Nicu GAVRILOVICI: Înserare (Poesis)

La mulți ani binecuvântați!

Deraieri din anotimp

 

Nu vrei să deraiem, (a câta oară)

Din toamna asta parcă de apoi?

O frunză mă colindă solitară

Cerându-mi să-i dau verdele ‘napoi.

 

De galben-ruginiu mi-e ploapa plină,

De brume argintii ‘mi-e părul nins,

Simțindu-mă de nostalgii învins

Pun vise în sertar, la naftalină.

 

Îmi este dor prea timpuriu de-o scamă

Căzută de pe-un frac de înger trist;

Claustrat în melodia unui twist

Plătesc aducerii aminte vamă.

 

În mine-i tot mai frig si tot mai seară,

De vii în noaptea asta nici nu stiu…

Voi rătăci în iarnă și pustiu

De nu vom deraia în primăvară.

 

Rebeliune

 

E toamnă iubito, mi-e sângele galben

Și ochii-mi sunt uși înspre tine,

Miroși a gutuie, miros a osândă

Și brațele noastre sunt pline.

 

E toamnă mocnită ținută-n căpestre

Cu îngeri zburând fantomatici

Nimic nu ne doare și totuși de-o vreme

Destinului suntem ostatici.

 

Fugi-vei la noapte în brațele mele,

Fugi-voi cu tine în lume,

E toamnă iubito, ni-e sângele galben

Iar șoaptele noastre sunt brume.

 

Și plouă cu stele și ninge cu frunze,

Stau vrăbii sub streșini mirate,

Culege-vom via apoi o să facem

O iarnă întreagă păcate.

 

Înserare

 

Cu un ciob de rază ziua-și taie vena,

Umbre estompate năvălind șuvoi;

Luna, printre stele, greu târându-și trena

Sună disperată unu-unu-doi.

 

Liliecii zboară ca din arc săgeata,

Greierii, la cobze, corzile le rup,

Negura-și întinde tainică, prelata,

Din concert, brotacii, nu se întrerup.

 

Câte-o stea, prea coaptă, se rostogolește,

Bufnițele oarbe vor s-o prindă-n cioc,

Lângă Ursa Mare tremurând, clipește

Un quasar albastru fără de noroc.

 

O privighetoare își revarsă trilul

Ca o apă lină peste-al nopții grind,

Fluturii de noapte dănțuiesc cadrilul

Până ce-n lumina torței se aprind,

 

Ielele magia-și seamănă, arvună

Nopții, ce se vinde pe treizeci de-arginți,

Ochii tăi, iubito, prevestind furtună,

Flăcări sunt în noapte, ce mă scot din minți…

 

Autor: Nicu GAVRILOVICI

Nicu GAVRILOVICI: Pustiul dintre pleoape (stihuri)

Dincolo de geam
suflă vântul…
Nu îl simt, doar îi aud șuieratul.

Dincolo de zâmbet
adie deznădejdea…
Nu o aud dar îi simt bocancul.

Dincolo de mine
se târâie umbra…
Nu o aud,
nu o simt,
doar o văd șerpuind printre cioburi
de vise.

Dincoace,
curcubeu cenușiu
punte între pleoapele uitate deschise,
pustiu…

 

 

Poem după Armaghedon

Nu vor lătra nici câinii nenăscuții
Neînvățatele aripi cu zborul
Iar mintea care n-a simțit fiorul
Iubirii va apune-n fundul curții.

Doar îngerii vor murdări asfaltul
Albastru al pustiei bolți senine…
Pierdute în oceanul de ruine
Falangele vor scrijeli bazaltul.

Cu cenușiu va ninge peste fluturi
Când herghelii vor trece umbre-n tropot,
Din munți va coborî un glas de clopot

Ce vise va trezi din așternuturi
În timp ce eu și tu vom râde-n hohot
Pictându-ne pe pleoape începuturi.

Păltiniș, 16 octombrie 2019

 

 

Ritmicitate

Din când în când în palma mea te tulbur
Ca pe o apă-n ploile de vară
Ascult în trupul tău cântând vioară
Și de mireasma macilor mă bucur.

Din când în când poeme-ți scriu pe pleoape
Și din seninul ochilor storc purul
Colind setos cu degetul conturul,
Corabie pe-nvolburate ape.

Din când în când sucomb spre a renaște
Și înviez spre-a pătimi pe cruce,
Încalc cu nonșalanță legi caduce

Și cu blândețea mielului de paște
Pe pieptul tău pun tâmpla să se culce
Simțind cum veșnicia-n mine naște.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Noiembrie 2019

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Pustiul dintre pleoape (stihuri)”

Nicu GAVRILOVICI: Vitraliile timpului (poeme)

Clopotar

Tocmai trag de funia albastră a gândurilor…
Ding!
Visele zboară speriate,
lilieci albaștri…
Țăndări
se fac vitraliile timpului;
dincolo de ziduri
pleoapa lui Dumnezeu clipind des…
Dang!
răspunde sufletul meu înflorit
între două mirări.
Îngeri țâșnesc tropăind
pe caldarâmul cenușiu
al tâmplei.

Năuc,
inspir adânc la granița dintre vis
și nevis…

Efemeră,
mizeră
realitate.

Lat,
îmi așez în jurul tâmplei
funia gândurilor,
roasă de molia deznădejdii.
Ding!

Ning…

 

 

Dincolo și dincoace

Dincolo de bordura pleoapei
mi se leagănă
galbene
ultimile toamne.
Doamne,
ce de vise căzute în noroi,
ce de ploi
și ce de înghețate lacrimi…
Patimi
fumegând în cenușă
și departe,
mult prea departe
o ușă
deschisă la perete
pe al cărei prag dorm regrete…

Dincoace,
frunză bătută de vânt
eu murmurând:
-Doamne, ce de vise
căzute în noroi…
Ce de ploi!

Ce de ploi…

 

 

Poem pe cornișa unei lacrimi

Plâng, galben arămiu
lângă umbra crescută din tâmplă
ca o aripă de înger.
Este timpul genezei,
a înfingerii dinților
în felia subțire a veșniciei.
Explozie a sinelui, undele gândurilor
mă poarte în neelectrificate galaxii.

Unde
să îmi odihnesc cădelnița tălpii,
cui
să dărui binecuvântarea unui sărut?
Doar pumni încleștați,
nici o mână întinsă…

În propria cochilie mă târâi
copilăresc descântându-mi:
,,Melc, melc, codobelc…

Galben-arămie urmă
pe cornișa cristalizată
a lacrimii…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Noiembrie 2019

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Vitraliile timpului (poeme)”

Nicu GAVRILOVICI: N-am observat

N-am observat

 

N-am observat când mi-ai pătruns în sânge,
Și ai înseninat în mine tot,
M-ai învățat să cred că încă pot
Zâmbi, chiar dacă sufletul îmi plânge.

Nici când ai adunat grămadă vreascuri
Din visele ce-odată le-am avut
Și ai aprins un rug ce n-a putut
A-l stinge-ntregul must prelins din teascuri

N–am observat… Căci tu erai lumina
Și m-am lipit de umbra ta stângaci,
Te ascultam înfrigurat cum taci
Iar când vorbeai cânta în mine tina.

În rama pleoapei ți-am fixat icoana
Și candelă am pus în fața ei
Mireasma dulce-a florilor de tei
Și apa prefăcută-n vin la Cana.

Erai mireasa mea, eu însumi mire
Și te-am iubit nepământean, celest…
Nu am știut că viața nu dă rest
Și picură otravă în potire.

Când m-am trezit era în mine moarte
Și-am înțeles că prea am fost naiv,
Întregul cer era pictat oliv
Iar tu erai de mine prea departe.

Nici să te strig nu am avut putere
Cum lupu-și strigă soața-n nopți cu ger,
Se transforma eternu-n efemer
Și vinul sfânt din Cana era fiere…

E viața mult prea strâmtă și mă strânge,
Sunt dezbrăcat de tine și-mi e frig…
Zadarnic bat cu pumnu-n porți și strig,
N-am observat când mi te-ai scurs din sânge.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

6 noiembrie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Poem autumnal

Poem autumnal

Mai cântă încă greieri printre frunze
Și fluturi beți mai zburdă printre vii,
Paingii țes pe-un colț de boltă pânze
Iar broaște cântă-n baltă simfonii.

Un rai îmi pare toamna asta pură
Cu-atâta aur așternut sub pași,
Cu fagi de strajă-n galbenă armură
Și ferigi colindate de cosași.

E toamnă-n mine și e toamn-afară
Iar cerul e de-aramă în apus,
Castanii fac nudism plângând în gară

Cocorii ce spre sud țipând s-au dus…
Doar îngerii în fiecare seară
Bilete vând spre rai la preț redus.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

27 Octombrie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Aminciri cu maica (poezie în grai bănățean)

Aminciri cu maica

Îmi amincesc dă maica prăcum dă pita caldă
Șe o-nvelea-n peșchirul ca spuma, dân bumbac,
Îmi da un colț ‘năince dă a pleca la scaldă
Șî îmi țuca obrajîî zâcând: ,,Ieșci ca un mac! ”

Îmi amincesc dă maica prăcum dă apa scoasă
Dă deda* dân bunariul cu piatră dân obor,
Ca dă brodat fireangu’ ori fața dă pă masă…
În nopțâle cu stele dă maica mea mi-i dor

Șî-mi pare că pă boltă clipesc doi ochi albaștri
Șî vântul șe adie îmi pare mâna ei,
Parcă în Ursa Mare-i văd urmile-ntră aștrii
Ș-așcept să-mi pună-n palmă ca dă dămult, doi lei…

Îmi amincesc dă maica șî sâmt că-n suflet sânjer…
Io mi-s bătrân d-acuma… Iar buna mea îi înjer.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Octombrie 2019

*deda= bunic (sârbă)

Nicu GAVRILOVICI: Incantații de înveșnicire (poeme)

Nu…
nu pot muri până tu
nu vei fi învățat să zbori.

 

Nu pot nici trăi
până nu
îți sărut urmele
presărate pe nori.

Tămâiază-mă deci
din cădelnița de rubin
cu șoapte

și înveșnicește-mă
cu atingerea trupului tău
în noapte.

 

Geneză

În clipocitul zorilor de zi
Te-aștept din nou cu porțile deschise
Să răstignim pe roua ierbii vise,
Să mor încet în timp ce tu învii.

În liturghia șoaptelor cuminți
Sărut iconostasul pleoapei tale,
Și în cădelniți albe de petale
Aprind tămâia razelor fierbinți.

Voi fi din nou Adam dormind buștean
În timp ce coasta-i înflorește-n Evă,
Apoi drogați de a iubirii sevă
Ne vom iubi celest, nepământean

În timp ce îngeri cântă armonii
În clipocitul zorilor de zi…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Incantații de înveșnicire (poeme)”

Nicu GAVRILOVICI: Medalion liric

Poem liturgic

Asemeni unui pocal,
(poate al sfântului Graal)
porți în vene miresme de îngeri…

Trupul asemeni unui caval
cerșește, corabie pe val,
atingeri.

De tăioase dorințe însângerat,
înger căzut în păcat
vin înspre tine pe ape,

Cerul fie în veci lăudat
că mi te-a pictat
icoană sub pleoape!

 

Miroseai a iubire

Miroseai în seara aceea a lună plină…
Eu mă rătăcisem
în labirintul tristei galaxii.
La prima vedere
te-am iubit și la a doua
și de atunci te iubesc mereu agonizând.

Miroseai a maree și a altceva
al cărei miros nu îl cunoscusem încă
și am plonjat în adâncul speranței
căutându-te.

Miroseai a ceva…și te-am inspirat
cum în copilărie
inspiram bolta cu îngeri,
Iubire!

 

Din nou copii

Am încrustat pe cumpăna fântânii
numele tău, aducere aminte
a unei lumi apuse…
Copilăria
ne-a fost comună mamă
ce ne-a-nfiat cu stele înfrățindu-ne.

Îți amintești
cum în scrânciobul lunii
te legănai de îngeri adorată?
Pe umeri îți curgea argint… pe buze
îți înfloreau trandafirii surâsuri.

Bătrân acum, în ciutură îți caut
icoana murmurând
descântec; unde
ți-ai rătăcit cărările, orfană
a cerului?

Aș da oricât
să te mai țin în brațe
și să îți simt
speriată
cum inima în piept îți bate.

Voi încrusta pe cumpăna fântânii
numele meu…
Astfel
vom fi din nou alături,
copii…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Octombrie 2019

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Medalion liric”

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Poemul cailor sălbatici

Să alergăm printre ploi
ținându-ne de mână,
goi
de regrete,
precum niște egrete
în apus.
Nu-s
cuvinte ce se pot rosti…
Pe pirostrii
dorințele le-am pus…
Noi
suntem alungați
purtați
pe pleoapa timpului ca o maree,
doi
cai sălbatici
cu potcoave
curcubee.

 

 

Poem de barbugiu

 

Din când în când
arunc și eu cu zarul…
În avatarul nesfârșitei vieți
cresc dimineți
pe fiecare pleoapă
ce-n apă
se răsfrânge.
În sânge
port sălbăticii de lup;
mă rup
apoi mă recompun,
nebun
de dorul tău.
Arunc în hău
aceste două prea arzânde cuburi…
Strâns în șuruburi
mi-e sufletul un condamnat la rug…
Fug… Fug… Fug… Fug
de mine și de tine, fug mereu
copil din flori crescut de Dumnezeu,
un derbedeu
purtând breloc
la brâu buchet uscat de nenoroc.
Arunc cu zarul… Nimeresc o stea…
E șase-șase… Vei rămâne-a mea!

 

 

Poem logodnicei

 

Stai moarte stai!
Prea iama dai
ca un cal fără frâu…
Aruncă de la brâu
secera de argint
și pune o floare de iacint
iar pe umăr
fără de număr
poartă fluturi în loc de coasă…
Ai putea fi frumoasă
de ai zâmbi
și de nu ai veni
înainte de sută…

Logodnică slută,
de te-ai rătăci!

 

 

Încă te visez…

 

Eu încă te visez, deși demult
n-am mai plonjat
în marea de sub pleopa-ți tremurândă…
Dar ce tumult,
ce aprigă osândă
ar putea
din mintea mea
să șteargă chipul tău?

Eu încă te visez, nu cum erai
ci cum doream
să fii în vreme-aceea
când fermecat descopeream femeia
în trupu-ți tânăr mirosind a soc…

N-avui noroc…
și totuși, ca-n trecut
eu încă te visez
cum te-aș fi vrut.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Nicu GAVRILOVICI: Ana Podaru a fost zidită în nemurire…

Draga noastră Ana Podaru a fost zidită în nemurire. Drum bun printre stele, Ană!

Asemeni unei frunze, s-a dezlipit de lumea aceasta discret… Doar că ea nu a căzut, ea s-a înălțat. Au chemat-o îngerii să scrie versuri după care să compună cântări în ceruri.

Un suflet nobil, iubit de mulți dintre noi, o Ană care s-a autozidit de dragul nostru în zidul de cristal al speranței. A luptat, a sperat, s-a rugat. Când a fost prea mult pentru trupul ei firav, când mâna nu a mai putut ține creionul i-au crescut aripi și a zburat lăsând în urma ei un gol pe care doar versurile ei nemuritoare îl pot întrucâtva umple.

Mulțumim pentru ce ne-ai fost, Ana! Din când în când, din marginea unei ploi de vară zâmbește-ne din mirajul unui curcubeu. Vei îmbogăți bolta cu o lumină în plus și ne vei veghea. Iar noi vom privi spre cer așteptându- să pogori, înger cărturar, cu o nouă poezie.
Nu te vom uita nicicând, vei rămâne mereu frumoasă și zâmbitoare, zână a cuvântului.
Dumnezeu să te bucure cu cerul Lui!

Din când în când

Din când în când se stinge un poet
Pășind spre nemurire trist, discret
Vâslind cu-aripa printre crengi de duzi…

În zorii zilei șoapta le-o auzi
În glas de vânt ori de privighetori…
Poeții, singurii nemuritori

Din când în când ei înfloresc în maci
Iar noi de îngeri devenim săraci.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

7 Octombrie 2019