Cupca, NORDUL BUCOVINEI
Mariana Gurza – o icoană ce va dăinui mereu
în sufletul meu
Personal nu ne-am cunoscut niciodată. Dar
virtual, prietenia noastră a început cu peste 30 de ani
în urmă.
Prin intermediul unui vrednic cupcean, adevărat fiu al satului Cupca,
regretatul domn Petre Ciobanu, cel care a finalizat monografia satului său
de baștină, am primit o carte de a ei. M-au impresionat poeziile autoarei,
încă nu prea cunoscute de mine pe atunci. Mai ales că printre ele, erau
câteva dedicate Bucovinei. Am prezentat acea carte de versuri pe paginile
ziarelor noastre. Iar peste un an, prin intermediul unor studenți ce-și
făceau studiile la Timișoara, am primit volumul „Nevoia de a sfida
tăcerea”. Pe ultima ei copertă am descoperit publicat un crâmpei din acel
material dedicat poetei din Timișoara, ce-l publicasem în ziarul „Plai
Românesc”, în luna decembrie a anului 1999.
Nu mult după aceasta m-am trezit într-o seară cu un sunet de telefon,
se vedea după sunet că era de departe. M-a sunat Mariana Gurza, așa chiar
s-a prezentat. Am vorbit cam vreo jumătate de oră, la telefonul staționar.
Așa a început de prin 1999 prietenia noastră la distanță.
Primind câte o nouă carte de la dumneaei, le prezentam pe paginle
ziarelor noastre, iar uneori mai publicam pe ici, pe colo și câte o poezie-
două, mai ales cele dedicate Bucovinei.
Aveam să aflu pe parcurs că Bucovina, mai bine zis Nordul
Bucovinei, dar mai ales satul Cupca, de pe Valea Siretului, îi era în
suflet, era baștina mamei ei, Viorica, care era originară din acest sat
bucovinean. Pe parcursul întregii sale vieți, neostenita doamnă Mariana
Gurza, a păstrat întru-n colț al inimi sale, dragostea de acest meleag, de
oamenii și locurile dragi de aici. Avea să-mi povestească mai târziu,
când deja apăruse mijloacele de comunicare, prin Internet, că fusese cu
vreo 40 și ceva de ani în urmă la Cupca. Aștepta ziua când avea să mai
revină pe aici. Se bucura mult că soarta a rânduit ca eu personal să am
serviciul aici, ca profesoară de limba franceză, iar pe urmă ca pedagog-
organizatoare. La rândul meu, ca publicistă scriam și publicam mereu
despre evenimentele, oamenii, activitățile desfășurate în școală, din
această veche așezare bucovineană.
Pe urmă îmi publica câte ceva prin unele reviste din România, iar eu
la rândul meu publicam despre ea sau despe cărțile ei, prin ziarele noastre.
Iar când am început să public cărțile proprii, Mariana Gurza, și-a găsit loc
pe paginile unora dintre ele.
O prietenie și o colaborare intensă ne-a apropiat și mai mult odată cu
aparția revistei online „Logos și Agape”, unde publicam aproape în
fiecare săptămână câte ceva: fie din viața școlii, fie a satului, despre
oamenii și evenimentele de aici, despre sărbătorile noastre de suflet. Și
nu numai de la Cupca, dar și din Pătrăuții de Jos, satul meu de baștină,
aflat în vecinătatea satului Cupca, din întreaga Bucovină. Era legătura
spirituală cu baștina dragă.
Prin intermediul unor cunoștințe au ajuns într-o zi mai multe cărți de
ale mele, dar și unele ziare și reviste de aici, la domiciliul ei din
Timișoara. S-a bucurat mult. Mi-a mulțumit frumos. Era sinceră și
binevoitoare cu toată lumea.
Poeziile ei mi-au plăcut întotdeauna. Sincere, pline de adevăr și retrăiri
sufletești. Dedicate bunului Dumnezeu, căci aveam să aflu că era de fapt,
poeta creștină, numită astfel de conaționalii săi. Vorbea despe problemele
globale, despre frământările sufletești, despre viață, natură, anotimpuri…
Un capitol aparte, era dedicat celor dragi din familie: mamei, memoriei
bunicului și tatălui, pe urmă soțului, copiilor, prietenilor. Iubea oamenii,
și oamenii o iubeau.
A plâns mult pierderea
mamei sale Viorica, în 2019,
refugiată, din Cupca, și
trăind departe de baștină, cu
dorul mereu în suflet. M-a
rugat atunci, să fac tot
posibilul să i se tragă
clopotele în ziua
înmormântării la baștină.
Desigur că i-am îndeplinit
dorința. Am publicat
condoleanțe și în ziarele
noastre.
de la Timișoara, originară, după mamă, din satul Cupca. Personal, am
trecut-o în lista celor răposați alături de rudele mele trecute în lumea celor
drepți, la slujbele din biserică, unde este pomenită de fiecare dată. De
asemenea am organizat câteva măsuri de comemorare la căminul cultural
din Pătrăuții de Jos, la biblioteca de aici, la ședințele cenaclului literar de
la liceul din Cupca. Am publicat în ziarul „Gazeta de Herța”, din 2 aprilie
2021 un material (In memoriam) intitulat „Dulcea și amara Bucovină a
Marianei Gurza”. Un alt articol în memoria ei, în săptămânalul
„Monitorul Bucovinean”, iar tot acest material a fost publicat și în ziarele
ce nu mai apar tipărite, dar online „Zorile Bucovinei”, „Libertatea
Cuvântului”, ș.a. La 16 aprilie tot în ziarul „Gazeta de Herța” a apărut și
un grupaj de poezii la rubrica „Din lirica dedicată Bucovinei” ale poetei
Mariana Gurza, dedicate Bucovinei, pe care a iubit-o atât de mult.
Pentru mine Mariana Gurza a rămas ca o icoană în sufletul meu. Bună,
înțelegătoare, atentă, corectă, binevoitoare, amabilă, sinceră, talentată,
inteligentă…
Am adunat cele publicate de și despre ea prin ziarele noastre
bucovinene într-o mapă aparte, or, am nu numai o mare bibliotecă
proprie, dar și arhivă cu materiale despre oameni, locuri, evenimente,
sărbători etc. Cu mare părere de rău a trebuit să trec mapa de la rubrica
celor ce activează și crează, la capitolul unde îi păstrez pe cei trecuți în
eternitate.
Salut și mă bucur, deși m-aș fi bucurat de zeci de
mii de ori dacă era în viață și scriam aceste rânduri
la timpul prezent cu felicitări și urări de bine, că dl.
profesor Dumitru Mnerie, dar și alți oameni de suflet
de acolo de la baștina unde și-a petrecut viața și și-a
desfășurat activitatea literară și filantropică, neuitata
noastră colegă de breaslă, poeta, activista Mariana
Gurza, au găsit de cuviință, de a publica o carte, la
un an de la trecerea ei pe un alt tărâm. Ideea editării
unui volum dedicat acestei minunate ființe, acestei
doamne, în adevăratul sens al cuvântului este un
lucru extraordinar. Răspund și eu, modest, la chemarea aceasta de a o
comemora pe cea care mereu va dăinui în inimile noastre, neuitata și
draga noastră MARIANA GURZA.
Dintotdeauna mi-a plăcut poezia lui Eminescu. De când am învățat prima sa poezie. Eram prin clasele primare. La noi acasă se vorbea de cultură, literatură, tradiții. Regretații mei părinți vorbeau frumos de Eminescu, ca și de alți mari clasici ai lumii. Mama mea Viorica, a avut un frate, Dumitru, Dumnezeu să-l ierte, care fusese student la politehnică. Era un mare pasionat de Eminesu, le recita și celor de acasă versurile lui. Pe urmă, prin clasa a 6-ea se pare, într-o vară, păscând văcuța pe marginile imașurilor, din satul meu de baștină Pătrăuții de Jos, am învățat pe de rost 100 de poezii de ale poetului. Țin minte aveam o carte mare, groasă, cu copertele cafenii. Era de la bibliotecă.
Bucovină – mândră floare 
