Maria HOTEA: Timpul se divide în anotimpuri (poeme)

Stau și scriu tăcută despre frumosul univers,
din constelații și din aștrii strălucire pun în vers
dar mă întreb oare de ce în viață e uneori nedrept?
când cu speranța-n suflet clipa de fericire o aștept.

Dorințe port în suflet când primăvara natura o înnoiește,
în raze de soare se scaldă pământul și totul înverzește
e anotimpul când din frumusețea ei se naște iubirea,
pune și-n sufletul meu încrederea și-n priviri strălucirea.

În auriul razelor de soare vara este mereu minunată,
cu ploi trecătoare când pe cer un curcubeu se arată
iar valul marii înspumat scaldă țărmul auriu neîncetat,
privind în larg cu a ei imensitate mereu m-a fermecat.

În straiul galben -arămiu toamna natura o înveșmântă,
furând frumosul verii cu nostalgie sufletul ea mi-l incită
cu ploi reci și vânt așterne covor de culoare ruginie…
din frunze desprinse din ramuri de brumă ei argintie.

Iarna în albul pur și minunat privirea mi-a fermecat
și-n suflet am simțit magia sărbătorilor ce mi le-a dat
timpul se divide în anotimpuri… trecătoare-s prin ele
viața mi-o petrec cu bucurii dar și necazurile mele!

La miezul nopții

La miezul nopții
în licărit de luminoase stele,
hoinar mi-e gândul
cuprins de doruri grele
plutesc în jurul meu
miresme îmbătătoare,
doar luna se ascunde
în nori,amăgitoare.

Pe valul unui vis
alung în liniște ușor tristețea,
să nu mai știu de ea
privesc pierdută la o stea
sub pleoape tremurânde
lumina-i mă pătrunde
și-o rază argintie
în ochi-mi plânși se ascunde.

în poala nopții mă așez
când luna îmi zâmbește…
obrazul umezit de lacrimi
o mângâiere își dorește
simt adierea vântului hoinar
prin ramul înfrunzit,
când gându-mi călător
aleargă prin timp neobosit.

Își scutură-n tăcere noaptea
valul plin de umbre,
în sufletu-mi pribeag
rămân doar cioburi de iubire
la margini de vis dansează
în clipele fugare amintiri,
ce vin și se topesc în zori de zi
dând ceață în priviri

Pe boltă rămân nemuritoare
stelele și luna argintie,
respir și într-o clipă de răgaz
simt inima-mi pustie…
dar cred că într-un răsărit
o dragoste v-a înflori
și-mi va cuprinde sufletul
în vraja ei cu neînțeleși fiori!

Noian de vise

Noian de vise se înfiripă în liniștea nopții
când întunecate îmi sunt cărările vieții,
speranța din suflet îmi spune că nemurirea
e darul suprem ce-l dorește omenirea.

Continue reading „Maria HOTEA: Timpul se divide în anotimpuri (poeme)” →

Vasile MIRCESCU: Patul tău cu flori

Patul tău,

cu flori e plin,

Tu încă dormi,

ai somnul lin,

Eu vin încet

și te sărut,

Așa cum zilnic

am făcut…

Tu, te trezești

și miști din pleoape,

Apoi, te-ntinzi

cât mai aproape,

De partea

unde stăteam eu

Și chiar de sunt

așa de greu,

Mă tragi

în patul tău cu flori,

Puse de mine,

de cu zori

Și-ncepi ușor

să vii spre mine,

Cuibărindu-te

mai bine,

La pieptul meu,

cel plin de dor,

Șoptindu-mi tandru…

Vreau amor !

Atât am vrut s-aud,

făptură…

Era,

dorința mea nebună,

Să facem dragoste

în zori,

În patul,

care-i plin cu flori !

——————————–

Vasile MIRCESCU

Ploiești

Alexandru NEMOIANU: Ceasurile zilei

Dacă vom privi în jur cu minimală atenţie vom bagă de seamă că tot ce este în fiinţă este de fapt unic sau, mai bine zis,are o personalitate unică. Lucrurile sunt grupate de către oameni în categorii tipologice,deci asemănări după înfăţişare, din necesitate, pentru a putea purta discuţii cu rost. Dar în final această fascinantă diversitate arata mereu existenta unui plan, a unei viziuni unice.

Marele scriitor german Ernst Junger, poate cel mai de seama scriitor şi gânditor german al veacului al XX-lea, între altele a fost şi un mare entomolog şi câteva specimene, de el descoperite, îi poartă numele. Deci el era, pe lângă un mare scriitor şi un serios, incontestabil om de ştiinţă. Ei bine el spunea că din fiecare fiinţă doar maximum zece la sută este necesitate existenţială restul este pur şi simplu frumuseţe. Cine îşi poate imagina sau, mai rău, crede, că o asemenea abundenţă, risipă de frumuseţe a apărut din “întâmplare” ?

Dar vorbind despre această infinită diversitate în unitate trebuie amintit că şi anotimpurile, lunile anului, Săptămânile anului, zilelele Săptămânii, toate au o personalitate distinctă până a trezi reacţii afective; unele luni din an sunt “simpatice” şi altele “antipatice”, spre exemplu. Aceiaşi personalitate specifică o au şi orele zilei. Într-un fel sunt orele dimineţii şi în altul cele ale amiezei, serii şi nopţii. În acest sens voi aminti că Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia numea ora două din noapte, ”ora adevărului şi mărturisirii”. Pe drept cuvânt.

Când suntem treji la acea ora, vedem cu maximă claritate lucrurile rele pe care le-am făcut, puţinele lucruri bune pe care,poate,le-am făcut şi multele lucruri bune pe care le-am fi putut face şi nu le-am făcut. La acea ora ne dăm seama de vremelnicia trecerii prin această lume, de zădărnicia de a deveni ataşați şi iubitori de ea şi cu toată siguranţa ne gândim la ce va fi “după”. În acel ceas avem zbatere sufletească, îndoieli, ispite şi chiar căderi în deznădejde, în acel ceas nu putem minţi, nici măcar pe noi şi există un singur mod de a ieşi din acea nevoie: gândul la Dumnezeu şi la grijă Lui pentru lumea din jur. Dar acesta nu trebuie să fie un gând abstract, către un “cineva” necunoscut. Acest gând trebuie să fie către un Dumnezeu personal, cel în Treime Ortodoxă mărit şi la mărturia prietenilor lui,Sfinţii.

Ce anume i-a făcut pe Sfinţi? Erau oameni aşa cum suntem şi noi,unii dintre ei mari păcătoşi: ucigaşi, tâlhari, furi, desfrânaţi. Dar care au devenit Sfinţi şi ei stau în jurul lui Dumnezeu şi rugăciunea lor ne ajută pe noi cei care alcătuim Biserica “luptătoare”. Deci ce anume i-a făcut pe ei Sfinţi? Ei bine smerenia, tăgăduirea de sine şi dragostea de Dumnezeu. Exemplul cel mai strălucit de smerenie este Maică Domnului al cărei “Fiat” (Fie mie după voia Ta) a făcut cu putinţă Întruparea. Ne putem doar imagina ce jertfă făcea o fată fecioara şi ce dragoste şi încredere în Dumnezeu avea, dând naştere unui copil într-o lume în care adulterul era pedepsit prin lapidare (bătaie cu pietre până la moarte). Ei îi urmează “prietenul mirelui” Sfântul Slăvit Prooroc, Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Ceasurile zilei” →

Ionuț ȚENE: Traian Dorz sau poezia noastră cea de toate zilele!

La sfârşitul anilor 70, poetul Nichita Stănescu, care era considerat de critica literară şi de către marele public deja un clasic în viaţă, spunea prietenilor şi celor care-l vizitau că apreciază poezia unui „oarecare” Traian Dorz şi că este prieten cu acesta. În presa literară din perioada comunistă nu a apărut absolut nicio poezie a „acestui” Traian Dorz, despre care spunea elogios Nichita Stănescu că îi este prieten. Doar Ioan Alexandru ştia să recite din versurile limpezite de cristalul suferinţei ale poetului Traian Dorz (1914 – 1989), un ţăran dintr-o familie săracă de moţi din Livada Beiuşului, un cătun care purta pe vremuri numele de Râturi, posibil o toponimie a unei păşuni pentru porci. Există o poză color (o raritate în acele vremuri) de la începutul anilor 80, cu un Traian Dorz îmbătrânit de tristele însemne ale trecerii prin puşcării şi încercări spre revelaţie, dar cu ochii surâzători ce luminează iarna montană şi înveşnicită a Apusenilor, ca o promisiune a primăverii ce va veni cu siguranţă după vremurile polare ale comunismului şi necredinţei. Lumina din ochii lui Traian Dorz este solară, preluată şi prelucrată în versuri candide şi năvalnice ale unei credinţei adevărate, care a devenit o promisiune împlinită, o isagogie a aşteptării mântuitoare în noaptea totalitară. Viaţa lui s-a împletit ca destinul hristic, în sensul adevărului creator, cu origini sărmane, în stil dostoievskian, dintr-o iesle similară ca cea din Betleem, cu care a tins să se asemene, cu credinţă şi umilinţă, după Chipul Omului. Pentru Traian Dorz, „călugării civili” ai Oastei Domnului au fost epifanii ale eului interior cu care s-a identificat pentru o viaţă dedicată trăirii creştine autentice, originare, în care cuvântul evanghelic era mărturisit şi trăit ca al primilor creştini doar spre înălţare. Acest curaj de a promova trăirea evanghelică a deranjat preajma, nu numai regimul comunist ateu, dar chiar şi capii unei biserici ce dorea să facă un compromis trecător pentru a se salva instituţional.

Traian Dorz s-a identificat cu viaţa primilor creştini la propriu, nu la figurat, şi a scris poezii de o naturaleţe creatoare şi de un sublim liric, şlefuit cu lacrimile durerilor şi încercărilor aspre ca piatra Sinaiului, care îl apropie de generaţia epocii sale, de suferinzii regimului totalitar: Vasile Voiculescu, Vasile Militaru, Radu Gyr sau Nichifor Crainic. Cei 17 ani de temniţe nu l-au răspus pe Traian Dorz, ci l-au înălţat spre cerul unei poezii mai bune, mai frumoase, aş spune chiar geniale. A memorat peste 200 de poezii în închisorile comuniste pe scoarţa memoriei, pe care le-a recitat comilitonilor în nopţile grele şi polare ale recluziunii. Într-o cunoscută poezie transcrisă în memorie pe sunetul cătuşelor, Traian Dorz îşi face autobiografia lirică:

S-a-ntipărit durerea pe chipul meu aşa
Că orice trăsătură mi-o strigă de departe…
Atît de-ndelungată, de cruntă-a fost şi grea
Că nu-i mai piere urma lăsată, pîn-la moarte.

Dar urma cea lăsată pe suflet mai amar
Îmi va zdrobi-amintirea, milenii parcă încă,
Cît de cumplit e răul, – căci urma lui de jar
Pe faţă şi pe suflet rămîne-aşa de-adîncă!

Treci, Doamne, peste toate lumină şi balsam,
Ştergînd amara urmă a feţei şi-amintirii,
Pe-ntreaga mea fiinţă de-a pururea să n-am
Decît întipărirea iertării şi-a iubirii!

Traian Dorz a identificat „peste toate lumină şi balsam”, care este credinţa iertătoare ce ne pregăteşte spre ceea ce va veni la a doua judecată. Acolo, „căzut în raiul” de la Livada Beiuşului, după zbaterile unei lumi prea materialiste şi prea ignorante în faţa revelaţiei, scăpat de lanţuri şi cătuşe, pe dealurile cu livezi şi fân cosit, Traian Dorz a stat mereu cu faţa la Dumnezeu, ca la un izvor de la care a băut cu sete şi ardoare apa vie a unei poezii atinse de geniu. Reconsiderarea liricii lui Traian Dorz, nu trebuie să cadă doar pe umerii unei comunităţi creştine ce a revenit la sânul bisericii mamă după 1990, ci pe talerul criticii literare şi pe paginile manualelor şcolare, care sunt prea schematice şi neiertătoare ignoranţe cu ierarhiile valorice. În centrul creaţiei lui Traian Dorz nu este Gogota, cum interpretează facil unii critici literari, ci anunţarea miresmei de tămâie a Învierii. La Înviere se ajunge doar prin eschatologia iubirii aproapelui, în care-L găseşte pe El. Poezia lui Traian Dorz este o elegie modernă, cu instrumente clasice, a manifestării dragostei faţă de viaţa îmbrăcată în adevăr. Oastea Domnului este doar turma care îl urmăreşte pe păstor spre un loc liniştit cu verdeaţă şi izvoare cu apă vie. În acest tablou metaforic s-a încadrat cu seninătatea dragostei curate poetul Traian Dorz, şlefuind un fluier de os ancestral şi neaoş, cu care ne-a chemat pe toţi în turma poeziei autentice. Ne-a lăsat ca testament taina sa plămădită din versuri frumoase, ce scânteiază feţele unei alte lumi minunate pe care doar o bănuim şi în care încercăm cu ardoare să credem. Şi în ultimii ani ai comunismului a fost arestat pentru crezul său: poeziile creştine, atunci când nu se mai arestau poeţii, fiind eliberat după câteva luni în urma protestelor internaţionale. A fost eliberat, iar Traian Dorz s-a reîntors „Spre ţara dragostei” (titlul primului volum publicat în 1947), acolo în Livada Beiuşui, de fapt la raiul său care transcede vremurile de atunci, vremurile de azi sau vremurile de apoi şi unde a plecat înainte de revoluţia din decembrie 1989 să se aşeze pe „genunchii lui Iisus”.

La fel trec luni, trec anii, de parcă mii s-au dus, –
Cînd vom ieşi de-aicea, ah, cine ştie oare
Ce vom mai fi din gîndul ce zi de zi l-am pus!
Copiii noştri n-au avut ca alţi copii copilărie…

Şi fără vreme ne-au trecut
Cei dragi, zdrobiţi, în veşnicie!
… Sus credinţa însă, fraţii mei de pîine!
Pieptul încă-i tînăr chiar dacă-i slăbit,a fost şi mai rău ieri,

mai bine-o fi mîine,
Nu-i nimic pe lume fără de sfîrşit.
Mai vine-o zi cînd orice greu
Şi orice lacrimi vor fi-uitate,
Minunile lui Dumnezeu vin însă-atît de neaşteptate.

Lecţia lui Traian Dorz este să nu deznădăjduim, chiar dacă „Un lung tren ne pare viaţa”. Recuperarea memoriei şi, mai ales, recâştigarea liricii lui Traian Dorz este un comandament de critică literară, care răstoarnă valorile şi ierarhiile literare impuse de regimul comunist şi de inerţia post-decembristă. Modestia sa testamentară lirică, născută din Biserica luptătoare de pe „Corabia lui Noe”, lăsată viitorului de Iosif Trifa, nu trebuie să ne înşele ochiul vigilent şi critic. Poetul e plămădit dintr-o compoziţie telurică originară şi originală peste care a suflat talentul divin al unui popor ales de poeţi moşteniţi din cele mai îndepărtate adâncuri ale cerului.

Şi n-am fost floare răsărind din gras pămînt de seră,
Ci-odraslă din pămînt uscat, trudită şi stingheră,

de-aceea rodul meu sărac e plin de-amărăciune
Şi tot ce are bun în el e-un strop de rugăciune.

Continue reading „Ionuț ȚENE: Traian Dorz sau poezia noastră cea de toate zilele!” →

REVISTA UZP NR. 18. PRESA PROFESIONISTĂ, LA APEL

Revista UZP este una dintre foarte puținele publicații tipărite din Europa care abordează strict problematica mass media, în toate valențele și segmentele ei. Combinație fericită între un conținut dens și o prezentare grafică distinctă, ediția cu numărul 18 prezintă din nou, din alte unghiuri, felul în care presa profesionistă se prezintă la apelul vremurilor, oricât de complicate.

Pornind de la oglindirea activității Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare organizație de breaslă din țară, Revista UZP nr. 18 punctează, în materiale relevante, felul în care activitatea Uniunii leagă ramurile jurnalismului profesionist din țară și din Diaspora într-un arbore enorm care cuprinde munca și vocația tuturor jurnaliștilor care sunt membri ai organizației. Sunt reflectate Premiile și premianții pe anul 2019 care au câștigat concursul profesional „ACTA non verba”, Seratele „Eminescu, jurnalistul”, cu toată încărcătura lor de tradiție a împletirii jurnalismului profesionist cu creația și cu valorile naționale, cele mai recente apariții în Editura UZP, cărți de ecou în tabloul complex al culturii din România, publicațiile editate de membrii UZPR care și-au dăruit toată puterea și priceperea unui act jurnalistic la cele mai înalte standarde. Nu lipsesc materialele polemice, aplicate, implicate, cum este cel al președintelui Doru Dinu Glăvan, care vorbește, de pe cea mai înaltă poziție a organizației, despre provocările, dar și despre forța jurnalismului care își respectă deontologia, valorile și principiile.

Continue reading „REVISTA UZP NR. 18. PRESA PROFESIONISTĂ, LA APEL” →

Mircea Dorin ISTRATE: Pentru voi (poeme)

MAI ȚINE DOAMNE …

Mai ține Doamne veri câte-o să vină

Tot rând la rând cât Tu binevoiești

Și-n caldul lor, mai încă ne alină

Cât viața noastră înc-o sorocești.

Mai ține Doamne veri ca altădată

Cu luna-ascunsă după nori în nopți,

Aminte să ne-aducem cum odată,

Îmbrățișam smerite fete-n porți.

Mai ține Doamne veri în fierbințeală

Să coacă lanuri fie pentru pâine,

Să ostenim din zori și până-n seară,

Îmbucurând și ziua cea de mâine.

Mai țiune Doamne verile lungite

Ne sature odată de căldură,

Și-n dor îmi ține mandrele-mi iubite

Ce se smeresc când cerem doar o gură.

Mai ține-mi Doamne Tăul cu broscuțe

Și Valea și izvorul, nesecate

Și mură coaptă dă-mi și dă-mi frăguțe

Înmiresmate toate, parfumate.

Mai dă-ne Doamne-o vară, de pomană,

Mai către iarnă, ție-o săptămână,

Și am să pun în zi la-Ta icoană,

Smerite plecăciuni, până-n țărână..

Mai dă-ne Doamne vara fie vară,

Ne arză colbul pus pe sfânta urmă,

A carului trecut mai decuseară

Prin timpurile vechi, rămase-n urmă.

Mai dă-ne Doamne veri trăite-n pace,

În sănătate încă și-n iubire,

Noi mai vedea-vom încă ce vom face

S-avem la ele, bobi de fericire.

ALEGERE

Române, tu ești viță de dac, din cei plecați

Columne să se facă prin largile-mi hotare,

În ele-n fala lumii să-mi steie înstelați,

Exemple de virtute, de cinste și onoare.

Ei au știut că țara și neamul și părinții

Sunt stâlpii de nădejde a vieții răbdătoare,

Că Domnul ni-i nădejdea ce-o avem în cuta minții

Și-n umbra Lui călca-vom, cărare suitoare.

Că doar uniți în cuget, în suflet și-n simțire

Strămoșii noști’ din humă ne-or înmii puterea,

Și în curat de sta-vom cu toți-n viețuire,

Ne-om apăra moșia și cinstea și averea.

Ni-i prea bogată țara, cu tot ce-n dânsa are,

De-aceea râvnitorii viața ne-o amărăsc,

Mereu cu focul luptei ne-ncearcă fiecare

Să poată pune mâna, pe ceea ce tânjesc.

Posada și Rovine și Baia și Vaslui,

Călugăreni, Șelimbăr, la Plevna, Mărășești,

La Oarba cea de jertfă, la mine-n sat, pe Grui,

Sunt sfinte cimitire cu oase strămoșești.

Sunt mulți ca frunza-n codru vitejii mei eroi,

Ce au știut că țara cu jertă mi se ține,

În nesfârșit pomelnic ce-ajuns-a pân’ la noi

Sunt file de istorii, cu ei, în măreție.

Azi ce avem în țară? Hoție, lașitate,

Nemernicii în toate, minciună și trădare,

În neam se veștejește iubirea cea de frate,

Își râd în pumn dușmanii, de-a noastră dezbinare.

Nemerniciți ai lumii, voi nu vedeți că țara

Cu toate ale sale se află-n cumpănire,

Ne-or secera dușmanii ca lanurile vara,

Ne-o spulbera nu neamul, ci-a noastră dăinuire.

Treziți-vă că țara-i pe buză de prăpăstii

Și-un pas greșit de facem, vom pierde tot și toate,

Să-mi cumpăniți dar bine, că-i cruce de răspântii

Și-acuma se alege viața, de cea moarte.

REÎNTORS ÎN CUIBUL VIEȚII

A plecat, demult, cândva, din sătucul lui uitat

Rost să-și facă-n larga lume, un copil îndurerat,

A lăsat bătrâna casă și s-a dus printre străini

Ca să poa’ să se domnească, în cea lume de haini.

A-nvățat pe rupte carte, ca s-adune-nțelepciune,

Să urmeze școli înalte, să îi creasc-al său renume,

Ca să poa’ să mulțumească celor care au crezut

Că va fi copilu-n stare, pentru câte a făcut.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Pentru voi (poeme)” →

Valeriu DULGHERU: 80 de ani de la „legiferarea” raptului sovietic al Basarabiei

Astăzi se împlinesc 80 de ani de la neagra zi de „legiferare” a raptului Basarabiei de la 28 iunie 1940 de către ocupanții sovietici. La 2 august 1940 conducerea lui Stalin înființa așa numita RSS Moldovenească.

Regimul de ocupaţie sovietic nu admitea respectarea nici celei mai elementare democraţii. Deja la 10 iulie 1940 (la doar 12 zile de la intrarea societicilor în Basarabia!) „…la cererea muncitorilor, kolhoznicilor (în Basarabia la acel moment nu exista încă nici un kolhoznik!), ţăranilor, intelectualităţii – toate păturile populaţiei (când au reuşit să se consulte cu toate păturile populaţiei în doar 12 zile după ocupați când nu existau ziare, televiziune, radiou?) la mitingurile numeroase de a forma un stat naţional unic” CC al PCU(b) şi CKP al URSS a propus crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

Să vedem cum au „satisfăcut” ştabii de la Moscova şi Kiev „doleanţele tuturor păturilor populaţiei”. Motivul invocat de conducerea stalinistă despre unirea moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului a fost un fals camuflat, deoarece în afara aşa numitei RSSM au rămas imense teritorii din Basarabia de nord şi de sud, Bucovina şi practic 3/5 din teritoriul fostei RASSM. Într-un mod logic viitoarea RSS Moldovenească trebuia să includă întregul teritoriul al fostei RASSM şi Basarabia în întregime „care a cerut să fie alipită”. Însă politrucii de la Moscova şi Kiev au procedat după bunul lor plac într-un mod arbitrar, ei fiind cu foarfecele, încălcând orice norme ale bunului simţ şi nerespectând principiul de bază declarat de ei înşişi „de a crea un stat naţional unic”. Astfel Basarabia a fost sfârtecată în trei părţi, iar fosta RASSM – în două părţi. De menţionat că la sfârtecarea teritoriului Basarabiei au existat variante, gândite de Hrushhov, în care raioanele Briceni şi Ocniţa la nord, şi judeţul Tighina urmau să fie incorporate în componenţa Ucrainei. Se observă că și teritoriul atât de trunchiat al RSSM li s-a părut prea mare.

Astfel varianta finală a RSS Moldovenești cu capul și picioarele retezate, fără acces în Carpați și la Mare, aprobată de ștabii partinici de la Moscova și Kiev, a fost transmisă pentru a fi examinată la sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 (la doar puţin peste o lună de la ocuparea Basarabiei!). „…Basarabia şi RASSM a trimis la cea de a 7-a sesiune a Sovietului Suprem al URSS o delegaţie unică, formată din cei mai buni fii şi fiice” (când au reuşit la doar o lună de la momentul ocupării Basarabiei să-i găsească pe cei mai buni) scriu într-un mod triumfalist falșii istorici sovietici.

Astfel, la 2 august 1940 a fost adoptată „unanim” (cine ar fi fost împotrivă!) Legea privind formarea RSSM, în componenţa căreia au intrat 6 judeţe ale Basarabiei (Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca) şi 6 raioane (din 13) ale fostei RASSM (Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia). În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, nordului şi sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU). A fost un mod pur comunist de a „legaliza” furtul: rapid şi arbitrar cu doar mimarea legalităţii. „A fost lichidată împărţirea artificială a teritoriului şi populaţiei ei în două părţi, a fost restabilită unitatea naţiei” declară istoricii sovietici. Ce fel de unitate naţională dacă în afara RSSM (structurii unitare!) au rămas Bucovina, nordul (judeţul Hotin care avea 48,3% moldoveni, ruşi şi ucraineni împreună – 40,5%!) şi sudul Basarabiei, dar şi alte 7 raioane din fosta RASSM, considerate în 1924 populate cu populaţie preponderent modovenească?

Mai mulţi istorici îşi pun întrebarea de ce Stalin a acceptat această împărţire arbitrară a Basarabiei şi fostei RASSM. Una din concluzii ar fi că primul secretar de atunci al RSSU, N. S. Hrushhyov i-a prezentat lui I.V. Stalin o informaţie falsă privind componenţa etnică a aşa numitei regiuni Dunărene, că majoritatea ar fi fost ucraineni. Este greu de crezut că Stalin ar fi putut fi minţit de Hrushhyov. Stalin cunoştea foarte bine problemele naţionale, de care se ocupa de multa vreme (în anturajul lui Lenin acesta era domeniul, de care răspundea Stalin). Trasarea hotarelor între republicile unionale (Armenia şi Azerbaijan, Georgia şi Rusia, Republica Moldova şi Ucraina ş.a.) mai degrabă a fost un plan bine calculat cu bătaie lungă al lui Stalin. Includerea întregii RASSM în componenţa noii RSSM ar fi modificat componenţa etnică a Republicii deoarece în raioanele rămase în afara RSSM locuiau preponderent ucraineni. Apare întrebarea: de ce atunci au fost incluse în componenţa RASSM în 1924 şi 1926? Doar din motive geostrategice: pentru a argumenta necesitatea „unificării poporului moldovenesc”, dar în acest caz subiectele unificării ar fi trebuit să fie comensurabile ca teritoriu.

După adoptarea actului de naştere a RSSM pentru ai da o oarecare legitimitate regimului de ocupaţie, conducerea sovietică a început pregătirile pentru „alegerea organelor de conducere”. Până la „alegeri” toată conducerea noii structuri teritoriale RSSM a fost adusă de la Tiraspol. De fapt este o confirmare că anume teritoriul dintre Nistru şi Prut cu o populaţie şi suprafaţă mult mai mari a fost anexat la teritoriul din partea stângă a Nistrului (numit astăzi Transnistria). Chiar şi comuniştii, care au activat ilegal pe teritoriul Basarabiei contra Regatului, nu au fost incluşi în noua conducere. De menţionat că din totalul comuniştilor basarabeni de 285 persoane în august 1940, 186 erau evrei, 28 ucraineni, 21 ruşi şi doar 21 români. Din 9000 de comunişti din RSSM în 1941, aproape jumătate erau veniţi din alte republici sovietice.

Şi aceasta a continuat până prin anii ‘70. Drept dovadă este şi lista primilor secretari ai PCM, pe care ia avut RSSM pe parcursul a peste 50 de ani: Piotr G. Borodin (1941 – 1942), n. RSS Ucraineană; Nikita L. Salogor (1942 – 1946), n. RSS Ucraineană; Nikita G. Koval (1946 – iulie 1950), n. RSS Moldovenească (Transnistria); Leonid I. Brejnev (iulie 1950 – octombrie 1952), n. RSS Ucraineană; Dimitri S. Gladki (octombrie 1952 – 1954), n. RSS Ucraineană; Zinovie T. Serdiuk (1954 – mai 1961), n. RSS Ucraineană; Ivan I. Bodiul (mai 1961 – decembrie 1980), n. RSS Ucraineană; Simeon K. Grossu (decembrie 1980 – noiembrie 1989), n. RSS Ucraineană (sudul Basarabiei); Petru C. Lucinschi (noiembrie 1989 – februarie 1991), n. RSS Moldovenească Grigore I. Eremei (februarie – august 1991), n. RSS Moldovenească. Se poate observa că doar ultimii doi – P. Lucinschi şi Gr. Eremei (care a activat în această funcţie doar jumătate de an!) s-au născut în Basarabia. La celelalte nivele ale structurii PCM predomina acelaşi tablou. Doar la cele primare tabloul era puţin altfel.

Alegerile în sovietul suprem al noii rssm au avut loc la 12 ianuarie 1941. Conform datelor oficiale sovietice în alegeri au participat 99,6% din numărul înregistrat de alegători, un scor greu de realizat în condiţii de înaltă stabilitate, dar mite în situaţia când ocuparea teritoriului avusese loc o jumătate de an înainte fapt care, evident, nu era acceptat de toţi. Aceasta vorbeşte despre faptul că alegerile nu puteau fi libere. Despre acest lucru vorbeşte un martor ocular, E. Kersnovski. În ziua alegerilor ea fusese la lucru şi se întorsese acasă doar spre seara. Vecinii agitați au informat-o că au căutat-o cei din comisia de alegeri şi i-au ordonat să se ducă să voteze cât mai rapid. Primind lista de candidaturi (câte una pentru fiecare nivel de alegeri, republican şi unional), găsind printre candidaturi numele Iavorskaya, pe care o cunoştea ca pe o persoană cu comportament uşuratic, iar pe ceilalţi necunoscându-i, a votat împotriva tuturor (ulterior acest act îndrăzneţ a costat-o libertatea, atât de „libere” au fost acele alegeri (de fapt ca şi toate care au urmat până în anii 90)). A fost unicul vot împotrivă. Cunoscându-i caracterul, membrii comisiei nu s-au încumetat să falsifice rezultatul.

Pentru candidaţii blocului popular al comuniştilor şi celor fără de partid au votat 99,5% (un scor prea bun ca să fie adevărat, luând în considerare că în localităţi deja apăruseră divergenţe între o pătură a populaţiei (pătura mai înstărită) şi cea săracă şi nu putea fi vorba de o unitate absolută. Cele 266 de locuri de deputaţi s-au distribuit (a mirării, astăzi e imposibil să obţii astfel de rezultate!) aproape egal între muncitori, ţărani şi angajaţi. 65% dintre deputaţi erau comunişti (atunci când la moment în Basarabia îi puteai număra pe degete!). Continue reading „Valeriu DULGHERU: 80 de ani de la „legiferarea” raptului sovietic al Basarabiei” →

Voichița Tulcan MACOVEI: *Al.Florin Țene-CRONICARUL LITERAR ȘI ESEISTUL

Alexandru Florin Țene are peste 6000 de eseuri și cronici literare publicate de-a lungul timpului.

Ideile exprimate sunt extrem de profunde și demonstrează gândirea domnului Alexandru Florin Țene față de întreaga lume ce îl înconjoară!

Acestea ard cititorul, prin adevărul surprins și analizat!

Este dificil să pătrunzi în noianul de gânduri și idei exprimate în totalitatea lucrărilor, de aceea, ne-am străduit să sintetizăm pentru cititorul acestei cărți cele mai importante subiecte.

a) Probleme de Teorie Literară
b) Situația din viața literară a României începutului de secol XXI
c) Filosofia – baza dezvoltării literaturii și treapta de înțelegere a existenței sociale
d) Marea Unire de la 1918 și europenizarea literaturii române

a) Probleme de Teorie Literară

Incontestabil, domnul Alexandru Florin Țene este un om al literaturii. Nu un scriitor care scrie „cum îi vine”, ci care știe ceea ce scrie. Îmi aduc aminte de George Călinescu, criticul, istoricul literar și marele scriitor român care spunea că, pentru a deveni un bun critic literar, este bine ca tu însuți să fi experimentat toate genurile literaturii. Cu alte cuvinte, George Călinescu cerea criticilor literari ca, înainte de a „critica”, de a se pronunța asupra unei opere, să scrie el însuși literatură.

Considerăm că domnul Al. Florin Țene a respectat „rețeta” marelui critic literar al secolului XX. Este deosebit de plăcut să constatăm faptul că scriitorul este și un gânditor cu o viziune corectă asupra literaturii ca artă și asupra dezvoltării ei în timp. Acest lucru l-a ajutat, cu siguranță, să lege fenomenul literar de cel social, al lumii în care trăiește.

Cronicarul și criticul literar Al. Florin Țene pune preț, după cum însuși afirmă, pe valoarea morală a unei literaturi, pe care o consideră autoritară între celelalte valori. Domnia sa demonstrează acest lucru, prin analiza unor perioade îndelungate din istoria noastră literară. La nivel de istorie, Al. Florin Țene subliniază că, din păcate, opera creată nu este lăsată să ajungă în starea inițială la cititori. Intervin, de regulă, „mijloacele de informare și formare” care perturbează valoarea în sine a unei creații, determinând, deja, o oarecare opinie în rândul cititorilor. „Mulți autori sunt promovați, prezentați, impuși prin mijloacele de informare, astfel încât publicul ajunge adesea fascinat de o operă, despre care i se spune până la sațietate că e valoroasă. Opera devine valoroasă, în urma unui act de autoritate impusă. De fapt, așa s-a făcut și în trecut, prin sistemul public de învățământ, cu autorii ziși «clasici», bătuți în cuie, de parcă n-ar fi existat și alții de talia lor”. (Autoritatea valorii morale – 2013)

Fără nicio discuție, autoritatea morală este dată și susținută de autoritatea estetică a unei creații. Tocmai de aceea, Al. Florin Țene ține să sublinieze, în mai multe rânduri, că 25

opera literară valoroasă este aceea care se bazează pe folosirea măiastră a metaforelor. „Cartea sa «Metafore ce țin de mână ideile să nu rătăcească» este o mostră de eleganță a discursului despre Artă – arta ca prag al desăvârșirii operei umanității, al acelui timp prin care se treieră creatorii –, făcătorii de metafore. Fără hiatusuri în lucrătura textului pe care îl desăvârșește, Al. Florin Țene reușește splendida «țesătură» care susține paginile cărții (…). (Gabriela Petcu – 2013)

Sunt multe articolele în care abordează „unitatea operelor literare” în funcție de genurile acestora. Pentru argumentările aduse, autorul se sprijină pe numele unor mari teoreticieni și esteticieni din Literatura Română sau Universală: Benedetto Croce, Thomas Mann, cu exemplificări din mari scriitori, precum Milton, Camoes, Klopstock, tragedia franceză ori Renașterea italiană.

Cu responsabilitate vorbind, studiind cronicile, eseurile și volumele care analizează arta literaturii, vom fi surprinși de gândirea tranșantă, prin care domnul Al. Florin Țene desparte adevărul de neadevăr, consistența de inconsistență în toate domeniile analizate. Și, ca întotdeauna, exemplele sunt din scriitori români sau universali. Apare, astfel, analizat raportul dintre inteligență (rațiune) și elementul estetic, în viziunea asupra operei literare. „Inteligența și rațiunea nu fondează experiența estetică, dar nici nu le elimină. În unele condiții ea poate fi scoasă din conul de umbră în splendoarea luminii prin anumite convingeri, stimulată de idei”. (Opera angajează o conștiință, dar nu se confundă cu ea – 2011)

Cei care doresc să găsească explicații asupra acestor probleme, dar și asupra raportului dintre conștiința morală și conștiința estetică, pot afla studiind prezenta carte. „Limbajul artistic comunică și se comunică în același timp, precum marmura ce se dezvăluie pentru a-și arăta splendoarea sculpturii din interiorul ei. Acest fenomen se numește reflexibilitatea limbajului. Despre limbaj, întotdeauna se vorbește înlăuntrul lui, nu numai despre tot ce ne înconjoară, ori despre autor”. (Opera angajează o conștiință, dar nu se confundă cu ea)

Profunzimea discursului analitic este susținută și de gândirea unor mari filosofi, precum Kant sau Hegel. În orice context, acesta urmărește raportul operă-creator-cititor: „Cititorul nu se adresează operelor spre a se asigura că participă la artă, el se apleacă spre operă, pentru a încerca și trăi valoarea pe care o exprimă”.

În același discurs despre opera literară și efectul acesteia asupra cititorului, domnul Al. Florin Țene definește locul „eului” și raportul acestuia cu autorul, în funcție de genurile literare.

În căutarea și înțelegerea frumosului literar-artistic, se oprește asupra mai multor concepte artistice dintre care amintim „mitul Edenului” și „erosul ca artă”. Considerăm importante analogiile realizate între operele la care se face referință, precum și argumentația adusă din Eugen Simion, G. B. Vico, Eugenio Montale și alții. Totul pus sub semnul genialității creatorului! „Genialitatea, spunea Eugenio Montale, constă în a fi înțeles că elinul de altă dată corespunde cu «homo europaeus» de astăzi, și în a fi reușit să te scufunzi în acea lume ca și când ar fi fost a noastră”.

Cu siguranță problemele abordate devin interesante! 26

Continue reading „Voichița Tulcan MACOVEI: *Al.Florin Țene-CRONICARUL LITERAR ȘI ESEISTUL” →

Ely-Grațiela POPESCU: IT Analytics in Action (concret și conceptual în Cultural Intelligence)

***Sever Spânulescu, ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems: STM32F4-Discovery CMSIS and HAL-API in IAR-EWARM or Keil-MDK Kindle Edition

Sever Spânulescu, ESP32 programming for the Internet of Things: HTML, JavaScript, MQTT and WebSockets solutions (Microcontrollers and IT Book 1) Kindle Edition

Actual mind, possible worlds

În imaginarul colectiv al atâtor lumi posibile, second life-ul digital a impregnat societatea contemporană, până la transfer personal în virtual.

Oculta acestui teritoriu devine din ce în ce mai puternică, creând teorii ale conspirației, (fals-pozitiv) neverosimile. Este cunoscută și considerată distopică teoria fostului NYPD Marc Goodman, din Future Crimes/ în română tradusă de editura RAO: X-Cyber. Viitorul începe azi/ future-crimes-inside-the-digital-underground-and-the-battle-for-our-connected-world, prezentând apocaliptic viziunea autorului (mai degrabă realitatea constatabilă) a pericolului transferului vieții reale în virtual. Considerată utopică, ipoteza cărții aparține unui picaro digital ce pare actor science fiction, dar în lumea digitală imposibilul nu există, pe axa bine-rău, imaginația având ambele conotații, de la furtul de identități, threaturi diverse, perfidele atacuri DDOS (atacuri de rețea, greu depistabile), un thriller nu doar al “simplelor” clone de carduri bancare. În care răul, organizat subtil pe un teritoriu subteran numit Deep Net, Silk Road, Dark Web, se extinde până la terorism cybernetic: Cyber War.

Pro și contra acestor trenduri, unul al societății informaționale, altul al întoarcerii la natură, spre o viață simplă, atribuită deja personajelor excentrice, ce preferă patriarhalul (“Cosmopolitan”), versus direcția facilizării vieții prin progres tehnic – toate acestea nu-și mai găsesc echilibrul în prezent. În mod natural, civilizația progresează, schimbându–și variabilele. În plină epocă postmodernistă, românii, sincronic locuitorilor unor New York, Sydney, Londra sau Hong Kong, nu au rămas cantonați în categoria societate rurală.

În avangarda ciberneticii economice, studiile profesorului Sever Spânulescu proiectează conceptul Cultural Intelligence într-o semiotică a discursului hi-tech. Internetul obiectelor sau IoT, cu cea mai simplă definiție reprezintă un concept ce presupune folosirea internetului pentru a conecta între ele diferite dispozitive, servicii și sisteme automate, formând astfel o rețea.

Studiile rectorului Universității Hyperion, prof.univ.dr. Sever Spânulescu, intră în topul mondial al inovației IT. Book Authority a plasat pe primul loc în Top 10 al celor mai bune cărți despre microcontrolere, în 2019, cartea ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems, În același top mondial al cărților intră și studiul despre Internet of Things al universitarului român. Continue reading „Ely-Grațiela POPESCU: IT Analytics in Action (concret și conceptual în Cultural Intelligence)” →

Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement

D-na poetă Elena Armenescu, alături de alţi scriitori reprezintă cultura română în Mişcarea Mondială pentru Poezie. Această mişcare consideră că poeţii pot schimba lumea în bine, pot influenţa deciziile politice, pot determina realizarea unor constituţii pe principii umaniste, căci orice societate trebuie să aibă în centrul omul şi interesele sale, să nu fie dominată doare de goana după profit. Iată ce a spus d-na Elena Armenescu în interviul ce mi l-a acordat:

***

Ecaterina CHIFU: Stimată doamnă, sunteţi o poetă foarte bine cunoscută şi apreciată, membră a USR din anul 1998, cu multe volume publicate. Ne puteţi aminti câteva titluri?

Elena ARMENESCU: Privind activitatea literară, înainte de anul 1989, am participat şi obţinut două premii la concursul literar „Tudor Arghezi” şi în 1989 am debutat în revista „Luceafărul” cu poemul „Confluenţe”, apoi au apărut volumele: „Ferestrele somnului”, „Regatul ascuns”, „Exodul uitării”, „Dictatura iubirii”, „Strigăt spre lumină”, „Memoria statuilor”, „Joc tainic”, „Cântecul iubirii” (sonete), „Locul de lumină”, „De mână cu Orfeu”, „Insomnia căutării”, „Livada cuvintelor”, „Judecata animalelor” (poezii pentru copii), „Constelaţia inimii”… Am alcătuit şi editat antologii: „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (dedicată martirilor Sfinţii Mucenici Brâncoveni, 2014), „Unirea face puterea” (2018), „Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” (2019) şi volumul de proză „Gânduri de utrenie”. Am colaborat la revistele: „Luceafărul”, „Poesis”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească” şi am acordat interviuri la radio, pe teme literare şi medicale.

Ecaterina CHIFU: Ce tematică abordaţi, care este universul creaţiei dumneavoastră?

Elena ARMENESCU: O tematică variată aşa cum este şi viaţa, cum este natura din jurul nostru din care ne inspirăm, iar unele scrieri – fie poezie ori proză – sunt chiar profunde, ca sufletul însetat de iubire şi cunoaştere.

Ecaterina CHIFU: Aţi înfiinţat „Fundaţia Mirabilis”. Vă rugăm să ne spuneţi care sunt obiectivele acesteia?

Elena ARMENESCU: Sunt mulţi oameni care fie din convingere (dintr-o profundă înţelegere a ideii, că, ce este natural este cel mai apropiat de structura noastră) fie că au urmat un tratament alopat îndelungat fără rezultate sau cu rezultate apreciabile, dar nu mai pot urma tratamentul respectiv, din cauza unor fenomene secundare ori intoleranţă sau sunt alergici la medicamente, se adresează celor care practică metode tradiţionale, neconvenţionale, adică nouă, celor care practicăm o medicină biofuncţională, holistică. Obiectivul nostru a fost de a implementa metodele terapeutice nemedicamentoase cu rezultate certe, în cele mai frecvente afecţiuni, constatate în practică la cabinetul „Fundaţiei Mirabilis”, pe o perioadă de cinci ani, din care enumăr câteva: apifitoterapia, reechilibrarea energetică integrală, acupunctură, electropunctură, masaj terapeutic, bioterapie, chiropraxia, reflexoterapia, aromaterapia, relaxare prin meloterapie, dietoterapie individualizată pe boli şi grupe sanguine stabilită de specialişti în nutriţie, spiritualizare, prin convorbiri individuale, recomandarea lecturilor benefice stării de sănătate corporală şi mentală, evitarea factorilor perturbatori psihici sau de mediu (umiditate, frig, poluare etc).

Ecaterina CHIFU: Prin fundaţia pe care o conduceţi, faceţi parte din cluburile UNESCO şi prin activităţile organizate în Bucureşti şi în ţară din Mişcarea Mondială a Poeţilor. Vorbiţi-ne, vă rog, de ecoul literaturii române pe plan internaţional!

Elena ARMENESCU: Sunt de fapt două lucruri diferite care au în comun dragostea faţă de semeni. Mă voi referi în primul rând la „Fundaţia Mirabilis” care face parte din Cluburile UNESCO din România. Este o fundaţie pentru Medicină Alternativă Transdisciplinară care îşi propune să adune, sintetizeze, dezvolte, promoveze şi să facă totodată cunoscute totalitatea izvoarelor şi cunoştinţelor legate de vechile metode medico-terapeutice practicate de-a lungul vremurilor pe teritoriul României. Mă refer la cele zamolxiene, cunoscute şi peste hotare. „Fundaţia Mirabilis Club UNESCO” organizează anual simpozioane naţionale de medicină alternativă şi complementară ajunse la cea de a XXIII-a ediţie. Medicina holistică încearcă prin toate mijloacele, să întărească energia vitală, astfel încât, după declanşarea bolii, să aducă organismul într-o stare de echilibru cât mai apropiată de normalitate, adică de starea de dinaintea îmbolnăvirii. O abordare holistică presupune că există o forţă vitală (energia Qi) în fiecare pacient şi că aceasta este singura capabilă să determine restabilirea echilibrului. Acum să vă precizez şi despre „Mişcarea Mondială de Poezie” (WPM). Proiectul „Word Poetry Movement” a fost iniţiat în Medellin, Columbia. Această mişcare a fost înfiinţată în contextul reuniunii mondiale a directorilor de la 37 de festivaluri internaţionale de poezie, care a avut loc la Medellin, Columbia, în perioada 4-8 iulie, 2011. Acolo, au discutat legătura dintre poezie şi pace, reconstituirea spiritului umanist, recuperarea naturii şi reconcilierea cu omul, unitatea şi diversitatea culturală a popoarelor, sărăcia materială şi justiţia poetică, precum şi posibile acţiuni în favoarea globalizării (extinderii) poeziei. Unul dintre scopuri este includerea celor mai puternice festivaluri internaţionale de poezie, poeţi, şcoli de poezie şi publicaţii tipărite şi virtuale, pentru a spori cooperarea reciprocă şi pentru a energiza vocea individuală şi colectivă a poeziei, în epoca noastră. Datorită naturii poeziei, „Mişcarea Mondială de Poezie” susţine şi va sprijini întotdeauna gândurile, acţiunile şi măsurile care pot contribui la pacea mondială, apărarea oricărei vieţi pe pământ, dezvoltarea durabilă a unei lumi noi, restaurarea frumuseţii, demnităţii şi adevărului, în procesul unei consolidări persistente a prezenţei poeziei în societatea contemporană din întreaga lume. Eu şi alţi poeţi români ca Ioana Trică, Victoria Milescu, Paula Romanescu ş.a am aderat la această mişcare. Eu organizez trimestrial seri de poezie şi muzică, lecturi publice, conform programului iniţiatorilor.

Ecaterina CHIFU: Prezentaţi-ne, vă rugăm, Proiectul „POESIS”?

Elena ARMENESCU: Am gândit un proiect românesc, prin înfiinţarea unui CLUB LITERAR ARTISTIC „POESIS” care presupune întâlnirea lunară a creatorilor de artă (poeţi, muzicieni, pictori), a actorilor şi artiştilor care, în mod profesional, recită ori cântă vocal sau la diferite instrumente, în mijlocul expoziţiilor de pictură care încântă ochiul – adică stimulăm organele de simţ (văz, auz) ca, prin intermediul lor, starea emoţională să fie declanşată, să se creeze emoţie, de dorit pozitivă, înălţătoare, extrem de benefică evoluţiei noastre spirituale. Sper că aceste întâlniri vor reprezenta totodată o modalitate de emulaţie pentru creatori şi interpreţi.

Ecaterina CHIFU: Poeziile dumneavoastră au apărut şi în antologii?

Elena ARMENESCU: Da, sunt incluse în multe antologii, de pildă: „Antologie de Poezie” (Editura Arhip Art, Sibiu, 2010); „Lira în patru puncte cardinale”, (Editura med Publishers, 2012, 2014, 2015), „Simbioze lirice” (vol I, IV, X) (Editura Anamarol, 2014), „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (Editura Mirabilis); „Poètes, vos papiers” (Editura Tipo Moldova); „Să ningă peste inimi Continue reading „Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” →