1. Istoric

Sarajevo este una din atracțiile turistice fiind centrul celor două provincii Bosnia și Herțegovina. Majoritatea populației aparține din punct de vedere etnic Bosniei. Dar am putut găsi și o mică comunitate de evrei sfaradim.

Printre instituțiile culturale se numără, în afară de cele trei muzee și Teatrul Național din Bosnia, clădit în 1919. Din nefericire Muzeul Olimpic a fost distrus în perioada războiului civil din 1992, la fel ca și Biblioteca Națională. Tunurile sârbilor nu au ținut seama de cetățeni, atrași de cultura care a dominat în orașul Sarajevo. Încă din 1461-care până atunci a fost un sat. Evreii s-au așezat de abia în sec.XVI, respectiv în 1577. Mica comunitate evreiască și-a clădit o sinagogă în 1581 și mai apoi un cimitir în 1630.

Imperiul Austro-Ungar a cucerit total zona. După Primul Război Mondial, regatul Yugoslaviei a cuprins și această mică așezare Sarajevo. Din statisticele aflate în documentele arhivelor aflăm că în anii 1940 în localitate erau 8000 de evrei sfaradimi și 1000 așkenazimi. Odată cu pătrunderea armatelor hitleriste au fost omorâți 6600 de evrei în câmpurile de execuție.

Din ordinul generalului hitlerist Fortner o parte din evreii localnici au fost transportați în lagăre de execuție. La Muzeul din Sarajevo s-a aflat unicul exemplar al HAGADALEI. Celebra ,,HAGA din SARAYEVO” Generalul Fortner i-a cerut bibliotecarului DERVIS KORTKUT să-i predea exemplarul. Dar bibliotecarul –un antifascist –plin de curaj i-a răspuns: Înaintea D-voastră un alt ofițer german mi-a cerut cartea, pe care i-am predat-o”.

Războiul din Bosnia din 1992 a găsit la Sarajevo o comunitate de evrei destul de mică dar care trăia în armonie cu celelalte națiuni. După cinci secole de când evreii au fost expulzați din Spania catolică, a urmat genocidul organizat de Germania fascistă.

Sarajevo în 1992 a fost înconjurat de armata sârbilor. Câțiva evrei au luat responsabilitatea nu numai asupra micii comunități de evrei, dar și a cetățenilor din oraș.

Menționăm pe IVAN CERESNJES, JACOB FINCI, DANILO NIKOLIC și BORIS KOZEMJAKIM. Aceștia au organizat operația de salvare, pe cât posibil a unor familii, prieteni, medici, și infirmieri, simpli voluntari evrei și neevrei.

Timp de 4 ani (1992-1995) a durat războiul. După ce Yugoslavia s-a prăbușit, diversele republici și-au declarat independența. Perla Adriaticei ,,SARAJEVO” nu a crezut că va fi atacată.

Orașul devenise un simbol al coexistenței intercomunitare a etniilor din această zonă.

Președintele comunității IVAN CERESNJES, prevăzând nenorocirea a acționat de îndată, și astfel a obținut viza pentru o grupă de cetățeni evrei și de alte nații, de la consulatul Statului Israel.

Armata sârbă a atacat Sarajevo. De îndată copii, bătrânii și bolnavii au fost salvați cu ajutorul Jointului, care a acordat asistență medicală acestora.

Războiul s-a declarat pe 6 aprilie 1992. Comitetul amintit a organizat transportul a 600 de cetățeni din Sarayevo spre Belgrad (10-17 aprilie1992).

Fiind închise aeroporturile, s-au organizat autobuze în direcția Croației. Trebuie ținut seama că erau în jur de 80% căsătorii mixte. Acest fenomen este unic și astfel istoria subliniază avantajele unei bune conviețuiri între diversele naționalități etnice.

ISRAELUL și-a deschis porțile primind cu căldură masele de refugiați din Sarajevo.

În acest sens îmi permit să subliniez că în acea perioadă uneori locuitorii din Sarajevo –familii cu copii-neevrei au fost înconjurați de un număr de evrei , vecin și cunoscuți a acestora.

Unul din exemplele concrete este fam.IVAN CERESJES-provenit dintr-o familie care a fost nimicită în timpul războiului fascist (Celui de al doilea Război Mondial). Cei trei fii Alexander, Andrej și Ivan cu soțiile și copii au fost primiți în Israel.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Prietenii din Sarajevo” →