Eleonora SCHIPOR: Tradiționalul Festival Mărțișor ne-a adunat din nou la Cernăuți

Sub patronajul Societății de Cultură românească «M. Eminescu» din regiunea Cernăuți, tradiționalul festival al primăverii MĂRȚIȘOR, a ajuns la cea de-a 23-ediție.

          Palatul Tineretul Bucovinei ne-a găzduit și în acest an, ce-i drept cam geros, la festivalul primăverii, al speranței, al noului anotimp, desfășurat întotdeauna la începutul lunii martie, în zilele Mărțișorului, în preajma zilei de 8 Martie.

          Ca și în anii precedenți am avut parte de un concert de zie mari. Anul acesta el a avut o lungă durată deoarece multe colective artistice din Nordul Bucovinei, Moldova și România și-au dat concursul.

          Invitata de onoare a Festivalului a fost interpreta de muzică ușoară, poeta Camelia Florescu din România, care le finele acestul mare festival ce a durat circa 7 ore, ne-a dăruit câteva piese muzicale de valoare.

          Toți cei prezenți au fost salutați de reprezentanții puterii locale, dar și de reprezentanții Consulatului General al României la Cernauți.

          Nu voi vorbi prea mult despre colectivele ce au evoluat în fața numerosului public, căci ne-ar ocupa prea mult timp, voi spune că toate merită atenție și laudă. Aș vrea să vorbesc doar puțin despre cele două colective înfrățite, ce s-au întâlnit și de data aceasta pe scena cernăuțeană. E vorba de colectivul de liceeni din Vicovu de Sus «Ai lui Ștefan, noi oșteni», condus de inimosul profesor de religie Vasile Schipoor și de ansamblul de dansuri «Mugurel» de la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, condus de neobositele doamne Larisa Popescu-Chedic și Natalia Balan.

          I-am avut oaspeți pe vicoveni la noi la Pătrăuții de Jos la sărbătorile de iarnă pe stil vechi (așa cum se țin la noi), iar acum cele două minunate colective s-au întâlnit alături de alte câteva zeci de colective de valoare. Vicovenii au declamat și au cântat, având în bogatul lor repertoriu versuri și cântece cu tematică felurită. Pătrăucenii, ca de obicei au dansat, or în repertoriul lor se înscriu de asemenea zeci de dansuri naționale românești specifice zonei date. Felul cum s-au prezentat cele două colective, ținuta și responsabilitatea lor, costumele naționale, dau dovadă a câta oară că sunt demni de toată lauda și aprecierea spectatorilor. Îi felicităm și le dorim succese în continuare. Le mulțumim conducătorilor lor, dar și părinților și cadrelor didactice de la cele două instituții de învățământ pentru susținere și înțelegere. Le suntem recunoscători domnilor consuli ai Consulatului general al României la Cernăuți, soților Edmond și Carmen Neagoe, care întotdeauna ne susțin și sunt prezenți de multe ori la noi la Pătrăuții de Jos.

          Pentru buna organizare și desfășurare a Festivalului «Mărțișor» aducem sincere mulțumiri conducerii Societății de Cultură românească din regiunea Cernăuți, în frunte cu domnul președinte al acestei societăți ziaristul Vasile Bâcu. Le mulțumim și tuturor românilor din țară, pentru mărțișoarele dăruite, în special Ministerului Românilor de Pretutindeni, Consulatului General al României la Cernăuți și Ligii Tineretului Român Junimea din Cernăuți, pentru efortul depus ca aceste mărțișoare să ajungă la noi toți.

          Înainte de a închea această scurtă relatare aș vrea să menționez că m-a bucurat mult faptul că l-am revăzut la festivalul nostru pe unul dintre susținătorii permanenți ai activităților noastre de-a lungul anilor, avocatul, poetul, epigramistul, sculptorul în lemn, (cel care a sculptat și chipul poetului-martir Ilie Motrescu), domnul Emil Ianuș din Horodnicu de Sus, România. Atât lui, dar și altor oaspeți mai mult sau mai puțin cunoscuți din România, inclusiv artistei Camelia Florescu, le-am dăruit câteva dintre cărțile mele proprii, în special cea dedicată Mărțișorului.

          Asemenea sărbători sunt adevărate duminici ale sufletului.

——————————–

Eleonora SCHIPOR

Cernăuți

5 martie 2018

Lasă un răspuns