EMINESCU E POETUL…
Mai presus de legea firii
Şi de viaţă în cuvânt,
Eminescu e Poetul –
Faimă, vis şi legământ.
Răsfoind a vieţii carte,
Scris e peste ani, deplin,
Eminescu e Poetul –
Doină, viaţă şi alin.
Colindând prin constelaţii
Pe al lacrimilor zbor,
Eminescu e Poetul –
Veşnicie, cant şi dor.
Dăinuind peste milenii
Visul dorului de-un veac,
Eminescu e Poetul –
Crez, duminică şi leac.
Ne-am născut pe-aсeste plaiuri
Înfrăţindu-ne-n destin,
Eminescu e Poetul –
Codru, stea şi dulce chin.
Tot urcând înspre înalturi
Cu el facem legământ,
Eminescu e Poetul –
Un Luceafăr dalb şi sfânt.
DOUĂ CULORI
Când pajiştea-i toată-n floare,
Se prind la piept mărţişoare –
Roş-albe, două culori,
Două blânde sărbători.
Albul e seninul zării:
Şi mărgeanu-nminunării,
Iar roşul văpaia este-a
Primăverii ce dă vestea
Că soseşte timpurie,
Pe-o coamă de vânt, zburlie.
Luna martie de-acum
Voioasă-a pornit la drum,
Cu muguri plesniţi şi soare
Şi cu mândre mărţişoare.
CÂNTECUL PRIVIGHETORII
Pe un ram cu stropi din soare
Cântă o privighetoare,
Graiul ei mi-i pas de case
Pe întinderi mătăsoase,
Doar cu greieri pornitori
Să se-ntreacă la viori,
Bune ca însoţitoare
Pe la guri de mândră floare.
Dimineaţa-n mers de soare,
Iară mi-e ca vrăjitoare,
Vorba ei spre cer porneşte
Prea frumoasă precum este,
Iar din urmă-i vine grâul,
Molcom e-n păşire râul –
Lumea toată-n primenire
Ca în ziua de iubire.
Sub alint pornit din soare
Cântă-mi, o, privighetoare!
Apa din izvor mă-mbie
Să n-o iau de omenie,
Iar mai jos de casa mea
Mii de flori „Nu mă uita”
Se adună să-mi vorbească
Despre firea românească.
Este limba noastră
Doină şi baladă,
Rugă şi tămadă,
Pomii în livadă –
Este limba noastră.
Vis de vitejie,
Dulce armonie,
Fală şi mândrie –
Este limba noastră.
Perlă carpatină,
Floare din grădină,
Splendidă, divină –
Este limba noastră.
Apă de izvor,
Speranţă şi amor,
Dragoste şi dor –
Este limba noastră.
Trandafir în floare,
Rouă şi răcoare,
Cânt de sărbătoare
Este limba noastră.
Strămoşeşti ţărâne,
Vălurinde grâne.
Faţa albă-a pâinii –
Este limba noastră.
Pasăre măiastră,
Busuioc în glastră,
Soare în fereastră –
Este limba noastră.
DOR DE TOAMNĂ
Mi-e dor de tine, toamnă,
Când vine-un vânt pribeag
Şi-mi răvăşeşte zarea,
Şi-mi poposeşte-n prag.
Mi-e dor de tine, toamnă,
Cu fân stingher prin lunci
Şi păsări călătoare,
Şi multe mere dulci.
Mi-e dor de tine, toamnă,
Cu vraf de ghiduşii
Şi crizanteme albe,
Şi multe bucurii.
Mi-e dor de tine, toamnă,
Cu chipul tău blajin
Şi vorba ta sprinţară,
Şi bunul tău suspin.
Mi-e dor de tine, toamnă
Când cade-un vânt pribeag
Şi-mi adumbreşte zarea,
Şi-mi stă, grăbit, în prag.
–––––––––––––
Eleonora SCHIPOR:
Pătrăuții de Jos, Ucraina
8 decembrie, 2017