Revista „Izvoare Codrene”-revistă de cultură, artă, istorie și tradiție-având ca manager fondator pe poetul Vasile Dan Marchiș-a strâns în jurul ei scriitori precum: Gheorghe Apetroaie, Adela Conciu, Carmena Băințan, Nelu Danci, Rodica Fercana, Nina Gonța, Olguța Luncașu Trifan, Marian Malciu, Ana Cristina Popescu, Nadia Urian, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Olimpia Mureșan, Daniela Forcos, Emil Domuța, Ioan Andreica, Romeo Tarhon, Nicolae Silade, Antoaneta Turda, Vasile Dan Marchiș, Mihai Ghiț etc. Numerele de la începutul apariției acestei reviste au beneficiat de sprijinul jurnalistului și scriitorului Gelu Dragoș din Lucăcești-având ca și fondator pe Vasile Dan Marchiș; numerele de revistă mai noi-din noua versiune a revistei aduc colaboratori din diferite colțuri ale țării care scriu poezie și proză fiecare cu stilul lui, revista depășind astfel granițele Codrului și a Chioarului. În cele ce urmează voi scrie câteva observații asupra scrierilor din numerele 20 și 21 din anul 2020 ale revistei cu numele„ Izvoare Codrene-revistă de cultură, artă, istorie, religie, tradiții”.
Acești autori au fost reprezentați editorial și ilustrativ prin grafica d-nei. Constanța Abălașei Donosă-o persoană care e prezentă și prin poezie: „Din suflet nu s-a stins taina mea cea sfântă/ Anii copilăriei și ceasul care cântă./ Copacul de la poartă, grădinița cu flori/ Casa noastră micuță, chilie de așteptări.”-poezia „Dor de copilărie”.
Poeziile publicate în revistă parc-ar fi tablouri de pictură redate în cuvinte: „Au curs din cer atâtea stele/ Scânteietoare licărind/ Au curs încet și rânduite/ Atâtea stele mici, sclipind,/ Nu pleca, pictează ploaia!/ Ploaia dalbă ca mătasea,/ Ploaia limpede ce-mi spală/ Chipul, trupul, apoi pașii.”-„Sonata ploii albe”; sau în:„ Sonata norilor”: Nor albastru cenușiu,/ Tu ai năvălit văzduhul,/ Nor de ploaie argintiu,/ Ai întunecat pământul./ Nor albastru cenușiu,/ Nor văzut de ochii mei- Nor dansând pe muzica,/ Stropilor cu clopoței.”
Spre a nu se uita tradiția- Emil Domuță scrie despre importanța sărbătorii din comuna Asuaj și anume „Târgul cepelor”-asemănător cu Târgul Fetelor de pe Muntele Găina din Apuseni-ocazie de dans, cântec și voie bună, unde tinerii din trei județe(Maramureș, Satu Mare, Sălaj)se pot întâlni și cunoaște. Această sărbătoare a devenit festival cu participarea ansamblurilor folclorice din zona Codru, Chioar, Lăpuș și cu program artistic deosebit –ajungând la a 48-a ediție anul trecut; versurile culese de autorul articolului acum patru decenii sunt grăitoare și edificatoare și astăzi: „Adă, Doamne Târguțu/ C-a să-mi vie drăguțu/ Să mă preamble-ntre șetre/ Să le fac ciudă la fete/ Să mă preamble prin sat/ Să le arăt ce mi-o luat.”
În același mod al cinstirii tradiției străvechi românești se prezintă un meșteșug artistic -și anume făuritul lăzilor de zeste la Băița de sub Codru în articolul cu acest titlu „Băița de sub Codru și un meșteșug artistic apus”-precizându-se că „până în urmă cu patru-cinci decenii, în casa țărănească tradițională„lada de zestre„ constituia o piesă de mobilier nelipsită și așezată la loc de cinste în odaia curată, de sărbătoare.”-urmând a se relata obiceiul iuiturilor de la grupurile de fete care se duelau prin multe versuri; autorul își exprimă regretul pentru dispariția celor care sculptau și confecționau aceste lăzi de zestre spre vânzare.
Nadia Urian este prezentă cu două proze scurte-din care prima cu titlul „Fără să vreau…”ne introduce în lumea școlii-unde apare fetița Nina dintr-a cincea-a cărei mama e plecată în Anglia la muncă; ea rămâne în grija bunicilor-ca mulți alți copii din România; fetița e din punct de vedere psihic-doborâtă de situație, ar vrea ca mama ei să fie lângă ea mereu, o podidește plânsul, deși nu ar vrea să plângă, atunci când clasa intonează cântecul mamei: „Mama, doar mama, găsește alinare/ Știe când ceva te doare…” Tristeții acestei fetițe I se alătură „Copiii secetei”din proza cu același titlu; viața grea de după al Doilea Război Mondial pe timpul unei secete cumplite- unii copii erau duși de lângă familiile lor sărace în Banat la alte familii timp de doi ani ca să nu moară de foame. Când să-i înapoieze în Moldova, unele familii care au aflat că acei copii erau orfani-n-au mai vrut să-i dea la orfelinat și povestirea dezvelește astfel sufletul poporului român care deși era sărac, totuși era milostiv și bun la suflet, mereu pus în slujba aproapelui aflat la nevoie, mama din povestire, deși avea doi copii ai ei, îi reține spre a-i crește și pe cei trei orfani-zicându-și că se vor descurca…dacă sunt vrednici.
Nicolae Silade scrie o proză lirică modernă, la fel ca „tabletele ” lui Arghezi, în care omul aflat în fața frumuseții-tresare la libertatea celor mai îndrăznețe înlănțuiri de idei în jurul trăirii sufletești a bucuriei de a te găsi la mare liber și a admira natura cu minunile ei, omul devine în fața frumuseții și el o minune între atâtea minuni. Dac-am extrage primele cuvinte și/sau propoziții din cele „șapte zile medievale” și le-am analiza-s-ar putea găsi esența textului-șapte zile la mare într-o țară cât un județ.
Scriitor situat între journalism și literatură-iată câteva citate:
„ne trezim dimineața devreme pe un yacht, o adiere de vânt îmi aduce aminte că trăim pe pământ, pe mări și-n cuvinte…încă din zori am pornit să înconjurăm cetatea…unde sunt cei de ieri…cetatea e vie de acum înainte doar prin ei, și prin cuvinte…”Ultima zi medievală pare o meditație asupra situației actuale din patria noastră pe care scriitorul o simte ca fiind cea mai frumoasă dintre toate „totuși sunt atâtea lucruri care trebuie schimbate, sunt atâtea de clădit din nou, dar începând cu omul, pe el să-l reclădim, oare nu el sfințește locul?-aude cineva? Iar când pornim din nou la drum să fie patria din suflet chiar patria cu care ne mândrim.”
În poezia modernă nu există o uniformitate ritmică ca-n poezia epică clasică-astfel că Vasile Dan Marchiș având ca însoțitor muza poeziei are tendința de-a unifica realul cu idealul participând în poezie la „Concursul Iadului”- trăind alături de „alter egoul” său prin/și cu răbdarea melcului și greutatea cuvintelor toate grozăviile ce-i ies în cale: „Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprins de foc,/ Prin cuvintele de foc sau prin focul din cuvinte,/ inima îmi este mai mult decât un pompier/ N-au stins pompierii într-un ritm mai alert cu apă/ câte cuvinte a stins și stinge inima cu sânge…Mi se dă apă! Multă apă să pot transpira…/ Ca acest fenomen să se numească transpitație, nu foc…”
Nicolae Vălăreanu Sârbu scrie un eseu ca o poezie cu titlul: „Reflexie și poezie” vorbind despre/cu povestea copilăriei fără de griji, cu iubirea față de toți și de toate, față de natură, Dumnezeu, aducând un omagiu poeziei pe care o iubește nemărginit, față de amintiri frumoase din trecut „ce capătă o aură de lumină ce se varsă ca o lacrimă peste timpul trecut-îl înfășoară în purpură fină.”…poezia este un mod inefabil de a reflecta sentimentele și trăirile omenești și a le transmite prin scris, cu tot ce înseamnă forma cuprinderii lor în cuvânt și prin rostire ori citire, comunicate către ceilalți semeni care au cultura și sufletul deschis pentru formele cele mai înalte de percepere a realității transfigurate în forme sensibile ale artei cuvântului.” Așa cum ne-a obișnuit N. V. Sârbu scrie o poezie pătrunsă de sentimental iubirii prin lumina dătătoare de viață-se aduce în prim plan lupta întunericului cu lumina și așteptarea omului neputincios care dorește o schimbare: „Crezul meu oboist de așteptare/ dorește o schimbare,/ cu toate verbele în luptă. Ceva trebuie să se întâmple,/ dar lupta nu se va opri/ fără pâinea rezultatelor/ așezată pe masă.”-poezia „Cu toate verbele în luptă”. Dna. Ana Cristina Popescu caută ca și mulți alții o minune în ziua de azi și ajunge la adevărul dezvăluit că transformarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului-până la toate lucrurile care ne înconjoară-cea mai mare minune se petrece în timpul Sfintei Liturghii-articolul „În căutarea unei minuni”.
Romeo Tarhon aduce-n poezia :„Eroii nu mor doar o dată…”ideea slăvirii eroilor, un apel spre aducere aminte și slava lor nemurită: „Eroii nu mor doar o dată,/ Ci mor în noi de multe ori,/ În soră, frate, mama, tată/ Și-apoi devin nemuritori…Eroii nu mor doar o dată /În paranteze din scrisori/ Sau pe-o hârtie nedatată,/ Cu amintiri din închisori.”iar în poezia: „Blestem de gorun…” ne duce cu gândul la Gorunul lui Horea de la Țebea și prin nemurirea lui, ca și a lui Avram Iancu- blestemul pare a se întoarce în timpurile noastre spre ideea suferinței pădurilor din România; printr-o metaforă inedită-poetul Romeo Tarhon „încrestează-n grindă”-cum ar zice Coșbuc -gorunul lui Horea de la Țebea-cu timpuri mai noi-făcând o legătură cu istoria patriei; folosește cuvinte rare, compuse la locul potrivit în versuri: ”cu cât îmbătrânesc mă-nlemn,/ sunt un gorun dezcodrurat,/ și înscorțat în straturi-straturi,/ și eu mă simt gorun pe-o cruce”(cred că se gândea la crucea de lângă mormântul lui Avram Iancu-făcută din ultima ramură a gorunului lui Horea. Blestemul din trecut se îndreaptă spre „omul lacom, lemnivor!…Larvă să-ți fiu, carnea să-ți râm,/ Să te învierm în lemn, să te devor…!” În alt articol-Romeo Tarhon întrezărește în viitor după pandemie „un system cel mai polițienesc din istoria omenirii” și lansează ideea ca bogații să fie mai puțin bogați, săracii mai puțin săraci…pentru că : „decalajul intern este cu mult mai ucigaș decât toți covizii lumii” scrie-în articolul cu titlul: „Bogații mai puțin bogați, săracii mai puțin săraci”.
Nina Gonța recunoaște-n poezia „Mult mai mulți eram…”puterea luminii cristice recunoscută de mulți oameni care-au început să-l iubească pe Iisus chiar din momentul răstignirii, poezia „Ne întoarcem…”în vremuri de restriște, de corona virus dezvoltă ideea deșertăciunii: „Cine este el, ea, noi, eu?/ Niște nimeni!/ Ne-toarcem la Tine, Doamne!/ Slăvit fie numele Tău!/ Mare este puterea Ta!/ Iartă-ne!”/„ Ne întoarcem la Dumnezeu!” Pe aceeași lungime de undă -într-un poem-eseu cu titlul „Cheița de le scrinul mamei”- Olimpia Mureșan îndeamnă la înțelepciune și resemnare în aceste vremuri de restriște date de virus: „Ca în fața unui dușman necunoscut și noi, românii –trebuie să luptăm cu armele pe care le avem: credința strămoșească, crucea mântuirii și rugăciunile fierbinți înălțate spre Cel ce ne-a dat nouă viață pe pământ și ne va da Viață Veșnică…evoluția spirituală în spirale/ suntem la punctul inferior/ n-avem un model/ ne facem propriul nostru model.”…
Dnul. Andreica Ioan din Satu Mare publică articolul „O fi grădina Domnului?”-o meditație asupra/ și a Planetei Albastre considerată o frumoasă grădină, și a existenței omului la care autorul lansează o întrebare esențială și anume-omul este sau nu este superior celorlalte ființe de pe pământ; minunea OM e o întâmplare sau rezultat al evoluției în Grădina Domnului-fiind amăgit să găsească fericirea; „minunea de a nu semăna ființă cu ființă, minunea de a aparține unui „tot” și de-a vedea doar o parte din el; e și un S. O. S. adresat omului de a nu distruge minunea ce i s-a dat și se întreabă la sfârșit: „doar amăgirea lui(al omului) îl face fericit alcătuind Speranța ieșirii din Grădină spre iluzia Fericirii lui; o fi grădina aceasta prin care eu trec Grădina Domnului sau Grădina Întâmplării?”
După prezentarea unui portret literar sugestiv din care răzbate „tot plânsul sufletului meu, doruri și vise”-poeta Daniela FORCOS ne introduce prin cuvintele meșteșugite ale poeziei într-o atmosferă de vis din care răzbate dorul de țara natală. În decursul timpului- Daniela Forcos a reușit prin muncă și perseverență să fie recunoscută și apreciată ca scriitoare în Italia obținând numeroase premii literare, a fost apreciată și în România-deoarece așa cum mărturisește„ aici și acolo poartă cu mândrie tricolorul românesc, valul sufletului meu, fără de care m-aș simți fără identitate, goală și singură, sub cerul lumii.” Din versurile sale publicate în revista Izvoare Codrene răzbate nostalgia iubirilor trecute, dar și bucuria de-a păși :„printre trandafiri și spini”. Câteva versuri reprezentative: „M-am oprit chinuită de o umbră de nor/ Ca să scriu despre mine, ca să las pe lume un semn,/ Din praful de stele și din roua de floare scris-am poeme./ Cufundată într-o mare de trăiri efemere…/sau: „Rezistă, cântă/ sau strigă, de vrei…/ îmi susura mintea/ Deschide-ți brațele și dăruiește iubire,/ împrăștie petale de flori din preaplinul sufletului tău,/ sau dacă vrei, renunță!/ Dar eu nu mă opresc,/ Pășesc cu demnitate printre trandafiri cu spini,/ chiar dacă mă rănesc…/ dăruind iubire și cuvinte dulci/ tuturor celor pe care îi întâlnesc/ în calea mea,/ Sub cerul acesta aproape stins,/ și-acestei lumi cu clipe scurte,/ misterioasă, goală și rece.”
Autoarea Lidia Stoia-asemeni scriitorului Caragiale Ion Luca urmărește creșterea sentimentului de frică cu toate etapele sale, în piesa de teatru „Năpasta”frica îi cuprinde treptat pe cei vinovați de omor până la descoperirea făptașului; în meditația „Târziu în noapte” insomnia pe care o suferă personajul principal descoperă printr-o frântură de idei ce tresaltă într-o clipă înainte de venirea somnului care „parcă fuge de om”-timpul îl trage pe el ca pe o mumie; târziu în noapte-urmărindu-l insomnia, apare omul față-n față cu „tic-tac-ul” existenței frământate până la apariția soarelui, a luminii!
Și nu în ultimul rând poetul popular Nelu Danci din Plopiș-Maramureș este prezent cu poezii despre sat și biserica strămoșească, despre marile iubiri din sat, despre natură și obiceiuri, oameni, locuri și evenimente cunoscute(Ziua Scriitorilor, 8 Martie etc). Redau doar câteva versuri din poezia : „De 8 Martie”: „De 8 Martie, femeia,/ E luceafăr între stele,/ Nu mai poartă la brâu cheia/ Și nu face lucruri rele./ Așteaptă ca noi bărbații, / Să o punem tot mai sus, / Că doar noi suntem poeții, / Ce laude i-am adus.”sau poezia: „40 de mucenuci”: 40 de mucenici, /Fie mari, sau fie mici/ 40 de pahare bem/ Și dacă ne îmbătăm/ Că la noi în țară a intrat/ Un virus rău și e păcat/ Și dacă noi bem horincă,/ Nu ne mai face nimnică./ La virusul din depărtare/ Nu-i place horincă tare./ Când îi miroase a băutură/ Îți fuge din bătătură/ Să plece de unde a venit,/ Noi aici nu l-am poftit,/ Nici nu îl băgăm în seamă/ Poate să aibă și coroană!”
————————–
Prof. Olimpia MUREȘAN,
Ulmeni, august 2020
Liga Scriitorilor Români, Maramureș