Am putea transfera, sau translata un zeu greco-egiptean, Hermes Trismegistos (Cel de trei ori mare, ca mesager al zeilor, atât din Olimp cât şi din Sfinxul piramidelor, cât şi din Panteonul roman), înspre o zeitate literară, cea de trei ori mare, Herta Trismegista, asumându-ne replica metaforică a literei de sine înseşi, în sine înseşi şi pentru sine înseşi!…

Să fie galonată Herta Müller o triplă zeiţă literară, scriitoricească şi poetică? O de trei ori zeitate, o trismegistas? O purtătoare sacră de Nobel, o NOBELISTIN?  DA! Iată argumentele, iată probele realităţii indiscutabile şi incontestabile!

În Germania, ea, Herta Müller, este pe lista romancierilor galonaţi de Nobel Prize, începând cu Theodor Mommsen (premiat în 1902), continuând cu Rudolf Eucken (premiat în 1908), cu Paul Heyse (premiat în 1910), cu Herhard Hauptmann (premiat în 1912), cu Thomas Mann (premiat în 1929), cu Heinrich Böll (premiat în 1972), cu Günter Grass (premiat în 1999), şi Herta Müller, premiată în 2009!

În România, daa, fiindcă ea, Herta Müller acolo s-a născut, la 17 August, 1953, la Nitzkydorf, în Banatul Germano-Românesc, sau Banatul Schwabo-Românesc, sau Banatul Germano-Miorithic, deci în satul de lângă Timişoara (din triada Unio Trio Nationum, de Timişoara – Temeshburg – Temeshvar), prin care numele însuşi este destin, adică, NOMEN EST OMEN!

Deci, Herta Müller, născuta în Nitzkydorf, adică satul lui Nitzky (numele uman ce dă meleagului numele său, adică humano-geografia locului natal, de nomen şi omen), deci ea, Herta Müller fiind o Germano-Româncă prin naştere, devenită mai târziu, o autoare, o scriitoare, o poetesă, o romancieră Româno-Germană, RUMÄNISCH-DEUTSCH SCHRIFTSTELLE-RIN (A se vedea BROCKHAUS VON A BIS Z, IN DREI BÄNDEN, BAND 2, SEITE 438!)

Prin apariţia pe Google Play Book a două cărţi despre Herta Müller, RETRANSLATIO HERTA MÜLLER şi REPLICATIO HERTA MÜLLER, se reproduce şi se regenerează un mit literar modern, atât naţional (România şi Germania), cât şi internaţional (Europa lumilor literare), cât şi mondial (Panteonul Literar al Nobeliştilor!)…

Continue reading „Augustin OSTACE: HERTA TRISMEGISTAS” →

HERTA MÜLLER (IV)

 „NU AM INTENŢIONAT SĂ O REDUC PE HERTA MÜLLER (ORICUM, NU AM NICI O ŞANSĂ!), SAU SĂ O MINIMALIZEZ ÎN CREAŢIILE EI LITERAR-POETICE (ORICUM, EU SUNT MULT PREA ÎN SPATE!), CI AM VENIT S-O ÎNTĂRESC PE HERTA MÜLLER, ÎN SPECIAL ÎN BĂTĂLIILE EI SOCIAL-ISTORICE (ORICUM, SUNT UN SCRIITOR PROTESTATAR), AM VENIT S-O ÎMPLINESC PE HERTA MÜLLER, ÎN SPECIAL ÎN DESCHIDERILE SALE ANTHROPOSAPIENTICE (AICI PAR A FI ÎN AVANTAJ PRIN SISTEMELE MELE FILOZOFICE), TOATE PORNITE DIN TEMPOROSPAŢIALITATEA SPIRITUALĂ TEUTONO-MIORITICĂ DIN SUD-ESTUL EUROPEI (UNDE AM EXPERIENŢA DIRECTĂ A VIEŢII DE LA ŢARĂ, CA ŞI HERTA MÜLLER DE ALTFEL), ŞI EXTINSĂ DUPĂ 1987 ÎN TEMPOROSPAŢIALITĂŢILE SPIRITUALE TEUTONO-VESTICE (DRAMATICE REALITĂŢI CREATIVE PENTRU MINE), ŞI, DUPĂ ANUL 2000 ÎN TEMPOROSPAŢIALITĂŢILE SPIRITUALE OCCIDENTALE ŞI MONDIALE (AICI SUNT MULT ÎN SPATELE EI!), ÎMPLINITE ÎN REMARCABILUL ŞI EXTRAORDINARUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ DIN ANUL 2009 (URIAŞ AVANTAJ DE SINGULARITATE ŞI EXCEPŢIONALITATE HERTA MÜLLER!)”…

(Augustin Ostace)

…Dacă am prezentat ceva, extrem, extrem de puţin, desigur, din cărţile Hertei Müller în precedentele articole literar-jurnalistice sau de gen jurnalism poeto-filozofic, să continuăm această aventură a spiritului şi preţuirii, evident, Selbstverständlich, nu numai de breaslă literară, printr-o investigare analitică (adică o formă a idealismului analitic, care se doreşte o recombinare de Hellenism Graeco–Roman, de filozofii Anglo–Americane şi de conceptologii Germano–Latine), cât şi poetico-filozofică, toate în substratul Limbii noastre Române, cel mai comun element şi document sufletesc între Herta Müller şi subsemnatul autor a prezentelor comentarii, impregnate de spiritul Herta Müller, (geprägt bei Herta Müller’s Geist)…

Aş fi vrut să scriu la „subsemnatul autor“ de mai sus, pe Augustin Ostace, dar soţia mea, un gnadenlos R.S., deci fără milă, îmi spune apăsat, repetând cuvânt cu cuvânt:

„Tu nu eşti nici unu la sută din Herta Müller!“… Cum nu prea am un contra-răspuns la îndemână, eine Gegenantwort zur Verfügung, asaltez mai departe creativitatea ultimului premiu Nobel al Germaniei din, şi cu, sau prin acest sub unu la sută valoric al subsemnatului… Bătăliile, chiar cele literare, chiar cele poetice, nu sunt niciodată uşor de purtat, fiindcă bătăliile metaforelor se manifestă, se confruntă, se înfruntă prin ele însele, adică Bellum se ipsum alet, Der (metaphorische) Krieg nährt sich selbst… „Mă întreb adesea, dacă nu ar trebui să-mi fie teamă sau frică, mie, un necunoscut asaltator literar, să abordez piscuri de gen Herta Müller cu acest procent de atac, sau de asalt, de sub unu la sută, <1%?”

„Deloc! Deloc! Deloc! îmi răspund mie însumi, fiindcă Universul însuşi a început acum vreo 14 miliarde de ani cu evenimente de singularitate de tip Big-Bang, ce au durat mai puţin de o secundă, întipărind în acel Urknall al tuturor începuturilor toată evoluţia universului ulterior, cu protoni, cu neutroni, cu electroni, cu atomi, cu stele, cu galaxii, cu sisteme galactice în constelaţii, cu sisteme solare, cu sisteme planetare, toate întreţesute de câmpuri gravitaţionale şi electromagnetice, cu forţe nucleare tari şi slabe… Când sistemul nostru planetar, de aproximativ 4.5 miliarde ani, dezvolta viaţa, iniţial unicelulară simplă şi mai apoi cea multicelulară complexă, cu evoluţie de phylumuri, clase, ordine, familii, genuri şi specii, care în cazul Speciei raţionale Sapiens conduce la sisteme sapientice de culturi şi civilizaţii de care aparţine, volens-nolens, şi Herta Müller (cu 99% mai sus decât mine, cu 99% mai galonată decât mine, cu 99% mai premiată decât mine, cu 99% mai cunoscută în lume decât mine), dar, finalmente, de acelaşi Universum aparţine şi subsemnatul, acest minor eu, acest minimal super-Ego, desigur, undeva, mai la coadă, şi mai greu zăribil sau citibil… Dar, dacă intrăm în aceste critici extra-literare, aparent nesfârşite, sugerând Marele Tot (The Big Everything), intuind Marele Pretutindeni (The Big Everywhere), şi potenţând pe Marele Cineva (The Big Everyone), atunci, şi numai atunci, ce ne mai rămâne din Herta Müller? Eu zic că rămâne Herta Müller însăşi, evident repersonalizată şi posibil transpersonalizată, rescrisă, transcrisă şi reînfăşurată în alte anatomizări, în alte embriologizări şi alte (neo)cortexologizări, deci, finalmente, Herta Müller rămâne ea însăşi, în ciuda Hertianismului Müllerian, imaginat de autorul ocazional, subsemnatul, Der Unterschriebener…

Lăsând acum la o parte aceste alegorii literar-ştiinţifice, sau prosodic-cosmologice şi biologice, să trecem deci de la cartea Hertei Müller, Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt – Omul este un mare Fazan al Lumii, poetizată şi filozofată în Herta Müller 3, la CD – Herta Müller, cumpărat de mine Luni seara, 20 Ianuarie 2020, la gigantica manifestare literară de la Köln Universität, pentru mine un Albertus Magnus Universität, înnobilată şi transfigurată acum de Nobelul lui Herta Müller, de personalitatea lui Herta Müller, de unicitatea cu totul extraordinara a lei Herta Müller, un real suprareal, un Außergewöhnliche! Deci, un CD – Herta Müller? Daa, este un CD Herta Müller – Tübinger Poetik Vorlesungen, Hörbuch 3 CD’s, Verlag Claudia Gehrke, November 2009, deci un CD – Herta Müller (Compact Disc – Herta Müller), apărut în Noiembrie 2009, deci, imediat după anunţarea remarcabilului succes de la Fundaţia Nobel de la Stockholm – Sweden, prin care Herta Müller intră în istoria literaturii mondiale, alături de Kipling, Tagore, Yeats, O’Neill, Mauriac, Hemingway, Steinbeck, Mann, Asturias, Beckett sau Heinrich Böhl…

Să traducem înscrisul de headline german al CD-ului (cu trei CD-uri incluse), care ne spune, daa, Herta Müller – Prelegere de Poezie de la Tübingen, Audiţie prin 3 CD-uri (CD’s), Editura Claudia Gehrke, Noiembrie 2009…

Să stăruim puţin la acest Hörbuch 3 CDs al Hertei Müller, deci un CD – audiţie de carte (CD – Hörbuch), deci un CD audibil, (CD – hörbar), deci un CD de perceptibilitate auditivă, (CD – Hörbarkeit), deci un CD de imagine acustică, (CD – Hörbild), care CD de carte devine o Carte a Ascultării, poate o carte de înţelepciune (Buchweisheit), deci o Carte – Eccleziast, de ce nuu?… Înţelepciunea, (die Weisheit – Liber Ecclesiastes), nu trebuie să fie întotdeauna într-un cuvânt (Wort), într-un concept (Begriff) sau într-un text (Text), ci în felul în care este interpretat, Auslegung, cuvântul, conceptul sau textul sau contextul respectiv… Referitor la Ecclesiast, înţelepciunea mea (cea mai mică dintre toţi înţelepţii lumii, desigur), îmi spune că nimic nu este deşertăciune în creativitate şi efort (Necit vanitas vanitatum), că nimic nu este inutil în perseverenţa cunoaşterii (Necit vani sunt labores homini), şi că nimic nu este în zadar în zbaterea instructivă şi educativă (Ora et labora! Ora et labora!)…

Deci, Herta Müller într-un Vorlesung de poezie (Ecclesiast Herta Müller?), iar acest Vorlesung este tradus, este translatat ca prelegere, sau ca un curs, sau o conferinţă în public, în sală, în amfiteatru, deci, persoana care citeşte ceva, cuiva, deci în cazul Hertei Müller o cititoare, deci o Vorleserin, o cititoare de poezie, eine Dichtungsvorleserin! …Ascult acest prim CD Herta Müller (sau Herta Müller – CD1), sub titlul „In jeder Sprache sitzen andere Augen – În fiecare Limbaj, stau, sau există, sau coexistă alţi Ochi”, de mai multe ori, încercând să prind, să cuprind sau să surprind, ceva de dincolo de cuvinte, fraze, respiraţii, modestii, emoţii, aplauze… CD1 – Herta Müller are o durată de 69 de minute şi 18 secunde… Există o artă a citirii în limba Germană, Vorlesekunst in Deutsche Sprache, urmând un text pregătit de dinainte, un Vorlesungs-manuskript, pe care Herta Müller le urmează ca o elevă de gimnaziu, conştiincioasă şi ascultătoare. Să analizam titlul, urmând modelul din Herta Müller III, de idealism analitic, începând asaltul nostru, prin conceptele centrale, Hauptbegriffe ale titlului, Sprache und Augen, Limbaj şi Ochi…

Să numerotăm întru ordonare şi reordonare a noastră translatio şi retranslatio de Herta Müller, ajunsă la a patra dimensiune, de Herta Müller IV… O Herta Müller cu mai multe dimensiuni? Desigur, multi-dimensionalitatea ei depăşeşte în literar şi Germanistik pe subsemnatul, autorul de sisteme filozofice care se vede obligat, se vede presat, unterdrückt, la fiecare pas de Herta Müller, să improvizeze, să speculeze, sa transforme literatura în filozofie şi poezia în poeto-filozofie, conceptul în sisteme conceptologice, mizând în substratuum (în hypokeimenon) pe o contralovitură literar-videologică de triadică căutare – cercetare – explorare, un fel de Erforscher – Entdecker – Erfinder multiplicat… Deci, în fiecare LIMBAJ (Sprache) stau alţi OCHI (Augen)…

Comunicăm, ca individ, comunitate şi Specie, printr-un limbaj articulat, co-articulând în fiecare din cele aproximativ 400 de limbaje diferite ale Terrei (multe dintre ele, fără un alfabet propriu), vocale şi semivocale, consoane şi semi-consoane, fonetizând întru sunetizare, monoftongi, diftongi, triftongi, corelând un bipedism al mersului, alergării şi dansului, cu un supracorelaj de vârtej de aer, urmând ordinea anatomo-fiziologică din diafragmă – plămâni – laringe, înspre faringe – cerul gurii – limba anatomică – obraji – dinţi – creste alveolare – buze…

Fiecare individ are propriul său conţinut de limbaj, un IDIOM, un LEXIKON propriu, eigene IDIOM – LEXIKON, corelând prin el înzestrarea sa genetică de GENOM, de Erbanlage, care reproduce şi preia din structurile geologice ale pământului ca planetă, Erdanlage, sau din structurile fizice şi chimice ale sistemului solar, Solaranlage, fiindcă omul, fiecare din noi este o multiplă structură de intercomplexitate de ERD – MOND – SONNE – MENSCH! Să fie oare, o corelare secretă, o relaţie de mistere între IDIOM şi GENOM?

Prin Sistemele Filozofice ale lui Augustin Ostace (12 la număr, condensate în Era Sistemelor Filozofice, sau AERA I), se încearcă de ani de zile o decodificare de mistere cosmologice, de mistere biologice şi mistere sapientologice, deci o triadă de mistere, unul potenţându-l pe celălalt, făcând aproape imposibil să descifrăm, să decodificăm misterele sapientologice fără descifrarea prealabilă a misterelor biologice şi a celor două metereze de mistere fără o prealabilă (chiar generală) descifrare Cosmologică!

Descifrare Cosmologică? Daa, de Big Bang, de ATOM (cu supergreul PROTON! (De aceea am acceptat acel sub unu la sută, (<1%), fiindcă pentru un creator de sisteme filozofice (ale Știinţei, ale Istoriei, ale Conceptologicului, ale Sapiensului, ale Transatlanticului, ale Justiţiei, ale Literaturii, ale Theatrons-Filmului, ale Binecuvântării, ale Mediologiei şi ale Necunoaşterii), acest minimal 1% este totuşi uriaş, fiindcă prin acest 1%, a mea AERA I, se poate angaja în orice fel de luptă, îndrăznind multitudinea bătăliilor din sferele cunoaşterii, ale incertitudinilor şi ale necunoscutului. Sapiens însuşi este un monument de limbaj articulat, un Sprachdenkmal, fiindcă Specia în întregimea ei este un căutător de limbaj, eine Sprachsuchender Spezies, este un cercetător de limbaj, Sprachforscher, este un promotor şi dezvoltator de limbaj, Sprachentwickler, fiindcă Sapiens ca Specie şi individualitate are acest simţ al limbajului articulat abstract, Sprachgefühl, permiţându-i în orice împrejurare de confuzie sau rătăcire, Sprachverwirrung, să păstreze instinctul abstract de comunicare, prin frunte, ochi, buze, mişcări ale capului, ale mâinilor, ale geometriei mersului, deci un limbaj abstract extins întru sunet şi gest…

Pământul în întregimea sa, extins acum şi cosmologic, este patria limbii articulate, GelenkisierteSprachheimat, iar orice mamă vorbitoare din Specia Sapiens este automat şi o învăţătoare de limbă maternă, Muttersprachlehrerin, Poetofilozofia corespunzătoare la Herta Müller 4, referitoare la CD1 – Herta Müller, ar suna cam aşa, prin conceptele Limbaj şi Ochi, subliniate de mine, deci o poetofilozofie conceptologică, sau, de ce nuu?, un Conceptologism Poetofilozofic…

Limbaj! Limbaj! Limbaj!

Cel mai străin fiu de pământ,

Necunoscută rădăcină

Plutind din râu în râu,

Ajunsă-n fluviul Sapiens

Speranţă şi târziu…

Ochi! Ochi! Ochi!

Cei ce privesc pe privitor,

Gândindu-l şi străfulgerându-l

Din piscul cel ascuns sub dor…

Limbaj şi Ochi

Ochi şi Limbaj,

Sunteţi al Speciei şirag

Replămădiţi prin Neuron

Să vezi cuvântul zeu

Ascuns în con…

Augustin Ostace

Köln Nord, Deutschland, la 016.002.2020

HERTA MÜLLER (V)

Îndrăznitorului îi stă bine cu îndrăznirea, căutătorului cu căutarea, exploratorului cu explorarea, filozofului cu filozofarea şi poetului cu poetizarea, fiindcă suprafaţa unui fenomen sau proces sau eveniment (inclusiv cel literar, Herta Müller), atrage şi profunzimea sa, după cum litera atrage silaba şi cuvântul, cuvântul atrage propoziţia şi fraza, după cum lumina atrage fotosinteza şi privirea iar sunetul naturii naşte auzul, posibil pe cel literar şi muzical… Şi poate însăşi gravitaţia terestră atrage prin contrasens şi revoltă, bipedalismul de Sapiens, un mister al biogravitaţionalului în mişcare şi tresărire… Să continuam recitirea, reascultarea şi dorita repercepţie de pe primul CD – Herta Müller, într-o retraducere personală… În fiecare Limbaj stau, există şi coexistă, alţi Ochi – In jeder Sprache sitzen andere Augen.

Vom analiza, în modul nostru idealistic, prima frază din CD-1, care ne spune… „In der Dorfsprache, so schien es mir als Kind, lagen bei allen Leuten um mich herum die Worte direkt auf den Dingen, die sie bezeichneten – În Limbajul Satului, îmi apărea mie ca şi copilă, de la toţi cei din jurul meu, în legarea, în asocierea cuvintelor de lucruri, pe care ele, cuvintele, le descriau, le denumeau… Sat! Sat! Sat! Eternitate născută posibil din imemorialul de Paleolitic Superior, deci, din illo tempore, a comunitate rurală (Dorfgemeinde), formată din săteni, din ţărani (Dorfleute, Dorfbauern), care locuiesc în sat, având case în sat (Dorfbewohnern), de care a aparţinut Herta Müller în copilăria ei, în acel Nitzkydorf din Banatul de Temeschburg în anii ‘50 şi ‘60 ai secolului trecut… Dar, de acelaşi sat, Nimigea de Sus, undeva în Ardealul de Nord, pe Someş, pe Valis Rodnensis, a aparţinut şi subsemnatul, tot în aceleaşi timpuri, aspre, sărace, lungi, nesfârşit de lungi, trăind, învăţând şi muncind în sat (Dorfleben – Dorferleben – Dorfmiterleben), fiind preelev (Vorschuler), elev (Grundschuler), ajutor de cioban sătesc (Dorfhirtehelfer), ajutor de plugar (Ackermannhelfer), căpălitor sau prăşitor (Behacker), cosaş (Heuschnitter), căruţaş (Wagenführer), chiar şi la căruţa cu loitre (Leiterwagenführer)… Realmente, între existenţa la sat, la ţară a Hertei Müller între anii ’50 şi ’70 din România (Banat), şi cea a lui Augustin Ostace, tot la sat, tot la 8 ţară (Nord Ardeal), în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi ţară, şi în acelaşi sistem comunist, există un teribil paralelism existenţial, ambii noştri protagonişti, sau eroi, desigur, neştiind unul de celalalt, necunoscându-se direct, se zbat întru supravieţuire, întru aceeaşi generaţie de după război (Nach Zweite Weltkrieggeneration), întru muncă, întru învăţare, întru disciplinare şi ascultare…

Mai mult, eroii noştri parcurg şi perioada anilor ‘70–‘87 (Herta Müller), si ‘70–‘88 (Augustin Ostace), prin studii liceale şi universitare (Herta Müller la Temeschwar – Germanistik şi Rumanistik, iar Augustin Ostace la Koloszvar sau Klausenburg – Medizin), muncind apoi ca intelectuali în România (Herta Müller ca profesoara şi Augustin Ostace ca medic)… Demn este de subliniat că „eroii“ noştri au acelaşi gen de probleme cu regimul comunist din România după absolvirea facultăţilor, amândoi fiind în conflict mocnit sau deschis cu ideologia marxist-ceauşistă a timpurilor, suferind fiecare mai multe seturi de persecuţii, de nedreptăţi şi pedepse… Acesta o fost sistemul totalitar din România, în regim dictatorial, cu bune, cu rele, cu nefericiri şi multiple neîmpliniri… Diferenţa dintre cei doi în destinul de drumuri, Schicksalwege, apare în 1987, când Herta Müller pleacă legal, oficial din România în BRD (Bundes Republik Deutschland), în timp ce Augustin Ostace fuge ilegal din ţară, din România, în 1988 în Iugoslavia (setul meu de romane „Nesfârşitele Frontiere” şi „Emigrant Iniţiatic” relatează dramaticele evenimente de atunci).

Diferenţierile dintre cei doi se măresc exponenţial în perioada 1990-2020, când, pe de o parte, Herta Müller cunoaşte o ascensiune remarcabilă în sferele literare, încununate de mulţimi de premii de rezonanţă mondială, încununate în Nobel, în timp ce, pe de altă parte, Augustin Ostace se cufundă în marasmele lumilor capitalist-occidentale din Statele Unite, Germania, Anglia, Uniunea Europeană şi din nou România (de data asta, postcomunistă), pline de capcanele invidiei, ale răutăţilor, ale nedreptăţilor sau loviturilor pe la spate, cunoscând doar umilinţe şi nepremieri…

Fiecare cu destinul lui, fiecare cu soarta lui, Fata viam invenient, Das Schicksal findet seinen Weg, ne spune Vergilius în Aeneida, având în întregime dreptate… Pentru mine, trista dreptate… Dar, să revenim la fraza Hertiană (sau Mülleriană?), prin care Herta Müller (oare clasica Herta Müller sau o devenire din ea însăşi, prin subsemnatul autor, de Hertianism Müllerian?) conectează limbajul de sat, Dorfsprache, de lucruri, de obiecte, de Dingsprache, sau de Dinglichkeitsprache, adică limbajul lumii concrete, adică limbajul lumii reale, bipolarizând astfel cuvântul abstract, Das Wort, prin lucruri concrete, obiectivabile, reale, prin Der Dinge sau Dinglichkeit…

Deci, Cuvântul / Das Wort, această ciudată asociere de sunete articulate, „a – be – ce – de – e – ef – ghe – haş”… finalizat în limbajele Indo-Europene de „ex – yuai – zet”, este o teribilă, şi cel puţin până acum, o unică corelaţie în anatomicele spaţialităţi pulmonar-laringiene şi faringiene, şi condiliene, cu coparticiparea, Mitbeteiligung, limbii anatomice, a obrajilor, a dinţilor, a buzelor, toate coordonate şi interactivate de creier, de creierul uman, prin supremul său judecător şi analizor, Neocortexxul… Oare Cuvântul – Das Wort, dezvoltă Creierul – Die Gehirn, sau Creierul – Gehirn, dezvoltă Cuvintul – das Wort?… Asta înseamnă că orice Cuvânt este în originea lui, în rădăcina lui, în etimologia lui, în geneza lui, în Wortstamm-ul lui, un sinonim al Tribului, a Gintei, al Neamului lui Tribus, al lui Volkstamm, deci Wortstamm ist Volkstamm, iar Tribul, Ginta, Neamul, este un sinonim al Cuvântului, Volkstamm ist Wortstamm!

Deci, Cuvintul – Wort este un prim locuitor al Tribului, al Gintei, al Neamului, o prima fiinţă a lor, Sein des Volkstammes sau Dasein des Volkstammes, iar Tribul, Ginta, Neamul, sunt în întregimea lor, locuitori ai Cuvântului, Sein des Wortes sau Dasein des Wortes, inter-relaţionându-se amândouă (Cuvint şi Trib, sau Cuvânt şi Gintă), inter-dezvoltându-se amândouă (Trib şi Cuvânt, sau Gintă şi Cuvânt)…

Este Herta Müller aici? Sau un Hertianism Müllerian, envizionat de autorul subsemnat, anonim şi anonimizat? Sau o Hertianologie Mülleriană, ca remorfologizare a numelui uman, repus în mişcare, în devenire, în dezţepenire? Sau, continuându-ne avalanşa conceptologismelor de substanţialitate substantivală, o redevenire în Hertalogicum, prin care D-na Herta Müller este suprareprezentată dincolo de fizicul ei plăpind, de firava făptură, reproiectarea întru aceeaşi a întregii copilării de fiinţă biologică şi ontologică (oare a întregului Sapiens?), întâlnită de mine la 20 Ianuarie 2020, la Albertus Magnus Universität din Köln, Bundes Republik Deutschland… Poezia, posibil antropologică?, se scrie acum de la sine, în sine şi prin sine, nemaifiind nevoit la o altă respaţializare sau transgresare geometrică… „Firavă făptură, din mersul plăpând / Copilării repurtate, în glasul plângând”…

Dar, la ambele expuneri de Herta Müller prin Herta Müller (deci, aceeaşi întru aceeaşi), literar-poetice, literar antropologice, literar-sapientologice, ca cele de la Köln Universität (020.001.2020) şi Köln Kunstkirche (021.001.2020), avem de-a face cu un dar şi har al vorbirii Herta Müller, cu un dar şi har al replicii Herta Müller, un wortgewandt al sensurilor lexicale de tip Herta Müller, adică o încoronare in modus Herta Müller… Continuându-ne şirul logosului explicativ şi intuitiv de Herta Müller, rebotezând-o în multiple deveniri de nume genealogic, de arbori genealogici, nuu? (Herta Müller Stammbaum, sau Herta Müller Stammbäume), intrăm oarecum gradual în formele diatezelor reactivate prin cuvinte compuse, Wortzusammensetzung, sau, de ce nuu?, prin concepte compuse, Begriffzusammensetzung, care permit, care admit, că însuşi Cuvântul – Das Wort, substantivul deci (Das Dingwort), să se adjectiveze pe el însuşi, Das Eigenschaftswort, recreându-se astfel întru acelaşi, ca WORTWÖRTLICH!… Cuvântul cuvântat? Desigur! Aici intervine una din marile diferenţieri între Latinitate şi Teutonitate, prin care Latinitatea noastră întru Grammatik (Italiana, Franceza, Spaniola, Portugheza şi Româna), nu poate ţine pasul cu Germanitatea, noi, latinii, intrând istoric, lingvistic şi gramatical, într-o prelungită amurgire, într-o Lateinische Dämmerung…

Sigur, că autorul – subsemnat (deloc resemnat), ar încerca să se traducă pe el însuşi, mai degrabă decât pe Herta Müller, dar centricul întregii critici literar-idealiste, sau literar-conceptologiste sau literar-ştiinţifice de faţă, Wissenschaftsliteratur, rămâne fundamental Herta Müller, chiar dacă autorul – subsemnat încearcă în Etimologicum, o derivare de modus Wortabteilung, sau recitire de tip Wortabstammung… Recunosc în mod sincer că semantica lexicală a Hertei Müller (Herta Müller – Wortbestand sau Herta Müller – Wortbedeutung) este uneori nuanţată şi alteori diferită prin autorul – subsemnat, care se doreşte mai degrabă, Erwunschenswert, un Rescriitor de Scrieri, ein Umschriftsteller, un Retălmăcitor de semne, ein Wortverdreher sau Zeichenverdreher, un Reglăsuitor de Glosare, Umstimmer der Wörter, folosind şi îndrăznind o terminologie şi conceptologie EXTRA-GERMANĂ (Außergewöhnliche Deutschsprächige Wörter), neexistentă în dicţionarele clasice germane, in Deutsche – Rechtschreibung, confuzionând şi aliterând deopotrivă, dar oferind autorului – subsemnat acel grad de libertate launtrică, Innerstefreiheitskala, ce se numeşte creativitate, fantezie şi posibil originalitate într-o poezie conceptologică a iniţierilor în transintuitivitate… Poetofilozofia conceptologică, sau poetofilozofia antropologică sau poetofilozofia sapientologică vine din însăşi interfaţa conceptelor de mai sus… „Reglăsuire din vocea auzirii? / Miracoli de miracoli, opusă asurzirii?”… Satul, deci satul lumii ancestrale, Ilotemporedorf (Germanolatinitate în conceptologos?), reunind întru acelaşi loc, Georteteinheit, întru aceeaşi Gintă, ein Volkstamm sau pluralul Volkstämme, deci sat rezonând întru acelaşi hereditar biologic acelaşi cuvânt, Wortstamm, sau pluralul de Wortstämme, toate venite şi provenite din acelaşi trunchi, sau tulpină sau trib, sau seminţie, sau soi, sau turmă sau stup, ereditând obârşii şi ursite, Erbstammdorf sau / oder Erbstammburg, din strămoşescul vremurilor din moşi strămoşi, din Stammeltern, creând conştiinţa de gintă, de neam, de popor, Stammesbewusstsein, creând sentimentul de gintă, de neam şi popor, Stammesgefühl, creând mândria de gintă, de neam şi popor, Stammeshochmütigt… Poetofilozofia conceptologică urmează în alegoric ideile de mai sus… „Din rădăcini de rădăcini / obârşia şi ursita / din trunchi să naşti al meu genom / retulpinându-mi vita“…

Dar, Herta Müller ne spune că Limbajul Satului, Dorfsprache sau al Satului Limbaj, Sprachdorf, era direct în lucruri, în obiecte, în Dinge, în însăşi substanţa substantivului, în Dingwort, în însăşi consubstanţialitatea abstractoreală a Cuvântului – Lucru, eine Abstraktwirklichkeit des Dinges, a lucrului, a obiectului, comergând şi coiniţiind posibilul Lucrul – în – sine, Dinge – an – sich, care este însăşi sublimarea din imperceptibilele profunzimi de Abstrakt & Conkret deopotrivă… Poate că însăşi Originea Limbajului, Urspung der Sprache, Entstehung der Sprache, este în lucruri sau în lucrurile însele, din Kosmos, din stele şi lumini, din Natură, din sufletul ei mişcător şi tulburător, din Naturphysis, din copaci, din nori, din ape, din picăturile de ploaie, din vânt şi furtună, din animale şi oameni, toate fiind semne, toate fiind încifrări, toate fiind coduri, toate fiind, deci, Limbaje… Die Sprache spricht, adică, Limbajul se vorbeşte, Limbajul se glăsuieşte, Limbajul se rosteşte pe sine însuşi, şi prin sine însuşi, este însăşi vocea adâncurilor, Klang des Unterbewusstseins, trăindu-se şi amplificându-se în Specia Sapiens, prin culturi, tehnologii şi civilizaţii… Să încercam o poetofilozofare specifică autorului conceptologist, posibil şi antropologist şi chiar sapientologist (un autor, oricum, în ciuda autonumirilor, un “second hand of one percent” în relaţie cu Herta Müller!)

Sat! Sat! Sat!

De case bătrâne şi uliţi prin uliţi

Bătrânii tăi nuci uscaţi întru suliţi

Venit din adâncuri de triburi vânate

Sub zid adăpost

Respiraţii prin stânci răsfirate.

Cuvânt! Cuvânt! Cuvânt!

Resăpat în suflare

În vânturi sorbind

Mântuita salvare.

Sat şi Cuvânt

Cuvântul prin sat

Robit în memorii

de plugul

uitat la arat…

Cuvânt şi lucru

Lucru şi cuvânt

Abstract redefinind

Descântatul pământ…

(Augustin Ostace, Köln Nord, Deutschland, la 018.02.2020^[13] 13

HERTA MÜLLER (VI)

Aventura de Herta Müller continuă, rămânând încă în circumscrierea de Herta Müller, CD 1… Lipirea de iluzie, circumscrierea în iluzie, obsesia întru iluzie, este neaşteptat de puternică în uman, necesitând introducerea unei a treia forţe de acţiune şi reacţiune în natură, după forţele nucleare slabe şi forţele nucleare tari… Susţin neabătut şi nedescurajabil, că poezia şi poetofilozofia, împreună cu derivatele lor, pot deveni vectori de cunoaştere, vectori epistemologici şi gnoseologici în zbaterea umană, un Startup în al meu Novum-Enzyklopaedismus…

Dar, să revenim la HM – CD1… Ce odisee este asta până la urmă, care se întrupează prin propria desprindere de sine, depăşindu-se în privirea fără ţintă, starren ins Nichts, sau alunecărilor în goluri, gerutsch ins Leere (preluare din simbolistica Hertiană din CD 1)… Oare este cunoaştere de Herta Müller? Sau curiozitate de Herta Müller?… Sau amândouă împreună, cunoaştere prin curiozitate sau curiozitate de cunoaştere?… Nu ştiu exact ce să răspund, dar atât timp cât cunoaşterea însăşi vine din curiozitate, wielange das Wissen entsteht durch Neugierde, atunci să acceptam bivalenţa ambelor sensuri, prin care poezia poate deveni filozofie, iar filozofia poate deveni poezie (incluzând aici nenumăratele lor derivări şi desprinderi)… Dacă avem poezie de ritm abstract, de ce să nu avem şi fraza filozofică de ritm abstract… Dacă avem versul alb, de ce să nu avem şi fraza albă şi filozofia albă şi conceptologismul alb, mai ales că albul, Das Weisse, este însumarea tuturor culorilor, după cum în suprasinteticul supraconcept UNIVERSUM, încerc însumarea întregii cosmologii, a întregii biologii şi a întregii ontologii de Sapiens, Sapiensgesamtheit… Dacă avem metafora poetică, de ce să nu avem şi metafora filozofică şi metafora conceptologică, mai ales că omul însuşi este o metaforă a Naturii prin Natură, the man itself is a metaphor of Mother – Nature – physis… Poetofilozoful – subsemnat, sau conceptologul – subsemnat (autor în devenire, nuu?, chiar aşa cu unu la sută iniţial, de fapt < 1%), se obligă^[14] 14 să dezvăluie fragilităţi şi vulnerabilităţi de sine, fără să se ascundă în faţa realităţilor de atâtea ori dure şi aspre ale înălţărilor sau căderilor poetofilozofice, sau poetoconceptologice…

Continue reading „Augustin OSTACE: Herta Müller 2020 (IV-VI)” →

HERTA MÜLLER (II)

 

…Oare se va găsi cuvântul ce ar putea resintetiza chipul anatomic uman, probabil oferit de Zeu ca dar şi har Speciei Sapiens, cu străfundurile abstractului creativ uman, acest chip ascuns al lumii artistice, probabil celălalt mare dar şi har oferit de Zeu, prin milă? Prin compasiune? Prin icoana străfulgerată de el însuşi? Prin lacrima adusă de un înger luciferic în lume, undeva pe plaiurile copilăriei noastre, Landschaft der Kindheit?

Oare vom găsi acea cale mirifică a întoarcerii sau reîntoarcerii înspre rădăcinile sinelui nostru, Umkehrung zur Derselben, simetrizând paşii din zăpada albă de altădat’, immer derselbe Schnee, ca o cheie a cerului, Himmelschlüssel, ce îmbrăţişând pământul, se îndrăgosteşte de sine însuşi?

Oare vom intui vreodat’ acel sat pierdut al copilăriei, verlorene Dorfkindheit, care părăsit şi uitat fiind, gefallen in der Vergessenheit, devine visul de nestins în noi şi prin noi, implorând să-l purtăm mai departe prin lumi străine şi adverse, ca marama pilduitoare de lacrimă şi mistificare, în acel dor de necuprins, Sehnsucht der Ungreifende?…

…Am folosit, şi poate nu întâmplător, câteva din accentele literare prezentate de Herta Müller Luni şi Marţi seara la Köln, la POETICA^[6], în faţa unor audienţe de săli si amfiteatre literare arhipline, toţi încercând s-o înţeleagă, s-o descifreze, s-o decodifice, ca un fel de Entschlüsseln, ce, apropiindu-te de el, îşi măreşte misterul…

…Poate că literatura Hertei Müller ar trebui abordată prin însuşi misterul vocii sale, aparent copilăreşti, prin însuşi carpianismul mâinilor sale, aparent inocente, prin însuşi paşii ei mărunţi prin memoria unor timpuri şi spaţii trecute, Gedächtnisvergangenheit, toate aparent uitate, probabil prin acel de sine care nu are o strictă identitate de critic literar sau explorator psihanalitic…

…Poate că această Fiinţă împotriva ei înşişi, eine Dasein gegen sich selbst, poate răscoli prin cuvânt şi îndrăznire nerăscolitul pierdut în meandrele istoriei, die Verbotenegeschichte, necuprinsul absolutului, die Absolutenheitumriss, tocmai prin acel ceva ce multor literaţi le scapă, acel infailibil de comun în prea comun, de om în prea om, de vis în prea vis, care, la prima vedere nu sunt literaturizabile, nu sunt metaforizabile, nu sunt poetizabile, dar care, reprofundizate şi reanalizate, conferă revelaţia de indeterminant în el însuşi, aglutinat prin magicul scris, în literă, cuvânt şi carte…

Augustin Ostace

Köln Nord, Deutschland, 10.02.2020

***

HERTA MÜLLER (III)

…Odată intraţi în fenomenul literar şi cultural şi evident spiritual Herta Müller, să îndrăznim mai departe, fiindcă îndrăznitorului (Der Ermutiger) îi stă bine cu îndrăznirea (mit dem Mut), fiindcă autorul de cărţi (autoarea în cazul nostru), e cel ce se deschide (lui, celorlalţi, lumii, istoriei), e cel ce se oferă (lui, celorlalţi, lumii, istoriei), e cel ce se desfăşoară (lui însuşi, celorlalţi, lumii, istoriei), e cel ce povestindu-se pe sine, se înfăşoară şi desfăşoară în legendă şi mitologie, începând cu satul copilăriei, Kindheitsdorf, sat (Nitzkydorf în Banatschwaben pentru Herta Müller, Nimigea de Sus, Transilvania, pentru mine), deci sat, ce născând eternitatea, Geborend der Ewigkeit, naşte devenirea, Geboren der Werdung, şi poate neuitarea, Die Unvergessenheit, dintru acelaşi întru acelaşi, Der Derselbe im sich selbst…

Continue reading „Augustin OSTACE: Herta MÜLLER 2020 (II&III)” →