Ioan MICLĂU GEPIANUL: Cartea și valoarea ei

                                                           

  

Motto:

       “Arta ca răspânditoare a bunului gust, nu se poate cobori în noroi, ci are să ridice la sine pe toți cei ce vin sub steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea eternului frumos, a cărui temelie este adevărul”.

                                                                                                                       IOSIF VULCAN

 

         Trebuie să recunosc aci un anume adevăr, adică, inițial aveam în minte a numi acest eseu “Cartea și valorile acesteea”, dar mi se părea o prea lărgire a spațiului de investigație. Mai ales că in ideea mea urmăream o ancorare în acea valoare a cărții in sine, ca mijloc de expresie și comunicare! Ca apoi, de aici să se desprindă acea universală valoare a cărții in lunga si zbuciumata evoluție a ființei umane! Când omul a fost apt ași gândi simbolurile în litere și a început a scrie, se năștea și Cartea. Desigur din dorința de expresie si comunicare, cartea devenea pentru om o a doua ființă! Fie chiar prin acele tăblițe de lut ars sau papirus, se dorea o notare a istoriei acelor vremi, a activităților de tot felul, adică a lăsa urme despre timpul și spațiul existenței lor! Trecutul, prezentul și viitorul în carte se reușea a fi oglindite. Azi, aceasta a devenit atât de importantă, de necesară, încât ar  fi imposibil a se desprinde din viața de zi cu zi a societăților omenești! Și nu numai atât, dar practic omul s-ar sălbătici din nou, luându-i-se cartea. Odată cu genialele realizări în ale stiinței si tehologiilor moderne, cartea a devenit un bun indispensabil, izvor de informație universală, de educație, de deservire a tot ceea ce se cheamă realizare umană. Cartea este la îndemâna fiecăruia spre a fi citită, asigură pregătirea profesională si intelectuală generațiilor în șir. Lectura este plăcută și necostisitoare, iar odată ce avem cartea într-o bobliotecă, pe fila acesteea stă pentru multe secole  acumulată experiența fiecărui domeniu al artelor, fără pierderea ce bunaoara ar surveni la un “internet”, printr-o simplă lipsă de sursă electrică. Cartea și omul  stau într-o interdependență încât scriitorul  o definește deseori metaforic foarte sugestiv: “Cartea este viața unui om, iar omul este o carte in scriere”. La drept vorbind, cartea si-a câștigat multe definiții, încât s-ar putea scrie încă o carte numai dacă cineva s-ar apuca a aduna definirile făcute acesteea de către gânditori, scriitori,filosofi și poeți, pedagogi și învățători, popor si folclor, s.a.m.d. Vom vedea că așa cum fiecare Neam creat de Dumnezeu își are o identitate a sa, la fel și Cartea își are o identitate a ei, cu care se înregistrează, un certificat de naștere cu locul și data, pentru a avea si ea o recunoaștere! Sa fiu direct, nu vreau sa se creadă ca scriu ficțiune, dimpotrivă, doresc să arăt ceva foarte real si folositor atunci când se ia o carte în mână. Mai ales în acest “univers al cărților”, cand bibliotecile lumii sunt încărcate de cărți, încât am ajuns și la “biblioteci asezate in ceruri(virtuale)”, și de unde a identifica o carte e nevoie deci de un anumit cod, de un digital in care să se regăsească.

       Este vorba despre cele patru litere majuscule ISBN, urmate de 10 numere,(digitale), aranjate in patru grupe separate de cratime(liniuțe), ori o simplă distanță între grupe. ISBN( International Standard Book Number) urmat de cele patru grupe digitale, formează asadar identitatea cărții. Interesant de știut că, fiecare grup digital din cod are însemnătatea sa specifică, și care nu este un secret, ci dimpotrivă, recunoașterea unei cărți apărute în circuitul său universal. Un exemplu ar fi concludent: ISBN 0-9588413-0-6. Primul grup reprezintă țara unde s-a editat cartea, al doilea grup prefixul editurii care a publicat cartea, al treilea grup reprezintă numărul de titlu,  ultimul grup digital este unul de control general. Pe alte cărți vom găsi și ISSN, adică(Internațional Standard Serial Number). La bibliotecile mari se găsesc dicționare întregi, in care se găsesc chiar în ordine alfabetică țările din toata lumea cu digitalul lor specific și unic.

         Apoi știm bine, așa cum se găsesc la oameni fapte bune și fapte mai puțin bune, la fel și cărțile pot fi  bune sau mai puțin bune! Lecturarea unei cărți bune,  într-un domeniu al educației etice bunăoară, aduce înobilarea caracterului și deci a personalității cititorului. La fel al unei cărți de istorie și filosofie, de artă și literatură, de stiințe, de scrieri politice ori confesionale, s.a.m.d. Pentru a înțelege valoarea unei cărți, cât și binefacerile lecturii acesteea, aduc aci sfatul Hristosului nostru Mihai Eminescu, sau “Aminul” cum îl numește vrednicul bucovinean Adrian Botez, sfat ajuns azi proverbial: “Citeste, citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”. (Coloana Infinitului – din gandirea romana moderna- vol.II, Ed.”Cuget Romanesc, 2009, pag.287)

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Cartea și valoarea ei”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: MITOLOGIILE – Surse de studii istorice

  Motto:

”…Peste codri, văi și șesuri  roua-i un covor de-arginturi,

Râu-i spume, valul cântă, lumea pare un sonet,

Scris pe portativul zării de-a Naturii labirinturi,

Unde plin de dor și cuget studiază un poet.

Zarea-n flăcări se aprinde când urzeala-i de negreală,

Retrăgându-și a ei neguri lasă soarele să iasă,

Cu-a lui coame aurite și zâmbire triumfală!

Dimineții dând plăcere, vieții cugetare-aleasă”.

(Dimineața –Versuri-I.M. Gepianul

 

 

NOTA AUTORULUI

 

       Harta României este plaiul Mioriței, raiul românesc, unde părinții părinților noștri au trăit, au muncit, ne-au dat o Limbă și o Vatră. Ne-au făurit o istorie mare, ne-au lăsat înțelepciunea lor, neâmplinirile lor datorate vitregiei vremurilor, dar împăcați până la moarte că lasă urmașilor lor, copiilor lor, o țară frumoasă, vie, bogată! Ei dorm în veșnicie sub această glie! Avem să ne iubim originea și Neamul, să fim mândri de tot ce avem și păstrăm, de tot ceea ce au reușit, prin trude, suferințe și lupte, să ne dăruiască străbunii noștrii.

      Cultura și literatura daco-română are rădăcini străvechi. Sigur, nu suntem și nu am fost singuri pe această Planetă/Stea, dar, câte alte popoare au trecut prin Dacia daco-geților-români, au găsit cultură și civilizație, economie, bunăstare, arte. Artele au înflorit civilizația daco-getă. Artele și scrierile vremilor respective erau de o factură religioasă. Totuși germenii civilizației vechi din acest fond religios s-au născut. Că le numim azi păgânisme, cu zeități  fantastice, supranaturale, mă rog, e ceeace știau ei atunci în credințele lor, era o istorie a vremilor lor, și mai este și ceeace reușim noi azi să descifrăm în multiple feluri. Dar, încă in aceste începuturi observăm că se satiriza lăcomia pântecului,desfrânarea, mânia, trândăvia și slava deșartă. Dezvelindu-se totodată valorile iubirii între oameni, ceea ce ducea sigur înspre emanciparea umanității.  Iar dacă locul geografic în care aceste emancipări se dovedesc azi tot mai intens, ducând acul busolei cercetătorilor istoriei, arheologilor, academicilor  înspre pământurile Daciei, trebuie să fim mândrii. Să fim recunoscători înaintașilor noștrii care au dovedit cu curaj prin scrierile lor de etnoistorie, trecutul nostru strălucit așa cum a facut-o Nicolae Densușeanu. Să fim mândrii și de prezența acelor Titani și Zeități ce străbăteau drumurile Terrei și cele Celestiale, reale sau imaginare, deseori imaginate prin ficțiunea basmelor; de sesizat este că aveau comportamente omenești, aveau și puteri miraculoase, dar mai aveau și o ”țară a zeilor”, ce se identifică a fi împrejurimile Carpaților noștri est-europeni, adică în ținuturile Daciei preistorice. Și astea nu sunt lucruri ușor de trecut cu vederea, ci dimpotrivă sunt de mare valoare în studierea  istoriei românești și universale.

    Deși cartea aceasta adună versuri și proză, unele mai recente, altele mai vechi sau revăzute, recunosc folosirea unei large bibliografii atunci când au fost scrise, asezând deci tema aleasă într-o formă estetic literară, însă luminată de adevăr, de credința că avem a fi mândri de Neam, de Limba noastră daco-getă, ce se dovedește a fi matricea multor altor Limbi vorbite. Să ne iubim Vatra noastră sfântă, recunoscută a fi o adevărată Grădină a Maicii Domnului!

Să ne cunoaștem Istoria din începuturi, fără a ne tot răsuci în felurite direcții, după idei preconcepute, de înterese, ce nu folosesc deloc valorii și prestigiului Istoriei Românești! Să ne iubim acea Românie tainică, zicea Artur Silvestri, să ridicăm studiile dacologice la nivel de școli și universități afirmă azi cu mult curaj eruditul istoric și eminent epistemolog dr.Napoleon Săvescu. Să păstrăm sănătoasă morala tineretului nostru ne îndeamnă profesorul de Limba Română dr. Adrian Botez. Să ne păstrăm și îngrijim credința noastră creștină ne îndeamnă Preotul Prof.dr. Al.Stănciulescu-Bârda. Să ne cinstim morții  și eroii cazuți în războaiele de apărare a Țării, ne îndeamnă Preotul Gheorghe Nemeș.

În filme și cărți să imortalizăm Istoria și Crucile părinților din cimitire, nunțile celor tineri ce-și întemeiază noi familii, viața de zi cu zi, așa cum ne dă exemple proprii cineastul Ben Todica din Melbourne!

  Ca să revin la tema cărții mele ”Mitologiile-surse de studii istorice” amintesc o vorbă de duh a lui N.Iorga, care afirmă: ”Cel mai desăvârșit cavaler este acela care luptă și împotriva nedreptății, pe care s-a întâmplat a o săvârși el”. Și mai zicea in antichitate Seneca:”Poartă-te cu oamenii ca și cum te-ar vedea zeii; vorbește zeilor ca și cum te-ar auzi oamenii”. Și, ceea ce doresc eu acum cărții mele, este să aducă îndemn celor ce o citesc, la iubirea adevărurilor istorice și a Neamului în care s-au născut! Păstrarea și cunoașterea legendelor noastre și ale lumii, ca surse de cunoaștere a emancipării și evoluției umane, mai ales că istoria  nu stă pe loc, aceasta  fiind  într-o continuă desfășurare universală!

OPINII

 

Mult Iubite și Stimate Maestre Ioan Miclău,
Vă mulțumesc pentru cartea ,,Mitologiile… surse istorice…”  autor Ioan Miclău, carte pe care am primit-o on line și din care  am citit.
 Încerc în câteva fraze să descriu ceea ce m-a impresionat la citirea și răsfoirea cu atenție a acestei cărți.
Precum mulți români sunt și eu pasionată de mitologie, considerând-o adevăr, fabulație, istorie și într-o anumită măsură  reflectarea în tradiție a  celor sfinte  printr-o intuiție divină ivită în conștiința oamenilor din vechime.
Se poate observa o paralelă între facerea lumii,   comportamentul unor anumiți zei, asemănător cu a fețelor sfinte creștine, din păcate deformate de capacitatea de înțelegere precară a povestitorilor,  în cele mai vechi timpuri, când doar se intuia despre o doctrină dreaptă, înșiși primii învățăcei ai lui Moise și înainte de el, căutându-se,   un răspuns asupra trecutului omenirii și a legăturii cu divinitatea- cea care ne-a creat.
Acest aspect mi se pare existent în această carte. Precizez, specific mitologiilor, zeii cei buni acționând după legile bune. Zeus, zeul cel mare, fiind uneori îndurător, alteori supărat și multe aspecte oarecum asemănătoare viitoarei religii cunoscute creștine. Mitologia fiind un cumul de legende despre presupuse ființe divine și oameni  sau fenomene înzestrate cu forțe divine.
În continuare punctez altă idee. Dacă istoria și arheologia dovedesc existența pe arii întinse a traco-geto-dacilor, atunci conglomeratul acestei cărți susține prin creațiile sale originale exact aceeași arie de legende mitologice în care strămoșii strămoșilor noștri daco-geți împleteau o mitologie proprie națiunii proprii,   adăugând elemente autohtone.

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: MITOLOGIILE – Surse de studii istorice”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Restituiri – O NOUĂ CARTE A EPIGRAMIȘTILOR ROMÂNI

,,IONII EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI”

            -Culegere antologică-

 

Ediție îngrijită de Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, cu un Cuvânt de prezentare a cărții de Ion Marin Almăjan.

Publicare la Editura ”Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2017.

   Întâlnirea mea cu scrierile epigramistice ale scriitorului și poetului Ionel Iacob Bencei nu este nouă, ba încă mă pot mândri cu faptul că marele iubitor al dialectului bănățean, epigramist geniu, nu  ne-a uitat pe cei mai de-departe, iar cărțile dumnealui au ajuns și la noi în Australia. Câteva titluri de carte cred că este foarte potrivit a le aminti aci:

”Dă dor, dă jale, dă drag”, ”În Memoriam  Dimitrie Jiga”, ”Epigrama ”Iacobină” de la începuturi până la…2006”, ”Risipite prin sertare”, și încă altele tot atât de valoroase și pline de înțelepciune, fiindcă pentru un adevărat epigramist cu adevărat talent, epigrama creată este asemenea injecției ce o face doctorul pentru a ne însănătoși de boli și de năravuri! Mai trebuie să recunoaștem totodată că, acest gen literar aparține începuturilor artelor, folosit încă dim vremi preistorice, cu o circulație orală până la apariția scrisului! Bătrân ca vremea!

    Această nouă culegere antologică dedicată ”Ionilor” epigramiști, care adună nu mai puțini decât 164 autori, o consider de-a dreptul o adevărată capodoperă, și nu greșesc, fiindcă cititorul va găsi în această carte ”un car cu stele încărcat”, adică un univers care cuprinde din fiece parte a vieții noastre, o învățătură, un sfat, o înțelepciune! Și, fiindcă și eu sunt un Ion-Ioan, mulțumesc domnilor Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, găsindu-mă și pe mine pe la marginile lumii, cu câteva catrene de ale mele, spre cuprindere în această carte atât de valoroasă.

   Recomand cartea oricărui cititor iubitor de acest gen literar concis, versificat, cu duh de sănătate!

––––––––––

Ioan Miclău Gepianul

Cringila N.S.W

Australia

13 februarie 2020

 

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Noaptea asta…de vis!

Noaptea asta… de vis!

 

Noaptea asta

a fost atât de lungă,

încât mi se părea că ani întregi,

prin cețuri nesfârșite se alungă!

 

Priveam la geam,

la geamul casei mele,

doar, doar, să vină o rază de lumină,

o rază, din cerul plin cu stele!

 

Dar nicidecum,

nori tulburi mereu se îngroșesc

oprind seninul unui cer senin,

scenarii ce mult mă îngrozesc!

 

Dar tot În noaptea asta…,

deși atât de lungă,

avu-i un vis în zori, cum Duh senin,

uman, întunecimea lumii o alungă!

Iar Sfânta Maică îmi vorbea,

De noi speranțe pentru viața mea!

 

Acest Duh senin

În noaptea asta deșii atât de lungă,

Vroiam să nu se mai sfârșească,

Sfânta Sfinților să îmi tot vorbească,

Și m-am trezit știind, că vestea e Cerească!

—————————–

Ioan Miclău Gepianul

Cringila N.S.W

Australia

12 februarie 2020

Ioan MICLĂU GEPIANUL: IN MEMORIAM

       Dedic aceste rânduri în felul unui necrolog celui ce a fost Ionel Iacob-Bencei, artistul, scriitorul, poetul și epigramistul de geniu al României. S-a născut în localitatea bănățeană Bencecu de Jos la 18 decembrie 1940, iar anul acesta, când urma să pășească în cei 80 de ani, Dumnezeu l-a chemat la ceruri. A închis ochii în duminica lui 26 ianuarie 2020, în liniște  și pace, pentru a pleca în lumea eternității. Îngerul Dreptății îi ridică sufletul în lumea în care îl așteaptă bunii și străbunii săi.

            L-am cunoscut din cărțile lui, din poemele lui în dragul lui grai bănățean, din epigramele sale, care deseori „frigeau”, dar cu iubire de educație și bunele simțuri ce le dorea generației sale, talentul său viguros, întotdeauna optimist, venea printr-o inspirație de geniu, dar și a simplității copilului crescut într-o frumoasă tradiție și grai specific bănățenesc, încât era o plăcere să îi citești orice scrieri trecute prin filtrul imaginației sale. Vorbeam de multe ori prin scrisorile noastre, și îi spuneam: „Leatule” (fiindcă suntem născuți în același an și lună), chiar dacă nu ne-am întâlnit noi, mie mi se pare că la Oradea, în Parcul Muncitoresc (pe atunci) ți-am ascultat a cea poemă hazlie cu ”Ioța” plecat pe la mare, prins în multe întâmplări de pomină, iar orădenii te urmau prin aleile parcului, ca să-l vadă mai bine pe Ioța, desigur și eu, care pe atunci eram un lemnar iubitor de arte!”

            Vremile vremuiesc, așa ajung eu a fi un român-australian, cu mâna lui Dumnezeu luat de păr și pus în darul cel pe care mi la dăruit la botezul nașterii mele la Biserica din satul meu natal, să iubesc cartea și să mă apuc de a scrie versuri.

            Iată că la biblioteca familiei mele, botezate din drag de versurile eminesciene, biblioteca ”Mihai Eminescu”, veni îngerul cel bun a lui Ionel Iacob-Bencei, Robul lui Dumnezeu și al epigramei, care ne-a dăruit nouă românilor-australieni din scrierile și cărțile sale cele mai valoroase.

            Ca un omagiu adus acestui genial scriitor și epigramist român, trecut acum la eternitate, dar devenind o piatră de hotar în cultura și literatura română, etern rămas al Societații de cultură timișeană Ridendo și valoros arhetip, model, generațiilor de tineri scriitori și iubitori ai graiului popular local, doresc să redau, din evidența bibliotecii noastre, titlurile cărților dăruite nouă românilor australieni, și nu doar lui i.m.gepianu, deși pe fiecare primă filă de carte inimosul om de cultură I.I.-Bencei îmi dăruia un frumos autograf, care-mi întărea dragul de arte, de poezie și de limba noastră românească.

 

Cărți dăruite:

Epigrama iacobină de la începuturi până în anul…2006,

Dă dor, dă jale, dă drag,

Risipite prin sertare,

Ionii epigramei românești, (I.I.-Bencei + Nelu Vasile)

In Memoriam – Dimitrie Jega, volum selectiv îngrijit de I.I.-Bencei

Un senior al epigramei – Dimitrie Jega –I.I.-Bencei

Cățelușul „Fulger viu” – Dimitrie Jega, plachetă îngrijită de I.I.-Bencei, cu ilustrații de Ștefan Popa Popa’s.

Trei Epigramiști Români -volum selectiv și antologie, îngrijit de scriitorul I.I.-Bencei.

     (Sus pe coperta din față se clarifică: Ion Diviza- Basarabia, Ionel Iacob-Bencei – Banatul timișean, Ionel Stoiț – Banatul sârbesc.

Plecat-au șapte din…U.E.(R) – volum de epigrame, selectiv și antologic, îngrijit de Ionel Iacob-Bencei și Nicolae Bunduri. Cartea prefațată de Prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu.

            Poeziile și epigramele autorului de la Ridendo Timișoara, publicate uneori și în cărțile mele sau în revista „Iosif Vulcan”, scoasă pe fundalul bibliotecii „Mihai Eminescu”, sunt foarte multe. Corespondențele noastre sunt la fel sunt interesante. Numai timpul să ne fie favorabil și dăruitor… voi încerca să le publicăm pentru a nu fi pierdute, fiindcă sunt așchii de lumină binefăcătoare celor ce le citesc!

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: IN MEMORIAM”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ție, Doamne

ȚIE, DOAMNE!

 

”Cu Dumnezeu am plâns ades,

Zdrobit de dor și-nlăcrimat,

Știind că poezia-i semn ales,

Cuvântul drag ce îl așez pe vers,

Doresc să-l dărui, Ție, Doamne!

Căci înflorirea florii

Doar fructul îl așteaptă,

Iar frăgezimea plantei,

Spre veștejit se-ndreaptă!

Și vremile-o usc, o ploaie

Și o ninge!

Dar sufletu-mi îl dărui, Ție, Doamne!

O, Doamne, nu-mi înflori-n deșert,

Netrebnica-mi ființă;

Vreau fructul cel din vers,

Să cânte-n limpezi zori,

Și-atunci și duhul meu,

Crescând prin sfinte flori,

Să fie mulțumirea ce-o dărui, Ție Doamne!

Dă-mi și cununi de spini

Pe frunte,

Îndreaptă-mi însă calea mea,

Ferește-mă de gânduri rătăcite,

Știu să iubesc pe cel apropiat,

De-i prieten ori om înourat!

Vreau inima curată s-o dărui, Ție, Doamne!

Și curmă cele rele, dă-ne iubirea Ta!

Cu tine Doamne,

Eu încă plâng ades,

Zdrobit de dor și-nlăcrimat,

Păstrându-mi duhul viu prin vers,

Iubind frumosul vieții ce mi-ai dat,

Eu pot să-ți mulțumesc doar, Ție, Doamne!

Doamne, nu-mi înflori cu glorii

Netrebnica-mi ființă,

Dar dă-mi suspinul cel creștin,

Și veșnica credință,

Dă-mi și suspinul

Neamului  român,

Știu, dai la toți ce vrei!

”Eu, Ție, Doamne!, mă închin”

Ești Unicul Stăpân!”

—————————–

Ioan Miclău Gepianul

Cringila N.S.W

Australia

2 februarie 2020

Ioan MICLĂU GEPIANUL: MIHAI EMINESCU UNEȘTE ETNIA ROMÂNEASCĂ DE PRETUTINDENI !

– Imaginea luminoasă a lui Mihai Eminescu este întradevăr o identificare naturală a Neamul său românesc. EL reprezintă însăși Limba maternă, melodioasa ei rostire, curățenia expresivității limbii române în creația poetică!

    ”…Eminescu pentru români este un exponent de neegalat și care se pătrunde cu sacralitate deplină  idealului  Neamului românesc-dacic, pe care la iubit și cântat și pentru a cărui libertate și-a sacrificat întreaga lui viață.

Mihai Eminescu se naște la 15 Ianuarie 1850, la Ipotești – Botoșani, împlinindu-se azi, 170 de ani de la nașterea lui.

      Părinții săi, Raluca și Gheorghe  Eminovici erau cu bună cultură, fiindcă tatăl poetului nu era numai un administrator, ci și un căminar, aflăm că el vorbea cursiv 6 limbi, avea o bibliotecă a familiei, la care veneau mari boieri moldoveni să împrumute cărți, unele mai rar de găsit. Micul Eminescu era precum eroul din povestea lui Petre Ispirescu: ”Făt-Frumos născut cu cartea în mână”. Din această bibliotecă el învățase multe, reușind să învețe cititul cu ajutorul mamei sale Raluca, și asta încă din fragedă copilărie. Când ajunse el la biblioteca lui Aron Pumnul din Iași, nu era chiar un novic, ci era copilul încărcat de vise, de chemări interioare spre creații poetice, avea cum se spune pe drept, insuflarea dumnezeească ce îi acoperea îmaginația sa. Frumusețea și duioșenia expresiei receptate deja din familie, punea amprenta lor din primele sale încercări de versificare. Raluca, mama lui Eminescu avea mai mulți copii, frații și surorile lui Mihai Eminescu sunt cunoscuți după numele lor, astfel: Șerban, Nicu, Iorgu, Aglae, Harieta, Matei cel mai tânăr.

     Pentru Eminescu veni apoi un al doilea val formator de caractere, acesta fiind al societății, al vieții mature, cu toate frumusețile și durerile aferente în care scriitorimea vremii respective, înota în fel și chip după vitregiile vremilor și imperiilor. Lui Eminescu soarta i-a fost hristică, dornic de adevăr și emancipare a neamului său românesc, stări pe care le observa geniul său a fi procupări principale la statele moderne europene, atunci de ce neamul acesta românesc să fie mai prejos? Acesta a fost marele nostru geniu național Mihai Eminescu.

Să-l reânviem în fiecare zi, în fiecare moment!

      Românii din lumea întreagă sărbătoresc această fericită zi de Naștere a viitorului Luceafăr al poeziei noastre românești! EL a reînviat, înfrumusețat și înveșnicit limba românească!

     Pentru a cinsti memoria lui Mihai Eminescu, se cuvine a fi redate în primul rând, aprecieri ale unor oameni de seamă, apropiați vremurilor în care a trăit, păstrători ale adevărurilor vieții poetului, scriitorului și ziaristului, eminent în toate, astfel să continuăm respectul și iubirea noastră pentru talentul său de geniu, răsărit parcă anume pentru a înfrumuseța și  a înveșnicii poezia neamului său.

    Ion Luca Caragiale: ”Era o frumusețe, o figură clasică încadrată de niște plete mari negre, o frunte înaltă și senină, niște ochi mari – în aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru: un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană”.

   Titu Maiorescu: ”Trebuia să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca simțire și cele mai înalte gândiri într-o frumusețe de forme, sub a cărui farmec limba română pare a primi o nouă viață”.

   Iosif Vulcan: ”Înainte cu douăzeci de ani în o dimineață de februarie a anului 1866, Redacțiunea noastră primi o epistolă din Bucovina. Epistola conținea poezii, primele încercări ale unui tânăr care se subsemna Mihai Eminovici. Comitiva poeziilor ne mai spunea că autorul lor este de numai 16 ani. Farmecul gingaș al poeziilor, considerând și etatea tânără a autorului ne indica un talent adevărat, care avea un viitor frumos în literatura română”.

   George Călinescu: ”Junimiștii au chemat așadar pe Eminescu, care n-avea nevoie să-și însușească doctrina politică străină de sine, ca gazetarii de profesiune, numai spre a-și câștiga existența. Eminescu părea junimist și conservator prin structura, prin cultura, prin cercul literar căruia îi aparținea”.

   Tudor Arghezi: ”Poetul nepereche” al ghersului românesc.

   Mircea Eliade: ”Românii din exil comemorează pe Eminescu după puterile lor, pretutindeni unde i-a aruncat soarta: În Argentina, în Statele Unite, în Canada, în Franța sau în Germania și Elveția.

    Nichita Stănescu: ”Eminescu, nu putea să fie nici înalt, nici scund, nici gras și nici slab, nici brunet și nici blond, pentru că partea lui de trup sunt cuvintele lui, cuvintele lui scrise și rămase nouă. Adevărata statuie a lui Eminescu este statuia în bronz, este portretul în ulei al Odei în metru antic”.

    Despre copilăria, adolescența și maturitatea lui Mihai Eminescu, lumea românească și nu numai, nu încetează a se informa, a o cunoaște, a o recunoaște, asemănător interesului omenirii despre viața vreunui sfânt al omenirii. Și, totuși, plămădirea spiritului curat își are leagănul copilăriei în mijlocul familiei, în atenția părinților asupra educației copilului lor, dar și în atenția conducerii unei societăți. Se știe că Eminescu a crescut într-o oarecare rigurozitate din partea tatălui său, căci căminarul din Ipotești era sever în creșterea copiilor săi, dar asta nu la oprit pe tânărul poet ca la maturitatea sa să nu dedice cele mai frumoase versuri închinate Bucovinei și locurilor sale natale, amintindu-și de copilăria sa fericită de la Ipotești. Patriotismul pân la sacrificiu al Poetului geniu se reflectă în versurile sale din poezia CE-ȚI DORESC EU ȚIE DULCE ROMÂNIE!

Înțelepciunea maturității sale ne-o transmite prin acele adânci și filosofice versuri din poezia GLOSSA. Iubirea folclorului nostru românesc ne-o arată Poetul național în acele minunate versuri, de o aleasă frumusețe a graiului românesc, CĂLIN, FILE DIN POVESTE!

Lupta lui Mihai Eminescu pentru emanciparea Românilor, eliberarea idenntității lor din opresiunilor imperiale austro-ungare rămâne partea cea ma valoroasă a muncii sale de ziarist la TIMPUL al cărui redactor era. El a fost și rămâne  însăși arhetipul ființei noastre naționale, asemenea unui Hristos arhetip al iubirii universale! Să-l cinstim pe Eminescu în veci vecilor, cât această planetă/stea/ va dăinui, iar în grădina Maicii Domnului românii își vor vorbi Limba existenței, ”comoara pe câmpie revărsată” cum o numea și Alexandru Mateevici la vremea sa! În cei 170 de ani, intelectualitatea românească din România și de pretutindeni nu au încetat a aduce omagiul lor, iubirea și respectul binemeritate Poetului și Luceafărului  poeziei românești Mihai Eminescu.

 

CRĂIASA DIN POVEȘTI

 

Neguri albe, strălucite

Naște luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le întinde pe câmpie;

 

S-adun flori în șezătoare

Din paianjen tort să rumpă,

Și anină-n haina nopții

Boabe mari de piatră scumpă.

 

Lângă lac, pe care norii

Au urzit o umbră fină,

Ruptă de mișcări de valuri

Ca de bulgări de lumină,

 

Dându-și trestia într-o parte

Sta copila lin plecată,

Trandafiri aruncă roșii

Peste unda fermecată.

 

Ca să vad-un chip, se uită

Cum aleargă apa-n ceruci,

Căci vrăjit de mult e lacul

De-un cuvânt al sfintei Mercuri.

 

Ca să iasă chipu-n față,

Trandafiri aruncă tineri,

Căci vrăjiți sunt trandafirii

De-un cuvânt al sfintei Vineri.

 

Ea se uită…Păru-i galben,

Fața ei lucesc în lună,

Iar în ochii ei albaștri

Toate basmele s-adună.

                Mihai Eminescu

                (1876, 1 septembrie)

 

 

CU MÂINE ZILELE-ȚI ADAOGI…

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: MIHAI EMINESCU UNEȘTE ETNIA ROMÂNEASCĂ DE PRETUTINDENI !”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Obiceiuri de Crăciun – Pentru umblatul cu Vifleemul / An Inspiration

(Tradiții creștine bihorene)

 

”…Pentru umblatul cu Vifleemul sau Irozii se selectează feciori între 15-20 de ani, talentați în cântare și în oratorie. Vifleemul are înfățișarea unei Biserici, în care se găsește icoana Nașterii Pruncului Iisus și a Maicii Domnului.

Această bisericuță este purtată de patru persoane, ajungând în casele credincioșilor, o așează pe masă, recitând și colindând din piesa ”Irozii”…” Tinerii sunt îmbrăcați specific scenei biblice din timpul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. La terminarea programului, tinerilor interpreți li se oferă un pahar de vin, cozonac și câțiva bănuți, iar gazdelor primitoare li se face urarea: ”Să vă găsim sănătoși și voioși la anul și la mulți ani”

 

Corul:

Colo sus în vremea ceea

În frumoasa Galileea

O fecioară viețuia,

Ce Maria se numea,

Nazaret era orașul

Unde ea-și avea sălașul.

Într-o zi Maria sta

Singură și se ruga

Și deodată ce văzuse

Casa toată se umpluse

De-o lumină lucitoare

Ca lumina cea de soare.

Îngerul Gavriil intrase

La Fecioara Sfântă-n casă

Și din zbor le ea se-opri:

-Bucură-te! Îi grăi.

Nu te –nspăimânta Maria

Fiu al Domnului va fi

Și Iisus se va numi.

(în fața cortinei)

 

Prezentatorul 1:

Când Hristos Domnul era să se nască

Ieșit-a în țară poruncă regească

Toți să purceadă și să se înscrie

În cetatea în care-i a lor obârșie.

 

Prezentatorul 2:

Și din Galileea, de la Nazaret

Mergea și Maria cu Iosif cel drept

Pân-la Betleem, orașul vestit

Unde-și căutară loc pentru dormit.

Iată că și steaua pe ceruri lucește

Și din răsărituri la toți povestește

Că aici în lume, sub un cer frumos

S-a născut Domnul Iisus Hristos.

(Se deschide cortina)

 

Copii cu steaua:

Steaua sus răsare

Ca o taină mare,

Steaua strălucește

Și lumii vestește

Că astăzi Curata

Și nevinovata

Fecioara Maria

Naște pe Mesia.

În țara vestită

Betleem numită

Magii cum zăriră

Steaua sus porniră

Și dacă sosiră

Îndată-l găsiră

La dânsul intrară

Și se închinară

Cu daruri gătite,

Lui Hristos menite,

Luând fiecare

Bucurie mare,

Care bucurie

Și aici să fie

De la tinerețe

Pân-la bătrânețe.

(Se închide cortina)

 

Prezentatorul 1:

Îngerii au coborât

La păstori de i-au trezit,

Îndemnându-i să purceadă

Pe Hristos și ei să-l vadă.

 

Corul:

Coborât-a coborât, ziorel de zi

Îngerul Domnului Sfânt

La păstori în Viflaim

Aproape-n Ierusalim.

Păstorii l-au întrebat

-Ce veste ne-aduci din sat?

Veste bună voi vesti,

De voi toți vi-ți veseli.

Pe la cântători târziu

Maica Sfântă născu Fiu,

La născut pe fân uscat

Și-i al lumii Împărat.

(Scena reprezintă staulul din Betleem)

 

Îngerii în cor.

Păstorilor tineri, nu mai dormiți

Și somnul de acum nu-l mai folosiți

Și mergeți la Betleem, degrabă,

O, păstorilor de treabă.

Și acolo veți afla

Că s-a născut Mesia.

Și dacă nu ne credeți pe noi

Ia uitați-vă și voi

La steaua care vine.

 

Păstorul 1:

Ciudat vis am visat,

Îndată ce m-am culcat,

Să mergem la Betleem

Pe Mesia să-L vedem.

 

Păstorul 2:

Parcă cerul s-a deschis,

Să mergem că nu e vis.

 

Păstorul 3:

Fraților, să ne grăbim

Pe Mesia să-L găsim

Cu daruri să ne-nchinăm

Bucurie să aflăm.

(Păstorii se retrag, se închide cortina)

 

Corul:

Colinda ”Trei păstori”

 

Prezentatorul 1:

Mama-Pruncul a-nfășat

Și în iesle L-a culcat

În iesle pe fân uscat

Pe al lumii Împărat.

 

Prezentatorul 2:

Iar trei crai mânați de dor,

Lăsând țări în urma lor,

După stea călătoresc

Să găsească Prunc ceresc

 

Prezentatorul 1:

Și să facă închinare

Pruncului cel sfânt și care

S-a născut în lume jos,

Pentru omul păcătos.

 

Copiii:

(Colinda ”Trei crai de la răsărit”)

 

PARTEA a II-a

(salonul de lucru a lui Irod)

Irod: Stratioate!

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Obiceiuri de Crăciun – Pentru umblatul cu Vifleemul / An Inspiration”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Sub zodiacul Mioriței – reîntoarcerea la izvor

Portret

                                (versiune nouă)

 

Peste-un fir de iarbă verde,

Și un rai cu râuri multe,

Cerul albăstriu își prinde,

Zarea sa din pânze scumpe!

 

Zâmbet sfânt al libertății,

Îngrijind o căprioară,

Vis prea drag singurătății,

Unde geniul coboară!

*

Portarii Europei

 

Neamul ăsta dur ca piatra,

Nu-l mișcară nici vulcanii,

Nici n-o să-i potoapă vatra

Veacurile și dușmanii!

 

Știu românii, și prea bine,

Din istoria cea grea,

Ce-nsemna vorba: ”vecine”,

Iar nu ești din strada mea!”

 

EL, Portarul Europei?

Ce din Dunăre și Ron

Își hrănea tulpina vieții,

Și de Dac, dar și de Om?

 

EL Portarul Europei?

Creanga asta românească,

După-nțelepciunea vorbei:

”E născută să trăiască!”

 

Astfel dragi europeni,

N-aveți cum a striga-n lume,

Că sunteți cumva mai demni,

Ca Portarul ce își pune,

 

A lui viață la strâmtoare,

Ca să aibă lumea mare,

Zile lungi de sărbătoare,

Nobilind cu sumeție,

Pe cutare sau cutare!

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Sub zodiacul Mioriței – reîntoarcerea la izvor”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Legile divine și miracolul acestora!

Indiferent de prezența văzului, ori recunoaștere prin pipăit, mirosul e o altă însușire naturală prin care ființele se recunosc, nu se atacă, dimpotrivă, își văd liniștite de calea vieții lor.

Crocodilul  de exemplu, când e mai rupt de foame, stă în baltă liniștit lângă hipopotam, nu-l atacă deși acesta crapă de grăsime. In schimb s-ar năpusti de îndată spre o zgâtie de maimuță numai piele și oase.

Stând în aceeași clasificare zoologică cei doi verișori se miros parcă a avea aceeași origine, fiindcă nu evoluaseră încă întratâta să aiba vreo idée despre clasificările făcute de om, de Darwin ori de Linne!

Și încă ceva interesant de observat, mirosul devine un fel de bun simț, se suprapun ca un adevărat miracol divin în lumea animalelor. S-a observat că un armăsar are un bun simț generat prin miros de a nu se atinge de iapa care l-a născut. Se depărtează.

El nu a evoluat cu nimic din nechezatul lui, rămânând necuvântător. Mirosul contactează instinctual, dând animalelor comportamente morale, zis omenește mirosul sângelui vorbește! Continuitatea speciei însă este o tendință divina deasemenea, o lege a creației neîntrerupte. Dar, pe lângă faptul că animalele respectă o periodicitate la actul necesităților de împerechere pentru a naște urmași, moralul acestora  merge până acolo încât, animalul matur nu se îndreaptă spre un animal tânăr nematurizat, și nu-l va interesa nici femela aparținătoare altei specii zoologice! Au și legile divine un miracol al lor? Cu siguranță că au!

Când omul s-a așezat el singur între animale, prin știința sa, probabil a conceput o globalizare statistică a regnului viu în raport cu cel mineral, desi superioritatea omului este însăși divinitatea din el in mersul luminos spre un “absolut”, care poate fi înțeles un ‘sfârșit-începător’!”  Răsfoind filosofiile lui Ion  Ionescu, l-am înțeles că omul călătorea prin univers să găsească ceva. Ba chiar încerca în mintea lui largă a lega o distanță virtuală între om și absolut, deci un fir din ghemul timpului pe care să meargă tot mai adânc înspre origini. Plăcută preocupare a visului etern  și mereu înălțător, deși  in realitate absolutul pare a fi lângă noi. De mor azi, a și sosit absolutul, însă, dacă  Divinul Creator mă miluiește cu încă zece ani de viață, absolutul va sta liniștit la locul său, adică alături de mine, și îl voi găsi precis și exact la împlinirea celor zece ani de călătorie prin viață!

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Legile divine și miracolul acestora!”