Nicolae DINA: Un act critic responsabil

În ultimul timp am scris mai mult despre cărțile lui ȘTEFAN VIDA MARINESCU nu numai în semn de respect față de scriitorul „total” care, alături de alți câțiva (destul de puțini), este reprezentativ pentru literele teleormănene contemporane, ci și pentru a sublinia aportul său, parcă mai substanțial decât al altora, la promovarea creațiilor scriitorilor din această zonă a „Sudului extrem”. Așa se explică faptul că în portofoliul său există multe volume al căror conținut se referă, integral sau parțial, la cărțile confraților săi, ca rezultat al „lecturilor[… din ultimul sfert de veac”, în atenția criticului aflându-se „volume de poezie, de proză, de eseistică și de critică, de teatru, traduceri, istorie/istoriografie literară sau de publicistică”, unele realizate chiar „în apropierea datelor de apariție a cărților” respective, în reviste locale (unele fondate de el însuși) sau din întreaga țară.

Desigur că interesul criticului nu s-a rezumat doar la scrierile autorilor teleormăneni, ci a cuprins și scriitori din întreaga țară și chiar din afara ei, semnificativ în acest sens fiind ultimul volum, „Rătăcirile cronicarului-critice” (Editura SemnE, București, 2020), care cuprinde peste o sută de cronici (așa cum însuși le numește încă din prefață) ale unor cărți aparținând celor 67 de scriitori (23 din Teleorman), întreprindere despre care însuși afirmă că „multe cărți și mulți autori contemporani, inegale și inegali, valoric, ne-au reținut atenția și acțiunea critică, programatic, deoarece varietatea și diversitatea genului practicat, dar și stilul sau dorința unor creatori de a-și depăși condiția ori de a se consacra (dacă nu se va fi întâmplat, în unele cazuri) ne-au determinat a «săvârși» un act critic responsabil, în limitele potențialului nostru exegetic” („«Rătăciri» cu repere. În loc de Prefață”). Afirmația poate fi interpretată ca o profesiune de credință a criticului literar, având în vedere conștiința responsabilității și capacității sale exegetice, indispensabile unei asemenea întreprinderi.

„Cu aceeași dorință de a pune în valoare cărți și creatori de diferite vârste, de valori diferite, dar care merită a fi luate și luați în seamă”, criticul are în vedere 38 de scriitori din țară.

Astfel, dintre cei mai cunoscuți (de regulă, în alte domenii ale literaturii), surprinși în postura de romancieri, se remarcă Dumitru Micu (al cărui roman, „Fata Morgana”, cuprinde „o sumă de ipostaze existențiale, evocări și mărturii ale experienței «auctoriale»”), Mihai Zamfir (cu un roman al cărui erou este „tipul intelectualului visător și romantic”), Dumitru Augustin Doman, Ion Coja, Al. Papilian, Dan Lungu, singurul reprezentant autentic al speciei fiind Augustin Buzura, a cărui operă, „Recviem pentru nebuni și bestii”, este „o vastă confesiune a aventurii existențiale a unui intelectual lucid și intransigent”.

Ca autori de proză scurtă sunt remarcați Mihail Grămescu (ale cărui volume cuprind „popasuri livresc-realiste”, prozatorul dovedind un talent și o inteligență creatoare neîndoielnice), Eduard Jurist, Radu Paraschivescu („fin observator și moralist, estet incisiv”, satirizând „tot ce atrofiază bunul-gust, bunul-simț, normalitatea”).

Continue reading „Nicolae DINA: Un act critic responsabil” →

Nicolae DINA: Permanența Metaforei

Într-o monografie dedicată perioadei 2008-2016, mai mult decât fastă din activitatea creatoare a lui ȘTEFAN VIDA MARINESCU, am remarcat faptul că dincolo de calitatea de „scriitor aproape «total» […], poet, critic și istoric literar, teatral și de film, eseist și prozator, publicist și ziarist” (Dumitru Micu), ipostaza „cea mai semnificativă și mai apropiată de temperamentul, vocația și profesionalismul său este cea de critic și istoric literar”. În această postură, Ștefan Vida Marinescu se înscrie în micul grup al celor preocupați de promovarea scriitorilor teleormăneni, „din solidaritate (de breaslă), din ambiția de a promova și spiritul sudist”, cum afirma într-un interviu din anul 2016.

De curând, „responsabilitatea, luciditatea, onestitatea și obiectivitatea manifestate în practicarea actului critic” de-a lungul întregii sale cariere scriitoricești și-au găsit ecoul într-o întreprindere inedită, aceea de creator a trei antologii critice, preocupat, bineînțeles, de scrierile unor autori din „Sudul extrem”: cea dintâi, „Limpezirea apelor”, având în atenție creațiile mai multor poeți, prozatori, critici literari și publiciști, o alta, „Post-Scripta-itinerar critic”, publicată în semn de respect pentru șase scriitori, „din păcate, dispăruți fizic”, care au sporit „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, autori „care merită o restituire pe cale critică, exegetică”.

O altă inedită lucrare este „anti-scleroza Metaforei, o antologie critică de Poezie” (Editura SemnE, 2020), care „reunește secvențe poetice, o selecție de autor, odată cu note biobibliografice și nume de comentatori”. Metoda conceperii acestei antologii critice este novatoare, în sensul că toate creațiile prezente au fost propuse de poeții respectivi, antologatorului revenindu-i rolul de critic, în dorința de „a reține liniile de esență și de forță ale creației lirice a unor autori cu destine «separate», distincte”, după cum mărturisește în „Argument: Virtuțile Poeziei. Repere contemporane”, semnificativ și el prin faptul că anunță intenția criticului de a releva „spiritul empatic și european” cu care va analiza contribuția fiecăruia la evoluția genului liric pe meleagurile Sudului teleormănean.

Cvintetul respectiv este format din trei poete și doi poeți (unul fiind chiar antologatorul în ipostaza de autor liric), care „vor suporta ecoul critic al operei […], poezia fiind prima dragoste a unor scriitori ce s-au ilustrat, cu personalitate, și în alte genuri creatoare”.

Domnița Neaga, debutantă publicistic în timpul studenției (editorial trei decenii mai târziu), este autoarea a șase volume de versuri și a două de critică de întâmpinare. Încă de la primul volum, „Noaptea ploilor acide” (2000), poeta se remarcă prin folosirea inteligentă și transfiguratoare a metaforei în versuri tradiționale îmbinate meșteșugit cu cele moderniste, a unui „imaginar reflexiv, cu dense provocări înaripate, nostalgice, melancolic-visătoare”, pentru ca în „Călător spre Crucea Sudului” (2002) să devină „temerară în avântul și elanul transfigurator”, reveria, regretul și nostalgia fiind motivele lirice preferate.

Evoluția lirică a Domniței Neaga este demnă de apreciat, astfel că volumul „Muntele din vis” (2013), stând sub semnul dragostei, evidențiază, „tradiționalist și confesiv”, o poetă „cutreierată de antiteze”, melancolia și visarea fiind stările trăite în lupta cu propriul sine, luptă care apare într-un spațiu și un timp mitic, în reale „revendicări melancolice […], reflexivitățile vizând solitudinea avatarului existențial” și în volumul din 2016, „Floarea de lotus”, pentru ca în „Cândva, în Arcadia” (2019), poeta să-și aproprie o „atitudine gravă […] interogativă și explicitând senzații și reflecții care induc suferință și injustețe”. Sintetic, criticul antologator consideră că întreaga operă poetică a Domniței Neaga este „o lirică transparentă, de melancolie și reverie a sinelui, în neliniști esențiale a unei Poete adevărate”.

Maria Postu a intrat în vederile criticului antologator ca poetă care „și-a arătat clasa încă de la prima carte, «Insomnii molipsitoare»” (1994), cultivând o lirică modernă, „pe tonuri melancolice”. Și volumul „Întâlnire cu Altamira” (1999) surprinde o „viziune plastică, în contemplare și dialog de rafinament cu frumusețea” a unei poete îndrăgostite de minunile „grădinii hispanice”, carte în care, chiar dacă „se autodefinește ca neoromantică”, autoarea „supralicitează modernist” evocând Altamira ca „topos fecund ce revendică o fantazare sclipitoare, cu martiraj și autoflagelatoriu reflex”.

Continue reading „Nicolae DINA: Permanența Metaforei” →

Nicolae DINA: Ștefan Vida Marinescu – un promotor al actului creator autentic

În ansamblul lucrărilor de critică și/sau istorie literară care promovează scriitorii și creațiile lor, antologiile își au rostul lor și sunt necesare, fie că sunt dedicate unui anume autor sau unui gen literar, fie că ele cuprind viața literară dintr-o anumită perioadă sau dintr-o zonă geografică.

Dincolo de faptul că ȘTEFAN VIDA MARINESCU are multiple preocupări literare fiind poet, prozator, critic și istoric literar, eseist, publicist, ziarist și, nu în ultimul rând, editor, el a fost și rămâne un promotor consecvent și avizat al literelor, cu deosebire teleormănene, al scriitorilor care, prin cărțile lor, au făcut să crească „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, devenind „nume importante pentru un spațiu cultural românesc”.

Că Ștefan Vida Marinescu a fost dintotdeauna preocupat de promovarea unor „autori cu operă, cu resurse creatoare, cu bibliografie” o demonstrează numeroasele comentarii (cronici, recenzii, note de lectură) publicate în cele opt reviste al căror fondator a fost sau în multe altele din țară, fără a omite volumele dedicate acestora „cu rigoare, empatie” și „cu dorința de a face mai cunoscută și mai răspândită opera scriitorilor” din „Sudul extrem”, cum îi place să-i localizeze pe cei ale căror cărți au fost comentate în cel puțin 12 volume, însumând aproape 2000 de pagini. Dintre acestea, „O geografie spirituală a Sudului”, „Re-întregirea familiei” și „Scriitori români contemporani” sunt volumele dedicate, integral, scriitorilor „sudiști”, adică celor trăitori în Teleorman.

Iată că neobositul scriitor polivalent revine la preocuparea pentru promovarea oamenilor de litere teleormăneni în antologii, nu unele oarecare, ci „critice”, deosebite prin concepție și realizare față de alte asemenea lucrări publicate în Teleorman, publicând „Limpezirea apelor-antologie critică” (Editura Elikon, București, 2018), diferită prin faptul că „pe lângă cronica operei, acest synthesis critic, autorii sunt reuniți și prin texte selectate” chiar de ei înșiși, la care se adaugă notele biografice și cele bibliografice de rigoare, „ca o carte de vizită literară”.

Întregul volum este conceput potrivit convingerii cronicarului antologator că cei șapte scriitori (al optulea fiind el însuși) „se arată stăpâni pe limbajul artistic, sunt stiliști încercați, arată o reală considerație față de limba literară, față de scris”, iar sinteza sa critică „urmărește, progresiv, devenirea Operei”. Sub numele fiecărui scriitor antologat sunt menționate „apelativele” care numesc domeniile creatoare în care s-a remarcat, primul fiind „genul principal și prioritar care îl reprezintă”.

Astfel, poetul Florea Burtan, „un virtuoz al prozodiei”, cultivă, „în stil tradițional(ist), dar cu izbucniri romantice”, deși, uneori, „versul[…]zis clasic(izant) alternează cu versul alb, modern(ist)”, o poezie „frumoasă, muzicală, metaforică, ceremonioasă”, aparținând unui creator „teluric, apt de ritualuri în sanctuar daco-deliormănean[…], melancolic, reflexiv, confesiv”, iar prozatorul este remarcabil prin epica sa, „una a oralității[…]a mitologiei colective, cu folclor și afinități rurale, promovând un „realism cu filon liric, expresiv, autorul arătând cunoașterea mithosului și a toposului sudic”.

Liviu Comșia este surprins atât în ipostaza de prozator, remarcându-i-se „maturitatea și excelența în dezbaterea ideilor”, precum și „capacitatea de invenție epică” și talentul de portretist, cât și în cea de critic literar, un „cronicar generos”, având știința de „a interpreta cărțile prin optica unui observator lucid, echilibrat, fără de idei preconcepute”.

„Romancierul cel mai prețios din spațiul sudic”, Gheorghe Filip, „deține știința creației de atmosferă”. Romanele sale, „consistente și complexe epic”, se remarcă prin „finețe analitică” și sunt „pline de vitalitate și de realism”, în timp ce proza scurtă ne descoperă un „excelent moralist, observator și creator de epică modernă” cultivând un „realism psihologic”. Publicistul și eseistul „atestă cultură, capacitate de analiză și sinteză” atunci când se ocupă de universul operei lui Caragiale ori de viața și opera celui mai mare prozator român postbelic originar din Teleorman, Marin Preda, iar ca poet excelează (și) în cultivarea parodiei, evidențiind „un spirit justițiar, cu umor și talent satiric”.

Sinteza critică dedicată Nicoletei Milea trece în revistă primele șapte volume de versuri, evidențiind faptul că autoarei i se poate atribui, incontestabil, titlul de „Poetă, cu majuscule”, o „poetă reflexivă, gravă, de o mare sensibilitate”, cultivând o poezie care surprinde printr-un imaginar artistic și un limbaj metaforic de mare elevație. Este, totodată, și un critic literar de mare forță analitică, ipostază în care își revelează „înzestrarea și tehnica, lecturile și stilul inconfundabil”.

Deși este autoarea a doar două volume, Roxana Cristina Olteanu îi reține atenția prin faptul că „face o critică relaxa(n)tă, constructivă, generoasă”, făcând dovada unor lecturi exhaustive, atât ale creațiilor cât și ale bibliografiei de specialitate, atunci când se ocupă de aportul lui Mircea Eliade la cunoașterea și modernizarea mitului ori scrierile unui autor contemporan (Ștefan Vida Marinescu), subliniind contribuția acestuia în lirică, epică, publicistică, eseistică și critică literară, autoarea având capacitatea de „a comenta judicios, cu eleganță și cu generozitate”.

Continue reading „Nicolae DINA: Ștefan Vida Marinescu – un promotor al actului creator autentic” →