Cupca este un sat vechi, având frumoase tradiţii şi datini populare. Dacă în localităţile vecine, odată cu trecerea anilor, multe din obiceiurile strămoşeşti au fost date uitării, la noi ele s-au păstrat destul de bine.
S-au păstrat, nu şi-au pierdut coloritul naţional şi, în ciuda vremurilor, au rezistat la toate.
Dacă ar fi cazul s-o luăm de la început, aş începe de la sărbătorile de iarnă, care poposesc odată cu sosirea unui nou an în viaţa noastră. De Anul Nou se organizează carnavalul de revelion, oamenii bine dispuși se felicită, sărbătoresc. De sf.Vasile aici, la Cupca, o ceată de băieţi organizează Malanca. Din ea fac parte vre-o 15-16 persoane în frunte cu o calfă, care păşeşte pragul casei înconjurat de soli turceşti, crâşmăriţe, mireasă, moşnegi şi alte personaje, având fiecare mască pregătită cu multe migală. Hainele soldăţeşti le sunt doldora de salbe vechi, fir strălucitor, oglinjoare, cusături frumoase.
De obicei, în timpul acestor frumoase sărbători de iarnă ei merg aproape pe la toate casele unde sunt fete mari, felicită gazdele, cântă, dansează. .
V-aţi întrebat vreodată de ce plâng poeţii?
”Aţi sărăcit o ţară-ntreagă, / Nici dracul să n-o mai dreagă / Şi din privatizări cu fumuri /Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!/Dar cum să faceţi voi vreun drum / Când urma voastră e doar scrum? /La tâlhării vă strângeţi roi! / Blestem, blestem, blestem pe voi!”
O poveste senzaţională identificându-mă ca român – o explozie cu multă lumină şi scântei? Nu a fost… Mai mult, pot spune că toată perioada de 27 de ani petrecută în Australia a fost luminată precum licuriciul luminează întunericul pe ici, pe colo, pulsând şi permanent tăind bezna într-un plâns nedefinit. Lumea mă cunoştea, îmi cunoaştea existenţa, privind undeva dincolo de fiinţa mea… Eram conştient de tot ce se întâmpla în jurul meu… Nu am fost de acord cu multe lucruri în cadrul comunităţii, nu puteam rămâne indiferent, însă nimeni nu s-a sinchisit să-mi ceară părerea.
Exista o teorie a istoriei, cea a materialismului exclusiv, care susține că toate evenimentele, mișcările și acțiunile sociale sunt motivate de cauze economice.
Atunci când, cu vreo ocazie oarecare cineva dăruiește cărți mă încearcă o emoție amestecată cu teamă și nerăbdare. Emoție deoarece în apropierea cărților sunt asemenea unui copil ce poftește dulciuri, teamă că tocmai eu nu voi primi cartea râvnită și nerăbdarea este de a pătrunde în universul poetic al unui necunoscut ca o intrare pe ușă lăsată deschisă, nu spre ceva ci spre cineva.
Cred că aveam vreo şase ani, mama mă purta cu pantaloni scurţi, şi fiindcă ar fi dorit să aibă o fetiţă, mă purta cu o freză a la „Micul Lord”, am şi o poză de pe atunci, stând ţeapăn pe o bicicletă cu trei roate (a fotografului), a din faţă cu mult mai mare, uitându-mă deznădăjduit la…. „uite, acuma apare păsărica”.
„Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.