verticale
pe o pârtie de priviri cu roade
din cifre și litere zemoase.
ascult un poem și te știu grijuliu
Dumnezeu după poame în grădina din sat
unde mai ieri cei dragi iubeau
sărutau ziua dintr-un copac
cât cer ai pus în inima lor la păstrat
după ce adunai rugăciuni coapte
tare bune de mâncat
i-ai lăsat să se joace printre psalmi.
acum m-am pus la așternut
gânduri de-acasă dragi amintiri
în timp ce clipele sunt fecioare
la șezătoare așteaptă iubiri
dintr-un vers dintr-o cântare
din locuri pe care le știu.

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

Octombrie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Rugă pentru toamnele mele

RUGĂ PENTRU TOAMNELE MELE

MOTTO: Roadele creştine au şi ele toamnele lor.

Rupe-mi lanţurile, Doamne,

Lasă-mă să ies din mine

Şi mai dă-mi vreo două toamne,

Să-mi coc roadele creştine!

Inimii găseşte-mi cheie,

Că mi-i dăltuită-n piatră

Şi-i închisă-n ea o zmeie

Care stinge focu-n vatră!

Şi odată ce-i deschisă,

Unge-mi-o cu sfânta-Ţi tină,

Dă-i speranţa cea promisă,

Umple-o, Doamne, de Lumină!

Dar Te tog să ai răbdare,

Dă-mi Lumina cu încetul,

Că-ntunericul mi-i mare

Şi-ndărătnicit procletul!

Şi lungeşte-Ţi mila, Doamne,

După cât de-ncet mi-i pasul,

Rabdă-mă vreo două toamne,

Până-mi hotărăşti ispasul!

———————————

Gheorghe PÂRLEA

Imagine sursă facebook

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Pescarii

Pescarii

Obosită de-ntuneric noaptea vie zori adună
Trupul toamnei se îmbracă cu fiori de vânt nebun,
Printre diguri colţi de barcă muşcă razele de lună
Apa mării se deşteaptă printre bancuri de barbun.

Ies pescarii pline de mreje din barăcile bătrâne
Şi pornesc pe drum de ape doar de flerul lor ştiut,
Bătături le cresc în palme de la ramele hapsâne,
Ca nişte fantome oarbe trag de plase nori mâncând.

Răsăritul îi sărută cu bujori de foc pe frunte
Prin tăcerea amorţită pescăruşi îi urmăresc,
Valuri mari şi săltăreţe având pletele cărunte
Le trimit stropi de mânie şi-n destin îi întăresc.

Trag la rame cu ardoare zi de zi pentru o pâine
Mai franzelă sau mai neagră după cheful lui Neptun,
Truda lor neobosită printre tainele marine
Le aduce demnitate şi borş magic la ceaun.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

Octombrie 2019

Imagine: facebook

Mariana Zorița TURDA: Priviri, gânduri, întrebări

Mă uitam în depărtare…
Și vedeam cum mă apropi
De un vis ce nu știu dacă ,
Într-o zi se va-mplini.
Te vedeam cu ochii toamnei…
Și a frunzelor culori…
Mă uitam în depărtare…
Și visam la zboruri noi.
Ce sa fie -n gândul meu ?
Toamna vieții…sau tristeți ?
Și mă uit în depărtare…
Văd cum frunzele plutesc
Și mă-ntreb…ce este oare ?
Glasul toamnei…sau sunt eu ?
Ce-mi șoptește cu glas moale
Ce te ține-n depărtare ?
Du-te…nu lăsa ca viața
Să rămână fără sens !
Este el ce te așteaptă
În al vieții apogeu,
Este el ce îți oferă…
Zborul fluturelui vara
Ce cu drag mângâie floarea.
Este trenul într-o gară…
De-l vei pierde…știu și eu ?
Ce faci suflete atuncia ?
Suferi iar…și iar…mereu ?
I-ați vacanță de la viață
Ce ai dus-o până ieri !
Dar…mă uit în depărtare…
Nu e nimeni…sunt doar eu.
Eu cu gândurile mele…
Eu, cu vise…și -ntrebări.

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

Mirela ONEA: Pe căi răzlețe (poeme)

Inițiem priviri de fulger
Și ne trasăm același țel,
Chiar dacă pare o utopie
Noi îl urmăm, credem în el .

Și deghizați în doi himerici,
Năluci prin noapte alergăm,
Scriem iubirii cu țidule
Pe un fir de rază noi dansăm.

Și câteodată mai năstrușnici
Ne supărăm, fără să vrem.
Pornim pe căi răzlețe,
Unde…apoi ne intersectăm.

Când îmi promiți din ceruri aștri,
Te cred moment, clipă, minut…
Chiar dacă știu că tu confunzi
Minciuna cu un jurământ.

Și invocând drept axiomă,
Sculptat în suflet te găsești.
Iubire, dragoste profundă,
Cu tine sunt.. cu mine ești…

Continue reading „Mirela ONEA: Pe căi răzlețe (poeme)” →

Emilia POENARIU SERAFIN: Eu

Cu un suflet rupt în coate și așa de cănd mă știu
Apăsat, de colo, colo, prin întreaga existență
Cu viața în spinare ca-ntr-o lungă penitență
Dar cu dorul de dreptate, prosternarea în pustiu.

Gând ce străbate destine, conștiință ce nu doarme,
Aplecată spre durere când zac semenii pe stradă
Când nu-i ochi să îi cinstească ori nu-i altul să îi vadă
Ori e ofilit de sete, ori e îndoit de foame.

Ori un umăr spre a plânge, ori un trup ce-ntinde mâna
Ori un clocot ars mai molcom, ori o grijă-n neuitare
Ori izvorului ce bea lacrimi, ori ulciorul cu mâncare
Ori o rază de lumină pe care-o întinde Luna.

Ori un clopot prins în turlă care bate când e gata,
Ori un sunet spart de neguri ce vibrează când se sparge,
Ori un cerb fără coroană ce-n tăcerea lui n-ar rage,
Ori un petic de zăpadă care nu cunoaște pata.

Toate sunt, uitată-n toate, și aceasta pot fi eu,
Nici prea mare și nici mică dar îi recunoști tot pasul,
Sunt o cruce din progadii ce-și așteaptă parastasul,
Și mă trec din toate cele ! Când ? O știe Dumnezeu !

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Octombrie 2019

George POTIRNICHE: Sfârșit de toamnă

Sfârșit de toamnă

Se-apropie zăpezile de iarnă
cu noptile-i prea lungi fara sfarsit,
asediul frigului imi lasa-n perna
cadenta unui crivat nesfarsit.

Podeaua scârțâie sub tălpi
mă strâng pereții fără de culoare,
stingher ca într-un cuib de vulpi
încălzesc privirea, la foc de lumânare.

Un braț s-a frânt în două
prin dezastru acesta inocent,
e-ntuneric, frig și plouă
peste tot în mine…și-n prezent.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

Marilena Ion CRISTEA: Dilema unei frunze

Dilema unei frunze

Ce ironie a sorții,
să te naști cu veleități de zburător,
să-ți pui haină-nflorata pentru primul tău zbor,
să-ți dai drumul spre lume, atât de ușor,
să te răsfeţi, bătând din picior,
privind, în balans, doar catre nor,
sfidând fața morții,
dar să nu poți zbura decât într-un singur sens..
Oh, ce îngust univers!
Și, zbori, inconștient, visător dus de vânt,
ireversibil, doar spre pământ!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

Anatol COVALI: Noul meu miez (poeme)

E-n mine

-Tridilet –

E-n mine. Simt cum umblă căutând

ungheru-n care nu am fost nicicând

şi unde mici paingi au ţesut plase

spre-a prinde-n ele cel din urmă vis

speriat când vede cât e de decis

acest trimis din lumi misterioase.

E-n mine şi nu pot să îl alung

în timp ce sună dintr-un corn prelung

şi-l tot aud mai tare , mai aproape,

un sunet trist, profund, răscolitor

ce surpă zid de zid în viitor

ca ale vieţii geamuri să le crape.

E-n mine . Dar cât timp nu mă-nspăimânt

poate să urle chiar. Eu râd şi cânt !

1 octombrie 2019

Îmi amintesc

-Tridilet –

Îmi amintesc cu drag de anii când
sorbeam lumina chipului tău blând

cu buze-înfierbântate de dorinţă
şi-ţi colindam poienile cu flori
din care se-mbătau ai mei fiori
îndrăgostiţi de-ntreaga ta fiinţă.

Îmi amintesc lumina în văpăi
ce strălucea atunci în ochii tăi,

de glasul cald şi plin de duioşie
care ştia să spună : Te iubesc !
atât de simplu, tandru şi firesc
vibrând de o imensă bucurie.

Îmi amintesc şi-ţi mulţumesc acum
după ce-o viaţă-am mers pe-acelaşi drum.

Hai să zâmbim

Mă-ntreb. Oare să fie prea târziu
să fac o oază în acest pustiu
ce ne-nconjoară ?
Pot să creez miracolul sublim
ca-n toiul iernii-o tandră primăvară
să ne-oferim ?

Aşa de mult aş vrea să-ntinerim !
Ca-n primii ani ai dragostei să fim,
să nu ne-apese
anii aceştia ce sunt tot mai grei.
Aş vrea să nu-i simţim, să nu ne pese
deloc de ei.

Măcar în gânduri să n-avem zăpezi.
În suflete să colindăm livezi
înmiresmate,
îar inimile să începă-alt cânt
ce va descrie cât de minunat e
noul avânt.

Hai să zâmbim, să râdem, să dansăm
şi iar ca-n tinereţe să visăm
că fericirea
ne-a-mbrăţişat strângându-ne la piept
în vreme ce ne-arată-n zări iubirea
un drum mai drept.

Continue reading „Anatol COVALI: Noul meu miez (poeme)” →

Irina-Cristina ŢENU: Mai spune ceva…

Mai spune ceva…

Mai spune ceva…
Iubirea te-ascultă, cuibărită în tăcere,
Sub brațul firav al castanului brav.

Mai spune ceva…
Apusul așteaptă să-ți poarte în noapte,
Pe buza tremurândă a lunii, cuvântul cel tainic.

Mai spune ceva…
Sub mii de stele în dans,
Sărutul nostru să fie
Răsărit de amintire.

Mai spune ceva…
Otrava rămasului bun
Să îmi pară lapte cu miere.

Mai spune ceva…

———————————

Irina-Cristina ŢENU

1 octombrie 2019