Nicu GAVRILOVICI: Brișcă și îngeri

Brișcă și îngeri

 

Înham la brișca sufletului îngeri
Și te colind cum colindam demult,
Pe bolta cerului cu degetul scriu plângeri
În timp ce șoapta-n noapte ți-o ascult.

Storc galben din gutui și sorb nectarul
Ciorchinilor care se coc în vii,
Pentru iubirea ta arunc cu zarul
Și-mi cade când ,,a fi” când ,,a nu fi”.

De-atâta toamnă mă transform în brumă,
Tu crizantemă, în petale sângeri,
În patul tău cu vise-albastre du-mă

Să navigăm pe marea de atingeri…
Și-n timp ce rugăciuni așterni pe humă
Înham la brișca sufletului îngeri.

 

Poem din alt veac

M-am trezit azi noapte în a toamnei cușcă
Cu frânghii de doruri ferecat la mâini,
Mă-mbăta mirosul prafului de pușcă
Și mireasma caldă a rotundei pâini.

Roșu ca rubinul clipocea în cupă
De-o juma de secol ferecat în vas,
Vinul ce hangița-l destupase după
Ce în patu-i moale am făcut popas.

Șaptele-i poznașe îmi păreau colindă,
Pielea ei maree ce mă duce-n larg,
Busuiocul vrajă agățată-n grindă,
Sfeșnicul ce-n umbre mă-nvelea, catarg.

Miroseau a struguri sfârcurile zvelte,
Gura ei deschisă era colț de rai,
Marmoree brațe lebede în delte,
Ochii candelabre-aprinse în serai…

Ca un golden luna mă privea mirată
Cum trăgeam din vinul rubiniu o dușcă,
Doar un sfert din ceea ce am fost odată
M-am trezit azi noapte în a toamnei cușcă.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Septembrie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Ploaie de toamnă

PLOAIE DE TOAMNĂ

 

E seară de septembrie, mă ceartă frunzele absurde,
Și-mi lacrimă odiseea cireșilor de mai
Ramurile de vise nu îmi mai pot răspunde
Mă inundă ploi vasale cu abisalul vers bălai.

Culeg stele coapte, frunze ce respiră elixire,
De sub cerul yin și yang între două tăceri
Gândul lumină îmi cântă nemuriri la lire
Plămădind stropii de vise din zorii pauperi.

Respir soaptele toamnei din pletele-i de absint,
Sub curcubeie desculțe ce balotează neguri
Pe cioburi de clepsidre alerg prin labirint
Ascult refrenul ploii din ludice amurguri.

Citesc psaltirea-n frunzele ce cad a cruce,
Când vântul vivant a scris pe vis eternitatea
Spre plenitudini noaptea versul că-mi seduce
Un pian îmi mai suspină-n rugă pietatea.

Ploaia de toamnă coboară pe strune de vioară,
Pe portativul rastignit al lacrimei din zori
Trezind din letargie clipe precum o mândră
Ce se desmiardă-n falduri în marea de fiori.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Laura OPARIUC: Tu și eu

TU ȘI EU
                           (copiilor mei)

 

Tu mergi odată cu frunzele,
eu stau la masă cu timpul
ce mă strânge la piept
cu o mie de mâini
de nisip curgător…
Timpul pe cine ajunge?
Forma tălpilor tale dispare,
prin valuri de-nceput de toamnă,
eu curg cu nisipu-n vâltoare,
viața nouă acuma se toarnă
chiar pe șira spinării
în goana zborului cel mare
și mă întreb ascuțit când vii,
atât de mult doare,
prin veacul obosit,
rătăcit de înalt,
de azur încenușit,
cu picături arse-n asfalt…
Cu tine mai gonesc înc-o viață
sub cerul frumos de acasă,
în cel mai frumos vals
cu lumea toată împletită-n balans
de aripi lungi crescute la țărm
din dorul prea lung
în lumea stătută…
Ascultă cum tac prin luna căruntă
întoarsă în câmp
cu nume noi și iubiri vechi …
Poți ajunge aici,
după taina nopții,
să te ating
înainte de clipa de-apoi?
În septembrie să vorbim,
la distanță de un cuvânt,
prin frunze cu iz de aramă și-argint,
în pauza dintre cuvinte,
adevărat labirint cândva…
E septembrie din nou,
oprește, te rog, umbra ta,
să stăm puțin, să-ți vorbesc,
în respirația zilei de azi,
fă loc să-ți spun Te iubesc…

—————————-

Laura OPARIUC

Septembrie 2019

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: ce-o fi, o fi

ce-o fi, o fi

 

am pierdut din gânduri stăruința
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet

lipsit de prejudecăți
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forțez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
și caut zile umbroase

sunt doar un om supus greșelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploia bolnavă și tristă

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019

Emilia-Paula ZAGAVEI: Toamnă

 

Toamnă

 

Lasă-mă să-ți ascult
Romanța parfumată
A culorilor tale,
De flacără întârziată.
Lasă-mă să-ți miros
Aromele
Ce dansează
În amalgamul iubirii.
Lasă-mă să-ți gust
Fructul zemos
Al plăcerii.
Lasă-mă să-ți admir
Tablourile tale
Încărcate de nostalgie
Și pictate de vis.
Lasă-mă să-ți mangâi
Sufletul bătătorit
De ani.
Lasă-mă să te iubesc!

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

23 septembrie 2019

Mirela ONEA: Ecoul iubirii

Ecoul iubirii

 

Unde s-a dus, iubirea din noi?
Poate s-au rătăcit…sentimentele.
Undeva, în Univers, ele,
Călătoresc îmbălsămate
În miresme de vise,
Pictate în curcubeu,
De râsetele noastre stridente ,
Aninate pe frunzele copacilor,
Balansându-se în adierea vântului,
Ori, naufragiate în valurile mării .
Cine știe…Undeva…
În orizonturi, zac clipele fericirii,
Zbuciumate în lanțurile grele,
Sortite în rugina uitării …
În noi, amintirile,
Se zbat între pereții sufletelor
Sfâșiate de dor
Şi doar trăirile castei iubiri
Mai picură cu pași mărunți
În privirea tristă, adâncită în tăcere,
Pentru totdeauna.

––––––––––-

Mirela ONEA

22 august 2019

Irina Lucia MIHALCA: Puterea tăcerii

 

Puterea tăcerii

 

Noaptea a început să se rotească amețită
într-o improvizație lineară,
de neatins
– o dimineață înainte de a veni.
Între un strigăt și altul e liniște,
perdelele care acoperă lumina
posedă speranța.

Privesc lucrurile adunate pe masă
pentru a căuta
ceea ce merită să fie,
în lumină sunt clipele atinse
de melancolia îngerilor.
E darul meu pentru seara aceasta,
seara care mi-a plâns la piept
de întunericul
fragil, dezgolit, intim,
seara care mi-a dat
toate aceste melodii.

Faţa mea a rămas în mâinile tale.
Spune-mi ceva
despre tine sau despre mine!

Viața subjugă timpul.
Un țipăt s-a pierdut în inima nopţii,
o vibraţie tăcută, în armonie
cu o poartă întredeschisă
spre trepte umezite
de antracitul durerilor
acoperite de frunze.
Calmează-te în inima furtunii!
Vocea ta, încă, persistă în urechea mea.

Tu și cafeaua sunteţi la fel, plini de iubire,
iar eu respir această aromă
din mâinile tale.
Bucură-te!

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

23 septembrie 2019

Al. Florin ŢENE: Știința și pseudoștiință în evoluția vieții pe pământ*. Decalogul 8 pentru ziariști

1. Puterea științei de transformare este foarte mare, încât simpla pomenirii a adjectivului “științific“ este menită, de multe ori, să descurajeze abordarea critică și analitică a unor problem. Din păcate, nu toate descoperirile științei popularizate rezistă criticii, chit că unele afirmații ale adversarilor științei- sau ale celor care susțin pseudoștiința- sunt răuvoitoare, motivate de interese personale sau chiar periculoase.

2. În mod obișnuit, se consider că metoda științifică este ipotetică, fiindcă pleacă de la niște date obținute prin observații, după care face pasul spre teorie, încercând să construiască ipoteze care să explice datele respective.

3. Ziaristul când a ajuns la capătul scrierii articolului e ce ar trebui să știe, dar este la începutul a ceea ce ar trebui să simtă cititorul.

4. O ipoteză de succes este una care rezistă interogațiilor ulterioare și generează predicții care nu ar fi fost, altfel, făcute.

5. De obicei se trece de la observații empirice la generalizări, iar dacă generalizările sunt bune și rezistă examinărilor prelungite, vot fi, în cele din urmă, acceptate ca legi ale naturii, despre care se așteaptă să rămână valabile în  circumstanțe asemănătoare, indiferent de variațiile în materie de timp și de loc.

6. Teoria se confirmă prin dovezi.Dovezile nu sunt niciodată suficiente  pentru a face o alegere definitivă în privința teoriilor. Dar dacă dovezile care se adună împotriva  teoriei sunt prea numeroase, atunci este posibil să nu rămână altă soluție decât aceea de a o respinge.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Știința și pseudoștiință în evoluția vieții pe pământ*. Decalogul 8 pentru ziariști”

Paul LEIBOVICI: Prietenii din Sarajevo

1. Istoric

Sarajevo este una din atracțiile turistice fiind centrul celor două provincii Bosnia și Herțegovina. Majoritatea populației aparține din punct de vedere etnic Bosniei. Dar am putut găsi și o mică comunitate de evrei sfaradim.

Printre instituțiile culturale se numără, în afară de cele trei muzee și Teatrul Național din Bosnia, clădit în 1919. Din nefericire Muzeul Olimpic a fost distrus în perioada războiului civil din 1992, la fel ca și Biblioteca Națională. Tunurile sârbilor nu au ținut seama de cetățeni, atrași de cultura care a dominat în orașul Sarajevo. Încă din 1461-care până atunci a fost un sat. Evreii s-au așezat de abia în sec.XVI, respectiv în 1577. Mica comunitate evreiască și-a clădit o sinagogă în 1581 și mai apoi un cimitir în 1630.

Imperiul Austro-Ungar a cucerit total zona. După Primul Război Mondial, regatul Yugoslaviei a cuprins și această mică așezare Sarajevo. Din statisticele aflate în documentele arhivelor aflăm că în anii 1940 în localitate erau 8000 de evrei sfaradimi și 1000 așkenazimi. Odată cu pătrunderea armatelor hitleriste au fost omorâți 6600 de evrei în câmpurile de execuție.

Din ordinul generalului hitlerist Fortner o parte din evreii localnici au fost transportați în lagăre de execuție. La Muzeul din Sarajevo s-a aflat unicul exemplar al HAGADALEI. Celebra ,,HAGA din SARAYEVO” Generalul Fortner i-a cerut bibliotecarului DERVIS KORTKUT să-i predea exemplarul. Dar bibliotecarul –un antifascist –plin de curaj i-a răspuns: Înaintea D-voastră un alt ofițer german mi-a cerut cartea, pe care i-am predat-o”.

Războiul din Bosnia din 1992 a găsit la Sarajevo o comunitate de evrei destul de mică dar care trăia în armonie cu celelalte națiuni. După cinci secole de când evreii au fost expulzați din Spania catolică, a urmat genocidul organizat de Germania fascistă.

Sarajevo în 1992 a fost înconjurat de armata sârbilor. Câțiva evrei au luat responsabilitatea nu numai asupra micii comunități de evrei, dar și a cetățenilor din oraș.

Menționăm pe IVAN CERESNJES, JACOB FINCI, DANILO NIKOLIC și BORIS KOZEMJAKIM. Aceștia au organizat operația de salvare, pe cât posibil a unor familii, prieteni, medici, și infirmieri, simpli voluntari evrei și neevrei.

Timp de 4 ani (1992-1995) a durat războiul. După ce Yugoslavia s-a prăbușit, diversele republici și-au declarat independența. Perla Adriaticei ,,SARAJEVO” nu a crezut că va fi atacată.

Orașul devenise un simbol al coexistenței intercomunitare a etniilor din această zonă.

Președintele comunității IVAN CERESNJES, prevăzând nenorocirea a acționat de îndată, și astfel a obținut viza pentru o grupă de cetățeni evrei și de alte nații, de la consulatul Statului Israel.

Armata sârbă a atacat Sarajevo. De îndată copii, bătrânii și bolnavii au fost salvați cu ajutorul Jointului, care a acordat asistență medicală acestora.

Războiul s-a declarat pe 6 aprilie 1992. Comitetul amintit a organizat transportul a 600 de cetățeni din Sarayevo spre Belgrad (10-17 aprilie1992).

Fiind închise aeroporturile, s-au organizat autobuze în direcția Croației. Trebuie ținut seama că erau în jur de 80% căsătorii mixte. Acest fenomen este unic și astfel istoria subliniază avantajele unei bune conviețuiri între diversele naționalități etnice.

ISRAELUL și-a deschis porțile primind cu căldură masele de refugiați din Sarajevo.

În acest sens îmi permit să subliniez că în acea perioadă uneori locuitorii din Sarajevo –familii cu copii-neevrei au fost înconjurați de un număr de evrei , vecin și cunoscuți a acestora.

Unul din exemplele concrete este fam.IVAN CERESJES-provenit dintr-o familie care a fost nimicită în timpul războiului fascist (Celui de al doilea Război Mondial). Cei trei fii Alexander, Andrej și Ivan cu soțiile și copii au fost primiți în Israel.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Prietenii din Sarajevo”

Mihaela BANU: Versuri

 

Din flori de nufăr
    – Sonet –

 

Din flori de nufăr împletit-a punte
Natura, peste luciul nesfârșit,
Lumina-n cupa lor s-a cuibărit,
Zădărnicia timpului să-nfrunte.

Suav miros, în rătăciri nomade,
Spărgând hotarul șubredei blazări,
Desferecat, se scurse din visări,
Scăpând din încâlcitele năvoade.

De prin străfund de lacuri, ca-n oglindă,
Gemene flori și-ntoarnă al lor chip,
Tânjind spre cerul ancorat în grindă,

După străvechiul lumii arhetip
Și-n cercuri infinite se perindă,
În sacru ritual, stereotip.

 

 

În toamna gri
  – Sonet –

Copacii-s palide fantome
În toamna gri, cu chipul slut,
Când frunzele-nturnate-n lut
Țes noi covoare policrome.

Continue reading „Mihaela BANU: Versuri”