Volumul I, II și III, (urmând să apară și volumul 4), al seriei Pagini de conștiință: Ziariști și scriitori reprezintă o încercare onestă și aprofundată de a pătrunde în universurile interioare și creațiile exterioare ale unor figuri remarcabile ale literaturii, jurnalismului și culturii române contemporane. Prin selecția atentă a personalităților incluse, Al. Florin Țene ne oferă o panoramă complexă și nuanțată a diversității expresive, a angajamentului etic și a vocației intelectuale care caracterizează creatorii de astăzi.

Fiecare contribuție prezentată în volum este un exercițiu de introspecție critică și de apreciere a valorii autentice, demonstrând cum arta cuvântului poate fi simultan meditație personală și oglindă a societății. Astfel, Ion Istrate este promotor al culturii naționale, Lucia Bibarț, scriitoare implicată în promovarea cărților, Răzvan Bucuroiu,  promotor al jurnalismului religios, George Roca, un scriitor al exilului, Ionuț Țene, istoric și poet,  Ana-Maria Chircea ne poartă între lirismul introspectiv și vocația universalității expresive, în timp ce Liviu Țâțan reconciliază iubirea de natură cu reverberațiile poeziei sale. Poetul Dan D. Gîrjoabă devine martorul luminii interioare și al rugăciunii fără cuvinte,  Marin I. Arcuș se impune ca un intelectual autentic, preocupat de sensul profund al existenței culturale, Baki Ymeri și poezia sa elegiacă, D.R. Popescu, Aurel Rău, Gheorghe Tomozei, Dora Alina Romanescu, Doru Moțoc, Gelu Dragoș, Ioan Seni, Gavril Moisa, Bela Marko, Mihai Duțescu, Doina Drăguț  și mulți alții sunt prezentați într-un registru de reflecție culturală și etică cum nu s-a făcut până acum în literatura noastră.

Negoiță Irimie explorează lirica transilvană cu un echilibru fin între profunzime și armonie, iar Voichița Elena Toma transformă cuvântul în lumină, vis și copilărie spirituală. Tamara Tomiris Gorincioi, prin publicistică și poezie, devine o conștiință militantă a românismului basarabean, în timp ce Angela Stoica reprezintă o punte între cercetarea medicală și reflecția interdisciplinară asupra culturii și eticii.

Volumul mai include vocea elegiacă a lui Baki Ymeri, sinteza culturală contemporană a lui Gheorghe A. Stroia și lirica impersonală a lui Ion Rahoveanu, dar și vocația educațională și sapiențială a Lucianei Cosmina Vlad. Mirela Necula rezonează între muzica inimii și eternitatea cuvântului, iar prof. dr. Dorel Cosma explorează poezia în contextul ecosistemului românesc. Elena Armenescu aduce un unghi dublu – medic și scriitor – asupra condiției umane, în timp ce Mihai Duțescu (1941–2018) evocă melancolia blândă și dramatismul interior al existenței.

Într-un registru de reflecție culturală și etică, Livia Ciupercă aduce în lumină valorile tradiționale prin spirit critic, Silvia Hodaș îmbină vocația educațională cu afirmarea literar-artistică, iar Mircea Daroși rămâne dedicat tradiției locale, etnografiei și istoriei. Ioan E. Hodaș construiește un echilibru între satire și educația culturală, iar Gheorghe Giurgiu oferă profilul spiritual al unui dascăl și publicist transilvănean. Silvia Bodea Sălăjan strălucește ca poetă, prozatoare, eseistă și dramaturg, iar Cezar Ivănescu rămâne poetul-sacerdot al cuvântului, a cărui vocație transcende timpul și formele literare.

Volumele, inclusiv și volumul patru devin astfel un adevărat testament al culturii române contemporane, un spațiu al dialogului între generații și între formele expresive ale cuvântului, de la poezie la publicistică, de la critică la reflecție etică. Prin această carte, Al. Florin Țene confirmă și consolidează ideea că jurnalismul, literatura și cercetarea culturală nu sunt doar acte de creație individuală, ci și acte de responsabilitate socială și spirituală.

Această selecție de conștiințe și expresii literare ne invită să reflectăm asupra valorii cuvântului, asupra vocației culturale și asupra legăturii intime dintre viață, creație și conștiință.

                                                                                                AL.Florin Țene

Scrisul gazetăresc a fost dintotdeauna mai mult decât o simplă consemnare a evenimentelor cotidiene. În mâinile unor spirite vizionare, el a devenit un act de cultură, un mijloc prin care adevărul, ideile și frământările epocii au fost transmise generațiilor viitoare. Cartea de față, „Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei”, se dorește a fi un omagiu adus acelor personalități ale presei românești care au reușit să depășească efemerul, transfigurând actualitatea printr-un limbaj al spiritului.

Am ales să evoc nume esențiale ale culturii și gazetăriei noastre – Ion Heliade Rădulescu, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Constantin Rădulescu-Motru, Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu, Mircea Eliade, Petre Țuțea, Emil Cioran, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, Ion Rațiu, Constantin Virgil Gheorghiu, Felix Aderca și mulți alții – nu doar pentru valoarea lor istorică, ci și pentru faptul că fiecare dintre ei a imprimat jurnalismului românesc o dimensiune morală și culturală, devenind un reper în momente de răscruce.

Majoritatea acestor gazetari au cunoscut presiunea cenzurii, amenințarea dictaturilor sau exilul, dar au rămas fideli adevărului și libertății de expresie. Mihai Eminescu a denunțat abuzurile politice ale vremii sale, plătind cu marginalizarea. Pamfil Șeicaru și Stelian Popescu au transformat ziarele pe care le-au condus în forțe de opinie publică. Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au luptat, prin microfonul Europei Libere, împotriva totalitarismului. Paul Goma și Ion Rațiu au plătit prețul exilului pentru a apăra libertatea românilor. Chiar și cei consacrați ca mari filosofi, scriitori ori istorici ai religiilor – precum Cioran, Țuțea sau Mircea Eliade – au debutat ori s-au format în redacții, învățând acolo să decupeze esența din tumultul cotidian.

Acești oameni nu au privit gazetăria ca pe un simplu meseriaș al cuvântului, ci ca pe o vocație. Ei au știut să împletească luciditatea observației cu forța expresiei artistice, transformând articolele lor în adevărate documente de cultură. Într-o epocă precum a noastră, în care viteza informației riscă să estompeze profunzimea gândului, cred că este necesar să ne întoarcem la aceste modele, pentru a înțelege rostul presei și misiunea jurnalistului.

Am simțit nevoia să scriu această carte nu doar din respect pentru memoria lor, ci și din dorința de a arăta tinerelor generații că gazetăria adevărată nu este o profesie a compromisului, ci una a responsabilității și a curajului. În cei peste cincizeci de ani de activitate publicistică, am avut privilegiul de a cunoaște redacții, de a trăi emoția tiparului și de a înțelege ce înseamnă puterea cuvântului scris. Această experiență personală m-a făcut să privesc cu și mai multă admirație destinul celor care, în vremuri mult mai tulburi decât ale noastre, au avut puterea de a-și apăra idealurile.

Prin evocarea acestor mari personalități, am dorit să fixez în conștiința publică ideea că presa, atunci când este făcută cu vocație și cu dragoste de adevăr, nu rămâne doar un ecou al clipei, ci devine parte integrantă a patrimoniului spiritual al națiunii.

Al. Florin Țene

Joi, 3 aprilie, la ora 11:00, a avut loc ședința lunară a Cenaclului literar ”Al.Florin Țene ” din cadrul Centrului pentru Vârstnici nr.2 din Cluj-Napoca.

În prezența unui număr constant de membri și simpatizanți, Al.Florin Țene, ctitorul acestui cenaclu, înființat acum 27 de ani, a deschis ședința, anunțând ordinea de zi, și vorbind despre ”Tradiții și obiceiuri de Paști la români. ”

În continuare a arătat romanul, apărut anul trecut,  ”Nu se schimbă ispitele se schimbă unumai sensul lor-Viața filosofului Mircea Vulcănescu între realitate și poveste.”, pentru care a primit premiul ” Cartea Anului- Premiul special al juriului”,  la Concursul Internațional, Ediția a III-a, organizat de  Societatea Culturală Apollon.

În continuare a prezentat și comentat cărțile  publicate de istoricul și poetul dr.Ionuț Țene, intitulate ” Pe urmele valahilor uitați”, apărută la Editura Casa Cărții de Știință, și ”Muguri Transilvaniei” , volum de haiku, poezie fixă japoneză, cu o prefață de Victor Constantin Măruțoiu, membru USR, care va fi lansată joi, 10 aprilie la orela 15 de către Editura Ecou Transilvan, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”.

În continuare a dat cuvândul scriitoarei profesor Antonia Bodea care a vorbit 60 de minute despre romanul lui Al.Florin Țene, intitulat”Gânditorul ”.printre altele a spus: ”Este un roman în roman, practic un roman filosofic.      Recent apărutul roman, „Gânditorul”, semnat de Alexandru-Florin Țene, Editura „Cervantes”, București, 2025, este o inspirată modalitate de a ne prezenta pe „doctorul, scriitorul, jurnalistul și filosoful Augustin Ostace” (p. 207), a cărui devenire are la bază o mare taină: „Acesta este secretul lui Ostace, cunoașterea” (p. 209).

Premiat cu „Meritul Cultural Clasa I”, de Editura „Cervantes”, în 2025, romanul reprezintă cea de-a 109 apariție editorială a scriitorului Alexandru-Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români, o performanță pe cât de invidiat, pe atât de greu de egalat și realizat.

Conceput ca o poveste simplă, despre frământările unuia dintre săteni: „înțeleptul Ion” (p. 8), autorul ne poartă în „ținutul Năsăudului… Nimigea de Sus” (p. 9), în familia Ostace, ca să asistăm la nașterea lui Augustin: „Era 18 septembrie 1952” (p. 11), botezat așa după „Sfântul Augustin”, de la care ne-a rămas lucrarea monumentală „De civitate Dei” (Despre cetatea lui Dumnezeu).

Urmărim, apoi, devenirea lui Augustin, clasele primare, gimnaziale și liceale, strădania și răsplata pentru metabolizarea culturii naționale profunde: George Coșbuc, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu și alții; dar și contactul cu cultura universală: Tolstoi, Gorki, Victor Hugo, Kant, Cicero etc. dar și considerații prind tradițiile românești și „noua” ideologie.

Iubitor de literatură și talentat, optează însă pentru Facultatea de Stomatologie din Cluj. Aici, alături de pregătirea în specialitate, studentul Augustin Ostace participă la cenaclurile literare studențești și își îmbogățește bagajul cultural prin vizite la muzeele de artă, istorie, farmacie, tradiției și satului românesc. Tot acum, cunoaște oameni de cultură contemporani. După absolvire, practică specializarea de stomatolog, în condițiile și cabinetele vremii.

Printre influenții vremii, îl cunoaște și pe Adrian Păunescu, care, la una dintre întâlniri, îi spune: „ – Anticomunismul tău este realmente riscant… Nu merge!…”; „ – Nu întâmplător ești peste tot urmărit…” (p. 100). În scurt timp, i se sigilează cabinetul medical, este chemat la anchete, de către Miliție, Procuratură și Securitate, acuzat de trădare și amenințat cu retragerea diplomei universitare. În aceste condiții: „Augustin a luat hotărârea să treacă frontiera de stat” (p. 103). Concluzionând că Al.Florin Țene este un prozator viguros, cu idei profunde care te îndeamnă să citești cărțile lui.

În continuare poetul Eugen Coța a vorbit despre munca laborioasă a lui Al.Florin Țene ca întemeietor de școală și îndrumător atent pentru formarea scriitorilor. ” Apoi a citit două poezii din volumul său”  Zile prin anotimpuri.” , bine primite a publicul care a aplaudat.Evantaiul de epigrame pe care le-a citit au fost furtunos aplaudate, făcând pe cei prezenți să râdă cu hohote.

Profesorul Vasile Sfârlea, în cadrul rubricii permanente ”Clio ”, a vorbit despre Veturia Goga și Alexei Mateevici, autorul frumosului poem”Limba noastră. ”

Viitoarea ședință va avea loc joi, 8 mai, la ora 11:00.

 Victor Roșianu

Această temă despre, să-i spunem, “genul epistolar “, sau despre “literatura şi arta epistolară “stârneşte multe discuţii. În primul rand, pentru faptul că sunt epistole romanţioase ca Noua Heloisă sau Manoil care nu ne mai spun nimic. La fel se nasc întrebări referitor la unele corespondenţe ale scriitorilor, care rămân doar ca valori informative. Se mai consideră Provincialele lui Pascal sau corespondenţa lui Flaubert ca fiind parte din acelaşi gen. Există o confuzie pe care o întreţin unii specialişti şi chiar unele dicţionare ce ţine de prejudecăţi documentaristice, având ca efect imprecizia termenilor şi subestimarea unor valori de prima mărime despre genul epistolar. Scrisoarea (fără să ne gândim la Scrisorile persane ale lui Montesquieu, care sunt adevărate eseuri politice, nici la Scrisorile lui Eminescu, nici la Scrisorile lui Ghica, toate fiind capodopere), particulară, “familiară “, aşa cum au practicat-o scriitorii şi persoanele particulare, cum au făcut-o Cicero, Doamna de Sevigne, Voltaire, M.Kogălniceanu, Al.Odobescu, I.L.Caragiale, Duiliu Zamfirescu etc. La prima vedere, scrisoarea pare a fi un simplu mesaj ce emană de la emiţător către destinatar, fără să implice vreo intenţie artistică declarată, în sensul operei literare. Gustave Lanson în Histoire de la literature francaise, Paris, 1923, subliniază că scrisoarea este expresia câtorva emoţii, a câtorva clipe de viaţă, surprinse de către subiectul însuşi şi fixate pe hârtie. La care eu adaug un fapt ce se petrece sub ochii noştri. Este vorba despre emailurile de pe internet dintre doi sau mai mulţi corespondenţi. Dar despre acest lucru vom vorbi într-o altă lucrare. Se pune întrebarea ce conferă scrisorii valoarea artistică? La această întrebare vom răspunde împreună cu alţi cercetători, de la Lanson, Lovinescu, Cioculescu şi G.Călinescu, care toţi scot în evidenţă că talentul epistolar al emitentului conferă valoare artistică scrisorii. Există o vocaţie epistolară, aşa cum există o vocaţie poetică şi una critică. Caragiale simte nevoia permanentă a dialogului şi a sociabilităţii volubile, rezolvate şi epistolar, Creangă rămâne un monologant, trimiţând scrisori foarte rar şi de obicei în mod oficial şi uneori confesiv. Corespondenţa lui Duiliu Zamfirescu, prin calităţile ei, tinde să pună în umbră romanele şi poezia sa. Iar la Ion Slavici scrisorile sunt inexpresive, incomparabile cu Moara cu noroc sau Popa tanda. Elementele primordiale, care duc scrisorile în zona artei, sunt: personalitatea şi talentul care ne indică numai sursa, cauza valorii, nu şi individualitatea ei. G.Lanson precizează că valoarea epistolei creşte în raport cu nerespectarea normelor şi că sunt atâtea modele câţi epistolari sunt. Particularităţile scrisorilor sunt naturaleţea, spontaneitatea şi sinceritatea. Condiţia sine qua non generând valoarea estetică a scrisorii.Camil Petrescu care a fost un teoretician al scrisului anticalofil şi preţuitor entuziast al documentelor nealterate prin imistiunea „stilizării“ (Vd.Amintirile colonelului Locusteanu), subliniază că epistola care tinde spre artă trebuie să aibă o singură calitate: autenticitate. Paginile, întradevăr, epistolare, care interesează istoricul literar, sunt cele ce au un farmec autentic, în care autorul se găseşte la polul opus 11 artificialului, a stilului cu dinadins căutat, a expresiei pedante, a pozei, adică se situează într-un unghi de unde să ne apară nemistificată personalitatea emiţătorului. Corespondenţele care au devenit literare, cum sunt ale Doamnei de Sevigne, George Sand sau Flaubert, sunt capodopere de naturaleţe şi autenticitate. Marii epistolari, cum a fost Voltaire care trimitea 20-30 de scrisori pe zi, în anumite perioade, n-ar putea fi imaginaţi fără natureleţea spontaneităţii. Practc, ei n-au timp să „elaboreze “, chiar dacă ar dori s-o facă. George Călinescu în Genul epistolar din volumul Scriitori străini, E.L.U.1967, nota: ”Scrisoarea în general uzează de anume convenţii, de procedee retorice specifice, şi oricine ştiind că are un public, fie şi de o singură persoană, compune mai mult sau mai puţin conştient. Cât despre scriitor, acesta, având obişnuinţa, pe de o parte, de a transforma totul în ficţiune, de a se transport ape sine în plan ideal, iar pe de alta, intuind că scrisorile sale vor cădea pe mâinile posterităţii, el e mai atent ca oricare altul la compoziţie “. O disciplină, deci, guvernează şi scrisoarea, în fond o manieră utilă oricărei activităţi intelectuale. Epistolarul nu i se poate sustrage acestei discipline, cum nu poate să nu respecte gramatica. Un autocontrol funcţionează oricum. Caragiale îşi redacta scrisorile cu minuţiozitate şi scrupul de bijutier, fără să ştirbească naturaleţea. Dar, sinceritatea nu trebuie absolutizată. Ea depinde de relaţiile dintre emiţător şi receptor, de temperament, de starea psihică a celui care scrie epistola, de politeţe şi spiritul curtenitor. Pompoasele declaraţii ale lui Voltaire către Frederic II spre a-i flata orgoliul de rege-filosof, noi, cititorii, le receptăm ca fiind false. Tot aşa sunt unele contraziceri ale lui Flaubert din scrisorile scrise mort de oboseală în timp ce redacta renumitul său roman. În aceaşi situaţie sunt şi Scrisorile din exil de I.Eliade Rădulescu în care mereu se plânge de închipuitele cabale ce se urzesc în jurul său. Sinceritatea scrisorilor nu trebuie înţeleasă ca totală şi intangibilă, iar în materie de estetică şi istorie literară, se impune o confruntare permanentă cu opera sau cu alte documente ale vremi. Alături de naturaleţe, sinceritate, spontaneitate, ce sunt caracteristicile artei epistolare, mai adăugăm plăcerea de a scrie scrisori, ca o prelungire a conversaţiilor dincolo de salon, obicei ce-şi găseşte originea în societăţile rafinate, cu ecouri şi în secolul al XIX-lea românesc, cum ar fi Alecsandri sau Odobescu. E o consecinţă firească a talentului epistolary, care acţionează nu din motive exterioare, ci din impulsuri proprii, descătuşând bucuria de a se afla mereu în dialog, a se consuma, uneori cu rezultate surprinzătoare, într-o causerie al cărui singur adevăr beneficiar e posteritatea. Jean Cocteau remarcă undeva că după ce sunt primate”scrisorie încep a trăi în inactualitate “, dar că ele dau la iveală” ca prin minune o actualitate cu totul nouă“. Nimeni nu bănuia că prozatorul Kogălniceanu va supravieţui prin misivele berlineze de la 18 ani, cunoscute numai de familie, şi nu prin temerarele lui tatonări epice. În aceaşi situaţie se află Duiliu Zamfirescu care avea în scrisori preocupări estetice. Dacă am clarificat, în parte, identitatea speciei, acum încercăm să o integrăm în categoria ei mai largă, pe care o denumim gen epistolar. Unele enciclopedii, cum ar fi Larouse-Grand Dictionaire Universel, concentrează laolaltă sub acest nume operele, cum ar fi romane, poeme, eseuri, discursuri,, care au adoptat forma epistolară.Această metodă aplicată epocilor mai vechi nu este greşită. Dar această practică, după ce am stabilit ce este epistola fictivă şi corespondenţa particulară, când scrisoarea nu mai este considerată gen, o asemenea practică este inacceptabilă. Noua 12 Heloisă, Clarissa Harlowe,Legăturile periculoase aparţin romanului, aşa cum Epistola către fraţii Pisoni aparţine artelor poetice în versuri. Genul epistola, desigur, avea un anumit înţeles în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, când scrisorile, ca expresie a lumii rafinate, cum scriam mai înainte, se adresa deseori unui public fie şi de câteva personae, şi alt înţeles mai târziu, adică în present, când ea se retrage în colecţii şi arhive de manuscrise, aşteptând să fie descoperite. Voltaire continuă a fi considerat şi astăzi unul din marii scriitori francez datorită scrisorilor lui, mai ales prin calitatea lor excepţională, nu numai prin cantitate. Cum am observat, astăzi, în epoca modernă, există o saturaţie de “literatură “ şi o repulsie de regula dogmatică, de automatizarea vieţi şi, în acelaşi timp, există o sete de autentic, de notaţia pe viu. Prin caracterul lor autentic, de ignorare sau de respectarea minimală a normelor, de experienţă nemijlocită, scrisorile, ca jurnalele, sunt foarte căutate şi citite.Textul romanesc, fantezist şi ficţionalist nu prea mai este căutat. Cititorul de azi caută viaţa adevărată şi trăită. Forţa analitică a epistolarului se însoţeşte adesea şi cu alte virtuţi precum savoarea limbajului, cum îl descoperim la Kogălniceanu, detaşarea obiectivă, concurând ficţiunea la Odobescu, capacitatea mimetică la Caragiale, tensiunea intelectuală la Titu Maiorescu, expresivitatea descrierilor la Duiliu Zamfirescu, ceea ce ne pune în faţa unor valori ce depăşesc pe aceea a documentului nud. Când nu se constituie ea însăşi ca un roman, prin bogăţia şi varietatea faptelor concrete şi prin involuntarul suflu epic ce le animă, cum găsim în Scrisorile Doamnei de Sevigne, opera epistolierului ne oferă elementele unui portret moral, posibilitatea unei cunoaşteri mai adecvate a omului , cum se exprimă francezii “par lui-meme “. Corespondenţa ne poate releva un minuţios jurnal psihologic, în care regăsim cele mai fine mişcări sufleteşti, întotdeauna semnificative pentru destinul unui unui creator, cum găsim la Proust şi Odobescu, ne poate introduce în laboratorul, uneori atât de complicat, al scriitorului, şi atunci scrisorile alcătuiesc un senzaţional jurnal de creaţie, ca în cazul lui Flaubert, duiliu Zamfirescu sau Cehov. Valorile istorico-literare a corespondenţei i se adaugă una ideologică, de cunoaştere, de propulsare a ideilor, uneori de-a dreptul spectaculoasă. În cele vreo 18.000 de scrisori, Voltaire a sintetizat epoca lui cu toate faţetele ei şi pe toate planurile: filozofie, politică, religie, literatură, artă, sunt discutate cu o rară pasiune intelectuală. Corespondenţa lui Flaubert este, practic, un tratat de estetică literară, scrisorile paşoptiştilor de la noi, precum cele ale lui I.Heliade-Rădulescu, I.Ghica, N.Bălcescu, compun prima istorie a revoluţiei şi în acelaşi timp ideologia ei, întrucât sunt înţesate de consideraţii filozofice, sociale şi politice.Odobescu şi Alecsandri, ca şi Odobescu, ia temperature morală a societăţii din vremea lor, în timp ce Titu maiorescu şi Duiliu Zamfirescu dizertează despre teoria realismului şi a rolului lui în roman. Opera epistolarului impune o investigare din unghiuri variate, ea ne dezvăluie valori complexe, care dacă n-o înscriem dintr-o dată în sfera artei, atunci în imediata ei vecinătate, în istorie, în istoria literară, în mişcarea de idei a epocii. Epistola o putem trece în cadrul elasticului gen epistolar, care pentru mine semnifică mai mult o noţiune istorică decât estetică. Scrisoarea trebuie fixată în categoria ei proprie şi înţeleasă modern, ca o operă, cu multiple posibilităţi de expresie.

                                                                                    Al.Florin Țene

Liga Scriitorilor promovează an de an cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru această ediție, au fost luate în considerare cărțile sosite pe adresa conducerii naționale a LSR pentru jurizare până pe 24 ianuarie 2025, reprezentând 167 de titluri, făcându-se câte trei selecții pentru fiecare gen literar, și în final au fost stabilite cărțile câștigătoare.

Cele 167 de cărți și 29 de publicații periodice selectate au apărut sub siglele unui număr de 21 de edituri din 15 orașe din țară.

Ținând cont de faptul că aceste cărți și reviste au fost scrise în interiorul Literaturii Române, premiile s-au acordat exclusiv pe baza criteriului valoric, indiferent de apartenența la vreo organizație profesională a autorilor. Liga Scriitorilor, militând consecvent pentru promovarea spiritului democratic în lumea literară, a adoptat acest principiu încă de la înființare, în 2006, prin Statut.

Juriul format din scriitorii Iulian Patca (președintele juriului ), Gavril Moisa, Voichița Pălăcean-Vereș, Ionuț Țene și Ion Constantinescu, reunit în ședință în 23 ianuarie 2025, a horărât premierea celor mai bune cărți apărute în anul editorial 2024, astfel:

1-PREMIUL Național pentru Opera Omnia:

Mircea Dorin Istrate – poet, prozator, critic literar și publicist, ,,Apostol al Culturii”, Târgu Mureș.

2 – Premiul pentru ,,Cartea de poezie” ( din 37 de nominalizări):

Daniela Vasiloschi – din Cluj-Napoca, pentru volumul ,,Se rostogolesc zilele ”, Editura Napoca Star.

Luci Trușcă, din Rm.Vâlcea, pentru volumul ,,Clipe”, editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca.

Felicia Ana-Maria Stan – din Ploiești, pentru volumul ,,Femeia cu inimă de poet ”, Editura Pim, Iași.

3 – Premiul pentru ,,Cartea de proză (roman )”, (din 12 nominalizări):

Arina Avram – din București, pentru volumul,,A fost oare sau n-a fost?” Editura ePublishers București.

4 – Premiul pentru ,,Cartea de proză scurtă” (din 13 nominalizări ):

Estera Bălan,din Botoșani, pentru volumul ,,Fluturii Zorilor ”, Editura Tipo Moldova, Iași.

5 – Premiul pentru ,,Cartea de teatru” (din 10 nominalizări):

Nicolae  Suciu,din Dumbrăveni-Sibiu, pentru volumul ,,Fluierul lui Iancu”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca.

6 – Premiul pentru ,,Cartea de satiră și umor” (din 11 nominalizări):

Vlad Sărătilă, din Republica Moldova, pentru volumele ,,Nu te cred că (nu) mă crezi” și  ,,Partida decisivă ”, Editura Pim, Iași.

7- Premiul pentru ,,Cartea de critică, eseu și istorie literară” (din 12 nominalizări ):

Mihaela CD, Montreal, Canada, pentru volumele ,,Racolarea cuvintelor” și ,,Intrebări pentru mai târziu ”, Editura Globart Universum din Canada.

8 – Premiul pentru ,,Cartea de memorialistică și spiritualitate” (din 9 nominalizări ):

Lucia-Elena Locusteanu, din Cluj-Napoca, pentru trilogia ,,Trecând prin timp ”, Editura Ecou Transilvan,

Zenovia Zamfir, Adriana Weimer, Carmen Tania Grigore, Christa Udrea, pentru volumul ,,Caravana iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră.”  Editura Ecou Transilvan.

9 – Premiul pentru ,,Cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționale” (din 10 nominalizări):

Elena Jucan și Ovidiu Jucan, din Cluj-Napoca, pentru seria lucrărilor de popularizare pe teme istorice, religioase și de cultură generală, Editura Napoca Star.

10 – Premiul pentru cartea de antologie și de cultivare a valorilor literare (din 9 nominalizări ):

Cristian Mladin, din Arad, pentru volumul ,Intre Zenit și Nadir”, Editura UZPR, București.

11 – Premiul pentru cartea de debut (din 8 nominalizări ):

Ștefania Doina Vaida, din Năsăud, pentru volumul de proză ,,Zborul aripilor frânte ”, Editura Solon, Bistrița.

12 – Premiul pentru ,,Cartea de publicistică literară” (din 9 nominalizări):

Tudosia Lazăr, din Galați, pentru volumul ,,Mozaic Literar”, Editura Olimpias, Galați.

13 – Premiul ,,Cartea pentru copii” (din 11 nominalizări):

Florina Nina Breazu, din Alba Iulia, pentru volumul ,,Poveștile Ninei ”, Editura Ecou Transilvan.

14 – Premiul ,,Laudatio” (din 8 nominalizări):

Cristina Serghiescu, din Beclean Bistrița-Năsăud, pentru volumele de poezie ,,Fire de speranță” și  ,,Dorințe răzvrătite”, Editura Cervantes, București.

15 – Premiul ,,Meritul Literar” (din 8 nominalizări ):

Maria Giurgiu,  din Pitești, jud.Argeș, pentru romanul ,,Secrete dureroase”, Editura Cervantes, București.

16 – Premiul pentru ,,Publicații literare periodice” ( din 29 nominalizări):

Nord-Est Cultural, Iași, director Ilie Serediuc.

Memoria Slovelor, Vâlcea, coordonatori: Cristina Nălbitoru și Ion Nălbitoru.

Cervantes, București, director George Terziu.

17 – Premiul Special al Ligii Scriitorilor:

Simina Maria Tofan, pentru volumul de poeme ,,Phoenixiada ”, editura Cervantes.

Mariana Popa-Potaisa, pentru volumul de poeme (antologie) ,,Strigăt interior”, Editura Creator, Brașov.

Al.Florin Țene,

Președintele național al Ligii Scriitorilor