Autor: logosadm

Alexandru NEMOIANU: ,,Adevăruri simple…”

Viorel Roman continuă să abereze despre “superioritatea” occidentului asupra “răsăritului”. V.R. folosește un număr de stereotipuri  neconvingătoare dar în esență el (VR) se dovedește un autor (modest) de literatură fantastică. Pentru V.R. corecțiile și în general legătura cu faptele, nu este o condiție obligatorie, este optativă. V.R. crede în fantasme și în propagandă. Poate este fericit. Dat fiind faptul că V.R. repetă fără oprire aceleași aberațiuni,voi încerca să îi spun din nou cele pe care i le-am comunicat acuma câteva luni. Este drept V.R. mi-a răspuns și a aflat de bine să mă asocieze cu ideologia “legionară”. Evident un argument penibil și fără merit, dar care dovedește că V.R. știe să folosească josnicia și posedă o coloana vertebrală extrem de elastică în raport cu ce crede el a fi “stăpânii zilei”. Desigur acea caracterizare aparține topologic mentalităților celor care l-au numit pe Episcopul Romei Benedict al XVI-lea ‘nazist”. Includerea lui V.R. în această ceată de troglodiți, cei care pun etichete ideologice, ar trebui să fie motiv de rușine. Dacă este un om decent aștept din partea lui scuze. Deci repet ce am spus în urmă cu câteva luni, aproape cuvânt cu cuvânt.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Adevăruri simple…”” →

Vasilica GRIGORAȘ: Paradoxul şi savoarea poemelor lui Girel Barbu

Prin generozitatea poetului Girel Barbu, a ajuns la mine (în format electronic) una din cărţile domniei sale, intitulată „Zgomot şi tăcere”, tipărită la  Editura Rafet, din Râmnicu-Sărat, 2017, sub egida Uniunii Scriitorilor Europeni de Limba Română (USELR) şi a Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), urmând a fi lansată, împreună cu alte volume, la mijlocul lunii cadourilor, la Buzău. Frumos dar pentru minunaţii buzoieni, iubitori ai poeziei, literaturii, culturii şi spiritualităţi.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Paradoxul şi savoarea poemelor lui Girel Barbu” →

Camelia CRISTEA: Aici e România !

 

Sărbătoare

 

Străbunii mei au pus hotar cu sânge
Și macii au înflorit în urma lor,
Chiar la Rovine o lacrimă mai plânge
Când Mircea stă în calea otomanilor.

La Putna, Ștefan este încă viu
Și trage clopot, după clopot,
Române știi că totuși nu-i târziu
Să – asculți al conștiinței ropot!

Continue reading „Camelia CRISTEA: Aici e România !” →

Constantin ENIANU: Versuri

 

neantul lucidităţii

 

greaţa de egoism şi ploaia de stele
întinate cu glorii uşoare de leu
plictisit de jungla emulaţiilor grele
în imanenţa dulce fără Dumnezeu

mă fac să umblu sub soare hai-hui
să nu mai văd nevăzuturi aprinse
cum stau ca şi candele uitate în cui
că-n lume nu-s bunuri în ele cuprinse

Continue reading „Constantin ENIANU: Versuri” →

Daniel IONIŢĂ: Cum se scrie po-e-zi-e ?

Cum se scrie poezie? Întrebare este fără rost. Sincer, am folosit-o drept titlu pentru simplul fapt că sună bine, are rimă şi ritm. Dar nu cred că există un fel anume, fiecare poet scrie cum… scrie, are un anume modus operandi, sau mai multe, în care-şi dezvoltă arta. Deci, ca să corectez eroarea voită din titlu, întrebarea ar fi cum scriu eu poezie?

Trebuie să fac aici o mărturisire sinceră şi dezolantă, care probabil că vă va face să renunţaţi a mai citi restul articolului. Însă simt că vă sunt dator cu onestitate – aceasta împotriva propriului interes. Iată adevărul crunt – NU am habar cum anume scriu eu poezie! Nu am o formulă, fie ea magică sau mecanică. Paragrafele de mai jos redau crâmpeie de reflecţie, anumite aspecte care mi se par interesante şi importante, dar nu pot fi organizate într-o teorie coerentă, sau cel puţin nu de mine – ci sunt doar faţete disparate ale unui diamant complex.

Apoi aceste gânduri sunt aşternute pe calculator post-factum. Nu am o strategie, un plan, sau cel puțin acestea nu au fost, până acum, conștientizate. Este pentru prima dată când mă opresc să reflectez la fenomenul aşternerii poemelor pe ecranul și în memoria calculatorului. S-ar putea ca acestea să nu se potrivească altor poeți… Nu ştiu!

Dar înainte ca să vă dezvălui secretele mele, vreau să-mi promiteți că dacă, urmând unele din elementele descrise mai jos, veți ajunge să deveniți următorul Shakespeare,  sau Ezra Pound, sau Eminescu, îmi veți recunoaște meritele!!!

Continue reading „Daniel IONIŢĂ: Cum se scrie po-e-zi-e ?” →

Alexandru NEMOIANU: Portrete de răstrăbunici

Casa Boldea din satul Borlovenii-Vechi, Valea Almăjului, Banat, casa străbunilor mei materni este un modest dar plin de merit simbol de continuitate românească, într-o istorie chinuită de prea multe și prea dese întreruperi și fracturări unele cu rost și cele mai multe fără.
Casa are o existență de peste două sute de ani, a suferit transformări dar ele nu i-au atins ori preschimbat nici forma esențială și nici duhul. Ea este rezultatul trudei încăpățânate o multor generații și a multor oameni remarcabili, fruntași sătești și provinciali.
În una dintre încăperile casei, ”soba din vale”, pe peretele dinspre sud, se păstrează două portrete mari, făcute după fotografii, în Bozovici prin 1890. Ele înfățișează pe învățătorul Pavel Boldea și pe soția lui Maria, născut Popiști, din Bozovici.
Pavel Boldea a fost primul intelectual din familia Boldea. El a urmat Seminarul din Caransebeș (“secția” de învățători) care pregătea “cadrele didactice”pentru școlile din granița bănățeană. Este de menționat că atâta vreme cât a funcționat granița bănățeană (până în 1873) limbile de predare, în școlile elementare, erau română și germana.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Portrete de răstrăbunici” →