PLOAIE DE TOAMNĂ
E seară de septembrie, mă ceartă frunzele absurde,
Și-mi lacrimă odiseea cireșilor de mai
Ramurile de vise nu îmi mai pot răspunde
Mă inundă ploi vasale cu abisalul vers bălai.
Culeg stele coapte, frunze ce respiră elixire,
De sub cerul yin și yang între două tăceri
Gândul lumină îmi cântă nemuriri la lire
Plămădind stropii de vise din zorii pauperi.
Respir soaptele toamnei din pletele-i de absint,
Sub curcubeie desculțe ce balotează neguri
Pe cioburi de clepsidre alerg prin labirint
Ascult refrenul ploii din ludice amurguri.
Citesc psaltirea-n frunzele ce cad a cruce,
Când vântul vivant a scris pe vis eternitatea
Spre plenitudini noaptea versul că-mi seduce
Un pian îmi mai suspină-n rugă pietatea.
Ploaia de toamnă coboară pe strune de vioară,
Pe portativul rastignit al lacrimei din zori
Trezind din letargie clipe precum o mândră
Ce se desmiardă-n falduri în marea de fiori.
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU