„O singură carte nu este în stare să pună capăt unei idei preconcepute, dar poate crea o opinie publică, iar aceasta, la rândul ei, poate să ducă la o schimbare a lucrurilor” (Haim Cohn, „Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus”)

Unionismul a fost întotdeauna în sângele românilor, in special, al celor basarabeni. După 1812 acesta a devenit mai puternic, chiar dacă o perioadă lungă s-a aflat în stare de hibernare sub cruntele regimuri ruse țarist și sovietic. După ce perestroica gorbaciovistă a slăbit puțin chingile unionismul a ieșit din acea lungă stare de hibernare. Însă această istorie de 30 de ani a unionismului modern în Basarabia a fost puternic dominată de componenta idealistă, alimentată, în special, de cozile de topor infiltrate în Mișcarea de Eliberare Națională. Nimeni nu neagă necesitatea idealismului în unionism dar el trebuia neapărat să fie completat cu unionismul pragmatic. Drept o formă pragmatică a unionismului pot fi privite și Declarațiile de Unire cu România ale autorităților locale.

Avalanșa semnării Declarațiilor de Unire cu România ia amploare. Deja sunt în jurul la o sută de autorități locale semnatare. Dușmanii Reunirii prezintă acest proces drept unul fără consecințe juridice, un capriciu al unor „elemente unioniste antistataliste”. Atunci de ce îi deranjează atât de mult? De ce kremlinezul Dodon prin diferite metode (trimitere de emisari pentru a-i intimida pe primarii semnatari, organizarea maimuțărelii de votare a declarațiilor anti-unire, instigarea la război a alogenilor (a se vedea Găgăuzia), convocarea consiliului de securitate cu „problema unirii” la ordinea de zi  (a terminat kremlinezul lupta cu corupția, a găsit miliardul furat și hoții, și nu mai are nimic de făcut!)) încearcă să frâneze acest proces natural. Kremlinezul nu știe că unele procese naturale practic nu pot fi oprite și e mai bine să  nu te pui în calea lor. La fiecare declarație năucită a kremlinezului Dodon Talpa Țării răspunde cu zeci de noi Declarații de Unire semnate. De ce nu ia măsuri cu cei care, într-adevăr, se pregătesc de război (a se vedea cazul depozitului de arme găsit în pădurea din sectorul Râșcani!, declarația războinică a democratului găgăuz Dudnic făcută la Comrat ș.a.).

Din păcate sunt păreologi și printre cei cu opțiuni unioniste. Unii spun că „acele semnături sunt formale” și nu au niciun efect juridic. Alții – că „sunt fără sens, mai bine  s-ar realiza mai multe proiecte economice (de ex. interconectarea rețelelor electrice din Basarabia cu cea europeană din România, finalizarea gazoductului Iași-Chișinău ș.a.)”. Într-adevăr, aceste semnături nu au putere juridică (de altfel, și cele din județele Bălți, Soroca, Orhei de la 1918 n-aveau putere juridică!). Dar parafrazându-l pe H. Cohn putem afirma cu certitudine că: „Doar semnăturile Declarațiilor pentru Unire nu fac Unirea, dar pot crea (sau fortifica!) opinia unionistă care va realiza Unirea”. Este un moment deosebit de important în acest an electoral atât la nivel republican (alegerile parlamentare) cât și local (alegerile din municipiile Chișinău și Bălți). Continue reading „Valeriu DULGHERU: Unionismul devine mai pragmatic” →