Eleonora SCHIPOR: Poetul Ilie Motrescu – veșnic viu în inimile noastre

        

         Luna august a fiecărui an din viața noastră se asociază și se va asocia mereu în viața mea cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu.

          Dacă ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit frumoasa vârstă de 79 de ani.

          Nu odată am scris despre viața și opera acestui vrednic fiu al neamului nostru. Cititorii noștri cunoasc toate aceste publicații, cât și cărțile pe care le-am publicat în memoria poetului, dar și comemorările și prezentările de carte, organizate în toți acești ani.

 

 

          Zilele trecute am organizat la biblioteca centrală din Pătrăuții de Jos o expoziție cu câteva dintre cărțile și o mică parte din multele materiale dedicate poetului în acești ani.

          Îi sunt foarte recunoscătoare doamnei bibliotecare șefe Maria Ștefureac pentru inițiativa  de care a dat dovadă. Pe parcursul săptămânii viitoare, toți doritorii vor putea lua cunoștință cu viața și opera poetului. De asemenea cititorii vor putea lua cunoștință și cu conținutul unor materiale, cu versurile, fotografiile, traducerile poetului crăsnean. Expoziția este destinată tuturor cititorilor, doritorilor, vizitatorilor, tuturor celor care vor să cunoască mai detailat viața și destinul unuia dintre cei mai talentați poeți ai acestui meleag.

          În timpul apropiat vom organiza împreună cu harnica doamnă bibliotecară o măsură comemorativă dedicată memoriei copământeanului nostru Mircea Mintenco, de la a cărui trecere în eternitate vom marca în curând 40 de zile.

          Sincere mulțumiri doamnei bibliotecare Maria Ștefureac pentru faptul că împreună, de-a lungul anilor am organizat și cred că vom organiza încă multe măsuri, prezentări de carte, comemorări, expoziții, discuții online (temporar) cu cititorii  și vizitatorii bibliotecii noastre.

 

 

Poetului Ilie Motrescu

 

S-a născut la poale de Carpați

Într-o casă cu mulți frați,

Întru-n august fierbinte,

Un băiat simpatic și cuminte.

 

La școală bine învăța,

Sportul și muzica iubea,

Și mai iubea glia și neamul,

Doina, satul, codrul, ramul…

 

Poezii a început a scrie

La o vârstă fragedă – se știe,

De la bun început s-a văzut

Că-i un talent cu adevărat înnăscut.

 

Bunul Dumnezeu cu har l-a miruit,

Sfântul Ilie puțin noroc i-a dăruit

Și în scurta-i sa viață

A creat o operă măreață.

 

A rămas pentru vecie

Opera poetului Motrescu Ilie,

Iar noi cât pe lume vom trăi

Cu gândul la destinul său vom fi.

 

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 august 2020

 

 

Lasă un răspuns