RUGUL MEU DE MURE
De ce-ai lăsat să plec atunci, pădure,
Și nu mi-ai spus că cerurile cad
Arzând,pe-obraji,ca asprul rug de mure,
Ce l-am gustat din roșul lui pocal.
A fost un timp al fructelor culese
În podul palmelor curat și sfânt.
S-a impregnat adânc, război de ițe dese
Țesând în zi al viselor veșmânt.
Eu am pășit prin albe porți deschise,
Crezând în oameni și în iubirea lor.
De împietrirea ce-am găsit în geamurile-nchise
Și sufletul și mâinile și pleoapele mă dor.
Ce-am învățat din vorbele-ți duioase
N-am rătăcit pe ramurile seci.
Genunchiu-am ridicat și-n zilele rămase
Veșmânt de mângâiere aștern pe lespezile reci.
Când peste ani te-am revăzut, pădure,
Aveai atâta dor în tristele priviri.
Ți-am așezat în palme rugul meu de mure,
Ce l-am adus ofrandă acestei regăsiri.
––––––––––
Lavinia BUD
Timișoara
19 februarie 2018