Laura OPARIUC: Tu și eu

TU ȘI EU
                           (copiilor mei)

 

Tu mergi odată cu frunzele,
eu stau la masă cu timpul
ce mă strânge la piept
cu o mie de mâini
de nisip curgător…
Timpul pe cine ajunge?
Forma tălpilor tale dispare,
prin valuri de-nceput de toamnă,
eu curg cu nisipu-n vâltoare,
viața nouă acuma se toarnă
chiar pe șira spinării
în goana zborului cel mare
și mă întreb ascuțit când vii,
atât de mult doare,
prin veacul obosit,
rătăcit de înalt,
de azur încenușit,
cu picături arse-n asfalt…
Cu tine mai gonesc înc-o viață
sub cerul frumos de acasă,
în cel mai frumos vals
cu lumea toată împletită-n balans
de aripi lungi crescute la țărm
din dorul prea lung
în lumea stătută…
Ascultă cum tac prin luna căruntă
întoarsă în câmp
cu nume noi și iubiri vechi …
Poți ajunge aici,
după taina nopții,
să te ating
înainte de clipa de-apoi?
În septembrie să vorbim,
la distanță de un cuvânt,
prin frunze cu iz de aramă și-argint,
în pauza dintre cuvinte,
adevărat labirint cândva…
E septembrie din nou,
oprește, te rog, umbra ta,
să stăm puțin, să-ți vorbesc,
în respirația zilei de azi,
fă loc să-ți spun Te iubesc…

—————————-

Laura OPARIUC

Septembrie 2019

 

Lasă un răspuns