
Motto:
„Dragostea este un gen de relaxare în care lucrurile trebuie să fie lăsate în voia lor.”- Osho;–aș adăuga în cazul comentariului de mai jos că: „dragostea față de limba română te face să fii inventator!”
În urmă cu două veacuri și jumătate Ienăchiță Văcărescu-precursor al folosirii limbii române culte, scria la începuturile literaturii românești lirice acel celebru testament, deschizând seria artelor poetice: „Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Și a patriei cinstire!”
Ceea ce realizează poetul Vasile Bele prin „replicile” sale e ”o artă„- e demonstrarea plauzibilă a bogăției sensurilor la cuvintele din vocabularul nostru poetic românesc. Exemple: Replica la poezia Mioarei Baciu cu titlul Trenul Speranței, stația Revederii-replica poetului Vasile Bele: „Am călătorit prin Stația Visare…:-M-au trezit picurii de rouă/ care zburau spre inima ta/ spre clipa unui bob de fericire/ mi-au spus să urc în trenul vieții tale/ fără bilet…am călătorit spre stația Visare/ Până în umbra privirii tale/ erai rouă pe florile de liliac/ trandafirii așteptau în gara Speranței/ Unirea dintre o clipă de fericire/ și un sărut dorit din secundele eternității/ la stația următoare/ greierul aștepta să coboare IUBIREA/ călătorea în vagonul inimii la clasa lux/ cu roua dimineții/ cu liniștea unei simfonii…”
Scriitorul Vasile Bele din Chiuzbaia propune prin scrierile numite „replici” o nouă specie literară. Fiind un„ inventator ”în acest caz, încearcă să scrie o carte ”unicat„-o poezie pornind de la o altă poezie! Dar, să încep cu începutul: poetul Vasile Bele alege niște poezii la întâmplare pe care le apreciază și le îndrăgește, poezii publicate în diverse bloguri sau reviste literare, le citește atent cu suflet de poet și…pornind de la poezia „x” scrie alte poezii sau poeme pornind de la „ideea poetică” deja exprimată și de la unele„ cuvinte cheie”. Ceea ce rezultă, aceste „variante replici” întrece orice imaginație!
Astfel apar-poezii originale-marca Vasile Bele –realizând un „stil aparte de scriere! Ținând cont că lumea vrea și„ altceva”-zice autorul…și…ca să le facă pe plac…”se adaptează„. Aceste noi poezii i se par autorului ”ghidușe„ și se crede că nu se încalcă nicio lege abordând acest stil de scriere.
Trebuie să subliniez că nu oricine s-ar putea preta la acest mod de a scrie, la așa ceva! Poetul Vasile Bele are o imaginație poetică debordantă și metaforele lui-descoperite instantaneu și diferite de poezia inițială, sunt ”la ele acasă„. Se pornește de la unele ”cuvinte potrivite„ –cum ar zice Arghezi; și dintr-o poezie cu grijă aleasă și publicată- i se adaugă alte sensuri și subtilități; acest lucru devine o ”artă„-rezultă alte poezii minunate și originale, unele păstrează ideea poetică de bază, altele își iau zborul și îmbogățesc paleta de sensuri în exprimarea sentimentelor.
Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Vasile Bele și metaforele poeziei lirice”

Ți-a îngălbenit surâsul pe hârtie. Privirea ta senină mă mângâie, bătând in cenușiul din perete. Fragmente deșirate de carpete se leagănă în curentul dintre ușă și geamul înnegrit de la cenușă.

Sărutul, primul vis. Mi-aduc aminte că de câte ori veneau musafiri din alte părți ale țării, noi, tinerii ne adunam în casa unuia dintre noi și sărbătoream evenimentul. Dansam, jucam cărți și remi sau boabe, spuneam glume și ghicitori sau întrebări din istorie la care, dacă nu știai răspunsul, primeai pedepse. Eram înghesuiți unul în altul. Nu ne era frică de viruși. Singurul virus era iubirea. Eram băieți și fete între 14 și 18 ani și ne jucam jocul sticlei, pe care o învârteam pe podea și în dreptul căruia dintre noi se oprea gâtul sticlei, ieșea afară din cameră, pe coridor unde era întuneric și nu ne vedea nimeni și ne sărutam. Cel care conducea jocul îți punea întrebări și în funcție de răspuns primeam ca premiu un număr de săruturi cu cine aveam norocul dat de sticlă. Un sărut fermecat nu se termina ușor. Emoția naturală a sufletelor făcea noi conecții, declanșau noi senzori în trupul tânăr. Sărutul minunat e ca și cum a-i îndulci laptele cu miere, însă dacă nu se potrivește e ca și cum a-i amesteca apa cu uleiul sau chiar mai rău. Multe perechi dacă nu se plăceau se conformau cu jocul ieșind afară, dar nu se sărutau.

Primind mai multe volume de poeme și micropoeme, având ca generic “Sapienticele” de la filozoful Augustin Ostace, din Germania, m-am aplecat asupra acestora cu gândul să le înțeleg sensurile și rostul în lumea aceasta grăbită spre dispariție.Cunoscând faptul că sensulul cuvântului sapiens este substantivul latin homō (genitiv hominis) înseamnă „om, ființă umană” iar participiul sapiēns înseamnă „discernământ, înțelept, rațional”, mi-am pus întrebarea ce este poezia? Este creație literară în versuri, în general de întindere (mai) redusă, o modalitate artistică ce exprimă, prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbaj concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă a esențelor lumii reale.