BĂTRÂNII   SINGURATICI

 

Pe uliţa strâmtă, la capăt de deal,

Bătrânele case de-acuma rărite,

Au vieţile-n ele ajunse la mal,

Sărace, puţine, spre Domnul grăbite.

 

E-o linişte stinsă, topită-n visare,

Cu valul se duce de-acuma şi piere,

Nimic nu mai mişcă, mai totul îmi moare,

Te-apasă, te frânge, te umple-n durere.

 

Bătrâni singuratici rămaşi nevoiaşi

Sfârşite fiinţe cu sufletul rană,

Spre capătul vieţii grăbiţi îmi fac paşi

La Domnul să urce, să-i steie în strană.

 

Făcut-au ei umbră destul pe pământ,

Răcit e cuibarul cu puii plecaţi,

Ca frunze-s de-acuma purtate de vânt,

Topiţi în uitare, tăcuţi, lăcrimaţi.

 

I-aşteaptă o cruce şi-un vechi ţintirim

Şi neamul ce doarme-n ţărâna lui sfântă,

Pomelnic de-o ziuă la groapă-i jelim,

Şi-un nume mai ştergem pe uliţa strâmtă.

 

Din scursele veacuri mereu înspicaţi

Ei urmă lăsat-au aici înstelată,

Să-mi ştie urmaşii, când fi-vor plecaţi

Că neamul se naşte, şi moare pe vatră.

 

                         

N-AŢI    MAI   DAT    PE-ACASĂ

 

N-aţi mai dat pe-acasă, voi de-un neam cu mine,

Un lichiu cu prune buna să vă facă,

Să vedeţi cuibarul unde fost-a bine,

Să gustaţi dulceaţa laptelui de vacă.

 

Să dormiţi în şură coperiţi cu stele

Pe un pat de iarbă, pernă de mohor,

Să vă ispitească visele rebele

Cu iubiri uitate ce v-au dat fior.

 

Un  Serai vă facă fluturii de noapte,

Zborul lor în roiuri, dansuri de cadână,

Greierii vă-ncânte ţârâind în şoapte

Şi-un sărut pe gene, somnul să vă pună.

 

Aerul vă-mbete cu aroma-i tare,

Câmpul, ochiul vostru să vi-l spele-n lacrimi,

Clopotu-n biserici cheme-vă-n altare,

Preotul strunească ale voastre patimi.

 

Iertăciuni să-mi cereţi de la ţintirime

Unde-şi dorm vecia cei cu nenoroc,

Într-un gând să puneţi vorbele de bine

Şi-n al vostru suflet, faceţi-le loc.

 

Doar aşa-ndulci-veţi neamul cu iertare

Şi-ţi opri uitarea pusă pe-al vost’ nume,

Că de-o vreme satul în tăcere moare

Prea scăzând în toate, părăsit de lume.

 

***

Când lăsa-veţi satul într-o lăcrimare

C-aţi trecut pe-aicea, timpul să vă ştie,

Puneţi la troiţă muc de lumânare

Rugă-iertăciune, pentru veşnicie.

 

*

Când lăsa-veţi satul într-o lăcrimare

Îngropată-n suflet pentru veşnicie,

Puneţi la troiţă muc de lumânare

C-aţi trecut pe-aicea timpul să vă ştie.

 

                   

ÎNTORSUL   ÎN   TRĂIRI

 

Tu satule m-aşteaptă că vin degrab-acasă,

Că e târzie vremea şi-o iarnă parcă-mi vine,

Iar sacul vieţii mele e greu şi mult m-apasă

De faptele făcute, de rele şi de bine.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Bătrânii singuratici (poeme)” →