Ioan Nicolae MUȘAT: INVITAȚIE la antologia ,,Cinstire Maicii Domnului”!

Bucurie!
Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR)
vă așteaptă cu poeme și proză scurtă dedicate sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu în Antologia închinată Nașterii și Adormirii Maicii Domnului, ediția I-a, 2020, structurată pe trei secțiuni:
POEZIE – ESEURI/PROZĂ SCURTĂ-PICTURĂ, GRAFICĂ

Condiții de participare:

a) foto și CV literar (opțional), pe una pagină de prezentare. Vă rugăm să trimiteți foto de calitate!

b) materialul trebuie să fie de foarte bună calitate, să respecte tematica și va fi editat în format A5, font Times New Roman, dimensiune 12, distanța 1 rând; Volumul va fi cu partea de materiale scrise, poezie, proză, predici, dar la sfârșit va avea 12 pagini color cu icoane! Picturile vor fi trimise color și vor fi puse în volum la sfârșit, grafica va fi înglobată în partea cu texte.

c) taxa de participare (se va achita în intervalul 17. 08. 2020 – 23. 08. 2020 într-un cont bancar comunicat ulterior numai de către cei care vor primi aviz favorabil asupra calității materialelor trimise):
– 30 ron, până în 5 pagini total (din care 1 pagină de prezentare); se va oferi 1 volum acela în care este publicat!
– 90 ron, pentru ceea ce depășește 5 pagini și maxim 10 pagini (inclusiv pagina de prezentare); se vor oferi 3 volume din acela unde este publicat!
– Dacă vor fi două volume, atunci, opțional, participantul poate achiziționa, contra cost, volumul unde nu este publicat. Opțiunea va fi făcută în perioada 19-23 august, când se va ști numărul de volume.

d) Termen limită de predare material: 17 august 2020!

e) Materialele însoțite de foto și CV literar vor fi trimise pe adresa de e-mail:
ascior_antologii@yahoo.com și veți primi răspuns de confirmare a publicării.

f) Bonus, pentru un elev sau tânăr (12-25 ani), cu lucrări deosebite constatate de coordonatorii lucrării și avizate de Președintele ASCIOR, participarea va fi GRATUITĂ și va primi 6 volume în care îi sunt publicate lucrările (eventual 4 din volumul cu lucrările proprii și 2 din celălalt volum).

g) De asemenea, la același e-mail se vor comunica datele de contact, e-mail, adresa poștală și număr telefon pentru a putea fi trimise volumele în cel mai scurt timp! Costul de transport se suportă de către autori, de aceea vă rugăm să ne comunicați opțiunea de livrare (poștă/firmă de curierat)

h) Atât poza de profil, cât și CV-ul sunt opționale în antologie, iar pentru cine dorește poate folosi pseudonim, dar în e-maill-ul transmis cu materialele trebuie să aibă atât numele cât și toate datele corecte.

i) Preconizăm unul sau două volume format A5, a 300-350 pagini fiecare, în funcție de materialele primite. Cu suma anunțată de 30 (respectiv 90 lei) lei autorul primește volumul în care este publicat. Pentru achiziționarea volumului unde nu este publicat va trebui să achite C/V acestuia, după ce a anunțat din timp dorința.

j) Pentru a nu se crea tulburări dar mai ales pentru obținerea diversității și de valoare dar și de expunere materialele vor fi amestecate, nu vor fi separate sectoarele poezie și proză, eseuri, analize, predici…

k) Tot la același e-mail se vor comunica și lămuri toate problemele legate de această antologie.

Continue reading „Ioan Nicolae MUȘAT: INVITAȚIE la antologia ,,Cinstire Maicii Domnului”!”

Ioan Nicolae MUȘAT: Mi-e dor de tine mereu și mereu

Mi-e dor de tine mereu și mereu

 

Mi-e dor de tine mereu și mereu
Dar mult mai mult mi-e dor când te apropii
Și mult mai mult
Când îți strălucește fața de dor
Dar nu te pot mângâia
Nici măcar cu privirea
Și atunci trimit soarele
Și te mângâi cu razele lui
Și trimit luna cu stelele
Și te îmbrățișez cu întreg Universul
Și când îți zâmbesc florile
Nu știi că sunt trimise cu toate
Prin sărutările
Ce ți le-am furat

———————————

Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

20 octombrie 2019

Eleonora SCHIPOR: Conferința ASCIOR de la Buzău

Am participat pentru a doua oară deja, și în anul acesta ca și în anul trecut la Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin credință” din orașul Buzău, România. Reamintim cititorilor că președintele fondator al acestei Asociații este inginerul Nicolae Mușat.

         Din zona Bucovinei am fost prezente două persoane  și anume activista, membră a Asociației creștine ASCIOR din regiunea Cernăuți Maria Cnapic din Pătrăuții de Jos și subsemnata, ca președintă deja a Filialei ASCIOR Cernăuți. (Domnul Vladimir Acatrini, primul președinte al Filialei cernăuțene este ales deja Președintele Ariei ASCIOR Bucovina).

         Din afara granițelor au mai sosit domnul Ștefan Sofronovici, președintele Aria ASCIOR Basarabia Sud și doamna drd. din Tirana, Albania Elsa Stavro. Am fost doar 4 persoane, dar ne-am bucurat că măcar noi am putut ajunge, căci distanța e totuși mare. În schimb din țară au fost prezente zeci de persoane președinți de Arii, președinți și vicepreședinți de Filiale, din aproape toate zonele României unde s-au creat în acești doi ani de când a luat ființă această Asociație Filiale și Arii.

         Preoți, scriitori, ziariști, pictori, profesori universitari, oameni de știință, artă, cultură, religie, studenți, elevi, oameni de vârsta a treia, au participat timp de două zile la lucrările celei de a doua Conferințe ASCIOR.

         În prima parte a Conferinței date dl Nicolae Mușat  i-a prezentat pe toți cei care l-au ajutat și îl ajută în permanență la pregătirea și desfășurarea diferitelor activități, dar mai ales a Conferinței din acest an: directorii pentru cultură, religie, folclor, secretarii, redactorii șefi ai revistei „Orizonturile Bucuriei”, ai posturilor de radio și televiziune locale, membri Asociației ASCIOR pentru Tineret etc.

         Cu scurte cuvântări de bun venit, dar și de salut din parea tuturor Filialelor deja înființate, dar și a celor ce urmează să fie înființate pe viitor s-au adresat de pe scena Sălii mari a Consiliului județean Buzău, reprezentanții tuturor Ariilor, Filialelor, invitații oficiali.

         Conferința a fost coordonată de președintele Nicolae Mușat, a fost binecuvântată de preotul Mihai Milea. Printre membri Prezidiului Adunării s-a aflat directorul ASCIOR pentru integrarea românilor Dr. Ec. Angelica Stănciuloiu din București, iar a doua zi la lucrările Conferinței buzoiene a sosit domnul Ambasador Mihai Florescu de la București, care de asemenea a fost prezent și anul trecut. Ne-am bucurat mult că am revăzut-o pe inimoasa doamnă Olga Grigorov, președinta Filialei Tulcea, care împreună cu d-na Angelica Stănciuloiu, dl N. Mușat și profesorul universitar Mihail Popescu, au fost prezenți la înființarea Filialei de la Cernăuți, în toamna anului trecut.

         Am cunoscut oameni noi, i-am rezăzut pe unii din anul trecut.  O impresie de neuitat mi-a lăsat doamna Floarea Dimian, scriitore, Director ASCIOR femei și persoane vârstnice, poeta Ileana Pușcașu, președinta Filialei ASCIOR, sector 3 București, care astă vară, când ne-am aflat cu grupul de eleve de la CIE Cupca, la atelierele de creație din București, ne-a fost un ghid bun prin capitala țării. Ne-a plăcut enuziasmul d-nei Paulina Georgescu, scriitoare, președinte cenaclu ASCIOR din Buzău, inimosul domn Marian Rădulescu, fost director ASCIOR pentru folclor, actualmente președintele Asociației  La-Libris, omul care știe și poate organiza concerte și festivaluri, și mulți alții, din lipsă de spațiu nu-i voi numi pe toți, dar le mulțumesc sincer pentru amabilitate și înțelegere.

         L-am cunoscut pentru prima dată pe profesorul universitar Dumitru Mnerie din Timișoara, președintele Ariei ASCIOR Banat, și pe simpatica sa soție d-na Gabriela. Niște oameni deosebiți. Prin intermediul lor am luat legătura telefonică cu minunata doamnă Mariana Gurza de la Timișoara, a cărei mamă este originară din satul Cupca, i-am putut transmite câteva cărți, primi altele în schimb de la ea, dar și ceva simbolic de la baștina mamei sale, la care ține atât de mult. Reamintim tuturor că poeta creștină Mariana Gurza este redactorul revistei „Logos și Agape” ce apare de ceva vreme deja, și unde noi, cei de la Cuoca, publicăm aproape în fiecare săptămână câte ceva. Sincere mulțumiri și tot binele din lume.

         Au evoluat în fața celor prezenți mai multe formații și artiști amatori și profesioniști din diferite locuri, printre care și grupul de copii „Sirețelul” din regiunea Cernăuți condus de profesorul Gheorghe Stratulat.

         Au mai evoluat și grupul vocal psaltic al elevilor Seminarului Teologic Buzău, condus de elevul Tache Marian, grupul folcloric „Coronița”  din Costești, coordonator pr. Nicoleta Gușă,  Ansamblul bărbătesc  „Voievozii munțilir din Covasna lui Decebal” condus de preotul Vasile Antonie Tămaș, solista Laura Constantin din Buzău și alții.

         S-au oferit câteva premii pentru copiii talentați ce au participat cu poezii și eseuri la secțiunile de religie și literatură.

         Le mulțumim frumos organizatorilor, sponsorilor, tuturor celor care au contribuit nemijlocit la organizarea unei asemenea Conferințe. Sincere mulțumiri aducem domnului Nicolae Mușat și întregii sale echipe, Primăriei și Consiliului județean Buzău pentru că s-au implicat în organizarea și desfășurarea lucrărilor celei de a doua Conferințe Naționale  pentru Civilizația Creștină „Uniți prin credință”.

          Sperăm să putem colabora și continua activitățile noastre în cadrul Asociației ASCIOR. Doamne ajută!

—————————–

Eleonora SCHIPOR,

președinta Filialei ASCIOR Cernăuți

Ioan Nicolae MUȘAT: Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, Buzău, 2019

ASCIOR vă invită la cea mai importantă manifestare anuală a sa, Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință 2019″, care se va desfășura în două părți, prima parte, sâmbătă, 12 oct, ora 10 la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, a doua parte, duminică, 13 oct 2019, ora 12,00 la Amfiteatrul Centrului Județean de Cultură și Artă, Buzău.


Sâmbătă, 12 oct 2019, ora 10, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău vor avea loc festivitățile:


1) 10-11,00 Primirea delegațiilor ASCIOR din țară și din afara granițelor cu un foarte scurt cuvânt (de 4-5 minute) din partea șefului delegației, PROGRAM CULTURAL !


2) 11,00-13,00 Scurte expuneri conferențiale, Pr. prof. univ. dr. Emilian Cornițescu, Ieromonah Andrei, exarhul mănăstirilor din Rep. Moldova, prof. univ dr. Mnerie Dumitru, conf. univ. dr. Carmen Ciornea, prof. dr. Antoniu Pastin, Pr. prof. dr. Mihail Milea.


3) 13,00-13,20 pauză


4) 13,20- 15,30 Înmânarea premiilor ASCIOR, ( se vor îmnâna 10-14 premii de interes și competență), program cultural cu Grupul de copii din Cernăuți, Ichim Maria și alți interpreți din Buzău și participarea extraordinară a grupului folcloric bărbătesc „Voievozii munților din Covasna lui Decebal” condus de inimosul Preot patriot Vasile Antonie Tămaş!
Continue reading „Ioan Nicolae MUȘAT: Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, Buzău, 2019″

Ioan Nicolae MUȘAT: Un eveniment important ASCIOR, conferința Orizonturile Bucuriei Tinerilor

ASCIOR și Centrul Cultural Alexandru Marghiloman, luni, 30 sept 2019, ora 16,30, deschid Cenaclul ASCIOR condus de scriitoarea Paulina Georgescu și Atelierul de Creație ASCIOR, condus de prof. ing. Elena Mihalache, în cadrul conferinței Orizonturile Bucuriei Tinerilor, sub patronajul Primăriei Municipiului Buzău.


Avem onoarea să participe Dl prof. dr. Stelian Gombos, din București, cu o conferință deosebită despre tineri „Dacă tinerețea ar ști și bătrânețea ar putea”!


Momente muzicale cu Ichim Maria și Laura Constantin!


În deschidere Ioan Nicolae Mușat, președinte fondator ASCIOR!


Prin programul susținut de Primăria Municipiului Buzău „ASCIOR-tineri pentru viitor”, elevilor și tinerilor participanți (vârsta 12-25 ani), pentru interesul acordat culturii, li se va acorda un premiu de 100 lei, prin tragere la sorți!


ASCIOR pentru bucuriile omului!

–––––––––––

Ioan Nicolae Mușat
Președintele ASCIOR

Ioan Nicolae MUȘAT: Scurtă prezentare a asociației ASCIOR la 30 iunie 2019

Sunt ing Nicolae Mușat, președintele fondator al Asociației pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR.

Asociația pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR a luat ființă în 2017, la Buzău și este o societate de credință, cultură, atitudine creștină care are ca obiective promovarea înțelegerii dreptei credințe, promovarea identității culturale, implicit a românismului, promovarea istoriei adevărate, promovare activității și responsabilității sociale, promovarea împreună lucrării pentru semenii noștri prin foarte diverse activități, promovarea unui nou tip de civilizație bazată pe Legea lui Dumnezeu.


Astfel, asociația ASCIOR a avut peste 60 de activități regionale și naționale prin conferințe, lansări de carte, simpozioane, expoziții etc, dar și prin editarea revistei Orizonturile Bucuriei, înființarea Conferințelor și Congreselor pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, editarea antologiilor ASCIOR, deschiderea unor Grupuri ASCIOR în vederea înființării lor ca filiale. Astfel, am deschis în 2018 Grupuri în vederea înființării de filiale ASCIOR, numind un președinte de grup care se ocupă cu activități asemenea celor desfășurate de asociație, deschise în țară la Mizil, Tulcea, București, Timișoara, iar în afara actualelor granițe, la Cernăuți, Orhei, Soroca, Chișinău și sunt în derulare programe de deschidere a noi grupuri în țară și-n afara granițelor, cu precădere în zonele locuite compact de etnici români.


Prin programele de susținere a persoanelor aflate în dificultate am reușit, cu sprijinul susținătorilor noștri, care fac sau nu parte din asociație, să oferim ajutoare în diverse moduri dar și în bani, sume de peste 5000 lei, în total.


Prin programele de susținere a tinerilor am acordat tinerilor prezenți la manifestările ASCIOR premii pentru elevi de peste 12 ani și tineri până în 25 ani în bonuri valorice (Carrefour Buzău) și numerar în valoare de peste 5000 lei.


Revista noastră, „Orizonturile Bucuriei” se editează în 700-1000 exemplare pe număr, apare (de regulă) la 2 luni, avem peste 60 de colaboratori, de la cercetători și profesori universitari pe diverse domenii de activitate, din țară sau din străinătate, la debutanți în literatură sau pasionați în artă. În viitorul apropiat, prin site-ul ASCIOR revista va putea fi consultată și descărcată ți în format electronic întrucât avem multe cereri din străinătate, Italia, Grecia, Spania, Austria etc.


Din 19 Mai 2019 am început deschiderea Ariilor ASCIOR, (o Arie cuprinzând 4-10 grupuri care vrem să devină filiale) cu deschiderea Ariei București, președintă de arie este poet Ioana Raluca Trandafir, iar pe 05 Iun am deschis la Constanța, la Palatul Arhiepiscopal, împreună cu IPS Teodosie, (care ne-a făcut o mare bucurie și onoare), Aria Dobrogea, președintă de Arie ASCIOR fiind dna lector univ. dr. Carmen Ciornea. Asemenea, sunt intense pregătiri pentru deschiderea Ariei Banat, la Timișoara, președinte de arie fiind dl prof. univ. dr. Mnerie Dumitru, Aria Basarabia Sud, la Chișinău, președinte cercetător Ștefan Sofronovici, Basarabia Nord, la Orhei, președintă fiind prof. drd. Tatiana Croitor, Bucovina, la Suceava, președinte istoric drd. Vladimir Acatrini șamd.


Din 19 iunie s-a dat startul Concursului ASCIOR pe Religie și Literatură care va avea premierea cu ocazia Conferinței Naționale pentru Civilizația Creștină 2019, Uniți prin Credință, din 5-6 oct 2019.


În 29 iunie 2019 am început procedurile de înființare a revistei ASCIOR, on-line, pentru tineret, „Orizonturile Bucuriei Tinerilor” unde redactor șef este tânărul Alexandru-Eusebiu Ciobanu iar redactor șef adjunct prof. drd. Tatiana Croitor urmând ca în cel mai scurt timp să începem procedurile de înființare a revistei ASCIOR, on-line, pentru copii, „Orizonturile Bucuriei Copiilor” redactor șef fiind eleva Gabriela Croitor și redactor șef adjunct prof. drd. Tatiana Croitor.


Vă vom prezenta periodic activitatea și planurile pe care le avem în vederea cunoașterii și susținerii eforturilor noastre pentru sprijinirea Civilizației Creștine!


ASCIOR pentru bucuriile omului. Uniți prin Credință!

——————————

Ing. Ioan Nicolae MUȘAT
Președintele ASCIOR

Ioan Nicolae MUȘAT: „Uniți prin Credință”, două concursuri ASCIOR, pe direcțiile Religie și Literatură pentru tineri!

START „Trofeul și premiile ASCIOR”! Elevii de peste 12 ani (2019) și tinerii până în 25 ani (2019), indiferent de domiciliu, în România sau în afara granițelor României, sunt invitați la CONCURS CU PREMII, trimiterea materialelor începând de azi 19 Iunie până vineri, 16 august 2019.


Hristos s-a Înălțat!


Una din cele mai importante activități ale asociației ASCIOR este direcția Conferințe și Congrese ASCIOR „Uniți prin Credință”, direcție care demonstrează de ce ființăm ca asociație, pentru ce facem atâtea lansări de carte, conferințe, colocvii, pentru ce avem revista Orizonturile Bucuriei, pentru ce vrem și înființăm grupuri, filiale și Arii ASCIOR, sensul activității noastre naționale și internaționale.


Începând din 2020 trebuie să susținem primul Congres ASCIOR pentru Civilizația Creștină, care trebuie să se desfășoare pe secțiuni și a cărui pregătire începe încă de la Conferința Națională ASCIOR 2019, din 5-6 oct 2019, care se va desfășura la Buzău, sperăm în Sala Consiliului Județean, congrese care trebuie să pună bazele teologice și filozofice ale formării Civilizației Creștine.


De aceea, momentul cel mai important al asociației ASCIOR este cel al Conferinței Naționale (5-6 Oct 2019) și atunci trebuie înmânate atât diplomele, premiile și medaliile cât și trofeul ASCIOR.


Astfel inițiem două concursuri ASCIOR, pe direcțiile Religie și Literatură, în limba română pentru elevi de la 12 ani până la tineri până în 25 ani, după categoria de vârstă cu care avem și contractul de sponsorizare cu Carrefour Buzău.


Proiect Concursuri ASCIOR:
Direcția Religie,
Tema: „Uniți prin Credință”


Forma materialelor: note, comentarii, medalioane, recenzii, evocări, eseuri scurte, poezii, care să evidențieze unitatea adusă de credința cea adevărată, unitatea familială, unitatea socială, unitatea internațională, unitatea de gândire și trăire într-un colectiv, într-un domeniu de activitate, într-un ținut etc. Accentul cade pe contribuția, efectul religios, Unitatea prin Credință!
Continue reading „Ioan Nicolae MUȘAT: „Uniți prin Credință”, două concursuri ASCIOR, pe direcțiile Religie și Literatură pentru tineri!”

Ioan Nicolae MUȘAT: Un eveniment național ASCIOR pentru bucuriile omului

Un eveniment național, deschiderea primei ARII ASCIOR, ARIA Bucureștilor duminică 19 Mai 2019, ora 13, la restaurantul Casa Mara, București, președintă a ARIEI Bucureștilor este poeta Ioana Raluca Trandafir! Președinte ASCIOR sector 1- poet Ilie Marinescu, sector 2- scriitor profesor Marga Apostoiu, sector 3- poet Ileana Puscasu, sector 4- scriitor teolog dr. Antoniu Pastin, sector 5- poet ec. Gabriela Șerban Doca, sector 6- scriitor prof. Carmen Brojboiu, ASCIOR Buftea-Ilfov- poet, editor Caprar Florin, organizatorul evenimentului. Picturile pentru roll-up-uri au fost realizate de distinsa doamnă pictor iconar Mihaela Bibi. Vor concerta artiști de excepție: Manea Agheana (folk), Marilena Mantu (Jazz), Camelia Florescu (muzică ușoară). Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru sprijinul minunat dat fenomenului ASCIOR, pentru interesul pe care-l acordați dezvoltării Asociației pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR!

Deschiderea Ariilor (regiunilor) ASCIOR este o necesitate a coordonării și bunei funcționări a filialelor ASCIOR din zonă, cuprind de la 4 la 8 filiale și sunt menite a comasa activitățile filialelor pentru diverse activități. Nu este nici ușor dar nici corect să se coordoneze activitățile zonelor București, Basarabia, Bucovina, Oltenia, Crișana, Maramureș, sau din alte părți, de la Buzău… Cei din zonă își pot coordona mult mai ușor și mai aplicat nevoilor activitățile culturale și sociale necesare. Mai mult, președinții de Arie ASCIOR (probabil 13 sau 14), sunt și mesagerii la nivelul Consiliului de Administrație a realizărilor și problemelor din Aria respectivă cu titlul de vicepreședinți ai asociației.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să dezvoltăm cu bine asociația și să contribuim la creșterea responsabilității identitare românești prin creșterea gradului de cultură și civilizație creștină!

ASCIOR pentru bucuriile omului.

Îi rugăm pe toți simpatizanții și membrii ASCIOR să distribuie evenimentul!

——————————-

Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

9 mai 2019

Ioan Nicolae MUȘAT: Prima Regiune, Zonă ASCIOR cu 7 filiale ASCIOR, ARIA Bucureștilor! ASCIOR pentru bucuriile omului!

ASCIOR- ARIA Bucureștilor: Cu mare bucurie vă anunțăm că Duminică, 19 Mai, ora 13, la Restaurant Casa Mara, Strada Primo Nebiolo 1, sector 1, vom deschide prima Regiune, Zonă, ARIE ASCIOR, ARIA Bucureștilor formată din 7 filiale ASCIOR, 6 pentru fiecare sector al Bucureștilor și una pentru Buftea-Ilfov. Președintă, cu titlul onorific, (pentru protecție), al primei ARII ASCIOR, ARIA Bucureștilor este desemnată poeta Ioana Raluca Trandafir!


Ne-am gândit să facem aceste Regiuni, Districte, ASCIOR pentru gruparea mai multor filiale într-o anumită zonă:


1) În vederea deschiderii a minim 30-40 de filiale ASCIOR numai în România (cu Voia Domnului), nu poate fi eficient gestionată activitata acestora de la un Centru


2) În componența Consiliului ASCIOR trebuie să intre, ca vicepreședinți, cel mult 8-12 președinți de filiale pentru a avea un cuvânt din teritoriu în conducerea ASCIOR, la un număr de 30-40 de filiale este absurd să ai 30-40 de vicepreședinți, din teritoriu, în conducere.


3) Sunt unii membrii în ASCIOR care dovedesc mai mută râvnă în desfășurarea activităților ASCIOR și aceștia pot aduce o contribuție mai mare sprijinind activitățile altor filiale. 4) Sunt zone mult mai îndepărtate de Buzău, Bucovina, Basarabia, Crișana, Dobrogea, a căror activitate nu poate fi coordonată și susținută de la Buzău… și multe alte argumente pentru gruparea filialelor pe zone, ARII.


Am ales cu mai multe încercări dintre numirile Regiune (care suna rău), Zonă, District, dar nu puteam pune nici cuvântul românesc „Județ” pentru că ar fi creată confuzie și nu ar fi fost acceptată la modificarea Statutului ASCIOR. Numirea de ARIE este din fondul pelasg și are trimitere directă către Imnul AR-RA (Plugușorul), cel mai vechi imn al omenirii la care a făcut adesea referire Hristos Domnul în Sfânta Evanghelie. De aceea noțiunea de ARIE acoperă și teologic și istoric și cultural cerințele ca Zonă de prefacere, de lucru, de rodire, de permanență….


Vom reveni cu detalii, cu numele președinților de filiale, cu programul acestui regal cultural, cu imaginea roll-up-urilor care vor străjui deschiderea primei ARII ASCIOR și mă bucur enorm că aceasta s-a putut face în inima țării, la București.


ASCIOR pentru bucuriile omului!


Îi rugăm pe toți membri și prietenii ASCIOR să distribuie evenimentul!

——————————-

Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

17 aprilie 2019

Ioan Nicolae MUȘAT: Motivația lansării revistei „Orizonturile BUCURIEI”

Puțini știu că am o relație specială cu Sfântul Mare Mucenic SAVA, căruia printr-un context istoric nelămurit deplin i se spune „Sava Gotul” de pe vremea când ținutului Buzăului și împrejurimilor sale li se spunea Goția… Această relație specială nu mi se datorează și pot spune că am contribuit nesemnificativ la sudarea ei, dar Sfântul Mare Mucenic SAVA a considerat că trebuie să spun și eu câte ceva, deși nu sunt vrednic. Așa am scris cartea de teologie politică „Catedra Sf. M. Mc. Sava”, pe care puțini au procurat-o și, pot spune că doar câțiva au citit-o, carte prin care încerc, cu slabele-mi puteri și cunoștințe să arăt importanța crucială pe care a dat-o Dumnezeu jertfei acestui mare sfânt, astfel încât, prin această jertfă Hristos Domnul a arătat nu numai cele ce sunt Azi și Acum pe pământ, ci și cele ce vor urma și cum se vor petrece negreșit din Voia și în Planul Domnului. Nu se cunoaște nici în România, nici măcar în Muntenia, nici măcar în țara Buzăului cinstea cu care Bunul Dumnezeu a cinstit pe aceste Mare Mucenic întocmai cu Apostolii, asemenea Sfinților Nicolae, Gheorghe, Vasile cel Mare….
Într-o seară, pe când cugetam eu la viața ortodocșilor, mi-a strigat în suflet sfântul Sava dacă Azi și Acum are unde și cum să strige ortodoxia ca mirean. Am cugetat că nu are lesne a-și spune păsul ca mirean, căci sunt reviste de teologie foarte respectabile cu toată învățătura pentru mireni dar nu ale mirenilor, nu ale laicilor, iar strigarea credincioșilor în revistele laicilor nu poate fi ușor acceptată. Astfel, tot cugetând la ce se poate face în acest sens mi-am adus aminte de minunatele noastre Preotese, femei cu totul speciale, care duc o viață duhovnicească plină de sacrificii datorită soțului pe care și l-au ales, Preotul, ce are o crucială și foarte grea misiune cerească de împlinit pe pământ. Dar taina preoției o primește preotul după ce este căsătorit, adică taina preoției o primește preotul dar, în același timp, în mod minunat și femeia lui devine Preoteasă, adică primește tainic o slujire diaconească alături de soțul ei, o slujire diaconească ce o va avea și o va duce până la moarte. Apoi m-am gândit la mamele preoților, monahilor și monahiilor, la mamele ierarhilor, aceste femei speciale care-au fost binecuvântate de Dumnezeu să-i nască, să-i educe, să-i crească pe conducătorii Bisericii! Câtă învățătură trebuie să luăm de la aceste minunate femei pentru surorile, soțiile și fiicele noastre, ale credincioșilor ortodocși, ca să lupte și ele la rândul lor pentru a avea această minunată cinste pe pământ! M-am gândit la dascăli, la credincioșii din consiliile și comitetele parohiale și la credincioșii – cărturari sau nu – care au de împărtășit experiențe, întâmplări, necazuri, lupte, căderi și biruințe din parohie, din episcopie, experiențe triste sau îmbucurătoare, ce trebuie să rămână în analele Bisericii, nu numai pentru monografii, ci și pentru câștigarea experienței istorice a Bisericii Una, pentru învierea zi de zi a lucrării în Domnul, puțin câte puțin, pas cu pas într-o continuă luptă.

Mulți nu știu ce înseamnă a fi mirean și cred că-i suficient a merge din când în când la câte o biserică, oricare, să aprindă o lumânare și să asculte Sfânta Liturghie, cred că-i suficient să se spovedească din când în când, peste șapte munți și șapte ape, și să achite contribuția anuală la biserica lor, așa, ca pe-o pensie alimentară… Este ca și când, ca părinte de familie fiind, ai da anual cât cere nevasta pentru cheltuielile casei și ți-ai mai vedea copiii la anul, când plătești iar… Acestea întrucât oamenii nu înțeleg, nu știu sau nu vor să știe că întreg poporul României, (prin acei 70-80% care s-au declarat ortodocși), este popor al lui Dumnezeu în, prin, întru Biserica Sa, că de două milenii acest popor a luptat pentru a-și apăra ființa națională, nu oricum, ci în, prin, întru Biserica Ortodoxă și, dacă suntem acum aici, se datorează deplin și exclusiv faptului că am fost și suntem ortodocși, că dacă mai vorbim încă limba dodeca-milenară a moșilor și strămoșilor noștri se datorează exclusiv faptului că suntem creștin ortodocși și Dumnezeu ne-a apărat ființa națională, având un Plan cu noi pe care nimeni, nicicând nu-l poate schimba…
Căci mulți cetățeni nu știu, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că PreaFericitul Daniel, Patriarhul României, este și al tuturor românilor, dar este și al României, și al poporului, dar și al statului român, că arhiereii sunt atât ai poporului din ținutul încredințat, cât și ai ținutului, cu tot ce are pe el, bun și rău, buni și răi, și de aceea nu înțeleg că toată viața socială și culturală a poporului român se desfășoară în fapt în mijlocul parohiilor, episcopiilor și mitropoliilor Bisericii Ortodoxe Una. Nu contează ce crezi tu, ca cetățean, în ce realitate te scalzi tu, ca cetățean botezat, când este vorba despre responsabilitățile pe care le ai față de moși și strămoși, față de Biserică și Sfinții ei, față de copiii și nepoții tăi, căci, indiferent cum le realizezi și percepi tu, aceste responsabilități le ai și tu răspunzi pentru cum ți le-ai îndeplinit în viață. Transformarea celor ce-și zic „cetățeni” în „mireni” este o luptă grea și de durată, luptă care a început în urmă cu două milenii și de Azi și Acum, intră într-o altă formă de organizare.

De două sute și ceva de ani, de la Comuna din Paris, „epoca de moarte a omenirii”, cetățenii își fac de cap și împreună cu ei conducătorii lor, căci au ajuns popoarele lumii a fi datoare pentru mai multe generații câtorva sute de familii…, iar toate acestea pentru că cetățenii au vrut să-și facă de cap, iar conducătorii lor le-au dat această posibilitate pentru a umple vistieriile stăpânilor murdari și lacomi ai acestei lumi a morții. Consecințele libertinajului incredibil al păcatului și morții se văd la tot pasul, de la lipsa locurilor de muncă, de la insecuritatea alimentară, medicală, profesională, educațională până la insecuritatea vieții fiecăruia dintre noi, dar și insecuritatea națională și mondială.
Avem Stâlpul Luminii lângă noi, Altarul Domnului lângă noi și nu-l folosim pentru salvarea și mântuirea noastră! Aici este toată problema, aici, la Parohie, aici, la Sfântul Altar se rezolvă toate, dar chiar toate problemele noastre și ale lumii, aici, nu în altă parte. De aici, da, de la Sfântul Altar și nicidecum din altă parte, prin Hristos Domnul, în Duhul Sfânt, în duhul Sfinților Părinți, în, prin, întru Biserica Ortodoxă Una, aflăm și izbăvirea de toate necazurile, dar și mântuirea! De aceea, slujitori ai Parohiei sunt Însuși Hristos Domnul, cu Maica Domnului, cu toate cetele îngerilor și sfinților, cu Patriarhul și cetele arhiereilor și preoților, diaconilor, monahilor, monahiilor, căci asta este lucrarea pentru om și sufletul lui, iar aceasta se petrece numai și numai în Ortodoxia creștină și sub nicio formă în altă parte, căci, aici, la Parohia ortodoxă, Preotul este chip și asemănare al slujirii Mântuitorului, iar Preoteasa este chip și asemănare a slujirii Sfintei Măicuțe Născătoare de Dumnezeu, așa cum toți din parohie preînchipuie lucrarea casnicilor lui Hristos Domnul, căci nimeni nu-i lăsat de sarcină ca nimeni să nu fie lăsat de răsplată!

Aici este toată problema, aici la Parohie, și nimeni să nu creadă că poate altfel să refacă puterea, tăria, identitatea, legarea poporului și a țării altfel, căci și patriarhia, și mitropolia, și episcopia toate stau pe puterea, adâncimea, tăria, legarea în Domnul a adunării parohiale. Iată că dintre cetățenii din parohie 10-20% sunt credincioși, iar doar 5-10-13% (procentele reale diferă de la o parohie la alta, de la o episcopie la alta), sunt mireni, adică acei credincioși legați de parohie care-și aduc contribuţia, așa cum pot, în parohia unde sunt arondați. Ce vom face cu ceilalți 80 poate chiar 90% dintre cetățenii botezați care nu vin la Biserică, ba chiar nici cotizația anuală n-o plătesc, apoi, când au evenimente în familie îl caută pe părintele și se minunează că are datorii de plată? Acestea sunt oile rătăcite ale noastre, ale tuturor, nu numai oile rătăcite ale Patriarhului, Episcopului, Preotului, ci ale noastre, ale tuturor celor ce suntem botezați, căci toți avem sarcina lucrării Dragostei lui Dumnezeu în viața noastră, în societate, oriunde suntem. Aici, la parohie, se face unirea dintre mireni, cinul monahal și cler și de aici, de la parohie, sub puterea Arhierească se dezvoltă celelalte puteri, cea Academică și cea Regală, căci întregul popor stă pe această celulă de ridicare a sa în Duhul, parohia. De aceea, este un Apostolat al cinului monahal și al clerului completat de un Apostolat al Mirenilor care se lucrează nu pentru și printre arhierei, nu printre preoți sau monahi, ci pentru și printre mireni, acea Diaconie Mireană care ajută Preotul și Arhiereul în lucrarea lor, acea diaconie care lucrează în familiile tradiționale pentru ca acestea să nască și să crească viitorii preoți, monahi, arhierei, învățători, profesori, cercetători, conducători, primari, prefecți, voievozi și regi…. în duhovnicie! Noi pierdem 80-90% din oile Domnului, iar Hristos Domnul, în pildă, le-a lăsat pe cele 99 care erau pe calea dreaptă pentru a alerga după una, cea rătăcită… iată cât de departe suntem de realizarea Planului și Voii Domnului, ce mare este ogorul unde trebuie să lucrăm, mai ales Azi și Acum, la plinirea vremii…

Continue reading „Ioan Nicolae MUȘAT: Motivația lansării revistei „Orizonturile BUCURIEI””