Viorel Roman continuă să abereze despre “superioritatea” occidentului asupra “răsăritului”. V.R. folosește un număr de stereotipuri neconvingătoare dar în esență el (VR) se dovedește un autor (modest) de literatură fantastică. Pentru V.R. corecțiile și în general legătura cu faptele, nu este o condiție obligatorie, este optativă. V.R. crede în fantasme și în propagandă. Poate este fericit. Dat fiind faptul că V.R. repetă fără oprire aceleași aberațiuni,voi încerca să îi spun din nou cele pe care i le-am comunicat acuma câteva luni. Este drept V.R. mi-a răspuns și a aflat de bine să mă asocieze cu ideologia “legionară”. Evident un argument penibil și fără merit, dar care dovedește că V.R. știe să folosească josnicia și posedă o coloana vertebrală extrem de elastică în raport cu ce crede el a fi “stăpânii zilei”. Desigur acea caracterizare aparține topologic mentalităților celor care l-au numit pe Episcopul Romei Benedict al XVI-lea ‘nazist”. Includerea lui V.R. în această ceată de troglodiți, cei care pun etichete ideologice, ar trebui să fie motiv de rușine. Dacă este un om decent aștept din partea lui scuze. Deci repet ce am spus în urmă cu câteva luni, aproape cuvânt cu cuvânt.
Viorel Roman este relativ cunoscut ca un promotor înfocat al intereselor Episcopatului de la Roma (zis, Româno-Catolicism) și încă mai vârtos ca un adept al trecerii Românilor sub ascultarea acelui Episcopat. Viorel Român este zelos, tenace, insistent, nu încape îndoială. În același timp argumentele sale sunt puține, neconvingătoare, brutale. Nici măcar asta nu ar fi cel mai rău. Rău este faptul că METODOLOGIA lui este catastrofală. Mai exact,Viorel Roman amestecă ceea ce el consideră “argumente”, din diferite domenii, în același timp. În cadrul aceleiași discuții el zboară de la domenii teologice la domeniul politic, de la istoria îndepărtată la lupta pentru putere de azi, de la fapte la păreri și așa mai departe. Viorel Roman pornește făcând o supoziție. În frază următoare acea supoziție devine, pentru același Viorel Roman, fapt și de aici el face o nouă supoziție și așa mai departe. Efectiv este cu neputință să porți în asemenea cadru haotic o discuție coerentă și care să ajungi la o concluzie. De aceea voi încerca să sistematizez puțin cele afirmate de Viorel Roman .
Viorel Roman pledează pentru “unirea” Bisericii Ortodoxe cu Episcopatul Romei (așa cum ziceam, zis “Biserica Romano-Catolică). Înainte de orice, este însă necesar să ne asigurăm că vorbim cu același concepte, că dăm același înțeles cuvintelor.
Biserica nu este o instituție. Biserica este Trupul mistic al lui Iisus și este alcătuită din totalitatea mărturisitorilor ei. Biserica este întemeiată în primul rând pe Adevăr. Și este necesar să înțelegem că “Adevărul” nu este suma părerilor acceptate, că “Adevărul” nu este divizibil sau relativ. Adevărul este o Persoană, ”Eu sunt calea, adevărul și viață”. Aici nu este loc de dezbatere. Deci Trupul Mistic al lui Iisus și Adevărul nu pot fi decât UNA. Acest lucru a fost explicat în detaliu și cu limpezime de cristal de către Alexey Khomiakov încă la jumătatea veacului al XIX-lea. În același timp realitatea istorică a fost mereu schimbătoare. Dacă în primele doisprezece veacuri ale erei creștine Răsăritul Ortodox a fost în fruntea civilizației și culturii european mediteraneene și este suficient să amintim că în vreme ce la Bizanț existau Universități și se scria filozofie, poezie și istorie de calitate superlativă, deci în aceiași vreme, Carol “cel Mare” nu știa să scrie. În veacurile următoare, ca rezultat al faptului că Bizanțul a oprit înaintarea islamică și ca urmare a faptului că prin cărturarii Bizantini “apusul”, finalmente!, ajungea să cunoască glorioasa civilizație Greco-romană, acel “apus” a progresat rapid și mai ales în domeniul tehnic. Profitând cinic de acest progres tehnic, militar, ”apusul” a început să atace Bizanțul într-un mod sălbatec. Să ne amintim că în 1204 acel “apus” a ocupat Bizanțul și crimele și fărădelegile comise nu au mai fost egalate vreodată, nici măcar de Otomani! Mai mult sub dubioasa pavăză a acelui “apus” Episcopatul Romei (zis, Biserica Româno-Catolică) a căutat să își subordoneze Biserica Drept Măritoare, Ortodoxă, Pravoslavnică. Dar aici încercările “apusului” s-au frânt.Toate acele încercări au eșuat. Nici un soi de amenințare lumească nu a putut clinti Biserica. (Care se și află sub o făgăduință cu mult mai tare decât a oamenilor: ”puterile răului nu o vor putea cuprinde”). La Conciliul de la Florența “argumentele” Episcopatului Romei (zis Biserica Româno-Catolică) au fost zdrobite prin cuvântul Sfântului Marcu Eugenicul,Mitropolitul Efesului.Acest Sfânt a arătat că până ce nu se renunță la “filioque”, la abominația “infaibilității papale” și a conceptului de Purgatoriu,deci până ce nu va renunța la aceste grave abateri teologice, Episcopatul Romei(zis Biserica Româno-Catolică) se află în erezie. Deci aceste realități arătate la Florența în prima jumătate a veacului al XV-lea sunt la fel de valide azi că și atunci. Nu avem ce să “unim”.
Dar apoi Viorel Roman zboară, fără legătură, la situația Românilor și aici el face afirmații grave, neadevărate și iresponsabile.Viorel Român caută să prezinte pe Români că pe două părți: ”moldo-valahi” și Români ardealo-banatici. Viorel Roman afirmă că între ei ar fi mari deosebiri și, zice el, la fel de mari ca cele existente între Germani. În acest caz Viorel Român fie inventează, fie nu știe despre ce vorbește, sau amândouă. Între Germani, ca și între Italieni, deosebirile lingvistice sunt enorme. Atâta de mari că un German din Austria nu îl va înțelege pe unul din Schleswig-Hollstei, și un Italian din Calabria nu îl va înțelege pe unul din Toscana. La Români această diferență nu există. De fapt unitatea lingvistică a Rmânilor nord-dunăreni este uluitoare. Un Român din Țara Almajului îl va înțelege fără problem pe un Român din Maramureș, și am menționat aici cele două “locuri” românești cu cea mai puternică personalitate lingvistică. Ce a făcut cu putință această uluitoare unitate românească? Spre dezamăgirea lui Viorel Roman, explicația este simplă: Ortodoxia. Vorbește apoi Viorel Roman despre modul în care “uniația” ar fi condiționat pe Românii ardealo-banatici. În primul rând această “uniație” s-a introdus brutal, cu foc și spade. În al doilea rând, în Banat,”uniația” a avut un rol minimal, dacă și atâta, iar în Ardeal, cu toate presiunile făcute de autorități, numărul Românilor Ortodocși a fost mai mare decât la “uniților” în tot cursul veacurilor XVIII-XX. Acesta este un FAPT. Iar în momentul de față pe “uniați” îi poți număra pe degete, nu mai sunt. Și Viorel Roman va fi învățat de la cei pe care îi slujește că “în contra factum non est argumentum”. Dar apoi Viorel Roman mai afirmă că Românii își trag numele de la Roma. Din nou Viorel Român greșește și comite păcatul asociațiilor “după ureche”. Nu, numele Românilor nu vine de la Roma, vine de la Bizanț. Căci supușii Bizanțului se numeau “Romei” și chiar asta era Bizanțul, urmașul legitim al Romei imperiale. Căci Bizanțul a fost urmașul Romei imperiale și nu papismul! Atunci când Menumorut refuză să cedeze pământ Regelui Ungariei, el spune că nu poate face asta fiind supus: ”Dominus meu Imperator Constantinopolitanus” (Domnul meu Împăratul Bizanțului). Cred că Menumorut știa mai bine decât Viorel Roman!
Un alt “set” de „argumente”, după Viorel Roman, se enumeră pentru a sublinia “superioritatea” “apusului” asupra “răsăritului”. Aici Viorel Roman greșește grav. Reforma, Contra reformă, iluminismul, materialismul vulgar și finalmente “globalismul” au eliminate orice urmă de duh din acel “apus”. Locașurile lor de cult sunt goale,argumentele lor teologice nu au vlagă. Iar asta stă într-un contrast izbitor cu incredibila Renaștere Ortodoxă. Un avânt care nu a mai fost întâlnit de la Sfântul Paisie Velichikovki încoace. De fapt sunt zorile celei din urmă profeții a Sfântului Serafim din Sarov, despre Lumina Răsăritului care va cuprinde lumea, și aceste zori se văd. Și în acest context orice om de bună credință ar trebui să se cutremure văzând modul în care, din propria cenușă, s-a reînălțat Catedrala Iisus Mântuitorul în Moscova sau modul în care se înalță Catedrala Mântuirii Neamului la București.
Iar apoi este vorba de “valorile” acestui “apus” azi. Care sunt: Soros, homosexualitatea, pedofilia, relativismul degradant? Să fim serioși! Dar încă mai apoi Viorel Roman comite o greșeală catastrofică.
El spune că Românii plecați la lucru în afară hotarelor românești se vor alătură Episcopatului Romei (zis Biserica Româno-Catolică) și, mai mult, vor ingnora pe Ierarhii lor.
Efectiv în acest fragment Viorel Român cade în delir.
Biserica fără Ierarhi nu este cu putință. Sfântul Ciprian al Cartagenei spunea în primele veacuri creștine: ”unde este Episcopul acolo este Biserica”. Iar în privința nevoii de ascultare ierarhică însuși Apostolul Neamurilor spune: ”Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii” (St.Pavel,Corintieni I,33).
Biserica Ortodoxă (singură Biserica) este un Trup ierarhic și al ascultării. Dar această ierarhie se întemeiază pe o putere indestructibilă, se întemeiază pe ‘ierarhia dragostei”. De aceea Românii Ortodocși, turmă și Păstorii sunt una. De altfel cu enorma rapiditate și eficacitate Romanii ajunși în Europa de Vest s-au organizat în jurisdicții Ortodoxe trainice și care atrag și pe cei din jur. Nu Romanii devin romano-catolici, romano-catolicii devin Ortodocși. Lumea vine la Adevăr!
Aceste apeluri la rebeliune canonică nu vor putea să tulbure turma Drept Măritoare. Acești credincioși știu bine că descind și sunt continuatori ai singurului Imperiu Creștin și legitim, Imperiul Bizantin. Cele spuse de către marele gânditor Rus,Konstantin Leontiev la mijlocul veacului al XIX-lea sunt azi parcă mai adevărate ”Sub steagul bizantinismului, dacă îi vom rămâne credincioși,vom fi capabili să rezistăm întregii Europe confederate, dacă aceasta ar îndrăzni-după ce va fi distrus definitiv ceea ce a creat nobil în interiorul său-să ne prescrie și nouă duhoarea și putreziciunea noilor sale legi referitoare la mizerabila fericire pământeasca și la radicala vulgarizare universală!”
Drept Măritorii știu că sunt singura Biserica. O spun asta cu smerenie și mereu spun Sfânta Ortodoxie. Căci din sfințenie decurge Dreapta Credință și nu invers. Porțile Dreptei Credințe rămân întotdeauna deschise celor care vor să intre și să afle “că bun este Domnul”. Ortodoxii nu spun că ceilalți nu se vor mântui. Acestea sunt lucruri care stau sub puterea și Judecată lui Dumnezeu. În cuvintele Episcopului Kalistos Ware, ”noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Dar pentru cei care din toată inima credem în rostul duhovnicesc și istoric al Neamului Românesc, deci, repet, pentru noi, pentru cei care avem privilegiul de a fi Ortodocși, nu există decât o certitudine: Biserica Ortodoxă și o singură mărturisire: Ortodoxie sau Moarte,
–––––––––––
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
8 decembrie, 2017