Foto: Afrin, Siria, după un bombardament 2018
*
Doi arbori se iubeau
Doi arbori aprig se iubeau
Dar pădurarul ranchiunos
Trunchiul le reteză
Și-i luă la el acasă
În vatră însă iar se întâlniră
Și în focoasă-mbrățișare
S-au mistuit împreunați.
Milostenie Continue reading „Hussein HABASCH: Doi arbori se iubeau (poeme)”
De Ziua Mondială a Limbii Materne la CIE Cupca, au fost pregătite mai multe lecții și măsuri cu caracter educativ.
Sub îndrumarea profesorilor de limbă maternă, elevii noștri au scris dictarea «Fără limbă nu poate exista popor». Au avut loc lecturi și recitaluri poetice din marii noștri înaintași M. Eminescu, V. Alecsandri, A. Mateevici, N. Stănescu, Gr. Vieru, Gh. Sion, I. Motrescu ș. a.
N-am uitat în această zi să-l pomenin și pe autorul monografiei satului Cupca, regretatul Petre Ciobanu din Brașov, precum și pe autorii și folcloriștii locali care și-au adus și ei contribuția la dezvoltarea limbii și culturii satului natal. Printre aceștia se numără regretații Magdalina Morar, poetă populară, Vasile Timiș, cantor al bisericii locale, cât și cei actuali.
Pe ușile cabinetelor au fost afișate citate despre limbă ale oamenilor iluștri din toate timpurile.
La lecțiile de limba și literatura română s-a vorbit mult despre rolul limbii materne pentru fiecare popor, despre păstrarea limbii, rolul bibliotecilor, bisericii, părinților, societății etc.
În clasele mijlocii și mari elevii au scris compuneri sub genericul «Nemurirea din cuvânt».
Recitaluri s-au susținut aproape în toate clasele.
Pe parcursul săptămânii respective s-au scris și se vor scrie o serie de compuneri despre rolul limbii meterne în viața noastră. Cele mai reușite vor fi menționte cu diplome și foi de laudă.
Cei mai activi elevi ai școlii au citit și au recitat versuri și cugetări despre limbă scrise pe steluțele simbolice.
Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Limbă maternă – floare eternă”
,,O ZI ÎNNOURATĂ PE VALURILE MĂRII ” de Anna-Nora Rotaru
pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 120 x 90 cm,
din volumul de picturi și poezii ,,UT PICTURA POESIS ”
*
TE-OI AȘTEPTA IAR VARĂ…
Îmi plimb ochii-n larg prin faldurile mării,
Cu țărțămuri destrămate și ciucurii rupți…
Împrăștiate-s visele pe pânzele-așteptării
Și mie cine să-mi arate cărarea consolării,
Când știu că timp n-ajunge să te înfrupți,
Oricât ai vrea să lupți…
S-a stins ziua și ceru-i ca de smoală,
Fugit-a cântul, gândul, zâmbetul în grabă…
Lăsându-mi inc-o dată ființa tristă, goală,
De parcă valu-a șters poemul de pe coală,
Din ce-am trăit… răzleață amintire, slabă,
Din mirajul cuvintelor, silabă…
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Te-oi aștepta iar vară…”
Până la suflet şi dincolo de el
– Regăsirea este fantastică,
dorinţa ameţitoare, te iubesc adânc,
până la suflet şi dincolo de el!
Prin geometria luminii – un dar al vieţii –
ceremonia inocenţei codificată alchimic!
– Sufocaţi de durere, de plăcere,
amestec de doi, năucitoare contopire.
Închid ochii şi-mi este bine,
o nebunie, atingi perfecţiunea!
Să te zidesc în mine vreau,
nemărginită-mi e dorinţa!
Un vis înflorit, aici, pe tărâmul iubirii!
– O emoţie îmi este trupul,
atingerea cu tine, o vindecare.
Un fulg eşti, cu cerul în priviri,
pierdută eşti în mâinile mele!
Simt să-ţi spun că te iubesc adânc,
dincolo de sufletul tău,
dincolo de punctele lui cardinale.
Prin lumina privirii, omul
străbate eteruri – întoarcerea-n noi!
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Peisajul iubirii (poeme)”
Azi
şi pe mine
mă doare iubirea
când lunecă stelele
şi tu înfloreşti aşa de frumos
şi pe tine
te doare despărţirea
când toamna-şi despleteşte cântul
şi poezia
adoarme printre ploi
găseşte- mă prin mânăstiri
ca ană
găseşte-te în tâmple argintii
şi caută-ne în zori
pe la răspântii
să ne-ntâlnim pe-o lacrimă în zbor
azi
regăsesc cărarea către tine
mă doare despărţirea
şi pe mine
––––––––––
Adriana POPA
Timișoara
20 februarie 2018
* Foto: ,,Tunelul dragostei”, Caraș Severin (din colecția autoarei)
IARNĂ ÎN QUEBEC
Eşti o împletitură din fluturi de zăpadă
Şi sculptată de viscolele-aprinse pe pământ,
Aureola ta măreaţă stă să cadă
Când răsfoită vei fi, pe timp, de soare şi vânt…
Deseori înfăşată în prea multe scutece
Trimise, pe rând, pentru tine, dintr-un nor gri
Dar, peste care -fără milă- viforul trece
Înşirând, pe tăcere, coastele tale-argintii.
Asternută eşti, în frig, de bolta cu plete,
Menţinută şi de anotimp dar şi de vreme,
IZGONIREA
Am fost aspru pedepsită
cu plecarea mea din rai,
șarpele se mai târăște
liniște te rog să-mi dai…
N-am avut curaj atunci
să îți cer firesc iertare,
c-am mâncat din pom oprit
fără pic de remușcare…
Cerul s-a pornit a plânge
c-am găsit la altul vină,
viermele mușca din măr
și lovea în rădăcină.
RUGUL MEU DE MURE
De ce-ai lăsat să plec atunci, pădure,
Și nu mi-ai spus că cerurile cad
Arzând,pe-obraji,ca asprul rug de mure,
Ce l-am gustat din roșul lui pocal.
A fost un timp al fructelor culese
În podul palmelor curat și sfânt.
S-a impregnat adânc, război de ițe dese
Țesând în zi al viselor veșmânt.
Probabil că ultima structură semnificativă rămasă din vremea comunismului în România este obștea scriitorilor elitiști, ”elita de mahala”.
Această tristă tagma nu și-a schimbat căile și nici mentalitățile, și-a schimbat stăpânul. Iar noul stăpân, esențial și principial, nu se deosebește de cel anterior decât prin detalii.
În România comunistă, pentru a putea fi publicat și “recunoscut” ca scriitor, se cereau trei lucruri: să insulți trecutul românesc, în tot ce are el semnificativ și definitoriu, să insulți credința românească și încă mai vârtos pe cea Ortodoxă, să lauzi pe stăpânul zilei, ideologia comunistă și reprezentanții ei, imperiul sovietic sau dictatorul local. Aceste cerințe s-au “schimbat” doar în formă nu și în esență. La fel că și ieri în România, pentru a fi publicat și “recunoscut”, se cere să insulți trecutul românesc, ”modelul existențial” românesc, să insulți Ortodoxia și să lauzi ideologia nouă, globalismul și ecumenismul și pe reprezentanții lor, noul imperiu și structurile sale, “imperiul sodomit”, Bruxelles-ul, “sorosismul”. Scrierilor acestor mercenari sunt cel mai adesea înșiruire de fapte fără însemnătate, detalii sau obsesii adesea morbid, iar aceasta în cel mai bun caz. În rest aceste scrieri stau sub semnul unei noi cenzuri, cenzura “corectitudinii politice” care înseamnă eliminarea unor sentimente pozitive față de propriul Neam și cantonarea într-un negativism obositor, plictisitor și, cel mai adesea, așezat în forma unui manierism sclerotic.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Aceștia mai mici”
de la Jean
de la Jean nu cumpără nimeni de la Umberto cumpără toţi
dă-mi bani să mă duc să mă îmbăt adică fiica lui să-i arunce
că şi-a îndemnat mama să divorţeze şi mama n-a vrut
şi-a oblojit săsoaica mâna muşcată la carne când tot se tăiase
oraşul îşi mâncase norma de carne a mai rămas şi nevândută
şi-a cumpărat o sticlă a dus-o la gură ajuns pe lângă şine
curând sticla era goală şi tot atunci a trecut trenul în care
dormea nenorocita de Tiberia acum se cam terminase totul
s-a pus pe foc spânzurătoarea din veacul nemţesc al cetăţii
să fi înlocuit-o dunga lăsată de apele inundaţiei din vară
o să mă fac bine şi o să-mi cresc eu copilul am băiat bun
nu se luminase în compartiment de spaimă somnul neauzit
impiegatul călătorea pe lângă şine cu sticla goală în mână
dacă s-ar fi uitat ar fi văzut pe fundul sticlei o spumă de un deget
în război
în război până la cer
a căzut prizonier
ce fugind la aliat
dă de alt prizonierat