Lia RUSE: Vise de iarnă (versuri)

IARNĂ ÎN QUEBEC

 

Eşti o împletitură  din fluturi de zăpadă

Şi sculptată de viscolele-aprinse pe pământ,

Aureola ta măreaţă stă să cadă

Când răsfoită vei fi, pe timp, de soare şi vânt…

Deseori  înfăşată în prea multe scutece

Trimise, pe rând, pentru tine, dintr-un nor gri

Dar, peste care -fără milă- viforul trece

Înşirând, pe tăcere, coastele tale-argintii.

Asternută eşti, în frig, de bolta cu plete,

Menţinută şi de anotimp dar şi de vreme,

Pentru tine se coboară gerul pe-ndelete

Ca să te cânte toată lumea în poeme…

Iarnă cu abur ţesut în albastru de cer,

Cu carnea alb-tăcută luminată de stele,

Puritatea-n care adormi e un mister

Geru-i nebun, te găteşte cu luciul din ele.

 

            IARNĂ ÎN FEBRUARIE

 

De îmbulzeală văzduhul se destramă,

Cristalele s-au risipit stingher…

Pe cer, un magnet, în sură maramă,

Aprinde-un sclipet luminat de ger.

Din toate părţile vin stele-ngheţate

Ce pot dansa, desigur, până jos.

Cum se răstoarnă ecouri repetate !

Cum piere ziua-n aerul ceţos !

E moale neaua pe roata de lumină,

-Străveziu culcuş  pentru acest timp-.

Şiret albul distanţa-o comprimă

Şi-o fluturare zbate-n anotimp.

Sraniu e albul aşezat în fereastră…

Cum frigul zgâlţâie neliniştit !

Se dospesc iluzii la măsuţa-noastră

Şi-n ninsoare dorul e chinuit…

…………………………………………

Cafeaua fierbe în „saeco„ de argint,

-Un joc care-alungă, iar, tăcerea,-

Murmurul ei e un dulce alint.

Din ceaşcă ies vise inundând vederea…

–––––––-

Lia RUSE

Laval-Montreal,  Canada

20 februarie 2018

 

Lasă un răspuns