Rexlibiris Media Group: Spectacol extraordinar literar-muzical dedicat scriitoarei de origine română Herta Müller

De curând a avut loc la centrul ROMANEUS din Neuss, Germania, un eveniment cultural de înaltă valoare realizat împreună cu Biblioteca de Stat a orașului. Spectacolul a fost dedicat scriitoarei Herta Müller (născută în 1953 în localitatea Nitchidorf, județul Timiș), nu numai pentru activitatea literară indelungată, dar mai cu seamă pentru Premiul Nobel obținut în 2009 pentru „Densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”.

Evenimentul a avut loc pe 24 februarie. 2018 la orele 16:00

Centrul ROMANEUM

Brückstr. 1, Neuss – Germania

Cornelia Kaltenbacher a prezentat două carți ale scriitoarei Herta Müller: „Niederungen” (Tinuturile joase) viața satului din Banat și din volumul de memorii „Mein Vaterland war ein Apfelkern” (Patria mea e un sâmbure de măr).

Cunoscuta pianistă Corina Ungureanu Kiss a asigurat momentele muzicale cu piese de J. S. Bach, J. Haydn, C. Mansell, L.V. Beethoven, Violeta Dinescu, care au completat perfect încărcătura literară!

Vasilica GRIGORAȘ: Prea târziu, Mamă!

Prea târziu, Mamă!

Creştem şi tot puii mamei suntem,

greşim dar în ochii ei n-avem nicio vină

şi avem toate drepturile din lume,

îi ascundem multe, dar ea simte starea noastră,

putem să avem toate bogăţiile pământului

ea tot vrea să ne mai dăruiască,

putem să ştim câte-n lună şi-n stele

ea tot ne mai dă un sfat,

nu e nevoie să ne străduim să ne iubească

ea ne iubeşte implicit, necondiţionat, fără limite.

Iar noi nu observăm

când îi răsar firele albe,

pentru noi este mereu tânără,

nu vedem când puterile-i scad,

noi o ştim întotdeauna puternică

pentru că ea face ce-i cerem

şi multe în plus,

nu ne oprim să-i ştergem lacrimile,

care-i inundă ochii uneori,

nu-i cunoaştem dorinţele, temerile, durerile,

ale noastre sunt mai importante.

La un moment dat îi auzim

ultimul strigăt, ultimul geamăt,

ultimul suspin înainte de a pleca.

Ne trezim dintr-un somn prelung

împovăraţi de lucrurile nespuse la timp,

conştientizând că suntem eroii negativi

dintr-o poveste pe care doar EA

a făcut-o cea mai frumoasă.

Înţelegem prea târziu

că toate rătăcirile de moment,

ezitările de circumstanţă,

amânările fără motiv

ne-au împiedicat să-i spunem

simplu şi la timp:

MAMĂ, te iubesc.

Te rog, iartă-mă!

—————————–

Vasilica GRIGORAȘ

Martie 2018

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (4)

„Vrăjmaşi ai ţării sunt aceia care au venit pe ascuns să sufle zâzania între noi ca să nu ne putem înţelege la nevoile noastre.”

(SPIRU HARET)

Ţara nu mai avea conducător, nici Elită şi nici armată. Toată „Floarea cea vestită” a Neamului era în temniţe. Restul de nearestaţi erau şi ei permanent supravegheaţi, prigoniţi, hăituiţi, înfricoşaţi, ameninţaţi. Regimul lor era aproape asemănător cu cel al deţinuţilor politici. Stăpânii ţării erau laşii, trădătorii, pleava din rândul băştinaşilor şi alogenilor împurpuraţi de steaua roşie. Ei decideau viaţa şi moartea poporului creştin cu suflet frumos ocupat samavolnic şi tiranic.

„Stăpînii ţării erau acum colaboratorii ocupantului-P.C. Aceştia au primit putere de viaţă şi de moarte asupra turmei poporului învins. România s-a numit R.P.R., ceea ce înseamnă în realitate Republica Penitenciară Română. Frontierele au fost înconjurate cu sârmă ghimpată. Regimul cetăţenilor era la fel ca al oricărui penitenciar. Gardienii colaboratorilor cu ocupantul decideau dacă oamenii trebuie să trăiască ori să moară, cum şi unde trebuie să muncească, ce trebuia să mănânce şi când. Poporul a fost redus la starea de turmă de vite… Cetăţenii datorau supunere absolută Partidului Colaboratorilor. Şi cei care îi mânau, aşa cum se mână vitele, îi puneau să muncească precum boii şi caii, îi tundeau, le luau roadele muncii lor. Şi pe copiii lor. Când se săturau de oameni, îi omorau aşa cum se omoară vitele pentru a le lua pielea, carnea ori pentru a scăpa pur şi simplu de ele… Invadând România, muscalii au constituit o haită de gardieni feroce, recrutaţi dintre criminali, dintre ocnaşi, aventurieri şi din pleava societăţii. Aceştia, constituiţi în P.C.-Partidul Colaboratorilor-, au devenit stăpânii absoluţi ai sărmanului popor învins.” (Constantin Virgil Gheorghiu, Condotiera. Trad. din lb. franceză de Gheorghiţă Ciocioi. Ed. Sophia, Bucureşti-2011, p.111-112)

Comunismul, această fiară apocaliptică a îmbrăcat rând pe rând toate instrumentele de tortură şi toate formele rapace de ură, inumane prin violenţă, odioase prin represiune, parcă nicăieri întâlnite într-o altă lume a secolului al XX-lea: agenţi, spioni, denunţători, detractori, martori mincinoşi, instructori, comisari, gardieni, bătăuşi, anchetatori, securitate, miliţie, justiţie, tribunal şi partidul care era „în toate”, în malaxorul căruia se sfărâmau idei nobile, sentimente pure, luciri estetice, tresăriri etice, fioruri psihologice, pulsuri politice, îmbrăţişări creştine, creaţii geniale, elanuri metafizice, înălţări spirituale, suişuri mistice.

O discuţie destul de zeloasă ca o înfuntare savantă şi o confruntare erudită a avut loc într-o cameră a penitenciarului din Târgu-Ocna, cameră devenită chilie, tribună, aulă, agoră, între un pastor protestant evreu, un talmudist plin de venin şi un grup de mistici ortodocşi creştini în ţinute vărgate, dar cu sufletele cât un Rug aprins de trăire religioasă, ori de ură rabinică.

„-Comunismul, a spus pastorul evreu Wurmbrand, este instrumentul de iudaizare a lumii.

-Pentru această afirmaţie vei plăti scump! i-a strigat înfuriat evreul talmudist…

Expresia pastorului fusese confirmată anterior în libertate de fratele său marele maestru în „Loja secretă iudaică, lojă ce controla masoneria internaţională: Noi am creat francmasoneria, iar prin comunism, capitalism, materialism şi umanitarism am dat deja o spiritualitate iudaică întregii lumi…”(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos-document pentru o lume nouă. Ed. Christiana, Bucureşti-2006, p. 170, 173)

Continue reading „Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (4)” →

Eleonora SCHIPOR: Tradiționalul Festival Mărțișor ne-a adunat din nou la Cernăuți

Sub patronajul Societății de Cultură românească «M. Eminescu» din regiunea Cernăuți, tradiționalul festival al primăverii MĂRȚIȘOR, a ajuns la cea de-a 23-ediție.

Palatul Tineretul Bucovinei ne-a găzduit și în acest an, ce-i drept cam geros, la festivalul primăverii, al speranței, al noului anotimp, desfășurat întotdeauna la începutul lunii martie, în zilele Mărțișorului, în preajma zilei de 8 Martie.

Ca și în anii precedenți am avut parte de un concert de zie mari. Anul acesta el a avut o lungă durată deoarece multe colective artistice din Nordul Bucovinei, Moldova și România și-au dat concursul.

Invitata de onoare a Festivalului a fost interpreta de muzică ușoară, poeta Camelia Florescu din România, care le finele acestul mare festival ce a durat circa 7 ore, ne-a dăruit câteva piese muzicale de valoare.

Toți cei prezenți au fost salutați de reprezentanții puterii locale, dar și de reprezentanții Consulatului General al României la Cernauți.

Nu voi vorbi prea mult despre colectivele ce au evoluat în fața numerosului public, căci ne-ar ocupa prea mult timp, voi spune că toate merită atenție și laudă. Aș vrea să vorbesc doar puțin despre cele două colective înfrățite, ce s-au întâlnit și de data aceasta pe scena cernăuțeană. E vorba de colectivul de liceeni din Vicovu de Sus «Ai lui Ștefan, noi oșteni», condus de inimosul profesor de religie Vasile Schipoor și de ansamblul de dansuri «Mugurel» de la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, condus de neobositele doamne Larisa Popescu-Chedic și Natalia Balan.

I-am avut oaspeți pe vicoveni la noi la Pătrăuții de Jos la sărbătorile de iarnă pe stil vechi (așa cum se țin la noi), iar acum cele două minunate colective s-au întâlnit alături de alte câteva zeci de colective de valoare. Vicovenii au declamat și au cântat, având în bogatul lor repertoriu versuri și cântece cu tematică felurită. Pătrăucenii, ca de obicei au dansat, or în repertoriul lor se înscriu de asemenea zeci de dansuri naționale românești specifice zonei date. Felul cum s-au prezentat cele două colective, ținuta și responsabilitatea lor, costumele naționale, dau dovadă a câta oară că sunt demni de toată lauda și aprecierea spectatorilor. Îi felicităm și le dorim succese în continuare. Le mulțumim conducătorilor lor, dar și părinților și cadrelor didactice de la cele două instituții de învățământ pentru susținere și înțelegere. Le suntem recunoscători domnilor consuli ai Consulatului general al României la Cernăuți, soților Edmond și Carmen Neagoe, care întotdeauna ne susțin și sunt prezenți de multe ori la noi la Pătrăuții de Jos.

Pentru buna organizare și desfășurare a Festivalului «Mărțișor» aducem sincere mulțumiri conducerii Societății de Cultură românească din regiunea Cernăuți, în frunte cu domnul președinte al acestei societăți ziaristul Vasile Bâcu. Le mulțumim și tuturor românilor din țară, pentru mărțișoarele dăruite, în special Ministerului Românilor de Pretutindeni, Consulatului General al României la Cernăuți și Ligii Tineretului Român Junimea din Cernăuți, pentru efortul depus ca aceste mărțișoare să ajungă la noi toți.

Înainte de a închea această scurtă relatare aș vrea să menționez că m-a bucurat mult faptul că l-am revăzut la festivalul nostru pe unul dintre susținătorii permanenți ai activităților noastre de-a lungul anilor, avocatul, poetul, epigramistul, sculptorul în lemn, (cel care a sculptat și chipul poetului-martir Ilie Motrescu), domnul Emil Ianuș din Horodnicu de Sus, România. Atât lui, dar și altor oaspeți mai mult sau mai puțin cunoscuți din România, inclusiv artistei Camelia Florescu, le-am dăruit câteva dintre cărțile mele proprii, în special cea dedicată Mărțișorului.

Asemenea sărbători sunt adevărate duminici ale sufletului.

——————————–

Eleonora SCHIPOR

Cernăuți

5 martie 2018

Emilia ȚUȚUIANU: In memoriam Dianu Sfrijan

Ceremonie religioasă la Mănăstirea Varatic

,,Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.” – (2 Cor 5)

Sâmbătă, 3 martie 2018 s-au comemorat 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a domnului Dianu Sfrijan, ctitorul Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Varatic.

Maica Stareţă Stavrofora Iosefina Giosanu şi colegiul director al Centrului Cultural Spiritual Varatic, împreună cu soborul mănăstirii Varatic s-au adunat pentru ceremonia religioasa de 40 de zile de la plecarea la cele veşnice a ctitorului Centrului Cultural Spiritual Varatic. Slujba a fost oficiată de trei preoţi în Paraclisul Sf. Iosif, în prezenţa celor care l-au cunoscut pe domnul Dianu Sfrijan.

Se spune că, la 40 de zile după trecerea la cele veșnice, sufletul se prezintă la judecata particulară și merge în fața Lui Dumnezeu, cu jertfă, rugăciuni și milostenie care sunt aduse de cei care îi fac pomenirea. Viața omului nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ci dăinuie prin faptele sale, prin amintirile adunate alături de cei apropiați și prin rugăciunile, rânduielile creștinești și pomenirea numelui lor de către cei rămași. Tot acest ceremonial de pomenire a fost un moment de vie și profundă comuniune cu cel răposat, gândurile pioase și amintirile frumoase însoțindu-ne pe toți cei prezenți. Am simțit că prin aceasta întreținem viu cultul morților și legătura cu pământul sfânt al țării în care s-a născut și a crescut și în care s-a reîntors pentru a lăsa o parte a sufletului său pentru eternitate și veșnică pomenire.

„Dacă inima e bogată, întotdeauna ai ceva bun de dăruit.” Așa a fost Dianu Sfrijan! A renunțat la nimicurile sclipitoare ale lumii și a strâns în cămăruţele tainice ale sufletului său comori de preţ, gânduri curate, multă iubire și fărâme de lumină pentru veşnicie.
Suntem cu toții trecători pe pământ… Să încercăm să lăsăm în urmă, în loc de zgomot şi ură, ecoul baladei ce izvorăşte dintr-o inimă cucerită de har, de iubire, de blândețe, de frumos.

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: In memoriam Dianu Sfrijan” →

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Nădejdea Phoenixului – O nouă carte a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete

Această nouă carte a autorului Pavel Rătundeanu Ferghete cu un titlu atât de semnificativ – Nădejdea Phoenixului – apare la Editura SITECH – Craiova, 2017, an recent încheiat, dar pe care autorul din Ciubăncuța de Cluj nu a vrut să-l lase să treacă așa oricum!

Este extrem de grăitoare până și coperta cărții care ne dezvăluie de la bun început direcția dedicației acesteia, desigur Phoenixului – Eminescian! Nădejdea reînvierii Neamului nostru asemenea legendarei Păsări Phoenix din Carpații noștri, care reînvia din cenușa propriului Cuib! Cartea aceasta cuprinde în cele 209 pagini, poeme deosebit de frumoase, dedicate în principal poetului geniu Mihai Eminescu. Cuprinde de asemenea file de jurnal, scrisori, s.a.m.d.

Autorul este un adept al unei culturi sănătoase, a acelei morale și respect pentru tradițiile românești care nu trebuiesc uitate. Cartea ne aduce din acele valori ale clasicilor, de care autorul se simte mult legat cu acel fir sufletesc al darului său scriitoricesc, nelipsiți fiind desigur Eminescu, Blaga, Brâncuși, Ioan Alexandru, dar și din generația lui!

De fapt prin cărțile deja publicate, dl. Rătundeanu se dovedește un pasionat culegător de folclor. Are deja publicate câteva volume de culegeri din tradițiile și obiceiurile creștine în preajma sfintelor sărbători la români.

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Nădejdea Phoenixului – O nouă carte a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete” →

Marian NENCESCU: Bolero despre turism și specificul național în Spania

Prima participare a Principatelor Unite la o expoziţie Universală are loc în 1867, la Paris. Responsabil de proiect cum s-ar spune în zilele noastre, savantul Alexandru Odobescu (1834-1895), ce ocupase această funcţie încă din timpul guvernării lui Cuza-Vodă, a expus pe Champ-de-Mars un întreg inventar de obiecte şi imagini ce constituie şi azi nucleul conceptului de specific românesc, de la costumele tradiţionale, la inventarul casnic şi de la planşele cu biserici, la modele decorative extrase de pe frescele de la Argeş. Cu totul, după cum reiese şi din broşura Notice sur la Roumanie, tipărită cu acest prilej, s-a urmărit a se elimina din imaginarul colectiv al lumii civilizate vechiul stereotip al cetăţii asediate, a insulei de latinitate dintr-o mare slavă, cum era perceput anterior spaţiul local românesc şi a se promova ideea, productivă economic, după care românii nu ar fi, ca popor, cu nimic mai prejos decât confraţii lor belgieni, francezi ori englezi, ba chiar din contră, identitatea românească, de la Bizanţ încoace, înseamnă un spaţiu cultural civilizat şi un interior confesionalizat.

Cu totul, participarea României la acest conclav al economiei mondiale a avut ca rezultat reinventarea folclorului şi a vârstelor de aur ale istoriei naţionale, de la tradiţia romană, la cea bizantină, şi în sfârşit, la Şcoala Ardeleană, prilej de reflexie asupra latinităţii dar şi a civilizaţiei româneşti, în ansamblu. Surprinzător, reeditarea manifestării, din 1937, pe aproximativ acelaşi amplasament, nu a făcut decât să reconfirme tezele lui Odobescu, de data aceasta promovate de Dimitrie Gusti, iniţiatorul, între altele, a unei sociologii originale, purtând chiar numele de ştiinţă a naţiunii române, bazată pe metoda monografică şi promovată cu succes de Şcoala Sociologică de la Bucureşti.

În mod surprinzător, expoziţia a promovat cu succes conceptul de noua Românie, amestec de naţionalism (romantic) şi clasicism de inspiraţie ariană. Prin concepte precum Delta Dunării – edenul melancolic, ori bisericile maramureşene din lemn – România organică şi profundă, Regatul român făcea dovada că ştie să gestioneze „ştiinţa naţiunii”, orientând-o către un specific local, sănătos şi unitar. Alături de emblema – Regele Carol, Mecena al culturii, românii au folosit cu succes şi elementul folcloric, etalat din plin la Pavilionul-restaurant, construit după planurile lui Octav Doicescu, unde concertau zilnic taraful lui Grigoraş Dinicu, naiul lui Fănică Luca, căluşarii selectaţi de Harry Branner, şi vocea jovială şi distinsă a Mariei Tănase.

Continue reading „Marian NENCESCU: Bolero despre turism și specificul național în Spania” →

Galina MARTEA: Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume (ediţie bilingvă – română-engleză)

Ce putem spune pentru început, doar atât: nespus de frumoase lucruri realizează scriitorul român, omul care este mereu în căutare de sine, în căutare de tot ceea ce este sublim în viața pământească (cu certitudine, de tot ce este sublim pentru el însuși, concomitent, și pentru semenul său). Din ierarhia acestor definiții și valori ce includ în sine aspectele morale, estetice și intelectuale ale omului face parte și scriitoarea Ligya Diaconescu, personalitate distinsă a neamului românesc, coordonatoarea proiectului literar „Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume” / „Contemporary worldwide romanian writers Anthology”, ediție bilingvă – română-engleză, Starpress, Editura Olimpias, România, 2018. Prin lucrarea susmenționată, Ligya Diaconescu (poet, scriitor, publicist, jurnalist, economist) realizează o operă literară ce pune în valoare atât inteligența proprie, cât și inteligența scriitorilor români contemporani din întreaga lume. În contextul dat, Mary Smith (New York), prefațatoarea antologiei, scrie: „parcurgând paginile acestei lucrări, coordonate de o Doamnă a intelectualităţii vâlcene, ai senzaţia că traversezi istoria şcolii românești care în pagini încărcate de cultură şi înţelepciune, ca nişte „turnuri” înalte ale Cetăţii, pun baza unei splendide construcţii, pe care o numesc civilizaţia Logosului… Las cititorilor plăcerea de a savura minunatele creații românești și sunt convinsă că nu doar românii vor fi încântați de acestea ci și vorbitorii de limbă engleză de pe toate meridianele lumii…” (traducere engleză-română: Ramona Elena Enachioiu). Într-adevăr, antologia respectivă este o realizare nespus de pozitivă prin intermediul căreia se profilează produsul muncii creatoare al scriitorului român de pe toate meridianele lumii, acesta desemnând, în același timp, sistemul însușirilor esențiale ce se intersectează cu arta culturii spirituale. Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume unește în sine poezia și proza românească, astfel, cuprinsul lucrării fiind completat de totalitatea ideilor și concepțiilor ce reflectă aspirațiile specifice fiecărui autor. Textul poetic, cât și compunerile în proză ale scriitorilor români sunt curente ce aparțin creației literare de la începuturi și până în prezent.

Așadar, fiind structurată în două secțiuni – poezie și proză, Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume / Contemporary worldwide romanian writers Anthology reprezintă în sine cultura națională română, respectiv, unitatea neamului românesc care știe să valorifice continuu complexitatea valorilor culturale, spirituale, intelectuale. Din pleiada acestor personalități distincte, ce au la bază concepții și năzuințe comune, se regăsesc scriitorii și anume scriitorii români dornici mereu de lucruri frumoase. Aceștea, la rândul lor, prin succesiunea/totalitatea textelor literare înscise în antologie au realizat un sistem de artă literară prin care au reușit să oglindească în mod distinct emoția umană autentică față de tot ceea ce este natal și drag. Astfel, scriitorul român contemporan prezent în lucrare și-a exprimat gândirea literară despre graiul și ținutul românesc, despre valorile spirituale naționale, despre neam-istorie-tradiții românești. Prin urmare, despre toate acestea au compus și au scris versuri și eseuri literare următorii scriitori (poeți, prozatori): Al. Florin ŢENE (Cluj-Napoca, România), Milena Munteanu (Toronto, Canada), Gina Agapie (Buzău, România), Elena Buică (Toronto, Canada), Rodica P.Calota (Tg.Jiu, România), Virginia Vini Popescu (Alexandria, România), Nadia Urian (Cristeștii-Ciceului, județul Bistrița-Năsăud, România), Teresia Bolchiș Tătaru (Augsburg, Germania), Constantin Mănescu (Horezu, România), Mariana Popa (Brașov, România), Adalbert Gyuris (Augsburg, Germania), Melania Rusu Caragioiu (Montreal, Canada), Nicoleta Drăgan-Bucșă (Brașov, România), Elena Jucan (Cluj-Napoca, România), Florin T. Roman (Arad, România), Camelia Ardelean (Deva, România), Galina Martea (România/Olanda), Ovidiu Jucan (Cluj-Napoca, România), Camelia Florescu (București, România), Ionela Flood (Londra, Anglia), Maria Giurgiu (Pordenone, Italia), Titina Nica Ţene (Cluj-Napoca, România), Sava Olimpia (Galați, România), Ligya Diaconescu (Rm.Vâlcea, România & Toronto, Canada). Continue reading „Galina MARTEA: Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume (ediţie bilingvă – română-engleză)” →

Dr. Viorel ROMAN: Centenarul / cinci teze

La origine scribii, intelectualii, singurii care știau să scrie și să citească, transmiteau voința Faraonului, Împăratului, Regelui, poporului. Nici nu se punea problema ca ei să aibe un mesaj propriu. În Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană erau preoții Papei sau administratorii Impăratului, până când principii germanii ies din Biserca Sf. Petru, protestează în case de rugăciuni, temple, dinamitează Imperiul și fac astfel posibilă Revoluția Franceză, o acțiune propagandistică anticatolică, care-l înlocuieste pe Dumnezeu cu Progresului și zeița Rațiunii în catedrala Notre Dame, Paris.

Intelectualii liberi cugetători, materialiști, naționaliști, socialiști cu viziunea Rațiunii și Progresului apar după lichidarea Imperiului. Credința lor, religia tehnico-științifică e dominantă și au în față un mare viitor. De ea se folosesc și moldo-valahii, atât pentru a submina refacerii unității de credință cu Roma, cât și pentru al legitima pe Conducătorul lor, ca socialist, european, democratic, liberal și alte etichete. Pentru că Programul de emancipare națională și sociala e al Școlii Ardelene, încercarea moldo-valahilor de a fi model de urmat de toți românii e contraproductiv. Pe de alta parte Biserica Unita cu Roma a acceptat, dupa episcopul Ioan Bob, linia maghiara de la Strigoniu și a fost lichidată de ortodoxo-comuniști. Azi Biserica Unită e periferizată, în timp ce maghiarii sunt mereu în alianța cu moldo-valahi. Ideea Unirii este a Școlii Ardelene, faptă e a Vechiului Regat, asta creează, că și alianța PSD-UDMR împotriva Școlii Ardelene, confuzie, frustrare, de o parte și alta a Carpaților.

Roma îi ajuta pe români, la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, Unirea cu Roma 1700, Unirea lui Cuza 1859, Marea Unire 1918, aderarea la UE 2007, dar de fiecare data greco-pravoslavnicii, maghiarii, masonii sunt mai puternici și Mihai Viteazul, Cuza, Antonescu, Ceaușescu pierd. Lanțurile grele ale duhovniciei și soborniciei moscovite și constantinopolitane îi determină pe regățeni să refuze orientarea spre Roma, rațiunea de a fi a Școlii Ardelene. Pe de alta parte ei sunt politic corect, cum cere credința tehnico-științifică și relativitatea adevărului. Dacă intelectualii în vest sunt ai Papei, Împăratului și dupa 1789 ai Progresului, Rațiunii, moldo-valahii au ca semn a lui Dumnezeu, Fanarul, Vodă, Domnul, Regele, Kremlinul, Secretarul General al PCR, Președintele. Simfonia dintre Putere și Biserică. Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri, după Miron Costin, iar după înțelepciunea populară, Capul plecat, sabia nu-l taie!

Peștele de la cap se împute. Nu intelectualii sunt cauza, ci simptomul bolii cronice de care suferă conducătorii moldo-valahi, care refuză unirea cu Roma, Școala Ardeleană, până a o răstălmăcii în contrarul ei. Pe de altă parte mimetismul lor e străveziu, pentru că se folosesc de paleative, de curente culturale, masoni, maghiari, evrei în speranța deșartă că se acceptă în Europa un București neofanariot, clientelar și corupt, acompaniat la țambal de o intelectualitate balcanică, duplicitară. Ceata dintre moldo-valahi și Europa e mai densă în era libertății de expresie și relativitatea adevărului, ambele tipice omului modern, fără Dumnezeu. Sub semnul Progresului avem acuma o inflație de opinii, care devin rapid gunoi informațional în era politic corectă, care veghează și sancționează. Ateismul Revoluției Franceze nu poate înlocui unirea cu Roma, cum s-a încercat cu ecumenismul Războiului Rece și se continuă după Revoluția de Crăciun. Aceasta idee a produs numai nenorociri lipsite de sens. Urmuz, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, absurdul e un produs de la Dunarea de Jos. Continue reading „Dr. Viorel ROMAN: Centenarul / cinci teze” →

Anna-Nora ROTARU: Suntem doar niște trecători (versuri)

,,RĂSĂRIT PE MALUL MĂRII ” de Anna-Nora Rotaru

pictură personală în ulei, pe pânză, dimensiuni 150 x 120 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis “

PEREGRINARE SUFLETEASCĂ

Îmi las sufletul nomad
Şi eu pe-o coamă de visare,
Pe-un alt tărâm, pe alt răzvad,
Cât pot să vadă ochii-n zare,

Să se ridice-apoi spre-naltul,
Nadir, zenit, să vadă-n pripă,
De ăsta mi-i destin sau altul,
Nu vreau să piardă nicio clipă !

Răsărit de e, sau asfinţit,
Rebel, îl las să mi se scalde,
Ca un condor de-abia sosit,
Pe malul altor ţări mai calde !

Ocol să facă-n lumea-ntreagă,
Poate-o să vadă şi-alte Terre…
Mai înţelept poate dezleagă,
Cel mai de preţ dintre mistere:

De-unde-am venit, unde ne ducem ?
Cine ne-a pus pe acest mal?
Din Scrieri poate să traducem,
Ce scop slujim, ce ideal ?

DORURI NESFÂRŞITE

Mi-e dor de primul val,
Mi-e dor de spuma marii,
De-aceleaşi stânci la mal,
De-apusul roşu, ireal,
Topit pe buza zării…

Mi-e dor, de aerul curat,
De mirosul algelor marine,
De gustul valului sărat,
De răsărit şi de înserat,
Mi-e dor… de mine şi de tine…

De cerul înstelat şi lună,
De cum se oglindeşte-n ape…
S-alerg, vreau, ca nebună,
Să prind stele-n cunună,
Când vin să se adape…

Mi-e dor şi de furtună,
Cu cer topit în nuanţe,
Când norii grei s-adună,
Când fulgeră şi tună,
Peste corăbiile “Speranţe”…

Mi-e dor, de clipele supreme,
De dragoste ardente…
De vocea-ţi să mă cheme,
Când plânsu-n stern îmi geme,
Prea plin de sentimente…

Mie dor, de pasul imprimat,
Pe afânatul auriu nisip…
De castelul dărâmat,
Luat de valul înspumat,
Ce ne stropea pe chip…

Mi-e dor, când sufletul îmi cântă,
Lăsând gândurile să zburde,
Spre lumi de vis se avăntă,
Cu doruri se-nveşmântă,
Împrăştiind temeri absurde…

Mi-e dor… de murmur de iubire,
De timpu-ascuns sub stele…
De dulcea-mi amintire,
Pierdută în neştire,
În goana visurilor mele !
Mi-e dor…

UMBRE TRECĂTOARE…

O viață-ntreagă-ntr-un minut, ne-arată ce efemeri suntem…
Venind în lume, urcăm în tren, prin gări coboară fiecare,
Lăsând o amprentă pe pământ, cu ce facem, ce putem,
Umile existențe, flăcări stinse, destinate în uitare…

Doar pe moment, că strălucim pe veci, ne pare,
Că suntem duri, granit, beton armat, fără de frică…
Timpul, că trece fără să ne-atingă, ce ironie…doare,
Când soart-arată, că nu suntem mai mult ca o furnică…

Și ne zbatem, ne-nfruntăm, vroind să adunăm ”comori”,
Să facem” turnuri și cetăți”, bani și-averi, să ne rămâie,
Uitând, că-n viața asta scurtă suntem doar niște trecători
Și din pământ, un petec doar ne este dat, o lumânare și tămâie…

———————————–

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

4 martie 2018