Zile cu liniste :Lavinia Bud

O mare de lumini licărea dedesubt. Țărmul se vedea frumos conturat încât recunoscu faleza de pe Finikoudes. Nave de transport sau de croazieră își răsfrângeau lumina deasupra undelor în timp ce aeronava își micșora altitudinea după ocolul larg deasupra mării pentru a se putea încadra pe pistă în zona de aterizare. Portul naval, cel pescăresc, aeroportul, atâtea drumuri deschide această insulă pentru plecări și sosiri încât ai impresia că libertatea e cu totul o stare de spirit și nu mai ține de nimic altceva. Dar nu e așa, pentru toate viața își cere tributul.

       Primul scrâșnet al roților a fost răsplătit cu un ropot de aplauze. Cele două ore de zbor a cuprins pasagerii într-o toropeală a gândurilor și acum bucuria se întipări pe obrazul tuturor. În vacanță sau la muncă, oamenii soseau pe acest tărâm în speranța unei regăsiri sau pentru a putea face față problemelor vieții. Ultimul an, din cauza pandemiei, a lăsat mulți emigranți fără locuri de muncă. Așteptare, șomaj, deznădejde, puțină speranță de revenire.Relaxarea situației din ultimele luni a adus un august promițător. Fiind o țară cu un stâlp economic bazat pe turism, au început turiștii străini să-și facă simțită prezența în număr destul de mare, ruși, englezi, scandinavi, chiar și români. Aici nu ai cum să-ți ratezi vacanța dacă ești doritor de mare și soare. Nu plouă deloc vara. Lacul Sărat care în lunile de primăvară e populat cu colonii de păsări flamingo e acum  un deșert alb. Doar marea cu liniștea și zbuciumul ei cheamă la răcoare, iar briza învăluie chipurile cu un zâmbet fericit.

        Nu era prima călătorie în Cipru. Insulă a legendelor, insula Afroditei, zeița născută din spuma mării, a deschis o punte sufletească. Citise câte ceva despre zborul cu avionul demult, din curiozitate. Își imagina stările pe care le putea simți un simplu pasager la prima călătorie. Poate creea o stare de teamă, dar în același timp știi că acolo la manșă este cineva bine pregătit pentru a înălța și a aduce în siguranță la sol aeronava. Și acest lucru îți dă încredere.

      Se va descurca, așa își spuse la prima călătorie, neumblată fiind prea mult nici pe căi terestre. Își propuse să fie atentă la indicații în aeroport pentru a parcurge toate etapele îmbarcării, păstrându-și calmul așa cum vedea la ceilalți, probabil obișnuiți mai mult cu astfel de călătorii.Aeronava se porni ușor survolând pista spre locul de decolare. Anticipa parcă ceea ce se petrecea. Motoarele începeau să tureze la maxim, aeronava vibra, apoi zvâcnetul, eliberarea lină spre înalt. În câteva secunde pământul a rămas în urmă.

      Te simți liber în imensitatea aeriană. Lași în urmă drumuri, locuri, te ridici deasupra norilor și crezi pentru o clipă că s-au deschis aripi din propriul tău umăr. E un moment în care te simți eliberat de pământ și de ape, de doruri… Dar avem o destinație și un loc ce ne așteaptă să ne întoarcem, rotindu-ne prin anotimpurile acestei vieți pentru a ne cunoaște și a ne regăsi pe noi înșine.

      Da, oamenii merită să aibă vacanțe frumoase. Copiii merită să aibă părinții alături zi de zi, în vacanțe la munte sau la mare. Oamenii merită să respire pacea și iubirea veșnic, veșnic…

Nu suntem păsări

să fâlfâim din aripi spre înalturi…

Toate dorurile

se prind de sufletul nostru

și rămânem legați

de pământ și de ape,

iar fruntea noastră,

doar ea crede că a cuprins

măreția stelelor.

Tu, ia-mă de mână!

Lângă tine voi crede

că sunt pasăre

și dorul meu va deveni

zbor și iubire…

          Lavinia Bud

Lavinia BUD: Spune ceva, pasăre

Volumul de versuri ,,SPUNE CEVA, PASĂRE”

Lavinia Bud

Editura Singur 2018

 

Și litera este creație. Ea vine să formeze cuvântul pe care tremurul mâinilor îl caută în sufletul nostru plin de întrebări. Fiecare cuvânt format nu vine să dea răspunsuri, ci creează mai departe alte întrebări care ne fac să explorăm mai mult drumurile deschise prin tot ce înseamnă viață.

Noi, oamenii, nu suntem decât o reprezentare a puterii divine universale care ne-a creat, întru lumină și adevăr, mai înzestrați și mai perfecți, din El și mai aproape de El și poate mai iubiți…

Suntem copii ai unui univers care se rotește, aruncându-ne pe câte un țărm după ce sufletul nostru, însămânțat cu lumină, își primește forma sa viitoare. Și forma noastră, completă odată cu trezirea conștiinței, întinde între pământ și cer un cântec de aripi nesfârșit ce-și caută nesingurătatea.

Se vor recunoaște, știu, cei care au sus inimile, se vor recunoaște într-o zi…

Dedic acest volum de poezie copiilor mei, Lucian și Simona, ca să mă vadă și să audă glasul de dincolo…(Lavinia BUD)

 

 ***

NU SUNTEM PĂSĂRI

 

Nu suntem păsări

să fâlfâim din aripi spre înalturi.

Toate dorurile se prind

de sufletul nostru

și rămânem legați

de pământ și de ape,

iar fruntea noastră,

doar ea, crede că a cuprins

măreția stelelor.

Tu, ia-mă de mână!

Lângă tine voi crede

că sunt pasăre

și dorul meu va deveni

zbor si iubire…

 

SPUNE CEVA, PASĂRE

 

Spune ceva, pasăre,

despre bucurie,

o porți pe aripi

când te înalți,

apropii nemărginirea

de malurile strâmte

și aduci speranță.

Mă zbat în râul ce curge

și mă prind de aripa ta.

Vreau să învăț drumul

ca să mă pot întoarce

ancorată de curcubeul

legământului cu veșnicia.

Spune -mi ceva, pasăre,

despre nemurire…

 

POATE CĂ TREBUIA

 

Da,poate că trebuia să rămân

aproape de rădăcini,

acoperind cerul

cu aripile mele verzi,

împăcată cu trecerea anotimpurilor,

visând o altă lume a veșniciei.

Da,poate că trebuia să rămân

aproape de stele,

mângâind cerul

cu aripile mele albe,

ca îngerii din somnul copiilor,

împăcați cu apariția lor trecătoare.

Da…poate că trebuia să rămân

între cer si pământ,

răspântia unui zbor neîmpăcat

cu condiția mea

de stea căzătoare…

 

MUGURI

 

Mă apropii încet

cu obrazul de muguri

ce se deschid ca niște aripi

la chemarea cântecului

adus pe valul depărtărilor.

Primul zâmbet al florii

înfioară căușul

din palmele însingurate

pe țărmul cu întrebări și vise.

Aș poposi în miezul roadelor,

dezlegate de taina

înălțării în lumină,

Continue reading „Lavinia BUD: Spune ceva, pasăre”

Lavinia BUD: Învrednicire

ÎNVREDNICIRE

 

Să nu mai fii, femeie, vreodată tristă
Că nu ai înnodat în colțul de batistă
Cărările pe care ai umblat desculță,
Fără să simți a spinilor velință.

 

Pierdu-tu-le-ai pe șesuri, când căutai cocorii,
Să – ți lase o aripă când se revarsă zorii.
Zburat – au, risipind a dorului nălucă
Și norii cu tristeți ‘nainte să se ducă.

 

Să faci din ea corăbii plutitoare,
Cu ancorele ridicate din vâltoare,
Să-nfrunți cu ele vifore și briză,
Întinsă ai cea mai curată pânză.

 

Învrednicită ești să porți acolo într-un tiv
Toată coroana de lumină deschisă-n rogvaiv.
Și când un val încearcă să te prindă
Pe umeri ai cea mai aproape grindă

 

Care să-ți poarte crezul și lumina
Din ochii care -au învățat să spele vina
Și să cinstească tot ce-i bun în viață.
Un zâmbet de iubire deschisu-s-a pe față.

————————————

Lavinia BUD

Timișoara

28 august, 2018

 

Lavinia BUD: Arată-te lună

ARATĂ – TE LUNĂ

 

Ascunde-te lună
în conul de umbră,
mâine să iasă
o dalbă crăiasă,
glob de lună plină,
orice rău alină,
de la cel fecior,
de maică curată,
de viață-ncercată,
trecută pe vale,
a plângerii cale,
pentru drag fecior,
fala ochilor.
Ce – a purtat pe cale
în păr argintate,
pe obraji ridate
poverile toate.
Arată-te mare,
tot pe lângă soare,
inel de logodnă
să-l vadă pe boltă
suflete din lut,
rătăcite-n drum,
oameni cum își spun.
Senini să – și dorească
viața s-o trăiască,
fără întristare
și patimi amare,
ca tine să crească
și să nu umbrească,
nici sufletul lor,
zbor de alb cocor,
care se întoarce
din cele țări departe.
Copiii să-i crească,
tot pe lângă zare,
plină de lumină
și cu pace scrisă.
Fii să mulțumească
pentru rugăciune,
pentru stăruință
și pentru credință.

————————————

Lavinia BUD

Timișoara

27 august, 2018

Lavinia BUD: Moștenire

MOȘTENIRE

 

Eu nu voi vinde cântecul măicuței
Ce îmi veghea odihna din amiezi,
Și nici paspoalul alb din gulerul rochiței
Ce mă – nvelea în fala ochilor săi verzi.

 

La răsărit, acolo îi e locul, în căsuța albă,
Ecoul de iubire să strige din pereți,
La gât ea ne-a purtat, neprețuită salbă
Și dorul ei cel tainic deschide – va peceți

 

Ce-au conturat a inimii văpaie,
Nescrisă în vreun zapis descoperit în urnă,
Din ochii ce-au închis a lacrimii șuvoaie
Iubire ne-a lăsat și-n ziua cea din urmă.

 

Codrul cel verde frunza și – o leagănă,
Zorii se-ngeamănă și pasu-mi petrec,
Sunt moștenirea ta, „tragănă, mamă, tragănă”!
Toate cânta – le – voi, mamă, înainte să plec.

——————————————————

Lavinia BUD

Timișoara

25 august, 2018

Lavinia BUD: Aleargă, murgule

ALEARGĂ, MURGULE

 

Aleargă, murgule, cu blândețea în ochi,
Fior de libertate îți curge prin vene,
Arnicii saltă în coamă, nu-ți fie de deochi,
Al inimii zbucium îl simți cum se cerne.

 

În urmă rămân ai stepelor uscații ciulini,
Destul le-ai simțit spinii prinși între frâie,
Toată povara ai purtat – o în sudoarea cu crini
Și n-a fost vreun zefir gingășia să le-o mângâie.

 

Te-ai smuls din durerea scrijelită pe crupă,
Un salt cu strigăt de pace înalți peste hău,
În față găsi – vei maluri cu apă în cupă
Și – n coamă suna-va un tainic zurgălău.

————————————––––––

Lavinia BUD

Timișoara

21 august, 2018

Lavinia BUD: Eu din iubire scriu

EU DIN IUBIRE SCRIU

 

Cât voi trăi, voi scrie din iubire,
Așa cum am găsit-o în zori la căpătâi,
Venit-a fost demult, fără știrbire,
Pașii să îmi caute cărările dintâi.

 

Voi scrie despre grâul dus la măcinat,
O, câtă trudă pentru această jertfă!
În urma lui, câte un suflet alinat,
Își lasă lacrima să picure pe harfă.

 

Așa cum mama brațul își întinde
Ca să primească al inimii odor,
Învățături au fost, vor fi și vor cuprinde
Între pământ și cer, întâiul nostru dor.

 

Eu cred în cele scrise fără vină,
Atâtea mâini au revărsat al inimii tumult,
Dac-am putea vedea că firul de lumină
Ce-l căutăm, era în noi demult.

 

Nu am averi, dar sufletul mă cheamă
Să scriu din ce trăiesc, ce mare bogăție!
Eu din iubire scriu și nu am nici o teamă,
E semnul meu lăsat, de vie împărăție.

————————————

Lavinia BUD

Timișoara

20 august, 2018

Lavinia BUD: Așteptare

AȘTEPTARE

 

De crezi că n-am putut să-ți fiu
Busolă, sau mai mult, o stea polară,
Eu te-am vegheat și-n suflet încă știu
Întâiul tău surâs din lacrima de seară.

 

Am căutat să-nvăț despre lumină,
Să te-nconjor cu ea ca un zăgaz,
Să poți purta pe umeri aripi fără vină,
Să nu sfărâmi nimic din vajnicul zăplaz.

 

De-ai rătăcit și umbră-ai pus pe frunte,
Ispita slăbiciunii punând-o pe vreo rană,
Te-așteaptă mâna mea la capătul de punte
De ieri, de azi și până-n cea din urmă vamă.

————————————

Lavinia BUD

4 august, 2018

 

Lavinia BUD: Menire

MENIRE

 

Nu pot cuprinde – ntreg pământul
Și toată – nvățătura lumii n-o voi ști,
În biblioteci închis va sta cuvântul
Ce-a căutat răspuns la tot ce-nseamnă a fi.

 

Eu nu voi ști de ce mi-a fost menirea
Să fiu iubire și lacrimă și zbor,
Prin lume rătăcind să caut moștenirea
Ce strajă fi-va-mi, cu ochii s-o măsor.

 

Fruntea o plec, e-atâta măreție peste lume,
Lumina curge ca roadele din pom,
Altar îmi este trupul și sufletul, minune,
În fața cerului nu sunt decât un simplu om.

 

De-aceea, tot mai des cobor în mine,
Să mă găsesc pe punțile cu dor,
Și nu mai las nimic printre ruine,
Înalț iubirea, ca pe un scump odor.

————————————

Lavinia BUD

28 iulie, 2018

Lavinia BUD: Țărmuri

ȚĂRMURI

 

Am poposit pe țărmul tău, străine,
Ca să te văd în răsărit și la apus,
Și-n truda zilei ce brațele-ți o ține
Se aude dorul ce îl ai de spus.

 

De ai un vis, să vii pe malurile mele,
Păduri și ape cu ochii să mângâi,
Ca și aici, răsare luna dintre stele
Iar de îți va plăcea, poți să și rămâi.

 

Atâtor neamuri li se-mbină pașii
Pe țărmurile ce le-au străbătut,
Poate că aici ne vor trăi urmașii…
Dar pentru toate-n viață există un tribut.

————————————

Lavinia BUD

22 iulie, 2018