Ninsoarea a fost prezentă fără încetare timp trei zile și trei nopți la rând iar în ziua planificată pentru o vânătoare la iepuri și eventual la vreun răpitor flămând, fie el șacal sau vulpe, ninsoarea s-a oprit brusc de parcă cineva de acolo de sus a închis brusc ușa ba și mai mult, a deschis larg fereastra prin care, de undeva din cerul fără pic de nor, de nici unde a dat năvală un soare superb parcă de plajă, care, fiind însă bine adăpostiți la căldura blândă a caloriferelor, ne-a dus imediat cu gândul la Mamaia.
Ca întotdeauna, adăugând astfel încă o dovadă a valabilității argumentelor mele potrivit cărora, cel care a inventat telefonul a făcut-o în principal pentru a se răzbuna pe semenii săi cărora, permițându-i astfel ca, să te trezească din somn, să te scoată de sub duș ori stând singuratec într-un anume loc, să te sune și să te tot sune cu insistență până va reuși ca să te determine ca, într-un târziu, să abandonezi fie dulcele somn de dimineață, fie căldura reconfortantă a unui duș călduț sau oricare dintre plăcutele intimități iar astfel, oftând ori gemând de supărarea întreruperii momentelor îndelung așteptate să ridici până la urmă receptorul sub privirile crunte ale soției smulsă și ea din brațele calde ale lui Orfeu, singurul tip acceptat de mine pentru a-mi suplini lipsa motivată numai atunci când, chiar și în subconștient, se face auzit cornul paznicului de vânătoare.
Ei și, astfel vânturând prin cap sumedenie de presupuneri referitoare la identitatea autorului telefonului atât de matinal și mai ales, de insistent, până la urmă, ridic brusc receptorul și încruntându-mă așa cum îi stă bine oricărui bărbat adevărat deranjat din somn, îmi procur pe loc un glas ușor răgușit, mormăind ca orice om trezit din somn dar rugându-mă în sinea mea ca să nu fie vreo confuzie:
– Alo,…
– Țițache, tu ești – se face auzit glasul inconfundabil al celui mai bun complice dintre mai camarazii mei de vânătoare.
– Nu, mă … nu sunt eu, ci biata mama, s-o odihnească Bunul Dumnezeu ? Ce dracu bă, ai căzut din pat ori cumva i-a sosit lui nevastă-ta bărbatul mai devreme decât era planificat să revină acasă?!
– Aha, acum înțeleg că, … te-oi fi sculat din somn cumva ?!
– Ei vezi, … d-aia suntem noi prieteni pentru că, în situațiile extreme cum este aia de față, foarte rar te ajută mintea – iar apoi, răcnind – Bă, până în clasa a patra elementară care la tine a completat liceul n-ai citit în nici o carte că oamenii normali dorm noaptea ?
– Mă rog, … e suficient și așa, deci, acesta a fost recitalul tău ori ai de gând să mai continui pentru că, vreun sfert de oră las receptorul jos ca să nu se întrerupă contactul timp în care, pe când tu zbieri ca un apucat eu am să mă duc într-un tufiș de apropiere ca să mă ușurez. E OK ?
– Hai sictir și nu te screme ca să pari mai deștept pentru că-ți deteriorezi obrăjorul așa că, petrecere frumoasă în tufiș însă numai după ce-mi dezvălui motivul pentru care m-ai sunat și care poate fi oricare cu excepția celui destul de uzual… ”scuzați-mă, dar am impresia că am greșit numărul !”
– Nu, mă … dar peste vreo jumătate de oră trebuie să fim la asociație deoarece, s-a apreciat că vremea s-a îndreptat și e rost de-o vânătoare la lei, rinoceri și elefanți. Te interesează ?
– Hm, … rahații ăștia de șefi ai noștri n-au citit prin ziare că, oamenii întregi la cap obișnuiesc să doarmă noaptea iar astfel, nu le arde de ședințe nocturne ? … Dar, … în cât timp treci să mă iei ?
– Păi, într-un sfert de oră sunt la tine, … e bine ?
– Bine, mă … bine, și acum, marș d-aici !
Totul funcționează normal așa că, hainele ies iute din șifonier, cheia fișetului metalic în care sunt încuiate armele se află deja pe colțul mesei în așteptarea mea iar la bucătărie, cafeaua este deja călduță numai bună de sorbit așa că, mă strecor tiptil înapoi în dormitor apropiindu-mă încet de pat iar la un moment dat, mă împiedic de mâna întinsă a soției care mă apucă de poala scurtei îmblănite și îmi șoptește:
– Încuie bine ușa că, data trecută am dormit până la unsprezece cu ușa întredeschisă.
– Păi, am lăsat-o înadins așa ca să o poată tuli amantul tău mai înainte de a intra eu în casă.
– Zăăău ? … Păi, dacă-i așa, … să ai succes la vânătoare !!!
– Offf, … scârbă ce ești, se putea să nu-mi trântești tu mucii-n fasole ?!
– Ei, atunci, păstrează-ți tu amantul iar eu îmi iau fasolea înapoi pentru că și așa am nevoie de ea iar când vei reveni acasă, o vei găsi făcută iahnie! Merge ?
Deoarece la poartă s-a auzit un claxon ciupit ușor ca să nu deranjeze cartierul, îmi sărut soția în goană și ies grăbit din casă.
Când am ajuns la asociație contabila care ne aștepta, ne-a comunicat că, grupa plecase cu câteva minute mai înainte urmând ca noi, fie să-i ajungem pe traseu, fie că ne întâlnim la cabană unde se afla paznicul însoțit de trupa de gonaci pe care i-a mobilizat așa că, fără să mai pierdem timpul ne-am continuat drumul iar pe zăpada recent așezată se aflau deja întipărite câteva urme proaspete de autoturisme:
– Ăștia sunt ai noștri.
– Normal, … că cine mai poate fi atât de lovit în cap încât să plece de acasă pe o vreme ca asta ?!
– Cine ? … Păi uită-te și tu la ei – iar amicul meu răsucește iute oglinda retrovizoare care astfel ne permite amândoura să ne oglindim în ea – Ei, … ce părere ai ? Îi recunoști ?
Și astfel, mai cu o glumă, mai cu o vorbă bine gândită ajungem din urmă mașinile celor din grupa noastră continuând astfel drumul aliniați ca la armată.
Între timp, lumina dimineții și-a anunțat în zare prezența iar lipsa norilor de pe cer ne-a instalat tuturor buna dispoziție anunțându-ne astfel că, cel puțin până la noaptea următoare, în mod cert nu va mai ninge. Oricum, stratul de zăpadă era suficient de gros iar vânatul va avea de lucru în lupta lui pentru învingerea zăpezii care îi îngreuna serios alergătura.
În tip ce gonacii, majoritatea tineret, se încălzeau bătându-se cu bulgări de zăpadă, vânătorii au îndeplinit rigorile cerute de legislația în vigoare apoi, până la începerea acțiunii dorite de toți ne-am pus pe taclale moment în care am descoperit vreo două mutre necunoscute împreună cu un puști înăltuț care ne cerceta cu exagerat de multă scârbă ori reținere el fiind, la concurență cu taică-su, unul mai prețios și mai important ca celălalt. În timp ce le făceam autopsia cu destul de multă discreție, tehnicianul nostru de vânătoare s-a apropiat de mine și cât a putut el de discret m-a pus rapid în cunoștință de cauză:
– Te rog, abține-te că n-o să-i faci tu educația acum și în mod sigur, nu cred că vei mai avea plăcerea ca să-i mai ai parteneri de vânătoare.
– Dar, cine naiba sunt prețioșii ăștia ? Ori sunt cumva diamantele coroanei ?
– N-am avut ce face deoarece ni i-au trimis unul de la Guvern așa că, nu-i puteam refuza.
– Bine și, cu ce te pot servi eu ?
– Eh, cu nimic, doar să-i lași în plata Domnului iar vreun fraier de-al nostru să nu-i umple de alice. Dacă pleacă sănătoși de la noi, e perfect.
– Bine mă, … dacă m-ai ales doica lor, spune-le că eu nu mai dau lapte de mult așa că, dacă vor neapărat să sugă la alții.
– Bine, mă ! – a pufnit tehnicianul nostru și a plecat hohotind de râs.
Între timp, ne-am așezat în cerc înconjurându-l astfel pe organizator iar vrând-nevrând l-am auzit pe prețios cum povestea cu voce cam prea tare unuia dintre vânători:
– Păi, eu câștig foarte mult la firma unde lucrez deocamdată deoarece am vrut să plec în altă parte însă, până la urmă am convenit cu ei ca să rămân dar să preiau funcția de director general. De convenit îmi convine însă, partea proastă este că încasez așa de mulți bani încât nici nu-i pot număra așa că, a trebuit să-mi angajez o secretară care să nu facă altceva decât să-mi țină socoteala banilor.
Vânătorul căruia îi povestea viața lui, profitând însă de un moment prielnic s-a scuzat scurt și a s-a alipit rapid altui grup așa că, prețiosul rămas singur, de plictiseală probabil ori pentru a se da mare cu arma lui care nu prea arăta rău deloc, și-a deschis-o ca pentru antrenament moment în care am constatat cu surprindere că avea cartușele introduse pe ambele țevi motiv pentru care l-am apucat strâns de braț:
– Stimabile, întâmplător, adineauri când ai frânt arma am observat că ai ambele țevi încărcate cu cartușe și astfel, pregătite de tragere.
– Normal ! – mi-a tăiat tipul vorba măsurându-mă de sus până jos – Doar am venit la vânătoare, nu-i așa ?! Ori greșesc eu ?
– Păi, toți am venit la vânătoare, însă … petrecerea n-a prea început așa că, potrivit regulii, arma se încarcă numai în stand și nu mai înainte ! Corect ?
Constatându-i clar furioasa nemulțumire instalată brusc pe figura de tip încrezut mi-am dat seama că respectivul precis va prelungi discuția așa că, i-am întors spatele și m-am alăturat grupului aflat în așteptarea tehnicianului și a paznicului de vânătoare, acesta din urmă având sarcina de a-i conduce în teren pe gonaci iar tehnicianul s-a apropiat zâmbind de mine:
– Mă bucur că v-ați plăcut amândoi, este un tip agreabil, nu-i așa ?
– Mda, … chiar mă pregăteam să vă fac cunoștință amândoura ca să vă puteți bucura împreună de ziua asta frumoasă – i-am întors eu țeapa pe care mi-o aruncase după care ne-a pufnit râsul pe amândoi iar eu am încheiat discuția precizându-i:
– Prețiosului ăsta ar trebui să i se cam confiște arma deoarece, potrivit veleităților lui, sunt îndreptățit ca să bănuiesc faptul că, ori a pus ochii pe cineva ori așteaptă un moment prielnic și asta deoarece, mai adineauri, tocmai și-a încărcat arma pe ambele țevi și o pregătea pentru tragere.
– Aoleo ! – a reacționat tehnicianul – Să sperăm că ziua se va termina fără evenimente nedorite !
– Să sperăm ! – după care a trecut pe lângă noi tânărul aflat inițial lângă prețios și astfel i s-a adresat tehnicianului, întrebându-l:
– Măi stăm aici ?
– De ce întrebi ? – i-a răspuns tehnicianul – Ori ai treabă ?
– Nu, … am întrebat și eu așa, …. pentru că, la plecarea de acasă, tati i-a promis lui mutti că-i va aduce precis o blană de vulpe.
– Spune-i tatălui tău că, imediat ce revine paznicul intrăm și noi în teren – l-a liniștit tehnicianul iar după ce tânărul s-a depărtat m-a privit întrebător:
– Oare așa o cheamă pe mă-sa ?… Mutti ?
– Nu, … în germană este echivalentul românescului ”mămica” i-am răspuns eu abținându-mă ca să nu pufnesc în râs – o fi nemțoaică sau puștiul învață în particular limba germană cu vreo bonă.
– Măi să fie !! … s-a minunat pe loc tehnicianul apoi a ridicat din umeri indiferent și s-a îndreptat spre mașina cu care tocmai revenise paznicul după ce a terminat cu instruirea gonacilor.
Drept urmare, pregătirea standurilor a durat și mai puțin timp în care, fiecare vânător și-a aflat numărul locului din stand după care, organizatorul a prelucrat rapid regulile principale de Continue reading „Ștefan Constantin ȘELARU: Se mai poate și așa…!” →
O adunare, ca oricare alta a membrilor Uniunii Scriitorilor de limba română din Israel. Saul Carmel.z.l Președintele mi-a făcut cunoștință cu scriitorul BERTHOLD ABERMAN. Fără îndoială, îi citisem nu numai publicațiile din gazetele săptămânale ..dar nu și cărțile. Se adunaseră, pînă atunci destule volume – numai că Eu nu avusesem plăcerea lectorului-criticului de a le lectura. O primă lectură a unui volum s-a petrecut cînd Saul îmi împrumută volumele prozatorului, cu prilejul unui premiu ce i se acordase. Subiectele pe care –în general Aberman le pune în dezbatere dețin un specific ,,intimitatea,,. La o primă lectură-petrecută cu ani în urmă,am schițat pe o foaie de hîrtie ,,părerea mea ca lector,,:Berthold Aberman e un psiholog a cărui putere de redare a intimității stărilor personajelor, a situațiilor absolut veridice –merită o aplecare mai profundă ,,. Scriitorul, în laboratorul creativ, pentru o mai bună înțelegere a personajelor, ne redă locul, stările sufletești și împrejurările conflictelor. De altfel prin vastele sale cunoștiințe literare și nu numai- citatele din marii clasici, filozofi sunt adaptate nu numai la situațiile-mediile în care personajele acționează, dar ele complectează ideile povestirii-nuvelei pe care o lecturăm. Citatele din Cicero, Marcus Aurelio sau chiar din literații zilelor noastre determină lectorul să intre în miezul conflictului desbătut. Lectorul are posibilitatea de a-și completa cunoștiințele,a întregii viziunea. Și de ce nu?! Aberman își îndeamnă –cu finețe lectorii de a pătrunde în domeniul filosofiei, a marilor gînditori clasici. Dacă studiile și preocupările profesionale de-a lungul anilor în România i-a dat posibilitatea de a cunoaște și analiza o anumită societate cu preocupările, înclinațiile și realizările din acele vremuri. Desigur, că în împrejurările actuale, unde societatea israeliană are o anumită influență,în conceptul a o parte din scrierile sale, constatăm o anumită înclinare conceptuală. Drept care am recitit unele povestiri în care mediul își păstrează culoarea locală.
Sau poate…
UNDĂ de UNDĂ
În aceste zile Biserica Ortodoxă trece printr-o grea încercare, o încercare care urmărește dezbinarea Ei. Este vorba de o teribila ispita promovata prin imperiul globalist-sodomit-anglo-sionist, de inspirație satanica. Între aceste ispite amintim încercările schismatice din Ucraina și Muntenegru și provocarea fățișă, făcută sub inspirația globalistă, de a schimba Hagia Sofia în moschee. Egal nocive, dar încă mai primejdioase și otrăvite, sunt sectele care întunecă minți și promovează aberații demonice. Aceste ispite vor, trece și Biserica Ortodoxă va rămâne una, dar este bine să ne aducem aminte de ce este UNA, SFÂNTĂ , SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ.