Lavinia BUD: Rugul meu de mure

RUGUL MEU DE MURE

 

De ce-ai lăsat să plec atunci, pădure,

Și nu mi-ai spus că cerurile cad

Arzând,pe-obraji,ca asprul rug de mure,

Ce l-am gustat din roșul lui pocal.

 

A fost un timp al fructelor culese

În podul palmelor curat și sfânt.

S-a impregnat adânc, război de ițe dese

Țesând în zi al viselor veșmânt.

 

Eu am pășit prin albe porți deschise,

Crezând în oameni și în iubirea lor.

De împietrirea ce-am găsit în geamurile-nchise

Și sufletul și mâinile și pleoapele mă dor.

 

Ce-am învățat din vorbele-ți duioase

N-am rătăcit pe ramurile seci.

Genunchiu-am ridicat și-n zilele rămase

Veșmânt de mângâiere aștern pe lespezile reci.

 

Când peste ani te-am revăzut, pădure,

Aveai atâta dor în tristele priviri.

Ți-am așezat în palme rugul meu de mure,

Ce l-am adus ofrandă acestei regăsiri.

––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

19 februarie 2018

Lasă un răspuns