E prea târziu ?
– Tridilet –
E prea târziu ? Nu e târziu deloc
atâta timp cât pot să cânt, să joc
şi să mă bucur că în a mea lume
e forfotă de mii de împliniri
pe ale căror splendide rodiri
n-au mai căzut de mult ciudate brume.
E prea târziu? De ce ar fi astfel
când mă îndrept zâmbind către alt ţel
cu sufletul întinerit de visuri
în care-au dat în clocot noi puteri
când viscolele-s calde adieri
şi nu mai văd în jurul meu abisuri.
E prea târziu? De ce ar fi târziu,
când totu-n mine e atât de viu?
25 septembrie
Nu ştiu de ce…
– Tridilet –
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici când, nici cum
mă voi trezi păşind pe un alt drum,
dar nu mă înspăimânt şi nici nu-mi pasă
atâta vreme cât destinul meu
îmi pare c-a rămas pădurea deasă
prin care-am colindat doinind mereu.
Nu ştiu de ce simt sufletu-mi vibrând
de-un tineresc avânt ce orişicând
e-n stare să înfrunte mii de riscuri,
să nu îi pese dacă mai cad stânci
atunci când urc cutezător spre piscuri
şi văd în jur numai prăpăstii-adânci.
Nu ştiu de ce şi nu aştept răspuns.
Încrederea în mine mi-e de-ajuns !
24 septembrie 2019
Şi acum
N-ai să ştii niciodată
de ce-am stat şi-am privit
a ta boltă-nstelată,
scotocind în zenit.
Căutam steaua care
pe pământ ne-a trimis
să ne facem cuibare
în al dragostei vis.
Ne-am găsit într-o vreme
fiindcă viaţa mereu
nu-nceta să ne cheme
în acelaşi nucleu.
A fost tot ca-n poveste,
cu-mpliniri în duium
şi îmi pare că este
tot la fel şi acum.
23 septembrie 2019
La revedere, dragă vară!
Eu am crezut cândva în tine,
