Rexlibris Media Group: SEDUCĂTORUL SPECTACOL „DE TREI ORI FEMEIE” REVINE PENTRU SPECTATORI

Joi, 13 august 2020, cu începere de la ora 20:30. la Grădinile Bella Italia, actrița Claudia Motea este protagonista-vedetă a acestui ONE WOMAN SHOW… DESPRE BĂRBAŢI, intitulat DE TREI ORI FEMEIE, produs de Libris Brașov. După premiera de mare succes de anul trecut de la Teatrul Nottara din București, au urmat alte reprezentații în țară, iar acum ne bucurăm că spațiile generoase ale Grădinilor Bella Italia vor fi gazda acestui spectacol-bijuterie.

Regia artistică, adaptarea pentru scenă, scenografia și universul sonor sunt semnate de Lucian Sabados, artist complex care a construit un spectacol spumos și emoționant în același timp, așa cum declară el însuși: „Emoţie, poveste, suspans, viaţă în direct, lacrimi, răzbunare, comic grotesc dar şi multă, multă OMENIE sunt ingredientele favorite şi câştigătoare (credem noi), ale celebrului moralist şi portretist al Femeii Universale de după cel de al doilea razboi mondial, Aldo Nicolaj. Portrete ataşante, femei  vulnerabile dar şi  aprige, unelte ale răzbunării capătă prin jocul asumat, empatic, total şi totuşi reflexiv al Claudiei Motea, virtuţi ale unei posibile fişe caracteriale ale femeii-emblemă a lumii contemporane.”

Continue reading „Rexlibris Media Group: SEDUCĂTORUL SPECTACOL „DE TREI ORI FEMEIE” REVINE PENTRU SPECTATORI”

Magdalena BRĂTESCU: „Gigel” de Alexandru Popa – one man show la Teatrul Bulandra

Spectacolul mi-a trezit interesul grație celor trei artiști care au contribuit la realizarea lui. Gheorghe Ifrim, interpretul show-ului, este un actor pe care l-am admirat în roluri de comedie. Ca apoi să mă surprindă, pe scena Teatrului Bulandra, prin excepționala sa interpretare ca protagonist în „Rața sălbatică” de Ibsen unde-și dezvăluie valențele dramatice. În „Gigel”, singur pe scena goală lângă o masă, un scaun și două pahare, la doi pași de public, își dezvăluie biografia, aspirațiile, dezamăgirile, destinul artistic! Sincer, modest, transmițând emoție, stârnind râsul prin umorul său și nostalgia publicului prin evocarea, cu recunoștință, a marilor actori ai scenei românești pe care-i respectă toți iubitorii teatrului.

Cititorii îl cunosc desigur pe Gheorghe Ifrim din serialele comice care rulează actualmente în reluare pe canalul PROTV „La bloc” (2002) unde îl interpretează pe Fane Oxford și „Las Fierbinți” (2011) în postura primarului Vasile, ambele roluri fiind reușite. Menționez că Gheorghe Ifrim a jucat în douăzeci de filme și seriale fiind nominalizat pentru Premiile Gopo la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”. Precizez deasemenea că, încă de la absolvirea Universității de Teatru din București, UNATC, Ifrim este angajatul permanent al Teatrului Bulandra unde a interpretat roluri de referință.

Al doilea nume care mi-a atras atenția a fost cel al autorului textului, Alexandru Popa. La Cinemateca din Tel Aviv, în cadrul „Festivalului filmului românesc” am vizionat reușitul lungmetraj „Secretul fericirii” al cărui scenariu a fost scris de Alexandru Popa cu umor, nuanțat subit dramatic și cu neașteptate răsturnări de situații. Filmul este regizat de un alt exponent la triadei de succes, talentatul actor -drag inimii mele- Vlad Zamfirescu care și interpretează pe unul dintre protagoniști. Cititorii noștri îl cunosc desigur și din serialul „Inimă de țigan” (acum din nou pe micile noastre ecrane) unde joacă rolul lui Luca. Precizez că Ifrim și Zamfirescu au fost colegi la Facultatea de Teatru și continuă să colaboreze împreună cu Popa (vezi piesele „Efecte colaterale” la Nottara, sau „All inclusive” la Teatrul Tineretului).

Gigel este un apelativ familiar al prenumelui Gheorghe, iar în spectacol Gigel și Gheorghe simbolizează cele două aspecte ale omului și artistului Ifrim. Cu autoironia care însoțește întreaga sa evoluție în show, diminutivarea „Gigel” e folosită pentru a evoca perioada copilăriei, sau unele momente jenante, de umilință, decepție, sau nedreaptă desconsiderare a realelor sale calități. Mi-a plăcut declarația sa de sinceră considerație pentru purtătorii prenumelui românesc cu o puternică rezonanță Gheorghe/George, Cozorici, Constantin, Dinică, Hagi ale căror fotografii au fost proiectate pe un ecran din fundalul scenei.

A urmat un episod de imitații parodistice în care Gheorghe Ifrim își dezvăluie și calitățile de cântăreț și dansator. Cu elemente simple, pălărie, sacou, barbă și o batistă, el se transformă cameleonic în Michael Jackson, Luciano Pavarotti (cu celebra arie „Nessun dorma” din Turandot!), sau românii Dan Spătaru și Aurelian Andreescu cu șlagărele lor.

Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: „Gigel” de Alexandru Popa – one man show la Teatrul Bulandra”

Comunicat de presă – Premiera spectacolului „Luna”, o distopie în regia lui Marcel Țop

Premiera națională va avea loc la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

 

Pe 5 februarie 2020, de la ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va avea loc avanpremiera spectacolului „Luna” de Koharu Kisaragi. Spectacolul, produs de ArtExtract și distribuit de P2P Theatre, a fost realizat cu sprijinul PMB prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Distribuția, care reunește trei generații de actori, este alcătuită din Laila Abdel Hafiz, Marius Ursu, Maria Radu, Valentin Corneanu, Ana-Maria Bercu, Nicu Rotaru, Ruxandra Bălașu, iar regia este semnată de Marcel Top.

Cunoscut pentru spectacolele sale neconvenționale, regizorul Marcel Țop surprinde și de această dată, construind o imagine poetică a apocalipsei, în care dărâmarea lumii interioare devine metaforă pentru o planetă în pragul dezastrului, iar viața pare să își urmeze cursul ei mărunt, în ciuda faptului că sfârșitul pare a fi aproape. „Marcel Top este un regizor dispus să încerce orice gen și orice text, atâta timp cât simte că provoacă. Un om cu o poveste de viață ca un roman, un regizor care își dorește să-i stârnească reacții viscerale spectatorului” scria criticul de teatru Monica Andronescu în revista Yorick.

Considerând că nepăsarea față de propria planetă este un subiect insuficient abordat de spectacolele de teatru de la noi, Marcel Țop și-a dorit ca această montare să ne ajute să conștientizăm pericolul, amplificând temele despre ecologie pe care piesa scrisă de Koharu Kisaragi le avea deja. Autoarea textului este una dintre cele mai relevante voci ale dramaturgiei japoneze contemporane. Într-o societate tradiționalistă în care femeile sunt încurajate să descopere virtuțile liniștii, textele ei fac gălăgie, agită spirite și emoții.

În „Luna”, Kisaragi pare că spune o poveste ca oricare alta: Soțul și Soția, fiecare încercând să își găsească rostul și trăindu-și propria dramă. El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Ea, o femeie aflată veșnic în așteptarea soțului, dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea-o salva din această singurătate înnebunitoare.

Dar universul în care trăiesc ei este unul (deocamdată) distopic, în care ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită. În acest timp, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor. Au însă grijă ca bătrânii să nu fie aruncați la sticle goale, pentru că gunoaiele nu trebuie să se amestece, într-o societate cinică în care cei care incomodează sunt reciclați.

„Trăim vremuri în care suntem tot mai preocupați de micile noastre ticăloșii, fără să ținem cont că într-o zi aerul ar putea deveni irespirabil, apa potabilă s-ar putea epuiza, iar cerul ar putea cădea peste noi. Asemenea planetei, și relațiile interumane devin tot mai poluate de stres, goana după statut, crize, griji și de un pragmatism feroce, care ne face să pierdem din vedere lucrurile care contează și să ne îndepărtăm unii de ceilalți.” spune regizorul Marcel Țop despre spectacol.

Continue reading „Comunicat de presă – Premiera spectacolului „Luna”, o distopie în regia lui Marcel Țop”

AG Weinberger – THE JEWISH TROUBADOUR

Motto:

                ,,Am venit din foc… da… prin el am trecut… Am o relație ciudată cu focul…Bunicul meu a fost măcinat de foc… a fost devorat… la Auschwitz… mama supraviețuia într-un canal cu ajutorul unei lumânări… iar în mine aceeași flacără îmi hrănește visele și creativitatea din care mi-am clădit edificiul… Dar focul prin care am venit… luminează oare prin preajma lui?“ (AG Weinberger)

Spectacolul prezentat în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat începe cu o amintire ca o umbră abia perceptibilă, pe care nu ți-o dorești, dar de care ai nevoie într-o viață de om. O bucată de istorie necesară, privită în oglinda retrovizoare. E mult mai ușor și comod să privești în altă parte, să nu te încarci cu răul, cu durerea, cu lucrurile pe care nimeni n-ar vrea să le vadă. Dar avem nevoie să le privim și să ținem minte. Să luăm aminte de cât rău suntem capabili și ce se poate întâmpla dacă uităm asta. Tot ce a urmat a fost ridicat de la zero, din moloz, balast și ruine. Cel mai bun mod de a înțelege trecutul este să nu-ți fie teamă de viitor și să îmbrățișezi schimbarea ca parte inevitabilă a vieții. Pentru a te bucura de prezent, e nevoie să ai rădăcinile bine înfipte în trecut, să-l cunoști, să-l respecți și să primești viitorul fără să te copleșească. Să renaști. Să-ți amintești că ești centrul Universului. Că universul sensibilității tale aparține patrimoniului cultural al omenirii. Că muzica ta este cea mai simplă și mai frumoasă linie de dialog între oameni.

 

Rexlibris Media Group: Spectacolul ,,Accidentul” la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

Vineri, 2 noiembrie 2018

ora 17:30

avem onoarea de a vă invita la

spectacolul „ACCIDENTUL” (Fragmente dramaturgice)

după romanul lui Mihail Sebastian

 

în adaptarea scenică și regia măiastră a lui

Andrei Sochircă (artist al poporului, Republica Moldova)

 

Acest spectacol, realizat cu participarea extraordinară a actorilor:

Claudia Motea (România/ Canada/ UAP)

și

Andrei Sochircă (Teatrul Național „Eugene Ionesco” Chișinău),

în parteneriat cu

Asociația Culturală Libris Brașov,

este un eveniment teatral care face parte din repertoriul

Festivalului Internațional „Mihail Sebastian” din Brăila (ediția a VI-a),

festival organizat de

Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic

și susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

 

Vă așteptăm cu multă iubire la:

Teatrul ”Maria Filotti” Brăila,

sala Avantgarde,

să cinstim memoria unui mare scriitor interbelic,

Mihail Sebastian!

 

Rexlibiris Media Group: Spectacol extraordinar literar-muzical dedicat scriitoarei de origine română Herta Müller

De curând a avut loc la centrul ROMANEUS din Neuss, Germania, un eveniment cultural de înaltă valoare realizat împreună cu Biblioteca de Stat a orașului. Spectacolul a fost dedicat scriitoarei Herta Müller (născută în 1953 în localitatea Nitchidorf, județul Timiș), nu numai pentru activitatea literară indelungată, dar mai cu seamă pentru Premiul Nobel obținut în 2009 pentru „Densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”.

 

Evenimentul a avut loc pe 24 februarie. 2018 la orele 16:00

Centrul ROMANEUM

Brückstr. 1, Neuss – Germania

Cornelia Kaltenbacher a prezentat două carți ale scriitoarei Herta Müller: „Niederungen” (Tinuturile joase) viața satului din Banat și din volumul de memorii „Mein Vaterland war ein Apfelkern” (Patria mea e un sâmbure de măr).

Cunoscuta pianistă Corina Ungureanu Kiss a asigurat momentele muzicale cu piese de J. S. Bach, J. Haydn, C. Mansell,  L.V. Beethoven, Violeta Dinescu, care au  completat perfect încărcătura literară!